La Mărăcineni, în ultimii 50 de ani temperatura a crescut cu 1,2°C

Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni a fost la jumătatea lunii iunie gazda unui eveniment în care s-au prezentat rezultatele celor cinci ani de parteneriat cu Casa Olandeză a Pomicultorului. Am profitat de discuția avută cu directorul general al institutului, Mihai Coman, pentru a aduce în lumină și alte subiecte legate de situația acestui institut.

Parteneriatul se va prelungi pe încă cinci ani

‒ Se împlinesc cinci ani de parteneriat între Institutul de la Mărăcineni și Casa Olandeză a Pomicultorilor. Cum a fost această experiență?

‒ Dacă facem o retrospectivă a celor 50 de ani de istorie a institutului o să vedem foarte multe parteneriate, însă este adevărat că în ultimul timp acestea au devenit mai numeroase. Unul dintre parteneriatele de succes este cel cu Casa Olandeză. În cadrul lui am încercat să integrăm tot ce este modern în pomicultură și cred că cei cinci ani de transfer de cunoștințe nu sunt suficienți. De altfel, am semnat deja o scrisoare de intenție pentru încă cinci ani. Perioada următoare va fi mai complexă, dar se va baza pe ceea ce am realizat în primul ciclu.

‒ Care au fost inovațiile pe care le-ați implementat în România în urma acestui schimb de experiență?

‒ România are o capacitate genetică foarte mare. Au existat tipuri de loturi demonstrative integrate și acest lucru ne face destul de puternici în sensul că această parte de genetică integrată este cuplată cu o parte de tehnologii foarte avansate. Este vorba despre densități foarte mari la suprafața de teren, despre producții foarte importante și nutriție realizată sub coordonare digitală. Am început cu o specie cunoscută în ambele țări; este vorba despre măr. Ulterior ne-am dezvoltat cu două specii de arbuști – coacăz roșu și afin – și apoi cu specii de sâmburoase principale pentru România, prun și cireș. Aceste loturi sunt total integrate și reprezintă o parte integrantă din Politica Agricolă Comună a Europei atât în ceea ce privește partea de control asupra nutriției și sănătății plantei, dar și asupra profitului obținut de fermieri.

„Nu trebuie să frânăm veniturile proprii“

‒ Să extrapolăm discuția către situația economică actuală a institutului de aici...

‒ În ultima vreme s-au făcut eforturi extraordinare ca institutele și stațiunile de cercetare să fie achitate de datorii. Noi beneficiem de o Hotărâre de Guvern de reorganizare, care face din institut o unitate albă din punctul de vedere al unor restanțe de plată. Suntem însă sub incidența unei legi, Legea Cercetării 45, care prevede două forme de finanțare. Prima formă de finanțare o reprezintă resursele proprii și cea de-a doua subvențiile bugetare. Și nu credem că odată cu reorganizarea și cu „albirea“ situației financiare trebuie să frânăm veniturile proprii. Suntem obligați să menținem nuclee de cercetători și să participăm la competițiile naționale și internaționale.

‒ Ce proiecte de cercetare aveți în derulare și ce perspective aveți în acest segment?

‒ Vreau să subliniez că proiectele de cercetare fac parte din veniturile proprii, institutul a avut și el o perioadă dificilă și s-a bazat pe aceste proiecte. Practic, ele au fost singura sursă de venituri proprii. Noi nu suntem o mare unitate comercială și nici nu vrem să devenim. Suntem acum în pregătirea celui de-al treilea ciclu sectorial de proiecte ADER 2019-2022. Sper să putem depune multe proiecte în următoarele luni, vom avea parteneriate și cu alte institute cum ar fi cele care se ocupă de procesare sau protecția plantelor. De doi sau trei ani noi suntem beneficiarii unor resurse care vin din partea Ministerului Cercetării și Inovării. Acum derulăm proiecte pentru cultura ecologică. Avem și proiecte bilaterale care se desfășoară cu țări din Asia sau Europa. De altfel, încercăm acum să prelungim un proiect cu un institut de cercetare din Coreea de Sud. Încercăm așadar să intrăm în cercetarea internațională.

‒ Spuneați că nu aveți intenția de a deveni o unitate comercială mare, dar că aveți nevoie să mențineți sursele de venit proprii. Ce se întâmplă cu producția de fructe obținută aici?

‒ În primul rând, nu ne putem compara cu o unitate comercială pentru că noi avem loturi demonstrative pe suprafețe mici de 3-4 ha. Nu putem avea o livadă cu un singur soi care să fie comercial în zonele de hypermarket. Producem însă câteva mii de tone de fructe din toate speciile, dar cel mai important pentru noi este să menținem partea de cercetare-dezvoltare. Avem responsabilitatea de a păstra în România plantațiile-mamă care pun la dispoziția pepinierelor altoi și portaltoi. Rolul nostru în cazul diviziei de dezvoltare este și de a menține categoriile superioare din soiurile românești și nu numai.

Cum s-a schimbat dinamica pomiculturii

‒ În acest plan de dezvoltare ați avut în vedere și implementarea unei infrastructuri cores­punzătoare?

‒ Institutul are infrastructură de cercetare puternică. În afară de laboratoarele de chimie și protecția plantelor, avem și un laborator integrat de virologie și înmulțire in vitro a plantelor. Există și un depozit de fructe, avem 2.000 mp de sere pentru înmulțirea plantelor. Începând de anul trecut avem un centru-pilot pentru procesarea fructelor. Toate sunt finanțate din bani proprii pentru că subvențiile bugetare se opresc la acoperirea salariilor. Baza de la Mărăcineni trebuie să rămână una dintre centrele științifice puternice din Europa.

‒ Ce transformări determină schimbările climatice în sectorul pomicol?

‒ Noi suntem beneficiarii unor date de cercetare foarte vechi, de 50 de ani, și avem interpretări foarte interesante la nivel de România. Colegii din Olanda, spre exemplu, au fost uimiți de faptul că avem date meteorologice înregistrate zilnic de acum aproape jumătate de secol. În ultima vreme observăm o grabă a schimbărilor climatice. Vă dau doar un exemplu. La Mărăcineni temperatura medie a crescut cu 1,2 grade. Este un lucru extraordinar de alarmant. Temperatura a crescut foarte mult. Observăm creșterea temperaturii maxime a lunii februarie. Ce determină acest lucru? Pornirea unor specii pomicole în vegetație, ca apoi în luna martie și aprilie să vină gerurile, de -1 sau -2 grade Celsius. În condițiile acestea nu mai putem vorbi de bazine de cais în România decât foarte localizate. Chiar și de păr.

Aceste schimbări climatice determină schimbarea ciclului de atac a unor boli și dăunători. Avem probleme cu unii dăunători care și-au mărit numărul de atacuri mai mult decât media ultimilor ani.

Laura ZMARANDA