Bednar SWIFTERDISC octombrie 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 15 Oct 2021

Performanţa în agricultură se poate realiza printr-o finanţare multianuală a sectorului

Performanţa în agricultură se poate realiza doar printr-o finanţare multianuală a acestui sector, a declarat, duminică, la Indagra, secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu.

"Cred că trebuie să găsim acele soluţii pentru creditarea agriculturii pentru că, fără un program multianual finanţat şi fără stabilitate, este extrem de greu să realizezi performanţă în condiţiile în care agricultura are variaţiile ei de la un an la altul. Agricultura durabilă este o provocare, dar este ceea ce au cerut consumatorii europeni printre care se numără şi consumatorii români. Trebuie să facem eforturi ca să punem la dispoziţia consumatorilor români produse de calitate în cantităţi suficiente şi rezonabile", a declarat, duminică, la Indagra, Daniel Botănoiu.

Acesta a precizat că din 2013, Ministerul Agriculturii va avea o altă abordare în ceea ce priveşte acordarea subvenţiilor în agricultură. "Dacă vom rămâne în aceeaşi structură, vom avea o altă abordare cu privire la acordarea subvenţiilor. Vom urmări foarte mult ceea ce cere piaţa şi pe acele sectoare vom merge cu subvenţii. Ne vom axa şi pe ceea ce înseamnă conservare şi păstrarea tradiţiilor. Trebuie să ne dezvoltăm produsele şi tehnologiile de producere", a explicat reprezentantul MADR.

În opinia acestuia, rezultatele pozitive ale târgului Indagra 2012 s-au putut vedea prin numărul mare de producători şi fermieri, prezenţi la această ediţie cu animale de calitate şi business-uri interesante.

"Indagra 2012 s-a remarcat printr-o prezenţă remarcabilă a producătorilor şi crescătorilor cu produse şi animale de calitate, dar şi cu business-uri interesante. Am remarcat mult mai multe utilaje agricole decât anul trecut şi o prezenţă îmbucurătoare a companiilor româneşti şi menţionez MAT Craiova, Ceahlău Piatra Neamţ, Tehnofavorit Bonţida, Institutul de Cercetare de la Cluj, care s-a transformat într-o societate privată destul de prezentă în piaţă. S-a observat şi prezenţa companiilor româneşti din industria alimentară pe care noi punem accent să le dezvoltăm, pentru că lucrul cel mai important este să recâştigăm piaţa internă şi pe urmă pieţele internaţionale", a adăugat Botănoiu.
De asemenea, secretarul de stat în MADR consideră că Indagra a devenit un târg regional, în condiţiile în care la această ediţie au fost prezenţi miniştrii din statele nou intrate, dar şi mulţi fermieri şi producători agricoli.

"Indagra a devenit un târg regional în condiţiile în care am avut oaspeţi importanţi, respectivi miniştri ai agriculturii din statele nou intrate, comisarul european pe agricultură, fermieri din Moldova şi Bulgaria şi transferul de informaţie a fost foarte bun", a subliniat oficialul MADR.

Botănoiu a mai afirmat că anul acesta Indagra s-a apropiat foarte mult de perfomanţa altor târguri de tradiţie din Europa.
"Ne-am apropiat foarte mult în acest an de performanţa altor târguri europene, dar nu putem să discutam încă de infrastructura sau de poziţiile pe care le au alte state cu vechime în organizarea unor astfel de evenimente. Suntem însă pe un trend bun, pentru că am depăşit câteva târguri din statele mai mici. A fost unul din cei mai buni ani din punct de vedere al participării producătorilor. Fermierii au înţeles că acesta este punctul de întâlnire cu procesatorii, cu distribuitorii de inputuri şi cu furnizorii de servicii de care au nevoie", a mai spus reprezentantul MADR.

Peste 400 de firme din 22 de ţări au fost prezente la cea de-a XVII-a ediţie a Târgului Internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei - INDAGRA, care s-a desfăşurat în perioada 31 octombrie - 4 noiembrie 2012.

Târgul a fost organizat de Romexpo, în parteneriat cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, sub patronajul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Sursa AGERPRES

Articole înrudite

Articole recente - Lumea Satului