Semnalarea atacului speciei Vanessa cardui – Omida scaieţilor sau Fluturele cărămiziu al scaieţilor, în Câmpia Transilvaniei, în culturile de soia, la sfârşitul lunii iunie şi începutul lunii iulie.
Deoarece buruienile sunt gazde pentru acest dăunător, trebuie acordată o atenţie deosebită lucrărilor de combatere a lor, mai ales a celor de la marginea solelor, unde larvele pot aparea pentru prima dată şi apoi să se extindă în cultură, sub formă de atac în vetre. Nu în ultimul rând este important ca informarea între fermieri să fie deschisă şi continuă, pentru a şti dacă într-o anumită zonă este atac sau nu.
Dacă, din punct de vedere al protecției plantelor, primul lucru la care ne gândim, când vine vorba despre soia, sunt erbicidele iar la capitolul dăunători, paianjenul roșu (Tetranychus urticae), în acest an, s-a semnalat Omida scaieţilor sau Fluturele cărămiziu al scaieţilor, care, dacă nu acţionăm la timp să îl stopăm, ne poate lasa cultura fără frunze.
În concluzie, omida scaieţilor (Vanessa cardui L.), deşi nu este considerată un dăunător principal al culturilor agricole în general, şi a culturii de soia în special, totuși, datorită unor particularităţi care le deosebeşte puţin de alte insecte dăunătoare, precum şi a unor particularităţi climatice din acest an, este necesar să fim atenţi, să nu ne trezim cu surprize neplacute.
Dr. Felicia Muresanu,
Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Turda
Articole recente - Lumea Satului
- S-a prelungit perioada de eligibilitate stabilită în Acordul de Finanțare încheiat cu FEI
- Alianța Biosfera, pentru o agricultură sustenabilă
- Corteva susține femeile din agricultura românească: O poveste de succes de la Livada de Poveste
- Resturile vegetale în exces sporesc rezerva de dăunători
- APIA a autorizat în avans peste 843,9 milioane de euro
- Rolul potasiului (K) în fertilizarea echilibrată a culturilor agricole
- Demonstrație în câmp cu utilaje agricole la Domeniile Lungu
- Fermierii români sunt invitați să se alăture agriculturii carbonului și în acest an agricol
- Soiuri de nuci de la Pepiniera Voinești
- Oile Lacaune cu specific franțuzesc din ferma unui timișorean