Bednar SWIFTERDISC octombrie 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 5 Dec 2021

Piața mondială a mierii valorează 8 miliarde de dolari

Dimensiunea pieței globale a mierii a fost evaluată la 9,21 miliarde de dolari în 2020 și este de așteptat să aibă o evoluție a ratei de creștere anuală compusă (CAGR) de 8,2%. Un factor major care stimulează creșterea pieței este cererea mare de produse alimentare nutritive, creștere justificată de gradul de conștientizare a beneficiilor unui stil de viață sănătos.

Supermarketurile, principalul canal de distribuție 

Segmentul supermarketurilor/hipermarketurilor a reprezentat cea mai importantă sursă a veniturilor în comercializarea mierii pentru că peste 62% din cantitatea de miere în 2020 a fost distribuită prin aceste canale. În plus, marile companii din acest segment se concentrează pe deschiderea de noi magazine pe piețele emergente. Europa deținea cea mai mare cotă de piață, de peste 34% în 2020. Potrivit statisticilor, anul trecut aproape 60% din mierea consumată în regiune a fost produsă pe continent, iar jucătorii din Europa investesc sume importante în menținerea lanțului de producție și aprovizionare. În ianuarie 2018, producătorul de miere din Turcia, Altýparmak, a obținut o finanțare de 4,98 milioane de dolari de la BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare) pentru a-și dezvolta și promova lanțul valoric intern.

China este cel mai mare producător

Cel mai mare volum de miere se produce în China, iar statisticile arată că în 2019 producția totală de miere a fost de aproximativ 444.000 de tone metrice de miere. Tot în  2019, China a fost principalul exportator de miere naturală, iar valoarea exporturilor a fost de 253,3 milioane de dolari. Principalii importatori au fost SUA și Japonia. Estimările pentru producția de produse apicole la nivel național pentru ultimii ani sunt în jur de: 3.000 de tone metrice de lăptișor de matcă; 4.000 de tone metrice ceară de albine; 3.500 tone metrice propolis și 5.000 de tone metrice polen. Există mai mult de 2.000 companii specializate în producția și vânzarea de produse apicole în China.

Producția de miere în Statele Unite ale Americii a cunoscut fluctuații mari începând cu anul 2000, dar are o tendință generală pozitivă. Dakota de Nord este de departe cel mai mare stat producător de miere, cu o cotă de piață de aproximativ 38 de milioane de lire sterline în 2020, de peste două ori mai mult decât a obținut Dakota de Sud, care se află pe locul doi în topul marilor producători de miere din SUA. Cu toate acestea, Dakota de Sud a avut cel mai mare stoc de miere în 2020.

India, țara cu cei mai mulți stupi

V.V. Belavadi, om de știință emerit al Departamentului de entomologie de la Universitatea de Științe Agricole, Bengaluru, spune că India găzduiește aproape 796 de specii de albine (descrise până acum de cercetători), dintre care 40% sunt endemice în țară.

Conform celor mai recente date furnizate de Departamentul Agriculturii, producția totală de miere a țării în 2017-2018 a fost de 100.000 tone metrice (MT), comparativ cu 35.000 de tone metrice în 2005-2006. Astăzi, India are cei mai mulți stupi din lume, cca. 35.000, comparativ cu 8.000 în perioada 2005-2006. A crescut și numărul apicultorilor, al companiilor apicole și al societăților melifere, iar în ianuarie 2019 țara avea 9.091 de afaceri apicole înregistrate. În timp ce consumul de miere pe cap de locuitor este de până la 50 de grame pe an în India, la nivel global variază de la 250 la 300 de grame. Germania are un consum de miere pe cap de locuitor de 2 kg pe an. În Asia, Japonia este cel mai mare consumator de miere, cu un consum pe cap de locuitor de până la 700 de grame pe an. Odată cu creșterea cererii internaționale de miere, India exportă 50% din marfă, iar în ultimii 12 ani exporturile țării au crescut cu 207%. (D.Z.)


Mierea este cel mai vechi îndulcitor cunoscut de oameni și a fost folosită încă din timpurile preistorice. Primele mențiuni despre colectarea mierii datează din 6.000 î.Hr., atunci când oamenii colectau mierea albinelor sălbatice.


Aproximativ 120.000 de albine sunt necesare pentru a produce 1 kg de miere și o singură albină va produce doar aproximativ o lingură de miere în timpul vieții [Thomas și Schumann, 1992].


 

Prima hartă a distribuției pe glob a albinelor. Ce am aflat nou despre albine

Decimarea efectivelor de albine la nivel mondial, din diferite cauze, a stârnit îngrijorare nu doar în rândul apicultorilor, ci chiar și în rândul oamenilor de știință care au considerat necesar să sublinieze în repetate rânduri riscurile pe care ni le asumăm dacă permitem dispariția acestor insecte. Tot în această direcție, anul trecut a avut loc o premieră prin realizarea primei hărți care arată distribuția geografică a populațiilor de albine. Prin informațiile pe care aceasta le oferă se pot stabili cu claritate prioritățile de conservare a albinelor.

Există 20.000 de specii de albine cunoscute

Sunt printre cele mai mici viețuitoare ale pământului și trec de multe ori neobservate, însă de ele depinde întregul echilibru al naturii. Albinele, de la cele mai mici care nu au ac și până la cele de mărimea degetului mare de la mână, sunt cele care susțin dezvoltarea și perpetuarea ecosistemelor și sunt principalii polenizatori ai multor plante care constituie ulterior alimentele noastre de bază. Spre exemplu, polenizarea a numeroase culturi din țările în curs de dezvoltare, în special, se bazează pe specii de albine native și nu pe albine melifere.

harta albinelor pe glob1

Până în momentul de față există în colecția remarcabilă de albine a Terrei 20.000 de specii cunoscute. Cu toate acestea, se știu puține lucruri despre diversitatea de specii care trăiesc pe fiecare continent. Doar în Antarctica nu întâlnim albine. Unele populații de albine, cum ar fi bondarii din Europa și America de Nord, sunt bine studiate, dar în alte regiuni, cum ar fi părți extinse din Asia și Africa, documentația a fost rară. Despre aproape peste 96% dintre speciile de albine nu există multe informații. În plus, nu au existat până acum date care să arate unde sunt cele mai multe specii de albine pe planetă. Potrivit BBC, o echipă de cercetători din Singapore și China a cartografiat distribuția tuturor celor 20.000 de specii de albine de pe pământ, iar rezultatele cercetării lor au fost publicate în revista Current Biology. Astfel, cu ajutorul acestei hărți globale, eforturile de conservare a albinelor vor avea altă eficiență. Acest lucru este foarte important, mai ales în contextul în care albinele sunt supuse presiunii pierderii habitatelor și a utilizării pesticidelor.

harta albinelor pe glob2

Pentru a realiza această hartă, cercetătorii au comparat datele despre apariția speciilor individuale de albine cu o listă de verificare a celor 20.000 de specii. Practic, prin combinarea și filtrarea a peste 5,8 milioane de înregistrări publice ale aparițiilor albinelor s-a obținut o imagine mai clară și mai cuprinzătoare a distribuției globale a albinelor.

Ce a arătat cartografierea

Prin această cartografiere au fost evidențiate regiunile unde sunt concentrate cele mai multe populații de albine (SUA au cele mai multe specii de albine de pe pământ), dar s-a realizat și diferențierea zonelor mai puțin potrivite pentru albine față de zonele în care acestea ar trebui să prospere, dar unde efectivele au fost reduse din cauza unor factori precum utilizarea pesticidelor, pierderea habitatului natural și pășunatul excesiv. Mai mult decât atât, harta a arătat și tiparele comportamentale ale albinelor. Astfel, s-a constatat că, din cele peste 20.000 de specii de albine, unele specii, cum ar fi bondarii și albinele fără ac, trăiesc în colonii, în timp ce altele sunt insecte solitare. Studiul întreprins pentru realizarea hărții a demonstrat faptul că, spre deosebire de alte viețuitoare, cum ar fi păsările și mamiferele, mai multe specii de albine se găsesc în zonele uscate, temperate, departe de poli mai degrabă decât în mediile tropicale, apropiate de Ecuator. Practic, există mai multe albine în emisfera nordică decât în sud. Lipsa albinelor în aceste regiuni este substituită de alte specii de insecte precum gândacii, moliile și viespile care realizează polenizarea plantelor. Concluzia a fost că, aparent incredibil, există mult mai puține specii de albine în păduri și în junglă decât în mediile deșertice. Explicația este că plantele și florile care cresc în regiunile aride oferă albinelor mai multă hrană decât copacii. În plus, oamenii de știință susțin că umiditatea crescută condiționează rezervele de polen și implicit existența albinelor în regiunile umede de la tropice.

În ceea ce privește importanța acestei hărți, oamenii de știință care au realizat-o susțin că scăderea unor populații de insecte este îngrijorătoare și necesită o monitorizare mai bună. Numărul mare de specii de insecte de pe planetă – peste 900.000 – face ca această monitorizare să fie o sarcină monumentală, cu milioane de exemplare care așteaptă identificarea în muzee. Insectele sunt adesea neglijate în evaluările globale ale biodiversității în favoarea mamiferelor, păsărilor, reptilelor și amfibienilor.


Informațiile anterioare privind distribuția globală a albinelor erau fie inexacte, incomplete, fie dificil de interpretat. Această hartă a lumii stabilește în mod clar că albinele preferă zonele uscate și temperate în loc de zonele umede și tropicale. Pentru oamenii de știință această hartă reprezintă o bază de referință privind distribuția geografică a albinelor.


D.Z.

Apis mellifera carpatica, o albină distinctă în comparație cu A.m. carnica

În urmă cu aproximativ un an publicam un interviu cu cercetătorul Adam Tofilski de la Universitatea de Agricultură din Cracovia, autor al programului de măsurare a aripii (Drawwing/Identifly). Acesta venise în România pentru a studia, în colaborare cu cercetătorii români de la Institutul Apicol București, caracteristicile albinei românești. Cercetătorul polonez s-a declarat atunci uimit de faptul că Apis mellifera carpatica este o albină deosebită de alte specii.

Studierea comparativă a albinei românești prin metode de morfometrie a aripii, metodă ce oferă informații foarte relevante pentru încadrarea populațiilor pe diverse niveluri taxonomice, confirmă, prin toate datele existente, că Apis mellifera carpatica este o albină unică. Ultimul articol pe această temă publicat de către cercetătorii români în Jurnalul Insects este rezultatul unei îndelungi colaborări cu profesorul Adam Tofilski. În cadrul programului (Drawwing/Identifly), conceput de profesorul Tofilski, s-a folosit și colecția de probe existentă în cadrul laboratorului Institutului Apicol București, cu probe mai vechi – 1982-1997 și mai noi – 2016-2019, dar și probe de albine colectate de cercetătorul polonez pentru a se asigura de veridicitatea datelor. Astfel s-a putut studia evoluția în timp a albinelor din acest punct de vedere.

Ing. Eliza Căuia: „Concluziile studiului ne arată că albina locală (Apis mellifera carpatica) constituie o unitate taxonomică distinctă în comparație cu A.m. carnica în mod special, în contextul utilizării unei referințe elaborate pe probe de albine din colecția Institutului Apicol de la Oberursel. Cu toate acestea, constatăm că rasa locală de albine a suferit o serie de modificări în evoluția sa, probabil ca urmare a hibridizării cu alte rase sau hibrizi, dar acestea nu i-au afectat unicitatea. În plus, se disting și două subpopulații (ecotipuri), separate de bariera geografică a munților Carpați, barieră utilizată în separarea originii probelor, întrucât și alte studii mai vechi sau mai noi au identificat diferențe între cele două zone (intra și extra carpatice) și am dorit să vedem cum stau lucrurile având în vedere colecția de probe studiată.


Apicultorii români au un rol extrem de important în evoluția și protecția rasei locale, iar activitatea de apicultor trebuie legată de cea de conservare întrucât acest lucru este, în principal, în interesul albinei ca specie, iar din asta derivă și celelalte avantaje legate de bunăstarea omului. Acest lucru trebuie înțeles la nivel de societate pentru că presiunile asupra albinei sunt mult mai complexe: schimbări de climă, agricultura intensivă și pesticidele etc.


La ora actuală suntem pe un drum bun pentru că majoritatea apicultorilor apreciază rasa locală și ea este protejată și la nivel legislativ. Dar cel mai important lucru în protecția raselor presupune conștientizarea rolului mai sus amintit, educația pentru păstrarea diversității raselor în arealele lor de origine deoarece este premisa de bază pentru o apicultură durabilă. În plus, procesul de ameliorare (îmbunătățirea unor caractere) care poate fi integrat în tehnologiile de creștere poate avea succes doar pe populații largi – România, e un caz fericit – cât mai stabile genetic, nealterate de hibridare, de unde și conceptul de «conservare prin utilizare» promovat la nivel științific.“

(Z.D.)

BeeKind: Miere 100% naturală, exact cum albinele o aduc din cer

Povestea fermei apicole a familiei Agavriloae a început în urmă cu 27 de ani, în orașul Comănești, din județul Bacău, cu doi stupi primiți în dar. Apoi au intrat pe piață sub loggo-ul BeeKind, care reprezintă o poveste de suflet pentru suflet, ne spune Georgiana, cea care ne va divulga câteva dintre secretele unei pasiuni de-o viaţă a părinţilor săi.

La drum... cu un camion apicol şi 90 de familii de albine

„În acea perioadă, tatălui meu i-au fost dăruite două familii de albine de către unul dintre cel mai iscusiți apicultori din oraș. Începutul nu a fost prea promițător, ba chiar a fost presărat cu mici incidente: plecând în pastoral, alături de alți apicultori, din cauza neatenției și lipsei de experiență, unul dintre cei doi stupi s-a răsturnat. Această întâmplare nefericită nu l-a descurajat, ci l-a ambiționat să continue, să se dezvolte și să stăpânească cât mai bine tainele apiculturii. Dacă în anul 1993 aveam un stup, în 2010 am ajuns la 25 de familii de albine. Tot în 2010 am considerat că gradul nostru de dezvoltare trebuie să fie mai avansat, așa că am achiziționat o mașină pe care tata a transformat-o în autopavilion apicol. În prezent suntem deținătorii a 90 de familii de albine“, ne spune Georgiana Agavriloae.

apicultori

Recoltarea mierii este un prilej de adunare și mobilizare a familiei Agavriloae, ne mărturiseşte tânăra apicultoare. „Cu multă dragoste pentru albine și mediul încojurător ne deplasăm oriunde se află pavilionul apicol și vatra stupinei. Perioada de recoltare începe din luna mai până la sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie. Extracția se face după fiecare cules, după cum urmează: rapiță, salcâm, polifloră, tei, floarea-soarelui și mentă. Procesul de extragere este clasic. Se verifică fiecare ramă să nu conțină puiet larvar. Acestea se înlătură și se scot ramele care conțin miere. Se descăpăcesc cu o ustensilă specială, după care se așază în centrifuga manuală și se extrage mierea. Depozitarea mierii se face în bidoane de inox și se etichetează conform producției extrase.“

Mierea de mentă, un sortiment de colecţie

Mierea BeeKind este certificată BIO, având atestat de producător şi autorizaţie sanitar veterinară. Aceasta este naturală, crudă, fără procesări termice sau alte adaosuri nepotrivite, albinele hrănindu-se doar cu propria miere pe tot parcursul anului. „Tatăl meu spune adesea că «mierea noastră este 100% naturală, exact cum albinele o aduc din cer»,astfel clienții noştri au certitudinea că pun pe masa celor dragi cea mai naturală miere. Fiecare sortiment de miere BeeKind este produs în serie limitată, atât cât ne dau pădurile, câmpiile și albinele, și pusă cu grijă în borcane de către noi. Atunci când clientul gustă produsul BeeKind nu simte doar gustul delicios al mierii naturale, ci va fi mișcat și de mirosul florilor și va vedea cum un colțișor de natură și-a făcut loc în sufletul lui. Sortimentele noastre sunt: miere de rapiţă, salcâm, polifloră de toamnă şi primăvară, tei. Avem și un „borcan de colecție“, așa cum ne place nouă să-l numim, ce conține miere de mentă. Ce-i drept, fiindcă cererea a fost prea mare stocul de mentă este indisponibil momentan. Intenționăm ca în acest sezon să realizăm cu atenție un alt borcan de colecție, cu miere de lavandă“, specifică băcăuanca.

BeeKind în întreaga lume

Povestea BeeKind începe în momentul în care destinul separă doi frați. „Pe mine și pe Costin! Astăzi, Costin nu mai este printre noi, însă bunătatea și sfaturile sale s-au concretizat în denumirea micii noastre afaceri. Cu alte cuvinte, am decis să dăm acest nume în semn de mulțumire pentru tot ce a fost fratele meu și pentru a încuraja spre bunătate, înțelegere și armonie. Distribuția produselor este în funcție de locație. În momentul în care comenzile sunt locale, preferăm să livrăm personal produsul dorit. Ne place să creăm o legătură cu clientul, să fim siguri că totul este în regulă. În cazul comenzilor de pe teritoriul României, precum și a celor internaționale ne asigurăm că alegem metoda cea mai rapidă și mai sigură. Așa cum am mai zis, este mai mult decât un business, este o poveste de suflet pentru suflet. Feedback-ul este extrem de important pentru noi. Suntem mândri să distribuim produsul nostru în întreaga lume. Avem clienți din diverse părți ale țării și ale lumii. Este o realizare pentru noi că produsul nostru a ajuns în Dubai, Canada, Anglia, Italia, Grecia, Spania și multe alte țări“, adaugă tânăra.


Investiția cea mai importantă pentru familia Agavriloae este timpul, iar ferma apicolă a acestora s-a construit în mulți ani de muncă, răbdare și ocrotire față de albine. „Cifrele contează, dar de cele mai multe ori sunt de nemenționat în momentul în care practici apicultura din pasiune. Pentru că aceasta nu este pentru oricine, ci doar pentru oamenii care vor să facă din lume un loc mai bun, mai curat și mai armonios. Doar un om răbdător și blând va putea practica apicultura cu multă dedicare. Suntem într-o continuă dezvoltare și ne bucurăm de colaborări frumoase cu micile afaceri locale“, încheie Georgiana Agavriloae.


Beatrice Alexandra MODIGA

Sfaturi de la un apicultor ieşean pasionat. Pregătirea albinelor pentru iarnă

Anul apicol 2020 a fost pentru apicultura ieşeană un an foarte dificil, unde au alternat perioadele de secetă cu perioadele ploioase; drept rezultat, producţia de miere pe familii de albine a fost redusă sau chiar a lipsit, cum este şi cazul tânărului Sergiu Diaconu, din comuna Cozmeşti. Cu toate acestea, ieşeanul nu s-a lăsat deloc demoralizat şi ne va vorbi despre cum a pregătit el familiile de albine pentru iernare, dar şi cum s-a apucat de această ramură a agriculturii.

Ajutorul de minimis a salvat familiile de albine de la moarte

„De apicultură m-am apucat în anul 2010, când pasiunea mi-au stârnit-o doi colegi de serviciu. M-a fascinat acest domeniu interesant și am început cu două familii de albine; în următorii ani le-am înmulțit și am ajuns la 154 de familii“, îşi reaminteşte Sergiu.

Anul apicol 2020 a fost pentru apiculturii din judeţul Iaşi un an foarte dificil deoarece au alternat perioadele de secetă cu perioadele ploioase, ne spune ieşeanul. „Au fost ploi ce au durat trei săptămâni, a plouat în fiecare zi, timp în care albinele nu au putut aduna mai nimic, chiar mureau de foame în stup, de aceea a fost nevoie să intervenim chiar și în timpul sezonului activ cu hrană artificială pentru a salva familiile de albine de la moarte. În acest sens, Guvernul ne-a ajutat cu o sumă mică, dar a fost bine-venită. Este vorba de ajutorul de minimis care ne-a adus 25 lei/familia de albine, ceea ce înseamnă 10 kilograme de zahăr și în felul acesta am putut pregăti, cât de cât, și salva familiile de albine pentru sezonul următor apicol deoarece de la 1 august 2020 începe următorul sezon apicol.“


„Anul acesta mă pot «lăuda» cu o producție de miere negativă de zero kilograme de miere pe familia de albine; aici la noi în zonă albinele nu au avut ce culege. În schimb pot spune că, în decursul celorlalți nouă ani, am obținut producții medii la familiile de  albine de 10, 15 până la 20 de kilograme. Am obținut această producție de miere pe staționar, nu în pastoral. Nu am mutat familiile de albine într-un loc în altul. Doar aici pe vatră, ce ne oferă zona, două culesuri mari și câteodată unul mai mic, un al treilea cules“, a mai spus Sergiu.


Despre cum se realizează pregătirea coloniilor de albine pentru iarnă

apicultor

Pregătirea coloniilor de albine pentru iarnă începe de la 15 august, cel târziu sfârşitul lunii august, şi se termină în octombrie. Constă în completarea rezervelor de hrană şi reorganizarea cuibului, scoaterea ramelor goale din stup, mai adaugă tânărul. „Familii de albine se pregătesc începând cu 1 august sau chiar de la 20 iulie pentru anul apicol următor. Se începe cu hrănirile de stimulare, de completare, aplicarea tratamentelor anti-varroa pentru a intra în iarnă cu familii sănătoase, deparazitate, familii puternice însemnând o populație generoasă de albine, cu cât sunt mai multe cu atât este mai bine peste iarnă și cu familii sănătoase. Odată cu scăderea populației de albine, cu cât sunt mai puțini indivizi în colonie cu atât trebuie redus și numărul de rame, nu trebuie să intrăm pe iarnă cu multe rame și puțină albină, ci cu puține rame și multă albină. Albinele funcționează ca o colonie, nu este important un individ, cât important este rolul său în colonie. Ele lucrează, se încălzesc în ghem și fiecare albinuță are rolul ei în acel ghem pentru a putea face față intemperiilor, pe care inevitabil le produce sezonul rece. Iarna în stup nu este indicat să se intervină; eu nu intervin iarna în familiile de albine, doar urmăresc iernatul în exteriorul stupului. Izolarea se face începând cu luna septembrie, când deja nopțile se lungesc și devin mai reci. Eu folosesc polistirenul care se utilizează în construcții; este un izolant foarte bun, numai că apicultorii mai tineri trebuie să știe că, dacă folosesc un astfel de material, trebuie să fie atenți la umiditatea pe care o produce acest material lângă familiile de albine, de aceea trebuie o ventilație foarte bună în stup pe timpul sezonului rece. Deocamdată voi rămâne la acest stadiu pentru că am și serviciu și, dacă aș mări numărul de stupi, mi-ar trebui și timp mai mult. Vreau să rămân cu acest număr, dar să am familii mai puternice“, încheie Sergiu Diaconu.

Beatrice Alexandra MODIGA

Alberto, stuparul din Țara Moților

A lăsat afacerile și conacul de lângă Veneția și s-a apucat de apicultură în Apuseni. Este povestea lui Alberto Zanchetin, unul dintre primii străini care au venit în România cu dorința să investească, la începutul anului 1990.

O nație aparte

„Moții sunt o nație aparte, ori ajung foarte sus, ori rămân undeva jos, pentru ei nu prea există cale de mijloc“, spune Alberto Zanchettin, un italian născut lângă Veneția care a venit în România la începutul anului 1990. S-a stabilit la Câmpeni și acum se ocupă de apicultură, o pasiune pe care a descoperit-o aici, în Apuseni. „Am venit chiar atunci, în iarna anului 1990, încă mai era zăpadă afară. Aveam 26 de ani, jucam baschet. Eu m-am născut printre bobinele de fire textile. Familia mea avea o afacere în domeniu și am venit cu dorința să investesc în industria textilă din România“. După mai multe încercări de afaceri în diverse zone ale țării, în 1996 Alberto cumpără fabrica de textile de la Câmpeni. Lucrurile au început să meargă din ce în ce mai bine, fabrica și-a mărit capacitatea, a fost complet retehnologizată și avea aproape 700 de angajați. „După anul 2000 au început presiunile politice și mi s-a sugerat că trebuie să cotizez și eu la un anumit partid. Am refuzat și așa au început problemele. În cele din urmă am renunțat la afacere, chiar dacă îmi părea foarte rău de cei aprope 700 de oameni trimiși acasă, aici în zona Apusenilor, un loc unde nu se prea găsește de muncă după închiderea minelor“, își continuă Alberto povestea, printre roiurile de albine care îi dau târcoale. Pregătește stupina pentru iarnă.

Stupar din întâmplare

Alberto mărturisește că de albinărit s-a apucat întâmplător. „Eu sunt de vină că s-a apucat de stupărit, spune Gabriela, soția lui Alberto. Tatăl meu se ocupa de albine și îmi aduc aminte că Alberto nu le suporta la început, cum nu suporta niciun fel de insectă. L-a ajutat de câteva ori pe tata și a început să-i placă.“ Alberto o privește zâmbind aprobator și o completează. „Aveam câțiva stupi, vreo 15-20. La început stăteam la 4-5 metri de albine, apoi m-am tot apropiat și am început să-l ajut pe socrul meu. Acum am peste 100 de familii de albine, nu sunt un mare apicultor, nu pot spune că sunt un profesionist, este mai mult un hobby, dar îmi place, produc miere ecologică, stau mult timp în natură.“ Alberto este în România de treizeci de ani și acum se socoate mai mult un român din Țara Moților decât un italian de la Veneția. Se luptă pentru investiții în zona Apusenilor și pentru o apicultură de nivel european și în România.

Aurul de la suprafața pământului

„Zona aceasta este foarte frumoasă“, își continuă Alberto mărturisirea, cu un ușor accent italian. „Dar aici toată lumea a fost, sute de ani, legată de minerit și de aurul din adâncuri. Eu cred că trebuie să vedem și aurul de la suprafața pămânului pentru că se pot face multe lucruri bune, aici, în Apuseni. Cred că autoritățile ar trebui să-i promoveze oportunitățile, turismul de exemplu“, spune Alberto în timp ce scoate din stupină un fagure. „M-am luptat și pentru apicultori, am fost și la Ministerul Agriculturii cu stuparii din Alba. Nu mai vrem substanțe chimice la culturile de rapiță și floarea-soarelui sau vrem măcar să fim preveniți că sunt stropite. Ne-au murit foarte multe albine din această cauză. Și mai vrem ca apicultorii să fie ajutați, în funcție de mărimea stupinei“, oftează Alberto. Spune că ar trebui să luăm exemplul albinelor pentru că fiecare are un rol bine stabilit în stup“.

Pandemia oamenilor și a albinelor

2020 a fost unul nefericit pentru apicultura din Apuseni. A fost un an de subzistență și izolare și pentru oameni și pentru albine, spune stuparul din Câmpeni. Mierea de salcâm aproape că nu a existat și la celelalte culturi a fost puțină din cauza vremii capricioase. Dar nu ar renunța la apicultură, mai ales acum când are peste 100 de stupi și nici nu se gândește să plece înapoi în Italia, oricât de greu i-ar fi fost aici, în România. Trudește în stupina din poiană sus, în inima Apusenilor. Nu mai este italianul mândru și rebel, cu înfățișare de baschetbalist din 1990. A dat, în cele din urmă, masca venețiană pe masca de stupar. A învățat că viața moților nu a fost, nicicând, dulce ca mierea. Dar tot el spune că poate că va veni și vremea când  lumea va prețui aici, la gura minelor de aur, și aurul de la suprafața pământului.

Vasile BRAIC

Tehnici de întreținere a familiilor de albine din ecotipul deal-munte

Pentru familiile de albine din zona montană lucrările demarează la începutul lunii august, când se termină culesurile principale, iar flora spontană oferă doar culesuri de întreținere și se împart în trei mari categorii:

  • lucrări de intensificare a creșterii puietului;
  • pregătirea cuibului familiilor de albine în vederea unei iernări de calitate;
  • asigurarea rezervelor de hrană pentru iernare.

Acțiuni

Intensificarea creșterii puietului

În sfârșitul sezonului apicol, ponta mătcii diminuează de la cca 1.800-2.000 de ouă pe zi la 400-500 ouă pe zi. Stimularea mătcii de a avea o pontă ridicată în această perioadă, având în vedere că în zona montană apar și nopți reci, iar perioada de cules din timpul zilei este mai mică comparativ cu alte zone, este realizată de cantitatea de nectar adusă de albinele culegătoare. Cum în această perioadă nectarul florilor este din ce în ce mai puțin, familia de albine (albinele doici) va lua în creștere din ce în ce mai puține larve.

Pentru stimularea pontei mătcii este necesar să stimulăm albinele culegătoare prin oferirea de hrană suplimentară sub formă de sirop (amestec de zahăr și apă) sau izosiropuri (amestec lichid de glucoză și fructoză). Administrarea acestora se face în hrănitoare amplasate în afara cuibului (după diafragmă), în porții mici (cca 250 ml) și dese (zilnic) pentru a simula o activitate de cules.

Astfel, activitatea de aducere a siropului în cuib și prelucrarea lui va stimula albinele doici (cele care hrănesc larvele) să ia în creștere mai multe larve.

Acțiunea se numește stimularea familiilor de albine și reprezintă prima etapă în pregătirea de iernare.

Dacă în zonele de șes cu toamne lungi apicultorii pot elimina această etapă (datorită existenței culesurilor din natură), pentru familiile de albine din zona montană etapa este obligatorie. Practic, din a doua jumătate a lunii august, timp de două trei săptămâni, este necesară stimularea familiilor de albine.

De asemenea, este obligatoriu să se asigure spațiu de ouat pentru matcă, prin amplasarea de faguri goi (fără miere) în care au fost crescute și alte generații de puiet.

Pregătirea cuibului familiilor de albine în vederea unei iernări de calitate

Tot pentru creșterea pontei mătcii, după acțiunea de stimulare se începe restrângerea cuibului familiilor. Această tehnică presupune eliminarea fagurilor goi (fără miere sau puiet larvar) și reținerea în cuib a fagurilor cu puiet în diverse stadii de dezvoltare și a celor care au cea mai mare cantitate de miere căpăcită. Restrângerea cuibului ține cont și de cantitatea de albine existentă, astfel încât pe fagurii rămași albinele să acopere ambele fețe ale fagurelui. În acest fel albinele pot acoperi și încălzi bine puietul larvar existent.

Astfel, cele două cerințe de bază – hrana și căldura sunt asigurate.

Fagurii eliminați din cuib care mai au miere se descăpăcesc și se trec după diafragmă, dar nu mai mult de un fagure odată.

După restrângerea cuibului începe acțiunea de completare a rezervelor de hrană.

Asigurarea rezervelor de hrană pentru iernare

Completarea rezervelor de hrană este o acțiune ce diferă de stimulare.

Hrănirile de completare se fac ad libitum (la discreție).

Calculul necesarului de hrană pentru iernare

Pentru zona montană, unde sezonul de iarnă este mai lung, va trebui să asigurăm cantități mai mari de hrană.

Prin cercetări s-a stabilit că 1 kg de albine (cca 10.000 albine) consumă 770-850 g de miere/lună în absența puietului și de 1.300-1.400 g de miere/lună în perioadele când cresc puiet.

De asemenea, tot prin cercetări s-a stabili o mărime optimă a familiei de albine ce intră la iernat – 2,8-3 kg albină, ceea ce reprezintă 5-6 intervale de albină. Această mărime este un minim pentru a asigura formarea unui ghem de iernare capabil să traverseze sezonul rece.

Pentru o iernare optimă fără pierderi prea mari de albine este necesar să asigurăm cca 3 kg de albine, deci 5-6 intervale (faguri).

Aceste cantități se referă la albina de munte, pentru restul ecotipurilor fiind suficientă o cantitate de 2,5 kg.

Astfel putem calcula necesarul de hrană pentru iernarea în bune condiții a familiilor din zona de munte:

tehnici intretinere albine tabel

Total kg miere/familie pentru iernare = 9,2 + 12,6 = 21,8 (aproximativ 20 kg).

Dacă raportăm cantitatea de hrană la numărul de faguri (6) vom obține o medie de 3,3 kg miere pe fagure.

Se estimează cantitatea de hrană din fiecare stup și acolo unde este nevoie se completează până la necesar; de exemplu, o familie pe 6 intervale poate avea 14 kg de hrană, se completează cu sirop de zahăr 1 : 1 până la 20 kg = 6 kg.

Observație! Stupii sistematici pot avea 3 tipuri de rame (care dau și tipul stupului):

  • rama de 1/1 sau rama Dadant – stupul vertical sau orizontal;
  • rama de ¾ (trei sferturi sau rama de multietajat sau rama americană) – stup vertical multietajat;
  • rama de ½ – stup cu cuib de 1/1 și ramă de cat de ½. RA 1001.

Pentru familiile exploatate în zona de munte este indicată ca ramă de iernare (ramă de cuib) rama de 1/1 (Dadant), care poate depozita cca 4 kg de miere.

Celelalte tipuri de rame pot fi folosite numai în combinație de cel puțin două corpuri, având în vedere că ghemul de iernare se deplasează în timpul iernii numai pe verticală.

tehnici intretinere albine grafic

Unificarea familiilor de albine

Unificarea familiilor de albine presupune unirea a două sau mai multor unități biologice, ce nu îndeplinesc condițiile de iernare, în vederea unei iernări în bune condiții.

În practică se pot întâlni situații în care familiile de albine dintr-o stupină să nu aibă aceeași valoare biologică, adică familii mai slabe și familii mai puternice. Acest fapt se datorează în principal valorii biologice a mătcilor, dar și a culesului slab din perioada iulie-august (raportat la condițiile pedoclimatice din România). În aceste condiții, dacă ne raportăm la o stupină de 100 familii albine (100%), în practică vom găsi următoarea situație (conform determinismului genetic al sexelor):

  • aproximativ 40% familii de albine ce îndeplinesc condițiile de iernare;
  • aproximativ 30% familii ce sunt la limita condițiilor de iernare;
  • aproximativ 30% familii ce nu îndeplinesc condițiile de iernare.

Acest fapt se datorează determinismului genetic al sexelor la albină (tip abraxas), fapt ce duce la peste 40% mătci (regine) de slabă calitate, care pot asigura producții mari în sezon, dar o viabilitate scăzută a puietului (și deci schimbarea sau eliminarea lor în toamnă), precum și fenomenului de heterozis (capacitate productivă crescută în generația F1, apoi derivă genetică).

În aceste condiții, singura cale de urmat a apicultorului este aceea de a face unificări în perioada august-septembrie (perioada de pregătire a familiilor de albine pentru iernare), în speranța că în primăvară aceste familii (unificate) vor genera roii necesari înmulțirii numărului de stupi din stupină.

Tehnica unificării

După evaluarea de toamnă (septembrie-octombrie) a familiilor de albine se vor ierarhiza familiile după numărul de intervale, apoi după cantitate de hrană.

Se vor nota familiile de albine ce nu au matcă (regină), precum și familiile sub 5-6 intervale. Procentul acestor familii ar trebui să se încadreze între 25-35% din numărul de stupi din stupină. Un procent mai mare poate indica un sezon calamitat, sau mătci (regine) bătrâne.

În cazul mătcilor (reginelor) tinere (în speță, din anul apicol în curs) se va evita producția proprie de regine (apariția consangvinizării) și se va opta pentru regine din alte stupini, cunoscându-se că momentul optim pentru înlocuirea mătcilor (regine) este toamna.

După identificarea familiilor fără matcă sau sub 5-6 intervale de albine se va proceda la eliminarea mătcilor (reginelor) din familiile cele mai slabe și la unirea cu familiile mai puternice.

Exemplu: Într-o stupină cu 100 familii albine, după controlul de toamnă identificăm 30 familii cu probleme.

Familiile fără matcă și familiile sub 5-6 intervale vor fi propuse la unificare.

Se aleg din celelalte familii acelea care sunt mai slabe (3-4 intervale). Familiile fără matcă sau mai slabe vor fi mutate lângă cele propuse a fi unificate.

Se vor îndepărta mătcile slabe (de la familiile cele mai slabe), apoi fiecare familie fără matcă se va amplasa deasupra celei cu matcă. Între cele două corpuri se va introduce o plasă despărțitoare cu sârmă cu ochiuri de 3,8 mm (gratie Hanneman) prin care albinele nu pot trece. Familiile fără matcă vor fi adoptate de familiile cu matcă și astfel se va obține o unitate biologică capabilă să traverseze iarna.


ATENȚIE!!!

Apicultorul va avea iluzia că va obține o familie normală. TOTAL GREȘIT!!!. Apicultorul va obține o unitate biologică capabilă să treacă peste iarnă. De fapt, am unificat o familie slabă cu matcă cu o altă familie slabă fără matcă. Primăvara va da măsura acelei mătci (în 90% din cazuri, de slabă calitate).

Deci, dacă vrem, ca apicultori, să refacem numărul de stupi de producție din stupina noastră, fie refacem stocul de mătci (înlocuirea celor de la familiile slabe), fie realizăm noi unități biologice (roi din producție proprie sau achiziție).

Perioada pregătirii de iernare este și perioada tratamentelor obligatorii antivarroa.

În principal substanța de bază pentru tratament este amitraz, sub diverse forme de comercializare. Este important de subliniat ca tratamentele să fie realizate în momentul când există cea mai mică suprafață de puiet necăpăcit, iar temperatura mediului să fie de cel puțin 15°C. Substanța amitraz nu acționează eficient sub căpăcel.


Cristina STOICA SURLEA, inginer zootehnist

S-a prelungit termenul pentru depunerea unor documente justificative în cadrul PNA 2020-2022

În ședința de Guvern din 31 iulie 2020 a fost aprobată o hotărâre pentru completarea Anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr. 339/2020 privind aprobarea Programului Național Apicol pentru perioada 2020-2022, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar.

Astfel, prin prezentul act normativ se reglementează o excepție pentru anul 2020, în sensul prelungirii termenului de depunere a unor documente justificative în cadrul acțiunilor „Raţionalizarea transhumanţei/stupăritului pastoral” și „Îmbunătăţirea calităţii produselor în vederea unei mai bune valorificări a produselor pe piață”, de la 1 august până la data de 1 septembrie 2020. Aceste documente vizează copia cărţii de identitate a remorcii apicole și copia buletinului de analize fizico-chimice/reziduuri.                 

Prezenta hotărâre a fost adoptată la inițiativa MADR, pentru a veni în sprijinul apicultorilor, în urma numeroaselor solicitări primite de la aceștia, care au evidențiat faptul că nu se pot încadra în termenul de 1 august 2020 pentru efectuarea analizelor fizico-chimice și/sau pentru reziduuri care să ateste calitatea mierii, precum și  pentru achiziţionarea de mijloace de transport apicol fără autopropulsie - remorci şi mijloace de încărcare-descărcare a stupilor în pastoral, pe de o parte din cauza capacității reduse a laboratoarelor autorizate de a efectua respectivele analize, iar pe de altă parte din cauza măsurilor de prevenire a răspândirii pandemiei cu COVID 19 ce au afectat activitatea apicultorilor.  

Reamintim că valoarea sprijinului financiar alocat pentru Programul Național Apicol în perioada 2020 - 2022 este de 150.628 mii lei, fiind distribuită astfel:

  • pentru anul 2020: 50.210 mii lei;
  • pentru anul 2021: 50.232 mii lei;
  • pentru anul 2022: 50.186 mii lei.

Sursa: madr.ro

Selecția artificială a albinelor pentru rezistența naturală la Varroa destructor

În ultimele numere ale revistei am publicat o serie de articole dedicate apicultorilor în care am prezentat studiile cercetătorilor români de la Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură București și cele mai noi tratamente și instalații care pot asigura eficiență de aproape 100% în lupta împotriva parazitului Varroa destructor. Am mizat pe importanța promovării acestor noutăți științifice întrucât, în momentul de față, acest parazit reprezintă unul dintre cele mai mari pericole pentru albine. Pentru că direcțiile de cercetare au fost variate, vă prezentăm în rândurile următoare evaluările și concluziile studiului realizat în perioada 2015-2016 în cadrul proiectului european FP7, SMARTBEES. Acest studiu s-a concentrat pe analiza rezistenței naturale pe care albinele o au față de Varroa destructor. Responsabil de proiect a fost dr. ing Adrian Siceanu, iar din echipă au făcut parte cercetătorii Eliza Căuia, Ralph Buchler, Aleksandar Uzunov, Gabriela Oana Vișan, Dumitru Căuia.

O trăsătură genetică aparte

Cercetările recente la nivel internațional cu privire la rezistența naturală a familiilor de albine la Varroa destructor s-au concentrat pe trăsături specifice. În această categorie intră și comportamentul igienic al albinelor la Varroa (Varroa sensitive hygiene – VSH) și suprimarea reproducerii acarianului (Suppressing mite reproduction – SMR). Unele studii au demonstrat că o anumită trăsătură genetică – care ar putea fi identificată și utilizată în selecția artificială la albine – determină un procent mai scăzut al acarienilor care nu se reproduc. Ca urmare, din 2014 a fost stabilită în cadrul rețelei de lucru RNSBB și în cadrul proiectului Smartbees o procedură standardizată de evaluare a acestei trăsături.

Selectia 2 Varroa destructor

Primele evaluări pe albina românească (A.m. carpatica) în ceea ce privește procentul de acarieni non-reproductivi, utilizând protocolul stabilit, au fost realizate pe probe de albine recoltate în 2015-2016. Rezultatele cercetărilor arată că există o variabilitate relativ mare a acestor valori. În plus, pe aceeași populație de testare utilizată în 2016 a fost utilizat un protocol elaborat de ICDA, o metodă de descăpăcire artificială a puietului. Scopul a fost acela de a evalua impactul utilizării acestei tehnici asupra reproducției acarianului, iar rezultatele experimentelor au arătat că procentul de acarieni care nu se reproduc (după tiparul normal în probele de puiet infestat) s-a situat între 18% și 38% în 2015 și între 18% și 58% în 2016. În puietul artificial descăpăcit procentul de acarieni care nu s-au reprodus a crescut cu 9,79%, fiind generat artificial de femelele adulte de Varroa care, în lipsa căpăcelului, ies din celule înainte de a-și încheia ciclul reproductiv.

Albinele pot elimina parazitul din celule

Comportamentele de tipul SMR/VSH (Harbo, 2005) ar putea reprezenta trăsături importante ale familiilor de albine în combaterea Varroa destructor. Atfel, evaluarea acestui comportament și stabilirea variabilității acestuia într-o populație ar putea fi un instrument important în selecția pentru rezistența naturală la Varroa. Potrivit unor date din literatura științifică, anumite experimente sugerează că, în cazul în care s-a observat un procent mai scăzut de femele fertile de Varroa, în general acesta a fost cauzat de o anumită eliminare a acarienilor de către albine.

Selectia 3 Varroa destructor

Aceasta înseamnă că albinele pot IDENTIFICA, DESCĂPĂCI și ELIMINA conținutul unei celule care conține puiet și Varroa în stadiu reproductiv. Practic, acestea pot să elimine parazitul din celule sau de pe puiet și, mai mult decât atât, pot să inhibe reproducția lui în celule prin anumite semnale și mecanisme care la ora actuală nu sunt bine înțelese.

Materialul biologic utilizat:

2015 – 23 familii de albine infestate cu Varroa

2016 – 14 familii de albine infestate cu Varroa din care s-au prelevat probe de faguri cu puiet artificial descăpăcit (de om, printr-o metodă originală ICDA) și natural recăpăcit de albine.

Ambele evaluări s-au făcut pe același fagure cu puiet. Adică s-a evaluat modul cum se reproduce, în funcție de vârsta puietului, atât în puietul nedescăpăcit artificial, cât și în cel descăpăcit artificial și recăpăcit.

Metoda de descăpăcire artificială ar trebui să ajute albinele să îndepărteze mai repede acarienii din celule. Practic, albinele nu mai fac munca de descăpăcire pentru că a făcut-o omul. Cercetătorii spun că trebuie stabilit dacă descăpăcirea are, în sine, o influență asupra procesului de reproducție a acarienilor (date care sunt obținute prin aplicarea protocolului SMR).

Selectia 4 Varroa destructor


  • Orice eroare în evaluare poate crește/descrește artificial procentul acarienilor non-reproductivi identificați. De aceea este foarte important ca în evaluare să se identifice corect:
    • stadiile în care se încadrează puietul în cele 3 categorii convenționale din protocol: 0 - 1 - 2 (între 0 și 1 diferența o dă culoarea ochilor, iar între stadiul 1 și 2 diferența este dată de culoarea antenelor);
    • se evaluează doar celulele infestate cu o singură femelă-mamă Varroa pentru a putea observa diferențele dintre mame și propriile fiice;
    • identificarea corectă a stadiului de deutonimfe la Varroa pentru a diferenția puietul tânăr de Varroa de femelele-fiice (alb-gălbui/femele-fiice adulte). O altă diferențiere este cea dintre protonimfele de femele și mascul.

Laura ZMARANDA

AFIR: Cele mai multe proiecte pentru apicultură au fost finanțate prin intermediul submăsurii 6.3.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale salută crescătorii de albine și procesatorii de produse apicole din Romania și mulțumește celor 4.355 de beneficiari ai Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2014-2020) care au solicitat și primit fonduri europene nerambursabile pentru proiecte în domeniul apicol!

Ziua Mondială a Albinei însemnă recunoașterea importanței albinei și a nevoii de a proteja această specie atât de importantă pentru ceea ce înseamnă viața pe Terra.

Prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a finanțat 4.355 de proiecte de investiții în sectorul apicol, cu o valoare de 85 milioane de euro. Beneficiarii investițiilor apicole au accesat fonduri europene nerambursabile prin submăsurile 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole”, 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”.

Cele mai multe proiecte pentru apicultură au fost finanțate prin intermediul submăsurii 6.3. Astfel, prin această submăsură s-au finanțat 3.728 de proiecte cu o valoare publică contractată de 55,8 milioane euro.

Proiectele dedicate apiculturii finanțate prin submăsura 6.1 sunt în număr de 616, cu o valoare publică contractată de 24,7 milioane euro.

Prin submăsura 4.1 au fost finanțate 4 proiecte pe apicultură, cu o valoarea publică contractată de peste 1 milion euro. Tipurile de investiții vizează înființarea/ modernizarea stupinelor prin achiziție echipamente apicole și amenajare spații pentru procesare, condiționare produse apicole.

Prin submăsura 4.2 beneficiarii au primit finanțare pentru 4 proiecte de investiții în domeniul apicol cu o valoare publică contractată de peste 1 milion de euro. Tipurile de investiții vizează înființarea/ modernizarea unităților de procesare, ambalare și comercializare produse apicole.

Totodată, prin submăsura 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol” a fost finanțat un proiect privind promovarea și comercializarea în comun a producției de miere și produse apicole realizate de membrii unui grup de producători. Valoarea publică contractată a acestui proiect este de 107.200 euro, iar din grup fac parte nouă exploatații agricole.

Mai mult, submăsura 16.4 „Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol” a finanțat 8 proiecte care vizează cooperarea actorilor locali în vederea susținerii lanțurilor scurte de aprovizionare cu produse apicole. Cele opt proiecte au primit finanțare pentru 42 membri, din care 23 sunt fermieri (exploatații care participă în proiectele de cooperare). Valoarea publică contractată a acestor  proiecte este de 716.006 euro.

POPICA Crinela Alina – întreprindere individulă din Codlea, județul Brașov este unul dintre cei 4.355 de beneficiari ai PNDR pentru sectorul apicol, care a beneficiat de finanțare nerambursabilă de 207 mii de euro pentru proiectul „Modernizare stupină și amenajare spațiu pentru procesare, condiționare produse apicole”, finanțat prin submăsura 4.1 ,,Investiții în exploatații agricole”. Proiectul a fost contractat în noiembrie 2017 și valoare eligibilă a întregului proiect este de 308 mii euro – diferența dintre finanțarea PNDR și valoarea proiectului a fost asigurată din fondurile proprii ale beneficiarului.

Proiectul vizează modernizarea stupinei, la data depunerii cererii de finanțare, solicitantul deținând 235 de familii de albine pe o suprafață de 3.000 mp. Din cantitatea totală de 3.290 kg/ an miere polifloră estimată a fi obținută, în anii 1 – 5 după implementarea proiectului, aproximativ 70% va fi ambalată la borcane, iar aproximativ 30% va fi ambalată la plicuri, fiind comercializate la seturi de 100 bucăți (respectiv 658 seturi). Proiectul va fi finalizat în luna iulie 2020.

Sursa: afir.info

Demonstrație practică - aplicarea tratamentelor antivarroa cu instalația inventată la ICDA-București

După ani de studiu în laboratoarele Institutului de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură București, cercetătorii de aici sunt pregătiți să vină în întâmpinarea apicultorilor cu soluții eficiente care să îi ajute să scape de unul dintre cei mai periculoși paraziți ai albinei, Varroa Destructor. În numerele anterioare ale revistei am prezentat succint tratamentul propus de aceștia și instalația cu care se poate aplica acest tratament. Revenim așadar cu lămuriri privind substanțele folosite și modul concret de funcționare a acestei instalații.

Ce substanțe sunt folosite în tratamentul propus

Pe parcursul cercetărilor de la Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură București au fost testate mai multe formule, două dintre acestea, Formacet și Formacet plus, fiind mărci înregistrate și fac obiectul unei cereri de brevet de invenție depusă în 2019 la OSIM. Toate formulele testate au la bază acizi organici volatili (acid formic și acid acetic), dar și extracte de plante și excipienți pentru diminuarea efectului repelent al acizilor volatili și o mai bună aplicare. Fiind vorba de substanțe organice, acestea sunt autorizate pentru utilizare ca atare în apicultura ecologică, aplicarea fiind admisă conform legislației europene și naționale. Astfel, Regulamentul Consiliului nr. 834/2007 și Regulamentul Parlamentului Uniunii Europene nr. 848/2018 sunt transpuse și în legislația națională prin Ordonanța de urgență nr. 34/2000 și Hotărârea 917 din 2001 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice unde se menționează la capitolul III – Apicultura și produsele apicole, secțiunea a 6-a: Prevenirea bolilor și tratamentele veterinare, Art. 26 alineat (3), litera e) „prin derogare de la prevederile lit. a), acidul formic, acidul lactic, acidul acetic şi acidul oxalic, precum şi substanțele mentol, timol, eucaliptol sau camfor, sunt utilizate numai in cazurile de infestare cu Varroa jacobsoni.“

„Întrucât punerea pe piață a unor formule presupune înregistrarea lor ca medicamente, ceea ce necesită un parcurs lung și costisitor, recomandăm apicultorilor, în special celor din apicultura ecologică, să includă în schema de management integrat al varroozei  procedura de pensulare a puietului, manuală sau mecanică (cu ajutorul instalației prezentate), utilizând o formulă simplă pe bază de acid formic 85% diluat cu produsul ICDA Apifitofort care conține acid acetic și extracte de plante pentru a ajunge la o formulă care, din experimentele noastre, asigură o eficiență foarte bună a tratamentului. Astfel, la 350 ml Apifitofort se adaugă (nu invers) 1.000 ml acid formic de concentrație 85%, formulă cu care se poate trata puietul prin metoda pensulării“, afirmă ing. Adrian Siceanu.

Momente optime de aplicare

Apicultura 7

Tratamentul fiind bio, poate fi făcut oricând, dar momentele optime care diminuează manopera și asigură la timp întreruperea ciclului reproductiv al varroa sunt:

  • primăvara la primele controale, când există o suprafață redusă de puiet căpăcit, când încărcătura de paraziți este rezultatul înmulțirii acestora pe perioada ianuarie-martie a acarienilor foretici rămași în urma tratamentelor de toamnă. Acest moment este important pentru că puietul de trântor accelerează puternic ritmul de înmulțire al varroa, deși gradul de infestare este foarte mic în această perioadă și tendința multor apicultori este să nu facă tratamente decât mult mai târziu în sezon. Acest tratament elimină necesitatea utilizării ramei clăditoare cu scopul eliminării varroa prin eliminarea periodică a puietului de trântor, ceea ce reprezintă o manoperă consumatoare de timp, iar din punct de vedere economic un fagure cu puiet de trântor căpăcit echivalează cu cca un fagure și jumătate de puiet căpăcit de albină lucrătoare;
  • la sfârșitul verii, înainte de începerea creșterii albinei de iernare, pentru a obține albină de iarnă sănătoasă, când și suprafața de puiet este mai mică, populația de paraziți este mult mai mare, iar densitatea pe puiet crește. De exemplu, un moment bun este la deblocarea cuibului de puiet după culesul de la floarea-soarelui;
  • în orice moment al sezonului, când constatăm că avem un nivel ridicat de infestare;
  • este foarte important ca atunci când formăm un roi artificial să facem aceeași operațiune. Explicația este că odată cu puietul căpăcit preluăm și o mare încărcătură de paraziți Varroa din familia de origine pe care îi introducem în familia în formare. Practic, o infestăm cu mulți paraziți încă de la început. Și atunci este indicat ca fagurii folosiți pentru formarea noilor familii să fie tratați așa cum s-a arătat în demonstrația practică.

Componentele instalației și funcționare

Instalația antivarroa a fost realizată de către cercetătorii de la ICDA-București în mai multe variante. Varianta cea mai simplă a instalației presupune existența unui vas cu scop de rezervor pentru Formacet, un cilindru-absorbant care preia prin rotire produsul din vasul de tratament și o perie fixă lângă acesta. La începutul operațiunii se rotește cilindrul-absorbant pentru a se imersa și prelua tratamentul din vasul-rezervor. Ulterior, fagurele, scuturat în prealabil de albine, se presează și se trece pe deasupra cilindrului. În timpul operațiunii, prin presare ușoară fagurele este trecut peste cilindrul-absorbant, iar  substanța de tratament ajunge pe suprafața lui. Peria din proximitatea cilindrului asigură uniformitate în aplicarea tratamentului și pătrunderea produsului prin căpăcele. Potrivit dlui Siceanu, apicultorii nu trebuie să fie îngrijorați dacă în fagure există puiet larvar, miere sau păstură intercalate cu celulele cu puiet căpăcit pentru că instalația asigură depunerea produsului numai pe suprafața fagurelui.

Operațiunea se face insistând pe puietul de trântor, spune acesta, iar în funcție de concentrația folosită în formula de tratament se va asigura moartea în proporție de 100% a paraziților Varroa destructor. Pentru că produsul este repelent și pentru a nu exista niciun fel de risc se recomandă introducerea fagurilor tratați pentru cca 10 minute într-o cutie bine ventilată. În tot acest timp instalația poate fi mutată la un  alt stup pentru realizarea acestei operațiuni, deci nu există timp morți. După cele 10 minute de expectativă, când a mai rămas doar o mică parte din substanță, fagurele se reintroduce în stup. Va mai avea un efect repelent, dar în scurt timp albinele vor trece peste acest impediment și își vor continua activitatea normală.


Formacet poate fi aplicat și prin pensulare. Pentru o eficiență mai ridicată se poate folosi o pensulă mai lată. După imersarea în substanță, pensula este trecută pe întreaga suprafață a fagurelui. Produsul este iritant, de aceea este obligatoriu ca apicultorii să poarte echipamente de protecție, precum mască și mănuși. Este indicat să existe și o găleată cu apă care să poată fi folosită în cazul în care produsul intră în contact cu pielea.
Dacă există riscul să pice stropi de nectar sau miere, instalația poate fi acoperită cu pânză îmbibată în apă și, pe măsură ce se acumulează aceste picături, se ia pânza, se clătește și se pune înapoi.

Concluzii

În urma demonstrației practice de aplicare a tratamentului și a utilizării instalației antivarroa s-a constatat că ulterior albinele își desfășoară normal activitatea. Puietul larvar, aflat în diferite stadii de dezvoltare, este în continuare hrănit și îngrijit de către albine. O altă concluzie a fost că puietul aflat în stadiu de pupă nu a fost afectat pentru că, dacă se întâmpla acest lucru, albinele l-ar fi eliminat. După aplicarea tratamentului prin această metodă s-a demonstrat că toți paraziții Varroa destructor sunt inactivi. Deci morți.

„V-am prezentat pe scurt aceste cercetări și vom încerca, pe măsură ce avansăm, să vă dăm și mai multe detalii. O să ajutăm apicultorii să facă teste pentru a înțelege cum funcționează acest sistem. Noi, în formulele noastre, folosim concentrații de până la 65-75%. La o concentrație mai mare, de 85%, spre exemplu, rezultatul este și mai bun. Am testat acest lucru și nu am avut niciodată probleme. Ne-am luat o marjă de siguranță pentru puiet și familia de albine. Folosim și concentrații mai mici, mai degrabă pentru protecția apicultorului, nu neapărat pentru puiet deoarece acesta nu este afectat. Odată evaporat excedentul de produs, nu mai există nicio problemă“, afirmă ing. Siceanu.

Laura Zmaranda

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Operațiunea „Salvați albinele“

„Dacă albinele ar dispărea de pe Terra, omenirea ar mai avea doar patru ani de trăit. Cu alte cuvinte, ar dispărea polenizarea, apoi plantele, animalele și oamenii“ – spunea celebrul Albert Eistein.

Occidentul este tot mai speriat de dispariția, în ritm alert, a populațiilor de albine. Și la noi apicultorii lansează, din când în când, semnale de alarmă. Se taie masiv vegetația, precum salcâmii, iar albinele sunt în pericol.

Ce le amenință?

Folosirea intensă a fertilizatorilor și insecticidelor chimice. Unele dintre aceste substanțe ucid direct albina, altele îi slăbesc sistemul imunitar, lăsând-o pradă paraziților. De asemenea, reducerea zonelor verzi, apariția organismelor modificate genetic concepute special pentru a se apăra de dăunătorii agricoli, toate acestea acționează asupra albinelor ca o otravă genetică. Tabloul distrugerii albinelor este dovedit, în ultimii ani, de numeroși cercetători.

Cum le putem ajuta

PLANUL A – metode ecologice

Să grădinărim bio, să uităm de pesticide și insecticide chimice, întorcându-ne la cele tradiționale.

Să plantăm specii de plante care atrag irezistibil albinele: rozmarin, glicină, lavandă, tei, busuioc, mentă, cimbru, gălbenele, roiniță etc. Atenție, albinele preferă plantele cu flori colorate și trag la albastru, galben și mov.

Să construim cuiburi din câteva tije de bambus legate între ele și agățate în copaci. Sau faceți niște scobituri în buturugi de stejar, acacia sau carpen.

PLANUL B – polenizarea manuală

În provincia chineză Sichuan albinele au dispărut și oamenii au preluat sarcina lor. Ei au practicat un soi de polenizare manuală. Însă acest procedeu înghite mult timp, mulți bani și dă un randament de-a dreptul modest. Așadar, ne întoarcem tot la planul A. Important este să înțelegem gravitatea situației și să ajutăm natura să-și facă datoria, fără ca noi să o sufocăm prea mult.

Ruxandra Hăbeanu

Cum funcționează dispozitivul care numără albinele din stup

O albină, două albine, trei albine... Apicultorii cu experiență cunosc „pulsul“ stupinelor, dar chiar și pentru cei mai experimentați dintre ei monitorizarea familiilor de albine este o provocare. Dr. ing. Adrian Siceanu, directorul științific al Institutului de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură București, spune că, pentru a veni în sprijinul apicultorilor care vor să știe cu certitudine ce efective de albine au, institutul, în colaborare cu doi parteneri francezi, a dezvoltat un dispozitiv care numără albinele din stup. Astfel apicultorul află în timp util când se produc depopulări, dar și alte informații utile furnizate de dispozitiv.

Transmisie live de la urdiniș

„Institutul nostru colaborează cu două companii franceze în cadrul unui proiect numit Archive Diatomic, al cărui obiectiv este crearea unui dispozitiv care să monitorizeze familiile de albine. La finalul proiectului, beneficiarul dispozitivului va fi un start-up.“

Deși, spune prof. Siceanu, au mai existat încercări de a realiza un astfel de dispozitiv, varianta elaborată de Institutul apicol și partenerii săi este singura care s-a transformat din teorie în practică.

Dispozitivul (care nu afectează ritmul normal al vieții albinelor) are două funcții principale, una dintre ele fiind monitorizarea (numărarea) în timp real a albinelor care intră și ies la urdiniș. Practic, în orice moment apicultorii pot urmări fluxul de albine la urdiniș, iar dacă apar depopulări din cauza unor factori externi sau de altă natură, dispozitivul transmite online, pe calculator sau telefonul mobil că există o scădere a numărului de albine. Cu această informație la îndemână, apicultorul poate determina amplitudinea pierderilor și poate aplica imediat măsurile ce se impun. Dispozitivul a fost conceput cu mai multe „porți“ cu senzori prin care albinele trec, iar un soft foarte complex identifică fiecare albină care trece. Practic, fiecare este numărată la trecerea prin orificiul cu senzori.

aparat numaratoare albine

Varianta finală este aproape gata

Cum se face, practic, această monitorizare a efectivelor de albine?

„În cercetarea de laborator am stabilit un număr de albine pe care să le trecem prin aceste portițe. Știm, așadar, cu certitudine câte albine trec prin orificiile cu senzori și câte ajung în cealaltă parte. Ca atare, la trecerea lor pe fiecare portiță urmărim dacă apar erori în numărătoare și, în funcție de ce observăm, transmitem partenerului francez ce anume trebuie modificat în soft, astfel încât monitorizarea să fie cât mai corectă. În timpul derulării proiectului, pe baza determinărilor noastre s-au modificat atât softul, cât și hardul, dar cert este că suntem de aproape de varianta finală a dispozitivului și sperăm să beneficieze și apicultorii români de acest echipament. Este un proiect scurt în care a trebuit să ne mobilizăm foarte mult. A trebuit să finalizăm cercetările într-un an, dar vom continua această colaborare cu partenerul francez.“

Pentru o mai mare acuratețe a rezultatelor, cercetările de laborator au fost extinse apoi la urdiniș în condiții reale de zbor al albinelor. Prof. Siceanu speră ca până în vară cercetările să fie finalizate, rămânând doar ca ulterior partenerii francezi să stabilescă când vor pune acest sistem de monitorizare a traficului la urdiniș pe piață..

Viespea asiatică, un pericol iminent și pentru România

Cea de-a doua funcție principală a acestui dispozitiv este dată de sistemul de analiză a zgomotului la urdiniș. Implementarea acestui sistem în dispozitiv este o realizare foarte importantă, spune profesorul Siceanu.

„În Franța există o problemă foarte gravă, care va apărea  probabil și în țara noastră. Este vorba despre viespea asiatică (Vespa velutina). Aceasta stă în zona stupilor, prinde albinele și le devorează. În prezența ei, albinele intră într-un stres puternic, scot un sunet specific, nu mai ies la zbor și se dezorganizează. Din cauza acestui nou dăunător, prezent deja în multe țări, foarte multe familii de albine se depopulează, iar apicultorii înregistrează pierderi mari. Vespa velutina este un dăunător foarte greu de combătut pentru că formează niște colonii ascunse, la înălțimi foarte mari, în păduri. Este foarte greu să identifici aceste cuiburi și, implicit, să le distrugi. Prevenția pentru România, în stadiul actual, este cea mai bună politică, dar așa cum evoluează situația se pare că viespea asiatică vine și spre noi, există deja în Germania. Poate că acest sistem, doar de identificare nu și de combatere, ne va ajuta la un moment dat pe baza informațiilor transmise de acest sistem de monitorizare a sunetului să știm că în stupina noastră a apărut deja Vespa velutina.“

Prețul estimativ, 100 de euro

Datele pe care dispozitivul le înregistrează sunt transmise apicultorului online. Dispozitivul are încorporat un emițător care transmite datele prin abonament, dar și prin sistemul telefoniei mobile de preluare și transmitere a datelor (cu un consum energetic foarte mic). Dacă apicultorul are în zona lui acoperire prin sistemul LoRA (transmitere date prin Internet), îl poate folosi. În cadrul proiectului, cercetătorii au dezvoltat și un sistem care are capacitatea de a prelua informația de la sute de astfel de dispozitive și care poate să transmită ulterior datele celor care beneficiază de el. Doar că sistemul, prin stația concepută în acest sens, acoperă doar o rază de 10-15 km, iar eficiența de transmitere este condiționată în funcție de clădirile sau alte obstacole care se află pe raza lui. În ceea ce privește prețul de achiziționare a unui dispozitiv de monitorizare a familiilor de albine, cercetătorul spune că s-a discutat deja un preț estimativ și că aceasta ar fi de aproximativ 100 de euro. În completare spune că într-o stupină este suficient un singur dispozitiv de monitorizare (un stup senzor) pentru a avea o perspectivă corectă a ceea ce se întâmplă în stupină.


În afara celor două funcții principale, dispozitivul transmite informații despre temperatura și umiditatea din afara stup, despre intensitatea zborului corelat cu acumularea de miere în stup. Acestea sunt însă secundare ca importanță.

Laura Zmaranda

Softul gratuit care te ajută să identifici populațiile de albine

Adam Tofilski, cercetător la Universitatea din Cracovia, și-a dedicat mare parte din studii albinelor. Pe baza unui soft al cărui autor este, acesta a reușit să stabilească o modalitate de discriminare a diferitelor specii sau subspecii (rase) de insecte pe baza măsurătorii aripilor. „Fiecare populație de albine are aripi diferite, așadar acestea pot fi comparate cu amprentele. Astfel, dacă iei imagini ale aripii, le măsori și le analizezi nervurile poți face diferența între ele.“

Măsurarea aripii, o metodă eficientă de diferențiere

Cercetătorul polonez spune că, în mod normal, nu poți face cu ușurință distincție între rasele de albine pentru că diferențele dintre ele sunt mici, dar că în ultimii ani de studiu a reușit să dezvolte o metodă prin care această clasificare este posibilă.

„Sunt biolog, dar chiar și așa am reușit să creez un program care poate fi folosit pentru a marca niște puncte pe aripă. Ulterior, imaginile pot fi folosite pentru a le compara cu alte imagini de referință. De aceea ideea a fost de a strânge o colecție de albine despre care știm că aparțin unei anumite subspecii.

Am măsurat aripile lor, iar apoi am raportat la aceste referințe măsurătorile aripilor ce proveneau de la albine necunoscute. Prin această comparație se face discriminarea între subspecii și putem spune dacă, spre exemplu, o anumită albină este din România, altă parte a Europei sau din Africa. Faptul că putem recunoaște astfel albinele native este important pentru protejarea populațiilor locale. Populațiile native de albine sunt adaptate la climatul local și rezistă în condițiile de aici. Din nefericire, apicultorii importă albine din alte părți ale lumii deoarece cred că vor face mai multă miere, spre exemplu. Însă aceste importuri pot determina dispariția populațiilor locale pentru că se produce hibridizarea, iar hibrizii nu mai sunt similari populațiilor native, au caracteristici diferite.

Albinele românești sunt unice

Pentru a surprinde imaginile cu aripi, Adam Tofliski folosește o cameră dotată cu lentile de foarte bună calitate, dar, spune acesta, apicultorii pot face acest lucru cu un aparat obișnuit.

„Softul pe care l-am conceput poate fi downloadat gratuit de pe Internet. Așadar, orice apicultor poate face asta. În acest moment încerc să adun probe de albine din părți diferite ale lumii, astfel încât rezultatul măsurătorilor să fie cât mai precis. Până acum am măsurat destul de multe aripi și am aflat că albinele românești sunt diferite față de cele din Croația, Polonia sau Italia și asta este destul de interesant. Știm acum că aripile nu sunt identice, dar probabil și alte caractere, precum rezistența la boli, dezvoltarea din timpul verii sau abilitatea de a supraviețui iernii sunt diferite. Albinele românești sunt unice și cred că merită să fie protejate.“

În ceea ce privește baza de referință la care trebuie raportate măsurătorile actuale, cercetătorul polonez susține că este important să existe o colecție de probe din anii anteriori și că România a fost privilegiată datorită legislației care  nu a permis importul pe scară largă al albinelor. De altfel, colecția de piese anatomice, veche din anul 1975, pe care Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură București o deține, a fost extrem de importantă pentru studiul său.

Laura ZMARANDA

Primulele de seară, florile care aud zumzăitul albinelor

Lumea tăcută a plantelor este complexă și încă neștiută pe deplin de știință, iar oamenii simpli știu și mai puțin despre mecanismele fascinante prin care acestea își asigură supraviețuirea și moștenirea ancestrală. Lilach Hadany este cercetătoare la Universitatea Tel Aviv, iar studiile sale au avut ca scop demonstrarea faptului că plantele au o inteligență uimitoare, sunt mult mai evoluate decât cred oamenii și au capacități despre care nu se știa că există. Printre oamenii de știință circula teoria potrivit căreia plantele au simț auditiv, dar abia recent a fost derulat un experiment care să demonstreze acest lucru.

Lilach Hadany a hotărât că pentru desfășurarea experimentului candidatele ideale sunt primulele de seară. Acestea cresc spontan pe plajele și în parcurile din Tel Aviv, au o perioadă de înflorire mai îndelungată și produc cantități însemnate de nectar. Pentru a demonstra că acestea au fost într-adevăr înzestrate cu simțul auzului, în laborator Liliach a expus mai multe primule la diferite sunete în laborator. Rezultatele au fost, în consecință, diferite.

Astfel, o serie de primule au fost „încapsulate“ într-un recipient antifonat, fără posibilitatea de a recepta vreun sunet sau vibrație, alte trei serii au fost expuse la sunete de înaltă frecvență (158-160 kilohertz), frecvență intermediară (34-35 kilohertz) și scăzută, în vreme ce altor primule le-au fost puse înregistrări realizate într-un stup (0.2-0.5 kilohertz). Concluzia experimentului a fost că, după doar trei minute, florile expuse la sunete cu frecvență scăzută și la înregistrarea din stup și-au crescut concentrația de zahăr din nectar cu 12 până la 20%.Ce explicație au găsit oamenii de știință pentru acest fenomen?

 Se pare că primulele simt bătăile aripilor polenizatorilor chiar cu câteva minute înainte ca aceștia să își facă apariția, iar partea anatomică a plantelor care are capacitatea de a recepta frecvențele sunetelor sunt florile lor. Acestea se comportă practic ca niște senzori care captează frecvențele produse de mișcarea albinelor. Pentru a recompensa vizita polenizatorilor primulele cresc concentrația de zahăr din nectar. Este un schimb prin care plantele se asigură că vor fi ținute minte și că descendența lor nu se oprește aici.

Pentru că experimentul s-a desfășurat în mai multe anotimpuri și cu mai multe plante, de interior și exterior, s-a putut stabili și că forma florilor este foarte importantă, dacă nu primordială, în receptarea sunetelor. În general, florile cu formă concavă sau de castron au această capacitate de a primi și amplifica undele sonore, la fel ca o antenă de satelit. Pentru a confirma faptul că floarea este structura răspunzătoare, cercetătorii au inclus în experimentul lor și flori care au avut o petală sau mai multe înlăturate, iar rezultatul a fost că acestea nu au captat sunete și, implicit, nu au mărit concentrația de zahăr din nectar.

Să ne înclinăm în fața lumii uimitoare a plantelor!

Laura Zmaranda

  • Publicat în Magazin

Un studiu de cercetare reconfirmă. Apis mellifera carpatica, o albină diferită de toate rasele europene existente

Cel mai recent studiu de morfometrie, realizat printr-o colaborare cu prof. cercetător Adam Tofilski din Polonia, a presupus colectarea mai multor probe de albine prelevate din mai multe țări din Europa. În momentul de față există aproximativ 13 rase evaluate, iar acestea sunt într-un grad mai mare sau mai mic de deteriorare genetică tocmai pentru că în multe țări nu există o legislație de protecție a albinelor. Primele concluzii ale studiului au arătat că populația noastră locală de albine, Apis mellifera carpatica, este distinctă față de toate celelalte rase existente pe continentul european. Ce înseamnă distinctă? O populație de albine poate fi diferită morfologic, adică prin caracterele ei exterioare de morfometrie (caractere măsurabile), genetic și prin caracteristici de adaptare la mediu (dezvoltare în primăvară, rezistență la iernare, la boli). Eliza Căuia, cercetător științific în cadrul Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură, ne-a vorbit despre acest proiect științific (Standardizarea metodelor de biometrie în studiul raselor de creștere a reproducătorilor și însămânțare instrumentală, utile în evaluarea familiilor de albine cu aplicabilitate în conservarea și ameliorarea genofondului apicol național), care confirmă că avem o albină specială ce trebuie protejată. Unul dintre obiectivele lui a presupus adoptarea celei mai noi metode de identificare a raselor de albine.

Cea mai nouă metodă de identificare

În general, metodele de diferențiere dintre populațiile de albine folosite în cercetare sunt vechi. Pentru o lungă perioadă de timp s-au studiat caracterele de exterior, morfometrice. Primul studiu științific făcut în țara noastră e baza acestei metode și a fost realizat între anii 1950-1960. A fost prima oară când, practic, s-a făcut distincție între populația noastră de albine și altele. Atunci albina românească a primit denumirea de Apis mellifera carpatica și astfel i s-a asigurat identitatea. Pe baza acestui studiu România, prin Institutul Apicol, a înregistrat internațional această denumire la Zoo Bank, banca denumirilor tuturor speciilor de animale. Acest lucru a ajutat la protecția denumirii, dar și a populației locale. Mai recent, în identificarea raselor sunt folosite diverse metode de genetică, precum metoda ADN-ului mitocondrial sau a genomului nuclear. O metodă foarte eficientă în diferențierea raselor de albine, folosită în mai multe țări, presupune identificarea raselor pe baza unor segmente de ADN unice din genomul lor. Însă cea mai recentă metodă de identificare presupune măsurarea aripilor și a nervurilor lor, iar autorul acestui sistem este un cercetător polonez.

„Institutul nostru a derulat în ultimii ani un proiect de cercetare finanțat de Ministerul Agriculturii, prin intermediul căruia am reușit să achiziționăm unui nou instrument pentru măsurarea unor caractere. Concret, este vorba despre un sistem de măsurare a aripii. Proiectul a fost derulat în colaborare cu autorul acestui sistem, prof. Adam Tofilski, de la Universitatea de Agricultură din Cracovia, Polonia. În momentul de față această metodă este considerată destul de fiabilă în diferențierea populațiilor. Profesorul Tofilski a mers personal în mai multe regiuni ale țării pentru a preleva probe de albine și a constatat că există diferențe clare, spre exemplu, între Apis mellifera carpatica și Apis mellifera carnica, o rasă cu care este confundată de multe ori albina românească. Baza de date la care s-a raportat este o colecție vastă de piese anatomice pe care o avem.“

Încă avem o populație pură de albine

albine piese anatomice

Prin importul altor populații de albine are loc hibridizarea fondului apicol genetic și practic acesta nu mai răspunde ulterior acțiunii de selecție și ameliorare pentru că o parte din genele de adaptabilitate sunt eliminate în urma încrucișărilor. Mai ales în contextul schimbărilor climatice și de vegetație, cercetătorii susțin că este foarte important să păstrăm bagajul genetic al populației locale adaptate la condițiile noastre.

„Ne dorim ca prin această metodă să stabilim dacă a avut loc și care este gradul de hibridizare a populației locale de albine. Practic, astfel monitorizăm permanent populația de albine, o păstrăm cât se poate de nealterată și în paralel desfășurăm acțiuni de selecție și ameliorare pentru a-i îmbunătăți structura genetică. Acesta ar trebui să fie principalul scop, și anume protecție, conservare și ameliorare. Prin cercetările noastre vrem să îmbunătățim anumite trăsături. Spre exemplu, dacă vrem să avem albine mai docile, care nu înțeapă, atunci încercăm ameliorarea caracterului respectiv prin selecție. Dar nu facem asta înlocuind fondul genetic cu altă rasă considerată mai puțin agresivă.“

În pofida faptului că legislația nu a fost întotdeauna foarte bine implementată și că există tendința ca unii apicultori să aducă ilegal material genetic din afară, probele de albine din cadrul proiectului au arătat că cel puțin până acum populația locală de albine a rămas nealterată. Până în momentul de față, structura genetică a populației locale de albine nu a fost modificată de genele altor rase sau hibrizi de albine.


Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură deține din 1975 o colecție, unică în Europa, de piese anatomice, printre care se regăsesc și aripi folosite în analiza de geometrie, prelevate de la populația locală de albine Este foarte important că institutul deține probe din acea perioadă pentru că atunci nu se importau rase din străinătate. Practic, colecția reprezintă o referință foarte exactă pentru studiul întreprins pentru că astfel pot fi comparate probele actuale cu cele provenite de la o populație nemodificată genetic.

Laura ZMARANDA

Ofensivă europeană pentru salvarea albinelor și a altor polenizatori

Comisia pentru mediu a Parlamentului European a adoptat în luna decembrie o rezoluție cu privire la inițiativa UE privind polenizatorii, solicitând în acest sens măsuri orientate pe protejarea albinelor și a altor polenizatori sălbatici. Dintr-un document al Parlamentului european aflăm că în continuare se mizează pe reducerea utilizării pesticidelor în agricultură, dar și pe alocarea de fonduri pentru cercetare.


Parlamentul European va dezbate problema polenizatorilor în timpul sesiunii plenare din ianuarie, la Strasbourg, și va vota o rezoluție cu propuneri de măsuri.

Explicații europene

Potrivit oficialilor europeni, în ultimii ani apicultorii s-au confruntat cu pierderi de colonii de albine, în special în țările din vestul UE, cum ar fi Franța, Belgia, Germania, Marea Britanie, Italia, Spania și Olanda. Dar și alte părți ale lumii, inclusiv SUA, Rusia și Brazilia, se confruntă cu aceeași problemă, prin urmare este clar că problema este globală.

Puține plante se autopolenizează: marea majoritate depind de animale, vânt sau apă pentru reproducere. Pe lângă albine și alte insecte, o gamă largă de animale, de la lilieci, păsări și șopârlele care vizitează flori tropicale pentru nectar, până la vertebrate precum maimuțe, rozătoare sau veverițe pot fi polenizatoare. Odată cu scăderea populației de albine, fermierii din unele părți ale lumii, cum ar fi China, au început să-și polenizeze livezile manual.

Albinele din Europa, în pericol

albine amenintate cu disparitia

În Europa, polenizatorii sunt în principal albinele și sirfidele, dar și o parte din fluturi, molii, gândaci și viespi. Albina vestică domesticită este cea mai cunoscută specie și este exploatată de apicultori pentru miere și alte produse. În plus, în Europa trăiesc aproximativ 2.000 de specii sălbatice de albine. Amenințarea cu dispariția a atras atenția publicului deoarece albinele și alți polenizatori insecte sunt esențiali pentru ecosisteme și biodiversitate. Reducerea numărului polenizatorilor face ca multe specii de plante să intre în declin sau chiar să dispară împreună cu organismele care depind direct sau indirect de ele. În plus, scăderea numărului și a diversității populațiilor de polenizatori afectează siguranța alimentară, cu pierderi potențiale în producțiile agricole. Pentru a aborda această problemă și a intensifica eforturile la nivel UE și la nivel național, Comisia Europeană a prezentat în 2018 Inițiativa UE privind polenizatorii, prima inițiativă cuprinzătoare la nivelul UE, axată pe insectele polenizatoare sălbatice. Scopul său este de a îmbunătăți cunoștințele despre declin, de a aborda cauzele și de a sensibiliza populația. Pe 3 decembrie 2018, comisia pentru mediu a Parlamentului a adoptat o rezoluție cu privire la inițiativă, solicitând măsuri orientate pe protejarea polenizatorilor sălbatici. Deputații pledează pentru reducerea în continuare a utilizării pesticidelor și pentru mai multe fonduri pentru cercetare.

De ce sunt în declin polenizatorii

În prezent, nu există date științifice care să ofere explicații complete, dar există dovezi ale unei scăderi considerabile a numărului polenizatorilor, datorată în primul rând activităților umane. Albinele și fluturii sunt speciile pentru care sunt disponibile cele mai multe date, care arată că una din zece specii de albine și fluturi este amenințată cu dispariția în Europa. Declinul nu are o singură cauză, dar printre amenințări se numără modificarea utilizării terenurilor pentru agricultură sau urbanizare, care duce la pierderea și degradarea habitatelor naturale. În plus, agricultura intensivă duce la peisaje omogene și la dispariția florei diverse, reducând alimentele și locurile de cuibărit. Pesticidele și alți poluanți pot afecta polenizatorii direct (insecticide și fungicide) și indirect (erbicide), motiv pentru care Parlamentul subliniază necesitatea reducerii utilizării acestora.

Deosebit de periculoase pentru albine sunt speciile invazive, cum ar fi viespea asiatică Vespa velutina, și paraziții. Un alt factor este schimbarea climei: creșterea temperaturilor și evenimentele meteorologice extreme.

Impactul economic...

impact economic apicultura

În UE, 78% dintre speciile de flori sălbatice și 84% dintre speciile de plante de cultură depind, cel puțin parțial, de insecte pentru a produce semințe. Polenizarea de către insecte sau alte animale permite o mai mare varietate și o calitate mai bună a fructelor, legumelor, nucilor și semințelor.

Conform estimărilor, aproximativ 5 până la 8% din producția mondială a culturilor este direct legată de polenizarea de către animale. Polenizatorii contribuie direct și la producția de medicamente, biocombustibili, fibre și materiale de construcții.


15 miliarde euro - venitul anual agricol UE atribuit direct polenizatorilor
O campanie pentru interzicerea pesticidelor şi salvarea albinelor a fost demarată de 90 de organizaţii din 17 ţări ale Uniunii Europene, iar în cazul în care se vor strânge un milion de semnături de susţinere până în septembrie 2020 Comisia Europeană şi Parlamentul European vor trebui să ia în considerare transpunerea în lege a solicitărilor vizate de această iniţiativă, susţin reprezentanţii Federaţiei Asociaţiilor Apicole din România – Romapis. „A fost lansată o Iniţiativă Cetăţenească Europeană (ICE) cu scopul de a determina eliminarea treptată a pesticidelor sintetice din agricultură până în 2035, pentru a sprijini fermierii şi pentru a salva albinele şi natura. Dacă această iniţiativă va strânge un milion de semnături de susţinere până în septembrie 2020, Comisia Europeană şi Parlamentul European trebuie să ia în considerare transpunerea în lege a solicitărilor acestei campanii. 90 de organizaţii din 17 ţări ale UE promovează această campanie, cu sprijinul asociaţiilor pentru agricultură ecologică“, se precizează într-un comunicat Romapis.

Bogdan PANȚURU

Dulcele din Stupină: o tradiție de peste 30 de ani

Îngrijirea albinelor este pentru Silviu Ionuţ Starparu, un tânăr de 36 de ani din localitatea Dărmănești, județul Bacău, o tradiție de peste 30 de ani, dar a devenit o afacere în anul 2011, când și-a dorit să dezvolte stupina familiei într-o fermă apicolă.

Un hobby și cinci familii de albine...

Dulce din Stupină a crescut odată cu familia noastră, spune apicultorul. „Din copilărie, îmi amintesc cum tatăl meu ne îndulcea familia cu mierea pe care o extrăgea de la cei doi stupi din livada noastră, cumpărați din curiozitate. Cu timpul, stupina a crescut, dar și pasiunea lui față de aceste ființe, ușor atrăgându-mă și pe mine în fascinanta lor lume. În momentul de față ne-am limitat la un număr de 120 de familii. Stupina noastră este povestea de iubire pentru albine și dorința de a ajuta omul să fie în armonie cu natura din interiorul său. Astfel, el poate să devină, la rândul său, un protector al naturii înconjurătoare“, mărturisește Silviu.

De menționat că băcăuanul evită culesul la rapiță din cauza stropirilor intensive și a substanțelor dăunătoare albinelor. „Pastorala începe prin culesul la floarea de salcâm din pădurile situate în județul Galați și continuă în pădurile situate în localitatea noastră. După extragerea mierii de salcâm urcăm la fânețele montane, de unde adunăm mierea polifloră. Pastorala continuă în pădurile de tei situate în județul Vrancea, apoi la culturile de floarea-soarelui. Ultimul cules al albinelor este la fânețe. Extragerea mierii o facem doar când ramele sunt căpăcite, ceea ce asigură o calitate superioară a mierii“, specifică apicultorul. În stupina dulce a lui Silviu găsim următoarele produse: diferite sortimente de miere, căpăceală, fagure cu miere, polen poliflor uscat, propolis și tinctură de propolis, lăptișor de matcă şi câteva preparate apicole realizate după rețete proprii: miere cu cătină, miere cu propolis, miere cu polen, miere cu polen și lăptișor de matcă, dar și „borcanul cu bunătăți“ – miere cu semințe crude și fructe confiate. Cu atât de multe sortimente, în curând acesta se pregătește să intre cu vânzarea produselor în mediul online. „Până la crearea unui site propriu, care este acum în lucru, distribuția produselor o facem prin participarea la târgurile locale săptămânale. Pe viitor avem în plan investiții în echipamente mai performante ce vor reduce timpul de lucru“, mai spune tânărul.

Investiția familiei Starparu constă în achiziția a cinci familii de albine cu lăzile aferente și un minim de echipamente. Un cost estimativ este de 4.000 lei. La nivel de hobby o recomandăm tuturor, declară băcăuanul. „Îi sfătuim pe cei care doresc să înceapă această activitate să studieze literatura de specialitate și să petreacă mult timp în stupina unui apicultor cu experiență pentru a vedea modul în care acesta are grijă de albine. Astfel va putea hotărî dacă are atracție sau nu față de ele“, încheie Silviu Ionuţ Starparu.


Recoltarea mierii se face din pastorală în zonele cu vegetație meliferă, în sezonul primăvară-toamnă.

Beatrice Alexandra MODIGA

Comisia Europeană propune creșterea sprijinului financiar în sectorul apicol

Adrian OROS, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, susține propunerea Comisiei Europene exprimată în cadrul Reuniunii AGRIFISH de a crește sprijinul financiar alocat programului dedicat susținerii apiculturii, de la 40 la 60 de milioane de euro pe an, după anul 2022.

Propunerea de a crește alocarea după 2022 vizează Programul Național Apicol, întrucât în ce privește alocarea totală pentru toate statele membre în perioada 2020 – 2022, aceasta este în valoare de 40 milioane de euro pe an, României revenindu-i suma de 31.492.100 euro pentru cei trei ani de derulare ai Programului. Facem precizarea că din această sumă 50% din fonduri provin de la Uniunea Europeană prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar 50% este contribuția României de la Bugetul de stat.

Propunerea de a crește valoarea sprijinului dedicat apiculturii va fi realizabilă numai după aprobarea viitorului Cadru Financiar Multianual și finalizarea legislației viitoarei Politici Agricole Comune, 2021-2027, a precizat în cadrul întâlnirii Phil Hogan, comisar european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.

În cadrul celei mai recente reuniuni a Consiliului AgriFish, delegația Ungariei a susținut o informare cu privire la situația dificilă din sectorul apicol, ocazie cu care ministrul Adrian OROS și-a exprimat susținerea pentru soluțiile propuse de delegația ungară.

Este adevărat că sectorul apicol se confruntă cu probleme multiple și ne exprimăm de aceea toată susținerea pentru soluțiile propuse de delegația ungară. Deși suntem cu toții de acord cu rolul pe care îl joacă albinele, nu doar ca polenizator pentru agricultură, dar și ca sursă de produse ale stupului de o valoare extraordinară pentru umanitate, trebuie să recunoaștem că acest sector are nevoie urgentă de măsuri pentru a nu intra în colaps ireversibil. Susținem măsurile propuse de colegul ungar și solicităm Comisiei Europene să ia în considerare stabilirea cât mai rapid a unui set de măsuri menite să protejeze mult mai eficient sectorul apicol european”, a afirmat ministrul OROS în cadrul Consiliului AgriFish.

România este unul dintre producătorii importanți de miere la nivel european, cu o producție de peste 29.000 tone raportată pentru anul 2018. La nivelul anul 2018, datele statistice, furnizate de Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) care au fost transmise și notificate la Comisie, arată că erau înregistrate 1.848.790 familii de albine în România, poziționându-ne pe locul doi la nivel european, după Spania, care deține un efectiv de 2.961.000 familii de albine. În ceea ce privește exporturile de miere ale României, pentru perioada 2016-2018, acestea au totalizat peste 33.000 tone, în timp ce importurile pentru aceeași perioadă s-au cifrat la aproximativ 12.000 tone.

Sursa: madr.ro

Cum (nu) e protejată rasa autohtonă de albine în România

În articolul intitulat „Protejarea raselor locale de albine în țările Europei“ publicat în revista Lumea Satului în septembrie 2019 descriam cum se realizează conservarea raselor locale în majoritatea țărilor Europei cu activitate apicolă.

Justificarea măsurilor de conservare și protecție a raselor autohtone în unele țări se datorează faptului că controlul reproducției la albine nu se poate realiza ca la celelalte specii de animale datorită particularităților de reproducție a albinelor. Printre aceste particularități se pot enumera aceea că împerecherea reginelor are loc în zbor și că distanța de zbor a reginelor și trântorilor poate fi de circa 10 km de stupine.

De asemenea, este de știut că reginele se împerechează cu mai mulți trântori și că aceștia apar în număr mare în sezonul activ, iar fenomenul de roire naturală conduce la diseminarea materialului biologic, respectiv a genelor în natură.

Drept urmare, apicultorii care utilizează alte rase și hibrizi interrasiali pentru reproducție sau producție nu pot asigura controlul reproducției în raza de zbor a reproducătorilor produși sau achiziționați. Producția de regine poate fi foarte mare, iar vânzarea acestora în toată țara este un fapt obișnuit, astfel că pe parcursul unui an se pot vinde sau cumpăra mii de regine și, dacă acestea sunt de alte rase sau hibrizi interrasiali, aceasta va duce implicit la o metisare foarte rapidă a rasei autohtone, depreciind-o iremediabil. Bineînțeles și România a trebuit să se alinieze la curentul favorabil luării unor măsuri de protecție a rasei albinei românești Apis mellifera carpatica și astfel se declară oficial că întreg teritoriul României este o arie de conservare pentru rasa autohtonă și conservarea se realizează, teoretic, prin Legea apiculturii și programul Național de Reproducere.

Deși albina carpatină este singura rasă recunoscută la noi în țară, de câțiva ani au început să se importe și alte rase sau hibrizi care promit apicultorilor români producții duble. Cu costuri uriașe și efecte dezastruoase pe termen lung, spun cercetătorii autohtoni, care apreciază că, în acest ritm al importului necontrolat, genetica apicolă românească va dispărea în 5-6 ani.

De asemenea, afirm și sunt și alții de acord cu mine că măsurile de protecție, luate de organele responsabile în domeniu, nu reușesc practic să protejeze în totalitate albina româneasca de pericolul impurificării de către alte rase sau hibrizi interrasiali, fiind foarte greu de controlat importurile clandestine spre România de alte rase și hibrizi interrasiali de albine.

Mai mult, chiar pe teritoriul României există stupine unde se multiplică mai mult sau mai puțin controlat alte rase cum ar fi Buckfast, Carnica, Lingustica, Caucasica și altele care apoi sub o formă sau alta sunt diseminate pe teritoriul României.

Totodată, știm că sunt prevăzute zone circulare de izolare de 10 km în jurul stupinelor autorizate pentru multiplicare, iar acestea în anul 2019 sunt în număr de 334.

Dacă facem un exercițiu de imagine cu zonele de izolare din jurul acestor stupine de multiplicare pe întreg teritoriul României vom constata că foarte puține zone vor rămâne libere în care să se poată efectua stupărit pastoral.

De asemenea, este foarte greu de controlat în familiile de albine existența sau nu a altor rase de albine sau metiși interrasiali. De altfel, DSVSA-urile și OJZ-urile nu au nici mijloace tehnice adecvate și nici specialiști în acest domeniu. Despre posibilitatea unor teste ADN pe albine, la ora actuală, nici nu poate fi vorba.

Autoritățile abilitate să controleze aceste aspecte în România s-au rezumat la emiterea unor reglementări legale, evitându-se alocarea unor fonduri financiare pentru acest scop. Consider că nu se poate controla fenomenul numai cu reglementări – hârtii, trebuie și alocări de fonduri – bani, pentru asigurarea unor dotări adecvate.

Ținând cont de cele arătate mai sus încerc să creionez niște propuneri practice pentru a se reuși totuși protecția și conservarea rasei albinei românești Apis mellifera carpatica având în vedere condițiile actuale de pe teritoriul României.

Este evident că o asemenea protecție și conservare a rasei autohtone se poate realiza numai printr-o împerechere strict controlată a reginelor prin reproducere închisă, ceea ce se poate face prin folosirea de stații de împerechere controlate sau a echipamentelor de inseminare artificială a reginelor.

Stațiile de împerechere controlată realizează reproducerea selectivă sau asistată, ceea ce presupune controlul deplin al împerecherii. Împerecherea, deși este liberă, presupune ca realizarea cuplajelor între regine și trântori să aibă loc în spații geografice izolate, împerecherea reginelor realizându-se doar cu trântori proveniți de la familiile de tată selectate.

Stupinele de împerechere controlată trebuie amplasate în locuri izolate la care să nu aibă acces alte albine în afară de albinele nucleelor de împerechere și familiilor de albine producătoare de trântori. Această izolare aproape perfectă poate fi realizată fie pe insule situate la cel puțin 15 km de țărm, fie în zone alpine perfect izolate biologic.

La noi în România cele mai la îndemână ar fi stațiile situate în zone alpine pe teritoriul unor rezervații naturale, ceea ce ar implica eforturi din partea MADR și ANZ pentru identificarea acestora.

Bineînțeles, aceste acțiuni implică încheierea de protocoale cu gestionarii rezervațiilor naturale pentru admiterea accesului în aceste zone, găsirea și alegerea responsabililor cu administrarea stupinelor de împerechere controlată și asigurarea suportului financiar necesar acțiunii.

La alegerea locațiilor stațiilor de împerechere controlată se va ține cont că zonele în care nu există oferte nectaro-polenifere asigură imposibilitatea supraviețuirii albinelor sălbatice și că trântorii nu trec peste culmi mai înalte decât locația stației dacă aceștia întâlnesc pe vale regine fecioare; de aceea locația aceasta trebuie situată într-o vale îngustă.

Astfel de locații favorabile amplasării stațiilor de împerechere controlată sunt de obicei situate la noi în țară la munte la cote mai înalte de circa 1.500 m.

Ca măsură de siguranță ca să nu existe alte albine și trântori decât cele ale stației este amplasarea în cel puțin două tranșe a unui număr de câteva nuclee cu regine fecioare și apoi, după un control la un interval de 3-4 săptămâni, ele trebuie găsite toate fecioare, pontând doar puiet de trântor. Dacă se îndeplinește această condiție, stația de împerechere este perfect izolată biologic, atingându-și scopul pentru care este destinată.

Inseminarea artificială a reginelor se utilizează pentru a se preîntâmpina impurificarea rasei, selectarea indivizilor cu cele mai apropiate caractere de standardul rasei și pentru a obține material genetic de calitate superioară, capabil să realizeze producții importante de miere.

La alegerea materialului biologic pe care să se facă însămânțare artificială pentru a realiza material genetic excepțional este nevoie atât de regine provenite din familii selecționate, cât și de trântori proveniți din familii de excepție și pentru a realiza această operațiune este nevoie de aparate de inseminare artificială a reginelor, dar și de personal calificat care să facă acest lucru.

Pentru a efectua inseminarea artificială se utilizează un complet de instrumente special compus din: microscop, butelie de dioxid de carbon, lampă cu lumină rece, pensetă, aparatul de inseminare propriu-zisă și alte accesorii mici (soluţie salină folosită la pomparea lichidului seminal prin seringă, vaselină albă pentru sigilarea tuburilor cu spermă și şerveţele umede). Se poate preciza că microscopul poate fi dotat și cu o cameră video care transmite semnalul la un monitor, astfel că întreaga operaţiune de inseminare poate fi urmărită pe monitor sau înregistrată pe suport CD sau DVD.

Este evident că pentru a obliga stupinele de elită și de multiplicare să efectueze inseminare artificială a reginelor trebuie îndeplinite următoarele condiții minimale:

  • dotarea acestora cu aparatură pentru inseminare artificială, respectiv sprijinirea acestora cu suport financiar în acest scop;
  • organizarea de cursuri de specializare în inseminare artificială pentru persoane ale stupinelor de elită și multiplicare;
  • instituirea unor comisii specializate în domeniu care să controleze periodic și de câte ori este necesar corectitudinea inseminărilor artificiale și calitatea materialului biologic obținut.

Acestea sunt propunerile mele și închei cu speranța că voi trezi interesul apicultorilor români și autorităților, cu atribuții în domeniu, care să vină cu critici constructive și propuneri pertinente astfel încât să reușim să adoptăm cele mai bune măsuri în scopul protecței eficiente a rasei de albine românești – Apis mellifera carpatica.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Abonează-te la acest feed RSS