Romania

La Iași a avut loc Festivalul Istoric „Getodava“, ajuns la cea de-a IV-a ediție

La Iași a avut loc Festivalul Istoric „Getodava“, ajuns la cea de-a IV-a ediție
Distribuie:  

Și anul acesta, Festivalul Istoric „Getodava“ din Iași a fost un real succes. Evenimentul, organizat de Asociația Culturală Geto-Dacii din Moldova în parteneriat cu Primăria Iași și Consiliul Județean Iași, a cuprins diferite spectacole, tabere militare sau civile, ateliere meșteșugărești interactive, bucătărie gastronomie antică, meșteri populari, prezentări de echipamente, dansuri ale nimfelor, lupte de gladiatori, bătălii, rugul lui Zalmoxes și multe altele ce au scos pasionații de istorie din casă.

Acest festival a fost un eveniment remarcabil, ce a reușit să readucă la viață cultura și tradițiile străvechi ale geto-dacilor. Prin atelierele meșteșugărești, prezentările de arme albe și arme de foc, demonstrațiile de luptă și recuzita unei tabere medievale, s-a dorit să se dezvolte interesul pentru trecut, oferind o lecție de istorie într-o manieră interactivă.

Membrii asociației au folosit surse istorice și tehnici de lucru documentate, pentru a confecționa, în propriul atelier, o mare parte din echipamentele civile și militare regăsite în regiunea Moldovei din secolul al XVI-lea.

Pe lângă Asociația Culturală Geto-Dacii din Moldova, la Festivalul Istoric „Getodava“ din Iași au fost prezente și Asociația Culturală Tomis, care desfășoară activități de reconstituire istorică pentru diverse epoci istorice, începând cu perioada antică, Asociația Ancient Thrace, care este originară din Bulgaria și recreează îmbrăcămintea, armele și stilul de viață al tracilor (sec. IV î.Hr. – sec. I î.Hr.) și triburilor germanice (sec. II-III d. Hr.), dar și Asociația Terra Apulum din Alba Iulia, care este un grup de reconstituire istorică, format din peste 20 de pasionați de istorie, cu o bogată experiență în evenimentele de profil din țară și din străinătate.

Lume, lume...

Vineri, 14 iulie 2023, de la ora 18.00, în Piața Unirii au avut loc dansuri ale frumoaselor nimfe dacice, lupte de gladiatori și o paradă militară la care au participat membrii din cele 12 asociații prezente la eveniment (atât din țară, cât și din străinătate), pe traseul: Piața Unirii, Bdul pietonal Ștefan cel Mare și Sfânt, Palatul Culturii și retur.

Sâmbătă, 15 iulie 2023, începând cu ora 12.00, la Pârtia de Schi din Iași a avut loc evenimentul: spectacole și tabere militare sau civile (ateliere meșteșugărești interactive, bucătărie/gastronomie antică, meșteri populari, prezentări de echipamente, dansurile nimfelor, lupte de gladiatori, bătălii, rugul lui Zalmoxes, etc.).

Beatrice Alexandra MODIGA

Iasi, festival, Getodava

Alte articole: