Discursuri à la Caţavencu

S-a intrat din nou în „vrie“ electorală. Politicienii ies tot mai des la rampă cu declaraţii care mai de care mai stufoase, străduindu-se să scoată în evidenţă grija faţă de poporul căruia-i doresc fericire şi progres „cu orice preţ“. Numai că din discursurile publice nu prea reiese pe ce cărare trebuie s-o apucăm şi ce ne aşteaptă la capătul ei.

Toţi îşi etalează „bunele intenţii“, grija faţă de alegători precum Caţavencu lui Caragiale. Numai că acum avem mai multe sute de astfel de personaje care mai că te fac să crezi că în sfârşit se gândeşte cineva şi la „ţărişoara“ asta şi la problemele ei.

Cât de naivi ne cred Caţavencii ăştia! Sau poate suntem? Încerc, mă străduiesc chiar, să cred totuşi în isteţimea nativă a românului care nu se lasă dus de promisiuni deşarte. Lasă doar să se înţeleagă asta, după care judecă. Şi să te ferească Dumnezeu de judecata românului cea de pe urmă!

Lumea aşteaptă încă răspuns la teme majore: Când vom fi răsplătiţi cu adevărat pentru ceea ce facem? Cum stimulăm munca şi crearea de locuri de muncă? Cum gestionăm vânzarea terenurilor către străini?  Când vom avea o infrastructură competitivă? Când şi cât mai avem de plătit creditorilor internaţionali? Ce facem cu resursele naturale ale ţării? ...şi lista e abia la început.

De multe ori s-a afirmat că agricultura ar putea fi motorul dezvoltării economiei pe termen lung. Nimic mai adevărat, numai că asta este condiţionată şi de stimularea industriei din amonte şi aval, sectoare care trebuie să aducă plusvaloare României, nu altora. Mă îndoiesc că se gândeşte cineva serios la astfel de lucruri mai mult decât la propriile interese de partid şi de grup. Caţavencii noştri se tem mai întâi de schimbare, fiind – se vede de la o poştă – preocupaţi mai degrabă de asta şi nu de treburile ţării.

Se înţelege, e nevoie mai mult ca oricând de măsuri coerente, de strategii care, ce-i drept, au fost înşirate pe metri cubi de hârtie, dar care nu se fac simţite în economie. Nu e suficient doar să constatăm că ceva nu merge bine; e nevoie de soluţii. Discursul emoţional nu-şi mai are locul. E nevoie de raţiune, de decizii luate de oameni competenţi, bine ancoraţi în realităţile economiei ţării pe care zic că o reprezintă. E nevoie mai întâi de stimulare a economiei şi nu de acumularea cu orice preţ a unor sume la bugetul de stat şi din „piatră seacă“, asta ca să nu spun de platforme betonate, sere, stâlpi şi altele asemenea.

Este tot mai evident că electoratul aşteaptă mai mult de la aleşii lor. În primul rând echilibru social şi economic. Nu cred că va mai fi încântat de discursurile demagogice ale celor care îşi doresc succesul în societate cu orice preţ. Farfuridi, Caţavencu şi Agamiţă Dandanache sper să rămână doar personajele comice ale lui Caragiale şi repere ale culturii române, nu şi modele pentru politicienii noştri.

Ing. Ion BANU