Unbeaten 2021    Adama decembrie 2020
update 22 Jan 2021
Lumea Satului

Lumea Satului

Comunele „dormitor“ din jurul Capitalei au dat agricultura pe piața imobiliară și activități non-agricole

  • Construcțiile și afacerile au adus creșteri ale populației, dar domeniul edilitar lasă de droit

Scriam, anul trecut, că Ilfovul este județul cu cele mai multe comune bogate din România. Și mai spuneam atunci că expansiunea nu este legată de agricultură, ci de piața imobiliară ori afaceri economice non-agrare. Din păcate, aceasta este realitatea: domeniul agrar nu este mare aducător de bunăstare în comunitățile rurale. Astăzi vom vorbi despre tendințele de dezvoltare din jurul Capitalei, despre avântul imobiliar și economic, dar și despre infrastructura edilitară rămasă  în urmă, plus despre marile probleme legate de poluarea generată de gropile de gunoi, sprijinindu-ne integral pe datele oferite de dna prof. univ. dr. Elena Matei de la Facultatea de Geografie, din cadrul Universității București.

Județul Ilfov, care înconjoară ca un inel municipiul București, este printre unitățile administrative cu un grad de ruralitate de 54,2%, ocupând locul 14 in cadrul României. În realitate, doar în statistici este rural; luând în considerare piața imobiliară, contrastul urban-rural este mult diminuat. Localitățile tangente Capitalei au devenit foarte atractive prin investițiile rezidențiale din Domnești, Chiajna, Mogoșoaia, Odăile, Corbeanca, Tunari, Ștefăneștii de Jos, Dobroiești, Cernica, Berceni. Succesul acestora și/sau mimetismul în lumea afacerilor au condus la extinderea  complexelor imobiliare și la al doilea inel format din localitățile Ciorogârla, Baloteşti, Brănești și, recent, Bălăceanca, situată la est de cunoscuta Glina sau chiar Vidra, în sudul județului. Dincolo de aceste exemple există un alt areal de înflorire imobiliară, reprezentat de salba de sate situate pe malul limanului fluviatil  Snagov, ce se conturează drept comunități închise, segregate social, cu reședințe exclusiviste.

comunele dormitor imobiliare

Evoluția pieței imobiliare

Piața imobiliară a condus la schimbări în utilizarea fondului funciar. Pe ansamblul județului, suprafața construită s-a mărit cu 534 ha, în perioada 2010-2014 (pentru care sunt date în statistica oficială); 64,2% din această suprafață se regăsea la nivelul mediului rural. Numărul de locuințe noi, implicit complexe rezidențiale, a ajuns, în perioada 2002-2019, la peste 40 mii, ceea ce reprezintă 5,3% din totalul unităților-locative construite în România. Media suprafețelor construite este de peste 180 mp/locuință, variind de la maximum 385 mp, la Dobroiești, la minimum 125 mp, în Dascălu.

Creșterea populației în mediul rural ilfovean

Prof. univ. dr. Elena Matei apreciază că efectele pieței imobiliare – și nu numai – sunt demonstrate de aspectele demografice marcate de creșterea populației rurale cu peste 36.000 de locuitori, în 2020, față de 2005, ultimul an când au fost ridicate la rang de orașe o serie de așezări rurale, la concurență cu județele Timiș și Iași. Dacă se ia în calcul ecartul temporal post-decembrist în spațiul rural al județului Ilfov,  populația acestuia a crescut cu peste 78.000 de locuitori în anul 2020, față de 1992, fiind cea mai mare creștere din România. În panoplia creșterilor demografice spectaculoase se evidențiază comuna Chiajna, a cărei populație s-a mărit de patru ori pe acest interval de aproape 30 de ani, ajungând în prezent la aproape 30 mii de locuitori, ocupând locul  patru între toate unitățile administrative ale județului, după orașele Voluntari, Popești-Leordeni și Pantelimon. Dintre localitățile „paradisuri ale proiectelor imobiliare”, au mai avut creșteri semnificative ale populației  Dobroiești, Corbeanca, Ștefăneștii de Jos, Tunari și Domnești. Restul comunelor au marcat creșteri mai moderate, excepție făcând doar trei unități administrative (Dărăști-Ilfov, Nuci și Gruiu), caracterizate prin scăderi demografice. Viabilitatea acestor creșteri, analizată prin ponderea populației cu vârsta intre 0 și 4 ani, arată că există potențial de menținere a acestui trend în Chiajna, Corbeanca, Dobroiești, Mogoșoaia, la care se adaugă, timid, Berceni, Balotești și Afumați.

comunele dormitor tabel 12

Piața imobiliară vs. locuri de muncă

Susținerea locală a populației, privită prin numărul salariaților angajați pe teritoriul comunei, prezintă un tablou puțin suprapus cu dinamica pieței imobiliare. Mogoșoaia (construcții, activități comerciale farmaceutice etc.), Ștefăneștii de Jos, cu hub-ul de afaceri Pipera-Voluntari, Afumați – axată pe afacerile de depozite en gros, sunt cele care au peste 50% din populație angajată. O umbră se aruncă pe cele mai defavorizate comune – Periș, Dărăști-Ilfov, Nuci- marginalizate în plus și din punct de vedere spațial sau al accesibilității rutiere sau feroviare. Celelalte comunele gazde ale complexelor rezidențiale pot fi considerate doar așezări de tip „dormitor” pentru populația activă cu locuri de muncă în Capitală sau orașele din Ilfov.

Utilități publice care nu se ridică la nivelul secolului XXI

Un element favorizant al reușitelor imobiliare, dar și de confort pentru populația rurală este dat de  existența utilităților urbane. Toate comunele, cu excepția a trei din acestea  (Nuci, Dărăști-Ilfov și Petrăchioaia), au acces la rețeaua de gaze naturale. Aducțiunile de apă sunt în prezent în 26 de comune, din cele 32 ale județului, față de 1992, când doar 16 unități administrative erau racordate la apă curentă. Totuși, în secolul XXI localități precum Clinceni, Dascălu, Dragomirești Valea și, evident,  cele mai vitregite pe totalul dotărilor – Nucu, Periș, Petrăchioaia – nu cunosc această facilitate, aprovizionarea cu apă fiind încă prin sisteme de forare a apelor freatice sau de adâncime.  Deși lungimea rețelei de apă a crescut de 12 ori în perioada post-comunistă, multe din așezările cu dezvoltări imobiliare au părți importante cu alimentare din surse din forare (Tamași). Există pe alocuri și un mare inconvenient: buletinele de calitate a apelor arată o încărcătură mare de mangan și fier, fapt pentru care populația trebuie să asigure  sisteme de reducere a acestora.

La canalizare, situația des întâlnită în România, când sistemele de aducțiune au fost implementate în devans față de cele de canalizare, se repetă și în județul Ilfov. Primăriile comunelor Chiajna, Ciolpani, Găneasa, Grădiștea, Nuci, Periș trebuie să se focalizeze pe programele de dezvoltare a rețelelor de canalizare. În plus, Directiva Europeană 91/271/EEC, cu termen de aplicare la 31 decembrie 2018, stipula că așezările mai mari de 2.000 locuitori trebuie să se branșeze la sisteme de canalizare publice. De asemenea, comunele din sudul județului sau chiar nord-est de București trebuie să extindă lungimea rețelei de canalizare care este subdiminuată.

Cartiere de locuințe în proximitatea unor mari poluatori

Dincolo de aceste aspecte ce pot fi cumva corectate (apă, canalizare), aureola de localități rurale din proximitatea Capitalei este sub incidența poluării istorice sau active de la depozitele de deșeuri menajere (nereciclate). Depozitul de deșeuri Glina, de fapt fosta groapă „Ochiul Boului“, azi Myjnia Cystern, o stație de sortare parțial funcțională sau mai corect temporar închisă, este doar la  5 km vest de noul complex rezidențial Bălăceanca. Depozitul de deșeuri Rudeni sau Chiajna-Iridex este tangent spre nord cu Chitila și nu departe de Dragomirești-Vale. Urmează construcțiile părăsite din apropierea inelului de centură a Bucureștiului (fostele forturi militare etc.), groapa de gunoi ecologic Vidra, dar mai ales fose septice sau stațiile de epurare incomplete sau parțial funcționale amplasate în cartierele lipsite de canalizare. Toate acestea aduc un disconfort din ce în ce mai des acuzat de locatarii noilor zone rezidențiale, iar acest lucru probabil ar trebui controlat măcar de aici înainte de autorități.

Maria Bogdan

  • Publicat în Sate
  • 0

Legendă și adevăr

Aventura de pe Lacul Inle din Myanmar, pentru că așa pot numi călătoria cu barca pe întinsele ape ale acestuia, ne-a oferit prilejul să vizităm câteva locuri inedite din acea zonă despre care mi-am propus să vă povestesc.

Lacul Inle este locul unde m-a impresionat cel mai mult ingeniozitatea locuitorilor care s-au adaptat unui mod de viață original. Situat în Podisul Shan, lacul are suprafața de 116 km² și o adâncime oscilantă în funcție de sezon de la 1,5 m până la 5 m.

Legendele spun că în urmă cu câteva sute de ani regele a alungat de pe pământurile sale o parte dintre soldații din tribul Intha, descendenți ai grupării etnice Mon, nemulțumit de faptul că aceștia au pierdut lupta cu dușmanul.

Ei au ales să se mute pe Lacul Inle unde și-au construit case suspendate pe piloni de lemn. Comunitatea de pe lac are 70 mii de locuitori răspândiți în patru orașe și mai multe sate lacustre. Deplasarea se face doar cu ajutorul zecilor de ambarcațiuni de mici dimensiuni sau a bărcilor cu motor conduse cu măiestrie pe adevărate trasee marcate de frunze de lotus pe care noi le-am numit „autostrăzi“ pe apă. Toate casele au mai multe bărci la ponton și toată familia vâslește, iar a ieși în curte pentru cei de pe lac înseamnă a urca în barcă sau pur și simplu a înota în preajma casei. Am văzut copii mici de 3-4 ani care se jucau în apă, ceea ce m-a făcut să cred că aceștia mai întâi învață să înoate și apoi să meargă. Tot pe apă sunt construite restaurante, ateliere, școli, temple și magazine.

Însă ce face ca atât de mulți turiști să ajungă în zona lacului Inle sunt grădinile plutitoare. Astfel, pe paturi construite din plante acvatice împletite, impregnate cu nămol adunat de pe fundul lacului și ancorate cu bețe de bambus se cultivă mai multe specii de legume, predominante fiind tomatele. Gustul legumelor obținute aici este considerat cel mai bun din întregul Myanmar, gust dat probabil de nămolul foarte fertil utilizat.

Femeile se ocupă de puținele treburi gospodărești, activități artizanale, dar în special de îngrijirea grădinilor. Le-am văzut cum vâsleau printre rândurile de tomate, vinete, dovlecei și alte legume. Se pare că peste 30% din suprafața lacului este ocupată cu aceste grădini plutitoare, iar faima lor a condus în ultima perioadă la dezvoltarea infrastructurii turistice poate mai mult decât în orice alt loc din Myanmar.

Legumele, dar și alte bunuri sunt vândute pe piețele locale din satele aflate în jurul lacului de cinci ori pe săptămână. Până și acestea sunt plutitoare, iar tranzacțiile au loc în bărci.

O altă curiozitate: piețele nu sunt deschise în zilele cu lună plină și lună nouă.

Masa de prânz la o familie locală și cazarea într-un resort pe malul lacului au fost și ele experiențe unice care ne-au arătat ce potențial uriaș există în zonă pentru a satisface cele mai pretențioase gusturi ale turiștilor. Astfel am experimentat gustul legumelor obținute în grădinile plutitoare precum și ingredientele tradiționale folosite în preparatele culinare.

Experiența călătoriei în zona lacului Inle nu se încheie aici pentru că mai am de povestit despre oamenii locului și obiceiurile lor. Cu promisiunea că voi continua într-un alt episod povestea mea vă îndemn să-mi fiți aproape în această minunată călătorie imaginară.

Teofilia Banu

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism
  • 0

Cabo Verde, un paradis all inclusive departe de lumea dezlănțuită

Descoperită de către marinarii portughezi pe la mijlocul secolului al XV-lea și colonizată ulterior tot de ei, Cabo Verde poate fi o alegere bună pentru toți cei care caută locuri exotice, destinații „altfel“ și cumva cu de toate la un loc. Cabo Verde este situată în largul coastelor Africii de Vest, în arhipelagul din zona Macaronesia din Oceanul Atlantic, unde cel mai ușor se poate ajunge cu un vapor.

De altfel, pe vapor mă aflam și eu când am pășit pentru prima dată aici, fiind un „popas“ în drumul către America de Sud. Cabo Verde sau Republica Capul Verde este un arhipelag format din mai multe insule diferite, dar foarte interesante și atrăgătoare. Nu știu dacă se poate spune care este cea mai frumoasă, fiecare având acel ceva ce rămâne în minte și în suflet. Insulele se află la o distanță de peste 100 de kilometri una de cealaltă, ceea ce ar putea fi o problemă pentru vizitatorii care nu au mult timp la dispoziție. Totuși, natura virgină conservată în cele mai multe locuri, parcurile naționale și plajele sălbatice merită tot efortul. Departe de Africa Continentală, Cabo Verde se bucură totuși de o infrastructură bună, insulele fiind conectate prin avioane și bărci sau vaporașe. Cine dorește tot confortul poate închiria o mașină pe toată durata vizitei aici.

Plaje exotice

Cei care iubesc plajele exotice, nisipul fin și apa limpede vor îndrăgi imediat toate insulele ce compun Cabo Verde. Și pentru iubitorii de windsurfing sau alte sporturi pe apă fiecare insulă va oferi multiple variante, pescuitul și scuba divingul fiind alte opțiuni pentru cei pasionați. Dintre toate insulele, cele mai bogate oferte se găsesc în Boa Vista (inclusiv plaje minunate) și Sal. O zonă ceva mai turistică, Sal este și puțin mai aglomerată, dar și ceva mai scumpă. De altfel, aici se găsesc și resorturi exclusiviste de lux. Considerată cea mai veche insulă de pe întreg arhipelagul, Sal este de origine vulcanică și s-a format în urmă cu mai bine de 50 de milioane de ani. Sal înseamnă sare și, de altfel, în Evul Mediu aici maurii veneau pentru sare. După ce a fost descoperită de portughezi, ca întregul arhipelag, Sal a fost colonizată, locuitorii săi extrăgând sare pentru a o exporta mai departe către țări africane sau ale Americii de Sud. Sarea fusese descoperită aici încă din anii 1930 în craterul unui vulcan. De altfel, întregul arhipelag Capul Verde are origine vulcanică, chiar dacă în prezent mai există un singur vulcan activ – Fogu (o înălțime de 2.829 metri)

Resursă de preț, sarea a ajutat foarte mult insula să se dezvolte, astfel că, în zilele noastre, Sal se bucură de o infrastructură bine pusă la punct. Poate și pentru că Republica a avut și are conducători bine intenționați sau poate pentru că deviza statului independent este „Unitate, muncă, progres“, această zonă vinde foarte bine tot ce are. Astfel, mai mult de jumătate din turiștii care vin în Cabo Verde aleg Sal, destinația fiind atractivă atât pentru cei care preferă luxul resorturilor exclusiviste și tot confortul oferit, cât și pentru navigatori, scafandri, surferi, windsurferi, kitesurferi, amatori de snorkeling, pescuit, drumeții etc. Locul îi atrage în egală măsură și pe amatorii de cluburi de noapte și de tot ce derivă de aici.

