Parisul a fost scena necontenitelor schimbări, orașul mișcărilor sociale ce a trecut prin momente dulci și amare, însă, după al Doilea Război Mondial, porțile sale deschise erau visul multora în a-i călca firul de iarbă pentru îmbogățirea spirituală, pentru descoperirea acestui destin ce face parte dintr-o lume a creației, nu doar dintr-un oraș pur și simplu. Paris, orașul unde s-au strâns laolaltă cele mai luminate minți ale lumii, încurajându-se reciproc la victorii culturale, istorice, este centrul educației, unde s-au format de-a lungul diferitelor epoci Molière, Voltaire, Diderot, ale căror idei au rămas testamente peste veacuri și au cucerit fără încetare generațiile însetate de cunoaștere, de nou, de o atitudine aplecată către unicitate cum rar mai întâlnim azi. Prin fiecare construcție, monument, muzeu, Parisul a evoluat de la satul galic Parisii la metropola de azi, s-a transformat și a devenit un compendiu de stiluri arhitecturale unice. Dacă la începuturi abundența de ornamente era mereu prezentă, acum materialele din beton, oțel, sticlă nu mai lasă în urmă decât linii drepte ori zgârie-nori ce umbresc uneori prea mult totul din jur.

Bazilica Sacré-Coeur și Cartierul Montmartre

Atmosferă boemă, sunet de chitară și o aură de bucurie sunt prezente prin punctul cel mai înalt al Parisului, dealul Montmartre, zonă ce a fost locuită probabil din vremea galo-romană. Cartierul parizian a fost spațiul inspirațional unde artiști cu renume au ales să compună, picteze, să-și exprime frumosul, Vincent van Gogh, Gen Paul, Pablo Picasso, Maurice Utrillo, Eric Satie fiind câțiva dintre cei atrași de farmecul de aici. Amprentele modei vechi și străzile ce se bifurcă amețitor, galeriile de artă, buticurile și muzeele unde sunt expuse lucrările marilor artiști, printre acestea ale unicului Salvador Dali la muzeul Dali Paris, te poartă în apusul cu fantasmă al perioadei Belle Epoque. Plină de grație și impunătoare prin aspectul fațadei albastre împletit de stilul bizantin și romantic, Bazilica Sacré-Coeur de Montmarte pare desprinsă din basme, ridicată în vârful dealului cu niște cupole gata să se-nalțe precum baloanele umflate-nspre astrul ceresc. Numeroasele scări ce trebuie urcate până la bazilica dedicată inimii sacre a lui Iisus dau energie corpului pentru a contempla atunci când pășești pe ultima treaptă, fiindcă de aici, de sus, priveliștea ce se deschide asupra orașului e unică, plină de splendoare. Din micul paradis de afară am ajuns în interiorul puțin întunecat al bisericii, loc ce rostește și fraze din Războiul franco-german, doar lumina născută din lumânări atinge acum mozaicul ce-i întruchipează inima în flăcări a lui Iisus Hristos, cea care a învăluit spațiul cu sentimentul nădejdii, al răbdării și binelui.

Panteonul

Din vârful dealului Sainte emană o solemnitate greu de descris în ascunsul paginii, poate și datorită încărcăturii spirituale și rigurozității, așa cum o simți încă din afară. Panteonul, ridicat după jumătatea anilor 1700 și inspirat pe alocuri de Panteonul Romei, este mausoleul iluștrilor recunoscuți ai Franței, așa cum este inscripționat chiar pe fațada monumentului. A fost la începuturi locul unde a fost înmormântată Sfânta Geneviève, sfânta patroană a Parisului. Atins de umbre întunecate, stilul neoclasic și-a făcut loc în interiorul atât de larg, imensele picturi ale sfinților, sculpturilor, toate vegheate din depărtare de măreața cupolă. La început, construcția a fost concepută doar pentru genul masculin, aici iși dorm somnul de veci 75 de bărbați, printre ei Victor Hugo, Voltaire, Jean Monnet, Alexandre Dumas, însă din 1995 au fost îngropate în Panteon și femei, una dintre acestea fiind fiziciana Marie Curie. Atârnat de cupola stă din anul 1851 pendulul ce se balansează circular, realizat de fizicianul Léon Foucault; acesta a vrut să demonstreze teoria sa printr-un experiment, conform căreia Pâmântul se rotește.

