Alianța pentru Agricultură și Cooperare informează oficial că prezentul document reprezintă o perspectivă de bază preliminară privind viitorul Politicii Agricole Comune (PAC) post 2027, urmând ca pe parcursul procesului de negociere să se revină cu opinii oficiale suplimentare. În acest context, considerăm că avem nevoie de o PAC mai puternică, cu un cadru instituțional și organizațional adecvat pentru simplificarea acesteia, mai puțin birocratic și mai ușor de utilizat, pentru a răspunde mai bine provocărilor actuale ale sectorului agricol. Astfel, valoarea și rolul PAC ar trebui să fie evaluate în lumina pandemiei Covid-19, a crizei energetice, a crizei îngrășămintelor, a creșterii inflației, a invaziei rusești în Ucraina și a liberalizării importurilor de produse agricole din Ucraina, din cauza cărora o bună parte din fermierii din România riscă falimentul.

Ca principiu major, solicităm o politică puternică, reglementată în comun și finanțată în mod adecvat pentru a sprijini fermierii și pentru a continua să ofere cetățenilor alimente sigure, nutritive și de înaltă calitate într-un mod durabil, nu numai în UE, ci și în țările terțe. Este primordial să fie stabilite și urmate direcții de acțiune care să ducă atât la atingerea obiectivelor de durabilitate și sustenabilitate cât și la productivitate și performanță. De multe eforturile agriculturii nu sunt apreciate, deși sectorul merge în direcția potrivită privind durabilitatea. Astfel, trebuie să se facă apel mai mult la punctele forte, respectiv dimensiunea culturală, sistemul de producție specific, trăsăturile ergonomice, climatice și propriile bucătării, care îmbogățesc UE.

Consumatorii trebuie să accepte că producția durabilă presupune costuri mai mari și nu se reflectă în prețuri, de cele mai multe ori. Europa se îndreaptă spre o agricultură din ce în ce mai durabilă. Asta înseamnă costuri mai mari, iar prețurile alimentelor, de cele mai multe ori, nu acoperă tot. Trebuie să comunicăm cu publicul în mod transparent, prin etichete clare, pentru a putea face distincția între produse autentice și produse substitute. Trebuie să se țină cont de valoarea nutritivă, de rezultatele testelor în ceea ce privește impactul acestora asupra organismului uman, de costurile de producție, de prețul de vânzare la raft. De asemenea, trebuie luate în considerare și tendințele demografice, tinerii fermieri, dimensiunea fermelor, restricțiile introduse de Pactul Verde, schimbările climatice, impactul și contribuția agriculturii. Azi e aproape imposibil ca agricultorii să continue să producă respectând toate constrângerile și să își mențină competitivitatea în același timp.

Este nevoie de un sistem agricol viabil în toate statele membre UE, o PAC cu adevărat comună,  să existe agricultori și producție în fiecare țară, nu doar să producem unde este cel mai eficient, ci să se stabilească și urmărească o strategie agricolă care să acopere cel puțin minimum 50% din consumul intern al fiecărui stat și să reducă dependența de importurile de proteine de origine vegetală, evitând în special importurile care nu corespund acelorași criterii de calitate precum cele din interiorul Uniunii. Populația dorește produse europene, locale, regionale și lanțuri scurte.

Trebuie să întărim măsurile de gestionare a piețelor pentru a face față crizelor. Este foarte important să sprijinim rolul cooperativelor, acestea fiind fundamentale deoarece ajută agricultorii să facă investiții, să exporte și să depășească provocările actuale.

Provocările politice și geopolitice cu care ne confruntăm ne-au obligat să ne reevaluăm și să ne adaptăm politicile, cu repercusiuni asupra economiilor noastre, în special asupra sectorului agricol. Pentru a ne menține competitivitatea, avem nevoie de o legislație europeană mai echitabilă în ceea ce privește SUR, NGT, GREEN DEAL, F2F, TAXONOMIE, BIODIVERSITATE, EMISII INDUSTRIALE DIN SECTORUL AGRICOL, mai puține constrângeri și condiții identice pentru produsele importate din țări terțe, la fel ca pentru cele produse în Europa. Instituțiile europene ar trebui să fie foarte atente atunci când negociază acordurile comerciale, pentru a sprijini în principal noile state membre să exporte produse agroalimentare, în special atunci când acestea nu își pot trimite produsele pe piața comună, pentru a nu crea cote de piață pentru producătorii din state terțe.

Obiectivul principal: Asigurarea securității alimentare cu hrană convențională prin intermediul unui sector agricol durabil, rezistent, neutru din punct de vedere climatic, eficient din punct de vedere al resurselor și competitiv în cadrul unor zone rurale dinamice. De asemenea, este necesar să producem mai mult și mai bine prin inovare, transfer de cunoștințe și digitalizare.

Următorul PAC ar trebui să se concentreze asupra următoarelor elemente esențiale:

1. Creșterea sustenabilității sectorului și reducerea amprentei ecologice a acestuia, fără a pune în pericol capacitatea de producție a competitivității sale. În acest sens:

• Producția agricolă trebuie să rămână competitivă la nivel internațional. Să ne consolidăm poziția ca exportator de produse durabile. Pe termen scurt provocările sunt invazia Ucrainei, liberalizarea importurilor de produse agricole din Ucraina și integrarea agriculturii ucrainene în agricultura europeană fără a perturba activitatea economică și siguranța alimentară a statelor vecine. Pe termen lung este o provocare să gestionăm tranziția de înverzire a agriculturii și să ne asigurăm că rămânem competitivi cu marii actori din piața internațională în același timp. Structura pe piloni a PAC trebuie să rămână adecvată pentru a gestiona veniturile fermierilor și a produselor agricole care să rămână competitive la nivel internațional. Este important să analizăm și să creăm noi instrumente care să ne permită să îndeplinim dezideratele PAC. Trebuie să întărim iar rolul agriculturii și trebuie să avem o abordare deschisă, nu doar pentru a hrăni europenii ci și pentru a vedea ce rol joacă UE la nivel internațional.
• Oferirea de alternative rentabile înainte de interzicerea substanțelor de protecția plantelor autorizate de instituțiile europene, pe baza nevoilor actuale ale agricultorilor de a controla bolile și dăunătorii fără a crea dezechilibre economice sau a crește prețul produselor agricole și fără a afecta aprovizionarea cu alimente pentru consumatori. Reducerea cantității de pesticide și de îngrășăminte nu ar trebui să se aplice statelor membre în care utilizarea este deja sub media obiectivelor UE-2020.
• Inovația este cel mai important factor de care agricultorii au nevoie. Avem nevoie de tehnologii și echipamente noi, schimbarea tuturor utilajelor și echipamentelor. Trebuie să producem mult mai multă hrană folosind aceeași suprafața de teren, reducând amprenta de carbon. Inovația duce la solutii, dar nu se întâmplă în mod spontan. Cele mai multe probleme ar putea fi rezolvate prin tehnici de ameliorare moderne(NGT) și implicit prin agricultura de precizie. În acest sens este nevoie de introducerea în pachetul privind regulamentul de utilizare sustenabilă a produselor de protecția plantelor și a pachetului legislativ privind NGT-s, introducând obligativitatea ca deciziile să se ia pe o baza științifică, pe analize de impact responsabile și nu pe decizii politice, emoționale.
• Investițiile în irigații inteligente trebuie considerate o prioritate - seceta pedologică severă și arșița atmosferică sunt un fenomen tot mai prezent. Având exemplul anilor 2015, 2017, 2020 și 2022, când pe milioane de hectare producția fermelor românești a fost aproape de zero, trebuie să luăm toate măsurile necesare pentru a nu permite ca acest eveniment nefericit să se repete.
• Reînnoirea generațiilor prin oferirea accesului la finanțare pentru tinerii fermieri, stimulând astfel nivelul minim de rentabilitate pe fiecare sector/sub-sector, diversificarea pe mai multe sectoare și zone de relief (câmpie, deal, munte), încurajarea transferului de exploatații și active agricole pentru a asigura schimbarea generațiilor și durabilitatea zonelor rurale.
• Avem nevoie de instrumente integrate de gestionare a riscurilor în agricultură, obligatorii la nivelul tuturor statelor membre. Totodată, măsurile actuale pentru a face față volatilității pieței - plăți directe, plase de siguranță pe piață și asigurări de risc - trebuie să fie menținute. Aceste măsuri trebuie să fie mai rapide, atât în ceea ce privește activarea lor, cât și în ceea ce privește rezultatele lor și rapiditatea efectuării plăților către fermieri. Cu toate acestea, ultimii ani au arătat că sunt necesare mai multe instrumente, inclusiv o gestionare mai bine orientată și mai eficientă a riscurilor și dezvoltarea pieței în viitor. Pe lângă aceste măsuri preventive, ar trebui să se țină seama de catastrofele naturale și geopolitice și de impactul acestora asupra veniturilor agricultorilor, calitatea și accesibilitatea prețurilor la consumatori.
• Este important ca toate produsele agroalimentare de pe piața internă să beneficieze de condiții de concurență echitabile. Pentru a ne menține competitivitatea globală avem nevoie de parteneriate comerciale, de acces la materii prime și la inputuri. Toate produsele de pe piața internă ar trebui să fie supuse acelorași norme și condiții. Asta presupune ca produsele provenite din țări terțe să respecte criteriile de calitate ale UE și ale produselor noastre sau fermierii europeni să poată beneficia de aceleași produse de protecția plantelor și practici de producție ca și cele provenite din țări terțe.

2. Asigurarea unui pachet financiar în relație directă cu așteptările și solicitările societății și creșterea echității în distribuția fondurilor publice.

• Cadrul Financiar Multianual nu a fost niciodată indexat la inflație și ar trebui să fie începând cu anul 2023, actualul PAC. Costurile de producție au crescut mai mult decât prețurile la raft. Programele de cheltuieli vor fi modificate în anumite state pentru că nu mai acoperă costurile efective. Finanțarea rămâne o problemă reală. În ultimii ani bugetul a fost printre marile provocări cu care ne-am confruntat.
• Este necesară creșterea bugetului pentru a asigura o finanțare de cel puțin 1% din PIB-ul UE, întrucât cei 0,4% cheltuiți în prezent pentru securitatea alimentară nu sunt suficienți. În același timp, pe lângă creșterea bugetului PAC la 1%, sunt necesare sume de aproximativ 0,3% din PIB-ul UE pentru procesul de integrare al Ucrainei în UE pentru a nu pune în pericol PAC și UE.
• Statele noi precum România nu mai pot fi amânate și au nevoie de convergența externă până la 100% până în 2030, respectiv să ajungă la minimum plata directă medie pe suprafață la nivel UE.

3. Creșterea și consolidarea rolului și puterii agricultorilor în lanțul alimentar.

• Una dintre cele mai importante zone ale lanțului de aprovizionare este distribuția prin intermediul marilor rețele de vânzare cu amănuntul. Deși Directiva privind practicile comerciale neloiale a fost mult așteptată și s-a sperat că va rezolva o mare parte din relațiile proaste dintre fermieri și comercianții cu amănuntul, de fapt, cele mai importante practici comerciale neloiale rămân nesancționate. Comerțul modern prin hipermarketuri a ajuns în unele state membre și la peste 80% din întregul comerț agroalimentar, ori condițiile impuse unilateral de marii retaileri nu pot fi susținute cu adevărat, mai ales de fermierii mici și mijlocii, ori și dacă începe o relație comercială, aceasta este nocivă. Spre deosebire de alte țări din UE, în România, din păcate, este permis ca după vânzare, adică după negocierea prealabilă care a adus deja produsul agroalimentar la limita inferioară a prețului, să fie permise alte reduceri de preț de până la 25%, stabilite unilateral de către comerciant. Mai mult, în România a existat o legislație specială aplicabilă actului de comerț care conținea niște termene de plată pentru produsele proaspete, mai scurte decât cele din directivă, dar legiuitorul a ales să le păstreze pe cele mai lungi din directivă, deși textul directivei spune foarte clar că fiecare stat poate legifera mai mult în favoarea propriilor fermieri, în funcție de realitățile locale. Deși legea de transpunere a Directivei nu a fost încă aplicată, putem susține că situația fermierului român nu se va îmbunătăți, că acesta nu va intra mai ușor pe rafturi, iar dacă o va face, cel mai probabil va ajunge să vândă în pierdere. Este nevoie de o legislație la nivelul UE mult mai imperativă, care să vizeze practicile comerciale neloiale între întreprinderi de-a lungul lanțului de aprovizionare cu alimente și care să abordeze abuzurile de putere pe piață și practicile anticoncurențiale.
• O mai bună funcționare a lanțului agroalimentar ar putea fi obținută prin consolidarea poziției cooperativelor agricole, sprijinindu-le să facă investiții comune pentru a crește valoarea adăugată a producției primare a producătorilor membri și consolidarea puterii de negociere pe lanțul alimentar. Avem nevoie de măsuri suplimentare atunci când vine vorba de sprijinirea cooperativelor agricole și a grupurilor de producători, pentru a îmbunătăți funcționarea lanțului de aprovizionare cu alimente. Măsurile trebuie să respecte integritatea cooperativelor și ar trebui să fie, de asemenea, non-denaturante dintr-un unghi de politică din domeniul concurenței și să contribuie la o piață unică funcțională. Obiectivele măsurilor de sprijin ar trebui să includă sprijinirea unui sectorului agricol economic viabil, sustenabil, competitiv, orientat spre piață, durabil, capabil să asigurare la nivelul fiecărui stat membru a securității alimentare, a locurilor de muncă, stoparea fenomenului de părăsire a satelor, dezvoltarea durabilă a mediului rural, asigurarea unui trai decent, încurajarea obținerii de produse cu valoare adăugată prin lanț integrat scurt, prin magazine și rețele de magazine ale producătorilor, cooperativelor agricole și procesatorilor, branduri locale, scheme de calitate și promovare, stabilizarea piețelor, eliminarea practicilor comerciale neloiale și împărțirea echitabilă a veniturilor pe lanț și îmbunătățirea rezilienței pieței și managementul riscului.
• În ceea ce privește contextul geopolitic, PAC nu poate răspunde la toate provocările, dar considerăm că instrumentele de gestionare a riscurilor trebuie să fie integrate și consolidate în următorul program, fiind obligatorii pentru toate statele membre, dar voluntare și complementare pentru agricultori. Acestea trebuie să fie concepute în conformitate cu analiza și evaluarea nevoilor, permițând sisteme publice, private sau public-private în legislația națională. Prin urmare, orice tip de instrumente de gestionare a riscurilor, inclusiv sistemele de (re)asigurare și fondurile mutuale, ar trebui să fie permise și să fie suficient de flexibile pentru a se adapta la realitatea din teren. Acestea pot fi completate, de exemplu, de fonduri mutuale și/sau de un sistem de asigurare facultativă și/sau de instrumente de stabilizare a veniturilor. Contribuțiile financiare la primele pentru sistemele de asigurare (reasigurare) sau alte instrumente de gestionare a riscurilor ar trebui să includă, de asemenea, costurile administrative de înființare și costurile de punere în aplicare, iar rata maximă ar trebui să fie majorată la 85%. Fiecare fermier ar trebui să dispună de instrumente adecvate de gestionare a riscurilor.
• Politica de promovare este, de asemenea, un domeniu dăunător pentru sectorul nostru. Aceasta îi ajută pe producătorii din UE să își vândă produsele pe o piață globală din ce în ce mai competitivă, oferind în același timp locuri de muncă și creștere economică acasă. Luând în considerare ultimele provocări cu care ne-am confruntat și schimbarea climatului geopolitic, ar trebui să punem într-adevăr accentul pe promovare pentru a-i ajuta pe fermierii noștri să acceseze noi oportunități de piață și pentru a-i ajuta să-și consolideze afacerile existente.

