Horticultura 16 Noiembrie 2012, 11:33

AMB Holding: Terenurile agricole se vor scumpi odată cu apariţia reglementărilor ce vor permite comasarea acestora

Scris de

Terenurile agricole din România se vor scumpi odată cu apariţia reglementărilor ce vor permite comasarea acestora, preţurile urmând să fie similare cu cele practicate în alte ţări ale Uniunii Europene, respectiv de 8.000 - 10.000 de euro pe hectar, a declarat, joi, Victor Emanuel Ciupercă, director zonal AMB Holding, într-o conferinţă de specialitate.

În acest context, el le-a recomandat fermierilor şi oamenilor de afaceri participanţilor la eveniment să achiziţioneze şi să compacteze cât mai multe terenuri, în condiţiile în care, în prezent, preţurile acestora variază între 1.000 şi 5.000 de euro/hectar, scumpirea urmând să se producă, în opinia lui, într-un termen scurt.

Ciupercă a explicat că, în următorii doi ani, preţurile terenurilor agricole în România vor fi influenţate de trei factori: specula, comasarea şi productivitatea terenurilor.
"Specula este un termen pe care îl auzim din ce în ce mai des şi toată lumea se teme că vor veni speculanţii de terenuri şi asta va afecta agricultura din România. Dacă terenurile agricole din România ar face obiectul unor reglementări legate de obligativitatea exploatării lui într-un anumit termen sau întreţinerea lui, specula nu ar mai exista", a spus acesta.

În ceea ce priveşte comasarea, specialistul a amintit că, la finele lui 2011, la Senat a fost depusă o iniţiativă legislativă ''destul de bună", respectiv Legea comasării terenurilor.

"Pentru un investitor străin, cred că este cel mai important lucru să ştie că poate cumpăra o suprafaţă mare de teren pe care să o administreze uşor şi să o exploateze uşor. În prezent, în România, undeva la 90% dintre subiecţii care apelează la subvenţii au ferme agricole sub 10 hectare. Asta înseamnă că proprietăţile majorităţii fermierilor din România sunt sub 10 hectare, adică foarte mici, neatractive pentru a fi cumpărate şi exploatate ulterior de către un agent economic instituţional. Prin legea comasării aşa cum a fost ea propusă, însă dată uitării, se dădea posibilitatea, şi compensaţii, persoanelor fizice care deţin suprafeţe mici de teren să le poată fie arenda pe termen lung, fie să le vândă vecinilor, care să constituie suprafeţe mai mari de teren. Această iniţiativă trebuie încurajată şi, odată cu apariţia unei asemenea legi, vă garantez că cele peste două milioane de hectare nelucrate în România vor intra în circuitul economic. Poate că vor fi într-o primă fază speculate, dar chiar şi asta va atrage fonduri, taxe, statul va câştiga de pe urma acestor tranzacţii şi, în ultimă instanţă, ele vor fi exploatate de investitorii din agricultură", a arătat Victor Ciupercă.

De asemenea, un teren agricol va deveni mai bun, deci mai scump, pe măsură ce productivitatea lui va creşte. În opinia reprezentantului AMB Holding, în viitor vor deveni mai atractive terenurile care au fost mai înainte lucrate, ale căror origini şi calităţi sunt cunoscute. 

"De exemplu, dacă un teren este propice pentru agricultură, dacă are studii pedologice, adică are un istoric, atunci acel teren se va vinde mai scump'', a precizat el.
Astfel, plecând de la cei trei factori menţionaţi - specula, comasarea şi productivitatea terenurilor - în România preţurile la terenurile agricole variază între 1.000 şi 5.000 de euro/hectar. 

"În Uniunea Europeană, aproape de noi, preţurile la terenuri depăşesc 8.000 - 10.000 de euro/hectar. Consider că şi în România tendinţa va fi aceeaşi, de asta recomand să achiziţionaţi şi să compactaţi terenuri cât mai mult şi asta pe termen scurt. Astăzi, dacă discutăm despre achiziţiile bucăţilor mici de teren, ele nu devin riscante, pentru că sunt convins că, până la urmă, se va trece la comasarea lor. Sunt convins că statul şi MADR vor trebui să lucreze pentru a promulga o lege prin care să permită comasarea terenurilor. Momentul apariţiei acestor reglementări va fi şi momentul în care preţurile vor creşte şi acesta este beneficiul micului fermier sau ţăran care are una sau mai multe suprafeţe de teren pe care nu le poate lucra pentru că sunt disparate, a moştenit un hectar aici şi unul la un kilometru. În acel moment, cred că agricultura va avea şi o altă faţă, va produce mai mult, va aduce mai multe beneficii statului", a conchis Victor Ciupercă.

Sursa: AGERPRES


Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti