La începutul lunii mai, Bucureștiul a fost gazda unui eveniment remarcabil care ne-a mai descrețit frunțile și ne-a umplut sufletul de bucurie.
Cel mai frumos eveniment al primăverii, Zilele Horticulturii Bucureștene, s-a desfășurat în perioada 5-8 mai, în cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din Capitală.
Organizatorii au pregătit un program complex și intens cu patru zile de conferințe, ateliere, demonstrații și expoziție horticolă cu vânzare. Din multitudinea de evenimente organizate cu acest prilej, am să mă opresc doar la câteva care mi s-au părut mai deosebite.
Vedeta manifestării a fost, fără îndoială, expoziția horticolă. Aceasta a fost pe măsura tuturor așteptărilor. Toți cei care au venit aici, în cele patru zile ale HORTUS FLORSHOW ROMÂNIA, au putut cumpăra flori de tot felul, pomi, arbuști fructiferi, semințe, răsaduri, instrumentar horticol și multe altele.
Foarte interesante au fost și demonstrațiile practice din pomicultură, pe tema mecanizării și digitalizării.
Multă lume a vrut să vadă „grădina biointensivă – culturi ecologice pe suprafețe mici urbane“. Astfel, pe o suprafață de câțiva metri pătrați erau cultivate plante diferite, care se susțineau și se apărau unele pe altele. Deci nu era nevoie de intervenție cu pesticide ori îngrășăminte chimice.
În parcul dendrologic al universității bucureștene a fost organizat un workshop în care a fost prezentat un sistem permeabil de pavaj care permite drenarea lejeră a apei. Aș mai aminti și de sera de cercetare Hortinvest, unde studenții se pregătesc asemenea colegilor lor din Olanda, dar și de Parcul Științific și Tehnologic pentru Agricultură România – China, unde se încearcă aclimatizarea în România a unor plante valoroase din Orient. Au fost patru zile de neuitat pentru toți participanții la această remarcabilă sărbătoare a naturii, florilor și horticultorilor nu doar din București, ci din întreaga țară.
La final, aș vrea să vă mai spun că organizatorii acestui eveniment au avut o idee remarcabilă. Concret, au inclus în programul Zilelor Horticulturii Bucureștene un moment aparte: sărbătorirea seniorilor horticulturii românești. Închipuiți-vă ce-au simțit și trăit cele șapte persoane (astăzi în vârstă de 80 de ani și chiar mai mult) care au însemnat ceva pentru horticultura noastră atunci când au văzut că cineva își mai aduce aminte de ele. Au fost momente unice, de mare sensibilitate, care i-au emoționat pe cei care au fost sărbătoriți cu acest prilej. Sigur, despre această sărbătoare a seniorilor horticulturii românești s-ar putea spune încă multe…
Ne oprim aici, dar nu înainte de a mai preciza că această minunată sărbătoare a primăverii s-a desfășurat sub semnul bujorului, pentru a susține în continuare inițiativa de a proclama această floare drept Floare Națională a României.
M. Eftimie
- Invatamant. Cercetare
- Iunie 05 2019
Omagierea Seniorilor Horticulturii
Manifestarea, ca în fiecare an, s-a înscris în acțiunile din programul Zilelor Horticulturii Bucureștene, ediția a XVI-a, organizată de USAMV București, sub patronajul Casei Regale și al Societăţii Române a Horticultorilor (SRH), în perioada 16-19 mai 2019. Omagierea Seniorilor Horticulturii, organizată de SRH în parteneriat cu Secţia de Horticultură a ASAS, a avut loc în data de 16 mai, în Aula P.S. Aurelian a USAMV Bucureşti.
Chiar dacă nu au fost prezenți toți cei nominalizați, acestora urmează să li se înmâneze Diplomele Aniversare la Filialele județene ale SRH. Din București nu au putut participa:
– prof. dr. doc. Ioan Pop (90 de ani) ale cărui cercetări în virusologie vegetală au adus enorme beneficii horticulturii românești. Printre altele, studiile sale au permis punerea la punct a tehnologiilor de producere de sămânță de cartof liberă de virusuri, precum și obținerea de butași de garoafă devirozaţi la Întreprinderea de Sere Codlea, acoperindu-se necesarul întregii ţări.
– dr. ing. Gheorghe Lozoveanu (85 de ani), reputat viticultor, care în calitate de director al IAS Ostrov, județul Constanța (1971-1989), a consolidat faima acestei podgorii, demonstrând că, aplicându-se o tehnologie riguroasă, se pot realiza, an de an, peste 30 de tone pe hectar de struguri de masă (1.348 ha), dintre care circa 15.000 tone erau livrate la export. Unitatea a ocupat de 8 ori locul I pe țară și a fost onorată de 4 ori cu distincții de Erou al Muncii Socialiste.
La fiecare dintre ei, Biroul executiv se va deplasa și îi va sărbătorii împreună cu familia.
Urmează să fie sărbătorite de către Filialele județene ale SRH, la sediul unităților în care și-au încheiat activitatea, următoarele personalități:
– dr. ing. Ștefan Popescu (90 de ani), secretar științific și șeful Laboratorului de genetică și ameliorare a viței-de-vie, la Stațiunea Viticolă Miniș.
– dr. ing. Otilia Toma (85 de ani), unul dintre cei mai prolifici amelioratori viticoli, soiurile de masă create stând mărturie (Otilia, Timpuriu de Pietroase, Istrița, Centenar, Pietroasa – apiren), precum și 4 clone. Va fi sărbătorită la Stațiunea Istrița, unde a lucrat din anul 1957 până la pensionare.
– dr. ing. Boris Plămădeală (80 de ani), specialist emblematic în cultura cartofului căreia i-a dedicat întreaga activitate (1964-2002). A adus importante contribuții la perfecționarea metodelor de testare a rezistenței tuberculilor la principalele boli. A fost inițiatorul și coordonatorul până la pensionare a revistei trimestriale Cartoful din România. Împreună cu cei prezenți îl vom sărbători cu prilejul manifestării Ziua verde a cartofului (4 iulie a.c.).
Cele peste 70 de persoane participante la evenimente au fost alături de cei 2 sărbătoriți prezenți:
– prof. dr. ing. Vergil Gângu (80 de ani). Laudatio a fost prezentat de prof. dr. Ion Pirnă, președintele Secției de Mecanizare a ASAS. Domnia sa a scos în evidență activitatea sărbătoritului, atât cea din producție (Uzina Semănătoarea), cât și cea din cercetare, desfășurată la Institutul de Cercetare pentru Mecanizarea Agriculturii, în calitate de director științific (1982/89) și director general (1989/2010), încununată cu 85 de brevete de invenții (autor sau coautor), unele din domeniul horticulturii. A parcurs toate treptele afirmării științifice, fiind membru titular al ASAS (2009). A fost distins cu Ordinul Național „Pentru Merit“ în grad de Cavaler (2000) și Meritul Științific (2005).
– dr. ing. Bernaz Gheorghe (85 de ani). Laudatio a fost prezentat de prof. dr. Liviu Dejeu, vicepreședinte al SRH, care a prezentat pe larg activitatea sărbătoritului, demn urmaș al tatălui său, prof. dr. Dionisie Bernaz (Mareșalul), profesor titular la prima Catedră de oenologie din țară (1948/61) la Facultatea de Horticultură din București. Absolvent cu diplomă roșie de merit (șeful promoției 1957), și-a desfășurat activitatea numai în domeniul agrotehnicii viticole și a căpătat un meritat renume printre viticultorii anilor ’70-’90 prin conferințele pe care le susținea cu prilejul diverselor stagii de pregătire a fermierilor, unde modul de comunicare, practic și pe înțelesul tuturor, era apreciat. Meritele i-au fost recunoscute, fiind ales Membru de onoare al ASAS (2013). Dr. Gheorghe Bernaz, fin mânuitor al cuvântului dar și al condeiului, a publicat peste 800 de lucrări, dintre care 34 de cărți. Lucrarea Memoratorul horticol (colectiv, 1997) a fost distinsă cu premiul AGIR (1998), iar lucrarea Horticultura României de-a lungul timpului (colectiv, 2008) a fost distinsă cu Premiul Theodor Bordeianu al ASAS (2008) și cu Prestigiosul Premiu Gheorghe Ionescu Șișești al Academiei Române (2011).
În calitate de redactor-șef (2008/15) al revistei SRH, Hortinform, a dat o nouă viață acesteia. De-a lungul întregii sale activități a fost devotat horticulturii și horticultorilor.
Celor două mari personalități ale horticulturii româneşti li s-au înmânat Diplomele Aniversare și multe, multe flori. După ceremonie, cei prezenți au vizitat frumoasa și diversa Expoziție de flori, majoritatea cumpărând pentru a-și înfrumuseța, după caz, apartamentul, balconul sau grădina.
Prof. dr. Gheorghe GLĂMAN, Preşedinte SRH
În fiecare an, în luna lui Florar, din peisajul bucureștean nu poate lipsi și o sărbătoare a florilor. Și unde ar putea aceasta să-și găsească mai bine locul decât în parcul Facultății de Horticultură? Și în anul acesta, ca în toți cei 15 ani din 2004 încoace, în generosul campus al USAMV București festivalul Zilele Horticulturii Bucureștene a încântat participanții.
Flori, plante rare și tehnologii moderne
Pentru mulți dintre vizitatori festivalul, desfășurat pe parcursul a patru zile, a fost doar un prilej de a-și bucura ochii cu spectacolul oferit de florile comercializate cu acest prilej. Pentru încă și mai mulți a fost și o ocazie de a-și procura plante din soiuri mai mult sau mai puțin deosebite, cu care să își sporească farmecul grădinilor sau al balcoanelor și jardinierelor de la ferestre. Desigur că a existat și o minoritate alcătuită din grădinari pătimași care au venit la expoziție pentru a obține plante rare, greu de găsit altfel.
O categorie aparte au constituit-o specialiștii, studenții și masteranzii care au participat și la celelalte activități desfășurate în cadrul festivalului. Între manifestări, de mare efect a fost inaugurarea Parcului științific româno-chinez. În cadrul acestui proiect, în locul vechilor sere de flori au fost create, în colaborare cu Academia de Științe Agricole a Chinei, o seră nouă, bazată pe un sistem cu totul nou de utilizare a energiei solare. În cadrul aceluiași program a fost inaugurată și Fabrica de Plante. „Este uimitor cum într-un spațiu insalubru, unde s-a aflat vechea centrală termică, este acum o seră în sistem hidroponic în care au fost plantate 3.300 de plante de salată. Ciclul acestora de creștere este de 20 de zile, așa încât pot fi realizate mai mult de 12 cicluri pe an“, a arătat dl Florin Stănică, prodecan al USAMV București și principalul organizator al festivalului.
Un acord sigilat cu trandafiri
Un alt proiect lansat cu această ocazie a fost și acela intitulat Orașe Verzi. În cadrul acestuia, o echipă de specialiști olandezi, împreună cu specialiști dar și studenți și masteranzi ai Facultății de Horticultură din București, se vor strădui ca pe parcursul următorilor trei ani să găsească cât mai multe căi de a dezvolta noi spații verzi în orașele românești.
Un început simbolic al acestei inițiative l-a reprezentat sădirea a doi trandafiri roz în rozariul USAMV. Unul dintre ei, olandez, a fost plantat de ambasadorul Olandei la București, dna Stella Ronner-Grubacic. Trandafirul, din varietatea Romantica, a fost rebotezat în cinstea evenimentului Donau (Dunărea, în limbile neerlandeză și germană), Cel românesc, Petrina, a fost denumit și Rhenus (Rin, în limba neerlandeză). Astfel a fost pecetluită înțelegerea româno-olandeză.
În timpul festivalului au mai avut loc demonstrații de tundere și îngrijire a pomilor și viței-de-vie în livada și în via USAMV. Un moment însemnat al evenimentului a fost marcat de omagierea seniorilor horticulturii românești. Cu această ocazie au fost omagiați acei reprezentanți de frunte ai domeniului care au împlinit vârste rotunde, de 80, 85 și 90 de ani, în prima jumătate a acestui an. Dintre cei șapte aflați pe listă, prof. dr. ing. Ioan Pop, dr. ing. Ștefan Popescu, dr. ing. Otilia Popa, dr. ing. Ovidiu Lozoveanu, dr. ing. Boris Plămădeală, prof. dr. ing. Vergil Gângu și dr. ing. Gheorghe Bernaz, doar doi au putut participa la eveniment.
Rolul horticulturii nu e încă înțeles
„Nu e o noutate că horticultura asigură securitatea alimentară, socială și morală a societății. Toți doctorii ne îndeamnă, și pe posturile TV, și în mod direct, să consumăm fructe și legume în fiecare zi, să fim atenți la consumul produselor de panificație și al celor din carne. Dar, din păcate, nici societatea în ansamblul ei, nici politicienii care ne conduc nu par să înțeleagă rolul horticulturii în viața de zi cu zi, importanța ei“, a subliniat dl Gheorghe Glăman, președintele secției de Horticultură a ASAS și al Societății Române de Horticultură.
„Din păcate, sute de milioane de euro și, dacă nu suntem atenți, în curând peste un miliard, ies din buzunarul țării pentru legume și fructe aduse din străinătate. În același timp, sate întregi din zona de deal dispar. Experții în horticultură au încercat să arate ceea ce este nou în domeniu, să pună în evidență modul cum se pot face bani din acest domeniu. Deși pâinea se regăsește în Biblie de 104 ori, în timp ce vinul și strugurii apar de 168 de ori, se pare că guvernanților noștri nu le intră în cap! I-am auzit vorbind despre cum trebuie să facem noi solarii, dar nu i-am auzit vorbind despre serele distruse în ultimii 20 de ani. Pe de altă parte, dacă mergem prin toată țara, vom vedea pe marginea drumurilor destule solarii părăsite, neacoperite. De ce, probabil că știți mai bine ca mine“, a mai punctat președintele SRH.
Vremea de a trage învățăminte din istorie
„Îmi pare rău că la această ceremonie lipsește Alteța Sa Principesa Margareta, care ne-a fost alături la ultimele două-trei ediții. Întreaga manifestare, Zilele Horticulturii Bucureștene, se desfășoară sub patronajul Casei Regale a României încă de la prima ediție, care a avut loc în 1915. Șapte dintre edițiile desfășurate între cele două războaie au fost patronate de Regina Maria. Aceasta este o recunoaștere a ceea ce Casa Regală a dat României, dar și a ceea ce horticultura înseamnă pentru țara noastră“, a arătat Gheorghe Glăman.
„Regele Ferdinand își imputa lui și miniștrilor săi că, la intrarea României în Marele Război, nu aveau cu ce să-și hrănească soldații. La vremea aceea, guvernanții gândeau ca și acum și nu acordau horticulturii atenția cuvenită. Mai târziu au fost cumpărate fabrica de magiun, care a fost amplasată la Topoloveni, instalații de uscare a fructelor, fabrici de conserve, tocmai pentru a repara această greșeală. Cred că este timpul ca cei care conduc această țară să învețe ceva din istorie“, a îndemnat academicianul.
Alexandru GRIGORIEV
MAI JOS MATERIALUL VIDEO
Săptămâna aceasta are loc evenimentul Zilele Horticulturii Bucureștene (ediția a XIV-a), între 5 și 7 mai 2017, dar și expoziția și târgul cu vânzare HORTUS FLORSHOW ROMÂNIA, dedicat iubitorilor de natură și frumos.
Unde? Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
Campusul Agronomie - Herăstrău
Acces: gratuit
Program: orele 10-18 (vineri – duminică)
Vizitatorii vor găsi cele mai bune soluții și produse horticole pentru casă și grădină: semințe și răsaduri de legume și flori, plante ornamentale, unelte, utilaje, accesorii pentru horticultură și produse agricole tradiționale. Zeci de standuri vor răspunde prin propuneri și oferte bogate de primăvară și vară interesului și nevoilor pasionaților de grădinărit.
Căutați soluții pentru a vă amenaja balconul, terasa sau grădina?
Doriți să vă produceți singuri legumele sau fructele?
Notați-vă datele 5-7 mai în agendă și veniți la Zilele Horticulturii Bucureștene!
Evenimentul cuprinde numeroase activități:
Vineri 05.05.2017
- Parteneriatele pentru promovarea inovării - soluția pentru performanță în agricultură –Dl. Emar Gemmeke - Atașat pentru Agricultură al Ambasadei Olandei/Florentina Nanu - Casa Olandeză a Pomicultorului - Aula Magna, – Corp B, Facultatea de Biotehnologii
- Târgul de locuri de muncă AgroJob – 2017 – Parcul dendrologic
- Tehnologii de cultură în spaţii protejate - Vizitarea serelor HORTINVEST
- Vizitarea Centrului pentru Studiul Calității Produselor Agroalimentare – Hortinvest
Sâmbătă 06.05.2017
- Workshop: Inovații în cultura arbuștilor fructiferi – Amfiteatru Bpb, Facultatea de Horticultură
- Noutăți în înființarea plantațiilor de pomi și arbuști fructiferi. Prezentarea unor specii pomicole noi. Livada USAMV.
- „Accesorii florale pentru vestimentația feminină” - demonstrație de design floral cu Maestra Andreea Stor - Amfiteatru Bpa, Facultatea de Horticultură
Duminică 07.05.2017
- Prezentarea unor proiecte de amenajare a grădinilor rezidențiale – jurizare cu participarea publicului
Manifestarea este organizată sub patronajul Societății Române a Horticultorilor de către Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București - Facultatea de Horticultură.
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București organizează an de an manifestarea Zilele Horticulturii Bucureștene. Ajuns la cea de a XIII-a ediție, evenimentul a adunat tot mai mulți participanți și asta datorită faptului că îmbină teoria cu practica. Pe de o parte cei interesați pot participa la conferințe și prezentări tematice, iar pe de altă parte pot vizita standurile expozanților și își pot achiziționa flori pentru casă și grădină.
La deschiderea evenimentului au fost prezenți numeroși studenți, cadre didactice și specialiști de la alte universități fie din țară, fie din străinătate. Prezent la eveniment, fostul ministru al Educației, domnul Sorin Cîmpeanu – rectroul USAMVB, a declarat: „Acest eveniment a devenit deja un brand, sunt mândru că putem organiza an de an Zilele Horticulturii Bucureștene. M-aș bucura să atragă atenția și mai mult a celor care nu sunt de specialitate, iar în ultimul an se întâmplă acest lucru și datorită presei. Ne propunem să promovăm mult mai incisiv lucrurile bune care se întâmplă în universitățile bucureștene.“
Una dintre cele mai așteptate conferințe a fost cea susținută de Andreea Stör, unul dintre cei mai cunoscuți designeri în artă florală din țară și președinta Asociației Floriștilor Români. Aceasta a pregătit o serie de aranjamente florale și a explicat ce înseamnă designul floral. Studenții din sală, impresionați de demonstrația de artă, i-au adresat întrebări tehnice, dar i-au cerut și sfaturi pentru a putea avea la rândul lor o carieră de succes în domeniu floristic.
Deși inițial evenimentul a fost conceput doar cu scop didactic prin organizarea conferințelor și evenimentelor de specialitate, în urmă cu 6 ani a fost inițiat Hortus Florshow România, târgul ce se desfășoară în campusul de la Agronomie și care adună producători de plante din toată țara. În acest an au fost 36 de standuri, care mai de care mai frumoase și mai viu colorate, unde au fost expuse inclusiv plante noi, cum ar fi floarea de hârtie, și varietăți rare ale unor plante de grădină, cel mai elocvent exemplu fiind bujorul galben.
Standul Facultății de Horticultură a fost unul dintre cele mai dinamice pentru că, pe lângă florile din propriile sere, au fost prezenți și studenți care au oferit detalii despre plante, dar au strâns și semnături pentru ca inițiativa domnului profesor Florin Toma de a transforma bujorul în floare națională să devină realitate.
Concluziile evenimentului le-am aflat de la domnul prof. univ. dr. Dorel Hoza, decanul Facultății de Horticultură: „Această ediție sperăm să fi fost mai bună decât până acum. Evenimentele din anii trecuți ne-au învățat lucruri și am încercat să ne organizam în așa fel încât ce ne-a scăpat într-un an să fie mai bine pus la punct în următorul. Avem deja o experiență în ceea ce privește conferințele, dar și pe partea de târg cu vânzare deoarece cei care participă la eveniment sunt interesați de ambele aspecte. Participanții la Zilele Horticulturii obțin și informații noi, dar pot pleca acasă și cu flori pe care poate nu le găsesc în altă parte. Facultatea de Horticultură are propriul stand unde prezentăm plantele crescute în serele noastre, dar mai ales oferta educațională.“
Loredana Larissa SOFRON
Revista Lumea Satului nr. 12,16-30 iunie 2016 – pag. 18
- Targuri si expozitii
- Mai 24 2016
Echipa Din Lumea Satului va fi prezentă la Zilele Horticulturii Bucureștene. Haideți și voi!
Programul evenimentelor din cadrul Hortus Florshow România 2016 și Zilele Horticulturii Bucureștene - ediţia a XIII a
26 – 29 mai, București Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară
Joi 26 mai
- Ora 16,00-20,00 - Amenajarea Expoziției cu vânzare flori, plante ornamentale şi produse pentru grădinărit şi spaţii verzi, la intrarea în Campusul Agronomie - Herăstrău
Vineri 27 mai
- Ora 10,00-10,30 Inaugurarea Zilelor Horticulturii Bucureștene - Hortus Florshow România 2016 - Amfiteatrul BpA - Facultatea de Horticultură
- Ora 10,30-12,00 Conferință: Ce înseamnă o carieră în design floral? Dna Andreea Stör, Demonstraţie de Artă Florală susţinută de Dna Andreea Stör, Amfiteatrul BpA - Facultatea de Horticultură
- Ora 11,00-12,00 Sărbătorirea Seniorilor Horticulturii Românești – organizată de SRH – Sala de Senat a USAMV București, Corp A, Rectorat
- Ora 12,00-13,00 Cultura Bambusului gigant – o mină verde pentru România – prezintă Dl. Giovanni Bezze – Consorțiul Italian al Bambusului - Amfiteatrul BpB
- Ora 13,00-14,00 A good crop is only possible using good plants – prezintă Dl. Hans Obers – Casa Olandeză a Pomicultorului - Amfiteatrul BpB.
- Ora 14,00-15,00 Tehnologii de cultură a legumelor în spaţii protejate - Vizitarea serelor HORTINVEST
- Ora 15,00-16,00 Vizită ghidată în Parcul dendrologic
Sâmbătă 28 mai
- Ora 9,00-10,00 - Produse de erbicidare ecologică cu flacără MAITO – Italia.PrezentareSC Agrisorg SRL. AmfiteatrulBpB
- Ora 10,00-12,00 - Demonstrații în livadă - Noutăţi în înființarea plantațiilor de pomi și arbuști fructiferi. Prezentarea unor specii pomicole noi.
- Ora 12,00-13,00 - Folosirea micorizelor în pomicultură - Plantworks Ltd. - Marea Britanie. Amfiteatrul BpB
- Ora 13,00-14,00 Sufletul și sensibilitatea plantelor - Dr. Ovidiu Bojor – Farmacist. Amfiteatrul BpB
- Ora 14,00-16,00 - Demonstrații de amenajare a spațiilor verzi în Parcul dendrologic
- Ora 16,00-17,00 - Demonstrații de design floral susținută de Asociația Floriștilor Români - Amfiteatrul BpB
Duminică 29 mai
- Ora 10,00-18,00 Vizitarea Expoziției cu vânzare flori, plante ornamentale şi produse pentru grădinărit şi spaţii verzi din Campusul Agronomie-Herăstrău
- Ora 18,00- Închiderea manifestărilor