4. Debirocratizarea/simplificarea PAC - o mai bună reglementare, adaptarea normelor pentru a le simplifica și a le face mai ușor de înțeles și de utilizat de către producătorii agroalimentari.

• Nevoia debirocatizării este unul dintre elementele cheie și presupune adaptarea regulilor pentru a le simplifica, astfel fiind mai ușor de înțeles și de utilizat de către producătorii din sectorul agroalimentar. Sunt necesare ghiduri de aplicare sau linii directoare mai clar elaborate de Comisie și punerea lor la dispoziția statelor membre în timp util, pentru evitarea greșelilor de implementare la nivelul acestora, reducerea numărului misiunilor de audit şi introducerea auditului unic, cumulată cu creșterea caracterului preventiv al acțiunii de audit. Sistemele de sancționare trebuie revizuite pentru a adopta o abordare graduală și trebuie introdus conceptul de prevenire – îndreptare - corectare la greșeli neintenționate, ca urmare a unor activități desfășurate cu buna-credință. PAC rămâne o politică foarte complexă, încă dificil de înțeles și de utilizat de către agricultori. Prin urmare, viitorul PAC ar trebui să depună eforturi pentru a oferi o politică comună, simplificată, mai puțin birocratică și mai ușor de utilizat care răspunde mai bine provocărilor actuale ale sectorului agricol.
• Birocrația excesivă poate inhiba capacitatea de inovare a membrilor. Din această cauză adoptarea la nivelul Uniunii a unor practici inovative, precum noile tehnici moderne de reproducere, ar putea dura ani sau ar putea fi chiar respinse din stadiul de idei.
• Birocrația pieței unice preia o parte din capacitatea statelor membre de a-și reglementa propriile exporturi și importuri. Aici este vorba și de tranzitul produselor din anumite state terțe pe teritoriul țărilor Uniunii. România este direct afectată de această măsură, astfel, din cauza faptului că asigurăm rutele de tranzit pentru Ucraina, ne expunem fermierii la mai multe riscuri precum cantități uriașe de cereale care nu pot fi vândute de fermierii români din cauza prețurilor neconcurențiale ale produselor din Ucraina sau spațiu de depozitare insuficient pentru acestea. Din cauza deciziei de a scuti producția din Ucraina de taxe vamale, nu avem o evidență a cantităților care se află în tranzit sau import. Deși suntem solidari cu criza umanitară din Ucraina, impactul negativ pe care aceasta îl are asupra sectorului agricol din România nu este de trecut cu vederea.
• Pentru ca o piață comună să aibă succes, trebuie să existe un nivel semnificativ de armonizare a politicilor microeconomice și normelor comune privind standardele de produs, puterea de monopol și alte practici anticoncurențiale care pot să afecteze industrii cheie. Astfel, pentru ca toate statele membre să fie aliniate cu aceste norme comune trebuie adoptate niște măsuri care pot afecta, în cazul nostru, sectorul agricol, fermierii și producția lor. În acest sens, armonizarea nu este o practică echitabilă, unele state fiind mai afectate decât altele de aceste decizii. Un exemplu concret este interzicerea tratamentului cu neonicotinoide care impactează într-o mai mare măsura anumite zone. În cazul României, ne confruntăm cu atacuri peste pragul economic de dăunare și nu există alte soluții pentru a ne menține producția la un nivel optim.

5. Reînnoirea generațiilor

• Plecând de la realitatea socială europeană caracterizată de îmbătrânirea populației, cu precădere a celei ocupate în agricultură, printre prioritățile PAC ar trebui să se regăsească sprijinirea implicării tinerilor în sectorul agricol, în scopul revitalizării spațiului rural. Mulți tineri sunt încă atrași de acest domeniu, dar se confruntă cu accesul limitat la terenuri, lipsa accesului la împrumuturi, riscurile climatice, riscurile legate de venituri și de piață, precum și cu birocrația.
• Este primordial accesul la finanțare pentru tinerii fermieri stimulând nivelul minim de rentabilitate pe fiecare sector/sub-sector, diversificarea pe mai multe sectoare și zone de relief (câmpie, deal, munte), încurajarea transferului de exploatații și active agricole pentru a asigura schimbarea generațiilor și durabilitatea zonelor rurale. Avem nevoie de ajutoare rezistente/viabile, sprijin pentru investiții și măsuri de cooperare. În plus, ar trebui să fie puse la dispoziție măsuri pe termen lung care să însoțească dezvoltarea fermelor lor (a afacerii) pentru a le asigura viitorul în acest sector. Toate statele membre și regiunile ar trebui să fie obligate să le pună la dispoziție tinerilor agricultorilor facilități (drept de preemțiune) pentru a prelua teren în condiții de plată egale cu ceilalți fermieri.
• Trebuie să ne îndreptăm atenția spre conservarea terenurilor agricole împotriva urbanizării, prevenirea abandonării terenurilor, abordarea politicilor de pensionare, gestionarea riscurilor, cunoștințe și competențe, învățarea pe tot parcursul vieții, îmbunătățirea opțiunilor de mobilitate în scop educațional și servicii de consiliere mai adaptate.
• Nivelul de sprijin al ajutorului vizat ar trebui să fie suficient de mare pentru a convinge noii intrați în sector să înceapă activitatea sau să preia o fermă. Mai mult decât atât, în cazul sprijinului pentru investiții în exploatațiile agricole ar trebui să fie prioritizați în continuare ori de câte ori beneficiarul, un tânăr fermier dorește să acceseze. Aceste măsuri ar trebui să fie, de asemenea, însoțite de alte instrumente adaptate nevoilor lor, cum ar fi servicii de consultanță, rețele și servicii de formare, instruire, perfecționare și îndrumare pentru a se asocia și colabora în echipă pentru as fi sustenabili și competitivi.

6. Condiții egale pentru toate produsele agroalimentare de pe piața internă

• Este nevoie de un sistem agricol viabil în toate statele membre UE, o PAC cu adevărat comună, existența agricultorilor și producției în fiecare țară, nu doar în zonele unde este cel mai eficient. De asemenea, trebuie să se stabilească și urmărească o strategie agricolă care să acopere cel puțin minimum 50% din consumul intern al fiecărui stat și să reducă dependența de importurile de proteine de origine vegetală, evitând în special importurile care nu corespund cel puțin acelorași criterii de calitate precum cele din interiorul Uniunii. Populația dorește produse europene, locale, regionale și lanțuri scurte.
• În acest context, ar trebui făcută o referire specială la alte politici (de exemplu, politica comercială, politica de promovare), care ar putea juca un rol indirect pozitiv în sprijinirea veniturilor agricultorilor prin facilitarea exporturilor de produse agroalimentare din UE către țări terțe. Un sistem de credit la export european ar putea contribui la atenuarea presiunii pe piețele UE și de a reduce riscurile de piață. Mai mult, PAC, alături de politica comercială a UE, ar trebui să le permită producătorilor europeni să concureze în condiții echitabile cu produsele importate pe piața UE. Prin urmare, UE ar trebui ca în această perioadă de negociere a Acordurilor de liber schimb cu țările terțe să impună obligativitatea respectării standardelor de calitate și de mediu practicate de fermierii europeni.

PAC trebuie să fie mai eficientă, mai ușor de înțeles, mai fezabilă și mai simplă pentru fermieri, ținând cont de particularitățile regional europene, naționale și regiunile fiecărui stat membru.

În rândul fermierilor, o idee de afacere este cultura de mure. Aceasta este considerată una avantajoasă și profitabilă la noi în țară, în special în rândul fermierilor cu suprafețe mici de teren. Totodată, arbustul fructifer se dezvoltă cu succes în condițiile climatice din România și este și ușor de întreținut.

Specialiștii recomandă ca murul să fie plantat primăvara înainte de a intra în vegetație sau toamna târziu, imediat după ce a ieșit din vegetație. Lunile recomandate sunt martie-aprilie sau octombrie-noiembrie, în funcție de evoluția temperaturilor. Butașul de mur se prinde repede și planta se dezvoltă într-un ritm destul de alert. De aceea putem considera că este similar cu zmeurul sau cu fragul.

„Cultiv o suprafață de 0,5 ha de mur pe lângă altă cultură de bază pe care o dețin de zmeură. Am luat decizia de a dezvolta și cultiva arbuști de mur deoarece îi consider avantajoși din punct de vedere economic, dar și în privința întreținerii. Fructele se valorifică în timp util. Producția pe care o obțin o valorific prin Asociația Romcăpșuni. Pentru 2,5 kg de mure se estimează 80 de lei, un preț avantajos. Cred că fiecare dintre noi își poate dezvolta o astfel de cultură la el acasă deoarece și o suprafață mică îți poate oferi o producție mare. De asemenea, murul poate fi utilizat și pentru procesare, putându-se pregăti diverse dulcețuri“, a declarat fermierul Laurențiu Ghiță.

Culturile de mure au nevoie de un sol argilos

Solul pentru plantarea culturii de mur trebuie să fie argilos, aerisit, fertil și cu un nivel al pH-ului de aproximativ 6,5. Trebuie să ținem cont să curățăm bine solul de buruieni și să-l fertilizăm cu îngrășăminte. Pământul necesită o arare de aproximativ 40 cm și afânare. Atunci când semănăm butașii trebuie să ținem cont de adâncime – 40 cm, distanță – 3 m între rânduri și de 1,5 m între plante. La baza gropii este indicat să adaugi un amestec de pământ și gunoi de grajd foarte bine descompus. Culturile de mure au nevoie de un grad ridicat de umiditate. Trebuie să ții cont să uzi planta de 4-5 ori pe săptămână. Pentru o dezvoltare armonioasă, culturile de mure au nevoie de un sistem de susținere. Acesta poate fi realizat cu spalieri și sârme. Spalierii trebuie amplasați pe fiecare rând, la o distanță de 8 m și la o adâncime de 60 cm, iar de aceștia se atașează sârmele pe care se vor dezvolta murele. Imediat după plantare este necesar să scurtezi planta cu până la 25 cm; în caz contrar pot apărea boli care îți vor distruge cultura.

Bolile culturii de mur

Cultura de mur poate dezvolta boli precum rugina murului care apare pe frunze și lăstari și se manifestă prin pete de culoare galbenă. O altă boală este antracnoza, care atacă arbuștii de mur; se observă pe frunze, atunci când apar pete mici de culoare roșiatică, și pe lăstari, când formează pete cenușii.

Făinarea murului se manifestă printr-un înveliș albicios. Acesta determină îngălbenirea fructelor, iar florile atacate de această boală au un aspect ars. Pentru a o combate, specialiștii recomandă să aplici tratamentele fitosanitare corespunzătoare și să ai grijă la igiena de îngrijire.

Beneficiile murului

Murele sunt bogate în vitaminele A, B1, B2, C, E, minerale precum potasiu, fosfor, fier, sodiu, magneziu, mangan, seleniu, zinc, cupru și calciu, dar și acid folic. Acestea au un efect antiinflamator asupra organismului diuretic, antiseptic, laxativ, analgezic și, în special, antioxidant.

De asemenea, murul poate fi o opțiune pentru cei care sunt la dietă. Fructele previn retenția de lichide și conțin puține calorii. Totodată, pielea celor care le consumă va arăta mult mai luminoasă. Sucul din acest fruct îți poate oferi mai multă energie, iar pentru cei cu afecțiuni faringiene este o opțiune optimă deoarece are un efect benefic asupra rănilor în gură, inflamația gingiei sau a mucoasei bucale.

Liliana POSTICA

Cartofii au nevoie de o cantitate suficientă de apă pentru a crește și a se dezvolta. O irigare corectă va ajuta la menținerea umidității solului și la prevenirea supraîncărcării cu apă. În general, cartofii au nevoie de aproximativ 2,5-5 cm de apă pe săptămână. Dacă plouă în mod regulat în zona ta, atunci poate nu va fi necesară irigarea suplimentară, dar dacă nu, atunci va trebui să irigi plantele regulat.

Conform specialiștilor este important să irigi cartofii în perioadele potrivite ale zilei, astfel încât să reduci pierderea de apă prin evaporare și să maximizezi absorbția de apă de către plante. De obicei, cel mai bun moment pentru irigarea cartofilor este dimineața devreme sau seara târziu, atunci când temperatura este mai scăzută și umiditatea relativă este mai mare. Aceste momente ale zilei vor ajuta la menținerea unei umidități optime în sol și la reducerea pierderilor de apă.

Sistemul de irigare

Există mai multe opțiuni pentru sistemul de irigare a cartofilor, inclusiv irigarea prin picurare sau irigarea prin aspersie. Irigarea cartofilor prin picurare este o metodă eficientă și economică de a furniza apă direct la rădăcinile plantelor. Acest sistem implică utilizarea unor țevi sau furtunuri subțiri, cu orificii mici, prin care apa este livrată la o rată lentă și constantă către rădăcinile plantelor. Irigarea prin picurare are mai multe avantaje față de alte metode de irigare, inclusiv: economisirea apei, picurarea apei direct la rădăcinile plantelor reduce pierderile de apă prin evaporare și asigură o utilizare mai eficientă a apei; reducerea erodării solului – picurarea apei la o rată lentă și constantă reduce șansele de erodare a solului cauzate de fluxul puternic de apă; reducerea creșterii buruienilor – prin furnizarea apei direct la rădăcinile plantelor, irigarea prin picurare poate reduce creșterea buruienilor în comparație cu alte metode de irigare; economisirea energiei – irigarea prin picurare necesită o presiune mai mică decât alte metode de irigare, ceea ce poate economisi energie și costuri.

Există mai multe opțiuni pentru sistemele de irigare prin picurare, inclusiv sisteme de picurare cu emițători încorporați în tuburi sau furtunuri și sisteme de picurare cu emițători montați pe marginile furtunului. Alege sistemul care se potrivește cel mai bine nevoilor tale și cerințelor solului și climei din zona ta. Înainte de a instala sistemul de irigare prin picurare trebuie să știi câtă apă au nevoie cartofii tăi. Cea mai bună metodă pentru a calcula necesarul de apă este să măsori cantitatea de apă pe care o pierde solul prin evaporare, cunoscută și sub denumirea de evapotranspirație. Această valoare va fi diferită în funcție de climă, solul și stadiul de dezvoltare a plantelor. După ce ai determinat necesarul de apă, instalează țevile sau furtunurile cu orificii mici la baza plantelor de cartofi. Acestea trebuie să fie îngropate la o adâncime de aproximativ 10-15 cm pentru a ajunge la rădăcini. Furtunurile trebuie să fie conectate la o sursă de apă și la un regulator de presiune pentru a controla fluxul de apă.

Monitorizarea umidității solului

Pentru a determina când trebuie să irigi cartofii este important să monitorizezi umiditatea solului. Poți face acest lucru prin simpla verificare a solului din zona rădăcinilor, care ar trebui să fie umed, dar nu saturat cu apă. De asemenea, poți utiliza un senzor de umiditate pentru sol sau poți verifica starea plantei pentru semne de uscare a frunzelor sau a vârfurilor.

Prea multă apă poate fi la fel de dăunătoare ca și prea puțină. Supraîncărcarea cu apă poate duce la putrezirea rădăcinilor și la apariția altor probleme de sănătate ale plantelor. Pentru a evita aceste probleme, asigură-te că solul este bine drenat și nu lăsa apa să se acumuleze la suprafața solului sau în jurul rădăcinilor.

Liliana POSTICA

Apa acumulată în sol în perioada de toamnă-iarnă este hotărâtoare pentru reușita culturilor de primăvară. Aprecierea rezervei de apă nu se face după cantitatea de precipitații căzute, ci prin analize de laborator.

Când în stratul 0-100 cm se găsește apă sub 600 m3/ha rezerva este insuficientă, la 600-1000 m3/ha este foarte mică, la 1.001-1.400 m3/ha este mică, la 1.401-1.700 m3/ha este mijlocie și la 1.701-2.000 m3/ha este mare.

Se are în vedere că 1 mm apă din rezerva solului este echivalent cu 2-3 mm precipitații căzute în perioada de vegetație.

Principalele vergi tehnologice influențate de nivelul rezervei de apă din sol în momentul semănatului sunt:

• Alegerea epocii de semănat pentru a asigura condiții de germinarea semințelor. În cazul deficitului de umiditate se însămânțează mai devreme și mai adânc pentru a încorpora sămânța într-un strat cu umiditate.
• Adâncimea de pregătire a patului germinativ să fie cât mai mică pentru a nu răscoli solul cu pierderi de apă. Stratul pe care se încorporează sămânța să fie așezat (pat tare) cu densitatea aparentă de 1,3 g/cm3 pentru a asigura aportul capilar al apei la nivelul seminței, iar stratul care acoperă sămânța (plapuma moale) să fie afânat cu densitatea aparentă de 1,0-1,1 g/cm3 pentru a favoriza pătrunderea aerului și căldurii și a ușura străbaterea tinerelor plăntuțe.
• Densitatea culturi se stabilește în funcție de rezerva de apă existentă în sol, asigurându-se un indice optim al suprafeței foliare care să realizeze o fotosinteză corespunzătoare unei producții maxime.

Creșterea densității peste aceste posibilități duce la sterilitatea știuleților de până la 38-44% față de 2-8% existenți în condiții de irigare.

Important este să nu existe goluri în cultură pentru a menține o atmosferă umedă care reduce evapotranspirația și creșterea buruienilor.

• Alegerea speciilor și soiurilor (hibrizilor) de plante astfel încât condiții de deficit de umiditate să se cultive cele rezistente la secetă. De exemplu: sorg, năut, șofrănel, iarba de Sudan etc.
• Fertilizarea cu azot se corelează direct cu rezerva de apă din sol. Este indicat să se folosească îngrășăminte cu eliberare tratată/controlată care să asigure azot pe întreaga perioadă de vegetație.

Corectarea dozelor de azot se efectuează astfel:

• pentru fiecare 10 mm apă acumulată în plus se adaugă 3 kg de azot și se diminuează doza cu 5 kg de azot pentru fiecare 10 mm în minus;
• se scad 30 kg din doza de azot după leguminoasele pentru boabe și se adaugă 20 kg de azot după premergătoarele târzii.
• La erbicidarea culturilor se are în vedere că eficacitatea tratamentului depinde de umiditatea solului. Dacă solul are umiditate, erbicidele se pot aplica după semănat (preemergent), iar când solul este uscat la suprafață este indicat ca erbicidul să se aplice la pregătirea patului germinativ (ppi).
• Efectuarea prașilelor, pe solul cu deficit de umiditate, se execută cât mai superficial, pentru a nu răscoli solul, cu pierderi de apă. Prin prașile se astupă și crăpăturile prin care pierderile de apă cresc cu 18%.

Totodată, prin prașilă se realizează un strat izolator, un mulci natural care împiedică pierderea apei prin evaporare la suprafața solului.

• Combaterea bolilor și dăunătorilor asigură menținerea aparatului foliar al plantelor intact și tulpinile fără leziuni.

Plantele atacate intră într-un stres general și prin porțiunile atacate crește procesul de transpirație al plantelor și deci consumul de apă care este deficitar.

Prin aplicarea măsurilor menționate se pot obține recolte satisfăcătoare și în anii mai dificili climatic.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Marius Postolache, un tânăr în vârstă de 22 de ani, muncește cot la cot cu părinții săi o suprafață de 6 ha cu legume și 15 ha cu pomi fructiferi, în Probota, județul Iași. De la vârsta de 13 ani, Marius s-a implicat în afacerea demarată de părinți pentru că, gândea el, este una de viitor.

Livadă în sistem superintensiv

„Împreună cu părinții administrez o exploatație agricolă specializată în horticultură, pe care o deținem în comuna Probota, județul Iași, respectiv 15 ha de livadă, din care 10 ha de livada de măr plantată în sistem superintensiv, 3 ha de livadă de prun și 2 ha păr. În ceea ce privește legumicultura, cultivăm legume pe o suprafață de un hectar, în spațiu protejat, și 5 ha în câmp deschis, precum tomate pentru industrializare, vinete, ardei gras, kapia, varză de toamnă și pepeni“, susține tânărul ieșean.

Proiect european pentru înființarea unei linii de procesare a legumelor și fructelor

Marius Postolache s-a obișnuit cu munca de la o vârstă fragedă. Avea doar 13 ani când a înțeles ce înseamnă să fii legumicultor și cum se clădește o afacere de succes în acest sector. Pe viitor acesta are planuri mari în ceea ce privește dezvoltarea afacerii în care părinții au tot reinvestit. Vrea să nu mai depindă de forța de muncă și de aceea încearcă să facă totul mecanizat, cu ajutorul fondurilor europene, prin Submăsura 6.1 – „Instalarea tinerilor fermieri“.

„Totul a început în urmă cu 10 ani, când părinții mei și-au schimbat domeniul de activitate și au investit în agricultură. Pentru mine reprezintă o moștenire de familie care m-a impulsionat să studiez acest domeniu și în care vreau să aplic „roadele învățăturii“ de-a lungul celor 4 ani. Pe viitor voi aplica pentru un proiect european din Submăsura 6.1 – „Instalarea tinerilor fermieri“, iar din fondurile pe care le voi obține vreau să îmi înființez o linie de procesare, în care să valorificăm produsele din fermă. Din punctul meu de vedere, deși reprezintă un domeniu greu din cauza mai multor factori, poate fi foarte profitabil“, încheie tânărul fermier din județul Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

În inima Ardealului, acolo unde se întâlnesc dealurile cu munții Transilvaniei, există un loc pitoresc, autentic, pe care nici măcar modernismul zilelor noastre nu a reușit să-l deformeze, Mărginimea Sibiului. Oieritul este cea mai întâlnită îndeletnicire în această zonă, ne spune Ionuț Lungu, un tânăr crescător al locului care ne prezintă ferma familiei.

Ținutul stării de bine

„Întotdeauna familia mea a crescut animale, dar în urmă cu 10 ani părinții mei au hotărât să se ocupe doar de animale și așa s-a înființat ferma noastră din Mărginimea Sibiului. Am început în anul 2013 cu un efectiv de 500 de oi rasa Țurcană, efectiv pe care l-am menținut până în ziua de azi. Această rasă este cea mai bine adaptată zonei noastre de munte, rezistă foarte bine la frig; pe timp de iarnă le furajăm cu fân făcut de noi, iar pe timpul verii și cu porumb, pe care îl cumpărăm. Dacă ar fi să vorbim strict de efectivul de animale, ajungem cu investițiile undeva la 70.000 €, fără să luăm în calcul terenul pe care pasc animalele pe timpul verii, utilajele și investițiile în grajduri. Produsele lactate sunt vândute en-gros comercianților, iar tineretul îl dăm spre export. O astfel de fermă presupune multă muncă fizică, nopți nedormite, însemnă să uiți de sărbători, concedii și relaxare și e nevoie de multă dragoste pentru animale. Sfatul meu pentru cei care vor să meargă spre acest domeniu e să se încarce cu multă răbdare și perseverență pentru a reuși. Pe viitor mi-aș dori să modernizez ferma pe cât posibil, pentru a-mi mai ușura munca. După cum spuneam, dacă nu ești crescut de mic într-un astfel de mediu, este foarte greu să te adaptezi la maturitate. Pentru mine acest domeniu nu a fost o alegere, a fost un stil de viață“, ne-a transmis Ionuț Lungu.

Zonă etnografică unică

Mărginimea Sibiului este o zonă etnografică unică în România, situată la vest de Sibiu, limitată la sud de valea Sadului şi la nord de valea râului Sălişte, ce cuprinde 18 localităţi: Boiţa, Sadu, Râu Sadului, Tălmaciu, Tălmăcel, Răşinari, Poplaca, Gura Râului, Orlat, Fântânele, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş, Tilişca, Rod, Poiana Sibiului şi Jina.

Poziţia geopolitică a zonei, situată la graniţa de sud a Transilvaniei cu Ţara Românească şi în proximitatea Sibiului, puternic centru meşteşugăresc şi comercial, a oferit Mărginimii Sibiului câteva trăsături definitorii.

Localităţile şi-au dezvoltat o economie mixtă, bazată pe agricultură, creşterea animalelor şi meşteşuguri tradiţionale, cu pondere deosebită pe oierit.

Cea mai mare parte a satelor din zonă au păstrat puternice tradiţii spirituale şi etno-folclorice. Deşi progresiv construcţiile moderne le-au înlocuit pe cele vechi tradiţionale, atmosfera în Mărginimea Sibiului a rămas neschimbată.

Încă din cele mai vechi timpuri, aceste populaţii de oieri au fost şi sunt maeştri în prelucrarea lânii şi a pieilor. Pe aceste meleaguri aveţi posibilitatea să găsiţi biserici vechi, muzee (Muzeul Sibiel, unde există cea mai mare colecţie de icoane pe sticlă din Europa, Muzeul Sătesc Răşinari, ce cuprinde piese uzuale din ceramică, mobilier pictat, obiecte gospodăreşti şi meşteşugăreşti, Muzeul din Galeş, cu o impresionantă colecţie de costume populare, şi Muzeul Parohiei Ortodoxe din Sălişte, ce cuprinde obiecte şi cărţi vechi de cult), case memo­riale şi construcţii tradiţionale ţărăneşti.

Cu timpul, Mărginimea Sibiului a devenit un punct important al turismului rural românesc, aici dezvoltându-se numeroase pensiuni ce vă pot oferi condiţiile necesare petrecerii unui sejur de neuitat.

Atmosfera tipic ţărănească, păstrarea intactă a tradiţiilor şi obiceiurilor, ospitalitatea sătenilor măresc atractivitatea acestor locuri.

Beatrice Alexandra MODIGA

Cătălina Ionela Achițeni din Havârna, județul Botoșani, a renunțat la visul de a fi avocat pentru a se face fermier la Ferma Cătălinei. La doar 25 de ani, tânăra vrea să ducă tradiția mai departe, ferma de familie existând din anul 1972.

Cu toate că de mică a visat să fie avocat, Cătălina a ales cu bună știință să activeze într-o lume a bărbaților și să fie excepția de la regulă. Tânăra s-a gândit că cea mai bună alegere este să se ocupe de ferma de animale a familiei din comuna Havârna, județul Botoșani.

5 decenii de existență

„Ferma există încă din 1972, este o afacere de familie, iar eu am dus tradiția mai departe, făcând ceea ce îmi place. Am crescut printre animale, sunt o pasiune pentru mine și iubesc ceea ce fac. Nu m-am văzut niciodată făcând altceva, iubirea și gingășia animalele îmi umple sufletul de bucurie și, de asemenea, aceasta este și o afacere profitabilă dacă știi să le hrănești și să le crești corect. Nu este ușor să creezi planul de alimentație al unui animal, la noi a durat ceva timp până am descoperit ritmul de creștere a animalelor și cum să sporim lactația“, mărturisește tânăra botoșăneancă.

Familia Achițeni a pornit la drum cu 100 de oi și 10 vaci, iar în prezent efectivul este de 350 de oi Karakul, 100 de capre Anglo nubiene și 40 de vaci Bălțate românești. „Am ales aceste rase din mai multe motive, de exemplu Karakul pentru că este rasa care se adaptează la condițiile din țara noastră, se exploatează pentru pielicele și producția de lapte. Bălțatele românești au un temperament liniștit și reprezintă 44% din totalul de bovine din România și produce în medie, anual, 3.000 litri de lapte cu 4% grăsime, iar caprele Anglo nubiene pentru că sunt căutate deoarece au producția de lapte ridicată și pot fi exploatate până la 10 ani“, spune Cătălina.

Piață de desfacere restrânsă. Concurență mare în zonă

Tânăra botoșăneancă mai spune că nu au făcut niciodată un calcul cu privire la investiția făcută în această afacere, costul fiind oricum unul destul de mare pentru că mereu apar cheltuieli neprevăzute. În schimb, a investit foarte mult timp, răbdare și dragoste. Cât mai multă cu putință.

„Consider că, pentru a reuși în orice domeniu, mai ales în unul în care faci ce îți placi, nu poți reuși fără perseverență, pasiune și încredere în propriile forțe. Au fost multe momente când poate îmi venea să renunț, dar atunci mi-am amintit de ce am început. Marea problemă în domeniu, din punctul meu de vedere, e forța de muncă, foarte greu de găsit. În lunile de iarnă laptele îl predăm unei firme din zonă, dar în perioada caldă facem produse lactate: brânză, urdă, pe care le vindem în zonă; nu avem o piață de desfacere prea mare deoarece concurența este mare în zonă. Primăvara alegem să dăm miei spre piața arabă, unde primim de obicei cel mai bun preț.“

Agricultura și zootehnia nu vor dispărea niciodată, indiferent de vremuri

Cătălina, când a decis să se axeze pe acest domeniu, a pornit de la ideea că agricultura și zootehnia sunt domenii de activitate care nu vor dispărea niciodată, indiferent de vremuri.

„Ne-am ușurat munca investind în utilaje agricole și, având în vedere poziționarea fermei, care este în câmp, racordarea fermei la apa curentă și curent electric a fost cel mai necesar lucru care trebuia făcut de la început. Producția de pe terenurile pe care le deținem este folosită 80% pentru furajele animalelor. Furajarea o facem și la bovine și la ovine, de două ori pe zi, dimineața și după-amiaza, dimineața cu însilozate de porumb și după-amiaza cu lucernă sau fân și șrot de floarea-soarelui, precum și porția cu boabe de porumb. Furajele folosite în creșterea animalelor sunt cele voluminoase, fibroase, suculente și verzi, dar și însilozate, în special cele de porumb.“

Viața într-o fermă nu este ușoară, sunt multe lucruri care pot apărea pe parcurs și situații cărora e greu să le faci față, adaugă tânăra botoșăneancă.

„Seceta îți poate da planurile peste cap, obținând culturi din care nu-ți scoți nici măcar investiția, dar să ai și profit. Primăvara, la fătarea oilor, trebuie să fii mereu prezent în cârd deoarece oile tinere rar reușesc să dea naștere fără ajutorul extern al omului. O altă problemă ar fi cea cu pășunea, de care primăria se ocupă și e foarte greu să împaci pe toată lumea. Ca în orice domeniu, sunt plusuri și minusuri. Ideea principală e că, indiferent de situație, trebuie să fii mereu pe câmp, mereu prezent și mereu implicat, pentru că nu te poți baza pe nimeni.“

Mereu conectat cu natura…

Planurile de viitor ale tinerei din Havârna constau în primul rând în a moderniza ferma, de a spori numărul de animale și a achiziționa teren.

„Mulți tineri fug de acest domeniu deoarece nu este unul în care stai la birou și ești mereu curat. Eu, de exemplu, muncesc cot la cot cu angajații și nu mă dau înapoi de la muncă. De asemenea, merg pe tractor la activitățile agricole să-l ajut pe tata și îmi place și asta. Sunt multifuncțională! Dar din punctul meu de vedere, este un domeniu profitabil și plăcut, ești mereu conectat cu natura și aș îndruma cât mai mulți tineri să aibă curaj să cunoască domeniul și să profeseze. De aceea sunt studentă în anul 2, la fără frecvență, la Facultate de Agricultură din Iași, și până acum consider că am dobândit destule cunoștințe care să mă ajute în fermă, abia aștept să descopăr și lucrurile pe care le voi învăța și în ceilalți ani de studiu“, adaugă Cătălina.

În curând, agroturism la ferma Cătălinei!

Pe lângă planurile de viitor de dezvoltare, Cătălina și-ar dori ca mulți mai mulți oameni să cunoască cu adevărat viața la țară, ce înseamnă și cum se trăiește o zi din viața unui fermier și să dezvolte o mică parte de agroturism, în care oamenii să vină să viziteze ferma, să vadă animalele și, de ce nu, să muncească împreună cu ei pentru a simți pe propria piele cât de mult efort trebuie într-o zi pentru a satisface nevoile animalelor.

„Nu știu dacă sunt cea mai potrivită pentru a da sfaturi, dar încerc. În primul rând, să faci mereu ce-ți place și să cauți locul unde te potrivești tu ca om, calitățile pe care le deții, să te încarci cu energie pozitivă înainte de a porni la drum deoarece poate întâlnești pe parcurs oameni sau situații care te vor descuraja, să fii plin de răbdare, să vezi animalele ca pe niște „ființe“ deoarece și acestea au nevoi speciale pentru a se dezvolta și, automat, pentru a-ți produce banii și, nu în ultimul rând e nevoie de mult curaj, să muncești și să dezvolți domeniul cât de mulți poți deoarece există posibilitatea de a accesa multe fonduri europene nerambursabile, apărând mereu oportunități noi“, a încheiat Cătălina Achițeni.

Beatrice Alexandra MODIGA

Porumbul este remarcat pentru particularitățile sale biologice și alimentare deosebite, fapt ce a determinat cultivarea lui în diverse zone ale lumii, ocupând locul trei ca suprafață (peste 130 milioane de hectare), după grâu și orez.

Porumbul are o paletă vastă de însușiri care-i conferă o importanță alimentară și furajeră deosebite. Astfel că în alimentația omului se consumă sub formă de făină de porumb (mălai), fulgi de porumb, floricele, boabe fierte etc., în timp ce în industrie boabele de porumb constituie materia primă pentru fabricarea spirtului, amidonului, glucozei și dextrinei. Din porumb se extrage ulei de foarte bună calitate, folosit în alimentația dietetică, fiind o cereală cu un conținut ridicat de grăsimi (peste 6%) în germenii de porumb.

Porumbul se folosește în diverse forme și la hrana animalelor: boabe concentrate, furaj verde sau însilozat, fân, coceni. Boabele de porumb conțin între: 11,5-14% apă, 9,5-15% proteine, 5-8% grăsimi, 1,5-2% săruri minerale, 65-72% amidon; 1 kg de porumb are 70-80 g proteină digestibilă și 1,20-1,30 unități nutritive. Din compoziția proteică a porumbului lipsesc unii aminoacizi esențiali (triptofanul, lizina), hibrizii creați în ultima perioadă posedă o genă care determină sinteza acestor aminoacizi (Opaque-2), iar folosirea acestora în hrana animalelor duce la obținerea unor rezultate spectaculoase. Modul cel mai eficient de hrănire a animalelor în perioada de stabulație se face cu porumb pentru siloz, considerat „pășunea de iarnă“ a animalelor, având un grad foarte ridicat de consumabilitate.

Porumbul poate fi cultivat ca și cultură principală sau în cultură succesivă (dublă), după plantele ce se recoltează mai devreme. Prin utilizarea unor hibrizi cu perioade de vegetație diferite se permite o cultivare eșalonată a porumbului, asigurându-se, astfel, furaje verzi în tot timpul perioadei de vegetație. Porumbul are și multe însușiri agrobiologice și agrotehnice: rezistență ridicată la secetă și cădere, la mai multe boli și dăunători, mecanizare totală a lucrărilor agrotehnice și de recoltare, o valorificare eficientă a îngășămintelor organominerale și a apei de irigație etc.

Câteva rețete de furaje

Vă oferim și câteva rețete de furaje în care se utilizează porumbul.

Pentru 100 kg de nutreţ combinat pentru vaci de lapte se amestecă: 60 kg uruială din boabe de porumb, 30 kg tărâţe de grâu, 3 kg cretă furajeră, 7 kg sare de bucătărie. Din acest amestec bine uniformizat se administrează zilnic 1,5 kg pentru o vacă în lactaţie.

Pentru tineret taurin 0-6 luni (mânzat) 100 kg amestec nutreţuri concentrate poate conţine: 45 kg uruială din boabe de porumb, 20 kg tărâţe de grâu, 30 kg uruială de ovăz, 3 kg cretă furajeră, 2 kg sare. Din acest amestec se administrează zilnic 0,3-0,5 kg pentru fiecare mânzat.

Amestec pentru pui de găină între 5 şi 40 de zile: 100 kg amestec cuprinde: 37 kg uruială din boabe de porumb, 20 kg uruială orz, 20 kg uruială ovăz, 17 kg tărâţe de grâu, 3 kg lapte praf, 2 kg făină de oase, 1 kg sare de bucătărie. Din acest amestec bine uniformizat se administrează zilnic 1,5 kg pentru 10 pui, repartizat în 3 tainuri.

Amestec pentru găini ouătoare: la 100 kg amestec se folosesc: 60 kg uruială din boabe, 10 kg uruială orz, 12 kg uruială ovăz, 10 kg tărâţe de grâu, 4 kg făină de lucernă, 1 kg făină de oase, 1 kg sare de bucătărie, 2 l ulei de floarea-soarelui. Din acest amestec, pentru 10 găini ouătoare se administrează zilnic 3 kg porţionate în trei tainuri. Din uleiul de floarea-soarelui se adaugă zilnic 4 linguri la cele 3 kg de amestec.

Anca LĂPUȘNEANU

Tuberculoza bovină este o boală cronică cauzată de o bacterie numită Mycobacterium bovis. Bovinele reprezintă principalul rezervor de M.bovis și pot transmite infecţia la un număr mare de mamifere, printre care şi omul. Infecţia la om apare, mai ales, prin consumul de lapte crud şi produse lactate, dar şi prin inhalaţie. Numele „tuberculoză“ vine de la nodulii numiți „tuberculi“, care se formează în ganglionii limfatici ai animalelor afectate. În anul 1993, Organizația Mondială a Sănătății a declarat tuberculoza o „problemă urgentă de sănătate globală“. În 2006, parteneriatul pentru oprirea tuberculozei a întocmit Planul global de stopare a tuberculozei, al cărui obiectiv principal a fost să salveze 14 milioane de vieți până în 2015.

Unele surse menționează faptul că Mycobacterium bovis ar fi produs mai multe pierderi în fermele de animale din toată lumea decât orice altă boală infecțioasă. Infecția tuberculoasă este, de altfel, una dintre cele mai vechi și mai grave zoonoze. Tuberculoza bovină poate determina forme tot atât de grave la om ca și bacilul tuberculozei umane.

Boala la animale se poate transmite prin diverse căi, precum: infectarea cu materiale contaminate; infecție cu aerosoli; infectarea prin ingerare a produselor derivate; transmitere verticală; transmitere orizontală; infecția la animale de pradă.

Depistarea animalelor cu infecție tuberculoasă se face cu proba alergică, prin efectuarea testului tuberculinic. În România se execută tuberculinarea intradermică simplă, cunoscută și sub numele de „test unic“, iar la cele depistate pozitive se efectuează „testul comparativ simultan“ (TCS). La taurine, testul unic se practică de două ori pe an, în efectivele de bovine în vârstă de peste 6 luni.

Controlul bolii se face pe depistarea din timp a ei și înlăturarea din efectiv a bovinelor bolnave.

În efectivele contaminate se aplică următoarele măsuri:

• Bovinele pozitive la TCS se elimină obligatoriu din efectiv prin abatorizare. După această acțiune, toate bovinele din efectivul contaminat se izolează și se retestează după 60 de zile prin T.C.S., eliminând de fiecare dată animalele pozitive. Dacă procentul de infecție depășește 10% din efectivul testat și tuberculoza a fost diagnosticată și la tineret sub vârsta de 6 luni, efectivul se supune programului de asanare prin depopulare totală, urmând ca repopularea să se poată face la cel puțin 3 luni după stingerea oficială a bolii.
• În efectivele de bovine cu prevalență ridicată a tuberculozei, asanarea se face prin depopulare totală, urmată de curățenie mecanică și dezinfecție, a cărei eficiență se controlează prin teste.
• Fermierii trebuie să știe că infecţia este favorizată de factori precum: ameliorarea rasei; vârsta tânără; alimentaţia insuficientă calitativ şi cantitativ; regimul de exploatare neraţional; condiţii necorespunzătoare de igienă.

Succesul programului de control al tuberculozei bovine depinde de implicarea serviciilor veterinare de la toate nivelurile, dar şi de respectarea de către crescătorii de animale a normelor sanitare veterinare în domeniul creşterii şi circulaţiei animalelor.

Profilaxia tuberculozei la om presupune, în primul rând, pasteurizarea laptelui, vaccinarea anti TBC şi, în plus, controlul tuberculozei bovine.

Căile de infectare cu M. bovis

Surse primare

Animalele bolnave, cu leziuni deschise de tuberculoză, ce pot elimina bacilii prin diverse secreţii şi excreţii:

• lapte
• secreţii vaginale
• secreţii bronşice
• fecale
• urină

Surse secundare

• solul, apa, furajele, aşternutul şi ustensilele contaminate, omul.

O amenințare foarte mare pentru populație

Organizația Mondială a Sănătății trage un semnal de alarmă referitor la boala luată de la animale care este mai gravă și mai greu de tratat decât forma sa clasică. Tuberculoza bovină îi afectează mai ales pe veterinari, fermieri și măcelari. Medicii avertizează că sunt infectate peste 100.000 de persoane anual.

Studii realizate în Mexic arată că în 28% din totalul cazurilor de tuberculoză boala a fost luată de la animale. Un alt studiu realizat pe copii, în California, ridică acest procent la 45%. O problemă foarte gravă este aceea că, în multe dintre cazuri, cei care suferă de tuberculoza luată de la animale nu sunt corect diagnosticați. Acest tip de tuberculoză nu afectează doar plămânii, ci și alte organe, ceea ce complică diagnosticarea și îngreunează tratamentul.

Tuberculoza este întâlnită în România mai frecvent decât în alte țări ale Uniunii Europene. Astfel se estimează că apar în medie 130 de cazuri la 100.000 de locuitori, față de media europeană de circa 30 bolnavi la suta de mii de locuitori, dar totuși procentul de bolnavi infectați de la bovine este destul de mic. Se cunoaște că în fiecare județ există cel puțin un spital și trei-patru dispensare de pneumoftiziologie, astfel că infecţia poate fi ţinută sub control strict.

Anca LĂPUȘNEANU

Din anul 1500, se estimează că 129 de specii de păsări și 61 de specii de mamifere au dispărut. Dar 95% dintre acestea sunt specii insulare, dintre care majoritatea provin din Insulele Pacificului. Cu alte cuvinte, foarte puține specii (6 specii de păsări și 3 de mamifere) au dispărut pe continente. Nu este așadar un fenomen general și de mare amploare, astfel încât sloganul „a șasea extincție“ este un element de comunicare care intră sub speculație alarmistă care însă nu are nicio bază științifică. Toate predicțiile catastrofale făcute în ultimele decenii de așa-zișii experți s-au dovedit a fi greșite.

Pentru a fi clar în acest sens, nu înseamnă că oamenii nu au niciun impact asupra biodiversităţii. Da, există un impact, dar este o chestiune logică să păstrăm și să examinăm situațiile critice de la caz la caz. Astfel, în urma unor măsuri specifice care au fost luate de câteva decenii, au fost reconstituite numeroase populații de vertebrate ale căror populații fuseseră decimate de vânătoare sau recoltare excesivă, după exemplul cetaceelor și mai multor mamifere europene.

Protejarea biodiversității se bazează pe principiul că există o natură originală care ar fi degradată de oameni. Cu alte cuvinte, am distruge o moștenire biologică unică, rezultat al evoluției din cele mai vechi timpuri... Dar cum rămâne cu istoria biodiversității europene? Ceea ce știm este că ea a trecut prin multe vicisitudini. Timp de peste două milioane de ani și aproximativ la fiecare 100.000 de ani, calota polară s-a extins spre sud. Ne putem imagina erodarea biodiversităţii rezultată... Ulterior, în perioadele de încălzire, speciile au recolonizat, fiecare în ritmul său, ceea ce ar putea dura mii de ani, zonele eliberate de gheaţă. Dar, timp de 7 până la 8.000 de ani, primii fermieri din Orientul Mijlociu au introdus plantele cultivate și speciile asociate acestora, cum ar fi macul. Au vânat și au modificat treptat peisajele pentru a crea peisaje agricole și, mai presus de toate, au introdus, treptat, voluntar sau accidental, în mediul lor, multe specii din alte părți. Mai întâi prin schimburi comerciale în jurul Mediteranei, apoi după descoperirea de noi lumi, prin schimburi intercontinentale. Este o biodiversitate co-construită, atât la nivel de specii, cât și de ecosisteme, care continuă să evolueze rapid datorită globalizării comerțului. Prin urmare, nu este un produs pur al evoluției pe care ar trebui să-l păstrăm, ci un ansamblu eterogen de specii care s-a format întâmplător în urma evenimentelor climatice și a schimburilor comerciale. Aceasta este ambiguitatea sloganului „protejați biodiversitatea“: Da, dar care?

Printre problemele metodologice se numără problema definirii speciei care se bazează, pentru speciile macroscopice, pe o descriere morfologică, învechită, dar practică, în timp ce geneticienii ne vorbesc despre speciile biologice bazate pe interfertilitatea indivizilor. Specia este o cutie artificială în care sunt plasați indivizi asemănători morfologic, dar care pot aparține unor specii biologice diferite.

Dar rădăcina problemei este ideologică: este credința în existența unei naturi originale mitice care ar fi existat dacă oamenii nu ar fi distrus-o. Credința în echilibrul naturii este cea care duce la a considera că toată activitatea umană este un atac la adresa ordinii și armoniei naturii. Această viziune fixistă asupra naturii este total contrazisă de observația că natura este în perpetuă transformare.

Când vine vorba de ONG-uri, este destul de ușor de înțeles. Alarmismul le permite să existe, adică să fie prezente în mass-media și să le aducă astfel bani pentru a funcționa. Trebuie înțeles că, în țările bogate, catastrofismul a devenit o necesitate pentru ele. Într-adevăr, timp de 50 de ani a existat, de fapt, o întărire spectaculoasă a legislației de mediu. În problema patrimoniului natural s-au înregistrat progrese enorme. Multe specii au dobândit statut protejat, s-au stabilit reguli pentru a lua în considerare biodiversitatea în cadrul instalațiilor de infrastructură, au fost create multe rezervații naturale și parcuri, au fost impuse măsuri fermierilor. Cu alte cuvinte, cu cât mergem mai departe în timp, cu atât sunt mai puține lucruri de făcut de către ONG-uri și, prin urmare, acțiunea acestora își pierde interesul general. În acest context, ei sunt nevoiți să se radicalizeze pentru a continua să existe. Este o chestiune de supraviețuire pentru ei. Si nu trebuie să uităm că au mulți angajați de plătit și cu salarii bune...

Atunci, cum să explicăm că guvernanții preiau fără nuanță diagnosticul delirant al ONG-urilor? Nu este ușor să răspunzi la această întrebare. Sunt adesea prezentate două ipoteze. Prima este faptul că nivelul elitelor noastre a scăzut dramatic și nu sunt în stare să dea sens lucrurilor, ele urmăresc doar „tendința vremurilor“ și „însoțesc“ această mișcare a fricii iraționale pe care o „valsează“ ONG-urile. A doua este că avem de-a face cu o „oligarhie globală“ care face totul pentru a doborî societățile dezvoltate, totul din motive întunecate.

Personal, sunt lucruri care îmi scapă. Nu știu ce să cred.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU