600x250 v1

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna iunie / trimestrul II 2024.

Suma plătită este în valoare de 55.067.716 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile OUG nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă eliberarea de adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții implementate de APIA, respectiv pentru:

  • Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS);
  • Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS);
  • Măsura 10 – Agro-mediu şi climă;
  • Măsura 11 – Agricultură ecologică;
  • DR-01 - Agro-mediu și climă pe pajiști permanente;
  • DR-02 - Agro-mediu și climă pe terenuri arabile;
  • DR-04 - Agricultură ecologică – conversie;
  • DR-05 - Agricultură ecologică – menținerea certificării;
  • DR-09 - Zone afectate de constrângeri naturale - Zona Montană (ANC_ZM);
  • DR-10 – zone afectate de constrângeri naturale semnificative;
  • DR-11 - Zone afectate de constrângeri naturale specifice;
  • PD-21 Sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte;
  • PD-22 Sprijin cuplat pentru venit – carne vită;
  • PD-23 Sprijin cuplat pentru venit – bivolițe de lapte;
  • PD-24 Sprijin cuplat pentru venit – ovine-caprine.

Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus Cererea de plată pentru anul 2024, solicitând finanțare pentru măsurile și intervențiile indicate mai sus.

Prin adeverință se confirmă, la data emiterii acesteia, suprafața determinată la plată pentru intervențiile și măsurile care fac obiectul convenției încheiate cu instituțiile bancare și nebancare, că s-a efectuat controlul administrativ sau datele au fost preluate din informațiile existente în cererea închisă în aplicația IPA online și înregistrată în IACS, după caz, asupra cererii de plată a beneficiarului referitor la eligibilitatea pentru intervențiile și măsurile implementate de APIA prevăzute în Convenție.

Totodată, adeverința eliberată certifică faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată și că îndeplinește condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislația în vigoare.

Valoarea creditului poate fi de până la 90% din valoarea sumei calculate conform adeverinței eliberate de APIA.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN - SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

Reamintim fermierilor că, potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de instituția noastră în baza adeverințelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.

În ceea ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.

Pentru facilitarea comunicării, protejarea mediului și reducerea încărcării administrative, fermierii pot solicita eliberarea adeverințelor prin transmiterea unei cereri prin mijloace electronice către Centrele APIA.

Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM sunt postate pe site-ul instituției, la adresa: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.

Până la această dată, APIA a eliberat 13.102 de adeverințe pentru schemele de plăți directe, 9.100 de adeverințe pentru măsurile și intervențiile de mediu și climă și 719 de adeverințe pentru intervențiile din sectorul zootehnic.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează opinia publică că sistemul informatic al agenției este pregătit ca începând cu data de 16 octombrie 2024 sa demareze Campania de plată în avans pentru fermierii care au depus Cereri de plată în anul 2024.

În Campania 2024, Comisia Europeană și statele membre susțin menținerea derogării cu privire la plata avansului de până la 70 % pentru intervențiile sub formă de plăți directe în temeiul titlului III capitolul II din Regulamentul (UE) 2021/2115 și de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul intervențiilor de dezvoltare rurală bazate pe suprafață și pe animale din cadrul titlului III capitolul IV din Regulamentul (UE) 2021/2115.

Această măsura se va vota la nivelul Comisiei Europene în data de 05.09.2024.

Precizăm că plățile pentru schemele finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se vor face în lei, la cursul de schimb valutar ce va fi stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2024 și va fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar plățile pentru schemele finanțate din FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9756 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 29.12.2023 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr.1/2024 din data de 03.01.2024.

Totodată, APIA reamintește fermierilor, care au depus cerere de plată în Campania 2024, că în această perioadă inspectorii APIA și cei ai instituțiilor de specialitate delegate desfășoară controlul la fața locului pentru cererile eșantionate în acest scop, în conformitate cu OMADR nr. 292/16.07.2024 pentru aprobarea Instrucțiunii nr. 16/1/05.07.2024, precum și pentru aprobarea Procedurii operaţionale privind activitatea de control clasic pe teren, aplicabilă în campania 2024.  

Cu toate că în acest an Campania de depunere a cererilor de plată a început cu o lună mai târziu decât în anii precedenți, termenul de finalizare a controalelor pe teren este de cel târziu până la data de 11 octombrie, cu excepția controalelor pentru cerințele/obligațiile specifice, care se vor efectua în iarnă sau în primăvara anului următor.

Reamintim fermierilor că, în afara controalelor efectuate de inspectorii APIA, următoarele instituții efectuează controale specifice, astfel:

  • Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) – efectuează controalele pentru verificarea respectării de către fermieri a cerințelor legale în materie de gestionare SMR 5-6 si SMR 9-11, pentru toți fermierii selectați la condiționalitate;
  • Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) – efectuează controalele în cazul fermierilor selectați în eșantionul de condiționalitate (SMR 7 și SMR 8) și M10 (Agromediu și Climă);
  • Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) – efectuează controalele delegate în sectorul zootehnic.

Efectuarea controlului pe teren reprezintă o cerință obligatorie impusă de legislația comunitară și o etapă premergătoare efectuării plăților finale.

În ceea ce privește procentul fermierilor controlați până la data de 06.08.2024 inclusiv, procentul este de 31,87% din eșantionul total, iar procentul parcelelor verificate la fața locului este de 32,3% din totalul parcelelor de controlat. 

În cazul în care fermierii refuză efectuarea controlului pe teren, cererea de plată va fi respinsă de la plată.

Reamintim că în Campania 2024, au fost selectați pentru control clasic pe teren - sector vegetal un număr total de 7.912 fermieri, pentru controlul clasic pe teren - sector zootehnic un număr de 5.356 fermieri, iar pentru controlul pe teren privind condiționalitatea – 1.314 fermieri.

Ca în fiecare an, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură se bazează pe cooperarea și sprijinul fermierilor pentru ca această activitate să se desfășoare în mod corespunzător.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor că până la data de 31 iulie 2024, se depun cereri de plată pentru următoarele ajutoare de stat:

-  Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină achiziționate și utilizate în agricultură aferente trimestrului II 2024 ( 01.04. – 30.06.2024), în conformitate cu HG nr.1174/2014 și OMADR 1727/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare ca diferența dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse și are o valoare unitară de 1,746 lei/litru, în conformitate cu HG nr. 55/2024.

-   Cereri de plată pentru acordarea ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, aferente  activității din iunie/trimestrul II 2024, în conformitate cu OUG nr.61/2023 pentru efectuarea serviciilor de întocmire și menținere a registrului genealogic al rasei și pentru efectuarea serviciilor de determinare a calității genetice a raselor de animale.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii care   și-au asumat angajamente pentru Intervenția DR 06  – „Bunăstarea animalelor” -pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor că pot completa și depune online deconturile/documentele justificative aferente trimestrului II al anului 2024, până la data de 31 iulie 2024.

Completarea și depunerea online se face prin accesarea paginii web: www.apia.org.ro utilizându-se ca browser Google Chrome. Astfel, în cadrul paginii APIA, la rubrica Bunăstarea animalelor DR - 06, secțiunea Instrucțiuni completare/depunere, se regăsesc pașii pentru operarea și depunerea online.

Deconturile justificative sunt însoțite în funcție de pachetul solicitat, de documentele prevăzute în Ghidul solicitantului pentru Intervenția DR 06  - Bunăstarea animalelor – pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, ediția a II- a și în Ghidul solicitantului pentru Intervenția DR 06 - Bunăstarea animalelor - pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, ediția a II- a, aprobate prin OMADR nr. 48/2024 și postate pe site-ul oficial al APIA.

Documentele  transmise  vor sta la baza verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a Intervenției DR 06 și efectuării verificărilor administrative ulterioare.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat, în perioada 22 -23.07.2024, plăți pentru anul de cerere 2023 în sumă totală 41.510.946,31 lei (8.381.184,55 euro), astfel:

  • 5.859.046,72 lei (1.178.053,02 euro) din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
  • 753.086,65 lei (6.011.331,77 euro) din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
  • 5,898,812.94 lei (1,191,799.76 euro) din cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).

Reamintim că pentru Campania 2023, plățile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9735 lei/euro, iar cele din FEADR și BN1 se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9495 lei/euro.

Sursa: apia.org.ro



Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat, în perioada 15 - 18.07.2024, plăți în suma totală de 60.916.552,77 lei (12.293.703,23 euro) din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), cofinanțare de la Bugetul Național (BN1), cofinanțare din FEGA (BN2), Buget Național (BN) și Instrumentul de redresare al Uniunii Europene (EURI), astfel:

  • 888.440,70 lei (1.787.160,09 euro) din fondul FEGA pentru plată finală Campania 2023;
  • 419.266,23 lei (7.156.130,16 euro) din fondul FEADR pentru Campania 2023;
  • 032.357,40 lei (1.420.821,78 euro) din fondul BN1 pentru Campania 2023;
  • 721.699,38 lei (346.174,60 euro) din Bugetul Național pentru Campania 2023;
  • 550.157,36 lei (515.235,35 euro) din fondul EURI pentru Campania 2023;
  • 260,13 lei (85.928,50 euro) din fondul FEGA pentru măsuri de investiții în sectorul vitivinicol;
  • 894,57 lei (9.273,50 euro) din fondul FEGA pentru măsura „Restructurarea și reconversia plantațiilor viticole - tranziție”;
  • 833.477 lei (972.979,25 euro) din fonduri FEGA și BN2 pentru organizațiile de producători în sectorul legume fructe.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor că 7 iunie 2024 este ultima zi în care pot depune cererile de plată pentru accesarea intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic, precum și a schemelor de sprijin compensatoriu de mediu și climă în Campania 2024.

Atenție! Față de anii precedenți, depunerea nu va fi prelungită cu o perioadă în care fermierii să poată înregistra cererile cu aplicarea de penalități.

În situația în care cererea de plată este depusă ulterior datei limită de 7 iunie 2024, aceasta este considerată inadmisibilă.

Cererile de plată se depun electronic, prin accesarea aplicației IPA-Online. Fermierii pot veni la centrele locale/județene ale APIA pentru semnarea cererilor sau pot semna cererile folosind semnătura electronică, cu anunțarea în prealabil (prin mesaj telefonic sau prin e-mail) a funcționarului desemnat cu gestionarea cererii.

Este foarte important ca fermierii să verifice cu deosebită atenție informațiile înscrise și documentația depusă, înainte de închiderea Cererii de plată pentru Campania 2024.

Pentru a veni în sprijinul fermierilor și a pentru a asigura un flux continuu în procesul de depunere a cererilor de plată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că în zilele de 01 și 02 iunie 2024, centrele județene/locale ale APIA vor avea program de lucru normal.

În spiritul bunei colaborări, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură face apel către toți fermierii care nu au depus încă cererea de plată să se mobilizeze și să-și depună cererea până la data de 7 iunie 2024, pentru a beneficia de finanțarea cuvenită.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că în perioada 17 aprilie - 26 iunie 2024 inclusiv, se depun Cereri de plată pentru anul 2024, aferente sesiunii 3/2020, anul 5 de angajament şi sesiunii 4/2021 anul 4 de angajament pentru schema de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, aferentă Măsurii 15 „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, submăsura 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvomediu”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

Pentru acordarea sprijinului în cadrul schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor”, solicitantul depune o cerere de plată – conform Anexei 1 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 145/16.04.2024 privind aprobarea formularului tip al cererii de plată și a instrucțiunilor de completare, pentru anul 2024. Cererea de plată se depune online, în aplicația electronică M15 (pe site-ul APIA prin Internet Explorer), se tipărește, se semnează și se depune/transmite împreună cu documentele aferente, la CJ APIA sau Centrul Municipiului Bucureşti al APIA. În cazuri excepționale, cererea de plată se poate depune doar pe suport de hârtie împreună cu documentele aferente.

Cererea de plată este completată de beneficiari conform instrucțiunilor de completare prevăzute în Anexa 2 la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 145/2024.

Modificările cererilor de plată se depun la APIA până la data de 11 iulie 2024, inclusiv.

Sprijinul financiar prin schema de ajutor de stat se acordă anual, ca sumă fixă pe unitatea de suprafaţă (hectar), proprietarilor (inclusiv Unităților Administrativ Teritoriale) de păduri din fondul forestier național, în baza unui angajament pentru o perioadă de 5 ani și vizează compensarea pierderilor de venit şi a costurilor suplimentare suportate de beneficiar ca urmare a implementării unuia sau a celor două pachete ale schemei de ajutor de stat:

  • Pachetul 1 – Asigurarea de zone de liniște, pentru care beneficiarul primește 38 euro/an/ha pentru întreaga suprafață inclusă în angajament
  • Pachetul 2 - Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri, pentru care beneficiarul primește 137 euro/an/ha pentru suprafaţa anuală pentru care se solicită sprijin în cadrul Pachetului 2 (acest pachet poate fi accesat numai împreună cu Pachetul 1).

Intensitatea sprijinului public, nerambursabil, acordat în baza schemei de ajutor de stat este de 100%.

Pentru suprafețe mai mari de 500 ha se aplică degresivitatea sprijinului financiar, astfel că nivelul plăților va fi ajustat.

Informațiile detaliate pentru accesarea schemei de ajutor de stat pot fi consultate la Centrele APIA si pe site-ul APIA www.apia.org.ro .

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, efectuează plata aferentă ajutorului de stat în sectorul bovinelor de carne și al bubalinelor, aprobat de Guvernul României sub formă de grant în valoare de 100 euro/cap de animal.

Suma plătită este în valoare de 51.027.656 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru un număr de 3.945 beneficiari care au accesat această formă de ajutor de stat și un efectiv de 103.433 capete bovine de carne și bubaline.

Grantul se acordă beneficiarilor cererilor de plată depuse și aprobate în baza Ordonanței Guvernului nr.13/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovinelor de carne şi al bubalinelor, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 4 aprilie – 7 iunie 2024, la Centrele APIA, se vor depune Cererile de plată pentru intervențiile aferente sectoarelor vegetal și zootehnic în anul 2024.

Și în acest an, fermierii vor putea depune Cererea de Plată prin accesarea aplicației IPA-Online din versiunea internet, conform Instrucțiunilor de utilizare IPA-Online (accesibile în aplicație).

Dacă cererea de plată cuprinde și intervenții din sectorul zootehnic, solicitantul se va adresa întâi responsabilului APIA în vederea completării declarației privind sectorul zootehnic și ulterior va completa cererea pentru suprafață prin intermediul aplicației IPA- Online.

Se va completa o singură Cerere de Plată, chiar dacă se utilizează suprafețe de teren în diferite localități sau județe. Persoana fizică, pe de-o parte, și persoana fizică autorizată/întreprinderea familială/întreprinderea individuală, pe de altă parte, având același titular, depun o singură cerere de plată.

După data limită de depunere a cererii de plată, fermierii trebuie să notifice în scris APIA cu privire la orice modificare a datelor declarate în cererea de plată și în documentele doveditoare, în termen de 15 zile de la data modificării.

Fermierii care nu desfășoară activitate agricolă nu sunt eligibili la plată pentru suprafețele/ animalele neconforme.

Fermierii și alți beneficiari care primesc plăți directe sau plăți anuale  prin intervenții sub formă de plăți directe și intervenții pentru dezvoltare rurală, finanțate din fonduri europene trebuie să respecte normele privind condiționalitatea pe întreaga exploatație agricolă (inclusiv pe cele neeligibile și pe cele care nu mai sunt folosite în scopul producției) și pe tot parcursul anului de cerere.

Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziția fermierului trebuie să fie valabile la data depunerii Cererii.

Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparține fermierului și/sau autorității care a emis/atestat aceste documente, după caz.

ATENŢIE!!! Fermierii pot semna Cererile folosind și semnătura electronică. În această situație este necesar să se anunțe (prin mesaj telefonic sau prin e-mail) funcționarul desemnat să gestioneze cererea despre faptul că se dorește să se semneze electronic. Semnătura electronică aplicată pe cererea de plată trebuie descărcată din aplicația IPA-Online la data depunerii. Angajamentele și declarațiile, parte a cererii de plată, se vor semna, de asemenea, electronic la aceeași dată.

Foarte important este ca, înainte de semnarea Cererii de plată 2024, solicitanții să verifice încă o dată informațiile înscrise și documentația depusă!

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în lunile septembrie/trimestrul III (diferență) și octombrie, noiembrie, decembrie / trimestrul IV ale anului 2023.

Suma autorizată la plată este în valoare de 13.650.008,68 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, pentru obținerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă aferentă anului 2023, rentierii vor solicita viza anuală, în perioada 01.03 - 31.08.2024, fie prin prezența fizică la sediile Centrelor Județene APIA, fie prin mijloace electronice de comunicații sau poștă/curier.

Pentru vizarea electronică, rentierii vor transmite documentele necesare acordării vizei pe adresa de e-mail a centrului județean APIA pe raza căruia figurează cu domiciliul și vor contacta telefonic funcționarii APIA pentru a primi confirmarea acordării vizei.

Documentele pe care trebuie să le prezinte rentierul la depunerea declarațiilor de vizare, personal sau prin împuternicit/mandatar/curator, sunt:

- carnetul de rentier agricol;

- actul de identitate al solicitantului;

- decizia de la comisia de expertiză medicală - pentru solicitanții pensionați pe caz de boală gradele I sau II/decizia de la comisia de expertiză medicală și decizia de pensionare la limită de vârstă - pentru solicitanții pensionați pe caz de boală gradele I sau II a cărei pensie de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă;

- procură notarială autentificată/curatelă/hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă din care să reiasă că solicitantul este tutore legal al rentierului agricol, în original, numai pentru cazurile în care vizarea carnetului de rentier agricol este solicitată prin reprezentant legal;

- contractul/contractele de arendare încheiat/încheiate până la data de 30 septembrie 2011, cu respectarea prevederilor Legii arendării nr.16/1994*), cu modificările şi completările ulterioare, sau încheiat/încheiate după data de 1 octombrie 2011, cu respectarea prevederilor Codului civil;

- extras de cont pe numele rentierului agricol, deschis la oricare bancă de pe teritoriul României, în lei (opțional);

- declarația pentru obținerea vizei anuale conform modelului din Anexa la Normele metodologice de aplicare a prevederilor „titlului XI Renta viageră agricolă” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, aprobate prin Ordinul nr.1272/2005.

Informații pentru moștenitorii rentierilor

În cazul decesului rentierului, renta datorată acestuia până la data decesului poate fi încasată de moștenitorii săi, cu condiția respectării prevederilor art.8 din Legea 247/2005 Titlu XI, și a depunerii, la oricare Centru APIA, până la data limită 15.10.2023, a cererii de moștenitor însoțită de următoarele documente justificative:

  • carnetul de rentier al defunctului (obligatoriu în original);
  • copie a certificatului de deces;
  • copie a actului doveditor privind calitatea de moștenitor (certificat de moștenitor sau certificat de calitate de moștenitor, certificat de legatar, hotărâre judecătorească de succesiune învestită cu formula „definitivă”);
  • copie după B.I/C.I./pașaport al moștenitorului;
  • împuternicire/declarație notarială din care să reiasă acordul celorlalți moștenitori privind solicitarea și încasarea rentei viagere agricole datorată rentierului (original);
  • extras de cont pe numele moștenitorului.

Deoarece carnetul de rentier este un document care se depune obligatoriu în original, acest tip de cerere poate fi depusă la sediul centrului județean APIA sau transmisă prin poștă/curier.

Plata rentei viagere agricole, conform prevederilor art.6 alin.1 și alin.2, din Legea 247/2005 Titlul XI, se efectuează într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie 2024, prin mandat poștal sau virament bancar.

Legislație:

  • Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, titlul XI renta viageră agricolă, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului finanțelor publice 1272/26503/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.

Datele de contact ale Centrelor APIA le puteți vizualiza pe site-ul instituției, accesând adresa: https://apia.org.ro/centre-judetene

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 24 martie 2024 inclusiv, se depun Cereri de plată pentru intervenția DR-06 - Bunăstarea animalelor Pachet a) - Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și Pachet b) - Plăți în favoarea bunăstării păsărilor din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027.

Sprijinul pentru bunăstarea animalelor reprezintă o plată compensatorie pentru pierderile de venit și costurile suplimentare suportate de fermieri și are forma unei plăți anuale fixe pe Unitate Vită Mare (UVM).

Completarea și depunerea cererii se efectuează exclusiv electronic, de către beneficiar, prin accesarea site-ului www.apia.org.ro – secțiunea DR 06 – Bunăstarea animalelor, conform procedurii deja cunoscute.

Instrucțiunile pentru depunerea cererilor se regăsesc pe site-ul APIA, iar informațiile necesare pentru acordarea plăților sunt cuprinse în Ghidurile Solicitantului care împreună cu cererile de plată pentru cele două pachete sunt disponibile la link-ul: https://apia.org.ro/

Sursa: apia.org.ro

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că depunerea cererilor de acordare a grantului direct destinat producătorilor agricoli din sectorul vegetal, se va face la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în perioada 29 ianuarie – 08 martie 2024, inclusiv.

Măsura se implementează în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 5/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea întreprinderilor care îşi desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole vegetale, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Astfel, cererile se depun la Centrele locale/județene ale APIA, respectiv cel din Municipiul București, pe a căror/cărui rază teritorială a fost depusă cererea de plată aferentă anului 2023.

Toate cererile depuse vor intra în analiza specialiștilor din cadrul APIA pentru declararea eligibilității, în vederea acordării sprijinului destinat producătorilor agricoli din sectorul vegetal.

Grantul direct reprezintă o plată compensatorie pe suprafață și este de echivalentul în lei a 100 euro/hectar, la cursul de schimb valutar de 4,9334 lei/euro. Valoarea maximă a grantului direct acordat pe întreprindere beneficiară nu poate depăși echivalentul în lei a 280.000 euro.

Resursele financiare totale sunt de 1.200.000.000 lei, reprezentând echivalentul a 243.239.956 euro, care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul MADR pe anul 2024.

Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 30 iunie 2024.

Informațiile privind beneficiarii, condițiile de eligibilitate, documentele ce însoțesc cererea de solicitare a ajutorului de stat, respectiv Ghidul solicitantului se regăsesc publicate pe site-ul APIA https://apia.org.ro/.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Beneficiarii schemei sunt producători agricoli persoane fizice; producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale constituite potrivit prevederilor OUG nr.44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.182/2016, cu modificările şi completările ulterioare; producători agricoli persoane juridice, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de organizare, societăţile agricole organizate în conformitate cu Legea nr.36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările şi completările ulterioare, societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, grupurile şi organizaţiile de producători recunoscute potrivit OG  nr.37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 338/2005, cu modificările şi completările ulterioare, cooperativele agricole organizate potrivit prevederilor Legii cooperaţiei agricole nr.566/2004, cu modificările şi completările ulterioare; organismele/organizaţiile de testare a soiurilor, de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare.

APIA pune la dispoziția solicitanților cereri pretipărite, cu suprafeţele determinate în urma controalelor administrative şi la faţa locului aferente fiecărei culturi pentru anul 2023; suprafeţele totale se exprimă în ha, în cifre întregi fără subdiviziuni, prin trunchiere.

Pentru acordarea grantului direct, solicitanții trebuie să depună cererea pretipărită pusă la dispoziție de către APIA însoțită de copia documentului de coordonate bancare – cont bancar activ, numai în situația în care acesta a suferit modificări față de cel înscris în cererea de plată pentru anul 2023.

Solicitanții trebuie să se asigure că este activ contul bancar comunicat la APIA, până la data de 30 iunie 2024.

Grantul se acordă pentru suprafețele determinate în urma controalelor administrative și la fața locului pentru anul de cerere 2023,  pentru minimum 1ha cu una sau mai multe dintre culturile: grâu comun de toamnă, grâu dur de toamnă, triticale de toamnă, secară de toamnă, orz de toamnă, orzoaică de toamnă, ovăz de toamnă, rapiță de toamnă.

Beneficiarii pot solicita grantul care se acordă dacă îndeplinesc următoarele condiţii de eligibilitate, în mod cumulativ:

a) au depus o cerere de plată în anul 2023, pentru o suprafaţa determinată de minimum 1 ha, pentru una sau mai multe dintre culturile grâu comun de toamnă, grâu dur de toamnă, triticale de toamnă, secară de toamnă, orz de toamnă, orzoaică de toamnă, ovâz de toamnă, rapiță de toamnă, până la termenul limită de depunere din anul 2023;

b) nu sunt în dificultate, respectiv în lichidare sau în faliment, la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat, în baza evidenţelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

De prezenta schema de ajutor pot beneficia şi producătorii agricoli care figurează în sistemul IACS “caz închis” ca urmare a imposibilităţii APIA de a efectua plata ca urmare a erorilor de cont bancar pentru cererea 2023, cu condiţia depunerii documentului de coordonate bancare aferent unui cont bancar activ.

