ipso martie2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 5 Mar 2021
Lumea Satului

Lumea Satului

Romsilva contestă informațiile false lansate în spațiul public cu privire la lucrările silvice efectuate în Pădurea Snagov

Lucrările efectuate de Direcția Silvică Ilfov în pădurea Vlădiceasca, administrată de Ocolul Silvic Snagov, sunt legale, dețin toate autorizațiile și respectă amenajamentul silvic în vigoare.

În această perioadă au loc, pe o suprafață de 10,29 hectare din U.P. III Vlădiceasca, tăieri progresive prin care sunt puse în lumină regenerările naturale, fiind extrași stejarii cu vârsta de 120 de ani pentru a asigura regenerarea naturală a pădurii și dezvoltarea puieților de stejar. Această lucrare silvică este una conform cu legislația în vigoare și cu normele tehnice, respectă amenajamentul silvic realizat de cercetători în silvicultură și aprobat de autoritatea în domeniu silvic și deține toate autorizațiile legale. Pădurile se regenerează tot timpul, lemnul fiind o importantă resursă regenerabilă.

RNP-Romsilva face aceste precizări deoarece, în ultima perioadă, doamna Mirela Vaida, folosindu-se de statutul de persoană publică și realizator al unei emisiuni pe un post de televiziune cu acoperire națională, a exercitat presiuni asupra angajaților Direcției Silvice Ilfov și a autorităților locale pentru ca această lucrare legală și necesară să fie stopată, întrucât dorește să se ”bucure de liniște și de peisaj”, pădurea respectivă aflându-se în apropierea proprietății pe care domnia sa o deține în localitatea Ciofliceni.

Chiar dacă Direcția Silvică Ilfov i-a pus la dispoziție, prin adresa 1222/C.R./01.03.2021, toate informațiile referitoare la lucrările silvice din pădurea respectivă, doamna Mirela Vaida a continuat campania de dezinformare și denigrare, în spațiul public, a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, inclusiv prin intermediul emisiunii pe care o realizează domnia sa la postul de televiziune cu acoperire națională, fără a fi prezentat în emisiunea respectivă și punctul de vedere al Direcției Silvice Ilfov.

Mai mult, chiar dacă prin adresa respectivă a fost avertizată cu privire la interdicția legală și pericolele reprezentate de accesul neautorizat și fără echipamente de protecție într-un parchet în lucru, doamna Mirela Vaida, însoțită de un minor, a intrat ilegal în zonă și a realizat un video, pe care l-a distribuit ulterior în rețelele de socializare, însoțit de informații false.

RNP-Romsilva face precizarea că ”lăstărișul” prezentat de doamna Mirela Vaida în materialul video respectiv sunt puieții de stejar care se vor dezvolta într-o pădure tânără de stejar în câțiva ani, pădurea nu este ”rasă”, ci regenerată natural, iar pădurea Snagov nu ”moare”, ci este întinerită mereu, conform normelor în vigoare, așa cum o fac silvicultorii români de peste 150 de ani, chiar dacă în urma acestor lucrări efectuate de o instituție a statului într-o pădure a statului o privează, temporar, de ”priveliște”. Silvicultorii vor asigura, prin această lucrare silvică, posibilitatea ca și următoarele generații de cetățeni să se bucure de o ”priveliște” similară cu cea avută de doamna Mirela Vaida atunci când a achiziționat proprietatea din apropierea pădurii de stat.

Direcția Silvică Ilfov administrează 19.426 hectare de pădure și a regenerat în ultimii cinci ani 581 hectare hectare de fond forestier, 434 hectare prin regenerări naturale și 147 hectare prin regenerări artificiale, cu lucrări de împăduriri, plantând în acest interval 2,6 milioane puieți forestieri.

Sursa: RNP-Romsilva

Malagrow anunță un nou concurs pentru horticultori

Malagrow lansează concursul Made in Romania pentru producători

Concursul inițiat de Malagrow, organizat în premieră în acest an, dorește să identifice și să premieze cele mai bune soluții aplicate de horticultorii români. La concursul Made in Romania așteptăm participarea tuturor cultivatorilor care utilizează soluții neobișnuite, inovative în munca lor. Câștigătorii vor primi premii substanțiale oferite de Malagrow.

Horticultura din România trece printr-o perioadă de dezvoltare spectaculoasă, de aceea Malagrow a decis să aleagă prin concurs producătorii cu cele mai bune idei – s-a spus în cadrul conferinței de presă online organizate miercuri de Malagrow, firmă care activează în domeniul suplimentelor speciale de substanțe nutritive. „Made in Romania este un concurs la care se pot înscrie producători agricoli din România care utilizează mijloace și metode profesionale și alte practici inovatoare în cultivarea legumelor, fructelor și a plantelor ornamentale și reușesc să distribuie produsele lor consumatorilor sau clienților finali. Obiectivul principal al inițiativei este premierea producătorilor care cultivă eficient produse horticole românești” – ne-a spus Csaba Éber, aflat la eveniment. Directorul general adjunct al Malagrow a adăugat: concursul Made in Romania este organizat de Malagrow în premieră în 2021 cu scopul declarat de a identifica cele mai bune practici, cele mai inovative idei și cele mai creative soluții avansate de horticultura română din prezent și de a le prezenta publicului larg. Cultivatorii de legume, fructe și plante ornamentale sunt așteptați pe platforma noastră, unde – parcurgând câțiva pași simpli – se vor putea înscrie la concurs începând din luna martie. Perioada de depunere a proiectele se încheie în octombrie. Proiectele vor fi evaluate de un juriu format din profesioniști din domeniu. Proiectele câștigătoare vor fi premiate, iar Malagrow va acorda premii în diferite categorii precum și premiul cel mare Made in Romania.

Producătorii își pot depune candidatura la mai multe categorii, de exemplu categoria micilor producători de legume, fructe, o categorie separată pentru cultivatorii bio sau pentru producătorii de plante ornamentate. Un producător poate depune mai multe proiecte la mai multe categorii, de exemplu poate depune două proiecte distincte, unul pentru soluțiile pe care la are în legumicultură, iar dacă se ocupă și de plante ornamentale și are idei viabile, poate depune un proiect și în această categorie.

„Cel mai bun proiect, care depășește cu mult nivelul mediu al practicilor de cultivare din România, va primi premiul cel mare „Made in Romania”. Premiul este prestigios în sine, de vreme ce arată că deținătorul premiului se află în topul domeniului său. În plus, reușita va fi recompensată și cu produse Malagrow pentru a susține în continuare efortul depus pentru excelență” – a precizat Csaba Éber.

În curând veți putea afla mai multe despre concurs accesând pagina de Facebook a Malagrow sau citind alte anunțuri pe această temă. Dosarele se pot depune din momentul anunțării concursului până la toamnă, ele vor fi evaluate de un juriu format din profesioniști, iar după stabilirea câștigătorilor, în luna noiembrie va avea loc și gala de premiere, unde cei mai buni vor păși în lumina reflectoarelor pentru a fi cunoscuți de colegii de breaslă și de publicul larg.

Fermierii se pot înscrie pe site-ul https://malagrow.ro/made-in-romania/.

Povești din lumea satului... Nostradamus de pe Bârgaie

Pentru unii era doar un om ciudat și greu de înțeles, pentru alții a fost un adevărat profet... Chiar dacă s-a petrecut în urmă cu 80 de ani, povestea lui Grigore Pop încă mai răscolește Valea Bârgaielor.

O legendă a locului

Localnicii îi spuneau Găbriș... Pe numele său adevărat Grigore Pop, era fiul unor oameni gospodari din Tiha Bârgăului. Din tinerețe a simțit că locul său nu este în mijlocul celor mulți. Retras într-o colibă, pe un vârf de deal, doar cu vitele și oile de care avea grijă, citea și tălmăcea cărțile sfinte și le spunea, celor care doreau să-l asculte, ce le va hărăzi viitorul... Cei mai mulți îl ocoleau și îl priveau chiorâș pe ciudatul lor consătean… „Pe vremea aceea lumea era destul de neîncrezătoare și nu-l luau în seamă, dar multe din cele spuse de el s-au adeverit“, mărturisește Gavril Tonea, un strănepot al profetului de pe Bârgaie. „Eu eram copil pe-atunci“..., își aduce aminte Liviu Moldovan, un bătrân hâtru care știe toate poveștile satului…„Parcă-l văd și acum, cum stătea pe deal sub un cireș bătrân. Vorbea mai mult cu noi, copiii, pentru că cei mari nu-l prea luau în serios și să știți că eu am ținut minte tot și ce a spus s-a și întâmplat...“. Vasile Șut, primarul din Tiha Bârgăului, ne spune că Grigore Pop este o legendă locală și că „multe dintre profețiile lui s-au dovedit a fi adevărate, unele chiar peste zeci de ani“. Abia după moartea sa, în 1944, localnicii și-au dat deama că vorbele lui nu erau aiurelile unui om cu mintea tulbure...

Viziunile lui Găbriș

Multe dintre viziunile lui Găbriș au dăinuit peste vremuri și au fost transmise din generație în generație. „O să vie o vreme când toată lumea o să mănânce pe țâdulă“, glăsuiște una dintre profețiile lui Găbriș care s-a adeverit, la câțiva ani după moartea sa. După război, toate alimentele de bază din magazinul sătesc s-au vândut pe cartelă, adică pe țâdulă, cum se spune în graiul local. O altă viziune a lui Găbriș s-a împlinit după zeci de ani... Bătrânul spunea că în sat se va exista o fântână cu lapte care va aduna laptele de pe șapte văi. După vreo 20 de ani, chiar în locul arătat de Găbriș, s-a făcut un centru de colectare, unde se aduna laptele de pe toate cele șapte văi ale Bîrgaielor. Profetul din Tiha Bârgăului a prezis și că se va asfalta drumul spre Bucovina, care era, în vremea aceea, un simplu drum de țară ce brăzda munții. „Va fi neted ca pielea“, spunea Găbriș și sătenii îl priveau uluiți pentru că nu știau ce vrea să spună.

Și-a prezis moartea

Se spune că Găbriș a fost oprit de la post și rugăciune de către fratele său și atunci i-ar fi zis... „Frate Ioane, n-ai făcut bine că m-ai oprit din rugăciune și să știi că pentru asta nu vei avea odihnă nici în mormânt.“ După câțiva ani fratele său a murit și, spune strănepotul său, Gavril Tonea, „a fost îngropat în grădină, așa era obiceiul locului pe atunci. A venit odată o apă mare, s-a umflat pârâul ce curgea prin apropiere și toate osemintele i-au fost duse de puhoaie“. Localnicii își aduc aminte că Găbriș a prezis și că biserica satului se va construi „în cel mai spurcat loc“, adică pe locul unei foste cârciumi, a prezis sfârșitul ocupației hortiste și că va muri într-o zi de sărbătoare și nu va avea preot la căpătâi. A murit în Ziua de Ispas, în anul 1944, iar preotul era plecat din sat... 

A prevestit inundațiile

Una dintre cele mai uimitoare prorociri ale lui Găbriș avea să se împlinească după 30 de ani de la moartea sa. Bătrânul spunea că atunci când se va tăia cireșul de pe vârful dealului, sub care stătea de obicei, va veni o mare nenorocire. „Cireșul a fost tăiat de un localnic la sfârșitul anului 1969. După câteva luni inundațiile au măturat Valea Bârgaielor și au făcut prăpăd în toată țara“, își aduce aminte Liviu Moldovan.

Profețiile lui Grigore Pop sunt încă vii în memoria locuitorilor de pe Bârgaie, chiar și a celor tineri... Andreea Pavelean este studentă la medicină. Pasionată de folclor și de tradițiile locului, Andreea a aflat despre Găbriș de la bunici.

„Bunica mi-a povestit că pe vremea când bunicul a fost pe front s-a dus la Găbriș să-l întrebe dacă se va întoarce teafăr. Găbriș i-ar fi zis că va veni sănătos, într-o zi însemnată cu trei sfinți. Și chiar așa s-a întâmplat... Pe drum căruța în care se afla s-a izbit de o mină din război, a omorât caii, dar bunicul a scăpat nevătămat și a ajuns cu bine acasă. Era sărbătoarea celor trei sfinți, Vasile Grigore și Ioan“…

Profeții sau povești locale?

Găbriș a prezis, spun localnicii, că în viitor vor fi războaie ciudate, molime și chiar erupția unui vulcan din apropiere, de pe un vârf de munte numit de localnici Oala. Se vor împlini, oare, toate profețiile acestui Nostradamus local, se întreabă oamenii… „Molima de care pomenea se pare că a venit, dar poate vom scăpa de celelalte“, zice Liviu Moldovan, care a văzut cum multe dintre cele spuse de Găbriș s-au întâmplat precum au fost prezise.

