Kuhn GMx aprilie2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 15 May 2021

Proiecte de 26,2 miliarde de euro prin Erasmus în perioada 2021-2027

Noul program Erasmus+ pentru perioada 2021-2027 a fost lansat, bugetul fiind aproape dublu față de programul aferent perioadei 2014-2020, pentru care suma alocată a fost de 14,7 miliarde de euro. Potrivit Comisiei Europene, pe site-ul căreia au fost publicate aceste informații recent, cu acest buget mărit Erasmus+ va fi mai cuprinzător, mai digital și mai verde. Va include, de asemenea, DiscoverEU, care va oferi tinerilor de 18 ani posibilitatea de a obține un permis de călătorie în Europa pentru a învăța din alte culturi și pentru a întâlni tineri din alte țări europene. Cel puțin așa spune Comisia Europeană... Încă nu se știe nimic despre restricțiile ce vor fi impuse sau nu din cauza pandemiei.

Erasmus+ este programul Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport în Europa ce oferă cetățenilor europeni posibilitatea de a studia, de a se forma și de a dobândi experiență în străinătate. Structurat pe două categorii – persoane fizice și organizații –, Erasmus+ oferă persoanelor de orice vârstă posibilitatea de a dobândi noi cunoștințe și de a-și împărtăși experiențele în cadrul unor instituții și organizații din diferite țări, iar organizațiilor le oferă oportunități pentru o gamă largă de domenii, atât pentru universități, cât și altor furnizori de servicii de educație și formare, grupuri de reflecție, institute de cercetare și întreprinderi.

Erasmus+ KA3 – Centre de Excelență VET

Și România beneficiază de aceste programe, unul dintre acestea fiind Proiectul Erasmus+ KA3 – Centre de Excelență VET, cuprins în Erasmus+ 2014-2020. Perioada de implementare a programului este 01.10.2020 – 30.09.2024, iar bugetul aprobat este de aproape 4 milioane de euro (3.999.803 euro), ceea ce reprezintă 80% din valoarea proiectului. În acest proiect sunt 15 parteneri din 6 țări ale Uniunii Europene, respectiv din Olanda, Finlanda, Spania, Cehia, Danemarca și România. Alături de organizațiile europene, din România s-au alăturat proiectului Centrul European de Excelență în Ecologizarea Urbană (The European Platform for Urban Greening): Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau“ (care a primit recent acreditarea Erasmus+, așa cum am scris în numărul anterior), Fundația Worldskills România și Terano Construct SRL. Proiectul a pornit de la o problemă care ne afectează tot mai mult: lumea se confruntă cu diverse provocări de mediu în spațiul urban. Biodiversitatea scade, schimbările climatice își arată impactul – condițiile meteorologice sunt tot mai dure, de pildă, în timp ce orașele încă se extind. În tot acest timp, betonul înlocuiește spațiile verzi. Cercetările arată că peisajele verzi urbane nu au doar importanță estetică; acestea răspund mai multor provocări contemporane, în vreme ce au un impact pozitiv și asupra bunăstării oamenilor și a economiei urbane, creând astfel coeziune socială. Cineva care lucrează în acest domeniu nu este un simplu grădinar, ci un specialist care poate contribui la rezolvarea problemelor menționate. Schimbările rapide ale societății necesită răspunsuri rapide din partea sectorului de afaceri. European Platform for Urban Greening (EPLUG) își propune să intensifice colaborarea în triunghiul cunoașterii (VET – Cercetare și Dezvoltare Afaceri) pentru a facilita aceste ajustări și pentru a dezvolta curriculum și calificări de înaltă calitate, axate pe aceste competențe necesare în domeniul ecologizării urbane (urban greening). Ca motor al excelenței și inovației, fiecare Centru European de Excelență în Ecologizarea Urbană promovează rolul esențial pe care formarea profesională îl are în dezvoltarea locală și regională.