Paradisuri verzi

Cei care doresc locuri mai liniștite, departe de lumea dezlănțuită, pot alege Brava ori Santa Luzia. Un adevărat refugiu pentru cei care vor doar liniște, aer curat și plajă la discreție, Brava este o insulă unde poți ajunge cu barca. Nelocuită, și Santa Luzia oferă liniște și plaje sălbatice, vizitarea sa fiind un adevărat „retreat“ în mijlocul naturii. Ideală pentru iubitorii de paradisuri verzi, sălbatice, este și Santo Antao (Sfântul Anton), a doua insulă ca mărime din întregul arhipelag Cabo Verde. Considerată a fi insula cea mai verde, Santo Antao atrage prin canioane abrupte, stânci enorme șlefuite de natură în zeci de milioane de ani, munți cu pante împădurite și verzi în tot anul datorită climei blânde. În Cabo Verde este cald întreg anul, temperaturile fiind cuprinse între 24 și 30 de grade Celsius.

Multă culoare oferă și insula San Vincente datorită diversității culturale, a caselor viu colorate și a festivalurilor ce atrag un număr mare de turiști de la an la an. Unul dintre cele mai cunoscute este festivalul ce se ține în februarie în capitală și în Mindelo.

Tratamente pentru tinerețe veșnică și viață...

Insulele Capului Verde oferă și un turism medical foarte bine promovat în special în resorturile hoteliere de lux, unde se găsesc centre spa de elită dotate cu echipamente de ultimă generație. Aceste spa-uri și centre wellness oferă adevărate tratamente miraculoase de întinerire prin masaje variate, terapii cu nămol, talasoterapii, băi în mare sau în ape minerale. Dintre toate insulele, cele mai renumite stațiuni balneoclimaterice sunt Sfântul Anton și Brava, aici găsindu-se izvoare minerale cu ape termale – adevărate leacuri naturale pentru sistemul nervos, sistemul digestiv și cardiovascular.

Peste 450 de specii de plante locale

Cabo Verde oferă surprize plăcute și iubitorilor de plante, arhipelagul având peste 450 de specii de plante native. Astfel, aici pot fi admirați migdali, curmali, baobabi, copaci dragon, mango, nuci de cocos, dar și peste 150 de specii de plante aduse din alte țări și aclimatizate în văile insulelor scăldate de soare întreg anul. Tot aici sunt și păsări exotice, reptile, diferite insecte, țestoase marine și numeroase specii de pești. Pasionații de pescuit pot prinde somon, baracudă, ton, limbă de mare, homar, anghilă și alte specii de pește sau fructe de mare ce pot deveni o cină delicioasă și sănătoasă, căci peștele de captură nu se compară cu cel de crescătorie.

Kachupa, tocănița tradițională cu de toate

De altfel, bucătăria insulelor este foarte apreciată și datorită felurilor de pește preparat în diferite moduri. Abundența mâncărurilor delicioase se compune din tot felul de pești oceanici, caracatiță și fructe de mare. Pe lângă pește, preparatele culinare caboveriene mai atrag atenția prin gustul desăvârșit al cărnii de vânat, precum și al legumelor și verdețurilor crescute aici. Interesantă este și mâncarea tradițională a țării, un fel de tocăniță ce poartă numele de kachupa. Chiar dacă fiecare insulă are propria rețetă de kachupa, aceasta se prepară cu diferite tipuri de carne: vită, porc, pui, pește, slănină și cu legume: ceapă, cartofi dulci, dovleac, fasole, porumb etc. Practic, se pun de toate, în funcție de ce are fiecare în cămara proprie sau în funcție de bugetul familiei.

Sfântul Filip, prima cetate construită de europeni

Și pasionații de cetăți vechi și arheologie ar trebui să viziteze Cabo Verde căci și ei vor avea ce să vadă. Praia, capitala insulei Santiago – cea mai mare insulă a Capului Verde – va încânta vizitatorii cu orașul vechi și cu cetatea Sfântul Filip. Aceasta este, de altfel, și prima construcție a coloniștilor europeni din arhipelag. Zidurile cetății Sfântul Filip sunt apărate de tunuri ce se ivesc din apele Oceanului Atlantic.

Scrieri nedescifrate încă

Pentru cei care adoră misterele lumii antice, Cabo Verde are surprize nedescoperite... În Sao Nicolau se găsesc scrieri vechi nedescifrate încă de oamenii de știință. De altfel, nimeni nu a reușit să descifreze Rotcha scribida, o scriere antică. Se spune că aceste scrieri străvechi au fost lăsate moștenire de cei care au fost pe insule înainte de anii 1400, când au fost colonizate de portughezi.

Simona Nicole David

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism
  • 0

Monumentul paleocreștin de la Niculițel

Situată în nordul Dobrogei și în nord-vestul județului Tulcea, comuna Niculițel, formată doar din satul cu același nume, este vestită pentru podgoriile sale, dar și pentru vestigiile istorice – materiale getice, romane, bizantine, slave – care indică urme ale locuirii încă din secolul al IX-lea î.Hr. Un loc aparte între aceste mari descoperiri arheologice îl ocupă monumentul cu singura criptă cu martiri creștini din Europa care a fost păstrată 1.700 de ani, fiind descoperită, cu totul întâmplător, în anul 1971.

niculitel

Povestea Monumentului paleocreștin de la Niculițel este una fascinantă. Practic, în urma ploilor torențiale din anul 1971, la o intersecție de drumuri, la poalele dealului Piatra Roșie, apa a spălat pământul, scoțând la iveală o cupolă din piatră, sub care localnicii au crezut că se ascunde o comoară. Este și motivul pentru care au spart o porțiune din ea – cu degradarea de conjunctură a monumentului –, iar când au descoperit că acolo sunt doar niște oase au anunțat imediat autoritățile vremii. Specialiștii au găsit în cupolă o criptă pe două etaje: în etajul superior se aflau osemintele a patru persoane, iar dedesubt rămășițele a încă două persoane. Pe peretele criptei scria, în greaca veche, „Martirii lui Hristos“ și „Martirii Zoticos, Atalos, Kamasis, Philippos“, ultima inscripție purtând câte o cruce cu monograma Mântuitorului Iisus Hristos. S-au mai descoperit două vase de ofrandă și, în etajul inferior, o altă inscripție „Aici și acolo sângele martirilor“. Asta ar însemna că, după ce sfinții au fost martirizați, creștinii le-au luat trupurile în taină și le-au depus într-o criptă martiricon din Niculițel, unde se mai aflau și alte moaște. Cu alte cuvinte, primele oseminte aparțin unora dintre cei 36 de sfinți mucenici care au pătimit pentru Hristos pe pământul Dobrogei, la sfârșitul veacului al III-lea și începutul veacului al IV-lea, în cetatea Noviodunum (astăzi, Isacea), respectiv, Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. Cele din cripta de jos nu au putut fi atribuite cuiva, fiind totuși cu o vechime mai mare. Pe acel loc a existat și o bazilică construită în perioada împăraților Valens și Valentinian, prin anul 370 d.Hr., fiind distrusă prin secolul al VI-lea de năvălitori, cupola cu oseminte fiind plasată sub altarul vechii biserici.

Cu timpul, zona a fost acoperită de pământ și de vegetație. Nici în 1971 și nici de atunci încoace nu s-au putut efectua săpături care să ofere mai multe amănunte despre bazilică deoarece pe ruinele acesteia au fost construite mai multe case. În fine, se mai spune că autoritățile comuniste au abandonat osemintele în criptă, dar în 1973, Preasfințitul Gherasim Constănțeanul, împreună cu părintele Dumitru Capaciurea, a ridicat sfintele moaște și le-a dus la Mănăstirea Cocoș, fiind păstrate într-un  baldachin de cireș; o dată pe an sfinții se întorc în cripta martirică. Prin anii 1980, Arhiepiscopia Dunării de Jos a construit un edificiu care protejează martiriconul și ruinele basilicii paleocreștine, iar în incintă sunt expuse vestigiile descoperite aici. În 2016 au fost finalizate lucrările de restaurare și renovare, o investiție care a costat în jur de 11 milioane de lei (fonduri europene), iar de atunci monumentul este deschis vizitatorilor.

Maria BOGDAN

Sărbătoarea Botezului Domnului la Catedrala Mitropolitană din Iași – 2021

La Catedrala Mitropolitană din Iași slujba de sfințire a apei (Agheasma Mare) s-a făcut în ziua de 6 ianuarie, după Sfânta Liturghie, pe esplanada din fața intrării în lăcașul de cult, ca și anul trecut, fiind oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un mic sobor de preoți și diaconi.

Având în vedere situația specială în care ne aflăm, pentru a oferi credincioșilor condiții să poată participa la slujbe păstrând distanța între ei, Sfânta Liturghie de Bobotează a fost oficiată în cinci locații diferite din incinta ansamblului mitropolitan, pe altare diferite și de slujitori diferiți, conform canoanelor. Credincioșii care au ajuns la aceste slujbe au fost îndrumați de voluntari către aceste locații în care

s-a putut intra în număr limitat. „Cei care au dorit să ia agheasma mare de Bobotează au trebuit să stea la un rând organizat. De-a lungul rândului au fost dispozitive automate de soluție dezinfectantă. Pentru sfințire au fost pregătite opt vase mari de câte 500 de litri de apă fiecare. Agheasma Mare a fost oferită credincioșilor doar de către voluntari care au purtat mască și mănuși. Un număr total de aproape 40 de voluntari au vegheat la respectarea măsurile luate, inclusiv de-a lungul rândului. Conform prevederilor tipiconale, aceeași slujbă de sfințire a apei (Agheasma Mare) s-a făcut și în Ajunul Bobotezei, pe 5 ianuarie. Cu această agheasmă se merge apoi și se binecuvântează chiliile călugărești din incinta ansamblului mitropolitan. O parte din ea este pusă în recipiente și este oferită a doua zi (de Bobotează) oficialităților, reprezentanților presei, membrilor corului și altor categorii de persoane“, a declarat Părintele Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Lupta nu trebuie abandonată

La Iaşi, de la primele ore ale dimineții, credincioși din mai multe cartiere şi-au îndreptat paşii spre Ansamblul metropolitan. După citirea Rugăciunii amvonului, soborul slujitor a ieşit pe amplasamentul din faţa Catedralei Mitropolitane, în glasul clopotelor şi al troparelor specifice praznicului Botezului Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, unde a fost săvârşită slujba Sfinţirii celei mari a apei. Pentru sfințire au fost pregătite opt vase mari de câte 500 de litri de apă fiecare.

„De ce S-a arătat Dumnezeu lumii la Betleem, în Iordan, pe Tabor, pe Golgota? Dumnezeu S-a coborât pe pământ și S-a arătat lumii pentru a lua greutatea suferinței noastre asupra Lui. Numai cel care n-a fost niciodată bolnav nu știe cât de bine e să ai un doctor care să te ajute, să ai prieteni care să te caute, creștini care să se roage pentru tine atunci când ești sub greutatea suferinței. Dumnezeu S-a arătat la Iordan tocmai pentru a lua asupra Sa greutatea suferinței întregii umanități sau, mai bine zis, a o duce împreună cu noi. 2020 a fost un an greu, știm bine; nici anul acesta nu se află sub auspicii foarte încurajatoare din punct de vedere omenesc. Se cuvine în același timp a nu ceda, a nu abandona lupta, a nu ne pierde curajul și, Doamne ferește, a nu deznădăjdui. De ce vă îndemn la acestea? Pentru că, iubiți credincioși, mare este Dumnezeu, puternică întru ocrotire este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, puternice sunt rugăciunile sfinților!“, a spus credincioșilor prezenți IPS Părinte Teofan, în cuvântul de învățătură.

La final, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei i-a stropit cu Agheazmă Mare pe credincioșii care așteptau de-a lungul rândului.

Beatrice Alexandra MODIGA

Crucile de gheaţă ale pompierilor voluntari din Bosanci, înălţate şi anul acesta

În satele sucevene există tradiţia confecţionării crucilor de gheaţă în Ajunul Bobotezei, iar pentru fiecare localitate istoria crucii de gheaţă este una aparte. Sătenii sunt extrem de mândri să ridice crucile de gheaţă, o sarcină sfântă şi deloc uşoară și de multe ori fac eforturi aproape imposibile pentru ca tradiţia să se respecte în fiecare an. Chiar de viscoleşte, plouă sau este foarte cald, oamenii trebuie să facă aceste cruci mai ales la bisericile din Bosanci, unde misiunea revine pompierilor voluntari din această localitate.

O tradiţie din anul 1949, neîntreruptă nici în iernile fără zăpadă

Confecţionarea crucilor de gheaţă de la Bosanci, din Ajunul Bobotezei, este o tradiţie care dăinuie din anul 1949 fără întrerupere. Deşi anul acesta temperaturile au fost de peste cinci grade Celsius, atât ziua cât şi noaptea, pompierii civili din Bosanci au reuşit să îşi ţină legământul. În anii anteriori, cei care se ocupau de confecţionarea crucilor din gheaţă mergeau cu două, trei zile înainte de Bobotează pe Iazul Parţâc din comună pentru a scoate blocurile de gheaţă. În Ajun crucile de gheaţă erau montate în curţile bisericilor din Bosanci, dar şi la biserici din judeţul Suceava şi chiar din Botoşani. Temperaturile crescute din acest an i-au determinat pe vrednicii gospodari să parcurgă 150 de kilometri, până la Lacul Roşu, în judeţul Harghita, pentru a aduce gheaţa pentru crucile de Bobotează.

„Până acum temperaturile au fost neprielnice pentru noi şi am fost obligaţi să mergem să aducem gheaţa de la Lacul Roşu, iazurile noastre din Bosanci nefiind îngheţate. Nu numai anul acesta am fost după gheaţă la distanţe mari, au mai fost ani când am parcurs peste 100 km după gheaţă pentru a nu pierde obiceiul strămoşilor noştri. De fiecare dată am spus că trebuie să facem crucea şi să ne ducem acolo unde este gheaţă.

Două camioane şi 10 pompieri au plecat pe 3 ianuarie la Lacul Roşu pentru a aduce gheaţa necesară confecţionării crucilor montate în faţa celor trei biserici din comuna Bosanci. O altă cruce a fost amplasată în faţa bisericii militare „Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş“ de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina“ Suceava şi, în funcţie de posibilităţi, vom mai face cruci mai mici şi pentru alte biserici. De pe Lacul Roşu se scoate gheaţa foarte greu, o altă problemă este transportul de la o distanţă aşa de mare, pentru că nu avem maşini special amenajate cu care să ducem gheaţă groasă, care este şi foarte grea. Anul acesta gheaţa este de 15-20 centimetri grosime, destul de subţire, dar se poate lucra. În ani friguroşi, când scoteam gheaţa din iazul de la Bosanci, cu grosime mare, făceam altare impresionante pentru slujba Sfinţirii Apei de Bobotează, cu câte trei cruci, dar anul ăsta am fost nevoiţi să ne limităm la câtă gheaţă am putut aduce“, ne-a spus Constantin Blându, şeful Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă Bosanci.

Şablonul, creionul şi drujba, uneltele cu care se face crucea din gheaţă

Pe 5 ianuarie, în ajunul Bobotezei, cu ajutorul drujbelor, nu cu fierăstrăul și toporișca, ca pe vremuri, s-au decupat din aceste blocuri de gheaţă crucile, după forma unui şablon. Pe lângă şabloanele pentru cruci, confecţionate dintr-un carton tare, ceruit, sau placaj, cu o formă specială, trilobată, pe care o folosesc doar bosâncenii, meşterii mai folosesc un liniar din lemn şi un creion chimic pentru a da contur crucii după şablon.

„Faţă de anii când era ger şi gheaţa era groasă, chiar şi de jumătate de metru, anul acesta s-a decis ca decuparea crucilor să fie făcută în Ajunul Bobotezei şi la locul unde vor fi montate, pentru a nu exista riscul să se spargă pe drum. Dacă nu eşti atent la transport, gheaţa se mai poate rupe. După ce le facem la drujbă, le finisăm cu ajutorul unui cuţit şi le montăm pe câte o masă făcută tot din gheaţă, turnăm apă pe ele şi, dacă vom avea parte de puţin ger înainte de Bobotează, gheaţa se va asemăna cu sticla“, ne-a spus Viorel Popovici, un alt pompier din Bosanci, şofer pe maşina de intervenţie a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.

Crucea din gheaţă ferește localitatea de necazuri şi incendii

cruce de gheata

Tot de la pompierul voluntar Viorel Popovici am aflat că, după ce satul Bosanci a fost mistuit de un incendiu puternic, fiind distruse aproape jumătate din case, s-a luat decizia de a realiza cruci din gheaţă de Bobotează.

„În primăvara anului 1949 am avut în Bosanci cel mai mare incendiu. Era o primăvară foarte uscată, la o casă a fost aruncată cenușa pe gunoi şi de aici au luat foc foarte repede 35 de case. Până nu a mistuit tot până la marginea satului, focul nu s-a liniştit, casele fiind acoperite cu draniță, stuf, paie și, la vântul puternic, focul a ars totul. De atunci, de la acel incendiu, pompierii voluntari din Bosanci au decis să facă în fiecare an o cruce din gheață. Oamenii au făcut un jurământ preoţilor ca în fiecare an, de Bobotează, să taie gheaţă din iazurile din zonă şi să construiască din ea câte un altar la fiecare biserică din sat, care să le ferească întreaga comunitate de necazuri şi catastrofe şi, în acelaşi timp, să fie o mărturie a credinţei lor. Inițiativa a fost dusă mai departe din generaţie în generaţie şi a devenit o tradiție. «Dacă apa este pentru stins focul, iar natura o transformă în gheaţă, oamenii trebuie să ridice cruci de gheaţă de Bobotează», a fost jurământul din acele vremuri. În aceşti 70 de ani de la incendiu nu a existat an în care pompierii voluntari din Bosanci să nu confecţioneze şi să nu ridice pe altare aceste cruci de gheaţă”, ne-a spus Viorel Popovici.

La 72 de ani, Vasile Crăciun participă la realizarea crucilor

Localnicii spun că aceste cruci din gheaţă sunt un semn de recunoştinţă faţă de Dumnezeu că nu a mai trimis nenorociri ca în urmă cu peste 70 de ani peste comună şi alte necazuri mari şi există speranţa că semnul crucii va ocroti cele două sate ale comunei, Bosanci şi Cumpărătura, în fiecare an.

Pompierii voluntari au transmis obiceiul crucilor de gheaţă din generaţie în generaţie, cei bătrâni predând, iar cei tineri preluând cu mândrie obiceiul, dar şi măiestria de a le crea. Vasile Crăciun are 72 de ani şi în acest an încă a mai lucrat alături de tinerii voluntari la confecţionarea crucilor.

„Eu am trecut în rândul veteranilor din formația civilă de pompieri voluntari. De 45 de ani lucrez la realizarea crucilor din gheață din satul Bosanci; la început se făceau greu, trebuia să tăiem gheaţa cu fierăstrăul și toporul, acum cu drujba, cu scule electrice, e mult mai uşor. La 72 ani îi las pe cei mai tineri să lucreze, noi, bătrânii, doar îi ajutăm, îi îndrumăm, le mai dăm sfaturi pentru că această tradiţie trebuie dusă mai departe.

Pentru confecţionarea crucilor e nevoie de şabloane, în acest an fiind folosit doar unul mare pentru crucea din mijloc, pentru că nu am avut gheaţă suficientă. În anii trecuţi altarul era făcut dintr-o cruce mare şi două mai mici. Crucea confecţionată este șlefuită și apoi așezată pe un soclu tot din gheață. Sudura între masă și cruce se face cu zăpadă, anul acesta adusă tot de la Lacul Roşu pentru că aici, la noi, nu avem încă zăpadă”, ne-a mărturisit Vasile Crăciun, veteranul pompierilor voluntari din Bosanci.

De Bobotează se sfinţesc instituţiile din comună

De Bobotează, la Bosanci are loc un adevărat ritual. După Sfânta Liturghie din 6 ianuarie, oficiată lângă crucile de gheaţă la cele trei biserici din comună: Biserica „Sf. Gheorghe“, Biserica „Adormirea Maicii Domnului“şi Biserica „Sf. Cuvioasa Parascheva” din satul Cumpărătura, pompieri civili, îmbrăcaţi în uniforma specifică şi purtând steagul care datează din anul 1893, împreună cu corul Bisericii „Sf. Gheorghe“ şi alţi credincioşi îl însoţesc pe preotul Ioan Bujorean pentru sfinţirea instituţiilor din comună (primărie, dispensar medical, şcoli, grădiniţe). Pompierii strigă „Kira Leisa“, pronunţarea românească a grecescului „Kyrie Eleison“ (Doamne miluieşte), iar coriştii cântă „În Iordan, Botezându-Te, Tu, Doamne...“. „Aşa cum Iisus Hristos a ieşit din Iordan şi a început să propovăduiască, aşa acest semn al crucii de gheaţă iese din apă şi ne ajută pe noi să luăm o hotărâre, ca în anul în care am intrat să fim mai buni, să ne înnoim. Astăzi firea apelor se sfinţeşte, însă nu doar firea apelor, ci fiecare dintre noi trebuie să ne sfinţim şi să ne hotărâm să ducem o viaţă mai plăcută lui Hristos“, a precizat preotul Ioan Bujorean.

Devotament şi grijă pentru cei din jur

La Bosanci este una dintre cele mai vechi echipe civile de pompieri din judeţul Suceava, aceasta funcţionând din anul 1867. Tot aici există şi un Muzeu al Pompierilor Voluntari. Puţin cunoscut publicului larg, muzeul funcţionează în cadrul actualei Formaţii Civile de Pompieri din Bosanci, maşinile şi piesele diverse, documentele şi imaginile prezente în cadrul colecţiei înfăţişând mai bine de un secol şi jumătate de activitate specifică a pompierilor voluntari din această localitate.

În prezent sunt peste 20 de pompieri voluntari activi, dar la nevoie întreaga echipă este formată din peste 30 de salvatori din pasiune, care ştiu a dărui fără să aştepte recompense materiale.

„Este o formaţie voluntară de pompieri cu peste 150 de ani de activitate, o formaţie alcătuită din oameni cu care ne mândrim de fiecare dată când avem ocazia. Efortul depus de acești oameni devotați este apreciat de toți. Comunitatea se poate baza pe ei şi de cele mai multe ori pot ajunge înaintea pompierilor militari la intervenții pentru că sunt în localitate; pot fi primii salvatori, cei care limitează incendiul şi pot sprijini pe timpul intervenţiilor cadrele de la ISU cu care avem o colaborare excelentă.

La noi se spune, «se ne ţinem unul de altul» pentru că aşa nu se pierde tradiţia, nu se abandonează niciodată. De multe ori când este un incendiu în comună, prin sistemele de comunicarea care există între noi, în câteva minute se pleacă la intervenţie, băieţii fiind pregătiţi tot timpul. Când ajung caută să salveze în primul rând vieţile omeneşti, animalele şi apoi bunurile materiale. Aceasta ne este doctrina şi asta facem noi de peste 150 de ani. Aş dori ca acest obicei, de a ajuta la necaz, dar şi de a face aceste cruci de gheaţă, să nu se piardă în comuna Bosanci. Înaintaşii noştri au dorit foarte mult ca în comună să existe pompieri voluntari; au fost oameni dârji şi mândri, care au respectat tot ceea ce însemnă apărarea vieţii omeneşti şi a bunurilor materiale“, ne-a spus Constantin Blându, şef serviciu Situaţii de Urgenţă din comuna Bosanci.

Silviu Buculei

Piept de rață cu sos de portocale, piure de cartofi și salată de sfeclă roșie cu hrean

Chiar dacă la prima vedere acest fel de mâncare poate părea ușor extravagant, ei bine, cu excepția portocalelor, toate ingredientele se pot găsi în curtea unui om gospodar, iar în acest caz gustul va fi cu adevărat unic. Ce-i drept, și în cazul în care cumpărați toate ingredientele din magazin, dacă veți respecta toți pașii, veți obține un preparat ca la restaurant.

Pentru pieptul de rață avem nevoie de:

  • 1 piept de rață întreg;
  • 2 lingurițe cu miere;
  • 4 portocale;
  • ½ linguriță sare;
  • ½ linguriță piper măcinat;
  • ½ linguriță cimbru măcinat.

Pieptul de rață trebuie preparat după ce a fost ținut la temperatura camerei; se dezosează, se taie în două bucăți, se îndepărtează pielea în exces, după care se șterg bucățile de carne și se crestează pielea cu un cuțit ascuțit în formă de romburi, însă cu mare atenție pentru că nu trebuie atinsă și carnea.

Se condimentează cu sare, piper și chimen doar pe partea cu carne și se păstrează cca jumătate de oră la temperatura camerei.

Se încălzește cuptorul. Între timp se încinge o tigaie antiaderentă și se pune pieptul de rață cu pielea în jos și lăsăm să se prăjească la foc mic timp de aproximativ 5 minute sau până când pielea devine arămie. Apoi se întoarce bucata de carne și prăjim încă 2-3 minute.

În grăsimea care rămâne în urma prăjirii pieptului de rață se pregătește sosul: avem nevoie de sucul de la două portocale și de cele două lingurițe cu miere. Amestecăm la foc mic până când se obține consistența dorită a sosului.

Celelalte 2 portocale se taie felii, se așază într-o tavă antiaderentă, peste care se pun cele două bucății de piept de rață, cu pielea în sus, se toarnă sosul peste și se acoperă cu o folie de aluminiu. Se setează cuptorul la temperatura de 180-200 de grade timp de 6-7 minute pentru a obține carnea în sânge, 9-10 minute pentru cei care preferă carnea gătită mediu și 12-14 minute pentru o carne bine făcută.

Garnitura

  • 1 kg de cartofi albi (5 bucăți);
  • 120 g de unt gras cu 82% grăsime;
  • 300 ml de lapte gras cu minimum 3,2% grăsime;
  • sare grunjoasă.

Mod de preparare:

Cartofii se curăță și se spală bine, se tăie în sferturi și se pun la fiert cu apă rece în care se adaugă sarea. Se fierb cartofii la foc mediu, după care se zdrobesc, se amestecă cu telul și se adaugă treptat untul ce a fost ținut la temperatura camerei, la fel și laptele. Pentru o cremozitate mai plăcută se poate trece printr-o sită fină.

Salata de sfeclă roșie

De obicei, salata de sfeclă trebuie preparată cu mult înaintea celorlalte două feluri de mâncare, mai ales dacă ținem cont de faptul că ea se poate păstra mai mult timp și poate fi consumată atunci când este nevoie. În acest caz, este de preferat să se servească rece, recent scoasă din frigider.

Ingrediente:

  • 1 kg de sfeclă roșie;
  • 2 linguri de ulei;
  • 1 lingură oțet de mere;
  • 1 lingură de hrean ras;
  • sare după gust.

Pentru prepararea acestei salate este necesară spălarea sfeclei, fierberea acesteia cu tot cu coajă. După ce bucățile de sfeclă s-au răcit, se dau pe răzătoarea mică. Dacă aveți hrean proaspăt, el trebuie răzuit tot pe răzătoarea mică, până abțineți cca o lingură, însă este bine să gustați pentru a ajusta iuțimea după propriul gust. Dacă nu aveți hrean proaspăt puteți opta pentru cel din conservă. Într-un bol se pun toate ingredientele și se amestecă, timp în care decideți cât de sărată și cât de iute vreți să fie salata.

Așezați mâncarea cum vă place în farfurie și savurați-o cu plăcere!

Poftă bună!

Larissa DINU

  • Publicat în Social
  • 0

Avantajele agriculturii de precizie

În situația când un fermier administrează suprafețe mai mari, dispersate în diferite zone, este greu să supravegheze activitatea și starea culturilor peste tot.

În perspectivă, prin dotare corespunzătoare, fermierul va putea să urmărească activitatea operatorilor și a utilajelor peste tot, cum lucrează fiecare, care este starea culturilor, consumul de carburanți etc., toate acestea realizate chiar din birou, prin telefonul mobil.

Informațiile se pot obține prin satelit, cu ajutorul dronelor și cu senzorii montați pe utilajele agricole.

Pentru aceasta sunt necesare analize amănunțite de sol, pe stratul 0-30 cm, realizate cu sonde automate montate pe ATV-uri dotate cu monitoare GPS.

Pe baza acestor date se întocmește harta folosită la aplicarea cu rată variabilă a îngrășămintelor, adică, acolo unde solul este mai sărac, se aplică doze mai mari de îngrășăminte, pentru uniformizarea întregii suprafețe a parcelei. Tehnologia de fertilizare Profis Pro poate identifica orice abatere de la rata de aplicare stabilită, iar cu distribuitorul de îngrășăminte ZA-TS de la Amazone se repartizează precis cantitățile stabilite. La întocmirea hărților topografice și cartografice se folosesc diverși algoritmi și indici vegetativi care indică starea culturilor.

Semănătoarea Sky Easy Drill are capacitatea de a închide automat secții de semănat sau brăzdare de semănat pentru a nu se suprapune pe suprafețele deja semănate. În funcție de heterogenitatea terenului se distribuie cantități diferite de semințe și cu tehnologia Agrillity se pot asigura densități de plante în funcție de starea de fertilitate a terenului.

La erbicidarea culturilor se asigură distribuirea soluției numai asupra buruienilor. Folosind mașina Case Patriot, monitorizată prin GPS, în situația când apar suprapuneri duzele de pe suprafețele respective se închid automat.

La aplicarea tratamentelor contra bolilor și dăunătorilor mașinile respective au capacitatea de a aplica soluția numai pe plantele bolnave, atacate.

La executarea lucrării de prășit, folosind Robotul Dino, acesta realizează prășitul asemănător plivitului manual, iar cu Robotul automat se îndepărtează mecanic buruienile cu ajutorul unui jet de ulei de rapiță încins.

La recoltarea culturilor combina este prevăzută cu senzori și camere de luat vederi pe baza cărora se realizează reglajele automat privind reducerea pierderilor, a spărturilor și o cât mai bună curățire a boabelor. Pierderile prin scuturare se pot reduce deoarece cu asemenea combine se poate lucra atât ziua cât și noaptea și chiar când vizibilitatea este redusă, realizând operațiunea de recoltat într-un timp scurt.

Combina poate fi ghidată automat, caz în care operatorul se poate ocupa mai atent de urmărirea indicilor de calitate.

Operatorii de pe astfel de utilaje trebuie să aibă pregătire profesională corespunzătoare pentru roboți, drone, senzori, imagistică satelitară, pentru a lucra pe utilaje automate.

În asemenea condiții se pot realiza economii de semințe, îngrășăminte, pesticide și carburanți, se face economie de timp, cu lucrările efectuate în epoca optimă, cu obținerea de producții superioare, de bună calitate.

Totodată, se realizează și măsurile stabilite de UE și de Planul Național Strategic ca până în anul 2030 să se reducă consumul de pesticide cu 50% și de îngrășăminte chimice cu 20-25%.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

2020 - un an bun pentru ICDVV Valea Călugărească

Institutul de Cercetare pentru Viticultură și Vinificație Valea Călugărească este un reper pentru viticultura românească. De-a lungul timpului, reprezentanții acestuia au contribuit la dezvoltarea soiurilor de struguri și a clonelor de viță-de-vie, iar în prezent preocupările cercetătorilor sunt tot mai diverse, iar rezultatele nu întârzie să apară. Pentru a afla cum a fost 2020 din punctul de vedere al producției, dar și al cercetării am stat de vorbă cu domnul dr. ing. Marian Ion, director ICDVV Valea Călugărească.

Redactor: Domnule director, 2020 a fost un an plin de provocări, cu pandemie și secetă, care au fost consecințele pe care le-ați resimțit în cadrul institutului?

Dr. ing. Marian Ion, director ICDVV Valea Călugărească: Este clar că 2020 a fost un an dificil pentru plantațiile viticole din zonă. Aș vrea să încep prin a spune că în primul rând 2019 a fost compromis 100% din punctul de vedere al producțiilor, după care iarna a fost foarte secetoasă, ceea ce a condus la pornirea neuniformă în vegetație în 2020. La unele soiuri nu a existat suficient aparat foliar pentru a duce producția la final, a urmat o perioadă ploioasă, după care din nou o secetă cumplită în perioada de pârgă, ceea ce a condus la deshidratarea strugurilor în perioada coacerii, iar producția a fost diminuată la unele soiuri între 30-65%. Cu toate acestea, calitatea strugurilor a fost de excepție, iar vinurile vor fi mult mai bune, în special vinurile roșii. Producțiile medii au fost între 5-6 tone/ha, iar în plantațiile tinere, cele înființate prin reconversie au fost între 7-10 tone. Într-adevăr, și pandemia ne-a pus probleme pentru că inițial ne-am speriat cu toții, nu am lucrat cu zilieri exact în perioada de tăiat, și revizuit sistemul de susținere, ceea ce a condus la întârzierea altor lucrări și la diminuarea producției. Pe piața muncii sunt tot mai puțini zilieri și există o concurență teribilă între unitățile din zonă; proprietarii au început să plătească tot mai mult pentru efectuarea lucrărilor și așa a crescut în mod considerabil valoarea zilei de muncă. Ne-am descurcat, am găsit oameni, dar foarte greu, iar campania de recoltat a fost mai lungă.

Red.: Ce ne puteți spune despre măsurile pe care le luați în ceea ce privește schimbările climatice?

M.I: Avem foarte multe preocupări în ceea ce privește conservarea apei în sol, dar și utilizarea unor portaltoi cu anumită rezistență și apelăm la sistemele de irigație cu sistem redus. Pentru a veni în sprijinul viticultorilor am înființat cu o firmă din domeniu un lot experimental de 1.5 ha, unde am implementat un sistem de irigare subterană. Este ultima noutate din domeniu, ceea ce înseamnă consum redus de apă și rezultatele sunt foarte bune. Intenționăm să înființăm un lot experimental format din mai multe soiuri de struguri de masă, cu sistem de irigare subterană, și astfel să vedem unde se poate duce potențialul soiurilor în condiții optime, pentru că avem soiuri cu potențial foarte mare.

Red.: Legat de strugurii de masă, știu că în cadrul institutului se desfășura un eveniment important. În contextul pandemiei a mai avut loc?

M.I: Da, ne-am dorit foarte mult să aibă loc, chiar și online, numai să îl putem organiza. Am reușit să avem și prezență, 48 de persoane, nu mai mult, printre care și ambasadorul Elveției, toată conducerea ASAS, membrii MADR, producători de vin și alți specialiști din domeniu. Cu o zi înainte, o comisie formată din specialiști a analizat probele, iar a doua zi au avut loc expoziția și degustarea. La început, domnul ambasador a fost reticent în a gusta și am crezut să are o oarecare teamă, însă a fost foarte atent, iar la final a ales 4 probe. Dumnealui ne-a recomandat ca la un astfel de eveniment să participe mai mulți ambasadori sau, în condițiile pandemiei, să trimitem la ambasade strugurii pentru a-i promova. La fiecare ediție am adus și struguri din sortimentul internațional, fie din supermarket, fie struguri care sunt deja cultivați în România, tocmai pentru ca cei prezenți să facă o comparație. Însă am observat mereu că strugurii românești sunt mai gustoși, mai apreciați față de strugurii din soiurile străine cultivate în România.

Red.: Institutul are o importantă colecție de soiuri de struguri; desfășurați programe de cercetare pe soiuri românești, din străinătate? Care sunt prioritățile?

M.I: Așa este, institutul are cea mai mare colecție ampelografică din țară, 1.480 de soiuri din toată lumea. Cercetăm și soiuri de struguri vechi care ar trebui reintroduși în cultură, de exemplu soiul Negru Vârtos, care la un moment dat a dominat zona viticolă de sud, are niște particularități aparte. Noi îl studiem, am identificat deja 3 biotipuri și urmează să înființăm plantații pentru a ne da seama care dintre ele este mai valoros pentru vinuri de înaltă calitate. Cercetăm și Roșioara, un soi cu origini bulgărești, dar și Crâmpoșia, la care noi am identificat mai multe biotipuri. Acordăm o atenție sporită, vrem să analizăm foarte atent pentru ca într-un viitor nu foarte îndepărtat să reintroducem aceste soiuri în cultură. Trebuie să echilibrăm ponderea soiurilor românești și cred că avem nevoie de soiuri inclusiv locale, care se pretează într-o zonă sau alta.

Red.: Au existat probleme în desfășurarea programelor de cercetare?

M.I: Nu, avem 10 proiecte de cercetare în desfășurare, în trei tipuri diferite de programe. Două proiecte sunt legate de materialul săditor viticol și de tehnologii viticole și vinificație. Avem teme prin planul sectorial al MADR, unde am reluat cercetările întrerupte de foarte mult timp în ceea ce privește crearea de noi soiuri de struguri atât de masă, cât și pentru vin. Trebuie multă răbdare în domeniul acesta pentru că până la omologarea unui nou soi trebuie să treacă 21 de ani. În domeniul selecției clonale am reușit să facem o schemă de selecție care a fost aprobată prin ordin de ministru și am redus durata de omologare de la 17 ani la 13 ani. Ne vom gândi și pentru soiurile de struguri dacă putem reduce această perioadă.

Red.: Când au avut loc ultimele omologări din cadrul institutului?

M.I: Ultimele soiuri de struguri au fost omologate în 2003, iar în 2010 6 clone de viță-de-vie. Avem în desfășurare alte clone, pe care cred că le vom putea omologa în 2-3 ani. A fost o perioadă în care au fost blocate astfel de cercetări, dar le-am reluat, nu doar noi ci și alți colegi din alte sectoare, pentru că până la urmă eu cred că este o chestiune de strategie națională pentru că la astfel de proiecte nu poți renunța, mai ales în contextul schimbărilor climatice, ai nevoie de creații naționale. Institutul are 17 creații, 8 soiuri și 9 clone de viță-de-vie. Unul dintre soiuri este Negru Aromat, pe care eu îl consider cel mai important. În piață nu găsești un vin atât de reușit, și negru și aromat. Încercăm variante optime pentru acest soi, încercăm rețete chiar și de rosé; momentan avem 3 variante pe care le urmărim. Încă din 2005 cercetăm combinații cu aronia, un fruct cu putere antioxidantă uluitoare și ne-am gândit să creăm un produs medicament, dar fără a strica echilibrul vinului. Suntem încă la nivel experimental, dar cred că vom pune pe piață un produs foarte valoros.

Red.: Sunteți renumiți și pentru calitatea vinurilor pe care le obțineți. Cum a fost 2020 din punctul de vedere al valorificării?

M.I. Avem foarte multe vinuri spre comercializare. Prețurile încep de la 8 lei/litru, dacă vorbim de cel vrac, avem și variantă bag-in-box, dar și îmbuteliat. Stăm mai bine la vinurile roșii,  multe dintre ele sunt și medaliate la concursuri naționale. 2020 a fost deficitar în ceea ce privește comercializarea, însă noi avem și două magazine, plus târgul de produse tradiționale de la București, unde vindem vinurile, dar și colaborări cu mici en-grosiști pentru zona de sud și o colaborare în Transilvania. Din păcate, zona de HoReCa a căzut foarte mult și am avut cu toții de suferit. Pot spune că avem vin pentru toate gusturile și pentru toate buzunarele.

Larissa DINU

Anul 2021 a început cu vești bune! Iată care sunt și cui se adresează

După o perioadă destul de confuză, începutul anului 2021 se arată darnic cu fermierii români. Despre ce este vorba? Ei bine, fondurile europene încep să prindă contur și să se clarifice tot mai mult, după anii caracterizați de ambiguitate și la nivelul fondurilor europene.

În anii de tranziție 2021-2022 vor fi deschise prin Agenția  pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR)  linii de finanțare dintre care amintim submăsurile: 4.1, 4.1a, 6.1, 6.2, 6.3, 6.4, 16.4, 17.1, potrivit președintelui Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, Ion Păunel, citat de Agro TV. Aceste linii de finanțare se adresează mai multor domenii de interes pentru fermierii români, submăsura 4.1, având însă linii distincte de finanțare pentru legumicultură. Mai exact, explică Păunel, aceste linii de finanțare vor fi dedicate pentru: modernizare, construcție, reconstrucție spații protejate, investiții în procesare și marketing, depozitare, sortare, ambalare, etichetare și transport legume, investiții în irigații, achiziții de echipamente și utilaje noi pentru tinerii fermieri români.

De la 70.000 de euro

Tot tinerilor fermieri sunt alocați și banii aferenți submăsurii 6.1, pentru Instalarea tânărului fermier, prin care se alocă între 70.000 și 100.000 de euro pentru fiecare tânăr fermier ce pornește la un astfel de drum deloc ușor, dar frumos.

Totodată, reamintim că, prin mecanismele de Tranziție, Convergență și Instrumentul de Reconstrucție Europeană (ERI), sunt disponibile și fondurile pentru finanțarea agriculturii autohtone în anii 2021 și 2022. Și aici vorbim de aproape 3,2 miliarde de euro, bani pe care ar fi păcat să nu îi obținem.

Este foarte important de știut că în perioada 2021-2022, până la noile regulamente și ghiduri de la Bruxelles, ghidurile de accesare rămân cele din Planul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2014-2020). Practic, toți cei care doresc astfel de fonduri vor lucra după programul 2014-2020, condițiile de accesare a banilor fiind aceleași și pentru proiectele perioadei de tranziție 2021-2022.

De asemenea, este important de menționat că doar în acești doi ani de tranziție – 2021 și 2022 – se pot accesa finanțări de până la 90%. Potrivit consultantului Marian Vișu-Iliescu, cei care doresc o astfel de finanțare trebuie să se grăbească pentru că „nu o vor mai putea obține decât în acești doi ani“. „Începând cu 2023 se va reduce cota de finanțare, iar singurele care vor avea avantaj mai mare vor fi cooperativele agricole care vor ajunge până la maximum 75%“, atrage atenția expertul Marian Vișu-Iliescu.

Ce abatoare își vor continua activitatea și în acest an

Vești bune sunt și pentru cei care dețin centre de sacrificare pentru păsări și iepuri la nivelul fermelor înregistrate sanitar veterinar deoarece își vor putea desfășura activitatea și în acest an.

Comercializarea cărnii de pasăre în țara noastră se realizeză cu respectarea legislației comunitare și a legislației naționale corespondente. În conformitate cu aceasta, carnea de pasăre trebuie să fie obţinută în abatoare autorizate de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 prevede posibilitatea ca, prin legislația națională, statele membre să acorde derogări în cazul furnizării  directe de cantităţi mici de carne de pasăre de către un producător care are producţie anuală de maximum 10.000 de păsări. Flexibilitatea pachetului pe igienă în ceea ce priveşte producerea şi comercializarea cărnii de pasăre, pentru a veni în sprijinul micilor producători, se aplică prin permiterea vânzării directe şi a vânzării cu amănuntul.

Prin legislația națională realizată de ANSVSA a fost prevăzută vânzarea directă și vânzarea cu amănuntul a cărnii de pasăre sau iepure obţinută în ferma proprie, cu o producţie de până la 10.000 de capete pe an. Carnea obținută poate fi vândută direct consumatorului final la poarta fermei sau poate fi comercializată către consumatorul final prin unitățile de vânzare cu amănuntul. Potrivit reglementărilor în vigoare, la nivelul fermei sau exploataţiei carnea de pasăre sau iepure trebuie să fie obţinută într-un centru de sacrificare păsări şi/sau iepuri – o unitate cu spaţii şi dotări corespunzătoare în care se desfăşoară activităţi pentru sacrificarea animalelor provenite numai din ferma proprie.  Aceste unități trebuie să fie înregistrate de către DSVSA judeţene pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea şi să îndeplinească condiţiile prevăzute de legislația în vigoare. Centrele de sacrificare păsări la nivelul fermei nu necesită autorizare, ci doar înregistrare sanitară veterinară. În acest moment, în România există 24 de centre funcționale de sacrificare păsări sau iepuri la nivelul fermelor înregistrate de către DSVSA județene conform legislației naționale. 

Simona Nicole David

Abonează-te la acest feed RSS