La începutul anului 2018 a fost prezentat la Bruxelles, în Comisia de agricultură din Parlamentul European, un Raport referitor la perspective și provocări din sectorul apicol din UE, unde s-au făcut o serie de propuneri pentru sectorul apicol european.

Referitor la combaterea eficientă a contrafacerii mierii, în acest raport se fac o serie de așteptări, invitații și sugerări, astfel:

„– se așteaptă ca statele membre și Comisia să oblige producătorii de miere din țările terțe care utilizează metode neloiale și ambalatorii și comercianții din UE care amestecă cu bună știință miere contrafăcută și importată cu miere europeană de înaltă calitate să respecte legislația UE;

– invită Comisia să elaboreze proceduri eficiente de analize de laborator (de exemplu, teste de rezonanță magnetică nucleară) care să poată fi utilizate pentru a detecta contrafacerile, din ce în ce mai sofisticate, pentru a detecta eventualele cazuri de contrafacere a mierii;

– sugerează să se creeze instalații de ambalare a mierii care să prelucreze, de asemenea, mierea importată, cu monitorizarea siguranței alimentare de către UE; acest lucru ar putea fi realizat prin modificarea Regulamentului (CE) nr. 853/2004;

– aceasta ar permite ca monitorizarea la nivelul UE să fie aplicată în cazul ambalatorilor de miere din țările din afara UE, permițând, astfel, auditorilor oficiali să afle dacă s-a folosit miere contrafăcută și asigurând eliminarea sa din lanțul alimentar;

– se așteaptă ca întotdeauna mierea să fie identificabilă încă din momentul în care părăsește stupul și să fie clasificabilă în funcție de originea sa vegetală, indiferent dacă este vorba de un produs național sau de unul de import;

– întrucât tipurile de miere polifloră sunt dificil de identificat în statele membre, propune să se adauge o descriere a caracteristicilor acestora în „Directiva privind mierea“ (Directiva 2001/110/CE);

– este conștient de importanța practică a unui sistem de avertizare rapidă pentru alimente și furaje și, prin urmare, solicită comisiei să introducă pe lista RASFF cazurile în care mierea este în mod clar contrafăcută;

– solicită Comisiei să prezinte o propunere care să introducă mierea în domeniul de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 853/2004;

– invită Comisia să interzică distribuirea mierii filtrată în rășină cât mai curând posibil, având în vedere faptul că acest tip de miere nu conține absolut niciun element de valoare biologică;

– invită Comisia să testeze cu atenție importul la scară largă de miere din China;

– invită Comisia să impună prelevarea de eșantioane și testarea oficială a loturilor de miere din țările terțe la frontierele externe ale UE, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 882/2004 [care mai târziu a devenit Regulamentul (CE) 2017/625];

– reamintește Comisiei faptul că consumatorii au dreptul de a cunoaște locul de proveniență al tuturor produselor alimentare; cu toate acestea, etichetele „amestec de miere provenită din CE“, „amestec de miere provenită din spațiul extracomunitar“ și, în special, „amestec de miere provenită din CE și din spațiul extracomunitar“ ascund complet originea mierii de consumator;

– solicită ca mențiunea „amestec de miere provenită din CE și din spațiul extracomunitar“ să fie înlocuită cu o indicație exactă a țărilor din care provin tipurile de miere utilizate în produsele finale și ca acestea să fie enumerate în ordinea care corespunde proporțiilor utilizate în produsul final;

– sprijină ideea ca statele membre să introducă obligativitatea de a se indica locul de origine a mierii pe miere și alte produse provenite de la albine, așa cum se întâmplă în cazul anumitor produse din carne și produse lactate.“

Se știe că mierea este produsul realizat de albine în exclusivitate din nectarul florilor sau din sucurile dulci de pe alte părți ale plantelor verzi, pe care acestea le culeg, le îmbogățesc cu substanțe proprii și le prelucrează într-un mod specific; obținând în final produsul definit miere, pe care îl depozitează în celulele fagurilor din stup pentru a constitui hrana lor energetică.

Orice produs asemănător cu mierea care nu este fabricat în exclusivitate de către albine nu intră în noțiunea de miere. În această categorie se încadrează substituirile de orice fel.

Totodată, orice produs asemănător cu mierea care este obținut din alte substanțe care îndulcesc (edulcorante) decât nectarul sau mana nu se încadrează în noțiunea de miere, chiar dacă aceste substanțe sunt culese de către albine, sunt prelucrate de acestea și sunt depozitate în celulele fagurilor din stupii familiilor de albine. Și aici se face referință în principal la practica hrănirii intensive a albinelor cu siropuri zaharoase în scopul incorect de obținere de miere marfă.

De asemenea, din punct de vedere comercial, prin miere se înțelege produsul așa cum a fost el extras din faguri. Orice altă formă de prezentare trebuie să poarte denumirea corespunzătoare, cum ar fi: miere în faguri, faguri în miere, miere cu adausuri (polen, propolis, lăptișor de matcă etc.). În cazul în care mierea este folosită ca materie primă pentru fabricarea unor produse, acestea trebuie să li se precizeze originea: vin din miere (hidromel),  oțet din miere ș.a.m.d. Și dacă mierea este un ingredient, pe lângă denumirea comercială a produsului se va nominaliza și aceasta: bomboane cu miere, turtă dulce cu miere, nuga cu miere etc.

Mierea de albine intră în categoria produselor care sunt susceptibile la o gamă largă de falsificări prin substituiri sau adausuri nepermise și acestea pot fi totale sau parțiale, directe sau indirecte.

Dintre toate substanțele folosite ca agenți de falsificare, un loc principal îl ocupă substanțele dulci din categoria zaharurilor și substanțelor îndulcitoare sintetice.

Falsificările primare cu aceste substanțe conduc la modificarea compoziției și a însușirilor fizico-chimice naturale ale mierii, precum și a unor caracteristice organoleptice.

Pentru mascarea fraudei inițiale se recurge uneori la cea de a doua neregulă prin care se încearcă să se corecteze modificările respective. Este vorba de adăugarea de substanțe pentru corectarea aspectului și consistenței, culorii, aromei, gustului, spectrului polenic și chiar pentru corectarea unor parametri fizico-chimici, cum ar fi indicele diastazic sau aciditatea.

Tot în categoria falsificărilor se încadrează și adău­garea substanțelor conservante pentru prevenirea riscurilor de fermentare.

Având în vedere actualele posibilități tehnice moderne de care dispun unele laboratoare, unele falsificări sunt așa de bine executate încât din punct de vedere organoleptic imită produsul natural foarte bine astfel că nu pot fi depistate decât prin examene fizico-chimice în laboratoare specializate care permit decelarea tuturor tipurilor de miere.

O mare problemă a mierii este amestecarea mierii contrafăcute cu miere de înaltă calitate pentru mascarea contrafacerii.

Mierea care poate ajunge la consumatorii din UE poate fi produsă de țările UE și/sau țări din afara UE și se impune ca consumatorii să cunoască originea si proporțiile în cazul amestecurilor.

Totodată, puritatea și conformitatea acestor mieri trebuie atent monitorizate, iar cele neconforme trebuie eliminate din lanțul alimentar.

Raportul indică măsuri concrete de înlăturare a riscu­rilor pentru ca aceste mieri contrafăcute să ajungă la consumatori.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Marți, 23 ianuarie 2018, a fost prezent la Bruxelles, în Comisia de agricultură din Parlamentul European, un raport referitor la perspective și provocări din sectorul apicol din UE, unde s-au făcut o serie de propuneri pentru sectorul apicol european.

Referitor la chestiuni legate de sănătatea albinelor, în acest raport se fac o serie de considerații, recunoașteri și solicitări, astfel:

„– se consideră că unele specii alogene invazive precum Varroa destructor, gândacul mic de stup (Aethina tumida), viespea asiatică și loca americană cauzează prejudicii grave apicultorilor și provoacă distrugeri extinse în rândul albinelor;

– se solicită Comisiei să implice toți producătorii de medicamente pentru albine relevanți în cercetări în domeniul medicamentelor pentru albine și să înființeze o platformă IT comună pentru împărtășirea celor mai bune soluții și medicamente cu părțile interesate;

– se recunoaște că rezultatele exercițiilor monitorizate pentru o evaluare a situația sănătății albinelor desfășurate de unele state membre sunt importante și ar trebui să fie împărtășite cu celelalte state membre și cu Comisia;

– se invită statele membre și regiunile să utilizeze toate mijloacele posibile pentru a proteja varietățile de albine locale și regionale de răspândirea nedorită a varietăților străine naturalizate sau invazive în UE;

– se solicită Autorității Europene pentru Siguranța Alimentării să efectueze cer­cetări (analize de laborator și experimente pe teren), conform unui calendar clar și împreună cu celelalte agenții ale UE implicate cu privire la toate substanțele și ceilalți factori care pun în pericol sănătatea albinelor.“

Se știe că albina lucrătoare este principalul polenizator al plantelor entomofile, astfel că ea are rolul ei bine stabilit în echilibrul naturii. Totodată, ea ocupă un loc important în ceea ce privește producerea mierii, polenului, cerii și propolisului, atât de utile în domeniul alimentației și al terapiei naturiste și numai albinele sănătoase și implicit familiile de albine sănătoase pot îndeplini aceste calități.

