Săptămâna trecută a avut loc ședința de inaugurare și operaționalizare a Uniunii Naționale de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – U.N.C.S.V., prima de acest gen din România.

Aceasta reunește pentru început 8 cooperative agricole, membri fondatori, după cum urmează: AGRISUD COOPERATIVĂ AGRICOLĂ, ARGEȘ BIOSUD COOPERATIVĂ AGRICOLĂ, BRAICOOP COOPERATIVĂ AGRICOLĂ, DOBROGEA SUD COOPERATIVĂ AGRICOLĂ, OLTENIA CEREAL NORD COOPERATIVĂ AGRICOLĂ, TINOASA  COOPERATIVĂ AGRICOLĂ, UNIREA COVURLUI COOPERATIVĂ AGRICOLĂ și 15 FEBRUARIE ROTUNDA COOPERATIVĂ AGRICOLĂ care au o cifră de afaceri însumată de peste 100 milioane de lei și acoperă o suprafață de aproximativ 150.000 hectare, aflată în continuă extindere.

Obiectivele U.N.C.S.V. sunt:

• să acorde sprijin membrilor săi pe aspecte de legislație, fiscalitate, facilitând schimburile de experiență și îmbunătățirea guvernanței agriculturii românești prin cooperativizare;
• să acorde sprijin și consiliere fermierilor care vor să se asocieze în cooperative;
• să fie partener de dialog instituțional corect cu M.A.D.R., Guvern, Parlament, Președinție și celelalte instituții ale statului pe probleme specifice cooperativelor agricole și membrilor acestora;
• să acționeze complementar cu celelalte organizații profesionale, în parteneriat, pentru atingerea obiectivelor comune;
• să se implice activ în:
• promovarea cooperativelor agricole și îmbunătățirea cadrului normativ specific;
• promovarea si validarea facilităților fiscale pentru cooperativele agricole și membrii acestora;
• clarificarea aspectelor legate de dubla impozitare a cooperativelor și membrilor;
• elaborarea și prezentarea către autorități a unui nou proiect de lege privind cooperativele agricole;
• crearea de filiere scurte;
• clarificarea complexităților privind cadastrul agricol și tranzacțiile cu terenuri agricole;
• promovarea unor măsuri specifice cooperativelor agricole și României în PAC post 2020, în special finanțări și scheme de sprijin specifice;
• schimburi de bune practici;
• obținerea de avantaje economice membrilor prin masificare și posibilitatea de a transforma producția primară agricolă și a adăuga valoare.

Din echipa de conducere a U.N.C.S.V. fac parte:

• Nicolae SOFONE - Președinte Cooperativa Agricolă Dobrogea Sud și Președinte al U.N.C.S.V.;
• Alexandru HAITĂ – Director Cooperativa Agricolă Tinoasa și Vicepreședinte al U.N.C.S.V.;
• Mircea Paul BĂLUȚĂ – Director Cooperativa Agricolă Argeș Biosud și Membru al Consiliului de Conducere;
• Ștefan STĂNESCU – Membru Cooperativa Agricolă 15 Februarie Rotunda și Membru în Consiliul de Conducere;
• Ciprian COJA – Director Cooperativa Agricolă Unirea Covurlui și membru în Consiliul de Conducere;
• Florin CONSTANTIN – Președinte Onorific U.N.C.S.V.;
• Florentin BERCU – Director U.N.C.S.V.

U.N.C.S.V. își manifestă disponibilitatea de colaborare pe orice aspecte legate de o mai bună funcționare a cooperativelor agricole și asocierea fermierilor.

Contact:

Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Telefon: 0722156961.

Asociația Eco Ruralis organizează Forumului Nyéléni Europa pentru Suveranitate Alimentară în perioada 26 și 30 octombrie 2016 la Cluj-Napoca. Evenimentul reprezintă cea mai amplă reuniune pentru cooperare și strategie în alimentație și agricultură a asociațiilor de țărani și susținătorilor agriculturii țărănești din peste 42 de țări din Europa geografică și Asia Centrală.

Forumul va reuni în Cluj-Napoca peste 600 de participanți - delegații naționale constituite din țărani/țărănci, pescari, ciobani, apicultori, comunități indigene, consumatori, organizații ale societății civile pentru protecția mediului / drepturile omului / solidaritate / justiție, muncitori în agricultură și industria alimentară, cercetători și jurnaliști din țări precum Franța, Germania, Olanda, Italia, Suedia, Spania, Ungaria, Serbia, Belarus, Estonia, Armenia, Kosovo, Rusia, Turcia, Georgia, Tajikistan etc.

În România, delegația națională va fi formată de către Asociația Eco Ruralis împreună cu partenerii săi locali, Asociația pentru Susținerea Agriculturii Țărănești - ASAT și Asociația Mai Bine și va include țărani, organizații ale societății civile, grupuri de consumatori, reprezentanți ai mediului academic, încurajând participarea femeilor și a tinerilor. În timpul Forumului, delegația României va prezenta viziunea asupra suveranității alimentare, creată în urma unui proces consultativ condus de Eco Ruralis la nivel național, prin: șase consultări publice pe tema hranei și agriculturii, un chestionar derulat în mediul online, precum și printr-un sondaj național de tip OMNIBUS. Procesul consultativ a fost inițiat în luna aprilie, în București și a continuat în Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, comuna Sâncraiu, urmând a se încheia în luna septembrie cu un eveniment în comuna Hosman, județul Sibiu.  

Forumul își propune să reprezinte un cadru pentru schimbul de bune practici și experiențe din cadrul mișcării europene, pentru reflecție asupra conceptului de suveranitate alimentară, precum și pentru extinderea și consolidarea mișcării în regiune și a acțiunilor sale la nivel politic.

Pe parcursul celor cinci zile, programul va fi structurat în sesiuni plenare și tematice, abordând următoarele cinci axe tematice, esențiale pentru îndeplinirea suveranității alimentare în Europa:

• Producție a hranei: schimbarea modului de producție și consum ale hranei;
• Distribuție a hranei: schimbarea modului de distribuție a hranei;
• Muncitori agricoli: echitatea muncii și îmbunătățirea condițiilor sociale în sectoarele agricol și alimentar;
• Resurse naturale: revendicarea dreptului la resurse naturale și patrimoniu natural comun;
• Politici publice: schimbarea politicilor publice care guvernează sistemele agro-alimentare.

Forumul va include o piață agroalimentară volantă zilnică, deschisă publicului larg, la care vor participa familii de țărani producători și artizani din regiunea Clujului. Seara vor avea loc activități culturale, precum și proiecții de filme pe tema hranei și agriculturii. Pe lângă programul oficial, vor avea loc vizite de teren în sate din județele Cluj și Alba.

În amabila atenție a:

Domnului Klaus Werner IOHANNIS, Președinte al României,

Domnului Dacian CIOLOȘ, Premier al României,

Domnului Achim IRIMESCU, Ministru Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

Tuturor liderilor partidelor politice,

Consumatorilor din România,

În iulie 2014, Comisia Europeană a adoptat o Comunicare, prin care încurajează statele membre să identifice modalităţi de îmbunătăţire a protecţiei acordate micilor producători agro-alimentari şi comercianţi cu amănuntul, împotriva practicilor neloiale ale partenerilor comerciali ai acestora, care în general sunt mult mai puternici.

Michel Barnier, vicepreşedinte al Comisiei, Comisar pentru pieţe interne şi servicii, a declarat: „în calitate de consumatori, putem cu toţi să facem cumpărăturile la comercianţii cu amănuntul locali, însă lanţul de aprovizionare cu alimente se situează, în mod clar, la nivelul pieţii unice europene. Este necesar să existe condiţii de concurenţă echitabile între pe de o parte, furnizori şi comercianţii cu amănuntul de produse alimentare care au statutul de IMM-uri, şi pe de altă parte marii producători şi supermarket-urile multinaţionale. Practicile comerciale neloiale pun în pericol acest lucru. Sectorul a depus eforturi importante şi valoroase pentru a aborda comportamentele neloiale şi ar trebui să continue această practică. Statele membre ar trebui să se asigure că dispun de cadre de reglementare eficace şi coerente pentru a valorifica şi a completa iniţiativele de autoreglementare”.

În combaterea practicilor comerciale neloiale, Comisia a identificat cinci elemente cheie care pot beneficia de o reglementare eficace şi anume:

► reglementarea lanţului de aprovizionare;

► principalele tipuri de practici comerciale neloiale;

► flexibilitate sau rigiditate în definirea practicilor comerciale neloiale;

► confidenţialitatea plângerilor şi posibilitatea de a realiza investigaţii din proprie iniţiativă;

► efect de descurajare;

În ceea ce priveşte tipurile de practici comerciale neloiale Comisia enumeră pe cele mai des întâlnite în lanţul de aprovizionare cu alimente, şi anume:

- o parte nu ar trebui să transfere în mod nejustificat sau neloial propriile cheltuieli sau riscuri antreprenoriale celeilalte părţi;

- o parte nu ar trebui să solicite celorlalte părţi avantaje sau beneficii de orice natură, fără a furniza un serviciu legat de avantajul sau beneficiul solicitat;

- o parte nu ar trebui să modifice în mod unilateral şi / sau retroactiv un contract cu excepţia cazului în care contractul permite în mod specific acest lucru, în condiţii echitabile;

- nu ar trebui să existe încetarea neîntemeiată a unei relaţii contractuale, sau ameninţarea nejustificată de încetare a unei relaţii contractuale.