Place des Vosges, Cartierul Marais

Printre clădirile roșiatice din cartierul Marais, porumbeii zburdă liberi și răspândesc acum aerul aristocratic de demult… Una dintre cele mai vechi piețe publice din Paris, Place des Vosges, a fost construită pentru regele Henri IV în anii 1600; era pe atunci Place Royale, spațiul ideal pentru întâlniri de rang înalt, nunți, dar și dueluri. Grădinile frumos decorate din jur sunt într-un contrast fin cu arhitectura franceză a secolului al XVII-lea ce zugrăvește muzeele și monumentelor istorice. Casa de la numărul 6, unde a locuit Victor Hugo, a devenit acum muzeu, loc unde putem afla despre viața și impresionanta sa operă. Le Musée Carnavalet – Histoire de Paris din cartier este înzestrat cu ilustrații din istoria Parisului, din Antichitate până azi. Comunitatea evreiască de aici se mândrește cu lucrările de artă și exponate ce evocă istoria de peste 2.000 de ani de la Muzeul Artei și Istoriei Iudaismului. În cartierul Le Marais te așteaptă saloanele de ceai și cafenelele ori pur și simplu o bancă unde te poți așeza liniștit la umbra unui copac cu frunze ce vin lin spre pământ.

Muzeul Orsay

Ecourile trenurilor ce ajungeau în Gara Orsay la sfârșitul anilor 1800 au rămas undeva într-un album de poveste, o amintire. Prima gară electrificată din lume a fost transformată în muzeu, fiindcă nu mai putea face față fluxului mare de trenuri din acea vreme. Cu un design conceput de Gae Aulenti, Muzeul Orsay a pus în lumină arta impresionistă și post-impresionistă, picturile realiste și de peisaj. Printre lucrările importante se află „Gare Saint-Lazare“, autoportretul lui Vincent van Gogh și „Noaptea înstelată“, lucrări ale artistului Henri de Toulouse-Lautrec. Interiorul muzeului are un decor deosebit, acesta transpunându-te într-un palat al artei plastice prin multitudinea de colecții prezente ce pun în valoare anumite momentele istorice. Aici au loc concerte, proiecții de film și diverse spectacole.

Place Vendôme

Superbă prin forma sa dreptunghiulară, cu un spațiu foarte aerisit, Piața Vendôme este proiectul arhitectului  din timpul lui Ludovic al XIV-lea. Denumită la început Place Louis le Grand, piața a fost menită să fie zonă pentru locuințele regale. Sutele de ferestre ce privesc acum din toate direcțiile te cuceresc prin simplitatea în care stă închegată etalarea indiscretă a monarhiei. Prin aceste locuri extravagante, buticuri cu branduri de lux, nume sonore au fost în vizită des, mai ales la Hotel Ritz, printre ei scriitorul Ernest Hemingway, romancierul Scott Fitzgerald. Coco Chanel a locuit timp de 34 de ani la Hotel Ritz, perioadă în care a decorat într-un stil splendid și o finețe specială mobilierul, căruia i-a dat amprenta sa pariziană. Unul dintre punctele cu o semnificație istorică majoră, ce se aseamănă cu Columna lui Traian din Roma, este Coloana Marii Armate. Coloana a fost ridicată pentru cinstirea lui Napoleon și a armatei ce a obținut victoria în lupta de la Austerlitz în anul 1805. Pe fațada acesteia sunt evocate în spirală pe plăci din bronz episoade din luptă, iar în vârf a fost așezată statuia lui Napoleon.

La Conciergerie

Una dintre edificiile impresionante ale Evului Mediu, ce a servit ca închisoare și tribunal la sfârșitul anilor 1700, Conciergerie te cucerește prin aspectul său de fortăreață, stilul gotic, dar și povestea de după fațada și turnurile impunătoare. Conciergerie este de fapt o moștenire din Palais de la Cité, clădirea unde locuiau regii Franței la sfârșitul secolului al XIII-lea. Aici, pe lângă cei peste 2.500 de întemnițați, Maria Antoaneta, ultima regină a Franței înainte de Revoluția Franceză, a fost închisă și condamnată, lăsată să zacă în celulele pline de umezeală, pe măsură ce-și aștepta sfârșitul la nemiloasa ghilotină. Conciergerie și-a deschis porțile către public ca muzeu și este Sit al Patrimoniului Mondial UNESCO. Pe coridoarele reci se simte durerea celor judecați de Tribunalul Revoluționar, iar în câteva dintre săli – Sala Numelor, Sala Gardienilor, Sala Bărbaților de Arme – sunt prezentate numele condamnaților la moarte, artefacte, ultima scrisoare a Mariei Antoaneta, locul unde prizonierii erau predați pentru executare.