Începând din a doua jumătate a secolului al XX-lea se constată la nivel mondial creșterea numărului de boli la albine și extinderea acestora, apărând astfel agresarea din ce în ce mai des și drastic a familiilor de albine.

Evident, ca orice organisme vii și albinele se pot îmbolnăvi de diferite boli care, prin slăbirea sau, mai grav, prin mortalitatea pe care o produc indivizilor familiilor de albine, reduc numărul albinelor și ca urmare a acestui fenomen familiile se depopulează, devenind neviabile și neproductive. Sunt astfel multe cazuri când se produc pierderi de multe familii de albine sau chiar de stupine întregi, deci se înre­gistrează pagube însemnate atât pentru apicultori cât și pentru economiile naționale europene și mondiale.

Astfel este justificată prevenirea, depistarea, combaterea și tratarea bolilor albinelor și aici raportul pune accent mai ales pe tratarea cu mare seriozitate a unor specii alogene invazive ca Varroa destructor, (acarianul varroa), Aethina tumida (gândacul mic de stup), Vespa velutina (vespa asiatică) și Bacillus larvae (loca americană) care cauzează grave prejudicii apicultorilor și provoacă distrugeri extinse în rândul albinelor.

Totodată, se recomandă Comisiei ca pentru prevenirea și combaterea bolilor albinelor să implice toți producătorii relevanți de medicamente pentru albine și a celor implicați în cercetări tot în acest domeniu și să înființeze o platformă IT comună pentru împărtășirea celor mai bune soluții și medicamente cu părțile interesate.

Împărtășirea rezultatelor exercițiilor monitorizate pentru evaluarea situației sănătății albinelor desfășurate de unele state membre sunt importante și ar trebui să fie comunicate și celorlalte state membre și Comisiei.

Tot în scopul protecției sănătății albinelor, raportul solicită Autorității Europene pentru Siguranța Alimentării să efectueze cercetări (analize de laborator și experimente pe teren), împreună cu celelalte agenții ale UE implicate, cu privire la toate substanțele și ceilalți factori care pun în pericol sănătatea albinelor conform unui calendar clar.

Poate așa și DSVSA-urile județene din România vor monitoriza periodic și cu acuratețe starea de sănătate a familiilor de albine ale județelor pe care le servesc și vor lua măsurile care se impun. Actualmente sunt apicultori care afirmau, acum 2-3 ani, că au dus același feluri de probe la laboratoarele a două DSVSA-uri și la IC-DA și că au obținut trei diagnostice diferite, fără comentarii.

Protejarea varietăților de albine locale și regionale de răspândirea nedorită a varietăților străine naturalizate sau invazive în UE trebuie să fie o prioritate a statelor membre UE.

În articolul „De ce Apis mellifera carpatica trebuie să fie singura rasă de albine în România“, publicat în revista „Lumea Satului“ nr. 7 (228) 2015, am încercat să aduc argumente pentru necesitatea protejării acestei rase de albine româneşti. Astfel de materiale au mai apărut în ultimii ani în mass-media şi chiar pe forumurile care se ocupă de apicultură au fost discuţii ample, e adevărat, uneori contradictorii.

Totuşi, ne confruntăm cu o adevărată emulaţie privind dorinţa unor apicultori români care doresc să încerce să lucreze şi cu alte rase de albine sperând, în primul rând, obţinerea unor mai mari recolte de produse apicole.

Venind în întâmpinarea acestor dorinţe, o serie de comercianţi de regine autorizaţi sau nu fac oferte de vânzare de regine din diferite rase de albine şi hibrizi. Printre aceste oferte predomină ofertele cu hibridul Buckfast şi următoarele rase: carnica – Apis mellifera carnica, italiană – Apis mellifera lingustica, caucaziană – Apis mellifera caucasica.

Din păcate, rasele străine, în condiţiile ţării noastre, nu pot depăşi din punctul de vedere al calităţilor rasa românească Apis mellifera carpatica deoarece aceasta, trăind din generaţie în generaţie, de mii de ani în condiţiile de climă şi floră caracteristice ţării noastre, ca rezultat al selecţiei naturale, este cea mai bine adaptată acestor condiţii, deci trebuie să ne orientăm numai pentru creşterea, înmulţirea şi îmbunătăţirea albinei noastre locale Apis mellifera carpatica.

În lucrarea ştiinţifică „Consecinţele hibridării interrasiale“ elaborată de prof. univ. dr. ing. Marian BURA (fost decan al Facultății de Zootehnie, Timișoara) şi colectiv, se arată în detaliu consecinţele hibridării.

În octombrie 2016 am efectuat o excursie de documentare apicolă în Austria, Germania și Elveția, ocazie cu care am studiat cum se încearcă revigorarea în Elveția a rasei autohtone de albină neagră (Apis mellifera mellifera), care este pe cale de dispariție.

Astfel, conservarea, ameliorarea și aplicarea altor aspecte ale selecției rasei naționale elvețiene ne-au fost prezentate de dl Hans Ulrich Thomas din partea Association for Apis melifera melifera Zürich, asociație care are acest scop.

Promovarea acestei rase se face și prin organizarea de cursuri de apicultura și astfel mulți dintre participanții la aceste cursuri (circa 35%) devin apicultori care vor fi sprijiniți și convinși să folosească această rasă.

Pentru obținerea purității acestei rase, Statul Elvețian se implică subvenționând anumite analize și tratamente specifice în valoare de până la 6.000 de euro, determinările ADN fiind finanțate în totalitate. Tot în acest scop asociația are organizate 6 stații izolate de împerechere a reginelor astfel că, de exemplu în 2016, au fost produse peste 6.000 de regine din rasa albinei negre. Mai există și 30 stațiuni de testare și selectare a acestora, de unde apicultorii cumpără reginele. De altfel este de specificat că momentan există cel puțin 20 de apicultori, membri ai asociației, care lucrează numai cu albina neagră elvețiană.

Totodată, am aflat că există și Asociația Internațională Apis mellifera mellifera, susținută științific de Institutul pentru Cercetare Apicolă din Hohen Neuendorf (localitate de lângă Berlin) – Germania, unde asociația elvețiană este afiliată.

Închei cu speranța că autoritățile în domeniu vor sprijini apicultura românească să urmeze aceste indicații și exemple, pregătindu-ne pentru anul 2020.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Majoritatea celor ce ne-am născut în spaţiul rural, avem imaginea aceea idilică a bunicilor şi mamelor noastre, a femeii de la țară, harnică, tot timpul trebăluind prin bucătărie şi grădină, printre animalele şi păsările din bătătură şi aşteptând să se întoarcă bărbații după o zi de muncă la câmp.

Femeia a rămas şi peste timp un personaj principal în viaţa cotidiană, multe conduc importante afaceri, inclusiv în agricultură, de pildă ferme ale căror performanţe sunt de invidiat, sau diverse activităţi non agricole.

Aproximativ 42% din cele peste 26 de milioane de persoane care lucrează în agricultură, în Uniunea Europeană sunt femei și cel puțin una din cinci exploatații este condusă de o femeie.

În 2016, peste o treime (35%) din persoanele care lucrau în domeniul agricol erau femei. Austria are cel mai mare procent de femei ocupate în agricultură (45%), fiind urmată de România (43%), Polonia, Grecia şi Slovenia (41%). În schimb, cele mai puţine femei în agricultură erau în Irlanda (12%) şi Danemarca (20%).

Mărimea medie a fermelor gestionate de femei în UE este de 6,4 hectare, mai puțin de jumătate – 14,4 ha – faţă de cele gestionate de bărbați. Și din punct de vedere al veniturilor pe exploatație, femeile fermieri se situează mult sub cele ale bărbaților: mai puţin de 12 000 de euro, comparativ cu aproximativ 40.000 de euro pentru bărbați.

Sectorul agricol din Europa este dominat de o populație mai în vârstă. Studiile arată că şi aici doar 4,9% din agricultorii sub 35 de ani sunt femei, față de 6,4% bărbați. Cu toate acestea, la celălalt capăt al scalei, majoritatea agricultorilor cu vârsta peste 65 de ani sunt, de fapt, femei – 40%, comparativ cu 27,6% pentru bărbați.

Nici în ceea ce priveşte contribuția femeilor la dezvoltarea locală și a comunităților nu se stă mai bine, participarea acestora la procesele decizionale fiind nerelevante.

Sprijinul UE pentru femeile din zonele rurale

Ce poate face UE pentru a încuraja mai multe femei să accepte agricultura ca profesie?

Majoritatea măsurilor susținute, sau finanțate de UE, urmăresc să transforme agricultura într-o profesie mai atrăgătoare pentru ambele sexe, o atenţie deosebită fiind însă acordată femeilor.

Politica de dezvoltare rurală a Uniunii Europene oferă mai multe instrumente de promovare a spiritului antreprenorial în rândul femeilor din zonele rurale. Statele UE trebuie să analizeze situația femeilor din zonele rurale și să ia în considerare rezultatele acestor analize atunci când își elaborează programele de dezvoltare rurală. De asemenea, statele membre pot acorda prioritate, acelor proiecte calificate, care îmbunătăţesc accesul femeilor la măsurile de dezvoltare rurală.

Cuvântul de bază în domeniul dezvoltării rurale ar trebui să fie multifuncționalitatea. Astfel, alte activități sociale, economice sau de protecție a mediului ar putea acompania producția agricolă, creând astfel noi locuri de muncă pentru femei în zona rurală.

În acest scop este nevoie de un acces nerestricționat al femeilor la resursele care susțin agricultura ca mod de viață și ca tip de activitate.

Există mai multe posibilități de a pune la dispoziție măsuri practice de susținere a femeilor care lucrează în agricultură. Gama largă de aptitudini, de interese și de realizări profesionale ale femeilor trebuie luată în considerare mai mult pentru ca locurile de muncă din agricultură să rămână o opțiune atractivă pentru acestea. Agricultoarele trebuie să aibă drepturi și obligații corespunzătoare răspunderii acestora pentru exploatația agricolă în cauză, inclusiv prin reprezentarea intereselor în forurile agricultorilor și prin participarea reală la veniturile exploatațiilor.

Asigurarea unei protecții sociale adecvate pentru toate femeile care lucrează în agricultură este un alt element indispensabil pentru o agricultură sustenabilă și modernă. Ar trebui ținut cont de experiența sistemelor de asigurări sociale pentru agricultori ale statelor membre ale UE care, pe termen mediu, ar trebui să contribuie la o îmbunătățire vizibilă a situației sociale a femeilor implicate în agricultura din Europa.

(sursa ec.europa.eu/agriculture)

Teofilia BANU

Mulțumiri deosebite echipei DG AGRI Press & Media: Heike.Libbach, Cornelia Smet şi Ulrika Holmström

În luna ianuarie 2018, a fost prezentat la Bruxelles, în Comisia de agricultură din Parlamentul European, un Raport referitor la perspective și provocări din sectorul apicol din UE, unde s-au făcut o serie de propuneri pentru sectorul apicol european.

Printre altele, se arată ce ar trebui să reprezinte sprijinul Uniunii Europene pentru apicultură; astfel raportul:

„– propune o creștere cu 47,8% a bugetului UE pentru programele apicole naționale – în conformitate cu creșterea efectivă a populației de albine – comparativ cu nivelul din 2004, ceea ce înseamnă 47 de milioane de euro pe an;

– solicită Comisiei să includă un nou sistem de sprijin direct pentru apicultori, pe baza numărului de colonii, în propunerile sale pentru Politica Agricolă Comună pentru perioada de după 2020;

– consideră că ar fi oportun să se împărtășească temele de cercetare din domeniul apiculturii și concluziile cercetărilor, în special atunci când acestea sunt finanțate de UE, între statele membre, pentru a evita suprapunerile;

– invită Comisia să adopte recomandări în vederea introducerii în UE a unui program de educație uniform și de înaltă calitate, la nivelul de bază și profesional, în domeniul apiculturii;

– consideră că trebuie să se acorde apicultorilor scutiri fiscale în fiecare stat membru, având în vedere importanța activității lor pentru agricultură și mediu și

– invită statele membre să flexibilizeze normele stricte privind transportul rutier aplicabile în cazul apicultorilor, în special pentru exceptarea acestora de la utilizarea tahografului pe distanțe mai mari de 100 km, pentru a promova migrația roiurilor de albine.“

Majorarea bugetului alocat apiculturii cu 47,8% este justificată, având în vedere faptul că între 2004 și 2016 bugetul programelor naționale din sectorul apicol a crescut  numai cu 12%, de la 32 la 36 milioane de euro pe an, deși numărul familiilor de albine a crescut în această perioadă cu 47,8%. Deci din 2020 bugetul pentru sectorul apicol va trebui să fie de cel puțin 47 de milioane euro pe an.

Evident această creștere nu ar trebui decât să bucure apicultorii europeni și să îi stimuleze să-și mărească numărul de familii de albine. Și aceasta mai ales că raportul recomandă ca, din 2020, sprijinul direct pentru apicultori să se facă pe baza numărului de familii de albine deținute.

Referitor la acest număr al familiilor de albine din stupinele deținute de apicultorii români, Ordinul nr. 251 din 2017 al MADR a reușit să simplifice modalitățile de identificare a stupinelor și familiilor de albine și cred că, făcând o anumită corectură, simplificarea va fi și mai bună. Stabilirea numărului de familii de albine trebuie să o facă numai primăriile deținătoare ale registrelor agricole unde stuparii sunt obligați să le declare. 

O altă temă luată în discuție de raport este cercetarea științifică și perfecționarea unui pro­gram de educație uniform și profesional de bază în domeniul apiculturii.

În multe țări ale Uniunii Europene există institute de cercetare în domeniul apiculturii care au în lucru multe teme de mare importanță pentru apicultură. Problema este ca să se știe de aceste teme la nivel european astfel încât ele să nu se suprapună și, chiar dacă se suprapun, să existe o colaborare și comunicare a rezultatelor, ceea ce ar fi benefic în dez­voltarea și susținerea apiculturii statelor europene. 

Ultima temă luată în discuție în acest material o reprezintă înlesnirile financiare pentru apicultorii din statele membre ale UE. 

Aceste înlesniri se vor putea concretiza prin desființarea impozitelor în cazul activităților apicole și scutirea de taxe în cazul transporturilor în interes apicol.

Actualmente, în România apicultorii sunt impozitați pe bază de normă de venit pentru familiile de albine care depășesc numărul de 75. Această prevedere legislativă aduce inconvenientul că unii apicultori tind să nu depășească numărul de 75 de familii de albine, ceea ce atrage după sine micșorarea numărului de familii la nivelul țării noastre.

Totodată, există tendința de a se evita declararea numărului de stupi ca urmare a suspiciunii că, chiar dacă acest număr este sub 75, s-ar putea întâmpla ca o schimbare nouă a legislației fiscale să determine impozitarea.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Marți, 23 ianuarie 2018, a fost prezentat la Bruxelles, în Comisia de agricultură din Parlamentul European, un raport referitor la perspectivele și provocările în sectorul apicol din UE, unde s-au făcut o serie de propuneri pentru sectorul apicol european.

De la începutul susținerii raportului s-a arătat, în expunerea de motive, că:

„Sprijinul UE pentru apicultori trebuie revizuit. În timp ce populația de albine din UE a crescut cu 47,8% între 2004 și 2016, bugetul programelor naționale din sectorul apicol a crescut cu doar 12%, de la 32 la 36 milioane de euro pe an, reprezentând un total general de trei la mie din bugetul PAC! Bugetul UE pentru aceste programe trebuie așadar să fie majorat cu 47,8%, ceea ce reprezintă 47 de milioane de euro pe an. Acest lucru este ușor de realizat. Ar trebui să se aibă în vedere, de asemenea, includerea în politica agricolă de după 2020 a unei noi subvenții directe, bazată pe numărul de colonii de albine. În plus, cercetarea și dezvoltarea în domeniul apiculturii, educația și formarea continuă a apicultorilor, precum și stimulentele fiscale (de exemplu, scutirile fiscale pentru activitățile apicole) ar ajuta apicultorii să prospere.“

Totodată, în scopul susținerii modificărilor care sunt propuse să intervină în politica de susținere a sectorului apicol, raportul enumeră principalele motive care creionează importanța apiculturii, astfel:

- se consideră că albinele îndeplinesc un serviciu agricol de bază prin polenizarea culturilor, serviciu fără de care agricultura europeană și, în special, cultivarea plantelor nu ar exista sub nicio formă;

- se consideră că apicultura are o contribuție fundamentală la menținerea echilibrului ecologic și a biodiversității, astfel încât sectorul trebuie să se afle în centrul Politicii Agricole Comune;

- se consideră că finanțarea apiculturii trebuie să fie suplimentată în viitoarea politică agricolă.“

- Referitor la prima considerație a importanței apiculturii trebuie accentuat faptul că beneficiul cel mai important pe care ni-l aduc albinele nu este cel obținut din produsele apicole, în general, și în special cel din miere, ci din sporirea productivității culturilor agricole entomofile datorită polenizării care este un proces vital pentru toate plantele cu flori.

De-a lungul milioanelor de ani s-a format și s-a întărit în natură într-ajutorarea dintre floare și albină, acțiune concretizată prin așa-numita polenizare.

Polenizarea este un proces de natură fizico-mecanică întâlnit numai la plantele cu flori, care reprezintă transportul grăuncioarelor de polen de la anterele staminelor pe stigmatul gineceului florilor. Fecundarea (fertilizarea) este contopirea conținutului grăuncioarelor de polen cu celula ovulului. Apoi, după fecundare, din ovule se dezvoltă sămânța, iar din ovar fructul. Însă polenizarea nu asigură întotdeauna fecundarea și astfel legarea fructelor sau semințelor. De aceea, în lumea plantelor florile au adoptat diferite forme de polenizare.