- delistarea furnizorilor in cazul ca nu accepta unele conditii impuse de catre reteaua comerciala;

Planul european de acţiune în domeniul comerţului cu amănuntul din ianuarie 2013 (IP / 13 / 78) a subliniat importanţa promovării relaţiilor comerciale durabile prin abordarea practicilor comerciale neloiale.

Practicile comerciale neloiale au în mod cert efecte negative, în special asupra IMM-urilor din lanţurile de aprovizionare cu alimente. Pot afecta capacitatea IMM-urilor de a supravieţui pe piaţă, de a face noi investiţii financiare în produse şi tehnologii şi de a-şi dezvolta activităţile transfrontaliere în cazul pieţii unice.

Cum altfel se explică situaţia din România când din cauza dificultăţilor cu care se confruntă agricultorii europeni pe fondul scăderii preţurilor la anumite produse agricole de bază, acestea au scăzut şi în România cu procente între 10 – 20% la poarta fermei, s-a redus TVA-ul de la 24% la 9%, iar conform indicelui preţului de consum, comunicat de INNS la 31.12.2015, preţul alimentelor s-a redus doar cu 3,8% faţă de 31.12.2014.

Diferenţa de preţ la poarta fermei + diferenţa de TVA a intrat în profitul reţelei comerciale. În plus faţă de acest profit producătorul agricol trebuie să plătească şi taxe către o parte a reţelei comerciale pentru aşa zise servicii.

În comunicarea Comisiei, România figurează ca şi cadru de reglementare cu Legea 321/2009, care se referă la relaţia producător – comerciant, dar care din păcate menţine în corpul legii unele practici comerciale neloiale, aşa cum sunt definite de către comunicarea Comisiei, menite să afecteze negativ IMM-urile din producţia agro-alimentară din România.

Astfel, perceperea de către o parte a reţelei comerciale de taxe cuprinse între 15 – 35% din preţul produsului se încadrează în prima definiţie a Comisiei „transferul în mod nejustificat sau neloial a propriilor cheltuieli sau a riscurilor antreprenoriale”.

Prin modificarea Legii 321 se urmăreşte corectarea următoarelor situaţii:

1) Eliminarea taxelor percepute de către o parte a reţelei comerciale, care se constituie în mod cert în practici comerciale neloiale, având următoarele argumente:

- nu toată reţeaua comercială percepe aceste taxe, ci doar reţeaua comercială modernă, supermarket-uri şi hipermarket-uri;

- prin perceperea acestor taxe doar de către o parte a comercianţilor, piaţa produselor agro-alimentare este complet distorsionată;

- nu toată marfa livrată de către un producător este supusă taxelor percepute de unele reţele, ci doar brand-urile de firmă (brand-urile proprii ale comercianților sunt scutite de aceste taxe);

- marfa provenită din comerţul intra comunitar sau din import, nu este supusă aceloraşi reguli de taxare.

2) Etichetarea corespunzătoare conform legislaţiei naţionale şi europene. Prin impunerea acestei obligaţii în lege se urmăreşte:

- creşterea responsabilităţii operatorilor din piaţă pentru o corectă etichetare;

- eliminarea fraudelor alimentare prin neetichetare sau etichetare incompletă, menită să inducă în eroare consumatorul;

3) Prin reglementarea termenelor de plată la 30 zile calendaristice şi 7 zile calendaristice pentru produse alimentare proaspete, se elimină creditarea de către producător a comerciantului la termene mult mai largi şi de multe ori impuse de comerciant ca şi poziţie dominantă în piaţă.

4) Obligaţia legală a comercianţilor persoane juridice de a comercializa 51% din alimentele de bază (carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produse lactate şi de panificaţie), din lanţul alimentar scurt, vine de fapt în sprijinul IMM-urilor, conform recomandărilor Comisiei, şi nu constituie o piedică în ceea ce priveşte comerţul intra comunitar.

Aceasta este o măsură de sănătate publică pentru a încuraja consumul de produse în stare proaspătă.

Precizam că acel buchet de profesori care au semnat scrisoarea deschisă transmisă ieri, mai bine și-ar folosi experiența profesională pentru a realiza strategii economice, deoarece până acum din păcate strategiile ne-au adus țara în situația în care este.

Stimate Domnule Președinte IOHANIS, având în vedere argumentele prezentate anterior solicităm promulgarea propunerilor de modificare a Legii 321/2009, privind comercializarea produselor alimentare.

Vă menționăm că în momentul de față rețelele comerciale forțează încheierea unor noi contracte comerciale care să prelungească cu minim 1 an condițiile nefavorabile impuse fermierilor români, până la promulgarea legii.

Vă rugăm să nu fiți complice la aceasta încercarea mârșavă de a ocoli încă odată legea și să promulgați în regim de urgență această lege aprobată de Parlament.

Organizațiile cosemnatare ale prezentei scrisori deschise menționate mai jos reprezintă aproximativ 80% din sectorul agroalimentar românesc și alte sectoare conexe.

Cu deosebită considerație,

1. FEDERAȚIA NAȚIONALĂ PRO AGRO – Președinte Emil DUMITRU

2. LAPAR - Președinte Laurentiu BACIU

3. UNIUNEA CRESCĂTORILOR DE PĂSĂRI DIN ROMÂNIA – U.C.P.R. – Președinte Ilie VAN

4. ASOCIAȚIA PRODUCĂTORILOR DE CARNE DE PORC DIN ROMÎNIA – A.P.C.P.R. – Președinte Ioan LADOȘI

5. ORGANIZAŢIA  NAŢIONALĂ INTERPROFESIONALĂ VITIVINICOLĂ – O.N.I.V. - Președinte Claudiu NECȘULESCU

6. LIGA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAŢII DIN ROMÂNIA – L.U.A.I.R. – Președinte Viorel NICA

7. ASOCIAŢIA FERMIERILOR DIN ROMÂNIA – A.F.R. – Vicepreședinte Adelina POPESCU

8. ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A TINERILOR PRODUCĂTORI AGRICOLI DIN ROMÂNIA – A.N.T.P.A.R. – Președinte Marius Mihai MICU

9. FEDERAŢIA OIERILOR DE MUNTE DIN ROMÂNIA – F.O.M. – Președinte Eugen GONȚEA

10. ORGANIZAŢIA INTERPROFESIONALĂ NAŢIONALĂ PROD COM LEGUME - FRUCTE DIN ROMÂNIA – Director Aurel TĂNASE

11. ASOCIATIA CULTIVATORILOR DE LEGUME DIN ROMANIA - Președinte Vlad GHEORHE

12. ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A INDUSTRIILOR DE MORĂRIT ŞI PANIFICAŢIE DIN ROMÂNIA - A.N.A.M.O.B. – Președinte Viorel MARIN

13. ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE BOVINE PENTRU CARNE DIN ROMÂNIA - A.C.B.C.R. – Președinte Dumitru GRIGOREAN

14. ASOCIAŢIA ROMÂNĂ A CĂRNII – A.R.C. – Președinte Radu TIMIȘ

13. ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA ALIMENTULUI ROMÂNESC - A.P.A.R. – Președinte Ștefan PĂDURE

15. ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR ŞI EXPORTATORILOR DE BOVINE, OVINE ŞI PORCINE DIN ROMÂNIA –  A.C.E.B.O.P. – Președinte Mary PANĂ

16. ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE ALBINE DIN ROMÂNIA – A.C.A. – Președinte Ioan FETEA

