Imprimă această pagină
Politica Agricola 16 Octombrie 2012, 13:39

Daciana Sârbu a solicitat Comisiei Europene creşterea finanţării pentru tinerii fermieri

Scris de

Eurodeputata Daciana Sârbu a solicitat Comisiei Europene alocarea unor fonduri suplimentare care să ofere un sprijin consistent unui număr mai mare de tineri fermieri, în cadrul bugetului destinat Politicii Agricole Comune (PAC) după 2013.

Daciana Sârbu a depus un amendament la propunerea Comisiei Europene privind reforma PAC, solicitând ca plata suplimentară prevăzută pentru tinerii fermieri să se acorde fermelor de până la 100 ha, nu doar celor de până la 25 ha, aşa cum era propus iniţial de CE. Acest ajutor suplimentar pe ha se acordă timp de 5 ani şi se adaugă primei de instalare de care pot beneficia tinerii care doresc să se stabilească în mediul rural şi să înceapă o exploataţie agricolă, informează un comunicat de presă dat publicităţii marţi de biroul său parlamentar.

Amendamendul este co-semnat de eurodeputata PSD Viorica Dăncilă.

'În România şi în întreaga Uniune Europeană, agricultura are nevoie de un schimb de generaţii. Însă tinerii nu se vor îndrepta către acest domeniu decât dacă sunt stimulaţi în mod concret, prin măsuri simple şi eficiente. Prin ridicarea acestui plafon, am dorit ca sprijinul să fie acordat unui număr mai mare de tineri fermieri. Este o măsură care poate ajuta nu numai la regenerarea agriculturii europene, dar şi la crearea de locuri de muncă, inclusiv la reducerea şomajului în rândul tinerilor', afirmă Daciana Sârbu.

Propunerea a fost discutată în cadrul reuniunii raportorilor pentru reforma PAC, membri ai Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală a PE, şi s-a ajuns la un compromis privind susţinerea sa de către toate grupurile politice reprezentate în acest for. Această decizie garantează adoptarea amendamentului atunci când el va fi supus votului în Comisie, se precizează în comunicat.

Reforma Politicii Agricole Comune se află acum în plină dezbatere în Parlamentul European. În prezent se desfăşoară negocierea, la nivelul grupurilor politice, a poziţiilor de compromis cu privire la toate articolele importante unde s-au depus amendamente la propunerile iniţiale ale Comisiei Europene. Votul asupra întregului pachet de reformă va avea loc, cel mai probabil, la finalul lunii noiembrie, după care vor începe trialogurile cu Consiliul şi Comisia pentru un acord în primă lectură. Tema va fi adusă în faţa votului plenului PE în vara anului 2013.

Sursa: AGERPRES


Vizualizari 2301
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Articole recente - Lumea Satului

Articole înrudite