Adama Sultan iulie 2020
update 8 Jul 2020

Prof. Daniela Lica, șlefuitorul de talente din Ploiești

N-am să mă întrec astăzi în cuvinte. CV-ul directorului Centrului Județean de Excelență Prahova, prof. titular la catedra de informatică a Colegiului Național „I.L. Caragiale“, Daniela Lica, este dincolo de oricare încercare jurnalistică de a meșteri superlative. Așa că vom lăsa discuția să curgă liber, simplu, natural, sincer. Vom spune doar – citând poate 5% din CV – că prof. Lica a fost distinsă cu Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de Cavaler, diploma Gheorghe Lazăr clasa a II-a, este membru în Comisia Națională de Specialitate a Ministerului Educație Naționale, expert în Managementul Educațional, profesor Mentor, disciplina informatică, profesor MERITO pentru excelență în educație, membru în comisiile de pregătire a loturilor naționale lărgite/restrânse de informatică, coautor de manuale, că numără în jur de 60 de medalii obținute de elevii pregătiți de domnia sa la olimpiadele internaționale de informatică, că zeci de elevi care i-au trecut prin mână au fost admiși la cele mai prestigioase universități din lume (Cambridge, Oxford etc.), iar foștii absolvenți lucrează la cele mai mari corporații din Europa, America și Asia...

Rep.: Am citit zeci de interviuri cu dumneavoastră, iar aprecierile sunt fabuloase, de la „antrenorul de genii“, la „omul care a adus Silicon Valley la Ploiești“. Eu o să vă întreb altfel: ce-i trebuie unui profesor pentru a avea la catedră rezultate de excepție?

Daniela Lica: Dacă mă gândesc la învățământul de excelență, unde profesorul lucrează numai cu elevi care au aptitudini deosebite și care știu ce vor, e un alt gen de muncă, efort, sprijin pe care îl acorzi. În mediul rural, în schimb, profesorul trebuie să-și simtă elevul ca pe propriul copil, să i se dedice, să empatizeze. Și, credeți-mă, nu sunt vorbe mari, totul se bazează pe acel gen de afecțiune profesor-elev; aceasta creează minuni. Dascălul, am spus-o de multe ori, nu trebuie să rămână la stadiul de transmițător de informație. Relația care se construiește între profesor și elevi e mult mai solidă decât nivelul cognitiv al cadrului didactic.

Rep.: Vă pun o întrebare incomodă, ea circulă: dacă nu ați fi predat la un liceu de elită, ați mai fi obținut rezultatele profesionale uriașe care stau acum în CV-ul dvs.?

D.L.: Păi am răspunsul. La începutul carierei mele am fost doi ani la Liceul Tehnologic „Elie Radu“. Iar de acolo – și țineți cont că eram și eu la început de carieră – am obținut locul al III-lea pe județ la informatică, cu un elev pregătit de mine. E ușor să punem etichete. Dar eu nu cred foarte mult nici în tipul acesta de evaluare care triază elevii. Copii buni sunt peste tot, important este să-i descopere profesorul.

Rep.: Mulți dintre olimpicii internaționali pregătiți de dvs. – peste 60 la număr – dar nu numai ei, au ajuns la universități din întreaga lume, printre care și celebrele Cambridge, Oxford. Înțeleg că și fiica dvs. a urmat acest traseu.

D.L.: Eu la liceu am clasă de matematică-informatică, intensiv informatică, și mare parte dintre elevi aleg să plece în străinătate, să urmeze studii de informatică (computer science-engleză) și inginerie. Mai sunt și cei care rămân acasă și dau admitere la Drept, Medicină. Sunt niște clase extraordinar de bune și nu doar la materia mea. Fiica mea a fost prima mea elevă admisă la Cambridge, apoi s-a creat un fel de modă și mulți au fost admiși apoi la această prestigioasă universitate din Marea Britanie.

Rep.: Doamna profesor, dacă ați fi astăzi elevă, ce ați face, ați pleca să studiați în străinătate?

D.L.: Cred că și eu aș alege să plec în Anglia, probabil tot la Cambridge, și apoi aș face masterul la Oxford, așa cum a procedat fiica mea (n.n.-acum lucrează în SUA, la Google). Evident că mi-ar plăcea și SUA, am reușit să văd viața de acolo prin ochii copilului meu și apoi am mers la ea în vizită și am simțit America așa cum e, alt...continent!

Rep.: Înțeleg. Ce spun elevii, se mai întorc în țară?

D.L.: 80% dintre copii merg afară cu convingerea că se duc numai la studii. Nu e o fugă din țară. Doar că, atunci când termină universitatea, ajung la concluzia că nu prea au la ce să se întoarcă. În fine, acolo prind gustul de a lucra în mari corporații, e altă viață, altă mentalitate, oamenii sunt respectați, tratați cu demnitate. Poate sunt influențați și de părinți, care doresc tot ceea ce e mai bun în lume pentru copilul lor... Știu și eu ce să zic? E o temă la care ar trebui să mediteze toată societatea.

Rep.: Dvs. ați fost răsplătită cu foarte multe distincții pentru meritele profesionale de excepție. V-am văzut la Cotroceni, faceți parte din clubul select al celor 31 de profesori MERITO, ați fost „Profesorul anului“ la Ploiești, aveți și statutul de profesor Mentor. Care a fost momentul în care ați simțit că ați fost așezată unde se cuvine?

D.L.: Când mi s-a decernat premiul MERITO. Romanian Business Leaders, o comunitate formată din 500 de antreprenori, manageri și profesioniști români din diverse domenii, a creat proiectul MERITO, unde sunt premiați, spun ei și eu citez, „profesorii exemplari, care schimbă România în bine.“ Când am primit această recunoaștere din partea lor a fost poate unul dintre cele mai minunate momente pe care le-am trăit între adulți. Pentru că eu trăiesc momente la fel de speciale cu fiecare performanță a elevilor mei. A fost o stare de emoție profundă și, știu și eu, mă gândesc că sunt o mulțime de profesori foarte buni, nedescoperiți încă...

Rep.: Ei bine, cu toată recunoașterea aceasta națională, ați fost vreodată consultată în legătură cu reforma din educație?

D.L.: N-aș vrea să greșesc, în proiectul acesta MERITO există un curent prin care se încearcă identificarea soluțiilor prin care să fie redefinit/schimbat învățământul. Să ai 40-44% analfabeți funcțional înseamnă că există o mare problemă în sistem! În rest, eu sunt în Comisia Națională de Informatică, dar să mă întrebe pe mine cineva cum aș vedea reforma nu s-a întâmplat. Pot să spun că am participat la câteva dintre programele școlare naționale pe planul-cadru care există acum, dar mai mult de-atât nu m-a întrebat nimeni nimic.

Rep.: Văzând rezultatele acestea grozave ale copiilor și profesorilor, ele nu se împacă deloc cu sintagma „educația e praf, e la pământ“. Și-atunci unde să așezăm starea învățământului de astăzi?

D.L.: Între elite și cei 40-44% analfabeți funcțional! Ambele ipostaze sunt o realitate! Învățământul s-a polarizat, avem partea aceasta extraordinară, iar dincolo elevii poate n-au parte de educație de calitate și pesemne nici de cadre didactice bine pregătite.

Rep.: Și cum ați vedea dvs. învățământul schimbat?

D.L.: Eu nu spun că am o privire de ansamblu asupra întregului sistem, dar aș putea emite păreri despre domeniul meu. Eu cred că e foarte necesar să ne mișcăm un pic. Cred că elevii nu mai trebuie să stea în bănci 5 zile pe săptămână, ei cu fața la tablă, iar profesorul cu spatele la ei și fața la tablă. E imperativ să ieșim din șablonul acesta în care profesorul transmite informația, elevul ascultă; aș fi curioasă care ar fi rezultatele dacă elevul ar sta 3 zile în bancă și 2 zile ar avea un proiect prin care ar putea să-și atingă competențele la mai multe materii. Aș scoate băncile acelea înșirate în clasă și le-aș așeza câte patru, ca pentru grupe de proiect. E ceva care ne oprește să ne mișcăm și să fim în ritmul vremurilor de azi. Eu intuiesc că așa cum vor dispărea sute sau mii de meserii, sigur școala va fi schimbată din temelii. Eu sper să ajungem și la momentul în care profesorul nu va mai trebui să dea note, facem un alt gen de evaluare, prin concursuri, prin proiecte, să-și ofere elevii ei între ei premii. Noi, la Centrul de Excelență, într-un context non-formal, unde nu dăm note, copiii vin, învață, acumulează, iar rezultatele se văd prin toate acele premii internaționale obținute de elevi și prin faptul că sunt admiși în învățământul mondial de elită. Bun, o evaluare trebuie să existe, dar profesorul, având pixul și nota, nu trebuie să mai fie asimilat cu... sfântul care intră pe ușă! El are cu totul alt rol! Iar catalogul n-ar trebui să mai existe. Știu că par vise, dar mai știu că se poate, trebuie să venim cu învățământul înaintea vremurilor, să anticipăm schimbările, să facem puțin pionierat, fiindcă ne vom trezi apoi că suntem complet pe dinafară.

Maria Bogdan

Abonează-te la acest feed RSS