Pesta rumegătoarelor mici (PRM) este o boală acută, foarte contagioasă, comună oilor şi caprelor, care se caracterizează clinic prin hipertermie, anorexie, stomatită necrotică, diaree, epiforă, jetaj purulent şi insuficienţă respiratorie, iar anatomopatologic prin ulcere, eroziuni şi necroze ale mucoasei digestive şi respiratorii. Agentul cauzal al pestei rumegătoarelor mici este un virus încadrat în familia Paramyxoviridae, genul Morbillivirus, înrudit antigenic cu virusul pestei bovine, dar şi cu celelalte virusuri ale genului (virusul bolii Carre, virusul jigodiei focilor şi al pojarului uman). Există diferenţe biochimice între tulpinile africane şi asiatice datorită evoluţiei separate, probabil din tulpina vaccinală de virus al pestei bovine adaptată pe capră.

Față de factori fizico-chimici, unele tulpini pot rezista la 60°C timp de 60 minute. Virusul (vPRM) este stabil în intervalul de pH 4-10, fiind susceptibil la acţiunea alcoolului, eterului şi detergenţilor, precum şi la numeroase substanţe cu acţiune dezinfectantă cum ar fi: fenolul, hidroxidul de sodiu (concentraţia 2% aplicată 24 de ore).

Virusul supravieţuieşte o lungă  perioadă de timp în ţesuturile congelate şi refrigerate.

Infecţia naturală afectează în special caprinele şi ovinele, dar de regulă este mult mai severă la caprine, la care determină pierderi mari şi, ocazional, este severă la oi. Se admite că bovinele, în general, fac infecţii subclinice. Cu toate acestea, rareori virusul pestei rumegătoarelor mici are puterea să dezvolte la bovine leziuni, care pot fi puse pe seama pestei bovine. Într-adevăr, în anii 1950 s-a reprodus experimental boala la bovine cu acest virus, fiind înregistrate cazuri de îmbolnăvire şi moarte la acestea. Totodată, vPRM a fost izolat dintr-un focar de boală, „rinderpest-like“ (similar pestei bovine), la bivolii din India în anul 1955. Acest virus a fost, de asemenea, suspectat a fi implicat într-un episod de boală care a afectat dromaderii din Etiopia în perioada 1995–1996. Antigenul vPRM şi acidul nucleic al acestuia au fost detectate în unele materiale patologice prelevate pe durata acestui focar, dar virusul viu nu a putut fi izolat. Cazuri clinice de boală cu evoluţie mortală au fost raportate în mediul sălbatic la gazele (Gazella dorcas), capra nubiană (Capra ibex nubiana), antilopa sud-africană cu coarne (Oryx gazella) şi oaia iraniană Laristan (Ovis orientalis laristanica) (4). Cerbul cu coada albă (Odocoileus vir- ginianus) poate fi infectat experimental.

Factorii de risc sunt reprezentaţi de specie şi rasă: capra până la vârsta de 4-12 luni; oile şi caprele de reproducţie de Sahel sunt mai rezistente decât rasele pitice din zonele umede din Afica de Vest. În anumite efective prevalenţa virusului este mai mare când un nou grup este introdus sau când se întorc animale de la târguri. Boala este mai frecventă la capre decât la oi.

Procentul oilor şi caprelor care prezintă anticorpi neutralizanţi creşte cu vârsta. Boala este mai severă la capre decât la oi şi evoluează rapid şi fatal la tineret. Rata fatalităţii cazurilor este mult mai mare la capre (55-85%) decât la oi (sub 10%).

În ţările unde boala este endemică se constată „peak“-uri sezoniere legate de ploile torenţiale de vară şi de iernile cu vânturi uscate. Această creştere sezonieră a prevalenţei poate fi legată de succesiunea generaţiilor, iezii/mieii rămânând descoperiţi după perioada colostrală la vârsta de 3-4 luni, ceea ce corespunde celor două sezoane.

Transmiterea bolii se realizează prin contact direct cu animalele bolnave sau dejecţiile acestora. Virusul este prezent în toate secreţiile (jetaj, salivă) şi excreţiile (în cantităţi mari în fecale).

Calea de infecţie cea mai frecventă este reprezentată de mucoasa respiratorie, conjunctivală și bucală.

Primele focare au evoluat în vestul Africii în 1942. Pesta rumegătoarelor mici a fost pentru prima dată descrisă în Coasta de Fildeş, dar este prezentă în majoritatea statelor africane situate în sudul Saharei şi nordul Ecuatorului şi în aproape toate statele din Orientul Mijlociu până la Turcia. Pesta rumegătoarelor mici este, de asemenea, prezentă pe întreg cuprinsul Indiei şi sud-estul Asiei. Boala este enzootică, în focare în nordul Africii subsahariene, Africa nord ecuatorială, peninsula Arabă, India, Pakistan. Se presupune că primele focare de pestă a rumegătoarelor mici ar fi fost de fapt pesta bovină, faţă de care, clinic, nu este ușor de deosebit. Bovinele şi porcinele dezvoltă anticorpi neutralizanţi, dar nu fac boala clinică. În afară de oi şi capre, sunt natural receptive gazelele, caprele sălbatice şi căprioarele. Această boală nu se transmite la om.

Reacţiile serologice încrucişate cu virusul pestei bovine au generat confuzii şi au împiedicat recunoaşterea timpurie a bolii. Abia în anii 1970 infecţiile experimentale, studiile virusologice şi serologice au dus la constatarea faptului că boala care a evoluat la rumegătoarele mici din Africa de Vest, descrisă sub numele de Kata sau complexul stomatită-pneumoenterită, era de fapt o entitate distinctă, respectiv pesta rumegătoarelor mici.

Focarele se declanşează, invariabil, la introducerea de efective naive în zonele endemice, ocazionată de transhumanţa spre zonele subtropicale umede şi târgurile religioase.

În zonele endemice, cu focare mai puţin agresive de boală, morbiditatea nu depăşeşte 50%, dar în focarele severe de boală rata morbidităţii poate ajunge la 100%, cu mortaliate de 100%.

Anticorpii maternali se diminuează sub limita protectoare în jurul vârstei de 3-4 luni, numărul animalelor susceptibile crescând după 3 luni de la vârful  sezonului de fătări.

Primul focar în Arabia Saudită a fost pus pe seama importului unor oi din Africa sau returnarea unor miei nevânduţi la un târg de animale. Focarului din 1988 i-a urmat un focar natural la gazele şi căprioare. În Europa, un prim focar a fost înregistrat în Bulgaria (2018), care a fost lichidat prin stamping-out, și în iunie 2024, în Grecia.

Trecerea prin boală conferă imunitate de lungă durată.

La animalele naive, consecutiv primei infecţii, în timpul perioadei de pirexie, care corespunde viremiei, nu se detectează prezenţa anticorpilor. După remiterea clinică, la animalele convalescente se constată o dinamică crescătoare a titrurilor de anticorpi. Anticorpii postinfecţioşi pot fi decelaţi cel puţin un an după vindecare; în zonele în care circulă şi virusul pestei bovine (eradicată pe mapamond în 2011), se recomandă neutralizarea pentru determinarea titrului anticorpilor anti vPRM, această tehnică permiţând şi discriminarea faţă de virusul pestei bovine. În cazul anticorpilor induşi consecutiv infecţiei produse de virusul PRM se constată o dinamică ascendentă a titrului anticorpilor neutralizanţi.

Măsurile profilactice vizează limitarea introducerii vPRM în teritoriu prin prohibirea importurilor din zone endemice și carantina profilactică la animalele importate. Statutul de indemnitate al țărilor europene față de pesta rumegătoarelor mici face ca la apariția focarelor să se aplice măsuri de stamping-out și restricții de circulație ale animalelor din speciile susceptibile, ca și asupra vectorilor mecanici din zonele afectate, până la stingerea focarului.

Secția de Medicină Veterinară, ASAS

În data de 19.08.2024, în România evoluează 60 de focare (8 exploatații comerciale, 14 exploatații comerciale de tip A, 37 exploatații non profesionale și o stână) de pesta rumegătoarelor mici (PRM) cu un total de 232.927 de animale existente în Baza Națională de Date a Sistemului de Identificare și Înregistrare a Animalelor (BND-SNIIA), după cum urmează:

- în județul Tulcea sunt 49 focare în 10 localități din care: 7 exploatații comerciale, 14 exploatații comerciale de tip A și 28 de exploatații non profesionale cu un total de 212.973 animale;

- în județul Constanța sunt 9 focare în 6 localități în exploatații non profesionale cu un total de 6.865 de animale;

- în județul Timiș un singur focar într-o exploatație comercială cu un total de 12.500 de animale;

- în județul Ialomița un singur focar într-o stână cu un total de 589 de animale.

În ceea ce privește condițiile sanitare veterinare pentru comerțul (circulația intracomunitară și exportul) cu animale vii din specia ovină și caprină, informăm operatorii economici care desfășoară sau intenționează să desfășoare activități de comerț intracomunitar sau export cu rumegătoare mici că, pe perioada evoluției PRM în România, aceștia vor trebui să respecte, pe lângă regulile de certificare sanitar veterinară și obligații suplimentare de testare.