Scopul și obiectivele proiectului

Personalul din școlile VET va fi instruit pentru a crea programe educaționale inovatoare online și offline pentru elevi, cursanți și angajați. Prin aceasta, EPLUG își propune să contribuie în mod pozitiv la biodiversitate, adaptare la climă și bunăstare în mediul verde urban. Unul dintre obiectivele proiectului este să ofere școlilor VET, companiilor și factorilor de decizie la nivel local și regional un cadru pentru a identifica nevoile actuale în domeniul ecologiei urbane. De asemenea, proiectul mai urmărește să ofere un cadru în care diverse Centre de Excelență să învețe unele de la altele, inclusiv printr-un schimb de know-how între angajații organizațiilor membre și să creeze un centru de instruire și experiență care să abordeze nevoile de învățare din domeniul ecologiei urbane, în special în peisagistica verde verticală. Proiectul mai are ca obiectiv să co-creeze un curriculum relevant, inovator și atractiv cu privire la biodiversitate, adaptare la climă, bunăstare în mediul urban și ecologie urbană, care va fi utilizat de școlile VET pentru a răspunde nevoilor actuale din cadrul ecosistemului de competențe. Proiectul își mai propune: să consolideze educația pentru mediu, de la învățământul primar până la cel universitar, inclusiv în activitatea de cercetare, să faciliteze transpunerea cunoașterii științifice în practică în domeniul ecologiei urbane în toată Europa, să atragă mai mulți elevi în acest domeniu, să inspire alte ecosisteme de competențe regionale în peisagistica ecologică urbană și să își extindă Platforma Centrelor de Excelență VET dincolo de rețeaua sa și de termenul proiectului.

Simona Nicole David

Accesul la educație, un drept fundamental refuzat pentru milioane de copii

„Este mai ușor să construiești copii puternici decât să repari adulți stricați“, spunea americanul Frederik Douglass, recunoscut de istorie drept reformator social, orator, scriitor și om de stat. Și prima măsură pe care o putem lua pentru a crește copii puternici este aceea de a le asigura dreptul fundamental la educație. Și totuși din motive diferite societatea contemporană eșuează în a atinge acest obiectiv. Astfel, copiii fără educație devin adulți care nu au puterea de a decide pentru ei și de a-și construi un viitor. În fiecare zi, peste 1 miliard de copii din întreaga lume se îndreaptă spre școală, iar accesul la învățământul preșcolar aproape s-a dublat în ultimii 20 de ani. Însă, în ciuda acestui progres, mai mult de 175 de milioane de copii – sau jumătate din copiii cu vârstă preșcolară la nivel global – nu au acces la această experiență importantă.

La școală, dar fără șansa reală de a învăța

În prezent sunt mai mulți copii și adolescenți înscriși în învățământul preșcolar, primar și secundar decât oricând. Cu toate acestea, pentru mulți dintre ei școlarizarea nu se finalizează cu însușirea noțiunilor predate. Motivele care stau la baza acestei situații sunt multiple: de la lipsa cadrelor didactice instruite, a materialelor de învățare inadecvate, a orelor improvizate și până la lipsa facilităților de igienă. Din nefericire, prea mulți copii vin la școală flămânzi, bolnavi, epuizați de muncă sau de sarcinile pe care le au în familie, iar asta îngreunează procesul de învățare.

Se estimează că 617 milioane de copii și adolescenți din întreaga lume nu sunt în măsură să atingă niveluri minime de competență în lectură și matematică, chiar dacă două treimi dintre aceștia sunt la școală. Concluzia este că, în întreaga lume, în școală există mai mulți copii care nu învață decât în ​​afara ei. Potrivit datelor statistice prezentate de UNICEF, aproximativ unul din cinci copii cu vârsta optimă pentru începerea școlii nu se află înscris în sistemul de învățământ. Cel mai comun factor care conduce la această stare de fapt îngrijorătoare este sărăcia. Experiența a demonstrat că, cel mai adesea, copiii din gospodăriile cele mai sărace sunt de aproape cinci ori mai susceptibili de a renunța la învățământul primar prin comparație cu colegii lor din mediul urban (situație similară și în cazul copiilor cu dizabilități și din minoritățile etnice). Spre exemplu, în Africa subsahariană, în special, accesul la învățământul preșcolar pentru copiii din cele mai sărace familii este la mai puțin de jumătate în comparație cu accesul copiilor din familiile cele mai bogate. O altă problemă semnalată de UNICEF este aceea că doar 66% din țări au atins paritatea de gen în învățământul primar, astfel că în unele regiuni accesul fetelor la educație este încă limitat.

Copiii din mediul rural, defavorizații sistemului de învățământ

La nivel global, rata brută de înscriere a crescut cu doar 13% în ultimii 18 ani, de la 26% în 2000 la 49% în 2018. Copiii din Asia de Sud, Asia de Vest și Centrală, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, Africa de Est și Africa de Sud au un acces deosebit de scăzut la învățământul preșcolar. Estimările UNICEF semnalează că în aceste regiuni doar aproximativ o treime din copiii de vârstă preșcolară au acces la școală.Trebuie menționat faptul că raportul brut de înscriere se referă la copiii care frecventează școala, dar fără a se ține cont de vârstă. Practic, copiii, indiferent de vârsta lor, care urmează cursurile de învățământ preșcolar sunt considerați ca fiind preșcolari. În cazul copiilor cu un an mai mici decât vârsta de intrare în școala primară, mai mult de o treime sunt excluși astăzi de la învățământul preșcolar sau primar. Numărul copiilor școlari din această grupă de vârstă a scăzut de la 51 de milioane în 2010 la 48 de milioane în 2013, dar a stagnat din 2014 la aproximativ 47 de milioane de copii. În toate regiunile, tot mai puțini copii din mediul rural au acces la învățământul preșcolar. Mai mult, există variații regionale uriașe ale lacunelor de acces. În America Latină și Caraibe, Asia de Est și Pacific decalajul favorizează zonele urbane cu doar 3%, în timp ce în Africa de Vest și Centrală și Africa de Est și de Sud decalajul favorizează copiii din mediul urban cu peste 20%.

Numărul copiilor fără educație a crescut cu 1,7 milioane începând cu 2014

Statistic, la nivel mondial mai mult de 90% dintre copiii cu vârsta optimă au fost înscriși la școala primară. Dar, în timp ce cifrele arată că mai mulți copii au avut acces la educație în unele țări se înregistrează o creștere demografică puternică. Care va fi consecința acestui fenomen? Fără resursele necesare care să asigure înscrierea la școală a tuturor copiilor, este de așteptat ca numărul celor nu vor avea acces la educație să crească. Cel mai elocvent exemplu este cel al Africii subsahariene, unde rata netă de înscriere în învățământul primar a fost de 79% în 2018. Deși numărul copiilor care nu au avut acces la educațieîn pofida faptului că aveau vârsta optimă pentru începerea cursurilor de școală primară a scăzut la nivel global de la 100 milioane la 59 milioane între 2000 și 2018 , progresele s-au blocat din 2007. Mai mult decât atât, numărul copiilor fără educație a crescut cu 1,7 milioane începând cu 2014, numai în zonele de conflict existând 27 de milioane de copii fără acces la educație.

Progresul către învățământul gimnazial a încetinit din 2011

Multe țări și-au stabilit ca prioritate asigurare accesului tuturor copiilor nu doar la învățământul primar, ci și la învățământul secundar. În prezent, la nivel global, 85% dintre copiii de vârstă școlară gimnazială sunt fie înscriși în școala primară, fie în cea secundară și doar 65% dintre copiii de vârstă școlară gimnazială sunt în învățământul primar, secundar sau superior. Din 2000 până în 2018, numărul copiilor extrașcolari de vârstă gimnazială inferioară a scăzut de la 99 milioane la 61 milioane, iar numărul copiilor extrașcolari de vârstă gimnazială redusă a scăzut de la 177 milioane la 138 milioane. Dar, în pofida acestei reușite, datele statistice arată că progresul către învățământul secundar universal a încetinit din 2011. Cele mai mari provocări în acest sens le întâmpină Africa subsahariană și Asia de Sud. (D. Z.)

Investițiile în infrastructura educațională rurală, deficitară

România avea, în 2017, potrivit Institutului Național de Statistică, 7.047 de unități de învățământ (preșcolar, gimnazial, liceal și universitar): 6.261 sunt proprietate de stat și 786 – proprietate privată. Dintre acestea, 44,5% (3.140) sunt situate în mediul rural. Numărul de unități nu coincide cu cel al clădirilor, dat fiind faptul că o școală cu personalitate juridică are în subordine mai multe structuri, de obicei din învățământul primar (cu clase I-VI). Ca atare, statul sau proprietarii particulari au în grijă mult mai multe spații. Statistica nu oferă date certe sub acest aspect, dar deține o altă evidență, cea a infrastructurii școlare. Așa aflăm că baza materială înseamnă 146.977 săli de clasă (58.478 în mediul rural), 26.526 de laboratoare școlare (5.451 în mediul rural), 4.845 săli de gimnastică (1.914 în mediul rural), 4.863 de ateliere școlare (558 în mediul rural), 5.494 de terenuri de sport (2.336 în mediul rural) și 51 de bazine de înot (3 în mediul rural).

De ce am înșirat aceste cifre? Ca să avem idee despre câți bani ar trebui primăriile sau alte entități ale statului (consilii județene, Guvernul, senatele universitate) să aloce pentru modernizarea, dotarea, întreținerea și funcționarea școlilor. Dacă în cazul orașelor bugetele sunt cât de cât îndestulătoare, în privința comunelor lucrurile stau un pic mai rău, primăriile neavând de cele mai multe ori fonduri pentru a aduce unitățile școlare la un standard decent pentru desfășurarea procesului educațional. Și aici credem noi că este marea provocare a României, să găsească soluții pentru ca școlile din satul românesc să arate ca-n Europa secolului XXI! Adică fără grupuri sanitare în fundul curții, cu imobile racordate la sistemul de apă/canalizare, cu sistem propriu de încălzire, cu clădiri renovate și sigure, cu săli de clase modernizate, mobilier și dotări tehnico-materiale la zi etc. Ei bine, ca să n-o mai lungim, în mediul rural avem multe exemple despre... „așa nu“. Și mai avem fel de fel de promisiuni, planuri, proiecte, programe. Despre programele de investiții în școli vom vorbi astăzi.

Fonduri naționale sau locale

Prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), Guvernul României s-a angajat să livreze bani pentru mii de proiecte, între care și unitățile de învățământ din mediul urban sau rural. Nu vă gândiți însă că un proiect face dintr-o școală o unitate model; sunt intervenții episodice fie la acoperiș sau sistemul de încălzire, fie pentru modernizarea, dotarea sau extinderea unor spații etc. În prima etapă a PNDL s-au încheiat contracte de finanțare pentru 834 de școli (din care, atenție, 540 nu au autorizație de funcționare!), în valoare cumulată de 1,117 miliarde de lei. Până la sfârșitul anului trecut s-au finalizat 384 de proiecte (46,04% din total program) pentru care statul a plătit 350 mil. lei (31,34% din suma estimată). Prin PNDL II au fost depuse proiecte de finanțare pentru 2.198 de unități de învățământ (795 fără autorizație de funcționare), în valoare totală de 3,5 miliarde de lei. Până la 31 decembrie 2018 fusese decontată, în contul lucrărilor executate, suma de 188,61 mil. lei (5,3% din total). Acestor proiecte, despre care ne place să credem că vor fi duse la bun sfârșit în integralitate (să nu avem doar cifre aruncate care să dea bine politic), li se adaugă cele finanțate de la bugetele locale sau bugetele județene. Despre acestea însă nu avem o bază de date; presupunem că sunt de ordinul sutelor, dar tot pentru intervenții punctuale sau întreținere curentă (igienizări).

Fonduri europene

Autoritățile locale au la dispoziție și câteva instrumente financiare pentru a accesa bani europeni pentru infrastructura de educație. Prin Programul Național de Dezvoltare Regională, Submăsura 7.2 – „Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică – infrastructura educațională și socială“, au fost depuse 444 de proiecte, în sumă de 168, 74 mil. euro. Contracte de finanțare au fost semnate pentru 314 proiecte (70,72%), dar unul singur din toată țara era finalizat la data de 10 ianuarie 2019! Tot în această perioadă sunt în execuție/finalizare alte 104 proiecte transferate prin procedura de tranziție din exercițiul financiar 2007-2013, valoare totală a lucrărilor ridicându-se la 6,1 mil. euro. Prin Programul Operațional Regional, la nivel național au fost depuse, în cadrul Axei prioritare 10 – „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale“, proiecte în valoare totală de 5,45 miliarde de lei. Foarte puține dintre contracte au fost semnate până la sfârșitul anului trecut, ceea ce înseamnă că pregătirea documentației și evaluarea sunt proceduri tare migăloase. Avem și o situație la nivelul regiunilor:

– Nord-Vest (1.034 unități de învățământ cu 22.777 săli de clasă): 98 de proiecte depuse și aflate în selecție, cu o valoare nerambursabilă de 855 mil. lei;

– Centru (910 unități de învățământ cu 19.880 săli de clasă): 127 de proiecte depuse și în selecție + 1 contract de finanțare semnat, în valoare cumulată de 739 mil. lei (sumă nerambursabilă);

– Nord-Est (1.100 unități de învățământ cu 26.408 săli de clase): 152 de proiecte depuse, 9 contracte semnate, cu finanțare nerambursabilă de 890,63 mil. lei;

– Sud-Est (867 de unități cu 15.801 săli de clasă): 53 de proiecte depuse, 1 contract semnat, cu o sumă nerambursabilă disponibilă de 495,31 mil. lei;

– Sud Muntenia (1.020 unități de învățământ, cu 18.873 săli de clasă): 90 de proiecte depuse, cu o sumă nerambursabilă de 703 mil. lei;

– București-Ilfov (763 de unități de învățământ cu 14.342 săli de clasă): 72 proiecte depuse,  8 respinse, 1 contract de finanțare semnat, sumă eligibilă la dispoziție – 793,7 mil. lei;

– Sud-Vest Oltenia (731 de unități școlare cu 14.301 săli de clasă): 76 de proiecte în evaluare cu o sumă eligibilă de 444,63 mil. lei;

– Regiunea Vest (622 de unități de învățământ cu 14.595 săli de clasă): sumă alocată – 437 mil. lei, 59 de proiecte depuse, 5 respinse, 6 contractate, valoare solicitată – 527,5 mil. lei.

În loc de concluzii

Dacă în cazul PNDL este vorba despre fonduri naționale, deci n-ar exista musai o limită de timp dincolo de care se taie finanțarea, altfel stau lucrurile în privința fondurilor europene. Exercițiul bugetar european se încheie în 2020 și, indiferent câte derogări s-ar oferi, tot există o vreme când banii se pierd. Și trebuie să admitem că lucrurile se mișcă la noi cam greu și e posibil să întâmpinăm greutăți în sensul în care s-ar putea să primim sancțiuni pentru necheltuirea banilor în termenul agreat.

Maria BOGDAN

România educată

„O naţiune care nu contează în lumea ştiinţei devine o naţiune dependentă intelectual şi cultural. Ştiinţa nu este un rezervor de cunoştinţe oarecare din care extragem când şi cât avem nevoie. A nu produce ştiinţă înseamnă să ne condamnăm la lipsa accesului direct la progres şi cunoştinţe, limitarea contribuţiei la patrimoniul ştiinţific“, spunea Bertrand Hevieu, președintele INRA din Franța în Aula ASAS.

Educația și cercetarea nu sunt un lux, ci o necesitate

Vom avea vreodată educație obligatorie de 12 ani? Cine, când, cum, cu ce efecte?

Dreptul la educația obligatorie este cea mai înaltă formă de îngrijire și de respect pe care statul o poate da cetățenilor săi, consacrat prin art. 32 din Constituție și Declarația Universală a Drepturilor Omului.

În România școala nu a fost și nu este, cu excepția unor mici oaze, o bucurie, ci o pedeapsă cu care ne amenințăm copiii, iar învățarea a devenit o corvoadă. Atitudinea societății românești față de școală este una rece, cu excepția perioadei de susținere a examenelor de evaluare și bacalaureat. Mulți compatrioți își petrec anii de școală obligatorie fie încercând să memoreze mecanic niște lecții predate de dascăli fără chemare, fie căutând scurtături, căi de a păcăli sistemul sau un prost de la care să copieze, cum remarca Florin Negruțiu în republica.ro

Suntem cei mai needucați europeni

Potrivit statisticilor europene, suntem cel mai slab educat popor din Uniunea Europeană, cu un procent de 15% (9,9% în 2007) al persoanelor – între 15 și 64 de ani – cu grad ridicat de educație față de media UE-28 de 26,7% și 30,4% în Franța. Nivelul mediu de educație (absolvenți de școli profesionale, licee și școli postliceale) este de 55,6%, față de 46,4% media UE și 43,6% în Franța, iar nivelul scăzut (absolvenți de școală primară, gimnazială sau niciuna) este de 29,4%, față de 26,9% media UE și 26% în Franța, cu o rată a analfabetismului funcțional de 42% și cu o rată a abandonului școlar ridicat, de peste 11%. Să fii analfabet funcțional înseamnă să cunoști semnele, să poți citi, dar să nu înțelegi ce citești, să nu fii în stare să faci conexiuni logice, să nu reușești să ajungi la miezul unei idei“, cum remarca acad. Solomon Marcus.

Discuția despre educație în România se termină brusc după încheierea evaluărilor naționale, după bac sau după terminarea facultății. Ruptura se produce în momentul absolvirii. Ideea urmăririi evoluției absolvenților după terminarea școlii nu există. Statul consideră că și-a făcut datoria și-și iese din rolul de educator imediat după ce a scăpat de încă o promoție: ce se întâmplă în următorii 50-60 de ani cu cetățenii lui nu-l mai interesează. Acest dezinteres reprezintă cauza principală a înapoierii, a mediocrității și a ratării societății românești în ansamblu. Conform analizei economice.ro, procentul persoanelor – între 15 și 64 de ani – cu grad ridicat de educație a fost de 15% (9,9% în 2007), față de media UE de 28-26,7% și 30,4% în Franța. Nivelul mediu de educație (absolvenți de școli profesionale, licee și școli postliceale) este de 55,6%, față de 46,4% media UE și 43,6% în Franța, iar nivelul scăzut (absolvenți de școală primară, gimnazială sau niciuna) este de 29,4%, față de 26,9% media UE și 26% în Franța. Rata șomajului în rândul tinerilor cu vârsta de 20-24 de ani a ajuns la 24,1%.

Motivul? Reformele bulversante

Reformele introduse de la începutul anilor ’90 au bulversat întregul învățământ românesc, ca acum să se facă eforturi pentru revenirea la structura dinainte de ’89: reconsiderarea rolului grădiniței și începerea educației de la 6 ani până la 14 ani, 8 clase și continuată cu școli profesionale și/sau liceul între 14 și 18/19 ani, clasele IX-XI/XII, după care urmează studiile superioare între 18-22 de ani și masterat 21-25 de ani, după caz.

Învățământul superior a fost organizat pe trei cicluri, respectiv studii universitare de licență, studii universitare de masterat și studii universitare de doctorat pe baza sistemului de la Bologna. Școala doctorală și-a pierdut din esență. Teza de doctorat, în loc să prezinte rezultatul unor cercetări științifice complexe, în urma cărora sunt elaborate idei și propuneri originale în domeniul științific, a devenit punctul final al studiilor universitare, fiind considerată o formă de perfecționare profesională. Atunci de unde idei și descoperiri noi, contribuții proprii la valorile universale dacă doctorantul nu are experiență practică? Atunci de ce ne mirăm că tezele sunt plagiate?

S-a ajuns la un nou limbaj de lemn, neologistic, întrebuinţat de comentatori pe la posturi de radio şi de televiziune, cărora li se adaugă politicieni inepţi, iar cuvintele româneşti sunt înlocuite de persoane care stau prost cu vocabularul şi cu gramatica limbii române. Nu ne mai concentrăm, pentru că ne focusăm. Nu mai aşteptăm un răspuns, ci un feedback. Nu mai consimţim, ci achiesăm. Nu mai luăm în considerare, fiindcă anvizajăm. Nu mai realizăm, ci implementăm, iar cazurile sunt speţe. Nu ne mai ducem într-un loc, ci într-o locaţie. Nu mai avem frizeri şi croitorese, avem hair-stilişti şi creatoare de fashion, iar cizmarii sunt designeri. Secretarele nu-şi mai spun decât manager assistant, iar serviciul de întreţinere a devenit mentenanţă.

Am avut așteptări și chiar am sugerat Guvernului Cioloș să aloce procentul de 6% pentru finanțarea învățământului și 1% cercetării din PIB, prin bugetul pe anul 2016 conform legii, în acord cu Strategia Europa Orizont 2020, pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, cu un program și buget de cercetare și inovare al UE pe perioada 2014 – 2020 de peste 70 mil. de euro și proiectul național al Președintelui României „România educată“ care reprezintă începutul reașezării societății pe valori, dezvoltarea unei culturi a succesului bazate pe performanță, muncă, talent, onestitate și integritate. La acest proces trebuie să contribuie toți cei interesaţi – elevii, studenţii, profesorii, părinţii, cercetătorii, dar și organizațiile reprezentative ale acestora, sindicatele, patronatele, asociaţiile profesionale, organizațiile neguvernamentale, reprezentanții mediului privat, instituțiile de educație sau de cercetare, instituţiile publice centrale şi judeţene cu atribuții în domeniu, dar și publicul larg.

Trebuie să devenim cetățeni educați care își înțeleg rolul în istorie, într-o societate globalizată.

Mircea M. TOMA

Revista Lumea Satului nr. 17, 1-15 septembrie 2016 – pag. 44-45

Exportul de „creiere“ româneşti a crescut cu 381%

De la medici, IT-işti la asistente medicale şi muncitori în construcţii şi agricultură, vestiţii căpşunari ne-am obişnuit să vedem cum, anual, zeci de mii de români iau calea străinătăţii. Mai nou, tot mai mulţi copii şi adolescenţi îşi caută destinul în Occident. Potrivit unei analize realizate de experţii de la KeysFin, piaţa serviciilor de educaţie în străinătate a crescut cu o rată de-a dreptul fulminantă, de 381% în ultimii cinci ani.

Pe noi şcoala nu ne-a pregătit pentru trecerea de la comunism la capitalismul sălbatic, pentru traiul pe credit, şi mai ales, pentru criză. Ne-am adaptat din mers, am improvizat, am învăţat mai mult la „şcoala vieţii“ decât pe băncile şcolii cum să ne descurcăm într-un prezent instabil şi cu perspectiva unui viitor imprevizibil.

Pentru copiii noştri, situaţia este cu totul alta. Dincolo de faptul că s-au născut într-o altă lume, departe de privaţiunile regimului ceauşist, au învăţat din experienţa noastră şi au primit şansa de a-şi exploata şi dezvolta abilităţile în şcolile din Occident. Datele statistice din piaţa serviciilor de educaţie în străinătate arată că, pe ansamblu, sunt câteva mii de copii şi adolescenţi care, în ultimii ani, au ales să înveţe sau să meargă în vacanţe de studiu în şcolile din Uniunea Europeană.

Dovadă că cele mai importante 16 firme care activează în domeniu (unul vast, de la taberele şi vacanţele şcolare la pachete de studii liceale şi universitare) au reuşit să îşi extindă afacerile de la 3,6 milioane de lei în 2010 la 17,2 milioane de lei în 2014. În total, luând în calcul cifra de afaceri comună a acestor companii, putem trage concluzia că părinţii au cheltuit peste 51,8 milioane de lei pentru a le asigura copiilor lor şansa de a experimenta educaţia occidentală.

„Evoluţia fulminantă a pieţei, care a marcat o creştere de 381% în ultimii cinci ani, demonstrează că românii au devenit tot mai interesaţi să îşi trimită copiii la studii în Occident, încercând să le dea un imbold spre o viaţă mai bună“, afirmă analiştii KeysFin.

„Asistăm la un adevărat export de creiere, susţinut în primul rând de părinţi, dar şi de instituţiile de învăţământ occidentale prin intermediul burselor pentru cei merituoşi. Este un rezultat direct al lipsei de performanţă a sistemului educaţional românesc, dar şi al integrării europene, al globalizării“, spun experţii care susţin că fenomenul se va amplifica în viitor.

„Datele statistice demonstrează că firmele din domeniu şi clienţii acestora au înţeles potenţialul unor asemenea servicii, de la taberele educaţionale în limbi străine la programele de studiu liceal şi universitar, iar viitorul ar putea aduce creşteri de două cifre a pieţei“, mai susţin aceştia.

IntegralEDU, Mirunette International Education SRL, Seytour SRL şi Educaţia SRL sunt printre companiile cele mai reprezentative, având în vedere cifrele de afaceri din 2014.

Toate aceste firme au marcat creşteri spectacu­loase în ultimii ani, de peste 150-200%, pe fondul dezvoltării serviciilor şi interesului tot mai mare al românilor pentru educaţia şi pregătirea cu iz occidental.

„Estimările legate de dimensiunile şi dinamica pieţei sunt relative, în condiţiile în care activităţile specifice variază de la activităţile şcolare la componenta turistică. Interesant este că, dincolo de aceşti bani, există o altă parte importantă reprezentată de sumele pe care părinţii le plătesc pentru plata studiilor şi care nu sunt evidenţiate în contabilitatea firmelor româneşti. Vorbim de sume de câteva milioane de euro anual, care trec direct din conturile părinţilor în cele ale instituţiilor de învăţământ“, afirmă experţii KeysFin.

O simplă estimare arată că, la un volum de 1.500 de copii trimişi anual de părinţi la studii în Occident, sumele încasate de acestea variază între 15 şi 30 milioane de euro/anual.

TABERELE ŞCOLARE, PRIMUL PAS

Cine sunt clienţii? Părinţi cu dare de mână, angajaţi în firme multinaţionale sau care deţin business-uri profitabile, în general români cu venituri peste medie. Potrivit experţilor, atunci când aleg să îşi canalizeze copiii spre o educaţie în Occident, primul pas îl reprezintă tabăra şcolară, o activitate menită să-i ofere copilului „gustul“ educaţiei la alt nivel. Sunt zeci de oferte în această perioadă, de la tabere în SUA, Marea Britanie, Franţa, Elveţia, Germania, Italia etc. „Tabăra îi oferă copilului experienţa studiului într-o şcoală din străinătate pe durata a 2, 3 sau 4 săptămâni, îi oferă cunoaştere în ceea ce priveşte programele de studiu oferite de liceele din străinătate, îi trezeşte curiozitatea şi entuziasmul“, afirmă Teodora Răducanu, Secondary Education Coordinator la IntegralEdu, unul dintre principalii jucători din piaţă. Elevii au şansa de a-şi îmbunătăţi nivelul lingvistic, de a studia anumite materii conform curriculei ţării respective şi de a înţelege domeniul spre care părinţii vor să-l canalizeze: business, medicină, politică, arhitectură etc. Sunt tabere în care elevii pot obţine inclusiv certificări CAMBRIDGE ESOL EXAMS, BEC, IELTS, TOEFL, TOEIC, care să-i ajute pe viitor.

Adrian Negrescu

Abonează-te la acest feed RSS