A fost Găbriș un profet al locului, înzestrat cu o credință de ascet și cu harul de a citi viitorul și soarta semenilor sau prorocirile sale sunt și rodul poveștilor satului, la care fiecare a mai adăugat câte ceva..? Dacă ajungeți pe Valea Bârgaielor și astăzi îi veți auzi pe localnici spunând, atunci când se întâmplă lucruri ieșite din comun: „Uite că și asta-i așa cum a prezis-o Găbriș...“

Vasile Braic

Tradus.com: Top 5 semănători preferate de fermieri

Tradus.com, platformă online globală pentru echipamente agricole și vehicule comerciale rulate, a alcătuit topul celor mai populare semănători în rândul fermierilor, folosind datele de pe platformă. Astfel, locul 1 este ocupat de seria Horsch Pronto, pe locul al doilea se situează utilajele Amazone D, pe locul 3 au fost clasate modelele producătorului Lemken Solitair, iar pe locurile 4 și 5 s-au clasat modelele Amazone AD, respectiv Amazone ED.

Seria Horsch Pronto

Primul loc este ocupat de modelele din seria Pronto de la Horsch. Tehnica universală de semănat pentru toate condițiile oferă un grad ridicat de flexibilitate, fapt foarte apreciat de fermieri.

Modelele Amazone D, Amazone AD și Amazone ED

Pe locul al doilea se situează Amazone D (printre modelele căutate se numără D9, D8 sau D4). De exemplu, modelul D9 oferă o tehnică de semănare mecanică fiabilă, pe care se poate baza orice agricultor, indiferent de dimensiunea fermei.

De asemenea, de la același producător căutate sunt și semănătorile atașabile Amazone AD (locul 4), potrivite pentru fermele medii și mari, precum și modelele din seria Amazone ED (locul 5).

Utilaje Lemken Solitair

Cu toate acestea, mulți fermieri se bazează și pe tehnologia pneumatică: utilajele producătorului Lemken Solitair s-au clasat pe locul 3. Acestea pot fi utilizate atât în combinație cu diverse instrumente de prelucrare a solului, cât și în exploatare individuală.

„Cele mai căutate modele de semănători arată că utilajele bune trebuie să ofere, mai presus de toate, versatilitate și flexibilitate pentru a sprijini fermierii în munca lor grea. Se pare că aceștia sunt factorii decisivi în alegerea unei semănători pe platforma noastră“, spune Nadja Sörgel, general manager Tradus.

Specialiștii Tradus au evaluat comportamentul vizitatorilor, iar în analiză au fost incluse cele aproape 2.000 de semănători second-hand disponibile pe site.

(I.B.)

Cele mai frumoase cascade din Carpații Orientali și Occidentali

În numărul trecut al revistei noastre v-am prezentat cele mai frumoase 20 de cascade din Carpații Meridionali. Vom continua periplul nostru prin țară pentru a vă arăta alte 22 de căderi de apă spectaculoase din Carpații Orientali și din Apuseni (Carpații Occidentali). Trebuie să vă spunem că în zona Bihor-Cluj sunt două superlative, Vălul Miresei și Oșelu, ultima fiind și extrem de greu accesibilă, iar în Harghita se găsește o cascadă (Toplița) cu apă termală, unică în țara noastră și a doua ca formațiune de acest fel din Europa (după o cădere de apă din Italia).

Maramureș, Harghita, Neamț, Vrancea și Buzău

Cascada Cailor (Maramureș) este situată în apropierea stațiunii turistice Borșa, în partea de nord-est a Munților Rodnei. Apa adunată într-un circ glaciar se scurge peste abruptul „Podul Cailor“, în mai multe trepte, rezultând una dintre cele mai mari cascade din România, cu o cădere de 90 m și o altitudine de formare la 1.300 m. Cascada este accesibilă din mai multe direcții, dinspre Borșa-Complex cu telescaunul sau pe jos ori dinspre zonele mai înalte ale Munților Rodnei.

Cascada Covătari sau Runcu (Maramureș) se află în zona munților Gutâi, pe cursul pârâului Runcu, fiind formată în sectorul de defileu, zonă în care apa cade printr-o strungă înaltă de aproximativ 20 de metri. Cascada are un debit bogat, constant și coboară printr-un culoar format în stânci de andezit. Accesul se face din satul Săpânța, cu mașina și apoi pe jos, cca 8 km, pe un traseu turistic marcat cu bandă roșie, dar și dinspre cabana Agriș ori dinspre Cheile Tătarului.

Cascada Toplița (Harghita) este o cascadă cu apă termală, unică în țara noastră și a doua ca formațiune de acest fel din Europa (prima este în Italia). Este situată în sud-vestul orașului și poate fi observată și din tren, fiind foarte aproape de o cale ferată. A fost declarată monument al naturii, arie protejată de interes național și rezervație naturală de tip biologic și peisagistic. Este deosebită atât pe timp de iarnă cât și în anotimpurile călduroase.

Cascada Duruitoarea (Neamț) este situată în comuna Ceahlău, căderea de apă măsurând aproape 25 m, fiind despărțită de un prag în două părți distincte: pragul superior are aproximativ 20 m, iar pragul inferior – 5 m, răsfirând apa în evantai, peste stâncă. Accesul este posibil prin trei trasee turistice marcate, cu plecare din stațiunea Durău, iar drumul pe jos durează 2 ore.

Cascada Putnei sau Săritoarea Putnei (Vrancea); declarată monument al naturii în anul 1973, cascada este o arie protejată de interes național, de tip geologic și peisagistic, situată pe teritoriul administrativ al comunei Tulnici, în apropiere de Lepșa. Are circa 80 de metri lungime, iar apa se strânge într-un lac cu adâncimea de aproximativ 12 metri. Din păcate, ca urmare a activității umane excesive, au fost distruse multe specii de plante de stâncărie, printre care și floarea de colț.

Cascada Mișina (Vrancea) este o arie protejată de interes național, situată în comuna Nistorești, la o altitudine medie de 1.200 m. Cascada are 12 m înălțime, iar accesul este posibil pe ruta Năruja-Podu Nărujei-Rebegari-Nistorești- Vetrești-Herăstrău-Valea Neagră.

Cascada Pruncea (Buzău) este situată pe râul Cașoca, fiind o cădere de apă de mici dimensiuni, 5-6 metri, dar impresionează prin zona ascunsă în care este poziționată. Peretele din partea stângă are o deschizătură ce era folosită drept ascunzătoare pentru haiducii locali din vremea lui Tudor Vladimirescu. Pentru a ajunge la ea trebuie părăsit DN10 Buzău-Brașov spre localitatea Cașoca, în dreptul Barajului Siriu.

Cascada La Șipot (Buzău) se află în comuna Chiojdu, este o cădere de 5-6 m, într-o zonă până nu de mult oarecum necăutată de turiști. Lucrurile s-au schimbat odată cu amenajarea unei pensiuni cu 58 de locuri de cazare.

Hunedoara și Alba

Cascada Lolaia (Hunedoara) este situată la o altitudine de 1.050 de metri, în partea de nord a Parcului Național Retezat, în Valea Nucșoara, având 13-15 metri înălțime. Această vale a colectat apele pârâurilor Pietrele, Stânișoara, Galeșu și Valea Rea. Accesul este facil, cu plecare din Cârnic.

Cascada Clocota (Hunedoara) se află la marginea stațiunii balneare Geoagiu-Băi, fiind o cădere de aproximativ 38-43 metri înălțime și o lățime de 22 metri. Apa Clocotei nu îngheață niciodată și asta pentru că ea colectează toate cele 16 izvoare termominerale din zonă, dar și un râuleț. Potrivit specialiștilor, apa cascadei este una pură, plată.

Cascada Vârciorog (Alba) este o spectaculoasă cădere de apă de peste 15 metri înalțime, situată într-o padure de conifere, la poalele Vârfului Piatra Grăitoare. Aceasta se găsește în Arieșeni, în apropierea satului Vamvucești, la 5 kilometri distanța de centrul comunei.

Cascada Pișoaia sau Vidra (Alba) este o rezervație peisagistică situată în partea de nord-vest a județului, în Munții Apuseni, nu departe de masivul Găina și în apropierea Dealului cu Melci. Rezervația acoperă o suprafață de 5 ha. Punctul de acces este satul Nemeși, comuna Vidra. Căderea de apă are 18 metri înălțime.

Cascada Pătrahaitești sau Buciniș (Alba) este o splendidă cădere de apă în 2 trepte, de 14 metri înălțime, situată la poalele Vârfului Curcubata Mica. Traseul este usor accesibil, o bună parte din el se poate face și auto, plecarea fiind din satul Arieșeni-Vârtop și apoi, pe jos, pe circuitul marcat, încă 5 km.

Cascada Șipote sau Cascada de travertin Șipote (Alba) este situată în Munții Trascăului, pe Valea Arieșului, la 2 km aval de comuna Sălciua. Porțiunea finală a șirului de cascade poate fi văzută din drumul național DN 75, la trecerea peste linia ferată a Mocăniței. Cascada este un fenomen carstic complex și cuprinde: un bazin de colectare a apei, o parte a Platoului Bedeleu, plin de doline și ponoare periodice, situat la 1.100-1.200 m altitudine, 3 izbucuri situate 400 m mai jos, sub peretele de stâncă, cu debit mediu, un pârâu de 800 m lungime, care coboară de la 700 m la 430 m altitudine, pe o albie abruptă, cu vărsare în Arieș, un mare număr de cascade de până la 15 m înălțime, răsfirate pe stânci sau baraje de travertin.

Cluj și Bihor

Cascada Vălul Miresei sau Răchițele (Cluj) este plasată la 1.000 m altitudine, pe versantul estic al masivului Vlădeasa, pe Valea Seacă, în arealul localității Răchițele, din comuna Mărgău. Este una dintre cele mai frumoase din România, având o cădere de apă în două trepte, de peste 30 de metri. Pe timp de iarnă peretele stâncos îngheață, fiind un excelent loc de escaladă pe gheață.

Cascada (și lacul) Ciucaș (Cluj) sunt atracții turistice naturale de importanță locală. Ele se găsesc pe cursul inferior al Văii Hășdate, în aval de Cheile Turzii, nu departe de satul Cornești, la sud-vest de Turda. Are o înălțime de doar 5 m, iar la baza acesteia se află un mic lac în care se acumulează apa ce vâltorește pe cascadă.

Cascada Oșelu (Bihor) este situată pe pârâul cu același nume, afluent al văii Boga, în Parcul Natural Apuseni. Pârâul Oșelu a tăiat, în munții pe care îi străbate, un adevărat canion, presărat cu mai multe cascade și căderi de apă, cea mai accesibilă și spectaculoasă fiind cascada care a preluat numele pârâului. Căderea de apă este aproape verticală, în trepte, ultima dintre ele având o înălțime de 10 metri. Canionul Oșelu are șapte cascade și o diferență de nivel de 180 m. Parcursul lui necesită cunoștințe tehnice de coborâre pe coardă și echipament folosit pentru parcurgerea canioanelor.

Cascada Bulbuci (Bihor) se află într-un cadru natural de excepție, pe Valea Bulbuci, afluent al Văii Boga. Apa cade în două trepte, formând cascade de diferite dimensiuni, lungimea lor totală fiind de 30 de metri, dar ultima treaptă este cea mai frumoasă și cea mai înaltă.

Cascada Bohodei (Bihor) este situată în Munții Bihor, pe Valea Aleului, la o altitudine de 1.350 m, având o înălțime de 80 m, fiind cea mai mare din Munții Apuseni. Caderea apei nu este verticala, ci se prelinge pe stânca înclinata, în mai multe trepte. Cadrul natural unde se găsește cascada este unul deosebit de frumos și de sălbatic.

Cascada Iadolina (Bihor) este situată pe Valea Iadului, chiar în apropierea drumului forestier ce pornește din Stâna de Vale spre Barajul Leșu. Căderea de apă este în trepte. Traseul este destul de lejer, dar lung, ar putea dura până la 4 ore doar dus.

Cascada Săritoarea Ieduțului (Bihor) se formează pe Valea Ieduțului, un afluent al Iadului, fiind o cădere de apă de 15m. Pentru a se ajunge la aceasta se urmează o potecă marcată cu punct albastru, pornind de la drumul forestier ce traversează Valea Iadului, de la Stâna de Vale spre Lacul Leșu. De la drumul forestier, traseul nu este foarte lung, însă urcușul este destul de pronunțat.

Cascada Miss (Bihor) este una dintre principalele atracții turistice din apropierea Stânei de Vale. Această cascadă se formează pe valea unui afluent al Iadului. Se poate ajunge la Cascada Miss pe o potecă turistică marcată, pornind din drumul forestier ce străbate Valea Iadului, de la Stâna de Vale până la Lacul Leșu. De la drumul forestier se mai merge aproximativ 1 oră. Cascada are o cădere de apă de aproximativ 25 metri.

Maria Bogdan

Dubrovnik: gastronomie, vinuri, arhitectură, investiții în infrastructură

Cu o gastronomie tradițională renumită, vinuri de calitate și contribuții importante în domeniul cultural, artistic, științific și al sportului la nivel mondial, Croația își merită cu prisosință locul 18 în clasamentul celor mai importante destinații turistice din lume. Și încă un amănunt interesant: începând cu anul 2000, guvernul croat a investit masiv și în infrastructură.

O destinație deloc banală, Dubrovnik este unul dintre cele mai spectaculoase orașe-port și nu degeaba Lord Byron i-a spus „Perla Adriaticii“. Situat pe coasta dalmată, Dubrovnik este un orășel mic, cu mai puțin de 50 de mii de locuitori, care atrage pasionații de istorie, arhitectură. Dar asta nu înseamnă că cei care vor doar distracție se vor plictisi. Plajele și magazinele croate oferă destule pentru vizitatori. Fondat prin secolul al VII-lea, Dubrovnik poartă amprenta celor care l-au condus – venețieni, maghiari etc. Inclus în patrimoniul mondial UNESCO din 1979 pentru arhitectura sa impresionantă, Dubrovnik este locul perfect pentru elita artistică și intelectuală a Croației. De altfel, aici se organizează numeroase festivaluri și activități culturale ce atrag nu doar localnicii, ci și turiștii veniți din diferite colțuri ale lumii.

Zidurile vechi

Odată ajunși în Dubrovnik, observăm vechile ziduri ale orașului. Construite în secolul al X-lea și consolidate câteva secole mai târziu, aceste ziduri au apărat orașul de invadatori. Zidurile cetății Dubrovnik au o grosime de aproape șase metri și o lungime de doi kilometri. Poate că cel mai potrivit moment de vizitat zidurile cetății este apusul sau răsăritul. Dacă se merge vara, este bine să se evite excursia pe timpul zilei deoarece este foarte cald. Dimineața sau seara ar fi cele mai potrivite momente, mai ales pentru amatorii de fotografie.

Poarta Pile

De asemenea, Poarta Pile – intrarea principală în oraș – este unul dintre cele mai interesante puncte de acces în acest minunat oraș-port. Aici poate fi admirată statuia Sfântului Blaise, realizată de sculptorul croat Ivan Mestrovic. Poarta Ploce, din secolul al XIV-lea, și cea din interior (din secolul al XV-lea) merită văzute. Tot aici se poate admira și strada principală – Stradun, locul în care se poate lua o pauză pentru o gustare sau o cafea căci locul este plin de cafenele, restaurante și magazine de suveniruri. În capătul străzii domnește celebrul Turn cu Ceas, ce poate fi admirat în voie.

Catedrale, mănăstiri, biblioteci, obiecte de artă

După o scurtă pauză, se poate vizita Catedrala Dubrovnik, construită în stil baroc de Andrea Buffalini de la Roma, prin secolul al XVIII-lea. Frumoasa catedrală din Dubrovnik stă pe locul unei vechi catedrale, construite prin secolul al VI-lea, și mai este cunoscută sub numele de Catedrala Adormirii Maicii Domnului.

Mai merită vizitate și mănăstirile dominicane și franciscane ale căror muzee adăpostesc picturi religioase vechi, din secolele XV și XVI, precum și obiecte din aur și argint. De asemenea, în mănăstirea franciscană, ce adăpostește una dintre cele mai valoroase biblioteci din Croația, se mai pot vedea inclusiv dispozitive de măsurare de uz farmaceutic. În Croația, farmacia datează de la începutul anilor 1300. Despre Mănăstirea Franciscană se mai spune că este cel mai bun exemplu de conservare a arhitecturii locale și merită văzută indiferent dacă suntem sau nu religioși.

Despre Croația se pot afla mai multe vizitând și Muzeul Istoric Cultural al orașului Dubrovnik, fostul Palat Rector, construit în 1435 de Onofrio de la Cava. Modificat de-a lungul timpului, construcția atrage prin armonia stilurilor gotice și renascentiste. Dincolo de arhitectura superbă, acustica este una perfectă! Dacă ajungeți acolo, încercați să vizitați palatul într-una dintre zilele în care se organizează spectacole de muzică clasică. Este o experiență de neuitat. De asemenea, muzeul mai deține aproape 15.000 de piese de colecție ce ilustrează perioada medievală, dar și picturi ale unor artiști venețieni și nu numai. Pe vremuri, palatul a fost și sediu al guvernului.

Merită să vă „pierdeți“ pe străduțele înguste

Cei care adoră mersul pe jos se vor bucura și de aleile laterale care oferă surprize la tot pasul. E drept că trebuie urcate și coborâte câteva scări, dar merită cu prisosință. Iar pasionații de poze pentru Facebook și Instagram vor fi foarte fericiți să aibă ce arăta urmăritorilor.

Dubrovnik are ce oferi și celor care nu sunt interesați de istorie, arhitectură, poveste. La restaurantele locale se pot mânca diferite preparate tradiționale absolut delicioase. De neratat ar trebui să fie peștele și fructele de mare, gătite excelent de bucătarii croați. De pildă, unul dintre cele mai populare aperitive croate este șunca de porc sărată și uscată. Se mai pot gusta și cotletul de porc, carnea suculentă de miel sau friptura de rață. Nu trebuie ocolite nici curcanul cu găluște sau vițelul învelit în șuncă și umplut cu cașcaval (da, un fel de cordon bleu...), ștrudelul cu brânză, cașcaval, carne sau cârnații picanți de porc cu mult usturoi la care merge perfect o halbă de bere de prin partea locului. Apropo, berea croată este foarte bună! Ca desert, merită încercate celebrele clătite – crepes – musai cu înghețată preparată aici sau cremă caramel.

Dubrovnik

Iar dacă nu este prea cald puteți încerca și țuica lor de prune îmbogățită cu diferite ierburi aromatice sau esență de nucă.

Dar despre bucătăria croată se poate vorbi mult pentru că este destul de variată și se împarte chiar în bucătărie regională croată. Dacă veți face și excursii în afara orașului, unul dintre cele mai bune locuri de vizitat este Samobor, ideal pentru gurmanzi. Aici pot fi gustate preparate vechi de sute ani, ale căror rețete sunt păstrate secrete. Bucătăria dalmată este celebră pentru simplitatea și naturalețea sa, pentru puritate și absența reziduurilor chimice. Este și o bucătărie sănătoasă, de altfel, ce poate fi testată zilnic în cele peste 60 de restaurante și taverne doar în Dubrovnik.

Turismul, sursă importantă de venituri pe timpul verii

croatia2021

Pentru amatorii de plajă, Dubrovnik are o ofertă bogată de plaje cu apă ireal de albastră, transparentă și curată. Cele mai cunoscute plaje sunt Buza, Sveti Jakov și Banje, curate și cu priveliști superbe asupra orașului. Iar dacă aveți mai mult timp la dispoziție, merită vizitate și insulele din jurul Dubrovnikului.

Ospitalieri și amabili, croații au o atitudine binevoitoare față de turiști, indiferent de unde vin. Comunicativi și veseli, croații își întâmpină clienții cu zâmbetul pe buze, motiv pentru care sectorul serviciilor domină economia Croației. Turismul este o sursă importantă de venituri mai ales în timpul verii și clasează Croația pe locul 18 în clasamentul celor mai populare destinații turistice din lume. După servicii, economia croată este dominată de industrie și agricultură. Foarte important de menționat: după 2000, guvernul croat a investit în infrastructură, în special în infrastructură de transport pe coridoarele pan-europene.

Simona-Nicole David

LUMEA SATULUI ÎN LUMEA EI

Nostalgia vremurilor copilăriei petrecute în lumea mirifică a satului în care, asemeni multora, m-am născut, crescut şi unde am prins gustul muncii câmpului şi creşterii animalelor deodată cu cel al cărţii şi scrisului în limbajul neaoş românesc s-a înrădăcinat atât de adânc în mintea mea încât a ajuns să-mi fie de-a dreptul călăuză în ceea ce aveam să fac mai târziu.

Îmbietoarele cărări spre civilizaţia excesivă, asfalt şi betoane, fie ele şi frumos ornamentate, bucătăria de sub microunde la uşă şi-atât de multe alte lucruri cuceritoare de minţi slabe n-au reuşit să mă desprindă de rădăcini. Cui oare ar putea să nu-i placă moalele ierbii de sub tălpile dezgolite de „petrolul“ frumos ţesut, aerul proaspăt mai ales după o ploaie de vară, pomii înfloriţi şi bâzâitul harnicelor albine printre ele? Ori cireada de vaci în amurg întorcându-se de la imaş? Sau laptele proaspăt abia muls? Să nu mai vorbim de mămăliga rece coaptă pe plită şi unsă cu magiun înfulecată în mers spre treburile din bătătură de care acum abia ne-aducem aminte?!

Doamne, câte lucruri ne poate oferi – încă – viaţa la ţară, existenţa în lumea satului!

Am parcurs un drum lung, n-aş spune anevoios, până să ajung acolo de unde să pot oferi la rându-mi ceva satului de unde îmi trag şi-acum seva izbucnirilor mele alfabetice pe care le rânduiesc adesea în scrieri şi fapte. Am scris mult despre viaţa şi munca la ţară, despre truda celor care fac să avem ce pune pe mese, despre obiceiurile şi tradiţiile specifice ruralului românesc, dar parcă prea puţin am făcut pentru ceea ce respect cu toată fiinţa mea.  Şi-atunci…

Atunci am încercat să împlinesc un vis. Dar parcă tot puţin înseamnă „construcţia“ unei publicaţii dedicate celor care au constituit izvor de civilizaţie şi trăinicie de-a lungul veacurilor. O publicație căreia i-am dat un nume, aș zice, predestinat: LUMEA SATULUI – revista care de cincisprezece ani, prin colectivul său redacţional de excepţie, a încercat să relanseze ancora trăiniciei a tot ce s-a creat în acest spațiu: limba, tradițiile și obiceiurile, până la urmă tot ce înseamnă cultură și civilzație ce greu își poate găsi asemănare printre alte popoare.

Comunitățile rurale, constituite într-o formă asociativă în urmă cu 24 de ani, cu rosturi bine definite, este parte acum și la ceea ce am dorit să fie LUMEA SATULUI: un port-drapel al făuritorilor de pâine, civilizației rurale, al valorilor acestui neam greu încercat de-a lungul timpului.

Așadar, ASOCIAȚIA COMUNELOR DIN ROMÂNIA, ce a dovedit în timp preocupare și interes pentru modernizarea și bunăstarea satului românesc, de altfel scopul existenței sale, este de acum și părtașa reașezării revistei LUMEA SATULUI în LUMEA EI. În lumea pentru care a luat ființă. Cu siguranță comunicarea și promovarea imenselor valori zăgăzuite încă în spațiul rural vor căpăta de-acum alte valențe, grație tuturor celor care și-au dat girul pentru un astfel de parteneriat.

Ion Banu

O specie descoperită recent: Fusarium xyrophilum, ciupercile care imită florile

Lumea vegetală continuă să ne uimească prin complexitatea extraordinară care o definește. Recent, a fost descoperită o nouă specie de ciuperci, cu un „comportament botanic“ foarte rar întâlnit în natură, acela de însușire a sistemului de reproducere a plantelor parazitate.

Este vorba despre Fusarium xyrophilum, o specie de ciuperci care imită aproape până la cel mai fin detaliu florile plantei Xyris pe care o parazitează. Oamenii de știință spun că acest caz de deturnare florală descris recent este remarcabil prin complexitatea întregului proces.

Totul începe când ceea ce pare o floare Xyris (un gen de plante cu flori, din familia ierbii cu ochi galbeni) începe să-și producă inflorescența în mod caracteristic. La prima vedere, nimic nu pare anormal. Spicul floral se alungește și inflorescența la vârf se maturizează treptat până când florile sunt gata să se deschidă. O structură galben strălucitoare, asemănătoare unei flori de Xyris, începe să iasă din bracteele strânse.

La prima vedere pare o floare obișnuită, doar că, privită prin ochii științei, această floare se dovedește a fi altceva. Este de fapt o pseudofloră cu structuri asemănătoare petalelor, dar care nu are petale, antere și pistil și este produsă de inflorescențele infectate ale plantei Xyris. Practic, este fabricată în întregime de ciuperca Fusarium xyrophilum. Efortul ei de a-și imita perfect gazda merge până într-acolo încât, spun oamenii de știință, această pseudofloră produce, asemeni florilor de Xyris, pigmenți care reflectă lumina UV și compuși cu parfum volatil (unul dintre acești compuși are o potrivire exactă cu un compus parfumat produs de florile Xyris) care atrag insecte polenizatoare.

Motivul pentru care acest proces atât de complex are loc este reproducerea speciei Fusarium xyrophilum. Existența sa depinde de existența gazdei Xyris și pentru că aceasta din urmă are un timp de supraviețuire limitat, ciclul de parazitare a Fusarium xyrophilum trebuie să continue și cu alte plante Xyris.

Ciupercile dezvoltă pseudoflori atât de fidele florilor reale pentru a induce în eroare albinele polenizatoare care le tratează la fel ca pe florile de Xyris. Acestea aterizează și investighează structura fungică, dar până când își dau seama că nu există nicio recompensă sunt deja acoperite în sporii ciupercii și astfel, la vizita altor flori Xyris, albinele depun inevitabil sporii ciupercilor. Și așa Fusarium xyrophilum își asigură continuitatea în natură.

Acestea sunt practic primele concluzii ale cercetărilor, însă studiile asupra Fusarium xyrophilum, spun oamenii de știință, vor continua.

(D.Z.)

Pe urmele patrimoniului mondial UNESCO: azi, comuna Saschiz

Când am poposit la Saschiz (Mureș) – se întâmpla cu foarte mulți ani în urmă și apoi vizitele s-au repetat – prima dată am auzit o legendă, asta și pentru că miturile aproape că fac parte din fibra noastră. Se zice că Cetatea Țărănească, poziționată pe un deal, ar fi legată, printr-un tunel pornit dintr-o fântână, de Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate din centrul așezării. Bineînțeles că nu sunt dovezi în acest sens, dar cumva povestioara îl face pe vizitator să exploreze cu altă simțire și alți ochi obiectivele turistice și satul, în totalitatea sa.

Situată la graniță cu Brașov, pe magistrala rutieră E 60, comuna Saschiz își are numele trecut într-o listă rară a patrimoniului cultural UNESCO. Din anul 1998, satul care a împrumutat numele comunei a fost înscris pe lista Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură ca extensie a sitului „Biertan“, acceptat ca atare în 1993. Zona protejată UNESCO are o suprafață de 120 de hectare și se suprapune vetrei satului, având ca punct central Biserica Evanghelică Fortificată și Cetatea de refugiu. Zona de protecție a sitului Saschiz înseamnă alte 200 de hectare, dispuse în jurul zonei protejate. Așadar, avem un total de 320 ha care trebuie să urmeze o politică strictă de conservare a valorii culturale de rang universal.

Scurtă incursiune în istoria localității

Comuna, formată din satele Saschiz, Mihai Viteazu (poziționat tot pe E 60, la 8 km de centrul administrativ) și Cloașterf (la 1 km de E 60 și 7 km față de Saschiz), este situată într-un zonă cu relief oarecum particular. Pe teritoriul său se regăsesc 96,30 kmp din situl Sighișoara-Târnava Mare (desemnat pentru conservarea a 18 tipuri de habitate naturale), 51,16 kmp din situl Hârtibaciului (pajiști și fânețe extensive), Vulcanii Noroioși și Cheile Saschizului. Însă valoarea cea mai de preț vine din construcțiile fortificate ridicate de sași cu sute de ani în urmă, recunoscute prin cuprinderea lor în lista patrimoniului mondial UNESCO. De altfel, o incursiune în trecutul localității ne arată că Saschizul s-a dezvoltat pe structura unei așezări neolitice, însă prima atestare scrisă apare în 1267 pentru satul Cloașterf, în 1308-1310 pentru Saschiz și în 1341 pentru Mihai Viteazu. Începând cu anul 1347 s-a ridicat Cetatea Țărănească din Saschiz, în 1493-1525 s-a construit Biserica evanghelică fortificată, iar prin anii 1521-1524 s-a zidit biserica-cetate evanghelică din Cloasterf (pe locul alteia, edificată tot de sași, în 1353). În 1419 localitatea figura ca oraș cu mai multe bresle, cu școli, spital, baie comunală și judecătorie. Mai târziu, în 1678, Saschizul a intrat sub administrația Sighișoarei, printr-o hotărâre a Dietei Transilvaniei. Astăzi, așezarea are în jur de 1.900 de locuitori, peste 80% fiind români; doar în jur de 70 de sași au mai rămas pe aceste meleaguri.

Proiecte europene pentru renovarea monumentelor UNESCO

Poate aceste unicate vor conferi localității un profil de dezvoltare turistică fiindcă, în rest, resursa principală este legată de agricultură (cereale, creșterea animalelor) și silvicultură. Pe lângă proiectele de modernizare a infrastructurii locale (rutieră, educațională, de utilități-apă, canalizare și de servicii), autoritățile locale s-au concentrat pe punerea în valoare a patrimoniului cultural. Unul dintre acestea, „lucrări de reparații, conservare și introducere în circuitul turistic la Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate Saschiz, în valoare de 2,23 milioane de lei (POR 2014-2020), a fost finalizat, iar celălalt, denumit „restaurarea cetății de refugiu din sec. al XIV-lea“, în cuantum de 8,49 mil. lei (POR), se află în curs de realizare.

l Biserica evanghelică fortificată „Sf. Ștefan“ a fost construită în stil gotic, între anii 1493-1525, pe locul unei bazilici romane, de către coloniștii sași din localitate, având dublă utilitate, biserică și fortificație. Aceasta a fost împrejmuită cu un zid exterior de 9 m înălțime. Mobilierul intern este preponderent baroc, mai puțin stranele din pronaos, care sunt bogate în sculpturi. Din exterior, edificiul seamănă realmente cu un bastion, cu arcuri deasupra contraforților de piatră și cărămidă, având și un etaj fortificat, suprapus peste navă și cor, cu un „drum“ de strajă deasupra arcurilor masive. Turnul – simbol al localității – este amplasat la nord de biserică, la o distanță de 10 metri, fiind considerat a fi una dintre cele mai frumoase construcții medievale din Transilvania. Acesta seamănă cu Turnul cu Ceas din cetatea Sighișoara, fiind decorat cu 12 lucarne și țigle smălțuite colorate. Din păcate, în proiect n-a fost cuprinsă și reabilitarea clopotelor, a statuetelor și a ceasului; pentru unele s-au găsit fonduri, pentru altele, proprietarii imobilului – Biserica Evanghelică CA Saschiz – caută resurse financiare.

l Cetatea Țărănească a fost ridicată de sași, începând cu anul 1347, la aproape 4 km nord de localitate, pe un deal (al Cetății) dispus la o altitudine de 681,5 m. Construcția este un poligon neregulat, cu lungimea și lățimea maximă de 90 m, respectiv, 52 m. Zidul de incintă avea 10 m (astăzi se mai păstrează resturi), iar pe parcurs au fost construite și șase turnuri: Turnul de Pază, Turnul Porții, Turnul Preotului, Turnul Voievodal, Turnul Muniției sau al Pulberăriei și Turnul Școlii. În curtea interioară se mai aflau un heleșteu și o fântână, despre care legenda spune că ar fi legată, printr-un tunel, cu biserica fotificată din centrul comunei. În timpul invaziei otomane, cetatea – foarte greu de cucerit – a servit ca loc de refugiu, unde nobilii își depuneau inclusiv averea. Construcția a fost bine întreținută până în 1940, când, la ordinul lui Hitler, sașii au fost strămutați în Germania, iar alții au fost deportați în Rusia, în 1945. Atunci a început distrugerea cetății de către locuitorii ne-sași ai așezării, care au folosit-o ca sursă de materiale de construcție. A fost ruinată și uitată până în 2004, când Primăria Saschiz a curățat coasta dealului de copaci, voluntarii au construit drumul până la cetate, iar acum, iată, edificiul se reabilitează cu bani europeni. Specialiștii cred însă că ar fi nevoie de cam 6 milioane de euro pentru o renovare completă.

Chiar dacă nu face parte din situl UNESCO, Biserica Evanghelică fortificată „Sf. Nicolae“ din Cloașterf, are o valoare cel puțin egală cu celelalte monumente istorice. Zidită în 1353, distrusă în totalitate, reconstruită între anii 1521-1524, ansamblul conține biserica fortificată, zidul de incintă, turnurile de apărare și locuința preotului. De altfel, aici se păstrează singura inscripție din Transilvania cu numele unui ziditor: „În 1524 a fost terminată construcția prin mine Stephan Ungar, zidar din Sighișoara.“ Interesant este că, până la plecarea sașilor, satul Cloașterf era denumit și „Mica Vienă“. Numele ar sugera bogăția locuitorilor, cum spune și o vorbă a locului: „în șurile cloștorfenilor puteai întoarce tractorul cu remorca“, ceea ce, desigur, ar duce cu gândul că populația era foarte înstărită.

Maria BOGDAN

  • Publicat în Sate
  • 0

Aspecte din evoluția învățământului agricol în România

Deși România a fost o țară preponderent agricolă, învățământul agricol a apărut mai târziu decât în țările din vestul Europei.

  • Prima școală agricolă apărută în 1789 la Sânicolaul Mare din inițiativa lui Cristofor Nacu urmărea să-și pregătească lucrători calificați pentru propria moșie.
  • Din 1828 au început să se introducă noțiuni de agricultură la gimnaziul Trei Ierarhi din Iași, unde se preda „economia pământească“.
  • În 1833 la Colegiul Sf. Sava din București s-a introdus un curs de agricultură.
  • În 1834 la Blaj se înființează o școală de viticultură și agricultură.
  • În 1835 se organizează în Muntenia „Societatea de Agricultură a României“ cu o fermă proprie la „Ciotăria Pantelimon“ și o școală de agricultură care nu a durat decât 6 luni.
  • În 1838 în școlile sătești se introduce „lucrarea pământului și economia casei“.
  • Învățământul agricol superior în Moldova a apărut la Academia Mihăileană în 1838, fiind predat de Leon Filipescu, iar din anul 1842 de Ion Ionescu de la Brad.
  • În 1853 ia ființă școala agricolă Pantelimon, care din 1869 se mută la Herăstrău și a evoluat până la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară de azi.
  • În 1870-1871 iau ființă școlile agricole de la Galata-Iași și Balta Verde Craiova, cu o existență efemeră, elevii lor fiind transferați la Școala Centrală de Agricultură Herăstrău.
  • Prima legiferare a învățământului agricol în România a avut loc în 1883, în baza căreia se înființează:
    • Școala agricolă Striharești, Slatina în 1883;
    • Școala agricolă Roman în 1885;
    • Școala agricolă Armășești, Ialomița în 1889.
  • În 1897 marele ministru al Învățământului Spiru Haret înființează o școală viticolă la Drăgășani, Vâlcea.
  • În 1909-1910, prin strădania preotului Teodor Bălășel se înființează o școală agricolă în chiliile Mănăstirii Morânglavu din satul Serbănești, comuna Stefănești, jud. Vâlcea. La inaugurarea acesteia a participat personal ministrul Spiru Haret. Tot datorită preotului Bălășel, care a insistat pe lângă marele istoric Nicolae Iorga, se construiește local nou de Școală agricolă în satul Petculești (Grădinari), județul Olt, în care sunt mutați elevii din mănăstire în 1927.
  • În 1928 are loc o reformă a învățământului agricol, menționând existența a:
  • două academii de înalte studii agronomice la București și Cluj;
  • o secție de științe agricole la Universitatea Iași;
  • o facultate de medicină veterinară;
  • 4 școli medii agricole;
  • 46 de școli inferioare de agricultură;
  • 14 școli elementare de agricultură.
  • Prin reforma învățământului din 1948 se reorganizează și învățământul agricol astfel:
  • 5 institute de învățământ agronomic superior;
  • 69 de școli medii tehnice agricole;
  • 49 de școli profesionale de 2-3 ani.
  • În anul 1955 printr-o Hotărâre se înființează:
  • 142 de școli profesionale agricole și silvice;
  • 14 școli tehnice și tehnice de maiștri.
  • În anul 1962 apare o nouă Hotărâre a Consiliului de Miniștri prin care se înființează:
  • 168 de școli tehnice cu durata de 4 ani;
  • 174 de școli profesionale de mecanici agricoli;
  • 5 școli tehnice de maiștri mecanici.
  • Prin Legea nr. 2 din 1966 se înființează liceele de specialitate.
  • În anul școlar 1967/68 funcționează 59 de licee agricole;
  • În anul școlar 1975/76 funcționează 98 de licee agricole;
  • În anul școlar 1977/78 funcționează 140 de licee agricole.

Liceele agricole aveau specializările: agronomie, horticultură, zootehnie, veterinară, protecția plantelor, îmbunătățiri funciare, cadastru și organizarea teritoriului, mecanică agricolă, contabilitate și merceologie.

După anul 1990 școlile profesionale au fost desființate, iar liceele agricole se numesc licee tehnologice cu foarte puține clase de agricultură.

În ultimul timp a fost o încercare a Ministerului Agriculturii de a selecta o parte din aceste licee, foste agricole, pentru a se ocupa de dotarea lor și ulterior acestea să asigure instruirea practică.

Deocamdată nu se simt măsurile respective.

Cel care notează aceste rânduri cunoaște din interior evoluția învățământului agricol deoarece a absolvit o școală agricolă, Facultatea de Agronomie și a lucrat 25 ani ca profesor și director în învățământul agricol preuniversitar.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Abonează-te la acest feed RSS