În paralel, ANSVSA își continuă demersurile pentru renegocierea condițiilor sanitare veterinare, atât cu țările de destinație existente, cât și cu altele noi.

Totodată, ANSVSA solicită operatorilor economici din România implicați în comerțul cu rumegătoare să acorde maximă atenție instrucțiunilor transmise de ANSVSA prin intermediul DSVSA județene, pentru a proteja efectivele de rumegătoare mici împotriva acestei boli.

Orice suspiciune de boală trebuie notificată în cel mai scurt timp DSVSA județene.

Pesta rumegătoarelor mici este o boală virală gravă, care nu afectează omul, dar afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele și caprinele. Mortalitatea în cazul animalelor infectate poate ajunge la 70%.

Sursa: ansvsa.ro

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a reacționat prompt la apariția și evoluția focarelor de pesta micilor rumegătoare (PMR) din județele Tulcea, Constanța și Timiș. Serviciile veterinare din țară acționează de urgență pentru a limita răspândirea virusului, aplicând măsuri corecte, conform legislației europene, utilizate de toate statele membre.

Corectitudinea acestor măsuri este esențială, iar responsabilitatea operatorilor economici joacă un rol crucial. Un risc major de introducere și răspândire a bolii provine din importul de animale bolnave, a căror boală a fost dobândită anterior intrării pe teritoriul României, ori din introducerea de animale fără documentele sanitar-veterinare necesare. Activitățile ilegale, cum ar fi transporturile clandestine de animale, pun în pericol eforturile de export și pot genera focare secundare de boală la mare distanță de focarul inițial.

Inspectorii ANSVSA colaborează constant cu reprezentanții instituțiilor competente pentru a identifica și stopa aceste practici iresponsabile. Eforturile ANSVSA și ale crescătorilor de animale de deschidere a unor noi piețe de export sunt amenințate de aceste activități ilegale.

În contextul epidemiologic actual, ANSVSA acționează pentru menținerea exporturilor de ovine, renegociind condițiile cu țările terțe și efectuând teste suplimentare pentru loturile destinate exportului. Laboratoarele ANSVSA lucrează cu program extins pentru a oferi garanțiile necesare țărilor beneficiare, asigurând astfel continuitatea schimburilor comerciale.

Din data de 17 iulie, de la confirmarea primului focar de PMR, s-au derulat operațiuni de export cu ovine, totalizând 72.820 de capete, dintre care 38.000 în Arabia Saudită și 34.820 în Regatul Hașemit al Iordaniei.

ANSVSA implementează o strategie de introducere a unor noi laboratoare din rețeaua serviciilor veterinare pentru a susține aceste activități fără a afecta fluxul de export.

Instituția este în permanent contact cu crescătorii de animale, transportatorii și exportatorii, colaborând pentru a limita extinderea bolii și a preveni prejudiciile în sectorul zootehnic. Autoritatea apreciază inițiativa crescătorilor de ovine de a evita vânzările și cumpărările de animale între ferme, schimburile de ciobani și vizitele între ferme, precum și anunțarea imediată a medicului veterinar și a DSVSA județene în caz de suspiciune de boală.

O avertizare importantă este aceea de a nu da crezare informațiilor false care afirmă că boala nu există. ANSVSA condamnă difuzarea de „fake news” care poate submina eforturile autorităților de a gestiona focarele de boală și de a promova exportul de animale.

În prezent, în România există 37 de focare active de PMR (8 exploatații comerciale, 12 exploatații comerciale de tip A și 17 gospodării ale populației), cu un total de 218.756 animale afectate:

Județul Tulcea: 34 focare (7 exploatații comerciale, 12 exploatații comerciale de tip A și 15 exploatații non-profesionale) – 205.271 animale afectate.

Județul Constanța: 2 focare în exploatații non-profesionale – 985 animale afectate.

Județul Timiș: 1 focar într-o exploatație comercială – 12.500 animale afectate.

ANSVSA solicită operatorilor economici din România implicați în comerțul cu rumegătoare să respecte instrucțiunile transmise prin intermediul DSVSA județene, pentru a-și proteja efectivele de rumegătoare mici. Orice suspiciune de boală trebuie notificată în cel mai scurt timp DSVSA județene.

ANSVSA face apel la sprijinul fermierilor din sectorul ovine și caprine, precum și al cetățenilor, pentru a aplica măsurile de biosecuritate, a anunța imediat serviciile veterinare despre suspiciunile la animale și a respecta toate măsurile dispuse de autorități pentru a împiedica răspândirea acestei boli pe teritoriul țării.

Sursa: ANSVSA