Producătorii agricoli declaraţi neeligibili pentru plata pe suprafaţă aferentă campaniei 2023 care au primit decizie negativă/de respingere nu pot beneficia de prezenta schema de ajutor.

Ajustarea sprijinului prevăzut prin prezenta ordonanţă se realizează în funcţie de numărul de beneficiari eligibili ai schemei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate cu această destinaţie.

Schema se cumulează cu orice alte scheme de sprijin finanţate de la bugetul de stat pe secţiunea 2.1 – Cuantumuri limitate ale ajutoarelor pct. 62 lit. a) întreprinderi care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole din Comunicarea Comisiei Europene (2023/C 1.188), cu respectarea pragului maxim de 280.000 euro/beneficiar.

Începând de joi, 07.12.2023, funcționalitățile dezvoltate în sistemul informatic APIA sunt disponibile pentru introducerea rapoartelor de control, operarea și verificarea rezultatelor controalelor delegate instituțiilor cu care Agenția a încheiat Acorduri pentru delegarea atribuțiilor privind verificarea respectării de către fermieri a condițiilor de eligibilitate pentru obținerea subvențiilor în Campania 2023.

Astfel, Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură, prin Centrele Județene, sprijină instituțiile implicate, asigurând tot suportul tehnic necesar ca această operațiune să se realizeze cu succes.

APIA precizează că Agenția Națională Fitosanitară (ANF), prin Oficiile Județene Fitosanitare, în calitate de organisme delegate, a demarat activitatea de generare ordine și operare/verificare rapoarte de control pentru fermierii selectați în eșantionul de condiționalitate (SMR 7 și SMR 8) și M10 (Agromediu și Climă).

De asemenea, funcționalitățile dezvoltate în sistemul informatic APIA sunt disponibile și pentru Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVA) cu atribuții privind verificarea respectării de către fermieri a cerințelor legale în materie de gestionare SMR 5-6 si SMR 9-11, pentru toți fermierii selectați la condiționalitate, dar și pentru Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) în vederea operării și verificării rezultatelor controalelor delegate în sectorul zootehnic.

APIA reamintește că în Campania 2023, au fost selectați pentru control clasic pe teren - sector vegetal  un număr total de 13.313 fermieri, iar pentru controlul clasic pe teren - sector zootehnic un număr de 5.219 fermieri.

Termenul pentru introducerea rapoartelor de control clasic, aferente Campaniei 2023, a fost stabilit pentru data de 12.12.2023.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că, până la data de 26.10.2023 inclusiv, pot depune cereri de acordare a sprijinului de urgență pentru sectorul cerealelor și al semințelor oleaginoase.

Potențialii beneficiari sunt invitați la Centrele APIA pe a căror rază teritorială a fost depusă cererea unică de plată aferentă anului 2022, în vederea solicitării sprijinului de urgență.

Centrele APIA pun la dispoziția fermierilor cereri pretipărite cu date aferente celor  4 culturi (floarea-soarelui, porumb, rapiță, orz), determinate în urma controalelor administrative și la fața locului pentru anul de cerere 2022.

APIA precizează că până la data de 18.10.2023 au fost depus un număr de 176.451 cereri cu o valoare  a sprijinului solicitată de 261.620.703,000 lei.

Schema se acordă pentru suprafețele aferente cererii de plată unică pe suprafață depuse în anul 2022 pentru minimum 1ha cu una sau mai multe dintre culturile de porumb/orz/floarea–soarelui/rapiță.

Pentru schematizarea modului de calcul al sprijinului excepțional sub formă de grant, se consideră că acesta reprezintă o valoare aferentă unei cantități unitare de 78 litri/ha de motorină și că în stabilirea valorii totale a sprijinului se utilizează 50% din cantitatea rezultată din înmulțirea numărului de hectare eligibile cu valoarea de 78 litri/ha de motorină.

Cuantumul este de 2 lei/litru de motorină pentru cantitatea totală de 152.458.321,08  litri de motorină corespunzătoare culturilor de porumb/orz/floarea–soarelui/rapiță

Resursele financiare totale sunt de 304.916.642,16 lei, și reprezintă echivalentul sumei de 61.617.993,10 euro, stabilite la cursul de schimb de 4,9485 lei/euro, care se asigură astfel:

a) 147.118.905 lei, echivalentul sumei de 29.730.000 euro, finanțare externă nerambursabilă prin Fondul European de Garantare Agricolă,

b) 157.797.737,16  lei, echivalentul sumei de 31.887.993,77 euro, care se asigură de la bugetul de stat

Beneficiarii sprijinului de urgență sunt producătorii agricoli, indiferent de forma de organizare, după cum urmează:

a) producători agricoli persoane fizice;

b) producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare;

c) producători agricoli persoane juridice, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de organizare, societățile agricole organizate în conformitate cu Legea nr.36/1991 privind societățile agricole si alte forme de asociere in agricultura, cu modificările și completările ulterioare, societățile reglementate de Legea societăților nr.31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, grupurile și organizațiile de producători recunoscute potrivit Ordonanței Guvernului nr. 37/2005 privind recunoașterea și funcționarea grupurilor și organizațiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole și silvice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.338/2005, cu modificările și completările ulterioare, cooperativele agricole organizate în conformitate cu Legea cooperației agricole nr.566/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Pot solicita grantul beneficiarii care îndeplinesc următoarele condiții de eligibilitate, în mod cumulativ:

a) sunt înregistrați în evidențele APIA cu cererea unică de plată 2022 din care se identifică culturile înființate în anul agricol 2021-2022, precum și suprafețele de teren aferente culturilor de porumb și/sau orz și/sau rapiță și/sau floarea-soarelui, determinate în urma tuturor controalelor administrative și la fața locului;

b) sunt înregistrați în evidențele Agenției de Plați și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cu cererea unică de plată 2023 pentru intervențiile din sectorul vegetal;

c) sprijinul se acordă pentru suprafețele aferente cererii de plată unică pe suprafață depuse în anul 2022 pentru minimum 1ha cu una sau mai multe dintre culturile de porumb și/sau orz și/sau rapiță și/sau floarea – soarelui;

d) dacă producătorul agricol care a depus cerere unică de plată în anul 2022 a fost preluat prin transfer, sprijinul de urgență acordat în baza prevederilor prezentei hotărâri poate fi solicitat de entitatea care a preluat exploatația.

După depunerea cererii de solicitare a sprijinului de urgență fermierii nu mai pot efectua transferul de exploatație aferent cererii de plată pentru intervențiile solicitate în anul 2023.

Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2023.

Informațiile privind beneficiarii, condițiile de eligibilitate, documentele ce însoțesc cererea de solicitare a ajutorului de stat, precum și Ghidul solicitantului se regăsesc publicate pe site-ul APIA: www.apia.org.ro .

Legislație:

H.G. nr. 845/2023 privind acordarea unui sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în Monitorul Oficial nr. 935 din 16 octombrie 2023, a fost publicată Ordonanța de Urgență 85/2023 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA și FEADR, aferente politicii agricole comune, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2021-2027 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării.

Se asigură astfel cadrul legal pentru plata, până la data de 30 noiembrie 2023, a peste 1 miliard de euro sub formă de avans.

De prevederile actului normativ beneficiază pe Pilonul I al PS PAC 2023-2027 un număr de circa 800.000 fermieri pentru plata avansului aferent Cererilor de plată depuse în anul 2023.

Cuantumurile stabilite pentru anul de cerere 2023 (prezentate în Anexă) se regăsesc în Ordinul  pentru aprobarea în anul 2023 a realocării sumelor și stabilirea condițiilor de acordare a avansului pentru plățile directe decuplate finanțate din FEGA, din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, supus dezbaterii publice pe site-ul MADR.

Reamintim că, statele membre pot acorda plăți pentru intervenții/măsuri, cu încadrarea în procentul de maximum 70% în ceea ce privește cuantumul intervențiilor din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și de 85% din cuantumul măsurilor din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Plățile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9735 lei/euro, iar plățile pentru măsuri finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9495 lei/euro.

pdf ANEXA - Campania de plăți în avans 2023 (pdf)

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 15 octombrie 2023, se depun Cereri de plată pentru intervenția IS-V-03 "Asigurarea recoltelor".

Beneficiarii sunt producătorii, persoane fizice/juridice care asigură recolta plantațiilor viticole cu soiuri pentru struguri de vin.

Cererile de plată se depun pentru anul financiar 16.10.2023 - 15.10.2024 (anul producției 2023) la Centrele Județene APIA și al Municipiului București, în conformitate cu OMADR nr.148/13.04.2023 privind criteriile de eligibilitate, documentele justificative, condițiile și modul de implementare a intervenției IS-V-03 "Asigurarea recoltelor" din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027.

În vederea aprobării sprijinului financiar beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:

a) să exploateze o suprafață cultivată cu soiuri de viță-de-vie care produc struguri pentru vin, de minimum 0,1 ha;

b) să fie înscrisă în Registrul plantațiilor viticole suprafața de viță-de-vie cu soiuri care produc struguri pentru vin, pentru care s-a încheiat polița de asigurare a recoltei;

c) să fie declarată la APIA pe cererea unică de sprijin;

d) să încheie cu un asigurător o poliță de asigurare a recoltei în care să fie menționate, cel puțin:

  1. denumirea producătorului viticol care exploatează parcela viticolă;
  2. codul numeric al parcelei viticole;
  • suprafața parcelei asigurate;
  • blocul fizic, respectiv localizarea suprafeței parcelei asigurate;

soiul de struguri pentru vin;

  1. cantitatea de struguri pentru vin asigurată;
  2. suma asigurată pe hectar;
  • riscurile asigurate;
  • valoarea primei de asigurare;

e) plățile din asigurare nu compensează producătorii pentru mai mult de 100 % din pierderea de venit suferită, ținând cont de orice compensație pe care producătorii le obțin din alte scheme de sprijin sau de asigurare legate de riscul asigurat.

Cererea de plată va fi însoțită de următoarele documente:

a) copia actului de identitate (buletin/carte de identitate), pentru persoane fizice sau copiile certificatului de înregistrare eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului și a certificatului de înregistrare fiscală, pentru persoane juridice;

b) copia poliței de asigurare, însoțită de copia dovezii plății acesteia și a contractului de asigurare;

c) document de identitate bancară.

Tabelul cu suprafețele viticole asigurate din Cererea de plată, la coloanele 5 și 6 prevăzute cu * se vor completa conform Anexei II.A. - Declarația de suprafață din Cererea de plată din campania pentru care s-a încheiat polița de asigurare, anul 2023.

Valoarea totală a ajutorului reprezintă:

a) 80 % din costul primelor de asigurare plătite de producători pentru a se asigura împotriva pierderilor cauzate de fenomene climatice nefavorabile care pot fi asimilate unor dezastre naturale;

b) 50 % din costul primelor de asigurare plătite de producători pentru a se asigura împotriva:

I) pierderilor prevăzute la lit. a) și a pierderilor cauzate de alte fenomene climatice nefavorabile;

II) pierderilor cauzate de animale, de boli ale plantelor sau de infestări cu dăunători.

Asigurarea împotriva pierderilor suferite de incendii nu sunt asimilate cu dezastre naturale.

Toate informațiile necesare se regăsesc pe site-ul APIA în Ghidul solicitantului - Asigurarea recoltei plantaţiilor viticole cu soiuri de struguri pentru vin,  ediția a III-a , revizia 1, disponibil la link-ul https://apia.org.ro/ .

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că începând cu anul de cerere 2023 se pun în aplicare normele privind condiţionalitatea în cadrul intervențiilor sub formă de plăți directe și a unor intervenții și măsuri pentru dezvoltare rurală.

Fermierii și alți beneficiari care primesc sprijin prin intervențiile din Planul Strategic 2023-2027 trebuie să respecte normele privind condiționalitatea pe întreaga exploatație agricolă și pe tot parcursul anului de cerere.

Astfel, standardul GAEC 3 este aplicabil pentru toate exploatațiile agricole, pentru toți fermierii care au la dispoziție terenuri arabile, având ca cerință obligatorie interzicerea arderii miriştilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale existente pe terenurile arabile.

Fermierii care utilizează terenuri arabile, inclusiv pajişti temporare, nu trebuie să ardă miriştile şi/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (paie de cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea-soarelui, rapiţă ş.a.), inclusiv iarba/vegetația rămasă după cosirea/recoltarea pajiştilor temporare.  

Pentru a întări măsurile de verificare în vederea respectării standardului GAEC 3, de către fermieri, APIA a încheiat Protocolul de colaborare cu Garda Naţională de Mediu (GNM) şi cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în baza căruia părţile se angajează să colaboreze pentru creşterea eficienţei acţiunilor de control.

APIA, GNM și IGSU, elaborează materiale informative (afișe, pliante, postere, comunicate de presă  etc.) cu privire la interdicția arderii miriștilor și vegetației uscate pe terenurile arabile, precum și  transmiterea lor către structurile județene ale APIA, GNM și IGSU, în vederea diseminării către populație, în cadrul campaniilor de informare publică.

Standardul GAEC 3 are ca obiectiv principal menținerea nivelului de materie organică din sol, prin interdicția arderii miriştilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale existente pe terenurile arabile. Fermierii care respectă standardul GAEC 3, contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) provenite din agricultură.

În cazul în care se constată că o anumită suprafaţă a exploataţiei a fost arsă, dar arderea se datorează unor cauze necunoscute, pentru a nu fi sancționati, fermierii pot prezenta în cel mai scurt timp la Centrul APIA la care a depus cererea, copia Procesului verbal de intervenție întocmit de către Inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă sau copia după sesizarea (plângerea) depusă de acesta la secția de Poliție pe raza căreia s-a produs incidentul, iar după finalizarea cercetărilor trebuie să prezinte și copia documentului  de soluționare a sesizării făcute.

Pentru mai multe informații privind normele de conditionalitate, vă rugăm să consultați:

  • Ordinul MADR/MMAP/ANSVSA nr. 54/570/32/2023 pentru punerea în aplicare a normelor privind condiționalitatea în cadrul intervențiilor sub formă de plăți directe și unor intervenții și măsuri pentru dezvoltare rurală, începând cu anul de cerere 2023.
  • Ghidul fermierului privind condiţionalitatea, postat pe site-ul APIA: www.apia.org.ro .
Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti