Unbeaten 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 28 Feb 2021

La Bivolari - Iaşi porcul mistreţ, animal în gospodărie

În peregrinările noastre prin satele Moldovei am consemnat, e drept încă timid, revenirea la unele vechi îndeletniciri, cum ar fi creşterea viermilor de mătase, a şinşilei – un animal apreciat pentru blana sa preţioasă, a struţilor, melcilor ori... a râmelor, toate acestea aducătoare de bune câştiguri.

Zilele trecute am fost în satul Tabăra din comuna ieşeană Bivolari, unde un gospodar, pe numele său Gheorghe Aniţoaiei, creşte ... porci mistreţi.

„Ideea, îmi spune gospodarul, a fost a feciorului meu care lucrează în străinătate de mai bine de 12 ani. Văzând în multe ţări europene că a apărut şi se dezvoltă cu succes creşterea acestui animal, ne-am gândit să începem şi noi o astfel de afacere. Am procurat din Transilvania trei femele şi un mascul. Le-am creat condiţii optime, cât mai apropiate de habitatul lor natural, şi aşa au apărut primii godaci mistreţi care, iată, cresc într-o gospodărie din această parte de ţară.“

Ne conduce în spatele casei, unde sunt amenajate adăposturile. În trei din acestea vedem scroafe, acum cu cinci-şase purcei, care pot ajunge până la 12 capete la o fătare la maturitate. Separat în alte boxe, masculii, iar în faţa acestora, suprafeţe împrejmuite pentru aceştia şi femele, unde cele 27 de capete de mistreţ, cât numără acum „microferma“, cum o numeşte glumind gospodarul, se pot plimba în voie. Alături, în curtea fiului său plecat la lucru, ne arată două femele de porc domestic încrucişate cu mistreţi. „De Crăciun o să vedem ce o să iasă.“

Muncă mai puţină, cheltuieli mai mici

Aflăm că mistreţii sunt mult mai uşor de întreţinut decât porcii domestici. „La boxe le fac curăţenie o dată pe săptămână, iar în padocuri – ca să spun aşa – în aer liber o dată pe an. Nu e nevoie de condiţii speciale, de adăposturi încălzite iarna, ba mai mult, se simt minunat când au posibilitatea să se plimbe prin zloată şi zăpadă.“ Gospodarul ne spune că, de mai bine de un an, de când creşte mistreţi, n-a apelat la doctorul veterinar.

Sunt hrăniţi de două ori pe zi cu uruială din porumb, orz, grâu şi şroturi de floarea-soarelui. La 100 kg din astfel de amestec, stăpânul locului adaugă 300 g de sare. În aceste condiţii, mistreţii iau în greutate circa 10 kg pe lună, iar la maturitate masculii pot atinge între 250 şi 300 kg, iar femelele până la 250 kg.

O afacere de perspectivă

Domnul Aniţoaiei a sacrificat până acum doi mistreţi pentru nevoile gospodăriei, iar rezultatele au confirmat interesul de care se bucură în străinătate creşterea în fermă a acestui animal. Carnea, deosebit de gustoasă, nu are colesterol. La greutatea de 110-120 kg, grăsimea, mult mai subţire, nu depăşeşte un centimetru, iar la sacrificare, poate fi luată odată cu pielea.

Preţurile sunt pe măsură: dacă un kilogram de porc domestic costă în viu 10 lei, cel de mistreţ depăşeşte 20 de lei. Un vier de 200 kg se vinde cu 400-500 euro, iar trei femele şi un mascul, la vârsta de trei luni, când ajung la 25-30 kg, se vând cu o mie de euro!

Vestea că gospodarul din Tabăra creşte porci mistreţi s-a răspândit cu repeziciune. „Sunt solicitat permanent de doritori din întreaga ţară care vor să cumpere purcei. Am hotărât însă să creştem numărul capetelor până la o sută şi, dacă totul va merge bine, să extindem afacerea, cu atât mai mult cu cât carnea de mistreţ se bucură de mare căutare în Europa. Cred că şi cele văzute pe Internet o confirmă, porcul mistreţ oferă carnea viitorului.“

Stelian CIOCOIU

Livezile revin la Bălţaţi-Iaşi

• Plantaţii noi pe zeci de hectare
• Material săditor livrat în întreaga ţară
• Dobânzi înrobitoare la instituţiile de credit

După ce, timp de 20 de ani, livezile, care au dus faima comunei ieşene Bălţaţi până departe, au dispărut încetul cu încetul, timid şi-au făcut apariţia noi plantaţii de pomi aparţinând unor oameni ai pământului care se încăpăţânează să ducă mai departe o ocupaţie moştenită din bătrâni.

Unul dintre aceştia este şi domnul ing. Mihai Hlihor, administratorul unei pepiniere. „Ne-am născut între pomi, ne spune zâmbind dl Hlihor. Dovadă faptul că şi alţi doi fraţi ai mei sunt patronii unor societăţi având ca obiect de activitate producerea de puieţi, iar cu soţia mea am fost coleg de facultate la USAMV «Ion Ionescu de la Brad». Şi dacă mai adăugăm că mulţi consăteni, majoritatea tineri, au plantat livezi, putem spune că pomicultura a revenit la Bălţaţi.“

A lucrat în cooperativa de producţie şi, după dispariţia acesteia, s-a privatizat, punând bazele producerii de material săditor pe terenul pe care îl avea de la părinţi. Începutul a fost greu. În primii doi ani a vândut câte trei mii de puieţi. Muncind din greu cu toată familia şi câştigând încrederea clienţilor, a diversificat oferta, astfel încât firma a ajuns cunoscută nu numai prin calitatea pomilor, ci şi prin butaşii de trandafiri şi stolonii de căpşuni livraţi în întreaga ţară.

Acum firma dispune de patru hectare de pepiniere cu câmpurile I, II şi seminceri altoind circa 100 mii de pomi pe an.

Cu eforturi financiare deosebite – credite, împrumuturi de la prieteni, dar şi cu fonduri SAPARD – a plantat, în 2006, 17 ha de livadă. S-a extins apoi la 32 ha cu măr, cais, piersic, urmând ca, în perspectivă, suprafaţa să ajungă la 50 ha. „E o muncă de la un capăt la celălalt al anului, subliniază dl Hlihor. Acum, cu 12 salariaţi pe care îi avem, executăm primele tratamente pentru combaterea păduchelui de San-José şi al altor dăunători, paralel cu tăierile ramurilor atacate de făinare. Mă bucur de zăpada căzută din belşug, aştept şi alte ninsori ca să nu mai avem parte de seceta de anul trecut când, pentru a salva livada, am udat manual fiecare pom de cinci ori cu câte 10-15 l de apă.“

Valorificarea producţiei, o problemă

Odată cu intrarea pe rod a livezii, încercările de a livra marfă marilor magazine a eşuat. „Taxele exagerate pentru expunerea la raft, ne spune şi doamna ing. Elena Hlihor, importul de mere din Polonia, Ungaria etc. ne-au închis accesul la marile magazine. De aceea vindem marfa prin pieţe, dar şi aici sunt probleme cu intermediarii care, nu o dată, sunt înţeleşi cu conducerea pieţelor.

Iată de ce ing. Hlihor face demersuri pentru ca, accesând fonduri europene, să construiască un depozit modern care să-i permită să păstreze merele mai mult timp şi să nu mai fie la mâna intermediarilor. Şi tot pentru o valorificare mai eficientă a producţiei are în vedere achiziţia unei linii de sucuri concentrate. „În ceea ce mă priveşte, spune dl Hlihor, fondurile europene mi-au dat posibilitatea să mă dezvolt, aşa cum spuneam, la înfiinţarea primei livezi utilizând şi un proiect SAPARD.“

O bancă a agricultorilor

Ca orice agent economic, şi societatea din Bălţaţi utilizează credite la care dobânda, plus diferite comisioane, ajunge la 17-18%. „Este o dobândă înrobitoare, subliniază interlocutorul meu, în condiţiile în care statul găseşte noi mijloace de spoliere a agricultorilor, în loc să-i sprijine. Cum e posibil, se întreabă retoric dl Hlihor, ca, după ce în 2011 am asigurat culturile de rapiţă şi grâu, aşa cum prevedea legea, la 1 ianuarie 2012 aceasta să fie abrogată, astfel încât statul a rămas cu banii din asigurări, iar agricultorul cu paguba. E nevoie ca statul să sprijine agricultura prin înfiinţarea unei bănci specializate care să ofere celor care lucrează pământul bani cu dobândă subvenţionată. Exemplele nu lipsesc. În 1996, când a apărut SAPARD, dobânda a fost de cinci la sută. E adevărat însă că cele mai mari sume au fost luate de cei care dispuneau de pile-cunoştinţe-relaţii. Oricum însă, ideea rămâne şi dezvoltarea agriculturii româneşti depinde, spun eu, de apariţia acestei instituţii şi nu, în ultimul rând, de simplificarea formalităţilor impuse de instituţiile bancare agricultorilor care solicită un credit.“

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2013

La Staţiunea pomicolă Iaşi cercetare fundamentală cu bani din... casieria unităţii

• 200 ha de livadă plantate în ultimii ani
• La ordinea zilei, reorganizare şi noi tehnologii
• Nu sunt bani nici pentru brevetarea soiurilor

Între unităţile de cercetare din agricultură, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iaşi ocupă un loc aparte. În 35 de ani aici s-a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică, printre rezultate numărându-se crearea a 24 noi soiuri de cireşi dulci, trei soiuri de vişin şi patru de nuc şi, ceea ce este mai important, în condiţiile în care mai toate unităţile de profil trăiesc de pe o zi pe alta, unitatea ieşeană nu numai că a supravieţuit dar cunoaşte, în ciuda greutăţilor de ordin financiar, o oarecare dezvoltare.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Stelian CIOCOIU
LUMEA SATULUI NR.23, 1-15 DECEMBRIE 2012

În judeţul Iaşi seceta şi alte necazuri ale legumicultorilor

Seceta, pe care oamenii mai bătrâni ai satelor o aseamănă cu cea din 1946, a afectat în mod deosebit legumicultura. După o muncă fără preget, care se declanşează odată cu începutul anului, legumicultorii vestiţi din Bosia, Răducăneni, Chicirea, care aprovizionau din belşug pieţele oraşului Iaşi şi nu numai, acum, în toamnă, fluieră a pagubă. Tot păgubiţi sunt şi cumpărătorii care găsesc în pieţe legume de proastă calitate, puţine şi scumpe.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Stelian Ciocoiu

REVISTA LUMEA SATULUI NR. 20, 16-31 OCTOMBRIE 2012

Abonează-te la acest feed RSS