17. ASOCIAȚIA ROMÂNĂ BIOMASĂ ȘI BIOGAZ – A.R.B.I.O. – Președinte Ilias PAPAGEORGIADIS

18. ASOCIAȚIA FERMIERILOR CU INVESTIȚII ÎN SECTORUL SUIN– A.F.I.S.S. – Președinte Mironel DASCĂLU

19. ASOCIAȚIA CRESCĂTORILOR DE VACI ”HOLSTEIN RO”  – A.C.V.- HOLSTEIN RO – Președinte Nicușor ȘERBAN

20. FEDERAȚIA NAȚIONALĂ A CARTOFULUI DIN ROMÂNIA – F.N.C.R. - Președinte Gheorghe BOTOMAN

21. FEDERAȚIA CRESCĂTORILOR DE BOVINE DIN ROMÂNIA – F.C.B.R. – Președinte Claudiu FRÂNC

22. ASOCIAȚIA OPERATORILOR DIN AGRICULTURA ECOLOGICĂ BIO ROMANIA- Președinte Avraham Marian CIOCEANU

23. FEDERAȚIA NAȚIONALĂ DE AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ – Secretar General Avram FITIU

24. ASOCIAȚIA BIOTERRA – Președinte Miklos NAGY

25. ASOCIAȚIA INTERPROFESIONALĂ BIO ROMÂNIA – Secretar General Avraham Marian CIOCEANU

26. CONFEDERAȚIA PATRONALĂ UPR BUSINESS ROMÂNIA - Președinte Costel OLTEANU

27. CONFEDERAȚIA NAȚIONALĂ A PATRONATELOR DIN ROMÂNIA – CNPR – Președinte Mihai MANOLIU

28. INFO CONS ASOCIAȚIA PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR - Președinte Sorin MIERLEA

Asociația crescătorilor de animale încasează subvenția, dar nu întreține izlazul

Constantin Răruță, crescător de animale din satul Dușești, comuna Ștefan cel Mare, județul Neamț, a concesionat mai multe terenuri pentru mica sa fermă, compusă din 15 capete de vaci de lapte. Pentru suprafața de 8 hectare, concesionată din izlazul comunal aparținând domeniului privat al comunei plătește anual o redevență de 50 euro/ha. Fiindcă terenul nu era suficient pentru asigurarea pășunatului și furajelor, fermierul s-a înscris în Asociația crescătorilor de animale care gestionează o altă suprafață din izlaz și a concesionat/arendat loturi de la mai mulți localnici. Două mari nemulțumiri are Constantin Răruță, iar noi am căutat să aflăm răspunsuri/lămuriri suplimentare de la primarul Sorin Ouatu și secretarul Nicolae Stoleru.

1. Începând din acest an, Primăria Ștefan cel Mare i-a obligat pe concesionarii terenurilor din domeniul public (izlaz) să plătească impozit pe teren. Constantin Răruță spune că în localitățile limitrofe nu există o astfel de practică și este nelămurit de ce trebuie să achite și redevența pe terenul concesionat, și impozitul. Pe celelalte suprafețe concesionate de la alte persoane fizice fermierul plătește arenda convenită prin contract, iar proprietarul achită separat impozitul pe teren datorat bugetului local.

Secretarul Nicolae Stoleru: „Este vorba despre o taxă, nu impozit, instituită nu de Primăria Ștefan cel Mare, ci impusă prin Codul Fiscal, deci aplicabilă la nivel național. Art. 463, alin. 2, spune: «Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, oricăror entități, altele decât cele de drept public, se stabilește taxa pe teren, care se datorează de concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren»“.

Legiuitorul prevede și 32 de situații în care se pot acorda scutiri de la plata taxei. În privința terenurilor agricole, ar putea fi aplicabile următoarele excepții: „terenurile afectate de calamități naturale, pentru o perioadă de până la 5 ani; terenurile aflate în proprietatea publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, cu excepția suprafețelor folosite pentru activităţi economice sau agrement (creșterea animalelor, indiferent de efectiv, a fost asimilată activităților economice); terenurile degradate sau poluate, incluse în perimetrul de ameliorare, pentru perioada cât durează ameliorarea acestora; terenurile care prin natura lor și nu prin destinația dată sunt improprii pentru agricultură sau silvicultură.“ Faptul că alte primării n-au impus această taxă, mai spunea secretarul comunei, s-ar datora „necunoașterii legii, dar Curtea de Conturi va avea grijă să remedieze neglijențele.“ Ar mai fi și a doua variantă: consiliile locale respective au acordat mai multe scutiri, în funcție de starea terenurilor, ori n-au considerat că micii crescători de animale s-ar încadra la „activități economice“.

2. Asociația crescătorilor de animale din Dușești încasează subvenția pentru restul suprafeței de izlaz comunal închiriată/concesionată, dar nu întreține pajiștea, susține fermierul Răruță. L-a rugat pe primarul localității, în calitatea de șef al administrației care deține în proprietate izlazul, să impună conducerii asociației să întrețină pajiștea, dar situația nu s-ar fi modificat. Semne de întrebare sunt ridicate și în legătură cu destinația subvenției, de vreme ce banii nu se întorc sub formă de lucrări de ameliorare/întreținere a suprafeței.

Primarul Sorin Ouatu: „Eu știu că asociația a efectuat acțiuni de curățire, chiar i-am ajutat cu ceva forță de muncă. Nu cunosc exact care este acum situația, dar o să trimit acolo o comisie, să verifice la fața locului cum stau lucrurile.“ Cât despre subvenție, chestiunea ar trebui lămurită în prima fază în interiorul organizației, președintele fiind obligat să le prezinte membrilor situația financiară. Dacă n-o face, există și alte instituții de control; condiția este să fie informate despre eventuale subvenții europene deturnate spre alte scopuri... Vestea bună este că, din acest an, se schimbă regimul subvențiilor în raport de asociațiile crescătorilor de animale, acestea din urmă trebuind transformate în grupuri de producători sau cooperative efectiv lucrative. Dacă nu, probabil nu mai încasează plățile pe pajiștile închiriate în numele crescătorilor pe care-i reprezintă.

Maria Bogdan

Situația gravă din ultima perioadă cu care se confruntă fermierii crescători de porci din România trebuie adusă urgent la cunoștința consumatorilor.

Apelăm la presă pentru a face cunoscută situația reală a sectorului, care subjugă crescătorul  român de porci de mai mulți ani.

Prețul de vânzare la poarta fermei a atins, săptămâna aceasta, pragul de 3,5 ron/Kg, in timp ce prețul de producție al unui Kg de carne de porc este de aprox. 6,0 ron/Kg! Este cel mai mic preț de vânzare al porcului in viu din ultimii cinci ani, in timp ce prețul la raft al cărnii de porc a rămas neschimbat!

Dacă facem comparație cu Franța, prețul unui Kg de carne de porc astazi la poarta fermierului francez este echivalentul a aprox. 6,0 ron. In plus, Franța poate vinde porc viu către alte state membre, pe când România nu are acest drept.

Vânzarea porcilor vii din ferme  a devenit o mare problemă mai ales in contextul ultimelor 60 de zile, când piața a fost efectiv  invadată de carne provenită din Polonia, Ungaria, Germania.

Criza declanșată de embargoul rus la carnea provenită din Uniunea Europeană face ca previziunile pentru prima parte a anului 2016 să fie sumbre, aruncând fermierul român intr-un marasm economic și existențial fără precedent. Toate statele membre produc carne de porc. Piața rusă fiind inchisă, există un război al vânzărilor in care fiecare stat luptă cu armele pe care le are. Noi ne punem intrebarea: România are arme pentru acest război? Cum este protejat fermierul roman față de invazia de carne din statele membre?

Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România solicită repoziționarea marilor retaileri față de prețul foarte mic al porcului la poarta fermei și monitorizarea urgentă de către Autoritatea de Concurență a situației prezentate, care aduce atingere fermierului și consumatorului român.

 Să aplicăm exemplul Franței, stat al cărui  Guvern  s-a aliat cu asociațiile  și  producătorii naționali, găsind pârghiile legale pentru limitarea și chiar interzicerea in supermarketuri  a comercializării produselor alimentare cu  origine străină.

Sursa: Asociatia Crescatorilor si Exportatorilor de Bovine, Ovine si Porcine din România (ACEBOP)

În urmă cu 3 ani, câțiva fermieri din județul Ialomița au pus bazele Asociației Producătorilor de Porumb Regiunea Sud (APPRS) tocmai în ideea de a fi la curent cu toate noutățile din piață și pentru a putea valorifica cât mai bine cultura ce ocupă un sfert din suprafața agricolă a țării. Deși se spune că începuturile sunt dificile, inițiativa asociației a devenit tot mai apreciată de către agricultori, iar finalul anului 2015 a coincis cu schimbarea statutului, devenind Asociația Producătorilor de Porumb din România. Evoluția este mai mult decât mulțumitoare, susține Alina Crețu, directorul executiv APPR, pentru că în 2014 erau înscriși doar 25 de membri, iar în următorul an numărul lor a crescut la 43.

Fermieri pentru fermieri

Pentru a face un bilanț al activității, APPR-ul a organizat pentru prima oară congresul Fermieri pentru Fermieri la care au participat reprezentați ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ai companiilor furnizoare de semințe, ai altor asociații din domeniul agricol și, bineînțeles, fermierii membri. „Am organizat prima ediție a congresului Fermieri pentru Fermieri în care, alături de membrii noștri, am făcut bilanțul pe 2015 și am discutat cam ce am vrea să facem în 2016. Noi organizăm testări în câmp care vizează tocmai răspunsurile pe care le așteptă fermierii, astfel încât să ajungă la un prag de rentabilitate satisfăcător. Astăzi avem 43 de membri, reprezentăm aproximativ 200.000 de ha, iar evoluția este una clară dacă ne gândim că în 2014 eram numai 25. Dar nu contează neapărat numărul, importante sunt proiectele în care ne implicăm cu toții. Pentru a evolua la nivel agricol este nevoie de fermieri activi care să se implice cu câteva zeci de hectare sau cu câteva mii de hectare“, a declarat Alina Crețu.

Ne-am putea întreba de ce o astfel de asociație, când se presupune că accesul la informație este mult mai facil în zilele noastre. Răspunsul vine din partea unui fermier cu experiență și membru fondator al APPR: „Aveam nevoie de o astfel de asociație pentru că porumbul este una dintre principalele culturi în arealul nostru și trebuie valorificată la adevăratul potențial. Este nevoie să îi cunoaștem toate aspectele tehnologice, toate secretele, în așa fel încât să obținem cele mai bune producții. Și cum altfel putem să le cunoaștem dacă nu adunându-ne, testând hibrizi, sfătuindu-ne și furând experiență unii de la alții“, a menționat Gheorghe Alexandru.

„Fermierii care sunt înscriși în această organizație lucrează 200.000 ha de porumb. Dacă lucrurile merg așa, în perioada următoare suprafața va crește și, dacă ar fi să judecăm după numărul de hectare, am putea spune că APPR-ul va deveni una dintre cele mai importante organizații din România. Este o asociație importantă pentru că reprezintă o cultură care ocupă un sfert din suprafața agricolă a țării. Sigur, sunt multe lucruri de făcut și în ceea ce privește relația cu MADR-ul sau cu alte asociații, trebuie făcute mai multe studii de piață, însă este un început bun“, a mai completat și Lucian Buzdugan, directorul general al SC Agricost Insula Mare a Brăilei.

Porumbul de aur

Cu ocazia adunării generale, APPR a organizat și prima ediție a concursului Porumbul de aur. Trofeele, atent realizate de artiști plastici din țară, au fost înmânate fermierilor cu cele mai bune producții de porumb, care le vor păstra până la următoarea ediție, când va avea loc o nouă departajare. O parte dintre membrii asociației s-au înscris în concurs la cele două categorii: cultură irigată și cultură neirigată. Ambele trofee au ajuns în județul Ialomița, câștigător la categoria neirigat fiind desemnat fermierul Gheorghe Alexandru, care a obținut o producție de 13.845 de kg/ha, în timp ce la irigat producția cea mai ridicată a fost înregistrată în ferma domnului Jean Cezar Ilie – 13.938 kg/ha. Rezultate foarte bune, dacă ar fi să ne raportăm la anul dezastruos pe care l-au avut agricultorii din mai toate zonele țării.

Gheorghe Alexandru, fermier din Ciulnița – județul Ialomița, lucrează o suprafață de 3.000 de ha, dintre care 900 ha cu porumb. În anul 2015 a semănat, la începutul lunii aprilie, hibridul P 9911, FAO 410 din portofoliul Pioneer România, a aplicat două fertilizări și două erbicidări, iar cantitatea de precipitații de care a beneficiat cultura a fost de 140 de mm/mp. A recoltat la mijlocul lunii septembrie, densitatea fiind de 70.000 de plante /hectar, iar rezultatele nu i-au adus doar trofeul Porumbul de aur, ci mai ales satisfacția reușitei pentru munca depusă: „Am obținut pe o suprafață de 70 ha, în neirigat, cea mai mare producție de porumb din rândul membrilor care s-au înscris în concurs. Nu am folosit o tehnologie specială, ci am folosit tehnologia recomandată, dar cu un hibrid rezistent la secetă. În total cultiv 900 ha de porumb și în anul care s-a încheiat am obținut producții de 11.500 kg/ha. Sunt foarte mulțumit de rezultate pentru că ele vin și în raport cu munca depusă“, a menționat fermierul.

De partea cealaltă Jean Cezar Ilie, tot din județul Ialomița, lucrează 700 ha, dintre care 250 ha cu porumb numai în condiții de irigat. A semănat pe 23 aprilie hibridul DKC 5276, FAO 479 al companiei Monsanto, a aplicat 3 fertilizări și 3 erbicidări, a beneficiat de 190 mm/mp cantitate de precipitații, la care s-a adăugat un volum de apă de 175 mm/mp din irigații. „Cultiv porumb pe o suprafață nu tocmai mare, dar toate cele 250 ha sunt irigate. Nu intenționăm să mărim suprafața, chiar dacă ne-a mulțumit producția, însă aș vrea să spun că ne-am înscris în APPR tocmai ca să nu mai facem în fermă foarte multe testări, să nu mai tragem cu ochiul la vecini și la Institute de Cercetare din Occident. Ceea ce face APPR-ul este foarte bine pentru noi, fermierii, informațiile pe care le primim de aici sunt foarte importante și ne ajută să ne dezvoltăm cunoștințele și acest lucru să se vadă în producții“, a declarat fermierul.

Ce e de făcut pentru un 2016 mai bun?

Încă de la început, președintele asociației a fost Arnaud Perrein, un fermier cunoscut pentru determinarea de a face agricultură de calitate în țara noastră. Și pentru el, la fel ca și pentru alți membri APPR, anul ce tocmai s-a încheiat a fost unul dificil, dar declară că în 2016 va încerca să ducă lucrurile spre mai bine, atât în propria fermă, cât și la nivelul asociației. „Noi suntem o asociație profesională care se ocupă în special de cultura porumbului, de aspectele tehnice mai exact. Testăm în locații diferite peste 100 de hibrizi, facem acest lucru deja de 3 ani și încercăm să îi sfătuim pe fermieri cu privire la ceea ce se pretează să cultive în anumite zone, pentru că e important să aleagă cel mai bun hibrid“, a declarat Arnaud Perrein.

Bilanțul și planul pentru 2016 au fost prezentate de către directorul executiv, Alina Crețu: „Până acum am realizat numeroase testări, am pus la dispoziție și un catalog pentru ca fermierii să se poată informa mai bine și să vadă cum s-au comportat hibrizii în diferite zone. Nu spunem că aceste testări reprezintă soluția finală, este un instrument de lucru care, alături de consilierii cu care lucrează agricultorii și companiile furnizoare de semințe, sunt convinsă că va conduce la rezultate foarte bune în ferme. Anul acesta vom continua să participăm la evenimente precum Ziua Porumbului deoarece este o manifestare de renume. Suntem implicați direct, iar ceea ce se întâmplă acolo este un lucru deosebit și trebuie apreciat pentru că este un eveniment organizat de fermieri pentru fermieri. Este cumva și deviza noastră: ce putem face noi pentru noi ca fermieri, înainte de a aștepta să facă alții pentru noi.“

Loredana Larissa SOFRON

Se spune despre om că ar fi cel mai periculos vânător al Terrei. Și-a perfecționat permanent armele de vânătoare, întâi împins de nevoia de a se hrăni, iar mai apoi doar pentru a face parte dintr-un spectacol. Necesitatea s-a transformat în pasiune, iar vânătoarea a continuat să facă parte din dualitatea omului modern. Adulată de unii, contestată de alții, această activitate are încă mulți adepți. „Astăzi vânătorul modern are misiunea, spre deosebire de cel de altădată, de a menține cu arma echilibrul agro-silvo-cinegetic, sănătatea și vigoarea vânatului“, spune Neculai Șelaru. În calitate de președinte al Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, instituția la care sunt afiliați 90% dintre vânători şi care gestionează două treimi din fondurile cinegetice ale ţării, a răspuns câtorva întrebări legate de vânătoarea în țara noastră.

România, rezervaţia de mari prădători a Europei

De-a lungul timpului, această activitate tradițională a rămas printre preocupările omului. În istoria vânătorii din România, prima formă de asociere a vânătorilor este consemnată în 1870, la Bucureşti. În Europa de peste 50-60 de ani există conceptul de vânătoare durabilă (înainte aceasta se baza mai mult pe principii comerciale). Asta presupune vânarea raţională, respectând cotele de vânătoare stabilite de Ministerul Mediului). Astfel, înmulţirea efectivelor este permisă până la anumite limite astfel încât să nu producă prejudicii silviculturii, agriculturii sau şeptelurilor de animale.

Vânătorul modern are așadar misiunea de a menţine cu arma echilibrul agro-silvo-cinegetic, dar şi vigoarea şi sănătatea vânatului. În prezent există 2.200 de fonduri de vânătoare (unităţi de gestionare cinegetică) pe tot teritoriul ţării. La câmpie un fond de vânătoare trebuie să aibă minimum 5.000 ha, la deal 7.500 ha, iar la munte 10.000 ha. Există însă şi fonduri de vânătoare întinse pe 20.000 de hectare. România este un paradis al biodiversității, spune dl Șelaru, însă lucrurile se schimbă când vorbim despre numărul efectivelor. Potrivit domniei sale, în momentul de faţă efectivele de specii plantivore sunt menținute la o limită redusă de către carnivorele mari. Potrivit datelor statistice, avem cea mai mare densitate de urşi, lupi, râşi şi pisici sălbatice din Europa, specii ocrotite prin convenţii internaţionale şi Directiva Habitate. România este așadar rezervaţia de mari prădători a Europei.

Ce ar fi dacă vânătorii pun arma-n cui

Neculai Șelaru spune că în momentul de faţă vorbim despre o restricţionare uneori exagerată a vânătorii în România. Un exemplu menționat a fost cel al Parcurilor Naţionale care, spune președintele AGVPS, sunt protejate mai strict decât în alte state europene, unde în astfel de arii este agreată vânătoarea. Și completează domnia sa: „Fără intervenția vânătorilor s-ar putea crea bulversări ecologice.“ Pentru a justifica această afirmație dl Șelaru a dat exemplul Deltei Dunării, unde vânătoarea a fost interzisă. Efectele se văd astăzi prin creşterea masivă a populaţiilor de şacali care, dacă vara au hrană la discreţie, iarna caută hrană în gospodăriile oamenilor.

Mistreţii s-au înmulţit de asemenea foarte mult şi chiar şi fazanul a devenit aproape o specie invazivă. Acesta are obiceiul de a ciuguli tot felul de specii protejate de şopârliţe endemice aflate la soare pe grinduri. Într-un final, spune el, s-a ajuns la concluzia că trebuie uneori intervenit cu arma. De altfel s-a și găsit o portiţă prin lege. La cererea administraţiei rezervaţiei, cu acordul Consiliului Știinţific, se poate vâna și în Delta Dunării. „Dacă vânătorii ar pune arma în cui echilibrul agro-silvo-cinegetic ar dispărea. Atunci ar trebui angajaţi specialişti, retribuiţi de stat, care să facă munca vânătorilor. Extremele nu sunt bune indiferent că vorbim despre o protecţie exagerată sau de o vânarea excesivă. Trebuie permanent, prin cotele de recoltă aprobate, găsită o cale de mijloc.“

Cum se stabilesc cotele de vânătoare

Prin cotele de recoltă se urmăreşte menţinerea echilibrului între carnivorele mari şi mici şi speciile plantivore şi omnivore. Definiția cotei de vânătoare este vânarea surplusului de animale faţă de numărul optim care se stabileşte în funcţie de nişte date de referinţă. Primăvara se face o evaluare, prin metode specifice diverselor categorii de vânat (urme lăsate pe zăpadă în cazul vânatului mare şi pieţe de probă în cazul vânatului mic), când se estimează numărul animalelor care au trecut peste iarnă. Acestea sunt considerate stocul de reproducţie. La vânatul sedentar se face o recenzare a tuturor speciilor, dar este dificil să se facă estimări şi în cazul vânatului migrator.

Evaluările se fac de către asociaţiile de vânătoare, care trimit apoi estimările la Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic şi Cinegetic. De acolo pleacă mai departe spre Ministerul Mediului, unde sunt centralizate toate datele. Această estimare se face de aproximativ 60 de ani; există o dinamică de care se ţine cont, de aceea an de an efectivele trebuie găsite în anumite limite.

Preşedintele Asociaţiei Vânătorilor spune că aceste cote de recoltă se dau cu mare precauţie şi se suplimentează în cazul speciilor păgubitoare, cum este mistreţul, atunci când efectivele sunt încă mari. La urs, spre exemplu, cota s-a menținut la 350 de exemplare, dar este posibil ca aceasta să crească pentru că și numărul exemplarelor s-a mărit. Practic, totul depinde de această evaluare a efectivelor şi de stabilirea unor cote de recoltare raţionale, iar în România, spune dl Şelaru, vânătorii au reuşit până acum să păstreze un echilibru în natură. De cealaltă parte a baricadei sunt activiștii pentru natură care susţin că efectivele de animale sunt uneori premeditat mărite pentru a putea acorda cote mai mari. Neculai Șelaru precizează că aceste exagerări pot fi cu uşurinţă descoperite analizând istoria fondurilor cinegetice şi dinamica lor.

Laţul, criminalul „mut“

Niciodată România nu a avut atât de mulţi vânători ca acum. În 1990 avea 38.000 de vânători, în 1996 avea 56.000, iar acum are peste 70.000 de vânători. Este o situație care îngrijorează și care își are originea în relaxarea rigorilor privind obținerea actelor care atestă statutul de vânător.

În opinia dlui Șelaru, cerinţele testelor la care sunt supuşi astăzi potențialii vânătorii sunt mult mai puțin exigente, se fac într-un mod discreţionar şi, din acest punct de vedere, statul s-a dovedit un administrator slab. Cert este că numărul vânătorilor nu poate fi crescut la nesfârşit deoarece condiţiile de biotop pentru vânat sunt mai slab productive decât în 1990. Un alt fenomen care a luat amploare după 1990 este braconajul. Această activitate, în afara legilor statului și legilor nescrise ale vânătorii, este practicată și de unii deținători de arme legale. Însă nu este suficient să ai o armă pentru a putea vâna în legalitate, ci trebuie să ai permis de port-armă, permis și autorizaţie de vânătoare şi asigurare de accidente.

În momentul de faţă există, potrivit estimărilor, aproximativ 20.000 de deţinători de arme legale care nu sunt afiliaţi niciunei asociaţii de vânătoare, care nu au autorizaţie de vânătoare, dar care este posibil să vâneze în afara legii.

Și totuși ponderea celor care braconează fără a fi vânători este mai mare. Unii, împinși poate de neajunsuri, s-au perfecționat în a bracona prin modalități condamnate chiar și de vânători. Cea mai întâlnită formă de braconaj în momentul de faţă este cea cu laţul, o metodă „mută“, foarte greu de depistat şi de probat. Urmează apoi braconajul cu ogari şi cel cu arme clandestine.

În opinia președintelui Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, pericolele care amenință comoara faunistică sunt fragmentarea habitatelor, pătrunderea omului în cele mai liniştite locuri, exploatarea iraţională a pădurilor, păşunatul abuziv în păduri, mecanizarea și chimizarea agriculturii. Sunt fenomene pe care nu le putem contesta şi care au determinat o degradare a biotopului.

Laura ZMARANDA

Am auzit de curând pe cineva spunând că „tălpile goale ale ţăranului au înnobilat pământul“.

Ce vorbe înţelepte! Au trecut secole de transformări peste agricultură, plugurile de lemn s-au prefăcut în „roboţi agricoli“, caii s-au transformat în cai-putere. Şi iată, totuşi, că ţăranul şi-a păstrat puterea şi prin truda lui este singurul care poate înnobila pământul.

De la opinca satului s-a ridicat şi unul dintre oamenii vrednici ai agriculturii de azi. Este recunoscut ca un lider al fermierilor, un manager de excepţie, un agricultor care a cucerit performanţa. Dincolo de toate aceste aprecieri, Nicolae Sitaru, vicepreşedintele LAPAR şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli de Cereale şi Plante Tehnice Ialomiţa, este un om de caracter, cu o modestie nativă. Poate această modestie l-a făcut la început reticent în a ne povesti despre viaţa şi realizările sale. A acceptat totuşi să ne vorbească şi astfel am pătruns în universul său restrâns din satul Orezu, comuna Ciochina din Ialomiţa. Acolo şi-a trăit primele clipe de viaţă, şi-a petrecut copilăria şi tot acolo a început dragostea lui pentru pământ, pentru agricultură. S-a născut într-o familie simplă, cu patru copii, el fiind cel mai mic dintre fraţi. Îşi aminteşte de zilele când, alături de alţi copii ai satului, pleca la păşunat cu oile şi vacile. În mod firesc, inocenţa copilăriei mai slăbea din corvoada de a avea grijă de animale şi uneori „programul de serviciu“ era întrerupt de plecări neprevăzute la scăldat. Dar munca a continuat să facă parte din educaţia lui, spune astăzi dl Sitaru.

De-a lungul anilor, chiar şi în calitate de manager al societăţii pe care a înfiinţat-o, a înţeles că nimic nu se câştigă gratuit, de aceea nu s-a dat niciodată înapoi de la muncă. Au fost zile când ajungea seara acasă şi uneori doar ochii nu îi erau acoperiţi de praf. A crescut cu credinţa că cine lucrează pământul şi creşte în gospodăria sa animale va avea tot timpul masa îmbogăţită de mâncare sănătoasă. Acest dicton l-a urmat mai apoi toată viaţa. Viaţa în sânul unei familii de mici agricultori i-a modelat aspiraţiile astfel încât niciodată nu s-a văzut altceva decât fermier. Parcursul profesional început la şcoala generală a satului şi continuat mai apoi la un liceu industrial din Piteşti a fost încheiat la Facultatea de Mecanică Agricolă. Studenţia a fost nu doar o perioadă de studiu, ci şi de maturizare. Pentru a se întreţine a muncit în aproape toate vacanţele pentru că a înţeles că era nevoie de un efort comun al său şi al familiei pentru a putea termina şcoala.