Din punctul de vedere al provenienței polenului necesar pentru obținerea rodirii se disting ca forme de polenizare: polenizarea directă sau autopolenizarea și polenizarea indirectă sau încrucișată (singamie).

Polenizarea indirectă se realizează prin transportul polenului, în cadrul aceleiași specii, de pe anterele staminelor unei flori, de pe o plantă, pe stigmatul gineceului unei flori de pe altă plantă. Această polenizare poate fi asigurată de vânt – anemofilie, de apă – hidrofilie sau de animale – zoomofilia. Aceasta din urmă, la rândul său, se subdivide după felul agenților polenizatori. Astfel se distinge entomofilia, când polenizarea se efectuează de către insecte (albine, bondari, viespi, muște sau fluturi).

Polenizarea entomofilă este întâlnită în majoritatea angiospermelor (plante cu flori, peste 253.000 în lume și 3.700 în România) din aproape toate zonele climaterice ale Pământului. În decursul evoluției vieții, adaptările morfoanatomice și fiziologice ale florilor și cele de corelație între flori și polenizatori sunt ajunse aproape la perfecțiune.

S-a stabilit că majoritatea plantelor, respectiv peste 80%, sunt polenizate încrucișat cu ajutorul insectelor și, dintre acestea, aproximativ 77% sunt polenizate numai de către albine.

Datorită metodelor actuale de practicare a agriculturii moderne polenizarea indirectă se efectuează, în exclusivitate, dirijat numai de către albine sau bondari, ceea ce duce la măriri substanțiale de producții, cum ar fi creșteri la plantațiile de meri cu 15-20%, la solele de floarea-soarelui sau lucernă cu 20% și la cele de trifoi roșu, bostani și pepeni, la 200-300%. Bineînțeles că aceste cifre sunt orientative, creșterile depinzând de mai mulți factori, cum ar fi numărul de stupi care participă la polenizarea dirijată, calitatea seminței, tipul solului ș.a.m.d.

În final, trebuie precizat că importanța polenizării dirijate a plantelor agricole entomofile cu ajutorul albinelor crește și mai mult în condițiile intensivizării agriculturii, când, datorită folosirii pesticidelor, entomofauna naturală este parțial sau total distrusă.

- A doua considerație din enunțarea importanței apiculturii arată că apicultura are o contribuție fundamentală la menținerea echilibrului ecologic și a biodiversității.

Este evident că menținerea echilibrului ecologic și al biodiversității este o condiție fundamentală de existență a unor medii de viață sănătoase.

Echilibrul ecologic reprezintă ansamblul stărilor și interrelațiilor dintre elementele componente ale unui sistem ecologic, care asigură menținerea structurii, funcționarea și dinamica ideală a acestuia.

Se poate considera că echilibrul ecologic este același cu echilibrul natural.

Menținerea echilibrului ecologic presupune adoptarea unei strategii și aplicarea unor instrumente de ordin economic, tehnic, juridic și instituțional.

În natură speciile de plante și animale nu se repartizează la întâmplare: ele formează întotdeauna anumite complexe relativ constante, numite comunități. Aceste comunități există în natură numai datorită faptului că între ele și mediul ambiant există o anumită armonie, bazată pe schimbul permanent de materie (substanțe nutritive) și energie (lumină solară, căldură). Atât timp cât aceasta din urmă favorizează viața de toate zilele a plantelor, animalelor și micro­organismelor, între ele se menține un echilibru stabil, numit echilibru ecologic: din mediu organismele își iau atâta hrană câtă au nevoie, iar mediul asigură existența atâtor vietăți câte îi permite capacitatea sa.

De asemenea, biodiversitatea cuprinde varietatea genelor, a speciilor şi a ecosistemelor care constituie viaţa pe pământ. În prezent, suntem martorii unei pierderi constante a biodiversităţii, cu consecinţe profunde pentru lumea naturală şi pentru bunăstarea oamenilor. Cauzele principale sunt schimbările care se produc în habitatul natural. Acestea au loc datorită sistemelor de producţie agricolă intensivă, construcţiilor, exploatării carierelor, exploatării excesive a pădurilor, oceanelor, râurilor, lacurilor şi solurilor, invaziilor de specii străine, poluării şi – tot mai mult – ca urmare a schimbărilor climatice la nivel global.

Evident, existența sau dispariția albinelor sociale întreținute și exploatate de apicultori are un impact deosebit în menținerea echilibrului ecologic și biodiversității pe teritoriul Europei și al întregului Pământ.

- Necesitatea suplimentării finanțării apiculturii din 2020 apare ca o considerație implicită. Nu se pot aplica primele două considerații fără o importantă susținere financiară.

Trăgând concluzia, din cele descrise mai sus se pare că a răsărit sau, mai bine zis, urmează să răsară soarele și pe ulița apiculturii. Numai să fie adevărat.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

E-platform Ag-Press.eu este un instrument destinat jurnaliștilor europeni interesați de găsirea celor mai recente și actualizate informații din partea instituțiilor UE referitoare la agricultură și dezvoltare rurală. Aceasta este gestionată de echipa Press & Media din cadrul DG AGRI, care adaugă și actualizează informații zilnic și le trimite tuturor membrilor.

2018 este un an hotărâtor pentru viitorul Politicii Agricole Comune la nivelul Uniunii Europene. De aceea ne-am propus ca printr-o serie de articole să vă fim alături în dorinţa dumneavoastră de informare şi să vă prezentăm aspecte din activitatea instituțiilor UE referitoare la agricultură și dezvoltare rurală. Încă de anul trecut E-platform Ag-Press.eu ne-a sprijinit în acest demers prin invitația făcută la un seminar organizat la Bruxelles şi prin accesul la informaţii actualizate.

Politica Agricolă Comună, comerțul cu produse agroalimentare și promovarea

În anul 2017 seria de evenimente Ag-Press a fost deschisă de un nou tip de activitate pentru membrii reţelei: seminarii de o zi privind temele legate de PAC, cu lectori din cadrul DG AGRI și cu serviciul purtătorilor de cuvânt.

Primul seminar a avut loc în 18 mai 2017 şi a avut ca temă „Politica Agricolă Comună, comerțul cu produse agroalimentare și promovarea“. Invitaţii la acest seminar au fost jurnalişti din presa agricolă din diverse ţări ale Uniunii Europene înscrişi în E-platform Ag-Press.eu.

Seminarul a avut o tematică de mare impact pentru viitorul agriculturii şi comerţului cu produse agroalimentare, provenite din Uniunea Europeană, la nivel global.

Lene Naesager, director interimar al DG „Calitate, Cercetare și Inovare, Comunicare“ din cadrul DG AGRI.B a abordat tema Diplomație economică – misiuni la nivel înalt în cadrul politicii de promovare, prilej cu care a prezentat acţiunile concertate ale Comisiei de promovare a produselor agroalimentare în afara UE, precum şi cooperarea cu organizaţii economice internaţionale în comerţul cu produse agroalimentare. Astfel, comisarul Phil Hogan a fost, în 2016 şi 2017, în fruntea unor misiuni la nivel înalt, în ţări terţe: Columbia şi Mexic (7-12 februarie 2016); China şi Japonia (16-22 aprilie 2016); Vietnam şi Indonezia (2-9 noiembrie 2016); Canada (30 aprilie – 3 mai 2017), iar obiectivul de creștere a valorii exporturilor de produse agroalimentare în aceste ţări a fost atins.

Francis Fay, șef de unitate AGRI.B3, a abordat o tematică privind Comerțul agroalimentar, indicațiile geografice și de calitate (GIs) precizând că oportunitățile pentru export s-au înmulțit datorită acordurilor bilaterale privind indicațiile geografice pentru produsele de calitate din UE. Există 1.531 de astfel de produse cu indicaţie geografică protejată recu­noscute prin acorduri bilaterale comerciale între UE şi ţări terţe.

Consumatorii din întreaga lume au încredere în sistemul de clasificare a indicațiilor geografice – aceasta înseamnă că au încredere în originea și în calitatea produselor și sunt dispuși să plătească un preț mai mare pentru ele și astfel să asigure un profit mai mare pentru fermier.

John Clarke, director al Direcţiei Relații bilaterale internaționale din cadrul DG AGRI, a prezentat tema Aspecte comerciale ale PAC – o introducere. Au fost menționate provocările care există la nivel european privind comerţul cu produse agroalimentare. Astfel, s-a subliniat că cetățenii UE sunt din ce în ce mai critici față de tranzacțiile comerciale în raport cu globalizarea, apoi faptul că acordurile mixte necesită ratificarea de către statele membre (ex. „drama CETA“). S-au mai făcut referiri la existenţa unor standarde privind sănătatea şi bunăstarea animalelor, influența Brexitului asupra comerţului UE şi necesitatea negocierii relaţiilor bilaterale, precum şi influenţa politicilor globale de mediu asupra comerţului.

Willi Schulz-Greve, șef de unitate AGRI.A1, a susţinut o prezentare cu tema „Probleme globale și relații cu ACP – Comerțul agroalimentar – punct de vedere economic“.

Din prezentare s-a desprins ideea că monitorizarea și analizarea comerțului agroalimentar la nivelul UE conduce la: furnizarea de statistici privind comerțul cu principalii parteneri; utilizarea unei clasificări adecvate a produselor; monitorizarea evoluțiilor lunare ale exporturilor şi importurilor; analiza evoluțiilor anuale ale comerţului.

Daniel Rosario, purtător de cuvânt al Comisiei Europene – Comunicare, Agricultură și Comerț, şi-a prezentat preocupările şi a asigurat jurnaliştii prezenţi că pot primi informaţii despre acțiunile instituţiilor europene privind comerțul cu produse agroalimentare și promovarea, ori de câte ori le vor solicita.

Seminarul a inclus şi o vizită la studiourile audiovizuale ale Comisiei Europene, locul în care sunt organizate conferinţe de presă, interviuri, emisiuni TV şi radio, cei prezenţi fiind informaţi că pot beneficia de spaţiul şi dotările studiourilor pentru organizarea de evenimente media.

A fost o experienţă inedită şi îi îndemn pe toţi cei interesaţi să se înscrie în E-platform Ag-Press.eu

Teofilia Banu

Mulțumiri deosebite echipei DG AGRI Press & Media: Heike.Libbach, Cornelia Smet şi Ulrika Holmström.

Producătorii europeni vor avea anul viitor un buget de 179 de milioane de euro pentru a promova produsele agricole în interiorul și în exteriorul UE, dar și pentru a continua să găsească noi piețe, se arată într-un comunicat publicat marți de Comisia Europeană.

Bugetul adoptat miercuri de Comisia Europeană va cofinanța campaniile promoționale care se adresează în special piețelor cu potențial ridicat de creștere, în particular China, Japonia, Asia de Sud-Est, Mexic, Columbia și Canada.

Această orientare este în linie cu campania lansată la începutul anului de Phil Hogan, comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală, menită să găsească noi piețe de desfacere și să sprijine consumul produselor din UE pe plan global.

În interiorul UE, campania se va concentra pe cofinanțarea programelor destinate să-i informeze pe consumatori în legătură cu diversele scheme și etichete de calitate în UE: organică, Indicație Geografică Protejată (PGI), Denumire de origine Protejată (PDO), Specialitate tradițională garantată (TSG). În plus, un buget special va fi alocat pentru promovarea consumului de fructe și legume pentru a-i încuraja pe cetățenii europeni să adopte obiceiuri alimentare sănătoase dar și pentru a-i sprijini pe producătorii europeni de fructe și legume.

Sursa: AGERPRES

Președintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, a afirmat că nu poate accepta ca alimente de calitate inferioară să fie vândute cetățenilor din Europa Centrală și de Est (CEE), transmit AP și Reuters.

Câteva studii au arătat că multe dintre produsele alimentare vândute de multinaționale în CEE conțin ingrediente mai ieftine, de calitate mai scăzută, în comparație cu versiunile identice vândute în Europa Occidentală.

Practica este deja ilegală, iar Comisia Europeană va adopta mai multe măsuri pentru a asigura calitatea alimentelor în Uniunea Europeană.

Jean-Claude Juncker a discutat problema luna trecută cu premierul slovac, Robert Fico.

"Nu-mi place ideea că ar exista un fel de categoria a doua în Europa. Vom face tot posibilul să încheiem acest mod discriminatoriu prin care se furnizează slovacilor produse alimentare și alte bunuri de o calitate mai scăzută", a afirmat Juncker, într-o conferință de presă comună.

Companiile alimentare și-au apărat practicile, susținând că piețele au gusturi diferite, iar ingredientele sunt specificate cu acuratețe. De asemenea, firmele susțin că, în Est, consumatorii sunt mai săraci decât în Vest. Alimentele sunt cu aproximativ 25% mai ieftine în Cehia decât în Germania.

Fico a afirmat că refuză în mod strict standardele duble la calitatea alimentelor și a apreciat că Juncker vede această problemă ca pe una europeană, nu doar regională.

AGERPRES

Anul trecut o cantitate de 39 de miliarde de litri de bere conținând alcool a fost produsă în Uniunea Europeană, cu 400 de milioane de litri mai mult decât în 2015, la care se adaugă 900 milioane de litri de bere fără alcool sau cu un conținut de alcool mai mic de 0,5%, iar România s-a situat pe locul nouă în topul celor mai importanți producători de bere din UE, arată datele publicate vineri de Eurostat.

Cu o producție de 8,31 miliarde litri (21% din producția totală a UE), Germania a fost principalul producător în 2016, când una din cinci beri conținând alcool produsă în UE a venit din Germania. Urmează în ordine, Marea Britanie (5,14 miliarde litri), Polonia (4,04 miliarde litri), Spania (3,70 miliarde litri), Olanda (2,64 miliarde litri), Belgia (2,29 miliarde litri), Franța (1,88 miliarde litri), Cehia (1,86 miliarde litri) și România (1,76 miliarde litri).

În ceea ce privește marii exportatori de bere din UE, pe prima poziție este Olanda cu 1,9 miliarde litri de bere conținând alcool exportați în 2016, urmată de Germania (1,7 miliarde litri), Belgia (1,5 miliarde litri), Franța (700 milioane litri) și Marea Britanie (600 milioane litri).

SUA au fost principala destinație pentru exporturile de bere ale statelor UE către țările din afara blocului comunitar (1,1 miliarde litri de bere conținând alcool fiind exportați în 2016, sau 34% din exporturile totale extracomunitare de bere), urmate de China (525 milioane litri), Canada (202 milioane litri ), Coreea de Sud (117 milioane litri), Elveția (113 milioane litri) și Taiwan (101 milioane litri).

Când vine vorba de importurile de bere în UE, preferată este berea din Mexic cu 179,5 milioane litri sau aproape jumătate din toate importurile de bere din afara UE înregistrate în 2016, urmată de berea din Serbia (46,9 milioane litri), SUA (36,5 milioane litri), Belarus (20,6 milioane litri), China (16,4 milioane litri) și Rusia (11,6 milioane litri).

Sursa: AGERPRES

Statele membre ale Uniunii Europene au produs în 2015 o cantitate de aproximativ 317 milioane de tone de cereale, iar Franța a fost responsabilă pentru aproape un sfert din cantitatea totală (23% sau 72,6 milioane tone), urmată de Germania (15%), Polonia (9%), Marea Britanie, Spania și România, cu o cantitate de 19,2 milioane tone sau 6% din producția totală a UE, arată datele publicate joi de Eurostat.

Aproape jumătate din producția totală de cereale a UE a fost compusă din grâu și porumb. Franța și Germania au fost responsabile pentru 44% din producția de grâu a UE, urmate de Marea Britanie, Polonia și România (7,9 milioane tone sau 5% din producția UE). Franța a fost, de asemenea, cel mai mare producător de porumb din UE, fiind responsabilă pentru 23,3% din producția totală, urmată de România (15,3%) și Italia (12%).

Doar opt state membre UE, printre care se numără și România, au produs orez în 2015. Aproape jumătate din producția totală de orez a UE a fost raportată în Italia, urmată de Spania cu 28,8%. Pe ultimul loc între aceste state este România, cu o producție de 49.800 de tone, adică mai puțin de 2% din producția totală a UE.

De asemenea, UE a fost în 2015 cel mai mare producător mondial de sfeclă de zahăr (cu aproape 102 milioane tone sau 48,5% din producția mondială) iar Franța (32,9%) și Germania (22,2%) au fost responsabile pentru mai mult de jumătate din producția UE. Alți importanți producători de sfeclă de zahăr au fost Polonia (9,2% din producția UE) și Marea Britanie (6,1%). Cu o producție de aproape un milion de tone de sfeclă de zahăr, România a fost responsabilă pentru mai puțin de 1% din producția UE. Cu toate acestea, România este țara cu cea mai mare creștere procentuală (20,3%) a volumului producției de sfeclă de zahăr între anii 2007 și 2015.

Sursa: AGERPRES

După ce în ultimii ani România a fost campioana creșterii economice în Uniunea Europeană, anul acesta riscăm să ajungem la polul opus, cu un deficit record. Cel puțin așa susțin reprezentanții Comisiei Europene care au prezentat Raportul de Țară pentru România pe 2017. Dar indiferent ce spun oficialii europeni sau statisticile, cert este că această creștere economică cu care s-au mândrit oficialii de la București și care a atras ”invidia” majorității țărilor din UE, nu s-a reflectat deloc în nivelul de trai al populației. Chiar și cu recentele creșteri de salariu (în sectorul de stat) românii, alături de bulgari rămân cel mai prost plătiți lucrători din Europa. În aceste condiții de ce ne-ar îngrijora deficitul record?

