Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) informează că, în data de 28 februarie 2017, s-a încheiat sesiunea de primire a proiectelor cu finanțare europeană nerambursabilă din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru submăsurile dedicate cooperării orizontale și verticale între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol (submăsura 16.4) și pomicol (submăsura 16.4a), dar și investițiilor în exploatațiile agricole (submăsura 4.1).

De la deschiderea sesiunii, în data de 16 decembrie 2016, au fost depuse pentru finanţare 52 de proiecte de investiții prin submăsura (sM) 16.4 „Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul agricol”. Fondurile nerambursabile solicitate on-line prin sM 16.4 sunt în valoare de aproximativ 5 milioane de euro. De asemenea, prin intermediul sM 16.4a „Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul pomicol”, AFIR a primit 14 solicitări de finanțare în valoare de peste 1,3 milioane de euro.

Precizăm că alocarea bugetară pentru sesiunea desfășurată în intervalul 16 decembrie 2016 – 28 februarie 2017 a fost de 4 milioane de euro pentru ambele submăsuri de finanțare (sM 16.4 și sM 16.4a).

Totodată, reamintim că în perioada 15 decembrie 2016 – 28 februarie 2017, AFIR a primit aproximativ 740 de proiecte de finanțare în investiții în exploatații agricole, prin submăsura 4.1 din PNDR 2020. Valoarea tuturor proiectelor depuse, atât pentru sectorul vegetal, cât și pentru cel zootehnic este de peste 330 milioane de euro. Sesiunea de primire a proiectelor, aferentă sM 4.1 s-a încheiat înainte de termenul limită deoarece s-a atins, și chiar depășit, plafonul de 200% (300 milioane de euro) din alocarea stabilită (150 milioane de euro).

Sesiunea de primire a proiectelor în cadrul Schemei pentru micii fermieri (sM 6.5) rămâne însă activă până la data de 15 mai 2017, ora 16.00. Alocarea bugetară stabilită pentru submăsura 6.5 este de 112,3 milioane de euro.

Prin sM 6.5 se încurajează comasarea terenurilor agricole pentru creșterea productivității sectorului agricol.

Consolidarea exploatațiilor agricole va permite accesul la finanțări europene pentru investiții mai multor solicitanți și, totodată, va asigura un venit mai mare micilor fermieri care își transferă exploatația.

 Facem mențiunea că solicitanții de fonduri europene nerambursabile din arealul ITI (Investiții Teritoriale Integrate) Delta Dunării, au la dispoziție alocări distincte în valoare totală de peste 19 milioane de euro pentru finanțarea proiectelor de investiții prin submăsurile 4.2 „Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole”, 4.2a „Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor pomicole” și 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din PNDR 2020.

Sesiunea de primire a proiectelor de finanțare pentru zona ITI Delta Dunării se desfășoară în perioada 13 februarie – 12 noiembrie 2017, ora 16.00.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă că fondurile nerambursabile alocate pentru sectorul zootehnic, prin submăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, au fost epuizate ca urmare a solicitărilor de finanțare primite de Agenție înainte de termenul limită al sesiunii, 28 februarie 2017.

De la deschiderea sesiunii în data de 15 decembrie 2016, au fost depuse pentru finanţare prin submăsura (sM) 4.1, componenta sector zootehnic, 201 de proiecte de investiții, pentru care s-au solicitat fonduri nerambursabile în valoare de peste 150 milioane de euro.

Precizăm că AFIR a primit solicitări de finanțare în limita plafonului de depunere a proiectelor (150.000.000 de euro), respectiv 200% faţă de suma alocată pentru cea de-a doua sesiune aferentă acestei submăsuri din 2016 și continuată în 2017.

După încheierea evaluării de către experții AFIR, proiectele vor fi selectate în funcție de punctajul obținut la criteriile de selecție de către fiecare proiect în parte, în ordine descrescătoare. Selecția proiectelor se va realiza în limita alocării disponibile pentru sM 4.1, componenta sector zootehnic, care este de 75 milioane de euro euro.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) primește, începând din 16 august 2016, cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții în procesarea și marketingul produselor agricole şi a celor din sectorul pomicol, în vederea obținerii de produse neagricole, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Astfel, în perioada 16 august – 30 decembrie 2016, ora 16:00, solicitanții de fonduri europene nerambursabile au la dispoziție peste 45,67 milioane de euro pentru proiecte care se încadrează în aria de finanțare a Schemelor GBER și a Schemelor de minimis aferente submăsurilor 4.2 (privind procesarea produselor agricole) și 4.2a (privind procesarea produselor din sectorul pomicol).

Schemele de ajutor de minimis se adresează întreprinderilor, indiferent de forma de organizare, care au optat (la depunerea proiectului pe schema GBER) pentru finanțarea costurilor generale ale proiectului prin schema de minimis și beneficiază de sprijin financiar acordat prin schemele GBER, aferente submăsurilor 4.2 şi 4.2a, adică au încheiat un contract de finanţare cu AFIR.

Depunerea cererilor de finanțare aferente Schemei de minimis, se va realiza numai după contractarea proiectului aferent Schemei de ajutor de stat GBER.

Depunerea proiectelor se va realiza on-line prin intermediul modului on-line de pe portalul AFIR, în limita fondurilor disponibile, în perioadă în care este deschisă sesiunea de primire a cererilor de finanțare, indiferent de programul de lucru al Agenției.

Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții au la dispoziție Ghidul Solicitantului care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agenției, www.afir.info, la secțiunea „Investiții PNDR”, în pagina dedicată respectivelor submăsuri.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță prelungirea până la data de 31 august 2016, ora 16.00, a sesiunii de depunere a cererilor de finanțare prin submăsura 16.4 și submăsura 16.4a (Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol).

Prelungirea termenului de primire a cererilor de finanțare s-a decis ca urmare a solicitărilor primite în acest sens din partea potențialilor beneficiari, precum și a sumelor disponibile pentru finanțarea proiectelor în sesiunea 2016.

Pragul lunar de calitate pentru perioada 31 iulie – 31 august 2016 va fi de 10 puncte pentru ambele submăsuri.

Solicitanții au la dispoziție fonduri europene nerambusabile în limita a 100.000 de euro pentru un proiect de cooperare între actori din sectorul agro-alimentar, inclusiv din cel pomicol, cu scopul de a comercializa produsele din lanțurile scurte de aprovizionare și de a facilita utilizarea metodelor inovatoare de comercializare a produselor şi atragerea unor categorii noi de consumatori.

Fondurile totale disponibile sunt de aproximativ 10 milioane de euro pentru ambele submăsuri.

Sursa: afir.info

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a efectuat până în acest moment plăți în valoare de 356.239.389 euro, aferente plăților compensatorii și proiectelor de investiții finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

Se menționează că în urma evaluării celor 13.147 cereri de finanțare depuse de solicitanți (a căror valoare se ridică la aproximativ 2,3 miliarde euro), AFIR a selectat până în prezent 4.281 de cereri de finanţare (cu o valoare de aproximativ 0,9 miliarde euro), din care 3.282 de proiecte (reprezentând 0,3 miliarde euro) au fost deja contractate.

Proiectele contractate până la acest moment reprezintă 77% din cele selectate. Diferența de 23% reprezintă proiecte pentru care este nevoie de întocmirea Proiectului Tehnic și care vor fi contractate în momentul depunerii acestuia de către beneficiarii proiectelor respective.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) deschide o nouă sesiune anuală de depunere a proiectelor de investiții pentru submăsurile din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2020 prin care sunt finanțate proiectele de investiții în activități neagricole derulate în mediul rural.

Astfel, în perioada 28 iulie – 30 noiembrie 2016, AFIR va primi on-line proiecte de investiții pentru Submăsura 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” și pentru Submăsura 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”.

Solicitanții de fonduri europene au la dispoziție în 2016, pentru cele două Submăsuri, 158 milioane de euro, din care 73 de milioane de euro sunt alocați pentru finanțarea 100% nerambursabilă a Planurilor de Afaceri prin submăsura (sM) 6.2 și 85 de milioane de euro sunt alocați pentru finanțarea cu până la 90% nerambursabilă a proiectelor de investiții prin submăsura (sM) 6.4.

Sesiunea anuală continuă de primire a proiectelor este deschisă în intervalul 28 iulie 2016, ora 9.00 – 30 noiembrie 2016, ora 16.00 pentru sM 6.2 și sM 6.4.

Modalitatea de depunere a cererilor de finanțare este cea on-line pe pagina oficială a Agenției www.afir.info.

Pragul minim este de 15 puncte pentru sM 6.2 şi de 10 puncte pentru sM 6.4 – acestea fiind şi pragurile de calitate aferente ultimei luni (noiembrie) din sesiune. Pragurile lunare de calitate pornesc pentru ambele sumbăsuri de la 60 de puncte în perioada 28 iulie – 31 august, scad la 45 de puncte în luna septembrie şi la 30 de puncte în octombrie.

Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții au la dispoziție Ghidul Solicitantului care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agenției, www.afir.info, la secțiunea „Investiții PNDR”, în pagina dedicată fiecărei submăsuri în parte.

Pentru această sesiune, plafonul maxim de depunere a proiectelor este de 200% faţă de suma anuală alocată fiecărei submăsuri.

Precizăm că depunerea proiectelor în cadrul sesiunii anuale se opreşte la termenul limită prevăzut sau înainte de acest termen, dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse cu un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate ajunge la 200% (excluzând valoarea publică totală a proiectelor retrase). Această prevedere nu se aplică în primele 5 zile calendaristice ale sesiunii şi ale etapelor de depunere, când sesiunea va rămâne deschisă indiferent dacă suma alocată va fi epuizată.

Măsurile sunt în linie cu„Pachetul de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate”, lansat de premierul Dacian CIOLOȘ în luna martie 2016, prin care se urmărește, între altele: stimularea mediului de afaceri din mediul rural, crearea de locuri de muncă, creșterea veniturilor populației rurale, reducerea diferențelor dintre mediul rural și urban. Pachetul de măsuri poate fi consultat pe site-ul Guvernului www.gov.ro la secțiunea Obiective, subsecțiunea Strategii-Politici-Programe.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Pentru ambele submăsuri, Ghidurile Solicitantului au fost modificate, în sensul completării cu informaţii suplimentare a cerinţelor, simplificării procedurilor de accesare a submăsurilor şi pentru a se face corelarea cu modificările legislative şi de proceduri survenite (modificarea HG 226/2015/ şi a HG 292/2016, precum şi a ROF selecţie). Noua formă a Ghidului Solicitantului este disponibilă pe site-ul AFIR, www.afir.info.

Submăsura 6.2 dispune de o alocare financiară de 73 milioane euro pentru sesiunea continua anuală de primire a proiectelor derulată în 2016.

Investițiile eligibile în cadrul acestei submăsuri pot asigura înființarea și dezvoltarea de microîntreprinderi și întreprinderi mici în sectorul non-agricol din zonele rurale. Activitatea acestora presupune multe tipuri de investiții (fabricarea produselor textile și a încălțămintei, prelucrarea lemnului, producția și furnizarea de energie electrică, activități de servicii informatice, activităţi de creaţie şi interpretare artistică, activităţi de design specializat etc). Sprijinul public nerambursabil aferent submăsurii 6.2 este de 100%.

Beneficiarii care depun proiecte de investiții pot primi 50.000 euro/ proiect sau 70.000 euro/ proiect în cazul în care Planul de Afaceri prevede activități de producție, servicii medicale, sanitar-veterinare și de agroturism.

Pentru submăsura 6.4 contribuția publică totală aferentă acestei sesiuni este de 85 milioane euro. Principalul obiectiv alinvestițiilor realizate în cadrul acestei submăsuri este acela de a sprijini financiar microîntreprinderile şi întreprinderile mici din mediul rural, care își creează sau dezvoltă activități non-agricole în zonele rurale. Intensitatea sprijinului public nerambursabil este de 70%, existând posibilitatea de a se majora la 90%, în anumite condiții prevăzute în Ghidul Solicitantului.

Cei interesați să depună Cereri de Finanțare în cadrul submăsurii 6.4, pot obține până la maximum 200.000 Euro/ proiect pentru activități meșteșugărești (activitati de artizanat și alte activități tradiționale non-agricole – olărit, brodat, prelucrare manuală a fierului, lânii, lemnului, pielii), investitii pentru producerea si comercializarea produselor non-agricole (produse textile, îmbrăcăminte, articole de marochinărie, articole de hârtie și carton, chimice, farmaceutice), investiții asociate cu industria metalurgică (fabricarea de constructii metalice, masini, utilaje si echipamente), investiții legate de furnizarea de servicii.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat în data de 21 iulie 2016 pe pagina oficială de internet a Agenției (www.afir.info) variantele finale ale Ghidurilor Solicitantului aferente submăsurilor 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” și 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”.

Ghidurile solicitantului pot fi consultate în vederea întocmirii cererilor de finanțare pentru sesiunea de cereri de proiecte care va fi deschisă peste 7 zile, respectiv, începând cu data de 28 iulie 2016.

Precizăm că, odată cu această sesiune de primire a proiectelor, se aplică noi reguli la depunerea on-line a cererilor de finanțare. Astfel, plafonul de depunere a proiectelor se majorează de la 120% la 200%, iar în primele 5 zile calendaristice pe fiecare etapă de depunere nu se aplică plafonul maxim de depunere, indiferent de valoarea fondurilor solicitate prin proiectele depuse.

Măsurile sunt în linie cu „Pachetul de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate”, lansat de premierul Dacian CIOLOȘ în luna martie 2016, prin care se urmărește, între altele: stimularea mediului de afaceri din mediul rural, crearea de locuri de muncă, creșterea veniturilor populației rurale, reducerea diferențelor dintre mediul rural și urban. Pachetul de măsuri poate fi consultat pe site-ul Guvernului www.gov.ro la secțiunea Obiective, subsecțiunea Strategii-Politici-Programe.

Solicitanții interesați să obțină finanțare europeană nerambursabilă prin intermediul submăsurilor ce vizează sectorul non-agricol, respectiv submăsurile 6.2 și 6.4, pot consulta gratuit Ghidul Solicitantului pe pagina oficială de internet a AFIR, www.afir.info.

Depunerea cererilor de finanțare pentru submăsurile 9.1 și 9.1a se va face on-line pe www.afir.info , conform precizărilor din Ghidul Solicitantului.

  • Fondurile disponibile pentru submăsura 9.1 „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol” (sM 9.1) sunt de 4.900.000 euro.
  • Fondurile disponibile pentru submăsura 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol” (sM 9.1a) sunt de 2.200.000 euro.

Solicitantul de finanţare trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în Ghidurile Solicitantului aferente acestor submăsuri.

Procedura de evaluare și selecţie va fi afişată pe site - urile www.afir.info, www.madr.ro şi va fi disponibilă la cerere la sediile AFIR.

Sursa afir.info

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale primește, începând din 28 aprilie 2016, cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții în cadrul primei sesiuni de depunere a proiectelor prin intermediul Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), pentru anul 2016.

Una din modificările foarte importante pentru simplificarea accesării finanțării nerambursabile europene de către solicitanți o constituie eliminarea termenului de valabilitate de minim 10 ani pentru contractele de arendă a terenurilor agricole.

Doar în cazul exploataţiilor care presupun înfiinţarea şi/sau reconversia plantaţiilor pomicole, contractele care conferă dreptul de folosință (arendă, concesiune) asupra terenurilor agricole trebuie să aibă o valabilitate de minimum 15 ani (excepție: plantațiile de viță de vie, pepinierele, culturile de căpșun, zmeur, mur, coacăz și agriș unde perioada minimă este de 10 ani), începând cu anul depunerii Cererii de Finanțare.

Pentru celelalte tipuri de culturi nu este necesară prezentarea documentelor pentru terenul agricol, verificarea făcându-se de către experții evaluatori, exclusiv în sistemul IACS.

Aplicabilitatea imediată a acestor modifcări se va reflecta la depunerea proiectelor pentru Submăsurile 4.1 - Investiții in exploataţii agricole, 6.1 - Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri și 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici pentru care sesiunea este deja deschisă.

Sursa madr.ro

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale primește, începând din 28 aprilie 2016, cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții în cadrul primei sesiuni de depunere a proiectelor prin intermediul Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), pentru anul 2016.

Solicitanții de fonduri europene pentru agricultură și dezvoltare rurală au la dispoziție peste 541 milioane de euro pentru submăsurile lansate azi.

Solicitanții de finanțare europeană nerambursabilă pot depune în intervalul 28 aprilie – 31 octombrie 2016, proiecte pentru investiții în exploatații agricole (Submăsura 4.1 – sM4.1), pentru instalarea tinerilor fermieri (Submăsura 6.1 – sM6.1) și pentru dezvoltarea fermelor mici (Submăsura 6.3 – sM6.3).

Sesiunea anuală continuă de primire a proiectelor este deschisă în intervalul 28 aprilie 2016, ora 12.00 – 31 octombrie 2016, ora 16.00 pentru sM 4.1, sM 6.1 și sM 6.3.

În acest an se deschid pentru prima oară Submăsura 16.4 „Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul agricol”și Submăsura 16.4a „Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul pomicol”. Pentru aceste 2 submăsuri, sesiunea de depunere se desfășoară între 28 aprilie 2016, ora 12.00 și 31 iulie 2016, ora 16.00.

Modalitatea de depunere a proiectelor este cea on-line pe pagina oficială a Agenției www.afir.info pentru sM 4.1, sM 6.1, sM 16.4, sM 16.4a. Solicitările de finanțare prin sM 6.3 se depun în format tipărit și electronic la sediile Oficiilor Județene ale AFIR în zilele lucrătoare ale săptămânii în intervalul orar 09:00 – 14:00 și în ultima zi a sesiunii (31 octombrie 2016) în intervalul orar 09:00 – 16:00.

Suntem pregătiți să venim în întâmpinarea celor ce vor finanțare. Am făcut numeroase simplificări și am reglat multe lucruri pentru ca procesul de depunere să fie mult mai eficient. Este doar o primă etapă, urmând să deschidem în cel mai scurt timp și sesiunile pentru alte submăsuri,” a decalarat Andras SZAKAL, directorul general AFIR.

Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții au la dispoziție Ghidul Solicitantului care poate fi consultat pe site-ul Agenției, www.afir.info, la secțiunea „Investiții PNDR”, în pagina dedicată fiecărei Submăsuri în parte.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) lansează, prin intermediul paginii oficiale de Internet www.afir.info, aplicația "Asistență module on-line" pentru a veni în sprijinul solicitanților și beneficiarilor finanțărilor disponibile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020).

Această aplicație a fost pusă la dispoziția tuturor celor interesați cu scopul rezolvării cât mai rapide a problemelor de ordin tehnic sau a disfuncționalităților sistemelor apărute în accesarea modulelor electronice aferente depunerii on-line a Cererilor de Finanțare sau a dosarelor de achiziții, a procedurii de achiziții sau de ofertare, derulate prin intermediul portalului AFIR", se arată într-un comunicat al AFIR remis vineri AGERPRES.

În acest fel,incidentele apărute pot fi semnalate direct celor care asigură suportul tehnic al tuturor modulelor on-line utilizate de către beneficiari, solicitanți și ofertanți, fiind mult scurtat timpul de răspuns.

Totodată, AFIR precizează că aplicația "Asistență module on-line" este una de tip Helpdesk și se adresează exclusiv problemelor sau disfuncționalităților tehnice, prin intermediul acestui instrument nefiind permise transmiterea de solicitări de informații, clarificări privind procedurile, contestații la Rapoartele de selecție sau orice alte solicitări care nu sunt de ordin tehnic.

AGERPRES

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată până în acest moment suma de 200 de milioane de euro pentru un număr 613.692 de fermieri, a declarat, luni, directorul general al APIA, Ioan Merca, într-o conferință de presă.

"APIA a autorizat la plată până în acest moment suma de 200 de milioane de euro pentru un număr 613.692 de fermieri. În continuare pentru noi rămâne o prioritate să facem plățile pentru toate schemele și pentru toate măsurile de sprijin. În ceea ce privește Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), APIA gestionează trei măsuri delegate de la AFIR, respectiv măsurile pentru agromediu și climă, pentru agricultura ecologică și plățile compensatorii pentru zonele care se confruntă cu constrângeri naturale. Intenționăm în cursul acestei luni să facem plăți și aici pe măsura privind plățile compensatorii", a spus Merca.

Acesta a precizat că, în decursul lunii mai, APIA va demara și plățile pentru sprijinul cuplat pe zootehnie, astfel încât la 30 iunie să se finalizeze integral toate plățile pentru campania 2015.

Potrivit șefului APIA, aceste prime plăți sunt efectuate către fermierii care au solicitat plata pentru schemele din sectorul vegetal. Astfel, au fost autorizate la plată: schema de plată unică pe suprafață în cuantum de 79,73 euro/ha, plata redistributivă — primul interval: 1 — 5 hectare inclusiv, în cuantum de 5,00 euro/hectar, iar al doilea interval peste 5 hectare și până la 30 hectare inclusiv, în cuantum de 51,07 euro/hectar, plata pentru tinerii fermieri în cuantum de 19,93 euro/hectar; plata pentru micii fermieri care au până la 7 hectare, în cuantum de maximum 1.250 euro și ANT 1 (Schema de ajutoare naționale tranzitorii pentru culturi pe teren arabil, decuplată de producție) în cuantum de 19,19 euro/hectar.

Plățile se fac în lei, la cursul de schimb stabilit de către Banca Centrală Europeană (BCE) în data de 30 septembrie 2015 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 1 octombrie 2015, respectiv 4,4176 lei pentru un euro.

În campania 2015, APIA a efectuat plățile în avans pe suprafață autorizând la plată suma de 255,4 milioane euro dintr-un total de 1,59 miliarde de euro pentru un număr de 602.159 fermieri. Diferența de plată de 1,34 miliarde de euro aferentă plăților directe pe suprafață se va efectua în conformitate cu prevederile regulamentelor comunitare, până la data de 30 iunie 2016.

AGERPRES

Pe site-ul Agenției de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR) au fost publicate VARIANTELE CONSULTATIVE ale Ghidului Solicitantului aferente submăsurilor:

sM 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale”;

sM 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”;

sM 16.4 și sM 16.4a „Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol”.

Puteți transmite propunerile dumneavoastră pentru Ghidurile Consultative aferente submăsurilor 6.2, 6.4, 16.4 și 16.4a până în data de 7 martie 2016.

Detalii:
http://portal.apdrp.ro/informatii_institutionale_dezbatere_publica_documente_supuse_dezbaterii_publice

Pentru submăsurile 4.1, 4.1a, 4.2, Schema de ajutor de stat GBER și Schema de minimis, 4.2a, 4.3-Agricol, 4.3-Irigații, 6,1, 6.3, 7.2 și 7.6 mai puteți trimite propuneri până la data de 29 februarie 2016.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a efectuat primele plăți aferente Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Cu acest prilej, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Achim IRIMESCU, a înmânat Notificările de plată primilor beneficiari ai Programului, un grup de tineri fermieri din localitatea Colibași, din județul Giurgiu. La eveniment au mai fost prezenți secretarul de stat Simona MAN, directorul general al AFIR, Andras SZAKAL, primarul comunei Colibași, Constantin STOICA, precum și directori din cadrul AFIR de la nivel central, regional și local.

„Mă aflu astăzi pentru prima dată în Colibași și am  rămas impresionat pentru ca am văzut aici oameni tineri foarte gospodari. În localitate sunt 400 hectare de solarii și înmânăm astăzi primele notificari de plată pentru 29 de fermieri.

Este extrem de important să aveți în vedere asocierea si cooperativele pentru a putea ieși pe piață. Este meritul beneficiarilor că au avut inițiativa, al primarului că i-a sprijinit și al colegiilor de la AFIR care au reușit să vireze banii fermierilor într-un timp foarte scurt,” a declarat ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Achim IRIMESCU.

 Beneficiarii care au primit efectiv fonduri europene nerambursabile accesate prin PNDR 2020 sunt cei ai Submăsurii 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”. Valoarea totală nerambursabilă a primelor plăților efectuate către 124 de tineri fermieri este de 3.855.000euro.

Această submăsură s-a bucurat de un interes deosebit, în cadrul său fiind depuse cele mai multe cereri de finanțare, 2.874, în valoare totală nerambursabilă de peste 120 milioane de euro. Dintre acestea, 1.388 cereri de finanțare cu o valoare de 58,6 milioane de euro au fost selectate pentru finanțare, până în prezent. Sesiunea continuă de primire a proiectelor aferentă anului 2015 pentru solicitanții de finanțare prin intermediul sM 6.1 s-a derulat între 25 martie 2015 și 30 octombrie 2015.

În conformitate cu procedurile și instrucțiunile de plată aprobate, prima cerere de plată (tranșa I) se va depune de către tânărul fermier în maxim 30 zile de la data semnării Contractului de finanţare. Tranșa I reprezintă un procent de 75% din valoarea sprijinului nerambursabil. A doua cerere de plată (tranșa II) se depune în maxim 33 de luni (57 de luni – pentru exploatații pomicole) de la data semnării Contractului de finanţare, după verificarea îndeplinirii tuturor acţiunilor prevăzute în Planul de Afaceri, inclusiv după implementarea standardelor europene (dacă este cazul). Tranșa II reprezintă un procent de 25% din valoarea sprijinului nerambursabil acordat.

De asemenea, precizăm că valoarea maximă a sprijinului financiar nerambursabil acordat prin sM 6.1 tineriilor fermieri este de 50.000 de euro (în cazul exploatațiilor de dimensiuni mai mici, 12.000 – 29.999 SO, sprijinul este mai mic, respectiv 40.000 de euro).

Așadar, în termen de doar 3 luni de la închiderea sesiunii de depunere a proiectelor AFIR a efectuat primele plăți în contul beneficiarilor sM 6.1, trecând prin etapele procedurale de evaluare, selecție și contractare.

Menționăm că până la sfârșitul lunii AFIR are programate și alte plăți către beneficiari.

Sursa: MADR

Ing. Laurențiu Baciu, președintele LAPAR, fermier Dămienești – Bacău (2.500 ha): „Am în vedere cel puțin cinci lucruri pe care le-aș dori rezolvate în 2016. Unele trenează de ani buni, dar am avut o discuție cu ministrul Agriculturii și domnia sa insistă să rezolve neapărat câteva dintre probleme în scurtul său mandat:

– simplificarea documentațiilor pe care fermierii trebuie să le întocmească în relația cu APIA și AFIR, lucru care va conduce la mai puțină birocrație;

– crearea condițiilor, inclusiv de natură legislativă, prin corecții aduse documentelor elaborate până acum, pentru funcționarea fondului mutual (fond deschis de investiții);

– înființarea (în fine!) camerelor agricole, organizații necesare mai ales în cazul micilor producători, iar din discuția purtată cu actualul ministru am reținut că dorește expres să pună punct tuturor disputelor, să alegem împreună cea mai bună variantă legislativă (n.n. – până acum, legea a fost schimbată de cel puțin trei ori) și să organizăm camere în fiecare județ;

– clarificarea, cumva adaptarea la specificitățile agriculturii de la noi, a aspectului privind „înverzirea“, fiindcă sunt o serie de neconcordanțe/nepotriviri între regulamentul european, ce se scrie la București și ce avem noi, fermierii, în teren;

– irigațiile, în sensul în care putem rezolva din punct de vedere financiar chestiunea asta pur românească, de a pune căruța în fața boilor, adică de a aloca programe și resurse europene pentru infrastructura secundară pentru irigații, fără a avea la ce o conecta, fiindcă infrastructura principală, care cade în sarcina statului, lipsește. Acolo unde fermierul a avut acces la o sursă de apă el și-a rezolvat inclusiv din fonduri proprii irigațiile, dar avem milioane de hectare care nu pot fi irigate fără partea de infrastructură primară.“

Ing. Iulian Iancu, Societatea Agricolă „Libertatea“, comuna Fulga – Prahova (1.046 ha): „Mi-aș dori și aș aștepta mai multă transparență decizională la nivel de administrație agrară și un pic mai multă promptitudine: dacă zice că dă subvenția la o dată anume, s-o dea; dacă a promis subvenția la motorină într-un anumit termen și la o anumită valoare, atunci așa să fie. În plan personal îmi doresc măcar stabilitatea pe care am avut-o până acum, iar salariații să-și dea mai mult interes pentru locul de unde-și primesc salariul.“

Ing. Stoian Ionuț Bogdan, fermier Lehliu – Călărași (996 ha): „Anul calendaristic a venit avantajos ca și anul agricol, de altfel; au fost ploi astă-toamnă, acum avem toate culturile acoperite cu zăpadă. Deci e bine din acest punct de vedere. Ca problemă sper să se rezolve favorabil următoarea situație legată de subvenții: se aude că plata la unitatea de suprafață ar fi condi­ționată de documentele de intabulare în sensul în care lotul lucrat efectiv trebuie să coincidă ca amplasament (tarla, parcelă, vecini) cu cel menționat în documente; or, pentru a comasa terenurile, să putem cultiva sole compacte, noi, fermierii, am făcut schimb de terenuri, astfel că fiecare avem per total suprafața arendată/lucrată, dar ea nu corespunde scriptic ca amplasare. Dacă subvenția va fi condiționată de acest aspect o să fie mare haos.“

Ing. Ionel Mărunțoiu, Săcele – Constanța (1.400 ha): „Ca de obicei eu sunt optimist și trag nădejdea unui 2016 bun. Am început anul agricol favorabil, cu toamnă lungă, ploi destule, acum ninge la noi, deci chiar am motive să fiu încrezător. Pe termen lung, ca să glumim un pic, aștept clipa când subvenția de la noi o să fie egală cu cea din Franța, Olanda sau Germania! Dar am și o mare amărăciune: eu am prins perioada în care toată Dobrogea era irigată, iar acum nu cred să se mai ude 1.000 ha. Dacă n-aș fi lucrat și n-aș fi știut – când era secetă n-aveam efectiv probleme – nu mi-ar fi părut rău, dar cu atâta apă în jur, Canalul Dunăre – Marea Neagră, cel mai mare lac din România, Razelm, puțin mai sus de Săcele, unde am eu ferma, regret foarte mult că nu ajungem și noi să punem la punct sistemul de irigații. Mă refer la infrastructura primară, sunt bani mulți la mijloc, fiindcă trebuie realizată de la bun început, deoarece tot ce a existat a fost distrus/furat de oameni ori mai știu eu de cine; dincolo, fermierul și-ar putea înjgheba, din fonduri proprii sau europene, irigațiile, dar n-ai la ce să te conectezi, n-ai sursa de apă asigurată de obicei de infrastructura primară. Am putea face, în condițiile tehnologiilor de azi, performanță în agricultură, dacă n-ar fi această uriașă problemă, a lipsei irigațiilor.“

Medic veterinar Petru Bordean, președintele Asociației crescătorilor de bovine Brașov (5.155 de crescători, 17.500 capete de bovine, în principal vaci de lapte): „Într-o situație atât de rea ca acum n-am fost de când suntem noi fermieri. În primul rând, subvenția (pe cap de animal, plățile cuplate, pe suprafață, la producția de lapte) pentru care am făcut cereri cred că va însemna un fiasco. Doi: noi, cel puțin cei din Brașov, n-am reușit să mai găsim o piață corectă a laptelui și vindem în minus de o jumătate de an, cu un leu litrul, sub prețul de producție (1,10 lei/litrul de lapte), în condițiile unui produs conform, cu 3,4 % proteină și 3,7% grăsime (n.n.-în comerț, cel mai ieftin lapte, din care este scoasă smântâna, se vinde cu 3 lei litrul). Trei: la carne, de asemenea, e un dezastru total, nu mai ia nimeni niciun animal, s-au oprit exporturile, nu avem un preț corespunzător nici la carne... Eu cred că, în primăvară, vom rămâne cu jumătate din efectiv, iar asta nu-i bine deloc, fiindcă un animal de valoare biologică superioară îl formezi în 6-7 ani, nu-i ca la cultura mare, semeni primăvara, culegi toamna. Știți că la porcine aproape că nu mai avem ferme de reproducție; pesemne că acolo se dorește să se ajungă și cu bovinele, să cumpărăm doar de afară, noi să nu mai avem nimic în țară. Cu PNDR 2014-2020, am umblat un an de zile pe la toate simpozioanele, întrunirile, am dezbătut, am căzut de acord asupra unor priorități sau lucruri. Nimic din ce-am vorbit sau stabilit nu e-n legislație și ghiduri, e complet diferit ce se aplică mă rog, de fapt nu se aplică, fiindcă deocamdată în noul exercițiu financiar european nu se desfășoară niciun proiect, la Brașov avem zero, deci sunt deja doi ani pierduți. Senzația mea este că toți care se ocupă cu sectorul acesta – și politicieni, și minister – parcă-s puși anume să distrugă, nu să creeze, una se vorbește, alta se face, chestiune care aproape mă sperie. Și mai este un lucru: în 2007 ne-au înnebunit să facem asociații cu personalitate juridică, ne-am chinuit, am convins oamenii, le-am înființat; acum nu mai e bună asociația, trebuie grup de producători sau cooperativă. Mâine vine alt oficial cu altă idee și uite așa ne cam batem joc de tot.“

Ing. Dumitru Andreșoiu, președintele Asociației județene a crescătorilor de ovine „Dacia“ din Orăștioara de Sus – Hunedoara (800 de crescători, 145.000 capete ovine): „Dorințele noastre țin de: un an normal din punct de vedere meteorologic; reluarea exportului de carne către țările arabe, blocat în toamna trecută; un preț corect (10-11 lei/kg în viu, în cazul mieilor, tarif pe care fermierii l-au avut până în urmă cu trei ani); reglementarea acordării pășunilor comunale, lucru pe care noi l-am discutat de foarte multe ori la nivel central, dar una vorbim, alta se face la București, astfel că, în clipa de față, 60% din suprafețele de pășune se duc în altă parte, gen asociații fantomă, nu la crescătorul de animale. Aceste grupuri au luat subvenția, iar logic este ca banii să meargă la fermier, nu la asociație, fiindcă ajungem la absurdul ca niște președinți să se plimbe cu «gipanul», pășunea să rămână plină de mărăcini, iar amărâtul de cioban să care brânza cu măgarul sau căruța! Menirea asociației este să-l îndrume pe fermier, nu să-i ia subvenția! În fine, mai sper ca anul acesta să se pună în practică chestiunile convenite anul trecut, şi anume ca asociațiile să se transforme în cooperative, iar fermierii să activeze în cadrul acestei organizații, cu tot ceea ce decurge de aici, achiziționarea de inputuri, negocierea prețului de vânzare a produselor etc. În clipa de față, nu știu ce să vă spun, oamenii cam stau pe un butoi de pulbere fiindcă subvențiile întârzie; mai avem de luat bani și din 2014, de doi ani am fost mințiți și umiliți, iar noi riscăm să ne pierdem business-urile din cauza unor neglijențe sau incompetențe etc. Sincer, ne punem speranța în noul ministru pe care-l cunoaștem ca pe un om corect, neimplicat politic, pentru a susţine interesele unora şi altora.“

Ing. Lucian Mugurel Florea, pomicultor, loc. Itești – Bacău: „Mă gândeam într-o doară ce bine ar fi ca fiecare lege/ordonanță să fie emisă la timpul potrivit. Vă dau exemplul actului normativ privind programul Mere în școli, apărut pe site-ul ministerului pe 13 august și aprobat abia în ședința de guvern din 23 decembrie, când deja este foarte târziu pentru ca fermierii autohtoni, în special cei care nu dispun de depozite frigorifice, să-l mai poată accesa. Mi-aș dori apoi o mai mare deschidere a instituțiilor față de fermieri, să fim priviți ca parteneri, nu ca adversari, așa cum cel mai des avem senzația. Vorbind despre programele europene, cele care anunțau revitalizarea fără precedent a sectorului pomicol – mă refer în special la reconversie – sunt depuse proiecte, dar ele sunt în așteptate, chiar dacă s-a promis o evaluare rapidă a lor. Nu știu ce să zic, una s-a vorbit, alta a ieșit din punct de vedere legislativ, avem un soi de struțo-cămilă între ceea ce a fost și ceea ce este, parcă-i mai multă birocrație. Dosarele sunt excesiv de stufoase, e nevoie de extrem de multe avize, unul e de tot hazul, trebuie să obținem o negație de la DSVASA că sanitar-veterinarii n-au nicio treabă cu plantația și pomicultura! Nu vă mai spun că a apărut pe site-ul AFIR ghidul antifraudă și, din ce știu eu, mai mulți viitori beneficiari de fonduri europene s-au retras din cauză că, în orice conjunctură, ei sunt văzuți ca infractori. Sunt acolo niște prevederi stupefiante. De pildă, în cazul unui grup de producători, nu pot aplica pentru aceeași măsură doi inși care se cunosc! Cum poți să aderi la un grup și să nu ai întâi de toate afinități sociale cu viitorii parteneri/asociați? Se pune mult prea mare accent pe monitorizare după aplicarea proiectului, şi nu pe stabilirea/trasarea condițiilor clare, fără echivoc, de implementare a proiectului sau măcar de verificare în timpul aplicării acestuia. Ai zice că asta și urmăresc, să ne lase să greșim și apoi să inventeze condiții noi cât să ne ia banii, să ne trimită în judecată, să ne facă infractori. Dincolo de toate acestea, și din partea noastră, a fermierilor, trebuie mai multă seriozitate, cel puțin în declararea producției. Nu poți să vrei totul și când e să dai și tu ceva înapoi subevaluezi recolta în halul în care, vrând-nevrând, am devenit cei mai neperformanți pomicultori din Europa, iar realitatea nu este deloc aceasta, cel puțin în livezile noi și unde se aplică tehnologie de vârf.“

Pagini realizate de Maria Bogdan

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță prelungirea sesiunii de depunere a cererilor de finanțare prin Submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice”, componentainfrastructura de irigațiipână la datade 18 decembrie 2015, ora 16.00.Termenul inițial pentru închiderea sesiunii era 30 octombrie 2015, ora 16.00.

Prelungirea termenului de primire a cererilor de finanțare s-a decis ca urmare a numărului mare al solicitărilor primite în acest sens din partea potențialilor beneficiari precum și având în vedere motivația faptului că întocmirea proiectelor finanțate prin sM 4.3este complexă și de durata, obținerea avizelor necesită un timp îndelungat.

Valoarea totală nerambursabilă a fondurilor disponibile pentru această sesiune este de 218 milioane euro. Totodată, precizăm că pragul de calitate lunar pentru proiectele care vor fi depuse în intervalul 1 noiembrie 2015  – 18 decembrie 2015 este de 20 puncte.

Toți cei interesați să obțină fonduri nerambursabile pentru proiecte îninfrastructura de irigații din zonele rurale, prin intermediul Submăsurii 4.3 din PNDR 2020,pot consulta gratuit Ghidul Solicitantului pe pagina de internet a Agenției – www.afir.info.

Valoarea totală nerambursabilă a proiectelor depuse prin Submăsura 6.1 „Sprijin pentru insta­larea tinerilor fermieri“, componenta aferentă zonei non-montane, a ajuns la nivelul maxim al sumei pentru care se pot primi cereri de finanțare în acest an, a anunțat AFIR, într-un comunicat de presă.

Conform AFIR, odată atins plafonul stabilit de 120% din alocarea disponibilă pentru compo­nenta non-montană din cadrul Submăsurii 6.1 (77,84 milioane de euro) sesiunea de depu­nere a proiec­telor se închide automat. Instituția precizează că pentru zona montană din cadrul Submăsurii 6.1 ”Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri“, AFIR primește în continuare cereri de finanțare, suma disponibilă rămasă este de 35,61 milioane de euro, sesiunea de depunere fiind deschisă până la 30 octombrie.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat în data de 5 martie 2015 versiunile consultative ale Ghidului Solicitantului pentru submăsurile 4.1 (Investiții în exploatații agricole) și 6.1 (Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri) prin care sunt stabilite condițiile și criteriile accesării fondurilor europene acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 pentru activitățile prevăzute în aceste forme de finanțare.”Ghidurile Solicitantului, publicate pe pagina de internet http://www.madr.ro  pot fi consultate de către potențialii solicitanți, pe care îi așteptăm să formuleze propuneri de modificare și observații. Toate aceste solicitări vor intra în analiza departamentelor de specialitate din cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale pentru a verifica oportunitatea includerii în versiunea finală a Ghidurilor Solicitantului”, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

Ghidurile au fost elaborate de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în colaborare cu Ministerul Agriculturi și Dezvoltării Rurale în baza consultărilor cu Grupurile de Lucru Agricultură din cadrul Comitetului de Monitorizare al PNDR și în baza versiunii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 transmisă Comisiei Europene spre aprobare.

Prin intermediul subMăsurii 4.1 – Investiții în exploatații agricole, vor primi sprijin financiar nerambursabil investițiile pentru creșterea competitivității exploataților agricole în vederea înființării și modernizării fermelor, în special cele de dimensiuni medii și asocieri de ferme mici și medii, inclusiv dotarea cu utilaje și echipamente performante în raport cu structura agricolă actuală.

 Prin subMăsura 6.1 - Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri se acordă fonduri nerambursabile pentru a susține stabilirea pentru prima dată a tinerilor fermieri ca șefi unici ai unei exploatații agricole.

Toți cei interesați pot trimite propuneri și observații pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Pagina 7 din 7
Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti