Tăierea de întreținere și fructificare la speciile prun și cais
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Pomicultura
Ținând cont de habitusul natural al pomilor și de necesitatea formării unui schelet puternic și bine ramificat, pretabile pentru cultura prunului sunt coroanele globuloase cu și fără ax, iar caisul se conduce prioritar sub formă de coroană fără ax, pentru o mai bună valorificare a luminii.
La prun se aplică în general mai puţine tăieri decât la celelalte drupacee, acestea constând în rărirea buchetelor de mai şi tăierea scurtă sau eliminarea ramurilor mijlocii. La soiurile cu ramuri fragile şi subţiri se fac tăieri de reducţie în lemn de 3-4 ani, pentru fortificare şi ramificare, în vreme ce la soiurile cu ramuri viguroase tăierile sunt mai uşoare, constând în scurtarea la jumătate a prelungirilor şarpantelor pentru a stimula ramificarea. Cu această ocazie se elimină ramurile care au rodit slab şi prezintă zone mari neproductive, precum şi cele epuizate, cele subţiri, situate în vârf, ori cele nepurtătoare de muguri de rod. În fiecare an se fac tăieri de normare a rodului ce constau în reînnoirea semischeletului care a depăşit 4-6 ani, dar şi în eliminarea ramurilor frânte şi uscate.
Tăierile de formare, în perioadele de tinereţe, vor fi foarte reduse, limitându-se la strictul necesar. Încă din primii ani după plantare multe soiuri încep să fructifice, iar greutatea fructelor arcuiește ramurile, mărind unghiul de inserţie, chiar şi la soiurile cu tendinţă de creştere verticală. De asemenea, la aceste soiuri se ciupesc lăstarii de prelungire la distanţa de ramificare proiectată, iar dacă acest lucru nu s-a realizat, ramura anuală se va scurta în primăvară.
Formarea unei coroane implică efectuarea câtorva lucrări succesive: alegerea ramurilor de schelet, proiectarea acestora şi a ramurilor de semischelet. Pentru aceasta se vor reţine ramurile plasate în poziţiile cele mai corespunzătoare pentru forma de coroană aleasă. Aceste ramuri se vor scurta cu 10-12 cm, mai sus de locul în care dorim să se formeze viitoarele ramuri de schelet. Celelalte ramuri, cu poziţii necorespunzătoare, se vor suprima la inel, iar cele de semischelet se scurtează cu 1/3 sau 1/2 din lungimea lor.
După pornirea în vegetaţie se vor plivi toţi lăstarii de prisos, când aceştia au 2-4 cm lungime. La sfârşitul primăverii –începutul verii, când lăstarii au 15-25 cm, se vor alege alte ramuri de schelet, precum şi ramurile de semischelet formate pe ramurile alese anterior. Ceilalţi lăstari se ciupesc sau se răresc lăsându-i numai pe cei dispuşi bilateral-altern-exterior, cu punctele de inserţie la 15-20 cm. Operaţiile se continuă până la formarea completă a coroanei.
Tăierile de întreţinere şi fructificare se bazează pe reducţia şi simplificarea semischeletului, în scopul stabilirii unui echilibru între formaţiunile de rod şi cele vegetative, a păstrării volumului iniţial al coroanei, pentru asigurarea de noi creşteri, pentru o mai bună iluminare a coroanei, pentru evitarea alternanţei de rodire etc.
Tăierile se vor face diferenţiat, în raport cu vârsta pomilor, starea lor fiziologică şi soi. Prin tăieri se vor îndepărta ramurile uscate şi necorespunzător plasate. Ramurile roditoare se vor rări numai în anumite situaţii. La pomii intraţi în prima perioadă de rodire, unde se manifestă scăderea potenţialului de creştere, este necesar ca la 3-4 ani să se efectueze tăieri uşoare de reducţie, prin scurtarea ramurilor de schelet în lemn de 2-3 ani, deasupra unei ramuri de garnisire.
Cu prilejul acestor tăieri se vor păstra ramurile buchet şi ramurile de garnisire care nu depăşesc lungimea de 30 cm. Dacă sunt prea dese, se înlătură cele mai slabe. Ramurile de garnisire care nu depăşesc 60 cm şi au unghiul de ramificare 50-55° se scurtează la 8-10 muguri, iar cele mai lungi cu unghi de ramificare mic se palisează în poziţie orizontală sau se scurtează la 8-10 muguri; de asemenea, ramurile de prelungire se scurtează la 1/3-1/2 din lungimea lor.
La prun se aplică tăieri de corecţie în cazul când pomii nu au fost tăiaţi anual sau la cei tăiaţi necorespunzător. Totodată, în perioada de declin se efectuează tăieri de reîntinerire mai severe la nivelul scheletului.
Beatrice Alexandra MODIGA
Articole înrudite
-
Vești bune pentru agricultura României: Syngenta anunță noi soluții pentru protecția plantelor
in Actualitate -
Dăunătorii culturilor pomicole, sub lupa Pomicon
in Pomicultura -
Tratarea pomilor afectați de focul bacterian
in Pomicultura -
„Ferma de lângă tine“, un lanț scurt de aprovizionare cu fructe
in Agrotehnica -
Întreținerea „ca la carte“ a unui hectar de livadă costă cca. 40.000 de euro pe an
in Pomicultura -
Livada soarelui, cooperativa care promite vânzarea integrată a producției
in Agrotehnica -
Pagube însemnate pentru proprietarii de livezi
in Pomicultura -
Chisălița cu vișine, corcodușe și prune - rețeta cu mălai
in Social -
Tăierea de întreținere și fructificare la speciile cireș și vișin
in Agrotehnica -
Ateliere de pomicultură și legumicultură pentru copii și adulți, organizate de USAMV Cluj-Napoca la Stațiunea de Cercetare Horticolă
in Actualitate
Articole recente - Lumea Satului
- 300 milioane euro capital de lucru pentru agricultură, pescuit și industria agroalimentară
- Fermierii din Moldova se adună la SFATUL GRÂNARILOR – AGRIVENTURA 2022
- Rolul stratului de mulci la îmbunătățirea fertilității solului
- Agricultura în zona montană, potențial de dezvoltare și limitări
- Cool Ice, o înghețată de familie cu o tradiție de 30 de ani
- O nouă specie de țestoasă fosilă, descoperită în Țara Hațegului
- Comuna Unirea oferă teren de pășunat pentru fermieri
- 65 de ani de la înființarea cercetării agricole la Fundulea
- Île-de-France, rasa care aduce profit în ferma unui tânăr
- O formă de artă populară pe cale de dispariție. Teatrul nescris de la Şanţ