Agricultura, linia de start pentru producerea alimentelor pe care le consumăm, nu se mai face ca acum 100 de ani, iar la baza întregii dezvoltări este cercetarea. De fapt, piramida care s-a clădit în toți acești ani de evoluție se sprijină pe cercetare. S-au demontat tot felul de mituri cu privire la cum se face corect agricultură și cum se îngrijește pământul, s-au adus argumente științifice și asta a asigurat progresul. Totuși, provocarea continuă pentru că tindem acum spre o altă extremă. Aproape că nu mai există siguranța că ceea ce consumăm este sănătos. Profitul a fost pus mai presus de sănătatea consumatorului. Și iată că revenim la cercetare. Vrem să avem certitudinea că ceea ce mâncăm nu ne omoară? Atunci să investim mai mult în cercetare, pentru că de aici vin informațiile.

Paradoxul celor două grădini

– Dna director, se alocă puțini bani cercetării, iar acest lucru conduce și la o vizibilitate scăzută a acestui domeniu extrem de important. Sunt informații pe care cercetarea le poate oferi, dar care nu ajung la oameni.

– Așa este. Dacă cercetarea și-ar găsi locul și ar fi finanțată corespunzător, atunci și toți cei implicați în lanțul alimentar – producători, procesatori, consumatori – ar fi mai informați. Vă dau un exemplu. Metalele grele sau alți contaminanți pot să blocheze unele procese metabolice din organism și să ne îmbolnăvească. Sunt ca niște otrăvuri. Poate cu mai multă educație și informare în sensul acesta nu am mai auzi că există agricultori care cultivă o grădină pentru ei și o alta pentru piață. Firește, aceasta din urmă este tratată cu tot felul de substanțe chimice pentru a obține cât mai multă producție, fără însă ca agricultorul să se fi consultat în prealabil cu un inginer agronom, așa că dozele aplicate sunt stabilite după ureche. La final se obțin producții bune, ademenitoare ca aspect, dar problema este că nu știm cantitatea de substanțe agrochimice care se află în aceste produse. Un lucru la care puțini agricultori se gândesc este faptul că, deși pentru ei cultivă separat o grădină în care nu folosesc substanțe chimice sau cel puțin nu la fel de multe, apa freatică este aceeași și până la urmă este contaminat și solul grădinii personale, ca să spun așa. Și atunci se consumă resurse, dar nu obținem produse de calitate care pot fi consumate în siguranță. Este păcat, pentru că pământul nostru este roditor. La fel este și în industria alimentară. Se folosește carne de bună calitate, dar după aceea se pun mulți aditivi, se mai și afumă peste măsură și se obține un produs care ne poate îmbolnăvi.

Informarea este cheia

– Este îngrijorător, mai ales că măsurile de control al acestui fenomen sunt limitate.

– Oricâte instituții și laboratoare de control ar fi, nu pot să verifice sute și sute de mii de produse. Toate con­troalele se fac prin sondaj. Ai găsit un produs nociv și l-ai scos. Informarea este cheia. Oamenii trebuie să fie educați din școli, prin proiecte, seminarii. Și vă spun, cercetarea își are rolul ei în dezvoltarea societății. Nu este vorba doar despre a scoate un produs mai bun pe piață, pentru că e posibil ca între alte sute de produse acesta să nu se vadă, dar este vorba despre informațiile noi pe care cercetarea le poate oferi. Ar trebui în acest sens să existe niște programe cu asociațiile de producători. Prin intermediul lor se pot disemina foarte multe informații. Oamenii ar trebui să știe, spre exemplu, că cenușa frunzelor arse toamna în grădini și curți conține dioxină, o substanță toxică, și de aceea nu este recomandat să fie împrăștiată. Aceasta trebuie strânsă și pusă într-o groapă. Sunt multe lucruri care pot fi spuse, însă doar prin proiecte se poate face o diseminare pe scară largă. În momentul de față Institutul de Bioresurse Alimentare București are în derulare un proiect privind transferul de tehnologie și de cunoștințe către întreprinderi. Astfel se va mări aria de cunoaștere a nevoilor industriei din România și vor putea fi realizate proiecte mai mici în colaborare cu parteneri din acest sector. Acest proiect are o valoare de aproape 3 milioane de euro, iar acum s-a ajuns la stadiul de încheiere a contractelor subsidiare cu diferite companii care au solicitat ajutorul IBA București pentru găsirea unor soluții.

Lipsesc verigi importante din lanțurile alimentare

– Să vorbim despre producătorul român care, deși are resurse financiare limitate, realizează totuși un produs sănătos și de bună calitate. Problemele lui încep când ajunge pe piață și trebuie să concureze, spre exemplu, cu produsele de import care nu sunt de calitate, dar sunt ieftine și, implicit, preferate de consumatori.

– Vă dau un exemplu. Înainte se cultivau roșii, dar exista și industria procesatoare. Roșiile românești sunt gustoase, dar sunt mai puțin rezistente și faptul că puteau fi procesate imediat era un avantaj. Nu exista riscul pierderilor. Faptul că s-au distrus lanțurile alimentare este o problemă. Dacă avem industrie procesatoare putem produce oricât, pentru că există această plasă de siguranță. Nu s-a vândut produsul direct în piață, atunci poate fi transformat și vândut sub altă formă. Înainte existau niște lanțuri bine stabilite, dar s-au distrus după Revoluție. Nu putem interzice importurile, dar putem dezvolta niște proiecte naționale prin care să stimulăm producătorii și procesatorii mici.

„Din nimic nu iese cercetare, dar se știe că un leu investit în acest sector înseamnă zece în economie. Se invocă de multe ori faptul că se dau bani la cercetare, dar nu se alocă pentru investiții. Dar haideți să privim cercetarea ca o investiție. Vă spun, a fost o perioadă scurtă, prin 2007-2008, când au fost mai mulți bani pentru cercetare și s-a văzut acest lucru. Chiar și managerii întreprinderilor spuneau că au exportat mai mult, că au avut cunoștințe mai multe datorită colaborării cu noi și că au intrat și pe alte nișe de producție. Investiția în cercetare se vede într-un an sau doi la nivelul societății.“

Laura ZMARANDA