Cartierul Latin

Mirosul de carte veche, gândirea liberă, spiritul vesel, toate acestea la un loc sunt parte din Cartierul Latin, locul vieții studențești încă din vremea Evului Mediu. Centrele de cercetare, instituțiile de învățământ, terasele și cafenelele de aici au fost conservate până acum pentru a duce mai departe crezul intelectualității ce s-a dezvoltat zi de zi. Puțin diferit față de restul Parisului, în Cartierul Latin a rămas acel aer medieval ce îmbogățește zona prin amfiteatre și grădini, universități, centre de cercetare, vestitul cartier Sorbona, moschei. Librăriile pline de farmec de pe malul Senei, străzile amețitoare cu alei pavate cu piatră, galeriile de artă, bistrourile, bisericile antice sunt gata să-ți alinte spiritul de călător pentru a-ți face cunoștință cu un altfel de pitoresc, unul cultural, istoric ce-ți îmbogățește mintea și sufletul totodată.

Moulin Rouge

De la dansul curtezanelor din trecut până la French Cancanul contemporan, muzicieni, actori, totul are un numitor comun definit într-o strălucire și un spectacol plin de farmec tipic parizian. Moulin Rouge a fost creat de impresarul francez Charles Zidier și de antreprenorul spaniol Josep Oiler în anul 1889, gândindu-se că Parisului îi lipsește un loc extraordinar pentru divertisment. Scena cluburilor The Machine și barul à Bulles de pe acoperiș adună zi de zi turiștii și localnicii, gata să asiste la dansurile artiștilor frumos costumați ce se sincronizează într-o manieră perfectă presărată cu extravaganță. Ștrasurile, paietele și penele aduc zâmbetul pe chipul atrăgătoarelor fete Dorris, acrobaților pricepuți, clovnilor simpatici și creează în spațiul acesta destul de strâmt o atmosferă plină de fantezie și senzații tari ce te conduc într-o lungă călătorie din anii 1900 până azi. Printre cei care au călcat pragul faimosului Moulin Rouge se numără Dalida, Frank Sinatra, Regina Elisabeta a II-a, Ginger Rogers.

Sainte-Chapelle (Sfânta Capelă)

Construită de Ludovic al IX-lea în anii 1200, capela regală Sainte-Chapelle este podoaba arhitecturală realizată în stil gotic Rayonnant. A fost concepută pentru a adăposti relicvele din creștinătatea medievală, coroana de spini a lui Hristos. La răsăritul soarelui, Sainte-Capelle este ca o floare unicată în lume, peste 1.000 de vitralii din secolul al XIII-lea răspândind un rafinament pe care doar ochii-l înțeleg o dată cu întâlnirea acestora. Pe ferestrele din sticlă divinitatea capătă lumină și culoare, pe ele sunt fabulos evocate episoade biblice din Vechiul Testament și Noul Testament. Prin scenele înfățișate prin imagini au fost învățați mulți oameni fără carte despre Biblie. În capela inferioară se găsește pictura murală a Bunei Vestiri, cea mai veche din Paris de acest tip. Sainte-Capelle a fost vandalizată în timpul Revoluției Franceze și folosită ca depozit de cereale. De asemenea, biserica a servit și ca tribunal revoluționar. Numele celor care au transformat bucățile mici din sticlă în adevărate comori nu sunt cunoscute, însă ei au reușit să uluiască o lume întreagă prin talentul nemaiîntâlnit. Pe lângă vitralii, statuile celor 12 apostoli și ale Sfântului Petru reprezintă adevărate capodopere ale sculpturii medievale.

Palatul Garnier, Opera Națională

Ca o lume în care frumosul cultural abundă, iar excelența își face loc în cele mai mici detalii, Palatul Garnier, opera fabuloasă a Parisului, a fost construit la inițiativa lui Napoleon al III-lea, în 1860. Mai bine de 10 ani, Charles Garnier a lucrat neîncetat la proiectul ce urma să fie reperul emblematic al arhitecturii opulente, sculpturilor elegante, o clădire cu saloane decorate într-un stil baroc exuberant. Spectacole de operă, balet și diverse concerte au loc în această încăpere mirifică, plină de culoare romantică a artei din Palatul Operei. Boltele înalte din marmură, auditoriul în formă de potcoavă precum un teatru italian cu candelabrul de cristal și bronz, Salonul de Gheață – rotunda unde dansul și vânătoarea sunt prezente prin tapiserii atât de vii, foaierul plin de candelabre ce luminează scene din istoria muzicală de pe tavan atrag pasionații de istorie, artă și te cheamă aici pentru o experiență atât de rafinată.

Pont des Arts (Podul Artelor)

Ca o punte învăluită de dragoste peste Sena, unde zilele și nopțile par mai lungi, Podul Artelor respiră prin structura metalică și expiră încă din 1802 o frumusețe ce-i adulmecă neîncetat pe artiști, fotografi, pictori, gata să imortalizeze momentele unice de aici. Primul pod metallic din Paris, Pasarela Artelor, a fost construit din dorința lui N. Bonaparte de a lega Luvrul de actualul Institut al Franței. Cu toate că trebuia să plătească taxă, parizienii au îndrăgit numaidecât faimoasa construcție și doar în prima zi au pășit aproximativ 64.000 de trecători. Portocali de-a lungul balustradelor, înghețată pe băț, bănci din lemn pe care îndrăgostiții se așezau făceau parte din viața cotidiană derulată armonios pe pod. Treptat, structura podului a fost afectată, astfel că în anul 1984 el a fost reconstruit din oțel. Azi, bărcile ce se ondulează pe apele Senei, lacătele legate de balustrada podului pentru împărtășirea iubirii, florile împărțite din coșul de paie sunt în strânsă comuniune cu băncile din lemn, strângerile de mână ce amintesc de vremurile începutului și trimit în același timp mai departe fotografiile memorabile ce vor dăinui peste ani.

Castelul Versailles

Nu poți încheia călătoria la Paris fără o plimbare prin extravagantul Palat Versailles și frumoasele sale grădini, ce se află la câțiva kilometri de oraș. Palatul este sâmburele evoluției istoriei franceze, o mărturie a legăturii cu politica și simbol al Revoluției Franceze. Cabană de vânătoare pentru familia regală la început, Palatul Versailles s-a extins într-un stil futurist în timpul lui Ludovic al XII-lea. Magnifica Sală a Oglinzilor, ce cuprinde 300 de oglinzi și candelabre venețiene, faimoasele grădini decorate cu fântâni, sute de mii de flori și arbori, peste 200 de sculpturi, colecțiile de picturi prin care descoperi istoria Franței fac din palat o epopee a frumosului prin care domină grandoarea arhitecurală și seninătatea culturii atinse de istoria tumultoasă și crengile iubirii. Palatul Versailles a fost de-a lungul timpului, printre altele, muzeu de istorie, locul unde se țineau festivaluri nocturne, scenă pentru ceremonii, spital militar. Aici s-au semnat tratate de pace, printre care „Tratatul de la Versailles“ prin care s-a sfârșit Primul Război Mondial. La palat se va desfășura în anul 2024 competiția de echitație pe parcursul Jocurilor Olimpice.

„Capitala Artelor“, „Orașul Luminii“, al palatelor regale, a sărbătorii și a plăcerii, a opulenței, centrul ideilor filozofice ale iliminismului, Paris, prin cocarda tricoloră formată din albastru și roșu împletite cu albul monarhic, flutură spiritul libertății, al sentimentului iubirii ce dăinuie într-o lume ce tot închide și redeschide lacătul lăsat printre urmele apusului agățat de podul atât de iubit de soare și de nori.

Aurora Grigore

GALERIE FOTO

Soarele-l face fericit ziua, iar noaptea e surprins de freamătul vieții printre luminile neobosite. Paris e fragmentul din povestea multor iubiri, dar și al celor ce l-au creat prin culorile artei, culturii și dăruirii nemărginite, împodobindu-l cu nenumărate opere ce seduc suflete, chiar și aceluia mai puțin cunoscător.

