Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat eliberarea de adeverințe pentru solicitanții schemei de ajutor de stat reglementată de OUG nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor aferentă perioadei 1 iulie – 31 decembrie 2023, care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente, de la instituțiile bancare și nebancare ce au încheiat convenții cu APIA. 

Pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2023, APIA a încheiat convenții cu instituțiile bancare și nebancare, respectiv cu două fonduri de garantare -  Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici și Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM), pentru a veni în sprijinul fermierilor care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente.

Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus cererea inițială de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, aferentă perioadei 1 iulie – 31 decembrie 2023.

Prin adeverință se confirmă valoarea de 85% din valoarea ajutorului determinat aferent  cererii inițiale, iar valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverința cuvenită solicitantului.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici și Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează maxim 80% din valoarea fiecărui credit acordat de bănci fermierilor.

Reamintim fermierilor că dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%, în conformitate cu Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 703/2013, cu modificările și completările ulterioare, prin care sunt stabilite condițiile privind încheierea convențiilor dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de instituția noastră în baza adeverințelor eliberate.

În ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.

Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituției, la adresa: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.

Evoluția activității de garantare la nivel european, modele de dezvoltare ale instituțiilor financiare în Europa și impactul fiscal al programelor de garantare, au fost temele principale  ale  reuniunii la nivel înalt ce a avut loc la Palatul Victoria în data de 26.05.2023.

Reprezentanți ai celor mai importante instituții financiar bancare și de garantare din Europa, executivi și experți europeni în finanțarea și garantarea IMM-urilor au participat la reuniunea “SOLUȚII DE GARANTARE FINANCIARĂ – RETROSPECTIVE ȘI PERSPECTIVE 2022-2024”, ce a avut loc sub Înaltul Patronaj al Guvernului României, la Palatul Victoria în data de 26.05.2023. Evenimentul s-a bucurat de prezența Ministrului Finanțelor, dl.Adrian Câciu, Ministrul Cercetării Dezvoltării și Digitalizării, dl.Sebastian Burduja, Consilierul Guvernatorului Băncii Naționale a României, Prof. Univ. Dr. Dan Costin Nițescu, dl. Florin Jianu, președinte CNIPMMR, alături de alți reprezentanți ai mediului de afaceri și ai  sistemului bancar din România.

foto 2

Reuniunea s-a desfășurat în cadrul a două paneluri – Panel 1 Structuri de garantare și modele de dezvoltare ale instituțiilor financiare în Europa, urmat de Panel-ul 2, în care au fost prezentate Instrumente de garantare pentru IMM-uri. Prezentarea unor programe care și-au dovedit eficacitatea în perioada crizelor suprapuse. Speakerii evenimentului au pus în discuție subiecte relevante în domeniul garantării financiare, au împărtășit bune practici în domeniul instrumentelor de garantare și au identificat soluții pentru a putea sprijini mai eficient sectorul antreprenorial care este nevoit  să facă față provocărilor unor crize suprapuse, într-un climat caracterizat de volatilitate și incertitudine. Au fost propuse instrumente noi de garantare și au fost abordate perspective noi în ceea ce privește viitorul garantării financiare în România și în Europa.

Foto 1

Cu acest prilej, Ministrul Finantelor, Adrian Câciu observa că garanțiile de stat, fondurile de garantare și de contargarantare, sistemul bancar prin capitalul investit în economia României, ajută la multiplicarea în mod progresiv a resurselor financiare, iar folosirea unor instrumente financiare altele decât cele clasice, au făcut diferența în a depăși cu bine crizele succesive din anii 2020-2023 și au contribuit semnificativ la reziliența economiei României și la pregătirea țării noastre ca viitor  membru al OCDE. În acest sens, ministrul a felicitat FNGCIMM pentru implicarea în zona implementării InvestEu în România și a apreciat activitatea derulată de FNGCIMM în perioada 2020-2023, pentru susținerea companiilor și a economiei private, în general.

Din poziția de Președinte a AECM, dl. Guy SELBHERR, a oferit exemple de bune practici ale membrilor AECM privind schemele de garantare dezvoltate sub Cadrul Temporar Covid 19 și Cadrul Temporar de Criză Ucraina observând că „ FNGCIMM a ajuns la maturitate și aveți un rol semnificativ în România, pentru atât de multe IMM-uri românești care beneficiază de ajutorul dumneavoastră. Din 2004 FNGCIMM este membru al Asociației iar din 2007 are reprezentare totală în Consiliul de Administrație al Asociației Europene a Instituțiilor de Garantare. Dumitru (Nancu) este unul dintre vicepreședinții mei de câțiva ani și doresc să remarc implicarea și angajamentul său față de AECM. Jucați un rol important în asociație și apreciem contribuția dumneavoastră prețioasă în activitatea noastră.”

Dumitru Nancu, Directorul General FNGCIMM, a prezentat în cadrul panelului, programul guvernamental IMM INVEST și IMM INVEST PLUS și  rezultatele implementării acestor programe în anii 2020-2023, evidențiind principalii indicatori care reflectă impactul fiscal generat de accesarea de catre companiile românești a schemelor de garantare cu garanții de stat.

Astfel, în perioada 2020 – 2022, a fost acordat un număr record de garanții, respectiv 109.832, ceea ce reprezintă 31,27% din numărul total de garanții acordate de FNGCIMM în cei 18 ani de activitate anterioară de la înființarea sa în anul 2002, iar valoarea garanțiilor acordate în perioada 2020 – 2022, respectiv 52.299 milioane lei, reprezintă 101,43% din valoarea tuturor garanțiilor acordate de FNGCIMM în perioada 2002 – 2019.

Conform unui studiu Coface, impactul fiscal generat de companiile participante în programul IMM Invest, în primul an de la acordarea finanțării, este de 2 ori mai mare comparativ cu nivelul garanțiilor acordate, iar multiplicatorul fiscal cumulat crește de aproape de 12 ori în cinci ani de la momentul acordării finanțării. Practic, pentru fiecare un leu garanție acordată de stat prin intermediul programului IMM Invest, companiile beneficiare întorc în economie 12 lei în următorii cinci ani, atât prin efectul fiscal direct (TVA, contribuții sociale și impozit aplicat profitului but sau cifrei de afaceri) cât și indirect (prin achizițiile realizate de la furnizori și salariile plătite angajaților). Efectul fiscal direct generat de companiile analizate va atinge un nivel de 181 mld lei cumulat în următorii 5 ani de la momentul acordării garanției prin IMM Invest.

Impactul fiscal indirect generat pe lanțul comercial de către companiile analizate, prin achizițiile realizate de la furnizori, precum și salariile plătite, este de 360 mld lei în următorii 5 ani de la momentul acordării garanției prin IMM Invest.

Efectul fiscal total generat este de 541 mld lei în următorii 5 ani de la momentul acordării garanției prin IMM Invest, ceea ce reprezintă de 12 ori mai mult decat nivelul tuturor garanțiilor acordate.

În ceea ce privește riscul de insolvență a companiilor, acesta a fost redus prin continuarea finanțării capitalului de lucru pe termen scurt datorită încrederii restabilite cu ajutorul schemei de ajutor de stat IMM Invest iar numărul mediu de angajați înregistrați de companiile beneficiare a crescut cu 5%, de la 650 mii locuri de muncă la aproximativ 680 mii.

Finanțările acordate cu ajutorul garanțiilor gestionate prin schema de ajutor de stat IMM Invest se ridică la aproximativ 54 mld lei, cu 150% mai mult decât echivalentul creșterii soldului creditelor acordate de întreg sistemul bancar în ultimul deceniu, schema de ajutor de stat devenind astfel cel mai de succes program național de finanțare a companiilor din istoria României.

Evenimentul, organizat în data de 26 mai 2023 în comun de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și Asociația Europeană a Instituțiilor de Garantare (AECM), a fost găzduit la București, în Palatul Victoria iar înregistrarea lui poate fi urmărită pe site-ul Guvernului României.  

“SOLUȚII DE GARANTARE FINANCIARĂ – RETROSPECTIVE ȘI PERSPECTIVE 2022-2024 a fost cel mai important eveniment internațional găzduit de FNGCIMM în acest an, iar alegerea Bucureștiului ca locație se datorează și poziției puternice pe care o are România în cadrul AECM prin prezența în structura de conducere a Asociației a domnului Dumitru NANCU, Director General FNGCIMM.

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) a fost în data de 5 aprilie 2023 gazda unui eveniment inedit în istoria sa de peste 20 de ani.

În cadrul programului Școala Altfel, elevii clasei a VI a A, din cadrul Colegiului Pedagogic „Constantin Brătescu”, au făcut o vizită la sediul celei mai mari instituții financiar - nebancare din România și au avut ocazia să afle lucruri interesante, sperăm noi, despre finanțarea și managementul unei microîntreprinderi, a unei întreprinderi mici sau mijlocii (IMM).

Elevii au fost întâmpinați de directorul general al FNGCIMM care a susținut o prezentare în care le-a explicat copiilor rolul banilor în economie, le-a descris sursele de finanțare a unei firme, rolul garanțiilor în obținerea unui credit, precum și cum pot fi folosite garanțiile financiare, având ca exemple produsele și serviciile oferite de instituție în sprijinirea dezvoltării afacerilor mici și mijlocii.

Vizita elevilor clasei a VI a de la Colegiul Pedagogic „Constantin Brătescu” reprezintă primul contact al reprezentanților FNGCIMM cu programul Școala Altfel, însă pe viitor instituția își propune să se implice mai mult în promovarea timpurie a unei culturi antreprenoriale puternice în rândul copiilor și a adolescenților.

Programul Școala Altfel este o inițiativă a Ministerului Educației, care permite elevilor să ia contact direct cu diferite sectoare economice și să interacționeze cu profesioniști din domeniu. Prin intermediul acestui program, elevii au oportunitatea să înțeleagă importanța economiei în viața de zi cu zi și să descopere lumea afacerilor.

Model de completare a declarației pe propria răspundere privind îndeplinirea condițiilor de acordare a ajutorului de stat sub formă de grant și a criteriilor de eligibilitate în cadrul programului IMM INVEST PLUS.

FNGCIMM pune la dispoziția solicitanților Programului IMM INVEST PLUS un model de completare a declarației pe propria răspundere, având în vedere că foarte multe IMM-uri care doresc să acceseze programul, solicită îndrumare în completarea acestui document necesar pentru obținerea finanțării și a garanției de stat.

Formularul model este publicat pe site-ul FNGCIMM, secțiunea Beneficiarii IMM INVEST PLUS - Model Declarație, unde sunt oferite toate informațiile cu privire la modalitatea de completare a Anexei ( 5b la convenție) prevăzută în procedura de implementare a programului IMM INVEST PLUS pentru componentele IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD și GARANT CONSTRUCT.

Programul se va derula până la 31.12.2023, iar pentru înregistrare, beneficiarii de tip IMM trebuie să acceseze portalul www.imminvest.ro.

În trimestrul 1 al anului 2023 în portal s-au înregistrat circa 5.000 de IMM-uri, care au solicitat 5.720 de credite în valoare de 7,65 miliarde lei. Dintre acestea, un număr de 1.304 credite au fost solicitate pentru realizarea de investiții, iar un număr de 4.416 de credite au fost solicitate pentru activitatea curentă.

Garanțiile aprobate doar în acest an în cadrul Programului IMM Invest Plus, depășesc 1.500 de garanții, în valoare de peste 1,3 miliarde de lei, pentru finanțări de peste 1,4 milioane de lei.

Componenta IMM INVEST România a înregistrat un număr de 1120 de contracte cu o valoare a garanției de 934 milioane lei, iar componentele Garant Construct și IMM PROD înregistrează aproximativ 200 de contracte fiecare, cu valori cumulate ale garanțiilor de cca. 160 milioane lei, respectiv 203 milioane lei. Majoritatea solicitărilor au vizat credite pentru activitatea curentă, fiind solicitate de firme încadrate în categoria microîntreprinderilor și a firmelor mici.

***

Scurta prezentare a programului IMM INVEST PLUS

Componenta IMM INVEST ROMÂNIA facilitează accesul la finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv start-up-urilor, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiții sau credite/linii de credit pentru capital de lucru, inclusiv pentru refinanțarea altor credite de investiții sau cheltuieli destinate achiziției de părți sociale și acțiuni.

Componenta AGRO IMM INVEST este dedicată întreprinderilor mici și mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie, inclusiv start-up-urilor, din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar.

Componenta IMM PROD are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale solicitate pentru asigurarea lichidităților și finanțarea investițiilor de către IMM-uri, inclusiv start-up-uri, care activează în sectoare productive.

Componenta GARANT CONSTRUCT are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale pentru îmbunătățirea eficienței energetice, susținerea investițiilor în domeniul energiei verzi și alinierea la obiectivele de mediul implementate de:

1. IMM-uri și întreprinderi mici cu capitalizare de piață medie din sectorul construcțiilor, inclusiv start-up-uri, precum și arhitecți și birouri individuale de arhitectură

2. Unități Administrativ Teritoriale (municipii, orașe, comune).

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de marți, 28 martie 2023, eliberează adeverințe pentru beneficiarii DR 06 - Bunăstarea animalelor, care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente, de la instituțiile bancare și nebancare ce au încheiat convenții cu APIA, pentru anul de angajament 2023.

Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus cerere de plată aferentă anului de angajament 2023, pentru DR 06 – Plăți în favoarea bunăstării animalelor - pachetul a) porcine sau pachetul b) păsări.

Prin adeverință se confirmă valoarea de 85% din valoarea sumei solicitate în cererea de plată aferentă anului de angajament 2023.

Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverința cuvenită beneficiarului pentru Plățile privind bunăstarea animalelor, anul de angajament 2023.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici și Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează maxim 80% din valoarea fiecărui credit acordat de bănci fermierilor.

Reamintim fermierilor că potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 703/2013, cu modificările și completările ulterioare, sunt stabilite condițiile în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA. Dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.

În ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.

Până în prezent, APIA a încheiat Convenții cu următoarele instituții bancare și nebancare și cu cele două fonduri de garantare, respectiv Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM):

  1. APIA - Alpha Bank - FGCR;
  2. APIA - BCR - FNGCIMM;
  3. APIA – BRD - FGCR;
  4. APIA – Creditcoop - FGCR;
  5. APIA – CEC Bank – FGCR/ FNGCIMM;
  6. APIA - OTP Bank – FGCR/FNGCIMM;
  7. APIA – Raiffeisen – FGCR;
  8. APIA - Banca Transilvania – FGCR;
  9. APIA – Unicredit Bank- FGCR.

Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare, respectiv FGCR/ FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituției: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a încheiat convenții pentru finanțarea capitalului de lucru cu instituții bancare și nebancare și, începând de astăzi, 15.03.2021, eliberează adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plăți directe (schema de plată unică pe suprafață (SAPS), plata redistributivă, plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu) și pentru beneficiarii măsurilor de mediu și climă (Măsura 10 – Agromediu și climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, Măsura 13 Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale), implementate de Agenție în cadrul Campaniei 2021.

Aceste convenții se adresează fermierilor care intenționează sa acceseze credite în vederea finanțării activităților curente, de la instituțiile bancare și non-bancare care au încheiat convenții cu APIA.

Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus Cererea unică de plată pentru anul 2021 solicitând sprijin pentru schema de plată unică pe suprafață, plata redistributivă, plată pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu și/sau pentru măsurile de mediu și climă – M10, M11, M13.

De asemenea, prin adeverință se confirmă, la data emiterii acesteia, suprafața determinată la plată pentru schemele de plată care fac obiectul convenției, că s-a efectuat controlul administrativ sau controlul preliminar, sau datele au fost preluate din informațiile existente în cererea închisă în aplicația IPA online și înregistrată în IACS, după caz, asupra cererii beneficiarului referitor la eligibilitatea schemelor de plată care fac obiectul convenției și că beneficiarul, la data emiterii Adeverinței, nu face obiectul excluderilor de la plată pentru aceste scheme de plată, îndeplinind condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislația în vigoare.

Valoarea creditului va fi de până la 90% din valoarea sumei calculate conform adeverinței eliberate de APIA.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR) și Fondul National de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii IFN - SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

Reamintim fermierilor că potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de instituția noastră în baza adeverințelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.

În ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.

Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituției, la adresa: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti