Finanțarea deficitară, reducerea personalului, datoriile existente care au condus la blocarea conturilor și la sechestrarea unor bunuri de către ANAF. Toate au fost cuie bătute treptat în sicriul cercetării agricole. Ce se întâmplă acum? MADR și ASAS își dispută dreptul de conducere a reorganizării acestui sector muribund. Când și cum se va încheia această luptă rămâne de văzut. Să sperăm că nu se va împlini proverbul popular: „Copilul cu două moașe moare cu buricul netăiat“. În rândurile următoare vă redăm opiniile reprezentanților celor două instituții.

Gheorghe Sin, președintele ASAS: „MADR nu va putea să păstreze echidistanța față de culorile politice“

„În ultimii 20 de ani au fost diminuate suprafețele administrate de institutele și stațiunile de cercetare, ca urmare a retrocedărilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Nu de puține ori acestea au avut loc prin încălcarea legislației în vigoare. În prezent, unitățile de cercetare au în administrare 32.000 ha, reprezentând o cincime din cât aveau în anul 1990. S-a redus numărul de cercetători, activitatea lor nu mai este atractivă din cauza salariilor mici și nesigure, prin actualul sistem de finanțare. În plus, cercetătorii cu experiență care pot forma tinerii sunt din ce în ce mai puțin. Unii s-au pensionat, iar alții au acceptat ofertele generoase ale firmelor străine.

Finanțarea cercetării agricole a fost deficitară, fapt care a dus la cumularea unor datorii la stat și furnizori și la imposibilitatea dotării corespunzătoare activității normale de cercetare. Legile nr. 45/2009 și nr. 72/2012 prevăd ca finanțarea cercetării agricole să se facă din venituri proprii și prin subvenții de la bugetul de stat, dar nu s-a asigurat nici măcar finanțarea de la buget care ar trebui să acopere cel puțin salariile personalului de cercetare, așa cum se întâmplă în toate țările. Veniturile proprii provin din câștigarea prin competiție a unor proiecte și din valorificarea produselor unităților de cercetare (semințe, material de plantat, lapte, animale de reproducție). Acestea constituie sursa reală de finanțare, care s-a redus de-a lungul anilor ca urmare a diminuării suprafețelor de teren, precum și a fondurilor de susținere a proiectelor. Cum să funcționeze o unitate de cercetare zootehnică autofinanțându-se din vânzarea unor reproducători și a laptelui care are un preț de vânzare sub costul de producție? Pentru a menține în funcțiune unitatea, conducerea ei a preferat să facă datorii în loc să ducă la faliment, respectiv desființare. Singura unitate zootehnică care funcționează relativ bine este IBNA Balotești, care a primit finanțare bugetară prin programul nucleu ca institut național de la ANCSI și are și o sursă suplimentară de venituri – o fabrică de nutrețuri combinate. Mai fac o mențiune: unitățile de cercetare, ca instituții publice, sunt obligate să deruleze banii numai prin trezorerie, cu o serie de restricții care le afectează activitatea. Având patrimoniul în domeniul public, nu pot să garanteze credite. Nu au beneficiat de programul SAPARD și de alte facilități ale finanțării europene, la care nu au nici acum acces pentru că au datorii. Toate acestea nu au permis o dotare tehnică necesară, găsindu-se într-o situație inferioară unor ferme private, care au beneficiat de fonduri europene. Un alt exemplu: firmele private (străine) oferă fermierilor semințe, pesticide și alte input-uri la început de campanie, cu plata la recoltarea culturilor. O unitate de cercetare publică nu poate face acest lucru din cauza unor reguli „contabilicești“. Concurența pe piață, la valorificarea semințelor, este neloială și defavorabilă unităților de cercetare.

Acumularea datoriilor, în opinia mea, nu este indiciu al unui management necorespunzător, ci al lipsei unei finanțări firești de care trebuia să beneficieze unitățile de cercetare. Sunt unități care nu au datorii, acestea fiind institutele naționale care au primit o finanțare „nucleu“ (de bază) de la Agenția Națională de Cercetare Științifică și stațiuni care au suprafețe mai mari disponibile pentru producerea de semințe, dar și acestea au o activitate de cercetare limitată. Volumul datoriei de 200 milioane lei ar putea fi echivalent cu finanțarea de la bugetul de stat prevăzută de lege. Motivația nefinanțării bugetare, exprimată de Ministerul Finanțelor și Ministerul Agriculturii, ar consta în nepromovarea HG de reorganizare a fiecărei unități (sarcină a celor două ministere) și în faptul că o anulare a datoriei și finanțarea de la buget ar constitui ajutor de stat. Nu pot înțelege de ce în România susținerea bugetară a cercetării agricole este ajutor de stat, iar în celelalte țări UE nu. Noi considerăm că factorii decizionali nu au dorit rezolvarea favorabilă a acestei probleme. Din această situație, în care s-au mai aflat unitățile de cercetare, s-a ieșit prin promovarea unei Ordonanțe a Guvernului. Practic, se acordă un fond Ministerului Agriculturii, care îl transmite (prin ASAS) unităților de cercetare. Astfel acestea își plătesc datoriile, iar banii respectivi se reîntorc la stat. Trebuie numai să se dorească acest lucru, ca semn al conștientizării asupra importanței cercetării agricole. Conform unor anexe la lege, rețeaua de cercetare are 68 de unități, din care 13 propuse pentru desființare, la care se pot adăuga încă pe-atâtea. Pentru reducerea cheltuielilor se propune fuziunea unor unități și concentrarea activității în unitățile cu potențial științific și tehnic. Apoi se va face o reevaluare a tematicii de cercetare în contextul reorganizării, se va rezolva problema datoriilor și se face o finanțare conform prevederilor legii existente. Toate aceste acțiuni presupun câteva modificări și completări ale Legii nr. 45/2009.“

„Subordonarea unităților la MADR ar putea înlesni intervenția factorului politic, cu referire la păstrarea patrimoniului funciar și la numirea directorilor. De-a lungul anilor, ASAS a reușit să mențină echidistanța față de culorile politice, oricare dintre ele a fost la cârma țării. Noi considerăm că MADR nu va reuși acest lucru.“

Niculina Tâlvăr, consilier al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale: „Primele semnale pozitive ar putea apărea în cinci-șase ani“

„Cercetarea agricolă este aproape de colaps, nu aș zice că s-a ajuns încă aici, pentru că mai avem unități de cercetare. Se lucrează, dar nu la nivelul la care ne dorim. Motivele care au condus la această situație sunt mai multe. Este vorba și despre o subfinanțare cronică și modul de conducere, managementul cercetării agricole, iar cadrul legislativ actual nu mi se pare că încurajează progresul acestui domeniu. În prezent, unitățile de cercetare au datorii foarte mari atât la furnizori, cât și la bugetul de stat. Din cauza acestora multe dintre ele sunt executate silit de ANAF și nu pot participa la competițiile pentru proiecte europene și naționale. Salariile sunt foarte mici, iar tinerii cercetători vin și apoi pleacă; acum mai sunt doar 550 de cercetători.

În ceea ce privește finanțarea cred că nu a fost întotdeauna foarte clar cum trebuie făcută. Înainte de 1990 se făcea în două moduri, prin finanțare de la bugetul de stat și autofinanțare. Pentru că nu s-a lămurit foarte clar cum se face această finanțare, s-au acumulat datoriile de acum. S-a încercat lămurirea acestui aspect prin etapele succesive de reorganizare prin care au trecut unitățile de cercetare. Prima reorganizare mai serioasă a fost prin 2002, cu Legea nr. 290. Problema nu a fost rezolvată pentru că legea nu a fost aplicată. După numai șapte ani a fost elaborată Legea nr. 45 din 2009. Prin aceasta tot sistemul de cercetare, în jur de 80 de unități, a trecut în subordinea ASAS. În mod normal, cercetarea trebuia să fie reorganizată în baza acestei legi, dar nu s-a întâmplat așa. Ce-i drept, aceasta are un articol care spune că unitățile de cercetare pot fi finanțate de la bugetul de stat chiar dacă nu au trecut prin acest proces de reorganizare. Ca să se lămurească complet acest aspect a apărut în legea bugetului de stat un articol care spune că unitățile de cercetare nereorganizate ar putea fi finanțate, dar acest lucru trebuie numit ajutor de stat. Revenind la proiectul nostru, viziunea echipei care a lucrat la inițiativă, cu susținerea dlui ministru, este de a reorganiza Academia în așa fel încât aceasta să nu mai fie doar în raport de colaborare cu ministerul, ci să fie în raport de coordonare. Să fie for de consacrare științifică și atât. Iar unitățile de cercetare (80-81 la număr) să intre în subordinea MADR, dar prin Agenția Națională pentru Managementul Cercetării și Dezvoltării Agricole. Este nevoie să schimbăm modul de a face marketingul cercetării agricole, dinamica activității, pentru că așa nu mai poate continua. Și prin reorganizare să schimbăm și modul de finanțare. Cel puțin în primă fază ne-am propus să preluăm unitățile și să nu mai existe acest paralelism între cele 80 de unități (fiecare să vină cu idei, proiecte de cercetare). Ne dorim să realizăm o organizare piramidală, iar institutul de ramură, ca să spun așa, să conducă. Nu este o regulă care se va aplica în toate cazurile pentru că unele institute sunt unice, cum este cel de la Dăbuleni, Banca de Gene de la Suceava. Vom organiza sectorul piramidal în așa fel încât să avem coerență în ceea ce privește strategia de reorganizare și o convergență către Agenția Națională care să sprijine și să dinamizeze activitatea de cercetare. Această Agenție va controla (poate și îndruma – n.r.) și va face rapoarte, pentru că la ora actuală nu se întâmplă acest lucru. În ceea ce privește finanțarea, ne-am propus să finanțăm integral de la bugetul de stat, iar veniturile realizate să fie virate la bugetul de stat, cu posibilitatea reținerii de către unitate a unui procent de 10%, bani care să fie folosiți pentru stimularea cercetătorilor, în special. Prin acest proiect de lege înaintat de noi, unitățile vor deveni instituții publice și astfel nu se mai poate considera că au datorii la bugetul de stat. În plus, prin modul în care se va face finanțarea unitățile vor avea resurse pentru a participa la proiecte europene și naționale. Un alt avantaj este că prin PNDR ar putea fi sprijinite pentru retehnologizare. Dacă legea va trece de Guvern și Parlament, cred că primele semnale pozitive, vizibile, ale reorganizării propuse de noi ar putea apărea în cinci-șase ani.“

„Modul de conducere a ASAS nu este tocmai cel potrivit, este anacronic. Academia ar trebui să fie for de consacrare științifică, nu să facă și managementul cercetării agricole. Firește că nu sunt singurii care se fac vinovați, dar au contribuit la această situație pentru că, de 20 de ani, răspunderea este în mare parte a lor. Cercetarea agricolă a fost în subordinea lor. “

Laura Zmaranda

Revista Lumea Satului nr. 19, 1-15 octombrie 2016 – pag. 48-50