Catedrala Notre-Dame de Paris

Unul dintre cele mai prestigioase edificii din Paris, cu o înălțime de 70 de metri, Catedrala Notre-Dame de Paris (Doamna Noastră, adică Fecioara Maria), este opera ce exprimă prin designul său măiestria arhitecturii gotice franceze. Construcția catedralei a fost fondată în 1163 de episcopul Maurice de Sully și de regele Ludovic al IX-lea și a durat aproape 200 de ani. Contraforturile gotice, turnurile, turla, ferestrele colorate și fiecare părticică a catedralei evocă ampla dăruire a arhitecților, tăietorilor de pietre ce au creat, ca o pânză croșetată cu grijă, o bijuterie unică plină de expresivitate, de lumină. Privind-o, îmi pare o perfecțiune, cele două turnuri aliniate de-o parte și de cealaltă a fațadei tind către echilibrul dinamic gata să îmbrățișeze Roza de Sud, element dăruit catedralei de regele Ludovic al IX-lea al Franței (Sf. Ludovic). Catedrala amintește de încoronarea lui Napoleon I din anii 1800, moment în care lăcașul de cult a devenit catolic, dar și de romanul lui Victor Hugo din 1831, „Notre-Dame de Paris“.

Place de la Concorde (Piața Concordiei)

Când ajungi în perimetrul ei, senzația de libertate parcă-ți dă aripi să zbori și să ajungi până-n vârful obeliscului construit aici. Situată în inima Parisului, Place de la Concorde a fost proiectată în anul 1755 de Ange-Jacques Gabriel. Piața este locul unde au avut loc execuții comandate de stat, Ludovic al XVI-lea, ultimul rege al Franței, și Maria Antonieta fiind printre cei care și-au găsit aici sfârșitul; Piața Concordiei a reprezentat o adevărată scenă a Revoluției Franceze, desfășurările execuțiilor cu ghilotină lăsând o pată neagră în spatele cortinei trase demult. Fântânile frumos ornamentate exprimă, pe de o parte, râurile (Ronul și Rinul), cultivarea strugurilor, recoltarea florilor, iar de cealaltă parte mările (Atlanticul și Mediterana), prinderea peștilor, colectarea perlelor, amintirea navigatorilor.

Cândva intrarea în Templul Luxor din Egipt, Obeliscul din granit galben evocă prin hieroglife domnia lui Ramses cel Mare, unul dintre cei mai puternici faraoni ai Regatului Nou din timpul Egiptului Antic.

Arcul de Triumf

Inspirat de Arcul lui Titus din Roma, arhitectul francez Jean Chalgrinis a proiectat în 1806, la îndemnul lui Napoleon I, Arcul de Triumf, monument dedicat soldaților ce au luptat în Revoluția Franceză și războaiele napoleoniene. Inscripțiile a peste 600 de generali, precum și peste o sută de bătălii se află pe partea interioară a arcului, dar și basoreliefuri cu imagini ce descriu momentele unice cu plecarea, victoriile și întoarcerea fastuoasă a armatelor franceze, una dintre acestea fiind „Plecarea Voluntarilor din 1972“. Clipe marcante din istoria monumentului amintesc de defilarea pe sub arc a armatei glorioase de la sfârșitul Primului Război Mondial; o lumânare aprinsă mereu, încă din 11 noiembrie 1923, comemorează Soldatul Necunoscut, al cărui mormânt se află sub arc. Din înaltul arcului, briza vederii panoramice se apleacă peste cele 12 străzi ce transformă Place de l'Étoile într-o avalanșă de lumini. Ziua Națională ce are loc la 14 iulie, Ziua Victoriei din data de 8 mai, ce marchează eliberarea de sub ocupația nazistă și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, sunt printre evenimentele ce se desfășoară anual aici.

Grădina Tuileries

Gânduri amestecate par acum să atingă aleile cu pietriș ce cântă amețitor sub călcâie, verdele de pretutindeni îți aduce mai aproape Grădina Tuileries, această podoabă arhitecturală proiectată de André Le Nôtre în secolul al XVII-lea. La început, prin anii 1500, grădina a fost parte din Palatul Tuileries, iar Catherine de' Medici, regina Franței, a fost cea care a creat-o.