La primul loc de muncă, la o unitate agricolă, a rămas zece ani. Dar experienţa pe care a câştigat-o aici l-a împins la năzuinţe mai mari. A hotărât să pornească singur pe un drum la capătul căruia să întâlnească performanţa. Cu eforturi deosebite, într-o perioadă în care băncile ţi-ar fi luat şi ce nu aveai, a început să clădească un mic imperiu agricol în Ialomiţa. Nu a fost uşor, dar a reuşit şi astăzi se declară mulţumit cu faptul că a adunat în jurul lui oameni de valoare, o echipă trainică. Însă poate cea mai mare mulţumire este că din această echipă fac parte şi cei doi copii ai săi, moştenitorii care îi vor duce mai departe munca şi credinţa că „pământul este legătura noastră cu istoria, cu strămoşii care au trudit pe ogoarele ţării şi pe care le-au apărat cu preţul sângelui. Pământul este temeinicie şi stabilitate.“

Laura ZMARANDA

Asociaţia Crescătorilor de Taurine „Runc“ Moldoviţa este afiliată la Asociaţia Crescătorilor de Vaci de Carne din România, are reprezentativitate la nivel naţional conform Ordinului 920 din 2013 al MADR şi militează ferm pentru simplificarea procedurilor pentru accesarea de fonduri de la UE, menţinerea şi dezvoltarea gospodăriilor ţărăneşti din zona de deal şi de munte, pentru dezvoltarea acestora prin sporirea numărului de bovine, ovine şi caprine. Alte priorităţi ale asociaţiei sunt sporirea potenţialului productiv şi valorificarea cât mai eficientă a producţiei de carne şi lapte folosind oportunităţile oferite prin fondurile acordate de UE sau bugetul de stat. Sprijinirea tinerilor pentru a înfiinţa ferme în mediul rural este un alt obiectiv al asociaţiei, mai ales că în ultimii ani numărul de animale din gospodăriile populaţiei este într-o scădere continuă.

Din cei 70 de membri ai Asociaţiei „Runc“ Moldoviţa, majoritatea au sub 40 de ani, 26 dintre aceştia fiind beneficiarii Măsurii 141 – Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă şi primind câte 1.500 de euro anual timp de trei, respectiv cinci ani.

„Aşteptăm cu nerăbdare finalizarea şi adoptarea în formă definitivă a PAC pentru exerciţiul financiar 2014 – 2020, urmând a fi sprijiniţi cei care îndeplinesc condiţiile de înfiinţare de noi ferme, iar sumele de bani nerambursabili să fie consistente. Interesul este pe de o parte să folosim aceste oportunităţi, iar pe de altă parte să putem menţine tinerii la sat, să aducem tinerii de la oraş la sat pentru a-şi face o afacere profitabilă, de a spori numărul de animale, în special bovine şi ovine, şi de a crea mici ateliere de valorificare a produselor din ferme. Este ştiut că în zona de deal şi de munte, unde nu se administrează în sol îngrăşăminte chimice sau erbicide, unde compoziţia floristică a pajiştilor este foarte bogată, se obţin produse de calitate superioară, ecologice, dar preţurile pe care le oferă procesatorii nu acoperă în unele cazuri costurile, aşa cum este cazul valorificării laptelui de vacă conform. Fermele din gospodării beneficiază de subvenţie pe unitatea de suprafaţă de teren şi pe cap de animal şi de aici rezultă preocuparea lor asiduă de folosire cât mai eficientă a terenurilor. Pentru a vinde lapte conform micii fermieri trebuie să-şi cumpere instalaţii de muls, tancuri de răcire, sunt nevoiţi să facă credite la bancă, dar în multe cazuri banii din subvenţie şi cei obţinuţi din valorificarea laptelui nu acoperă aceste cheltuieli“, ne-a declarat Alexandru Crăiuţ, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Taurine „Runc“ Moldoviţa.

„Un tanc de răcire nu rezolvă problema laptelui conform“

În opinia crescătorilor de animale din zona de munte a judeţului Suceava, Hotărârea nr. 859/2013 privind acordarea ajutorului de minimis pentru achiziţionarea de tancuri de răcire a laptelui este bună pentru că se dă un ajutor financiar de 5.000 de euro pentru achiziţionarea unui tanc de răcire a laptelui, dar insuficientă având în vedere că în zonele de munte gospodăriile sunt răspândite, fiind distanţe mari între gospodării şi centrul satului sau între sate şi centrul comunei.

„Un tanc de răcire a laptelui la nivel de comună nu rezolvă decât ipotetic problema laptelui conform, în condiţiile în care acum se preia la procesare numai lapte conform. De aceea am solicitat Guvernului României să aibă în vedere observaţiile şi propunerile pe deplin justificate ale crescătorilor de vaci din zona de munte, asigurându-se mai multe tancuri de răcire de capacităţi mai mici în limita sumei prevăzute în HG 859/2013“, a precizat Alexandru Crăiuţ.

Asocierea crescătorilor de animale oferă avantaje

În luna noiembrie 2013, în Adunarea extraordinară, membrii Asociaţiei Crescătorilor de Taurine „Runc“ au hotărât modificarea statutului pentru a fi cuprinşi în asociaţie şi cei care cresc ovine şi caprine astfel încât şi aceştia să fie favorizaţi prin sprijin financiar.

„Judeţul Suceava a fost, este şi va rămâne în continuare judeţul cu cel mai mare număr de animale, iar cu sprijinul specialiştilor de la Direcţia Agricolă, Camera Agricolă, Oficiul pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie putem avea numărul necesar de animale pe hectarul de păşune, animale de calitate, cu o producţie bună, prin punerea în valoare a geneticii. Prin asociere, nu numai crescătorii de bovine, ci şi cei de caprine şi ovine pot primi consultanţă tehnică în cadrul programelor de selecţie şi reproducţie, pot primi informaţii despre creşterea, nutriţia şi ameliorarea efectivelor proprii în vederea îmbunătăţirii managementului fermelor şi implicit obţinerea de rezultate economice competitive în condiţiile impuse de economia de piaţă.

Avem în asociaţie un operator cu experienţă în creşterea animalelor, care este recunoscut la nivel naţional pentru profesionalismul de care dă dovadă şi care foloseşte în procesul de însămânţare artificială material biologic de mare valoare genetică de la rasele de taurine de carne Angus, Blanc Bleu Belge, Charolaise, precum şi a ovinelor de carne. Este un mod de a face schimb de experienţă între crescători în cadrul asociaţiei şi de a promova rasele pentru carne.

Administraţiile publice locale şi asociaţiile crescătorilor de animale trebuie să stăruie mai mult pentru creşterea animalelor şi pentru faptul că aceste specii valorifică cel mai bine păşunile şi fâneţele din zonele de deal şi de munte, judeţul Suceava fiind foarte generos din acest punct de vedere“, ne-a declarat Alexandru Crăiuţ.

Facilităţi pentru micile gospodării ţărăneşti

Asociaţia Crescătorilor de Taurine „Runc“ Moldoviţa solicită prin vocea preşedintelui subvenţionarea însămânţării artificiale la bovine, precum şi angajarea unui specialist agronom în cadrul primăriilor, care să asigure informarea agricultorilor referitor la noutăţi şi toate facilităţile de care pot beneficia. Un alt aspect foarte important este legat de necesitatea ca fiecare fermier cu mai mult de zece vaci cu lapte să deţină un tanc de răcire, consumatorii şi procesatorii fiind asiguraţi astfel că el comercializează numai lapte conform. „Statisticile arată că 80% din efectivul vacilor de lapte se află în gospodăriile ţărăneşti mici. Pentru ca micii fermieri să-şi poată achiziţiona un tanc de răcire ar fi necesară subvenţionarea cu cel puţin 50% a costului de achiziţie“, spune Alexandru Crăiuţ, preşedintele asociaţiei.

Fermierul susţine că este necesară stimularea efectivă a crescătorilor care merg pe rasa de carne prin subvenţionarea materialului genetic, fie că este vorba de paiete sau de tăuraşi cu pedigree atestaţi din rasele consacrate, ultima soluţie fiind în avantajul fermierilor care nu ar mai vinde viţelul la 150 de kilograme.

Silviu BUCULEI

Pavel Iovăneasă a terminat un liceu cu profil industrie alimentară, a urmat o facultate de management la stat, a condus o brutărie, este student la a doua facultate, cea de zootehnie, şi se ocupă full-time de ferma proprie, continuând tradiţia familiei de a creşte oi şi mergând mai departe cu crezul că „cine produce mâncare nu poate muri de foame“. În plus, este preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Oi „Retezatul“ – Haţeg, o gazdă extrem de ospitalieră cu cei care îi trec pragul şi un interlocutor foarte comunicativ când vine vorba de activitatea sa.