Țara paradoxurilor

Cu ocazia lansării Raportului Economic pentru România, Angela Cristea, șefa Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti a ținut să sublinieze că documentul consemnează o serie de paradoxuri legate de evoluţia economiei româneşti. ”România a înregistrat anul trecut cea mai mare creștere economică din Europa, de 4,9%. În același timp, raportul atrage atenția asupra riscului ca anul acesta să aibă cea mai mare creștere a deficitului public. Noi am primit asigurări de la Guvern că nu avem motive de îngrijorare, dar suntem ca părintele ăla care își face întotdeauna griji ca nu care cumva să se îmbolnăvească copilul. Mai bine să fim îngrijorați și să nu se întâmple nimic, că putem trage concluzia în raportul de anul viitor că ne-am făcut griji degeaba”, a spus Cristea. Totodată, reperezentantul CE a spus că paradoxurile economice crează noi paradoxuri sociale.

”Pe de o parte, constatăm scăderea sărăciei în România, dar creşterea inegalităţilor sociale şi este, cred, cea mai mare creştere din UE a inegalităţilor de venituri în România şi observăm că acesta nu este un fenomen punctual, ci o tendinţă încă din 2012. Am remarcat că este, de altfel, o tendinţă care nu este specifică numai României, ci observăm asta şi în alte state membre din UE şi considerăm că reflectă efectele globale ale crizei, complicate cu efectele globalizării. Potrivit previziunilor ale CE, în România deficitul public ar urma să ajungă la 3,6% din PIB în 2017, față de 3,2% cât estima în toamnă, pentru ca în 2018 să urce la 3,9% din PIB. Totodată, Comisia Europeană a revizuit în urcare, la 4,4%, estimările referitoare la creșterea economiei românești în acest an, avansul urmând să încetinească la 3,7% în 2018. Totodată, Raportului de Țară că ”bugetul pe 2017 adoptat de noul Guvern conține mai multe reduceri de taxe (în special eliminarea contribuțiilor sociale pentru pensii mici) la care se adaugă majorarea cheltuielilor pentru pensii și salarii în sectorul public. În consecință, deficitul guvernamental este preconizat să crească la 3,9% din PIB în 2018 din cauza efectelor majorării semnificative a pensiilor programată pentru luna iulie 2017”.

România susține menținerea celor doi piloni ai Politicii Agricole Comune (PAC) după 2020, continuarea plăților directe și a procesului privind reducerea decalajelor între statele membre, a declarat, marți, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, prezent la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit al UE de la Bruxelles, unde unul dintre subiectele aflate pe agenda discuțiilor vizează viitorul PAC.

"Un subiect foarte important care se discută azi (marți — n. r.), la reuniunea de la Bruxelles, este încotro ne îndreptăm cu Politica Agricolă Comună (PAC)? Noi ne dorim în continuare să se mențină o Politică Agricolă Comună puternică, să se mențină cei doi piloni, dar și să se continue procesul de reducere a decalajelor între satele membre ca sume și pe procesele de convergență a plăților directe. De asemenea, susținem continuarea plăților directe și noi soluții pentru atragerea tinerilor în agricultură. Nu în ultimul rând, dorim să menținem caracterul comunitar al PAC, să nu se naționalizeze, deoarece sunt anumite state puternice care și-ar dori acest lucru și atunci ar fi o discriminare", a subliniat Irimescu.

Potrivit sursei citate, în cadrul reuniunii Consiliului vor mai fi prezentate: un raport al grupului pentru piețele agricole, în contextul discuțiilor privind practicile comerciale neloiale, o analiză a concesiilor din acordul de liber schimb asupra produselor agricole, cum este CETA sau Mercosur, despre cercetare și inovare în agricultura UE, dar și o propunere la prima lectură privind modificarea regulamentului în vigoare pe agricultură ecologică.

Luni, 14 noiembrie 2016, în prima zi a reuniunii, discuțiile s-au axat pe pescuit și bunăstarea animalelor.

Sursa: AGERPRES

Recent, Agenția pentru Intervenție în Agricultură (APIA), prin reprezentanții săi, a făcut o declarație în premieră: „Suntem țara cu cele mai mari subvenții la animale din Uniunea Europeană“, şi anume Agenția acordă ajutoare UE pentru 96,63% din cererile formulate de fermieri, asta însemnând peste 1,9 miliarde euro. De fapt, este cea mai mare sumă acordată prin fonduri europene din întreaga UE, majoritatea subvențiilor mergând spre sectorul zootehnic. Parcă prea frumos ca să fie adevărat...

Declarațiile oficiale...

Acordarea unor fonduri atât de mari parcă vrea să contrazică anii de austeritate de la aderarea la Uniunea Europeană, când aproape în permanență România și Bulgaria se aflau la coada listei atunci când venea vorba de subvențiile europene. Astfel, suma totală autorizată la plată în acest an este de 1.901,33 milioane euro, din care plătită efectiv în conturile fermierilor este suma de 1.877,60 milioane euro, pe toate tipurile de fonduri - Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR) și Buget Naţional, cu următoarele sume: 1.393,18 milioane de euro din FEGA, 210,82 milioane de euro din FEADR, 273,60 milioane de euro de la buget. Potrivit APIA, cuantumurile pe cap de animal pentru sectoarele care primesc sprijin cuplat, pentru anul de cerere 2015, sunt pentru bivolițe de lapte – 209,8 euro, vaci de lapte – 826 euro, taurine de carne - 1.221 euro. „Suntem țara cu cele mai mari subvenții la animale din Europa și suntem doar una dintre cele 27 de state care înregistrează întârzieri la plată. Nu este o scuză, este o constatare sintetică, rece. Întârzieri la plată se înregistrează în toate statele Uniunii Europene din cauza complexității schemelor de plată implementate prin Noua Politică Agricolă Comună. Așa cum vă spuneam, unii dintre fermieri sunt nemulțumiți de întârzierea plăților, dar trebuie să avem în vedere faptul că la ora asta Sprijinul Cuplat la bovinele de lapte este de 826 euro, iar la bovinele de carne, de patru ori mai mare față de cel notificat, de 1.221 de euro. Fermierii primesc sume consistente“, a declarat Nicolae Horumbă, director general al APIA.

...și cele neoficiale

Așadar, ne putem întreba, cum de s-a întâmplat „minunea“? Ne lămurește președintele Federației Naționale Pro Agro, Emil Dumitru: „Nu, România nu este țara cu cele mai mari subvenții din UE, ci este țara cu intensitatea de sprijin cea mai mare acordată unui număr foarte mic de fermieri. Sunt ajutoare mari, dar sunt împărțite la foarte puțini.“ L-am întrebat pe liderul Pro Agro pentru câte capete de animale ar fi trebuit acordate ajutoarele UE? „Au fost eligibile ajutoare pentru circa 100.000 de capete, când în mod normal aceiași bani trebuiau împărțiți pentru 4-500.000 de capete. Numai în aceste condiții putem vorbi de o Românie agricolă cu o zootehnie reprezentativă“, ne-a explicat Dumitru. Acesta atrage tentația asupra faptului că „planul de subvenții a fost fundamentat prost de la bun început, iar sprijinul cuplat așa cum a fost scris cu niște condiții de eligibilitate foarte restrictive s-a dovedit a fi cu adevărat falimentar. Și asta în condițiile în care noi avem nevoie de un sector zootehnic cât mai competitiv și de sume de bani pe care să le acordăm tuturor crescătorilor de animale. Din păcate pentru zootehnie, cred că s-au instituit mult prea multe condiții de eligibilitate fără ca cineva să ne ceară acest lucru și de aceea am ajuns în situația asta. Practic, cele 100.000 de bovine de rasă sunt în acest moment cartea de vizită a României pentru că doar pentru acestea primim sprijin. Practic, la nivelul UE nu suntem recunoscuți decât cu aceste animale, lucru inacceptabil. În aceste condiții România nu poate să emită pretenții pe piața laptelui sau pe piața cărnii de bovină. Și mă refer la piața din România; despre alte piețe, de export, nici nu are rost să vorbim. Aceasta este o problemă de fond și, dacă nu vom regândi fișa Măsurii modificând-o la Comisia Europeană, cred că nu facem altceva decât să ne îndepărtăm de la obiectivul nostru major, acela de a consolida ferma de familie. Altfel, vom crea exploatații foarte mari, iar mediul rural va fi unul depopulat, iar zootehnia va dispărea. În aceste condiții sarcina statului va fi foarte mare, nu pe probleme de agricultură, ci pe plata ajutoarelor sociale. Nu cred că acesta este obiectivul unui stat care dorește să se bazeze pe principii de competitivitate și economie de piață. De aceea aceste ajutoare pentru sectorul zootehnic mă nemulțumesc. Pentru că și cel care are 10 capete de bovine și cel care are 5 vinde într-un sistem organizat laptele la un preț derizoriu; corect ar fi fost și ca cel cu bovine mai puține să primească bani dacă condițiile de eligibilitate erau unele mult mai normale“, a declarat Emil Dumitru pentru AgroBusiness.

Și alte explicații

Deja este cunoscut faptul că foarte multe nemulțumiri ale fermierilor au plecat de la numărul mare de dosare respinse ca neconforme. Mai mult decât atât, la mijlocul lunii august câțiva fermieri au intrat în greva foamei în fața clădirii Guvernului. „Noi înțelegem că fermierii care fac greva foamei sunt nemulțumiți de faptul că plățile – ca să zic așa – se mișcă încet. Dar se mișcă încet și din motive care țin de modul în care fermierii își completează cererile de plată, de greșelile care se fac. Și asta necesită clarificări cu fermierii“, a comentat situația șeful APIA. „Un mare număr de erori din cererile fermierilor necesită clarificări cu aceștia, adică funcționarul APIA trebuie să notifice fermierii care au erori în cererea de plată, erori care necesită clarificarea cu fermierul.(...) Toate aceste erori din cererile fermierilor – erau 10.049 de erori în prelucrarea datelor și1.288 de cereri depuse de fermieri incomplete sau completate greșit – prelungesc procesul de administrare a cererii, termenele la care acești fermieri și-ar putea primi banii. Așa cum vă spuneam, este nevoie de o clarificare față în față cu fermierul în baza unor documente“, a explicat directorul general al APIA. Întrebarea care se pune, cel puțin în cazul cererilor completate greșit de fermieri, este cine le oferă consultanță pentru completarea cererilor. Teoretic, firmele de consultanță. Dar nu puțini sunt fermierii care spun că un ajutor minim ar trebui acordat chiar de APIA, pentru că știe cel mai bine despre ce este vorba. Numai că șeful APIA, Nicolae Horumbă, spune că „APIA este o agenție de plăți, nu un organism de consultanță agricolă. Pentru consultanță există firme specializate“. Mai mult, Horumbă recunoaște că „APIA este pusă într-o situație foarte ingrată pentru că din punctul de vedere al regulamentelor europene APIA este o agenție de plăți, nu este un organism de consultanță agricolă. Consultanța agricolă conform regulamentelor europene trebuie să fie organizată de fiecare stat membru într-un sistem separat, în afara agenției. Multe state au organizată consultanța agricolă în acest fel. Franța și Italia sunt două state care au un astfel de sistem, au centre de consultanță care și preiau cererile de plată ale fermierilor“, conchide directorul general APIA, Horumbă.

Bogdan Panțuru

Revista Lumea Satului nr. 18, 16-30 septembrie 2016 – pag. 10-12

Comisia Europeană a trimis un aviz motivat României prin care îi cere să elaboreze planuri de prevenire a generării de deșeuri și de gestionare a deșeurilor în conformitate cu obiectivele legislației UE privind deșeurile (Directiva 2008/98/CE) și ale economiei circulare, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

Potrivit CE, România a avut un plan de gestionare a deșeurilor pentru perioada 2003-2013, dar acesta nu a fost revizuit, prelungit sau înlocuit pentru perioada următoare. De asemenea, România a rămas în urma în ceea ce privește prevenirea generării de deșeuri: încă din decembrie 2013, ar fi trebuit adoptate planuri privind reducerea deșeurilor generate la sursă prin tehnici ameliorate de fabricație sau prin eforturi de stimulare a cererii de produse mai ecologice, cu mai puține ambalaje. Prin urmare, Comisia trimite un aviz motivat. "Dacă România nu ia măsuri în termen de două luni, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a UE cu privire la aceasta cauză", avertizează executivul comunitar.

Bruxelles-ul precizează că planurile de gestionare a deșeurilor și de prevenire a generării de deșeuri au drept scop reducerea impactului deșeurilor asupra sănătății umane și asupra mediului, precum și utilizarea mai eficientă a resurselor în întreaga UE. De asemenea, aceste planuri constituie o condiție prealabila pentru utilizarea fondurilor UE.

AGERPRES

România s-a clasat anul trecut pe primul loc în Uniunea Europeană la floarea soarelui atât din punct de vedere al producției, cât și al suprafeței, cu o recoltă totală de 1,75 milioane de tone obținută de pe un milion de hectare, potrivit datelor provizorii publicate, joi, de Institutul Național de Statistică (INS).

Bulgaria a realizat o producție de 1,58 milioane tone de pe 783.000 de hectare, Ungaria — 1,52 milioane tone (625.000 ha), iar Franța — 1,22 milioane tone semințe de floarea soarelui (614.000 ha).

În ceea ce privește suprafața cultivată cu cartofi, România s-a situat, în anul 2015, pe locul trei după Polonia și Germania și pe locul cinci la producție (după Germania, Franța Polonia și Regatul Unit) din cauza unui randament inferior.

Anul trecut a obținut o producție de 2,77 milioane tone de pe 189.000 de hectare, fiind în scădere cu 21% față de 2014.

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu a primit din partea comisarului european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, dovada înregistrării în Registrul Denumirilor de Origine Protejate și al Indicațiilor Geografice Protejate pentru produsul "Telemea de Ibănești". Astfel, utilizarea acestei denumiri este rezervată pentru producătorii din aria geografică delimitată care îndeplinesc condițiile prevăzute în caietul de sarcini.

Acesta este cel de-al treilea produs românesc de calitate care a obținut protecția la nivelul Uniunii Europene, după ce, recent, și "Salam de Sibiu" a fost protejat la Bruxelles.

În conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, orice operator care comercializează un produs conform cu caietul de sarcini aprobat, poate utiliza atât denumirea de origine protejată (DOP) cât și trimiterile și logourile UE și etichetele asociate.

Sursa madr.ro

Vineri, 19 februarie 2016, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Regulamentul de punere în aplicare al Comisiei Europene din data de 9 februarie 2016, în cadrul căruia „Salamul de Sibiu” (IGP) a fost înregistrat ca produs de Indicație Geografică Protejată.

Conform procedurilor de înregistrare a unei denumiri în Registrul Denumirilor de Origine Protejate și al Indicațiilor Geografice Protejate, nu a fost depusă în termenul legal nicio declarație de opoziție. Astfel, potrivit termenelor Regulamentului de punere în aplicare al Comisiei Europene, produsul „Salam de Sibiu” (IGP) dobândește denumirea de indicație geografică protejată, la 20 de zile de la publicarea Regulamentului în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, deci termenul curge de la data de 19 februarie 2016.

Și a fost și 1 aprilie. Ziua celei mai serioase „păcăleli“: Uniunea Europeană a desfiinţat regimul cotelor de lapte. Ce înseamnă această măsură? Falimentarea afacerilor mici (și în unele cazuri și mijlocii) în „favoarea“ marilor fermieri, dar și a corporaţiilor multinaţionale din domeniu. Problema este că nu vor fi afectaţi doar „micii“ fermieri români, ci și cei din Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, problema cotelor de lapte nu este doar una regională, ci afectează întregul continent.

O cotă „lălăită“

Luna aprilie a debutat cu un protest de amploare chiar în capitala administrativă a UE – Bruxelles. „Micii fermieri europeni îşi văd ameninţate afacerile de marii procesatori multinaţionali din industria laptelui“, au titrat ziarele europene. Fermierii care au protestat la Bruxelles spun că efectul măsurii va însemna propriul lor faliment, în favoarea multinaţionalelor, care vor forţa scăderea accentuată a preţului lactatelor până la niveluri „insuportabile“. Mai mult decât atât, fermierii din UE, care au incendiat drapelele reprezentând simbolurile marilor producători mondiali de lactate, au cerut Parlamentului European să ia măsuri care să îi protejeze în faţa noii ameninţări – taxarea supraproducţiei de lapte. Că eliminarea cotei de lapte este una „cu cântec“ ne-o spune chiar istoria respectivei cote. Sistemul cotelor de lapte a fost introdus în 1984, inițial pentru o perioadă de cinci ani, însă termenul a fost prelungit până în 1992 și extins ulterior până în 2000. Opt ani mai târziu a fost revizuită din nou renunțarea la cote, iar ultimul termen limită a fost stabilit pentru 1 aprilie 2015. „Regimul cotelor a fost unul dintre instrumentele care au vizat eliminarea acestor surplusuri structurale. Totuși, în pofida cotelor, exporturile de produse lactate din UE au crescut în ultimii 5 ani cu 45% ca volum și cu 95% ca valoare“, se arată într-un document al Comisiei Europene. Ce presupunea acest sistem? Pentru fiecare stat membru a fost stabilită o cotă a producției de lapte cu un anumit conținut de grăsimi, pe care nu avea voie să o depășească. Pe de altă parte, niciun stat nu avea voie să transfere altui stat o parte din producție. Acum, aceste condiții nu mai există...

Ce (mai) cred fermierii

Fermierii din România cred că eliminarea cotei de lapte „e de rău“ pentru activitatea lor. Reporterii Lumea Satului au luat „la cald“ părerea câtorva fermieri în legătură cu eliminarea cotei în cauză.

Viorel Blidan (județul Hunedoara): „Ar mai fi ceva de spus? Noi ne simțim foarte ciudat cu această dispariție a cotelor de lapte. Pentru că nimeni nu poate face o previziune exactă cu ce va fi când aceste cote nu vor mai fi. Ce pot să vă spun e că prețul laptelui, o să mai scadă. Totuși, cred că nu va scădea foarte mult, dar chiar și așa pentru fermierii români nu va fi deloc de bine pentru că România nu a avut niciodată o supraproducție de lapte. Ce putem face acum este să ne controlăm mai bine producția. Și noi am avut 600 de vaci, acum am ajuns la 300 și numărul o să tot scadă. Dar asta e...“

Sorin Pop (județul Maramureș): „Pentru fermierii români, dispariția cotelor de lapte este o veste proastă. Cel mai mult ne va afecta prețul laptelui care va scădea mult. Așa că fermierii de la noi vor trebui să se adapteze pieței pentru că, dacă ai un preț mai mare, rămâi cu laptele nevândut. Înainte de scăderea cotelor la lapte, la noi prețul era de 1 leu / l. Ce o să fie de acum încolo, doar Dumnezeu știe...“

Arthur Mayer (județul Arad): „Această eliminare a cotei de lapte este foarte bună pentru marii producători . Pentru că, fiind mari, având chiar 1.000 de animale, au posibilitatea să investească în mai multe capete. În privința fermierilor mici și mijlocii, aceștia nu cred că vor dispărea, dar cu siguranță vor fi ineficienți în prima perioadă, până se dezmeticesc. Atunci vor încerca să-și eficientizeze producția. De exemplu, cum s-a întâmplat în Austria cu fermele de familie. Au renunțat la angajați, au încercat să-și automatizeze munca, dar să și facă bani din activități auxiliare. Și la noi, la fel.“

Andrei Mitre (județul Sibiu): „Ce se întâmplă nu e bine deloc pentru că prețul la lapte scade mult. Adică, dacă înainte prețul unui litru era de 1 leu, acum ajunge și la 50 de bani. O adevărată prăbușire, cred... Eu am 60 de vaci și chiar nu știu, în acest moment, ce să fac pentru a-mi menține afacerea.“

Ce este de făcut

Producția de lapte de la nivelul Uniunii Europene reprezintă 21% din producția mondială de lapte. Opt din cele 28 de state ale Uniunii acoperă 80% din total: Germania – 21%, Franța – 18%, Marea Britanie – 10%, Olanda – 8%, Italia – 8%, Polonia – 7%, Spania – 4%, Irlanda – 4%. Statisticile spun că Germania, Franța, Irlanda și Polonia vor ajunge să producă peste 10 miliarde de litri de lapte până în 2020. Cât lapte a produs România în anul fiscal 2012-2013? Puțin peste 800.000 de tone, față de Germania, care a avut o producție de aproape 30 de milioane de tone, sau Franța, cu 24 de milioane. În acest context, toți specialiștii din piața românească susțin că, până când statul nu va susține cu adevărat micii fermieri, singurul care mai poate susține industria românească a laptelui este consumatorul. De exemplu, în țări precum Germania, Franța, Marea Britanie, Slovenia, Polonia sau Ungaria o parte din costurile de producție sunt suportate de guverne, prin sub­venții mai mult sau mai puțin mascate.

Atenție! Noi reglementări de la APIA

Potrivit Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), având în vedere eliminarea sistemului cotelor de lapte, au apărut noi reglementări legale privind livrarea laptelui de la producător către prim-cumpărătorul de lapte, din care spicuim:

- orice livrare de lapte pe teritoriul României se poate realiza doar în baza unui contract încheiat între părți;

- durata contractului trebuie să fie de minimum 6 luni;

- orice livrare de lapte în afara contractului se sancționează conform legii;

- începând cu 1 mai 2015, operatorii economici care achiziționează lapte de la producători trebuie să declare până pe data de 15 a fiecărei luni cantitatea de lapte achiziționată de la producători în luna precedentă;

- pentru a putea rezista pe piața laptelui și pentru a crește puterea de negociere a prețului laptelui cu prim-cumpărătorii producătorii trebuie să se constituie în organizații de producători.

Bogdan PANȚURU, Patricia POP

Despre „relaţia“ dintre UE şi organismele modificate genetic (OMG) se poate spune că a fost una cu năbădăi. Ani de zile, ba au fost interzise în ţările UE, ba nu au fost, ba au fost, dar cu unele „excepţii“ şi tot aşa. Opozanţii OMG-urilor spuneau anul trecut că e doar o chestiune de timp până când plantele modificate genetic vor fi acceptate în toate ţările UE. Motivul „ascuns“? Acordul de liber schimb cu SUA ar falimenta agricultura europeană deoarece americanii folosesc la scară largă OMG-urile. Într-adevăr, recent Parlamentul European a votat pentru a acorda statelor membre posibilitatea de a cultiva organisme modificate genetic.

O decizie cu „cântec“

De fapt, într-o primă fază, în presa internaţională se scria cu subiect şi predicat că votul dat pentru a acorda statelor membre autoritatea de a cultiva organisme modificate genetic este „decizie istorică“ ce poate duce la răspândirea OMG în UE. Măsura a fost adoptată la începutul lunii cu 480 de voturi pentru, 159 împotrivă şi 58 de abţineri. Astfel, potrivit noii legi, dacă o cultură modificată genetic este considerată „sigură“ de către Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA), statele membre pot decide dacă vor să cultive sau nu OMG-uri. Din 1998, „oficial“, doar o cultură de porumb bazată pe OMG este cultivată în UE. De acum, însă, s-a dat liber la alte şapte culturi OMG care pot începe să fie cultivate în solul european. Dar, ştirea de mai sus s-a dovedit a nu fi pe placul unora... Drept urmare, aproape imediat a fost modificată. Astfel, într-un nou comunicat al Parlamentului European se arată că „europarlamentarii au adoptat în sesiunea plenară de la Strasbourg o nouă legislaţie care permite statelor membre UE să restricţioneze sau să interzică deplin cultivarea recoltelor care conţin organisme modificate genetic (OMG) pe teritoriul lor, chiar dacă acest lucru este permis la nivelul UE“. Experţii sunt de părere că era de aşteptat ca legea să fie votată întrucât mulţumeşte atât ţările care doresc să aprobe cultivarea OMG, cât şi ţările care vor să o interzică. Însă, grupurile pentru mediu au criticat noua legislaţie, întrucât acordă mai multă putere corporaţiilor care furnizează OMG şi astfel se pot contamina şi alte culturi prin polenizarea încrucişată.

Ce face România?

„Acest acord va oferi mai multă flexibilitate pentru statele membre care vor să restricţioneze cultivarea OMG pe teritoriul lor. Va reprezenta un punct de referinţă într-o dezbatere care este departe de a fi încheiată între poziţiile pro şi contra OMG“, a declarat raportorul belgian Frederique Ries, cel care a supervizat parcursul legislativ al iniţiativei în PE.

„(...) Este prematur să ne pronunţăm asupra efectelor noii Directive, cel puţin pentru acest an, deoarece anticipăm că realizarea acestor proceduri (adoptarea finală la nivelul Consiliului şi modificarea legislaţiei naţionale) va depăşi perioada însămânţării porumbului. Menţionăm că porumbul modificat genetic MON 810, rezistent la Sfredelitorul porumbului, este singura plantă modificată genetic autorizată pentru cultivare în Uniunea Europeană, iar în România suprafeţele cultivate anual cu porumb MON 810 sunt foarte mici, de până la 850 ha în ultimii 5 ani“, se arată într-un comunicat remis la redacţie de Ministerul Agriculturii la solicitarea reporterilor Lumea Satului. Totuşi, potrivit unui raport dat publicităţii de către Departamentul pentru Agricultură al Statelor Unite ale Americii, marii giganţi americani fac deja teste în România cu plante modificate genetic cultivate pe zeci de hectare. Astfel, potrivit Departamentului de Stat al SUA, două corporaţii americane au avut acceptul Comisiei Europene de a testa în România mai mult de două soiuri de porumb modificat genetic, dar şi un soi de prune.

Bogdan Panţuru

Uniunea Europeană a eliberat săptămâna aceasta licențe de export pentru 533.000 de tone de grâu, numărul total al licențelor emise pentru sezonul iulie 2014/iunie 2015 situându-se la 15,3 milioane de tone, sub nivelul de 15,9 milioane tone în perioada similară a anului trecut, arată datele oficiale publicate joi, transmite Reuters.

De asemenea, în cursul acestei săptămâni, UE a eliberat licențe pentru exportul a 179.000 de tone de orz, ceea ce duce totalul pentru acest sezon la 4,5 milioane tone, mai puțin comparativ cu 4,8 milioane tone anul trecut, precum și licențe pentru exportul a 119.000 tone de porumb, adică un total de 1,5 milioane tone pentru acest sezon comparativ cu 2,1 milioane tone anul trecut.

Joi seara, prețul grâului pe piața europeană era în creștere cu 0,5%, sau un euro, până la 193 de euro pe tonă, ca urmare a deprecierii monedei europene și a anunțului că Egiptul a cumpărat grâu din Franța.

Moneda euro a coborât, joi, la cel mai scăzut nivel din ultimii 11 ani, în raport cu dolarul, în condițiile în care piețele valutare au fost luate prin surprindere de decizia Băncii Naționale a Elveției, care a renunțat la pragul minim de 1,20 franci pentru un euro.

Deprecierea monedei euro, precum și competiția redusă din partea unor exportatori ca Rusia și Ucraina, a determinat firma de consultanță Strategie Grains să își îmbunătățească estimările privind exporturile UE de grâu moale în acest sezon cu 2,1 milioane tone, până la 29,3 milioane tone.

Sursa Agerpres