De-a lungul timpului, grădina a fost un martor al evenimentelor istorice: primul zbor al unui balon cu hidrogen, masacrul gărzilor elvețiene din 1792, regele Henric al III-lea a gonit printre copacii de aici pe când era urmărit de Liga Catolică, la vârsta de 9 ani regele Ludovic al XIII-lea se juca-n voie ca-ntr-un enorm parc, nobilimea a folosit locul ca pe un punct de relaxare, Napoleon folosea perimetrul pentru diverse ceremonii ale armatei. Departe de agitația zilnică a Parisului, azi grădina este o zonă de promenadă perfectă, ce pur și simplu te conduce în acea evadare pătrunsă de un sofisticat décor cu statuete, frunze căzute, flori, iazuri, bănci din lemn, toate acompaniate de păsările ce glăsuiesc după pofta inimii.

Pe ritmuri de chitară vom depăna în partea următoare amprentele modei vechi prezente printre străzile Cartierului Montmartre, vom privi stilul bizantin fermecător al Bazilicii Sacré-Coeur, solemnitatea Panteonului, clădirile din Cartierul Marais și vom trece pragul faimosului Muzeu Orsay.

Aurora GRIGORE

GALERIE FOTO

O șoaptă din aerul parizian pătrunde nestingherită acum printre pletele ce-mi adie-n vânt, mă plimbă printre începuturile insulei antice Île-de-la-Cit, locul unde tribul parisiilor a clădit un sat pescăresc lângă frumoasa Sena prin secolul al III-lea î.Hr., ce ulterior s-a transformat într-un magnific centru de comerț terestru și pe apă. Paris, „Orașul Artei“, a adunat de-a lungul vremii atâta frumusețe încât n-ar putea fi cuprinsă nici măcar într-un roman fermecat...

Turnul Eiffel

Prin grădinile și aleile pietonale decorate cu copaci ale căror frunze se pleacă tiptil către pământ o zăresc acum pe Doamna de Fier, clădită din 18.000 de secțiuni din fier și peste 2 milioane de nituri. Gâtul parcă nu e suficient de lung în a străbate drumul până-n susul lui, fiindcă ea tot se cațără mai sus, mai sus, până la 324 de metri, până când o amețeală plăcută-l pătrunde printre petele de nori ce le atrage prin toate încheieturile. Emblemă globală arhitecturală a Franței, Turnul Eiffel a fost ridicat între 1887-1889 cu ocazia Târgului Mondial din 1889, ce celebra 100 de ani de la Revoluția Franceză, și se află pe spațiul verde al Champ de Mars. Turnul poartă denumirea inginerului Alexandre-Gustave Eiffel, cel ce a dezvăluit controversata construcție în epoca victoriană. Cea mai înaltă construcție din Paris, Turnul Eiffel, depășește uneori 6 milioane de vizitatori pe an, fapt ce i-a atribuit un record anual al intrărilor la un obiectiv cu taxă din lume. Pe măsură ce urci, fie cu liftul, fie pe scări, totul în jur pare a fi dintr-o carte căreia abia aștepți să-i dai pagina următoare, nerăbdător în a descoperi punctul culminant. Căci aici sus, departe de zgomotul orașului, e o poveste pe care fiecare o descrie cu inima, de la distanță. Prin binoclul argintiu ochiul mi-l afund și mă strecor prin câte-o părticică mai retrasă a orașului ce vreau s-o dezvălui, de-aici, dintre zăbrelele monumentalului turn.

Paris

Muzeul Luvru

Fost palat rezidențial al regilor Franței, Muzeul Luvru este în sine unul dintre cele mai prestigioase opere de artă barocă din Paris, un oraș în interiorul orașului. Resturi ale construcției cetății Luvru din 1190 se află la subsolul muzeului. Napoleon Bonaparte a fost cel ce a transformat locul efectiv într-un muzeu în anii 1800 pentru expunerea lucrărilor celor din comunitatea sa. În cel mai mare muzeu din lume, printre labiritul de coridoare și faimoasele galerii putem descoperi peste 35.000 de lucrări publice; arta renascentistă italiană, picturile franceze, sculpturi clasice, antichități, arta islamică te poartă în lumi pe care doar le-ai putea visa uneori sau ți le-ai putea proiecta în minte, însă fără ușurință. Picturile „Mona Lisei“, „La Gioconda“ realizate de Leonardo da Vinci, „Sclavul muribund“ al lui Michelangelo, Fresca „Venus și cele trei grații“ de Sandro Botticelli, „Liberty Leading the People“ (Eugene Delacroix) cu revolta pariziană din 1830 sunt printre capodoperele cele mai admirate de la Luvru.

