Imprimă această pagină
Pescuit 26 Februarie 2019, 15:53

USAMV Cluj-Napoca, beneficiara unui grant de cercetare de 65.000 euro pentru evaluarea bunăstării salmonidelor din păstrăvăriile românești

Scris de

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca a început derularea proiectului ”Evaluarea bunăstării salmonidelor din păstrăvăriile românești, în contextul creșterii productivității și a calității produselor”, printr-un grant de cercetare în valoare de circa 65.000 de euro, finanțat de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020.

Prin acest proiect de cercetare, se dorește o mai strânsă colaborare între instituțiile de învățământ superior şi cercetare, cu operatorii din domeniul creșterii păstrăvilor și a altor pești din familia Salmonidae.

Proiectul se va finaliza în luna iulie 2020 prin editarea unui ghid de bune practici în domeniul creșterii peștilor din zonele montane, care va fi distribuit în mod gratuit păstrăvarilor.

Directorul de proiect, Conf. Dr. Daniel Cocan, precizează: ”Ne-am dorit foarte mult să accesăm acest proiect, întrucât considerăm că putem contribui la implementarea unui management integrat în păstrăvăriile românești. Cu alte cuvinte, experiența noastră în domeniul creșterii peștilor şi a științelor fundamentale precum ihtiologia, fiziologia organismelor acvatice, alimentația și reproducția peștilor, poate fi de un real folos păstrăvarilor. Aceasta, în contextul în care cel puțin în momentul de față, nu avem o strategie națională privind toate componentele salmoniculturii. Cu mici excepții, păstrăvarii lucrează individual, fără a fi constituiți în asociații şi de multe ori fără a avea studii de specialitate în domeniul creșterii peștilor. Din această cauză le este aproape imposibil să intre cu produsele lor pe piața magazinelor mari. De asemenea, partea de reproducție, care este aproape inexistentă, se derulează fără planuri concrete de selecție și ameliorare. În general, se importă icre embrionate din alte țâri, uneori fără a avea un certificat sanitar-veterinar care să confirme că acel material biologic este liber de boli. Avem toate condițiile să înființăm un centru de selecție și reproducție a salmonidelor, atât din punct de vedere al condițiilor de mediu, cât şi a surselor de finanțare”.

Proiectul de cercetare presupune deplasări și contacte ale echipei de proiect cu toate păstrăvăriile din România, urmând a fi făcută o evaluare a tuturor problemelor care pot influența negativ productivitatea fermelor piscicole și calitatea produselor: parametrii mediali, tehnologia de creștere, calitatea furajelor, dinamica de creștere, modificările climaterice, poluarea apelor, statusul fiziologic și patologic al peștilor.

”Pe baza acestor date culese din teren și a analizei acestora, va fi editat ghidul de bune practici în domeniul Salmoniculturii, având ca obiectiv țintit îmbunătățirea productivității păstrăvăriilor românești și creșterea calității produselor, fie că vorbim despre peștele proaspăt sau cel prelucrat (eviscerat, filetat, sărat, afumat sau conservat, icre proaspete sau prelucrate). Pentru aceasta, ne dorim o deschidere și o colaborare bună cu păstrăvarii, convinși fiind că toți cei implicați vom avea doar de câștigat în viitor. În ultima perioadă s-a discutat foarte mult despre piscicultură și despre problemele din acest domeniu, inclusiv despre impactul negativ al păsărilor ihtiofage. Aceste probleme vor putea fi rezolvate, dar numai prin colaborarea operatorilor din producție cu specialiștii din acest domeniu. Din păcate, în momentul de față, în cadrul învățământului superior din România, singurul program de studiu în domeniul Pisciculturii și Acvaculturii care mai este activ este la USAMV Cluj-Napoca, în cadrul Facultății de Zootehnie și Biotehnologii”, a mai spus specialistul din cadrul universității noastre.

 Specialiștii în Piscicultură și Acvacultură din cadrul Facultății de Zootehnie și Biotehnologii au derulat până în prezent peste 10 proiecte cu impact la nivel național în domeniul lor de activitate.


Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Articole recente - Lumea Satului

Articole înrudite