reclama youtube lumeasatuluitv
update 20 Aug 2019

Clarificări privind aplicarea OUG 114/2018 în cazul investițiilor finanțate prin PNDR

Conducerea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a luat o serie de decizii referitoare la situația generată de aplicarea prevederilor OUG nr. 114/ 2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal - bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și la impactul pe care aplicarea acestui act normativ îl are asupra proiectelor finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020.

În acest sens, pentru deblocarea situațiilor apărute  în implementarea proiectelor, AFIR  a demarat toate demersurile de actualizare și de modificare a procedurilor de lucru privind dezangajarea și, după caz, reangajarea sumelor, conform legislației în vigoare.

„La nivelul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale au fost înregistrate numeroase solicitări ale beneficiarilor publici care au susținut că sumele prevăzute în bugetul indicativ în cadrul subcapitolului “actualizare” – în limita a 5% din valoarea proiectului nu sunt suficiente pentru a acoperi creșterile de preț rezultate ca urmare a modificărilor legislative. Pentru a preveni  apariția unor impedimente de natură financiară în implementarea proiectelor, am luat decizia să acceptăm utilizarea tuturor economiilor identificate în cazul proiectelor nefinalizate. Totodată pentru proiectele în cadrul cărora au fost dezangajate sume ca urmare a unor economii, după lansarea ultimei sesiuni de primire a proiectelor, se va permite acceptarea utilizării valorii totale a proiectului, așa cum apare în raportul de selecție. În acest caz, beneficiarii PNDR 2014-2020 vor încheia acte adiționale pentru suplimentarea angajamentelor financiare actuale până la valoarea prevăzută în raportul de selecție, în conformitate cu prevederile legale în momentul întocmirii actului adițional, măsura ce se va aplica după realizarea modificărilor procedurale specifice ale AFIR. Aceste prevederi se aplică pentru toate proiectele beneficiarilor PNDR 2014-2020, cu excepția celor aferente submăsurilor 4.2 și  4.2a din cadrul Schemei de ajutor de stat GBER. Subliniez faptul că valoarea  maximă eligibilă a contractului de finanțare nu poate fi însă majorată.”, a declarat Adrian CHESNOIU, Directorul general al AFIR.

Se acceptă ca și cheltuială eligibilă din FEADR doar costurile suplimentare generate de actualizarea elementelor de manoperă ofertate inițial, până la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit pentru domeniile de activitate prevăzute la art. 66, pct. 1 din OUG nr. 114/ 2018, costurile suplimentare situate peste acest nivel, acceptate de beneficiari, reprezentând cheltuieli neeligibile.

Astfel, în coloana cheltuielilor eligibile din bugetul proiectului pot fi acceptate doar costurile suplimentare generate de actualizarea elementelor de manoperă ofertate, conform prevederilor art. 71, alin 1. din OUG nr. 114/ 2018, „în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2019, pentru domeniul construcțiilor, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 3.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 17,928 lei/oră.”

Decontarea valorii suplimentare aferente actelor adiționale la contractele de achiziție de lucrări, având ca obiect modificarea prețului contractului prin actualizarea elementelor de manoperă, poate fi realizată din capitolele de lucrări ale devizului general, respectiv bugetului indicativ, în limita sumelor disponibile existente în bugetul proiectului în subcapitolele de lucrări. În acest sens, potrivit prevederilor procedurale, sumele disponibilizate în urma finalizării procedurilor de achiziție pot fi transferate către aceste subcapitole bugetare.

În cazul în care valoarea actelor adiționale conduce la depășirea valorii totale eligibilă a proiectului, se va majora valoarea neeligibilă prevăzută în bugetul indicativ, respectiv la subcapitolele de lucrări sau la subcapitolul actualizare, corespunzător valorilor înscrise în devizul general, respectiv bugetul indicativ al proiectului.

Pentru detalierea modului de aplicare a celor mai sus menționate, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale va publica pe site-ul instituției o notă de clarificare în acest sens.

Sursa: afir.info

Clarificări cu privire la amenajările pentru gestionarea gunoiului de grajd

Agenția pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale vine în sprijinul solicitanţilor Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) cu precizări referitoare la amenajările pentru depozitarea gunoiului de grajd în exploatațiile agricole.

În acest sens, AFIR reamintește faptul că depozitarea gunoiului de grajd provenit din exploataţiile agricole se face în sistem individual și, sau comunal, conform prevederilor Codului de bune practici agricole privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole. Astfel, fermele zootehnice mici şi medii pot folosi, ca sistem individual pentru depozitarea gunoiului de grajd, modelele tehnice prezentate în Ghidul depozitării gunoiului de grajd în ferme individuale, elaborat de Ministerul Apelor şi Pădurilor.

„Din analizele realizate în urma sesiunilor anterioare, am identificat o serie de aspecte cu privire la amenajările pentru gestionarea gunoiului de grajd, pe care am considerat că trebuie să le detaliem. Astfel, pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, precum și 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” sunt acceptate şi amenajările de tip compost cu pat de paie sau întăritură de pământ, precum şi grămezile de compost cu folii de plastic, acestea încadrându-se ca platforme de gestionare a gunoiului de grajd în sistem individual. De asemenea, facem precizarea că fermierii care deţin platforme individuale pentru depozitarea gunoiului de grajd, amenajate după modele tehnice agreate, nu au obligaţia de a încheia un contract cu o platformă comunală pentru gestionarea gunoiului de grajd.” a declarat Adrian CHESNOIU, directorul general al AFIR.

Conform legislaţiei în vigoare, platformele individuale trebuie să aibă o bază impermeabilă, să fie prevăzute cu pereţi de sprijin şi sistem de colectare pentru evitarea oricărui risc de poluare a apelor cu nitrați din surse agricole. De asemenea, amenajarea trebuie să aibă o capacitate suficientă de stocare, dimensionată în raport cu efectivele de animale din fermă,  care să asigure depozitarea gunoiului de grajd pentru o perioadă mai mare cu o lună decât intervalul de interdicţie pentru aplicarea pe terenul agricol a îngrăşămintelor organice.

Menţionăm că actele normative specifice (Codul de bune practici agricole privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole, aprobat prin Ordinul MMGA/MAPAM nr.1182/1270/2015 şi Ghidul depozitării gunoiului de grajd în ferme individuale, elaborat de Ministerul Apelor şi Pădurilor) se regăsesc ca anexe la Ghidul solicitantului aferent fiecărei submăsuri, pe pagina de internet a Agenţiei (www.afir.info).

Abonează-te la acest feed RSS