Bulevardul Champs-Élysées

Mărginit de arbori pe ambele părți, oriunde-ți arunci ochii dai de cafenele, teatre, tot felul de buticuri și magazine ce te adulmecă să intri, să admiri, să cumperi, totul este un dans în preajma cuvântului „chic“. Champs-Élysées este mlaștina pustie din trecut ce a fost transformată ca printr-o magie de designerul peisagistic André Le Nôtre într-unul dintre cele mai fermecătoare bulevarde ale lumii. Bulevardul de aproape 2 km este delimitat în cele două părți de intersecția Rond-Point des Champs-Élysées. Aici au loc parade militare și concursuri de ciclism, demonstrații de modă, este locul perfect pentru a degusta din faimoasele preparate ale bucătăriei franțuzești. Rafinamentul și bunul gust te copleșesc la tot pasul, iar semnificațiile culturale și istorice completează armonios această zonă legendară, simbol al vitalității pariziene.

Pont Neuf (Podul Nou)

Fiindcă aglomerația urbană se intensifica pe zi ce trecea în Paris, regele Henri al III-lea a ordonat, la sfârșitul anilor 1500, construirea unui nou pod, Pont Neuf, lucrare ce a fost terminată în anul 1606 și inaugurată de Henri al IV-lea. O frumusețe în stil roman și renascentist te însoțește de-a lungul plimbării pe Podul Nou, 381 de sculpturi în piatră de mascaroane (măști din piatră), minunatele arcade prin care soarele pătrunde duios, atingându-le cu calda culoare gălbuie a apusului, toate sub privirea lui Henric al IV-lea ce trimite gânduri de pe statuia din bronz în interiorul căreia sunt așezate patru cutii cu detalii din viața sa. Așezat liniștit pe malui Senei, Podul Nou este cel mai vechi pod în picioare din Paris, patrimoniu UNESCO și o adevărată inspirație artistică și decorativă pentru filmele de la Hollywood, dar și pentru cei mai simpli oameni ce merg agale pe trotuarul monumentului din piatră rezistent la foc, doar cu gândurile strecurate și nebănuite.

În continuarea descoperirii Parisului urmează să admirăm măiestria arhitecturii gotice a Catedralei Notre-Dame de Paris, să respirăm aerul libertății din Place de la Concorde, să trecem pe dedesubtul faimosului Arc de Triumf și să pătrundem prin frumoasele alei ale Grădinilor Tuileries.

Aurora GRIGORE

La Nămăiești se ajunge ușor; localitatea este la câteva minute de orașul Câmpulung Muscel și este vizitată de zeci de turiști care vor să vadă Mănăstirea săpată în piatră. Oamenii se închină, admiră peisajul și satul care se întinde la poalele așezământului și pleacă mai departe...

Clădirea de lângă biserică pare pustie... Dar, dacă îi treci pragul, în interior te întâmpină un sat întreg, cu localnici, alai de nuntă, preoți, tradiții și obiceiuri. O lume fascinantă.

Muzeul Etnografic al Mănăstirii Nămăiești este unic în țară. Costume naționale, vechi de peste 150 de ani – din zonele Argeș și Târgoviște, marame, obiecte tradiționale, covoare și ulcere, maica stareță Lucia Nedelea le-a adunat pe toate ani în șir, din dorința de a păstra vie tradiția străbunilor, precum și amintirea bunicii sale, cea care i-a pus pentru prima dată acul de țesut în mână. Ideea i-a fost inspirată de Înalt Preasfințitul Calinic Argeșeanul, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. Cea care a sprijinit-o până la final a fost mama ei.

