Ce va presupune noua lege a vânzării terenurilor agricole
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Politica Agricola
În urma nemulțumirilor manifestate de agricultori, ministrul Achim Irimescu propune o nouă variantă pentru modificarea Legii nr. 17/2014 cu privire la vânzarea terenurilor. Decizia vizează opinia fermierilor care vor putea consulta propunerea pe site-ul Ministerului, urmând ca în urma discuțiilor, legea să intre în circuitul de avizare.
„Avem pe masă o variantă a Legii vânzării terenurilor agricole, care nu a fost discutată deocamdată cu fermierii. O să o afișăm pe site săptămâna viitoare, ca să primim observații, și pe urmă o vom introduce în circuitul de avizare. E greu să estimez când vor fi aprobate aceste modificări, dar sper din tot sufletul să treacă repede prin Guvern și să ajungă la Parlament până la începutul lunii noiembrie”, a precizat Irimescu.
Principala modificare din Lege este cea a limitării achiziției de teren agricol de către persoanele fizice la cel mult 50 de hectare, la care se adaugă și anumite condiții referitoare la cunoștințe de bază în domeniul agricol, desfășurarea unor activității agricole pentru o perioadă de minimum de 5 ani, dar și obligația de a menține destinația agricolă pe o perioadă de 10 ani.
Articole înrudite
- Comasarea terenurilor agricole, un subiect de interes major pe agenda comună a Clubului Fermierilor Români și Coaliției pentru Dezvoltarea României
- Care sunt măsurile ce reglementează vânzarea de terenuri agricole
- SOLICITARE PUBLICĂ DE RETRAGERE A CONTESTAȚIEI LA CURTEA CONSTITUȚIONALĂ A LEGII VÂNZĂRII TERENURILOR
- A fost lansată propunerea legislativă pentru legea meșteșugarilor
- Modificări legislative - ariile protejate, în pericol?
- Modificarea legislației în domeniul produselor agroalimentare ecologice
- Despre perdelele forestiere de protecție a terenurilor agricole „Stăm în continuare și întindem vorbe!“
- Noi reglementări în domeniul activității de îmbunătățiri funciare
- Albina românească, lipsită de protecție
- Măsurile de mediu și climă aplicabile pe terenurile agricole în anul 2018 finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020
Articole recente - Lumea Satului
- Aplicarea ștampilei pe documente este voluntară și nu obligatorie
- În căutarea drumului
- Сorteva Agriscience va extinde stația de condiționare pentru semințe de floarea-soarelui din România
- Calea globalizării
- Asociația Comunelor din România devine Promotor al inițiativei de înființare a Unităților de Achiziții Publice Centralizate la nivel local
- A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor la cel mai mare proiect rutier din Prahova
- A început sezonul pentru prepararea siropului de păpădie
- Pixxaro™ Super - Inovația cu cel mai larg spectru de buruieni dicotiledonate anuale și perene combătute din cultura de cereale păioase
- Proiect de 6,7 milioane euro pentru stațiunea Borsec
- Beneficiarii sprijinului forfetar pot solicita AFIR suspendarea contractului ca urmare a efectelor pandemiei de COVID-19