90% dintre oieri s-au asociat

Vizitând judeţul Hunedoara am ajuns şi pe plaiurile satului Valea Dâlji, comuna Râu de Mori, aflată la poalele munţilor Retezat, undeva la câţiva kilometri de intrarea în Parcul Naţional Retezat. Dacă până în 1990 pe aceste meleaguri existau peste 1.300 de oi, astăzi au mai rămas doar 400, toate ale domnului Pavel Iovăneasă, singurul oier din sat. Acest lucru nu îl descurajează, ba mai mult îl ambiţionează să continue meseria străbunilor, sperând că va fi un exemplu de urmat şi pentru alţi tineri din zonă.

Are oi de când se ştie, iar meseria îi este în sânge.

În 2007 şi-a propus înfiinţarea unei asociaţii şi în 2008 a şi reuşit. „La prima întâlnire în octombrie 2007, am fost 7 fermieri care am decis să pornim înfiinţarea asociaţiei. Dar, fiind campania de toamnă, nu am reuşit să ne mai întâlnim, motiv pentru care abia în ianuarie 2008 ne-am revăzut cei 7 şi alţi 6 crescători de animale, majoritatea tineri, şi am pus bazele asociaţiei, devenind membri fondatori. Astăzi asociaţia numără puţin peste 200 de membri, cu un efectiv de aproape 20.000 de animale“, îşi aminteşte Pavel Iovăneasă.

Asociaţia cuprinde toată depresiunea Haţegului, Valea Jiului, 90% din crescătorii de ovine din aceste zone şi câţiva crescători de pe zona Bradului, veniţi la asociaţie motivaţi de rezultatele acesteia. Fermele membrilor asociaţiei dispun de efective cu 50 până la 1.200 de oi. „Nu sunt foarte multe animale, pentru că în zonele submontane şi montane nu există posibilitatea de a ţine efective mari, dar am încercat ca prin această asociaţie să ne luptăm pentru drepturile crescătorilor montani şi ai zonelor defavorizate“, a spus Pavel Iovăneasă, preocupat de fătările care aveau loc chiar în momentul întâlnirii noastre.

Reuşitele asociaţiei

Întrebat despre ce a reuşit să facă asociaţia pentru oieri, într-o perioadă în care oamenii sunt încă sceptici când vine vorba să-şi unească interesele sub o singură „umbrelă“, domnul Pavel Iovăneasă a avut ce spune.

„În primul rând am făcut o promovare a oilor din zona noastră. Apoi, i-am ajutat pe crescători să intre în legătură cu furnizorii de crotalii. De regulă, stabilim câte crotalii sunt necesare, noi negociem cu furnizorii şi apoi aceştia le alocă direct fermierilor“, a declarat Pavel Iovăneasă. În felul acesta fermierii cumpără crotaliile la 4,53 lei/ bucata, adică la un preţ mai mic faţă de cel de listă. Discutând cu membrii asociaţiei, am aflat că problema nu este preţul cu care se vând crotaliile, ci adaosul comercial pe care şi-l pun medicii veterinari, pentru că există situaţii în care crescătorii ajung să plătească la medicul veterinar concesionar 10 lei, deci un preţ dublu faţă de preţul de listă de 5,02 lei/bucata. „Medicul vine, aplică crotalia şi percepe preţul lui pe manoperă, deşi ar fi normal să nu câştige nimic din tranzacţia crotaliilor, dar, cum noi trăim în România, mai sunt şi altfel de situaţii. Există zone în care relaţia cu medicul veterinar este foarte bună, dar sunt şi situaţii în care colaborarea este aproape imposibilă. Oamenii ştiu care este preţul de listă al crotaliilor, dar când ajung la medic şi li se cere un preţ dublu normal că ambele părţi sunt deranjate şi apar situaţiile conflictuale“, spun oierii. Cei mai mulţi dintre fermieri acceptă situaţia, preferând să nu se pună rău cu medicul veterinar pentru că depind de el.

Rasa Ţurcană domină zona Haţeg – Valea Jiului

Oile care animă superbele peisaje montane ale zonei Haţeg – Valea Jiului sunt din rasa Ţurcană, cu cele două varietăţi: Brează şi Oacheşă. Aceste rase s-au adaptat foarte bine condiţiilor de climă şi relief din aceste locuri. „Sunt oi mixte de carne şi lapte, cu o producţie bună mai ales la lapte. Spun asta ţinând cont de perioada de lactaţie datorată fătărilor. În cazul nostru, anul trecut, 65% dintre oi au avut câte doi miei. Anul trecut eu am muls oile din 3 martie, până în 27 octombrie. Sunt oi de talie mare, nu exagerat de bogate în lână, dar cu miei mari şi frumoşi. Am avut miei şi de 7 kg la fătare“, a menţionat preşedintele asociaţiei. Cele două varietăţi, Breaza şi Oacheşa, au cam aceleaşi caracteristici productive, singura diferenţă fiind configuraţia feţei. Puţine dintre oile membrilor asociaţiei sunt înscrise în registrul de control oficial, însă crescătorii îşi fac propria selecţie în ferme şi spun celor care vor să cumpere oi de prăsilă că „sunt oi care merg foarte bine la condiţiile de munte, la condiţiile de hrană din această zonă, oi care nu sunt prea pretenţioase.“

Stâna, parte a agroturismului zonal

Mieii şi brânza au întotdeauna cumpărători datorită fidelizării clienţilor, dar şi amplasării stânei, care atrage turiştii veniţi în Retezat, după cum recunoaşte chiar domnul Iovăneasă. Clienţii încearcă o dată şi apoi revin. În fiecare primăvară clienţii vin cu o săptămână înainte de Paşti şi comandă mielul pe care şi-l doresc. „Cei care au venit în primul an au venit şi în anii următori, aşa au început să consume şi brânză, caş sau urdă. Nu este o zonă bogată în sortimente de brânză, dar cele pe care le facem se vând. Ne-am gândit să diversificăm paleta de produse, însă trebuie mai întâi să învăţăm să facem şi altceva. Dar, atât timp cât nu avem stoc de brânză, nu ne legăm la cap dacă nu ne doare“, spune fermierul. „Personal beneficiez de o amplasare foarte bună. Stâna este într-o zonă turistică, undeva în marginea Parcului Naţional Retezat, unde există câteva zeci de cabane şi brânza o vindem turiştilor. Aceştia vin şi cer să vadă cum se mulg oile, cum se strecoară laptele, cum şi cu ce se încheagă. Întâi au vrut să miroasă, să guste şi apoi au cumpărat. În felul acesta oamenii fac o verificare exactă a produsului pe care îl consumă.

Un caz fericit de exploatare a păşunilor

Perseverenţa omului care luptă pentru promovarea şi creşterea efectivelor de oi nu s-a oprit la nivelul asocia­ţiei. „Am înscris asociaţia în Federaţia Oilor de Munte, la care sunt vicepreşedinte. Am luat această decizie pentru a obţine o forţă de reprezentare mai mare, dar şi pentru că această federaţie se luptă pentru zona montană, iar nouă ni se potrivea cel mai bine. Facem deplasări, uneori săptămânale, la Bucureşti, pentru a discuta cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în privinţa problemelor care ne frământă pe noi zi de zi, cum ar fi Legea pajiştilor“, spune Pavel Iovăneasă. Din fericire, în zona Haţegului 80% din pajişti au fost arendate către crescătorii de animale, datorită primarilor şi relaţiei care există între aceştia şi fermieri. „Sperăm să apară cât mai curând Legea pajiştilor aşa cum trebuie, astfel încât să ajute crescătorii de animale. Eu am 100 ha de păşune luate în arendă, lângă Parcul Naţional Retezat. Plătesc anual 70 lei/ha, dar preţul diferă de la primărie la primărie, în funcţie de cum vede primarul lucrurile. Pot spune că sunt privilegiat pentru că edilul nostru este zootehnist de meserie şi înţelege situaţia.“

Întrebat cum priveşte viitorul, Pavel Iovăneasă merge mai departe „cu nădejde şi speranţă, mai ales dacă Dumnezeu se va îndura de noi să ne dea şi ceva ploaie, altfel va fi o problemă. Totuşi, până acum… semne bune anul are!“, a conchis Pavel Iovăneasă.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.7, 1-15 APRILIE 2013

Dacă până de curând vorbeam despre porcii Mangaliţa ca fiind o rasă rustică a Europei, aflată în declin în România, apreciată doar de gurmanzii cunoscători ai cărnii marmorate, fragede şi suculente a acesteia, iată că în ultimul timp crescătorii de porci Mangaliţa au prins curaj şi fac front comun pentru a conserva şi promova potenţialul genetic al acestei rase.

Ambiţii măreţe

Anul trecut, Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice (APPTE) din judeţul Maramureş, după câteva sesiuni de seminarii şi dezbateri avute cu cercetători, profesori, ingineri din domeniul zootehnic, hotăra înfiinţarea unei asociaţii care să reunească interesele tuturor crescătorilor de porci din rasa Mangaliţa. „Ideea înfiinţării unei asociaţii a crescătorilor de porci Mangaliţa rezidă din necesitatea unirii eforturilor proprietarilor de porci din această rasă pentru a o face cât mai cunoscută pentru calităţile gustative şi curative ale cărnii. De asemenea, este necesară o creştere a numărului de producători, precum şi a efectivelor“, a declarat Ioan Tătăran (foto), pre­şedintele APPTE. Aşa se face că, în primele luni ale lui 2013, este înfiinţată Asociaţia Crescătorilor de Porci Mangaliţa în care sunt înscrişi primii 20 de membri. Deşi cei peste 100 de proprietari de Mangaliţa din Maramureş deţin efec­tive mici de 2-4 capete, aceştia au înţeles că asocierea sub o singură titulatură le poate aduce mult mai multe beneficii decât ar fi reuşit să obţină singuri. „Scopul asociaţiei este de a putea valorifica mai uşor animalele şi de a avea capacitatea de negociere cu oficialităţile centrale, respectiv reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în vederea acordării de subvenţii pentru rasele autohtone. Dorim ca prin asociaţia noastră să luăm legătura şi cu crescătorii din celelalte ţări şi, totodată, să încercăm valori­ficarea cărnii împreună“, a mai spus Ioan Tătăran.

Străinii apreciază tot ceea ce românii trec cu vederea

Zona Transilvaniei era cunoscută cândva pentru numărul mare de porci Mangaliţa, iar slănina afumată şi jumările ardeleneşti din Mangaliţa erau bine cunoscute chiar şi peste graniţe. În timp ce România lăsa această rasă să decadă, considerând-o nerentabilă, ungurii şi austriecii câştigau teren, dezvoltând o piaţă pe nişa cărnii de Mangaliţa. În felul acesta, ţara noastră a pierdut şansa de a fi un exportator important de jambon de Mangaliţa, doar pentru că specialiştii noştri nu au ştiut să aprecieze „grăsimea de calitate“. Nicio problemă pentru europeni, ei ştiu să o aprecieze şi o achiziţionează cu bani grei de la unguri, deveniţi principalii furnizori pentru ţările occidentale, unde cererea a devenit tot mai mare în ultimii ani. Piaţă încă mai există, concurenţa nu este acerbă, iar nişa are un potenţial fantastic. Numai dacă ne gândim că la Paris, de exemplu, jambonul de Mangaliţa este o delicatesă ce se vinde cu circa 165 euro/kg. La fel ca şi carnea de vită din rasa Angus, carnea porcului Mangaliţa este apreciată de europeni pentru aspectul său marmorat dat de grăsimea intramusculară, gustul deosebit, frăgezimea şi suculenţa acesteia. Este adevărat că un porc Mangaliţa de doi ani cântăreşte 140 kg şi are pe spate un strat gros de grăsime de 11-14 cm. Însă carnea de culoare închisă, al cărei gust aminteşte de cea a mistreţului, conţine mult mai puţin colesterol decât carnea de porc din standardele europene, care doar optic pare să fie mai slabă. Stratul gros de grăsime de care s-au speriat românii i-a atras pe străinii care denumesc această rasă Uleiul de măsline cu 4 picioare, pentru conţinutul mare de acizi graşi nesaturaţi asemenea unor produse precum uleiul de măsline sau grăsimea de somon. Ferma austriacului Josef Göltl din landul Burgenlad furnizează materia primă pentru mari fabrici de preparate din carne, care aduc pe piaţă preparate faimoase precum jambon, lardo (o specialitate italienească din slănină) sau bacon. „Avem o colaborare strânsă cu firma Thum, pentru care abatorizăm porcii la cerere aici, în apropiere, la Parndorf. După aceea, uni­tatea de procesare a şuncii din Viena creează din carnea de Mangaliţa tot felul de delicatese“, a declarat Josef Göltl.

Noi însă vorbim din amintiri. Domnul Lazăr, proprietar a 7 porci Mangaliţa din judeţul Timiş, povesteşte că, pe vremuri, reţeta originală a salamului de Sibiu se făcea din carnea scroafelor de Mangaliţa.

După ce a pierdut startul, România speră să recupereze piaţa

La nivel naţional se estimează un efectiv de 30.000 de capete, însă maramureşenii au ambiţia ca prin muncă de lămurire, pliante, seminarii, conferinţe şi chiar festivaluri să atragă noi membri şi să sporească numărul animalelor la 20.000 de capete doar în judeţul lor. De asemenea, şi-au propus ca în viitor să realizeze un abator de capacitate mică şi chiar să exporte carnea şi produsele din carne de porc Mangaliţa.

Chiar dacă rasa în discuţie ajunge la 100 kilograme în 15 luni, în timp ce competitorii din rasele York, Landrace sau Marele Alb au o rată de creştere mult mai rapidă, având aceeaşi greutate în doar 6 luni, Mangaliţa compensează prin alte beneficii aduse omului. Fie că vorbim de Mangaliţa cu burtă albă, Mangaliţa cu păr blond sau Mangaliţa roşcat, această rasă rustică se poate creşte fără prea mari pretenţii la cazare şi masă, ceea ce se traduce în costuri de întreţinere mai mici faţă de alte rase, iar, „în funcţie de efectivul deţinut de fermier, afacerea poate deveni rentabilă din anul al doilea“, după cum spune Ioan Tătăran.

„Trebuie să recunosc că porcii mei Mangaliţa sunt foarte rezistenţi la condiţii climatice destul de aspre“, afirmă Josef Göltl, mândru fiind de turma sa din Austria, care numără 80 de capete de porci cu păr des. „Aceşti purcei, de exemplu, au fost fătaţi într-o noapte în care termometrele arătau temperaturi sub zero grade. Şi totul s-a întâmplat sub cerul liber! Acum deja aleargă prin zăpadă şi se cuibăresc să doarmă într-o «mână» de fân.“

Vechea rasă autohtonă a Europei şi-a demonstrat de-a lungul timpului adaptabilitatea, dovedindu-se uşor de domesticit şi cu o mare rezistenţă la boli şi stres, probabil mulţumită stratului consistent de grăsime care îl acoperă. Mai mult, aceste animale îşi pot procura hrana din natură, fără ca omul să intervină, iar purceii fătaţi sunt hrăniţi doar de scroafă timp de 8-10 săptămâni. După acest interval ei trec pe hrană normală, alături de porcii maturi. Singurul moment în care omul intervine în dieta acestor grăsuni este iarna, când se intervine cu cereale, cartofi, fân şi trifoi uscat. Dacă le asiguraţi şi un spaţiu suficient pentru a se răcori în noroi pe timpul verii, vor fi foarte fericiţi.

Performanţele rasei:

- Prolificitate: 6-7 purcei;
- Spor mediu zilnic: 400 grame;
- Consum specific: 5,5-6 kg;
- Procent de carne: 45%;
- Raport carne grăsime: 1,1/1.

Patricia Alexandra POP
LUMEA SATULUI, NR.4, 16-28 FEBRUARIE 2013

Organizarea asociaţiilor de producători agricoli se va bucura de sprijinul total al Comisiei Europene, a declarat, luni, într-o conferinţă de specialitate, Jerzy Bogdan Plewa, director general adjunct în Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene.

'Este nevoie de diversificarea sectorului agricol cu noi servicii. Prin urmare, as putea să insist mai mult, dar trebuie să subliniez că parteneriatele pentru inovare sunt deja în curs de implementare şi vor fi folosite din plin în următoarea perioadă de programare. Diversificarea economiei locale poate fi considerată una dintre priorităţi pentru aceste fonduri europene', a afirmat Plewa.

'28% din populaţia activă lucrează în domeniul agricol, în România. Acest sector se confruntă cu o productivitate foarte scăzută, adică 38% la nivelul Uniunii Europene, deşi există un potenţial uriaş în acest domeniu. Trebuie să intervenim în domenii-cheie pentru a găsi oportunităţi. În cadrul politicilor agricole comune, lucrăm la oferirea de noi oportunităţi tinerilor fermieri. Utilizarea ineficientă a resurselor este o problemă în România, în mai multe domenii, nu numai în agricultură', a precizat oficialul european.

De asemenea, reprezentantul CE a punctat că, la nivelul infrastructurii de mediu, România are de suferit în special la capitolul gospodărirea apelor, tratarea apelor sau alimentarea cu apă. România dispune de o biodiversitate de foarte mare valoare, dar fragilă, cu 18% din suprafaţa totală în situri Natura 2000. Provocarea majoră se referă la modul în care se poate evita pierderea acestei biodiversităţi din cauza declinului faunei, a degradării terenurilor. România este extrem de vulnerabilă în faţa dezastrelor naturale induse de schimbările climatice, a subliniat Jerzy Bogdan Plewa.

Sursa AGERPRES