După ce a renovat clădirea de lângă mănăstire, maicii Lucia i-a venit ideea să facă un mic muzeu, numai că nu prea avea ce să pună în el. A mers la mama ei acasă, provenind dintr-o familie cu tradiție, unde portul popular era sfânt, i-a spus ce intenționa să facă și aceasta a asigurat-o că îi va da toate costumele pe care le mai are în casă, mai puțin unul, cu care dânsa ar fi vrut să se înmormânteze. Până la urmă, l-a cedat și pe acesta muzeului. Dar costumele primite din familie nu erau suficiente, așa că stareța Lucia a mers din poartă în poartă și a reușit să mai găsească prin casele bătrânești, prin vechile lăzi de zestre, ii și marame prețioase. A fost o muncă imensă, dar făcută cu pasiune și plăcere. La unele piese, maica stareță a intervenit chiar și de 5-6 ori, pentru a le aduce la starea de acum. Le-a spălat cu apă de ploaie și cu săpun de casă, le-a îngrijit cu multă răbdare și dragoste.

Apoi, mamei maicii starețe i-a venit ideea de a organiza expoziția de costume pe scene. Așa s-a creat o scenă de nuntă, avea fota de la coana preoteasa unde bunica maicii crescuse. Mamei i-a plăcut atât de mult cum a ieșit camera respectivă și a zis să mai facă „o nuntă“. Așadar, în muzeul de azi sunt două scene de nuntă, unde personajele cu costumele lor sunt bunica stareţei, Ilenica Popii, pe când era mireasă, rudele ei şi cele ale ginerelui, precum şi naşii, apoi e o scenă ce prezintă viaţa de zi cu zi a satului și o scenă ce prezintă un altar.

Cu ajutor de la mamă, surori și prietene, maica Lucia a adunat și peste 200 de perechi de opinci. După ce totul a fost gata, a mai rămas un detaliu: prezentarea. Cum să le vorbești astăzi oamenilor despre vremuri apuse și, totodată, să le trezești  interesul? Răspunsul a venit tot de la mama... Fiecare scenă trebuia pusă pe versuri. Pentru fiecare scenă, stareţa Ana Lucia Nedelea a compus câte o poezie.

Arta meșteșugului

namaiesti 12

Cu războiul de țesut și acul, Mănăstirea Nămăiești a creat un costum național premiat cu medalia de aur la Expoziția Internațională de la Paris din 1889. Pe lângă această impresionantă colecţie, Muzeului Etnografic al Mănăstirii Nămăeşti mai expune hrisoave vechi din secolul al 16-lea, obiecte de artă feudală bisericească şi populară, precum şi o colecţie de carte veche românească.

Muzeul Mănăstirii Nămăiești adăpostește și o întreagă taină a vieții monahale. Când viitoarea stareță Lucia Nedelea a intrat în mănăstire, o măicuță a prezentat-o legendarei maici Mina Hociotă, veterană decorată în două războaie mondiale: „Măicuță, fata aceasta este din sat de la mine! Vă rog să o binecuvântați, să rămână în mănăstire!“ Maica Mina, care avea atunci 74 de ani, a zis: „Să o binecuvânteze Dumnezeu să rămână în mănăstire și să ajungă stareță!“ Zicerea avea să se împlinească în 1994, când maica Lucia i-a urmat la stăreție maicii Onufria Scarlat.

Maica Mina se bucura de un enorm respect, inclusiv din partea autorităților comuniste. S-a numărat printre puținele persoane decorate și de regele Ferdinand cu Ordinul Național „Steaua României“, dar și de guvernul din 1968 la jubileul luptelor de la Mărășești. Doar trei femei au primit „Steaua României“: Smaranda Brăescu, prima femeie-parașutist, Ecaterina Teodoroiu, Eroina de la Jiu, și maica Mina Hociotă. Ca și Teodoroiu, maica Mina a primit și ea gradul de sublocotenent al Armatei Române.

Anca LĂPUȘNEANU

În perioada 6-8 noiembrie 2012 o delegaţie a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale condusă de ministrul Daniel Constantin va efectua o deplasare la Paris, Franţa şi Bruxelles, Belgia.

Astfel, la Paris, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, se va întâlni cu omologul său francez, Stéphane Le Foll, pentru a avea un schimb de opinii privind reforma Politicii Agricole Comune.

Din data de 7 noiembrie 2012 delegaţia Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se va afla la Bruxelles, Belgia, unde ministrul Agriculturii va avea întâlniri cu comisarii europeni – Dacian Cioloş, comisar pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi cu Maria Damanaki, comisar pentru Afaceri Maritime şi Pescuit.

Sursa MADR

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti