Adama 04 mai 2020
update 29 May 2020

Estimare nivel Plăţi 2015-2020 din FEGA

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a prezentat fermierilor în cadrul intâlnirii de marți, 14 ianuarie 2014, estimarea realizată de Ministerul Agriculturii cu privire la nivelul plăților pe suprafață pentru perioada 2015-2020.

Estimare nivel Plăţi 2015-2020 din FEGA

  2015 2016 2017 2018 2019/2020
  1-5 ha 173 130 80 – SAPS  187 145 89  188 147 90  188 149 92  190 152 93
50 - Înverzire 56 57 58 59
0 - Redistributivă 0 0 0 0
23 – Tânăr ferm. 23 23 23 23
20 – TNA veg. 19 18 16 15
  5-30 ha 220 157 80 – SAPS 240 198 89  242 201 90  244 203 92  245 207 93
50 - Înverzire 56 57 58 59
47 - Redistributivă 53 54 55 55
23 – Tânăr ferm. 23 23 23 23
20 – TNA veg. 19 18 18 15
  30-60 ha 173 130 80 – SAPS 187 145 89  188 147 90  188 150 92  190 152 93
50 - Înverzire 56 57 58 59
0 - Redistributivă 0 0 0 0
23 – Tânăr ferm. 23 23 23 23
20 – TNA veg. 19 18 16 15
  > 60 ha 150
130
80 – SAPS 164 145 89  165 147 90  165 147 92  167 152 93
50 - Înverzire 56 57 58 59
0 - Redistributivă 0 0 0 0
0 – Tânăr ferm. 0 0 0 0
20 – TNA veg. 19 18 16 15

Exemple

Dimensiune fermă Plata pt primele 5 ha  Plata pt restul ha Plata medie/ha Total finanţare/fermăeuro
6 ha 5 ha x 173 euro/ha = 865 euro 1 ha x 220 euro/ha = 220 euro 1085 euro : 6 ha = 180,83 euro/ha 1085
10 ha 5 ha x 173 euro/ha = 865 euro 5 ha x 220 euro/ha = 1100 euro 1965 euro : 10 ha = 196,50 euro/ha 1965
15 ha 5 ha x 173 euro/ha = 865 euro 10 ha x 220 euro/ha = 2200 euro 3065 euro : 15 ha = 204,33 euro/ha 3065
20 ha 5 ha x 173 euro/ha = 865 euro 15 ha x 220 euro/ha = 3300 euro 4165 euro : 20 ha = 208,25 euro/ha 4165
25 ha 5 ha x 173 euro/ha = 865 euro 20 ha x 220 euro/ha = 4400 euro 5265 euro : 25 ha = 210,60 euro/ha 5265
30 ha 5 ha x 173 euro/ha = 865 euro 25 ha x 220 euro/ha = 5500 euro 6365 euro : 30 ha = 212,16 euro/ha 6365

Notă: pentru calcul nivel SAPS s-a utilizat suprafaţa de 9.720.864 ha ; pentru calcul nivel TNA vegetal s-a utilizat suprafaţa de 6.200.000 ha ; pentru calcul nivel plată redistributivă s-a utilizat suprafaţa de 2.500.000 ha ; plata pt. tineri fermieri s-a calculat utilizând un plafon de 115.360 fermieri şi o suprafaţă de cca. 1.900.000 ha - 30% Înverzire ; 2% Tineri fermieri ; 13% sprijin cuplat ; 7,5% plata redistributivă

Fermierii români vor primi 61 de euro pe hectar începând de miercuri

ermierii români vor primi, începând de miercuri, avansul de 50% din plățile pe suprafață, respectiv 61 de euro pe hectar, a declarat, marți, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

,,Încercăm să plătim fermierilor, în cel mult 2-3 săptămâni, circa 600 de milioane de euro, ceea ce reprezintă avansul de 50% din plățile pe suprafață, respectiv 61 de euro pe hectar, astfel încât acești bani să se întoarcă cat mai rapid de la Bruxelles. Diferența până la 160 de euro pe hectar o vom plăti după 1 decembrie și sper că până în martie vom reuși să finalizăm integral plățile pe suprafață", a spus Constantin.

Pentru schema de plată unică pe suprafață (SAPS) aferentă anului 2013, suma alocată României din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA) este 1,403 miliarde de euro, iar cuantumul maxim al plăților este de 139,17 euro /hectar. La această sumă, Guvernul a mai aprobat încă o plată suplimentară de 21 de euro pe hectar din bugetul național, ceea ce ridică subvenția pe suprafață la 160 de euro pe hectar.

De asemenea, ministrul a precizat că este pentru prima dată când Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) plătește avansul pentru Axa 2, respectiv pentru măsurile de agromediu, până în prezent fiind efectuate plăți de 275 de milioane de euro.

În cadrul Campaniei de primire a cererilor de sprijin pe suprafață SAPS 2013 au fost depuse un număr de 1.037.427 cereri de plată, pentru o suprafață de 9,8 milioane hectare.

AGERPRES

Daniel Constantin: Avansul către agricultori urmează să fie plătit începând cu 16 octombrie

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, l-a informat miercuri pe premierul Victor Ponta și pe ceilalți colegii de Cabinet că proiectele de acte normative privind avansurile către agricultori și banii aferenți motorinei pentru lucrările agricole vor fi adoptate săptămâna viitoare.

"Proiectele de acte normative sunt deja pe circuit, săptămâna viitoare le vom adopta. Avansurile vor începe în 16 octombrie. De asemenea, astăzi am finalizat și proiectul de hotărâre de guvern cu privire la motorină și vom începe să plătim deconturile pe ceea ce înseamnă motorină pe acest trimestru și pe anul viitor, deci lucrurile au intrat în format normal. Sigur că mai rămâne să stabilim plata de la bugetul de stat cu privire la plata pe suprafață, pentru a avea o cifră globală și, cu siguranță, această sumă va fi mai mare decât anul trecut", a declarat ministrul Agriculturii.

Victor Ponta declara anterior, în deschiderea ședinței de Guvern, că 2013 a fost un an record pentru agricultura din România.

"Dacă era un an rău, era din cauza Guvernului. Dacă e un an bun, este datorită ploii. Înțeleg până la urmă și necazul acesta din primele zile din octombrie, cu ploaie și intemperii, înțeleg că pentru agricultura din 2014 este un lucru bun că avem apă. O să vă rog, domnule ministru Constantin ca, împreună cu ministerul de Finanțe și ministerul Bugetului, să stabilim în perioada imediat următoare cu cât creștem anul viitor subvențiile și cum acordăm, inclusiv pe cea pentru motorină. În spațiul, sigur, legat de ce vine de la UE și ce punem de la bugetul public și să le plătim din timp. Cum am făcut și anul trecut, că, de fapt, acesta a fost secretul anului actual", a spus premierul.

Totodată, premierul a declarat, în context, că pentru anul viitor trebuie avută în vedere aplicarea TVA în mod diferențiat și la alte alimente, susținând că reducerea TVA la pâine a reprezentat un succes.

"Pâinea s-a ieftinit. Nu s-a ieftinit cu 15%, cât am vrut noi, dar s-a ieftinit și e importantă combaterea evaziunii fiscale. Vreau să ne concentrăm și să aplică și la alte alimente acest TVA diferențiat, pentru că este un proiect de succes", a declarat Victor Ponta.

Sursa:Agerpres

Daniel Constantin: 300 de milioane de euro, pentru achitarea în avans a plăţilor directe către fermieri

Aproximativ 300 de milioane de euro vor intra în zilele următoarele în conturile fermierilor, sumele reprezentând achitarea în avans a plăţilor directe, a anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

"S-a decis alocarea temporară din venituri de privatizare a unei sume de 2,9 miliarde de lei, bani care erau în bugetul Ministerului Agriculturii, însă acum aceste sume devin efective. Ele sunt necesare pentru plata în avans a subvenţiilor, a plăţilor directe către fermieri.

Aşa cum ştiţi, în ultimii ani, Ministerul Agriculturii, Agenţia de Plăţi au făcut eforturi ca începând cu 16 octombrie să plătească în avans jumătate din plata europeană pe care pot să o primească fermierii, astfel că anul trecut am reuşit să plătim în doar două săptămâni 500 milioane de euro. În acest an însă Agenţia de Plăţi a făcut eforturi - şi vreau să le mulţumesc - să plătească încă din data de 5 septembrie, deci de mâine, un avans de 75% pentru o parte din beneficiarii plăţilor cuvenite pe axa 2 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Deci plăţile de agro-mediu, plăţi care sunt făcute de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Nu mai puţin de 300 de milioane de euro în zilele următoare vor intra în conturile fermierilor şi cred că este un lucru bun, mai ales având în vedere faptul că suntem în campanie de toamnă şi e nevoie de un stimulent", a spus ministrul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

El a precizat în acest sens că în cadrul şedinţei de Guvern de miercuri a fost adoptată o hotărâre de guvern privind reglementarea unor măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor europene.

AGERPRES

Agricultorii români au depus cereri de plată pentru 4,3 milioane hectare, până pe 26 aprilie 2013

Agricultorii români au depus un număr de 753.168 cereri de plată, pentru o suprafaţă de aproximativ 4,3 milioane hectare, în perioada 1 martie - 26 aprilie 2013, a anunţat, luni, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Dintre cei 753.168 de fermieri care au depus cereri de plată, 753.167 fermieri au completat declaraţia de suprafaţă utilizând aplicaţia IPA Online şi doar un singur fermier a depus cerere în mod clasic.

APIA a lansat la data de 1 martie 2013, campania de primire a cererilor de sprijin pentru schemele / măsurile de sprijin pe suprafaţă pentru anul în curs. Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă fermierii trebuie să depună la Centrele APIA, în intervalul 1 martie - 15 mai 2013, o singură cerere de plată. Pentru depunerea cererilor de plată începând cu data de 16 mai se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După data de 10 iunie 2013 cererea de sprijin nu mai este admisă la calcul.

APIA invită fermierii care nu au mai beneficiat de această schemă de sprijin să depună cerere la centrul judeţean sau local la care sunt arondaţi, iar actualii fermieri beneficiari să depună cerere conform invitaţiei primite/programării afişate la centrele APIA.
Potrivit APIA, beneficiarii măsurilor de sprijin pe suprafaţă sunt persoanele fizice şi/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plată, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune etc. Dacă proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafaţa respectivă va fi acordat celui care lucrează terenul.

APIA precizează că sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin un hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare. De asemenea, solicitantul sprijinului pe suprafaţă trebuie să respecte Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR) pe toată suprafaţa fermei. 

Fondurile europene şi naţionale se acordă în 2013 pe schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS) şi prin plăţile naţionale directe complementare (PNDC), respectiv pentru culturile în teren arabil, in pentru fibră, cânepă pentru fibră, tutun, hamei şi sfeclă de zahăr. De asemenea, se acordă un sprijin separat pentru zahăr şi unul pentru orezul cultivat în zonele defavorizate altele decât zona montană. 

Schemele şi măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Pachetul financiar prevăzut pentru pentru plăţile pe suprafaţă se ridică la 1,264 miliarde de euro, în 2013, în creştere faţă de anul trecut cu peste 21% când a totalizat 1,043 miliarde de euro. Cuantumul plăţilor directe unice pe suprafaţă va fi de 145,07 euro pe hectar, cu 25,41 euro mai mult decât alocarea anului 2012 de 119,66 euro/ha. Cu toate acestea, în anul de campanie 2012, a fost aplicat un coeficient de reducere liniară de 0,9011, datorită creşterii suprafeţelor solicitate la plată peste nivelul negociat cu UE, fermierii primind astfel 107,82 euro/hectar.

Cererile depuse la APIA în campania 2012 au totalizat 1,21 milioane, acestea vizând o suprafaţă de 9,27 de milioane de hectare.

Sursa AGERPRES

Plăţi APIA pentru sectorul vegetal şi zootehnic

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că vineri, 26.04.2013, i-au fost alimentate conturile de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) şi începând cu 29.04.2013 va efectua plăţi către beneficiari în valoare de 126,45 milioane lei.

Sumele plătite au următoarea destinaţie:

1. Plăţi naţionale directe complementare (PNDC), din bugetul naţional, aferente campaniei de plată pe suprafaţă 2012

  • PNDC 1 (culturi în teren arabil) - 54 milioane lei pentru un număr de 4.819 fermieri;
  • PNDC 5 (hamei) şi PNDC 6 (sfeclă de zahăr) – 8,45 milioane lei pentru un număr de 490 fermieri.

2. Ajutoare de stat (Buget Naţional)

  • Plata naţională directă complementară în sector zootehnic din care:
  • Bovine: 45 milioane leipentru un număr de 30.040 fermieri;
  • Ovine: 17 milioane lei pentru un număr de 6.959 fermieri;
  • Caprine: 2 milioane lei pentru un număr de 1.841 fermieri.

Suma totală alocată pentru plăţile naţionale complementare directe sector zootehnic, aferentă anului de cerere 2012, a fost de 1,125 miliarde lei, sumă de care a beneficiat un număr de 300.000 fermieri.

APIA precizează că aceste plăţi reprezintă ultima tranşă aferentă Campaniei 2012 pentru subvenţiile acordate în sector vegetal şi zootehnic.

Sursa APIA

MADR va începe din 27 februarie efectuarea unor plăţi aferente sprijinului financiar acordat producătorilor

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va începe, din 27 februarie, efectuarea unor plăţi aferente sprijinului financiar acordat producătorilor, ca urmare a promulgării, joi, a Legii bugetului de stat pe 2013, informează MADR, printr-un comunicat remis AGERPRES.

Astfel, de miercurea viitoare, vor fi efectuate plăţile naţionale complementare directe în sectorul vegetal pentru cererile depuse în anul 2012, plăţile naţionale complementare directe în sectorul zootehnic pentru cererile depuse în anul 2012 şi plăţile pentru ajutorul de minimis pentru fermierii afectaţi de secetă.

De asemenea, în perioada imediat următoare, Ministerul Agriculturii va transmite pe circuitul de avizare actele normative elaborate în baza Legii bugetului, necesare efectuării plăţilor în ce priveşte schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), subvenţionarea accizei la motorina utilizată în agricultură (activităţi ale trimestrului IV 2012), plata primelor de asigurare, ajutorul pentru ameliorarea raselor de animale.
Reprezentanţii MADR estimează că, începând cu prima săptămână a lunii martie, sprijinul acordat în baza acestor acte normative va fi virat în conturile fermierilor.

'Plăţile care urmează a fi efectuate ca urmare a promulgării Legii bugetului se alătură efortului pe care Ministerul Agriculturii l-a realizat, începând cu luna ianuarie 2013, prin acordarea sprijinului aferent măsurilor de investiţii şi plăţilor compensatorii pentru zone defavorizate şi agro-mediu din cadrul PNDR', se menţionează în comunicat.

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, joi, Legea bugetului de stat pe anul 2013, dar şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe acest an

Sursa AGERPRES

APIA: Plăţi de aproape 1,9 miliarde de euro în 2012

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a plătit fermierilor peste 1,894 miliarde euro, în perioada 2 ianuarie - 4 decembrie 2012, din fondurile europene şi de de la bugetul de stat, circa 1,56 de miliarde de euro din această sumă reprezentând plăţile finanţate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA) şi din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR).

Potrivit unui comunicat al APIA, remis miercuri AGERPRES, plăţile efectuate din FEGA, în valoare de 1,13 miliarde euro, includ avansul acordat fermierilor care au depus cereri de plată în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă - campania 2012, avans în sumă de 503,6 milioane euro.

Conform Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, suma alocată măsurii 214 'Plăţi de agromediu' a fost suplimentată cu 33,2 milioane euro, aceasta reprezentând un fond alocat din Planul European de Redresare Economică (PERE), care a fost absorbit în totalitate în 2012.

De asemenea, în anul 2012, în aceeaşi perioadă, s-au efectuat plăţi din bugetul naţional în valoare de 334 milioane euro, din care 89 milioane euro reprezintă cofinanţarea acordată măsurilor de dezvoltare rurală.

Anul 2012 este primul an în care APIA a reuşit să efectueze plăţi pentru măsurile de dezvoltare rurală din AXA II, respectiv în acelaşi an cu depunerea cererilor.

Sursa AGERPRES

Întreruperea de plăţi pentru Programul Operaţional Pescuit va fi ridicată în ianuarie - februarie 2013

Întreruperea de plăţi pe Programul Operaţional Pescuit va fi ridicată în luna decembrie, cel târziu ianuarie - februarie 2013, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

'Plăţile au fost întrerupe la data de 13 ianuarie până pe data de 13 iulie a acestui an. Întreruperea plăţilor înseamnă că România poate să plătească de la bugetul de stat către beneficiari acele sume însă CE nu rambursează aceste sume până când nu vor fi reparate deficienţele constatate', a spus Constantin.
Potrivit acestuia, România a plătit, în acest an, nu mai puţin de 58 milioane de euro către beneficiari.

'Deci lucrurile au mers înainte pe acestă zonă de cheltuire a banilor, a celor 230 milioane de euro bani europeni din programul regional operaţional, dar nu am reuşit să recuperăm aceşti bani de la Comisia Europeană pentru că au fost plăţile întrerupe. Pe data de 13 iulie nu s-a trecut în etapa următoare de suspendate a plăţilor, ci s-a prelungit întreruperea acestora până în luna decembrie sau ianuarie a anului viitor. Discuţia de acum a fost o urmare a misiunii de audit care a fost săptămâna trecută în România, între 22 şi 26 octombrie, misiune de audit care, în concluzii, a punctat faptul că au fost remediate mare parte din deficienţele constatate, faptul că am identificat acei beneficiari care au primit în mod necuvenit sume care se ridică la 4,5 milioane euro, urmând în perioada următoare să întreprindem acţiunile pentru recuperarea acestor sume', a spus ministrul Agriculturii.

Ministrul a precizat că dacă raportul, aşa cum va fi scris va fi pozitiv, şi dacă autoritatea de audit din România va confirma existenţa acestor paşi importanţi care s-au făcut în luna decembrie, cel târziu în ianuarie - februarie 2013 întreruperea de plăţi va fi ridicată.

Sursa AGERPRES

Daniel Constantin: Sper să obţinem ridicarea întreruperii plăţilor la Programul Operaţional de Pescuit

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin a afirmat, miercuri, la Bruxelles, că speră să obţină ridicarea întreruperii plăţilor la Programul Operaţional de Pescuit, în urma discuţiilor pe care le va avea cu comisarul european pentru afaceri maritime şi pescuit, Maria Damanaki.

'Voi avea o discuţie cu doamna comisar Maria Damanaki pe o problemă sensibilă pentru România, la care m-am angajat încă de la începutul mandatului de ministru să o rezolv. (...) Aşa cum ştiţi, avem întrerupte plăţile din cauza unor deficienţe constatate, încă de la începutul acestui an. (...) Acesta este principalul motiv pentru care sunt astăzi la Bruxelles, mai ales că acum trei săptămâni am avut în România o misiune de audit exact pe programul operaţional de pescuit. Rezultatele sunt foarte bune, s-au constatat progrese importante şi sper ca după discuţia politică de astăzi să putem vorbi cu adevărat de ridicarea acestei penalităţi pe care o are România, şi anume întreruperea plăţilor', a declarat ministrul Agriculturii.

Vizita lui Daniel Constantin la Bruxelles a inclus şi o întâlnire cu comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş.

Sursa AGERPRES

Plăţi de 1,079 miliarde de euro pe dezvoltare rurală, până la finele anului

Sumele pe care le vom plăti din fondurile europene pe dezvoltare rurală, până la finele anului 2012, sunt estimate la 1,079 miliarde euro, a declarat, sâmbătă, directorul general adjunct în Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), Nicolae Popa, la un seminar privind situaţia actuală a implementării fondurilor europene în România.

"Până la finele anului estimăm că vom plăti beneficiarilor de fonduri europene circa 1,079 miliarde euro, iar pentru perioada ianuarie - octombrie 2013, vom mai plăti încă 495,9 milioane euro", a spus Nicolae Popa, în cadrul conferinţei 'Succesul investiţiei finanţate cu fonduri europene', organizată în cadrul târgului de agricultură Indagra.

Acesta a precizat că din alocarea totală pe PNDR 2007-2013 de 7,343 miliarde de euro, au fost efectuate plăţi de 2,39 miliarde de euro până la 31 octombrie 2012, reprezentând 32,61% din alocare, dar ţinând cont şi de valorile aferente măsurilor delegate către APIA, pentru care s-au plătit 1,733 miliarde euro, procentul plăţilor efectuate a atins aproape 42%.
"Cererile de finanţare conforme depuse de la începutul programului se ridică la 139.515, cu o valoare de 17,54 miliarde de euro, reprezentând 238,84% din alocare, iar cele selectate pentru finanţare au fost în număr de 68.039, cu o valoare de 5,689 miliarde euro, adică 77,48% din alocare. Au fost încheiate 64.622 de contracte în valoare de 5,168 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 70,37% din alocarea prin PNDR", a adăugat Nicolae Popa.

Pachetul financiar al României 2007-2013 este de 13,5 miliarde de euro, din care 8,5 miliarde de euro pentru dezvoltare rurală şi 5 miliarde de euro pentru plăţi directe.

Sursa Agerpres

Abonează-te la acest feed RSS