Adama 04 mai 2020
update 4 Jun 2020

Beneficiarii publici ai PNDR pot opta pentru demararea procedurilor de achiziții înaintea încheierii contractului de finanțare cu AFIR

Beneficiarii publici[1] ai Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 selectați pentru finanțare prin Raportul de selecție publicat pe site-ul www.afir.info, pot opta pentru demararea procedurilor de achiziții  înaintea încheierii contractului de finanțare cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, cu respectarea prevederilor procedurale și a legislației în vigoare privind derularea achizițiilor publice.

Reamintesc beneficiarilor publici ai PNDR 2020 că pot utiliza clauza suspensivă în derularea procedurilor de achiziții publice, această prevedere fiind activată prin Manualul de proceduri pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică începând cu luna mai 2018. Prin această clauză acordăm solicitanților publici de fonduri europene, care au fost notificați în urma aprobării rapoartelor de selecție, posibilitatea de a opta pentru demararea procedurilor de achiziții înaintea încheierii contractului de finanțare cu AFIR. De aceste prevederi pot beneficia și OUAI-urile care urmează să fie selectate pentru finanțare prin submăsura 4.3, componenta de irigații. Acest lucru poate fi făcut cu respectarea prevederilor manualului de proceduri, menționând în conținutul documentațiilor de atribuire o clauză suspensivă care să condiționeze încheierea și executarea contractului de achiziție de încheierea contractului de finanțare a proiectului cu AFIR.” a precizat Directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU.

Responsabilii legali ai proiectelor trebuie să aibă în vedere faptul că semnarea contractului de finanțare se face, de asemenea, cu respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidența legislației privind finanțele publice.

În acest sens, având în vedere dispozițiile Legii 98/2016 și HG 395/2016, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul documentației de atribuire se va preciza că beneficiarii vor încheia contractul cu ofertantul declarat câștigător numai în măsura în care fondurile necesare achiziției vor fi asigurate prin semnarea contractului de finanțare cu AFIR. În cazul în care, indiferent de motive, contractul de finanțare cu AFIR nu se va semna, beneficiarii publici, după primirea notificării din partea Agenției cu privire la neacordarea finanțării, își rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire în condițiile în care nu există o altă sursă de finanțare, în conformitate cu prevederile art. 212 alin (1) lit. c) teza 2 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziție publică.

Ofertanții care participă la astfel de proceduri de achiziții vor înțelege faptul că beneficiarii publici ai Programului precum și AFIR nu pot fi considerați răspunzători pentru vreun prejudiciu în cazul anulării procedurii de atribuire, indiferent de natura acestuia și indiferent dacă beneficiarii publici și AFIR au fost notificați asupra existenței unui asemenea prejudiciu.

Totodată, ofertanții din cadrul acestei proceduri vor accepta utilizarea condițiilor speciale prevăzute de clauza suspensivă, asumându-și întreaga răspundere pentru eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi în situația descrisă.

Menționăm că cea mai recentă versiune a Manualului de proceduri pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică pentru proiectele finanţate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 este disponibilă pe pagina oficială de internet, www.afir.info, la secțiunea Informații utile/ Proceduri de lucru pentru PNDR.


[1] Beneficiarii care pot opta pentru aplicarea clauzei suspensive sunt beneficiarii eligibili pentru submăsura 7.2, submăsura 7.6 și submăsura 4.3.

Beneficiarii publici ai PNDR pot solicita un avans de până la 50% din valoarea proiectului, după semnarea contractului

Beneficiarii publici ai Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020  pot solicita, după semnarea contractului de finanţare, un avans financiar de până la 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului, dacă deţin un dosar de achiziţie avizat şi prezintă o garanţie financiară în procent de 100% din valoarea avansului, a anunţat, vineri, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

"Continuăm demersurile prin care dorim să fim cât mai aproape de beneficiarii noştri şi să îi sprijinim pentru a-şi duce la bun sfârşit investiţia pe care şi-au asumat-o. Această informare este în fapt un document prin care explicăm pe scurt toate etapele pe care beneficiarul trebuie să le parcurgă până la finalizarea proiectului. Semnarea contractului de finanţare din fonduri europene presupune anumite drepturi, dar şi respectarea unor obligaţii de către ambele părţi semnatare. Responsabilitatea nu este doar a beneficiarului pentru că avem împreună cu el un scop convergent, acela de a dezvolta economia rurală şi satul românesc", a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Astfel, prin aceste recomandări, se aduce la cunoştinţa beneficiarilor că imediat după semnarea contractului de finanţare pot solicita un avans financiar de până la 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Condiţia pentru obţinerea avansului este de a avea un dosar de achiziţie avizat, precum şi prezentarea unei garanţii financiare în procent de 100% din valoarea avansului. Ulterior solicitării avansului, se demarează procedurile de achiziţii în conformitate cu procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică anexate Contractului de finanţare şi respectând legislaţia în vigoare privind achiziţiile publice.

De asemenea, AFIR recomandă demararea cât mai rapidă a procedurii de achiziţie a proiectului tehnic. Conform recomandărilor Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), stabilirea tipului de procedură se va face însumând valoarea estimată a proiectului tehnic cu cea a lucrărilor.

"Obţinerea autorizaţiei de construire reprezintă următorul pas în implementarea proiectului. Documentele emise de autorităţile de mediu, sanitare sau sanitar-veterinare se vor prezenta, după caz, de către beneficiar la ultima cerere de plată, după finalizarea investiţiei realizate prin PNDR 2020. Urmează executarea lucrărilor în termenul stabilit prin Contractul de finanţare, cu asistenţă din partea proiectantului şi sub supravegherea unui diriginte de şantier atestat. După executarea lucrărilor se realizează recepţia parţială sau finală a acestora şi se depun cererile de plată conform eşalonării depuse", se precizează în comunicatul AFIR.

De asemenea, reprezentanţii agenţiei subliniază importanţa efectuării plăţilor cu respectarea prevederilor manualului de procedură specifică al AFIR.

În ceea ce priveşte prima tranşă de plată, aceasta trebuie depusă în termen de 12 luni de la semnarea contractului de finanţare pentru proiectele care prevăd construcţii montaj, dar acest termen se poate prelungi cu maximum 6 luni, însă implică aplicarea de penalităţi în conformitate cu prevederile contractuale. Ultima tranşă de plată se va depune cu 90 de zile calendaristice înainte de expirarea duratei de execuţie a contractului de finanţare.

Potrivit sursei citate, beneficiarul poate solicita avans de maximum 50% înainte de data depunerii primei tranşe de plată, care se va recupera la ultima tranşă de plată. AFIR precizează că avansul nu reprezintă tranşă de plată.

Nu în ultimul rând, beneficiarii au posibilitatea modificării contractului de finanţare, prin solicitarea unui act adiţional, cu condiţia ca această modificare să nu schimbe obiectivul principal al proiectului şi să nu afecteze funcţionalitatea investiţiei, criteriile de eligibilitate şi de selecţie.

"Precizăm că există situaţii în care nu este necesară întocmirea de act adiţional la contractul de finanţare, cum ar fi: modificări tehnico-financiare ce nu depăşesc 10% din valoarea Contractului de finanţare, schimbarea adresei sediului social al beneficiarului, schimbarea contului bancar sau de trezorerie şi/sau al instituţiei financiare bancare pentru proiectul PNDR 2020", se mai arată în comunicatul instituţiei.

90 de zile suplimentare la dispoziția solicitanților pentru încheierea contractelor de finanțare

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că a fost modificat Manualul de procedură pentru evaluarea și selectarea cererilor de finanțare depuse de către solicitanți pentru a obține fonduri europene nerambursabile prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Conform noului Manual de procedură, beneficiarii au posibilitatea de prelungire a termenelor prevăzute în „Notificarea beneficiarului privind selectarea cererii de finanțare și semnarea contractului de finanțare” pentru depunerea documentelor solicitate, în cazuri justificate și care pot fi demonstrate în mod concret.

„Din experiența de până acum, solicitanții declarați eligibili și selectați pentru a obține finanțare au semnalat faptul că pentru obținerea anumitor documente (avize, acorduri, autorizații) necesare contractării, este nevoie de un timp mai îndelungat pentru emiterea acestora de către instituțiile abilitate. Ca urmare a acestor solicitări, am decis să actualizăm procedurile de lucru, în sensul prelungirii termenelor acolo unde situația o impune și pe baza documentelor justificative primite, astfel încât proiectele selectate să fie contractate și implementate. Această modificare continuă procesul de simplificare și accesibilizare a obținerii de finanțare nerambursabilă. Îmi doresc, și am făcut pași importanți în această direcție, ca beneficiarii să fie partenerii noștri, pentru că avem scopuri convergente și nu antagonice. ” a declarat directorul general al AFIR, Adrian – Ionuț CHESNOIU.

Pentru obținerea prelungirii, solicitantul anunţă în scris Agenția, privind imposibilitatea depunerii în termen a documentelor solicitate de AFIR pentru încheierea contractului de finanțare, iar experții din cadrul structurilor teritoriale (Centrele regionale sau Oficiile județene, după caz) cărora li s-a repartizat solicitarea, vor analiza posibilitatea acordării unei prelungiri și o vor supune aprobării managementului superior. Această prelungire se acordă doar dacă este justificată și însoțită de documente doveditoare. Orice prelungire nu va depăși termenul de 90 de zile calendaristice precizat în Notificarea beneficiarului privind selectarea cererii de finanțare și semnarea contractului de finanțare.

În situaţia în care nici în urma prelungirii acordate, solicitantul nu depune documentele necesare contractării, AFIR transmite Notificarea de neîncheiere a contractului de finanțare și astfel, solicitantul nu va mai putea obține fondurile alocate conform raportului de selecție.

Precizăm că modificarea procedurală se aplică tuturor notificărilor aferente rapoartelor de selecție aprobate după data de 29 noiembrie 2016, în conformitate cu HG nr. 881/ 2016.

Abonează-te la acest feed RSS