România negociază în numele UE adaptarea la schimbarile climatice
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Mediu, energii alternative
Ministrul român al Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer, a fost desemnată să reprezinte Uniunea Europenă în cadrul negocierilor privind adaptarea la schimbările climatice, care au loc în marja celei de-a XXI-a Conferinţe a Părţilor (COP 21) la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice.
”Este o onoare dar și o mare responsabilitate ca, în numele României, să reprezint Uniunea Europeană la negocierile care vizează adaptarea la schimbările climatice, un subiect de importanță crescută la această conferință, în contextul în care toate țările lumii sunt afectate de impactul din ce în ce mai agresiv al schimbărilor climei”, a declarat ministrul Mediului.
Având în vedere evenimentele meteorologice extreme tot mai frecvente (inundații, secetă, temperaturi foarte ridicate, incendii etc.), adaptarea la schimbările climatice a devenit o necesitate imperioasă. În acest sens, întărirea rezilienței sistemului socio-ecologic este esențială pentru a putea gestiona corespunzător riscurile și a preveni dezasterele cauzate de schimbarea climei (ex.: managementul necorespunzător al resurselor forestiere poate contribui la accentuarea impactului inundațiilor, cu consecințe economice și sociale grave).
România depune eforturi să devină în viitor o economie rezilientă la efectele schimbărilor climatice, cu emisii reduse de dioxid de carbon, o economie verde care integrează politicile și acțiunile climatice în mod coerent, pentru a asigura o dezvoltare durabilă inteligentă.
Miza principală a conferinţei, care se desfăşoara la Paris în perioada 30 noiembrie - 11 decembrie, o reprezintă adoptarea unui nou acord internaţional în domeniul schimbărilor climatice, care să fie obligatoriu din punct de vedere juridic şi aplicabil tuturor statelor începând cu 1 ianuarie 2021.
Noul acord internaţional în domeniul schimbărilor climatice ar urma să încorporeze un set de reguli ambiţioase şi obligatorii privind reduceri cuantificabile a emisiilor de gaze cu efect de seră şi să fie în linie cu ultimele descoperiri ştiinţifice şi tehnologice.
Articole înrudite
- Erbicidarea la porumb în contextul schimbărilor climatice
- Erbicidarea la porumb în contextul schimbărilor climatice
- Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor pregătește reducerea poluării cu nitrați
- Adaptarea tehnologiilor la condițiile schimbărilor climatice
- Privighetorile și schimbările climatice
- Corteva Agriscience susține că ameliorarea avansată deschide calea către o mai bună rezistență la schimbările climatice și siguranța alimentară
- Daniel Alexandru: „Ritmul civilizației nu ia în considerare implicațiile asupra naturii și a mediului“
- Vă sună cunoscut? Schimbările climatice chiar se produc sub ochii noștri!
- Pădurea, plămânul perfect al pământului
- Prahova: vieți curmate, vijelii, viituri. Ce urmează?
Articole recente - Lumea Satului
- Indexul Global al Securității Alimentare a fost actualizat. Raportul regional european dezvăluie liderul regiunii în materie de accesibilitate alimentară
- Ordonanța de Urgență pentru acordarea sprijinului financiar pentru sectorul HoReCa a apărut în Monitorul Oficial nr.186 din 24 februarie 2021
- UNCSV: Este obligatorie actualizarea actelor constitutive ale cooperativelor agricole din România până la 20 aprilie 2021
- Investiție de 30.000 euro într-o crescătorie de struți la Borșa
- Investiție de la zero în județul Prahova: Fermă mixtă de animale în satul Bătrâni
- Măsuri şi recomandări pentru prevenirea îmbolnăvirilor la animale în perioada cu temperaturi scăzute
- „Noi suntem ultimii țărani ai României!“
- Până în 2050 agricultura trebuie să ofere cu 70% mai multă hrană
- Se întâmplă în localitatea Cioranca din județul Buzău. Primele 30 ha cu porumb irigate prin picurare
- Drumul laptelui la Ibănești. O investiție de 7 milioane de euro în plină pandemie