Domeniul agrar poate deveni locomotiva cercetării și dezvoltării
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Invatamant. Cercetare
Cercetarea și dezvoltarea din agricultură vor putea constitui în următorii ani locomotiva întregului domeniu, după cum spune Csaba Éber, directorul economic al companiei Malagrow. El consideră că, în timp ce diferitele ramuri economice se confruntă cu dificultăți în perioada asta incertă și nu de puține ori recurg la tăierea fondurilor de dezvoltare, agricultura relativ stabilă rămâne pe mai departe un domeniu de perspectivă în acest sens. Așadar, inovarea în domeniu nu dă semne de încetinire. Elanul inovator probabil nu va fi frânt nici de criza curentă care până la urmă și-a făcut resimțită prezența și în acest domeniu.
„Ne așteptăm la repetarea scenariului crizei globale din 2008. Agricultura pare să fie și de această dată, pe toată durata crizei actuale, ramura economică care va rămâne pe baricade și chiar mai mult decât atât. Va constitui locomotiva inovației pentru că are capacitatea de a se finanța în continuare“, explică Csaba Éber. În opinia managerului economic al firmei Malagrow preocupat de găsirea celor mai noi soluții pentru suplimentarea substanțelor nutritive, sectoarele economice aflate în dificultate sunt nevoite să reducă fondurile alocate pentru dezvoltare, însă agricultura rămâne stabilă, de aceea se așteaptă ca studiile, cercetările științifice și inovările tehnologice să iasă chiar mai mult în evidență în următorii ani. „Inovarea în domeniul agrar a dat rezultate incredibile chiar și în anii, deceniile trecute. Acum rezultatele pot fi mai evidente pentru că în această perioadă de criză foarte multe sectoare nu-și permit să finanțeze programe de cercetare de anvergură“ – a ținut să precizeze. Poate cel mai concludent exemplu pentru ilustrarea tenacității cu care se lucrează în cercetarea agricolă în pofida crizei cauzate de coronavirus este dat de complexul de laboratoare al firmei Valagro din Italia care se află în curs de construcție. Complexul va fi unul dintre centrele de excelență în cercetare și dezvoltare agricolă și, în ciuda limitărilor impuse de epidemie, va fi finalizat în acest an. În calitate de partener al Valagro putem vedea cu claritate că efectele negative ale evenimentelor din Italia nu au împiedicat continuarea cercetărilor din regiune.
O perspectivă pe termen lung
Csaba Éber este de părere că domeniul cercetării și dezvoltării este extrem de important în agricultură, mai ales pe termen lung. Actorii de vârf din agricultură și centrele de cercetare, companiile partenere și-au asumat această perspectivă și își desfășoară activitatea ca atare deja de decenii bune. Însă se pare că domeniul devine chiar mai dinamic în acești ani și nici actuala criză economică nu o va putea opri sau încetini.
Deși economia în general trece printr-o perioadă dificilă în care activitățile se desfășoară tot mai greu, domeniul C+D lucrează în continuare. „Este și va fi nevoie de aceste activități și există în continuare oportunități de finanțare și fonduri dedicate“ – precizează Csaba Éber.
Nevoi globale
Creșterea rapidă a populației în diferite părți ale globului și nevoile tot mai speciale ale unei clase de mijloc tot mai numeroasă sunt doi dintre factorii importanți care motivează cercetările din domeniu. Nevoia de alimente sănătoase și variate ne obligă să găsim soluții pentru creșterea capacității și eficientizarea producției. Răspunzând acestor nevoi, structura agriculturii, profesionalizarea metodelor utilizate și îmbunătățirea randamentului s-au schimbat extrem de rapid în ultimii ani și au acumulat un rezervor imens de posibilități accesibil și în anii ce vin. De aceea experții vorbesc de o nouă revoluție agrară care se desfășoară chiar sub ochii noștri. Ne așteptăm ca elanul inovator și de dezvoltare agricolă să nu fie frânt nici în anii următori.
Ion BOGDAN
Articole înrudite
- Avantajele agriculturii de precizie
- Anul 2021 a început cu vești bune! Iată care sunt și cui se adresează
- Microgranulatele, o nouă abordare pentru agricultura în schimbare
- DEMETER 2020: A început etapa de evaluare și selecție a proiectelor depuse
- Există suficiente soluții de protecția plantelor disponibile pentru fermierii români?
- Schimbarea la față a agriculturii românești, posibilă doar cu o cercetare puternică
- LAPAR și ASAS, parteneriat public-privat pentru revitalizarea cercetării în agricultură
- BASF își asumă obiective ce susțin creșterea agriculturii durabile în Europa
- Clubul Fermierilor Români dă startul celei de-a doua serii a Programului “Tineri Lideri pentru Agricultură”
- Într-un an agricol dificil, programele integrate NATUREVO aduc plus valoare în ferme
Articole recente - Lumea Satului
- Programul „De la fermă la furculiță“ în opinia unui specialist. „Pentru fermieri vin vremuri grele“…
- Să diminuăm prin toate mijloacele consumul și pierderile de apă din sol
- Cum putem proteja recoltele cu plantele companion
- Gospodar fără pereche cu 1.000 de oi în satul Iacobeni, județul Sibiu
- Exemplare deosebite din rasa Merinos de Palas, înscrise în Registrul Genealogic
- Cu „țoalele pe măgar“ până la stâna din Baia de Aramă
- PREPELIȚESCU - un pas important spre o franciză românească
- Cu definitivarea organizării Camerelor Agricole să se rezolve și problema consultanței agricole
- România promovează încă foarte puțin femeile în înalte demnități publice
- Programul Start-Up Nation. Fabrică de sucuri natural în valoare de 200.000 lei, la Oneşti