Lumea Satului
Originară din America de Nord, facelia a fost introdusă în ţara noastră ca plantă meliferă, însă în acelaşi timp poate fi şi un bun nutreţ pentru animale, dar şi îngrăşământ verde. Cum se poate înfiinţa şi întreţine o astfel de cultură la noi în ţară ne-a detaliat domnul inginer silvic Ruben Budău, unul dintre cultivatorii din vestul ţării.
Specific
Phacelia tanacetifolia L. este o specie anuală ce face parte din familia Hydrophylaceae, iar în popor este cunoscută sub denumirea facelia. Puţin pretenţioasă la condiţiile de climă şi sol, rezistând brumelor târzii de primăvară şi celor timpurii de toamnă, facelia are o perioadă vastă în care poate fi cultivată. Cei care aleg să înfiinţeze acest tip de cultură nu o fac tot timpul pentru aceleaşi motive. Unii fermieri înfiinţează cultura datorită calităţilor meliferice pe care le are planta. Facelia secretă nectar pe tot parcursul zilei. Cantitatea de nectar este de 1,0-4,5 mg/floare, cu o concentraţie medie de 28% zahăr. Florile de facelia sunt cercetate intens de albine pe toată durata înfloritului. Alţii înfiinţează culturile în scop furajer, această plantă fiind bogată în proteine. Facelia face parte din grupa plantelor furajere secundare, care produc într-un ritm rapid masă verde. Cel de-al treilea motiv, dar nu şi cel mai neînsemnat, pentru care se înfiinţează astfel de culturi este dat de faptul că planta poate fi folosită ca îngrăşământ verde deoarece lasă multe elemente nutritive în sol.
Pregătirea terenului şi înfiinţarea culturii
Condiţia necesară obţinerii unei bogate culturi de facelia este pregătirea corespunzătoarea a patului germinativ. Seminţele de facelia au o dimensiune mică, motiv pentru care planta are nevoie de anumite condiţii pentru a putea rezulta o răsărire uniformă. Din acest motiv solul trebuie să fie tasat la suprafaţă şi afânat în profunzime. Lucrările trebuie să vizeze mărunţirea şi nivelarea suprafeţei pe adâncimea de semănat tocmai pentru a se crea un contact cât mai bun între seminţe şi sol, iar ultimul proces se recomandă a fi executat cu cultivatorul de plante tehnice urmat de croskileti perpendicular pe direcţia de semănat, pentru a realiza o încorporare uniformă a seminţelor.
Chiar dacă aparent această plantă nu este pretenţioasă faţă de tipul de sol, totuşi, pentru a obţine rezultatele dorite, ar fi de luat în calcul anumite recomandări ale specialiştilor. S-a constatat faptul că facelia a avut o mai bună evoluţie pe solurile care au o bună capacitate de aeraţie şi de reţinere a apei, iar din acest motiv nu sunt recomandate solurile sărăturoase. Alegerea locului în asolament este un alt aspect care, luat în considerare, confirmă aşteptările scontate. Cele mai reuşite culturi s-au înregistrat pe suprafeţele unde culturile premergătoare au fost cerealele păioase de toamnă, atât pentru semănatul în primăvară cât şi în vară, precum şi plantele furajere care părăsesc devreme terenul.
Semănatul se poate realiza manual sau cu utilajele performate precum cele folosite la înfiinţarea culturilor de lucernă. Pentru înfiinţarea unei culturi pe un hectar este nevoie de 10 kg de sămânţă, dacă semănatul se face manual, iar dacă se realizează cu mașina, 6-8 kg. Preţul/kg variază între 25 şi 30 de lei şi sămânța poate fi achiziţionată şi de la producătorii din ţară. Cu toate acestea, mai mereu există şi căi de mijloc, fapt demonstrat şi de Ruben Budău care ne-a explicat cum a realizat semănatul pentru propria cultură. Acesta a folosit o vioară de semănat – o improvizaţie, ne spune, după un vechi model austro-ungar, dar care funcţionează foarte bine, reduce costurile de semănat şi nu risipeşte sămânţa. Pentru o răsărire rapidă este de preferat ca, în perioada imediat următoare după semănat, cultura să primească apă.
Întreținerea culturii și perioada de vegetație
Pe întreaga perioadă de vegetație a culturii trebuie avută în vedere curățarea buruienilor, lucru care se poate realiza prin prășire, erbicidare sau plivire repetată. În cazul în care este aleasă varianta erbicidării trebuie avute în vedere cel puțin două astfel de manopere. În cel mult 2 săptămâni după semănat, plantele de facelia răsar, iar perioada de vegetație este redusă în comparație cu cea întâlnită la culturi, 45-50 zile. Planta poate ajunge la o înălțime cuprinsă între 40 și 60 cm, tulpina este ramificată, purtând mai multe inflorescențe în formă de evantai. Înflorirea începe de la bază plantei, iar durata înfloritului variază între 30 și 50 de zile, în funcție de zona în care este amplasată cultura și de factorii climatici aferenți. În zonele în care nu se înregistrează temperaturi foarte ridicate, iar umiditatea este mai mare, perioada de înflorire este mai îndelungată, fapt care îi avantajează mai ales pe apicultori, în timp ce în zonele de câmpie, unde arșița este mai des întâlnită, durata de înflorire este cuprinsă între 25 și 30 de zile.
Recoltare și condiționare
Facelia poate fi recoltată în două etape. În prima fază lucrarea se poate realiza cu vindrovarul, astfel plantele pot fi lăsate pe sol pentru a se usca. A doua etapă presupune folosirea unei combine echipate cu picapuri pentru ridicarea plantelor din brazdă, atunci când seminţele au o umiditate de 10%. Momentul recoltatului în două faze se stabileşte când seminţele de la baza inflorescenţei au seminţele brunificate.
Recoltarea în două etape nu reprezintă unica soluție, ci se poate realiza și într-o singură fază prin folosirea unui desicant, atunci când seminţele de la bază au început să se brunifice. Apoi, în momentul în care cultura este complet uscată, se face recoltarea direct din lan la umiditatea de păstrare a seminţei.
În ceea ce privește condiționarea, facelia necesită o atenție sporită. După ce au fost recoltate, semințele trec prin procesul de curățire prin care se elimină resturile vegetale. Procesul de selecție a semințelor se realizează cu utilaje speciale dotate cu site ce pot păstra și semințele mici.
Loredana Larissa SOFRON
Luând în considerare schimbările climatice extreme din ultimii ani, dar și degradarea accentuată a solului la nivelul întregii planete și toate acestea pe fondul scăderii dramatice a resurselor de energie, am fost curioși să aflăm care va fi în general soarta plantei în următorii ani, dar și soarta agriculturii în particular. Pentru că, fără agricultură și roadele ei, civilizaţia actuală s-ar stinge. Iar cel care a avut curajul să aprofundeze aceste subiecte, deloc ușoare, este profesorul universitar Doctor Honoris Causa, Mihai Berca. Cu siguranţă veţi remarca ineditul răspunsurilor, unele demne de o revistă sience-fiction, lucru nemaivăzut până acum într-o publicaţie agricolă.
– Pentru început, v-aș întreba cum se vede agricultura în următorii 15 ani?
– În următorii 15 ani, agricultura se vede aproximativ la fel cum o vedem acum. Dar trebuie făcută o precizare. În anii următori oamenii de știință vor lucra intens la preluarea unor modele naturale și implementarea lor în ecosistemele agricole. Cu alte cuvinte, se va tinde spre o cât mai mare apropiere a ecosistemelor agricole de ecosistemele naturale. Ca o paranteză fie spus, este clar și că în următorii ani se va merge pe creșterea producției de alimente din simplul motiv că populația lumii e în creștere. Sigur, în acest moment toată lumea vorbește de organismele modificate genetic, legându-le de creșterea producției. Dar cred că, în momentul în care națiunile lumii vor cădea de acord că este nevoie și de acest proces, vor apela masiv la el. Pentru că atunci întrebarea care se va pune va fi: „Ce facem, lăsăm lumea să sufere de foame sau le dăm hrană modificată genetic?“
Sigur, unii reproșează celor care folosesc OMG că producătorii aleg cantitatea și forma în locul calității – gustul, spre exemplu. Aici trebuie spus că foarte mult contează de ce fel de transfer genetic se face. E simplu, dacă vrei să transferi prin manipulare genetică de la planta originală și gustul, transferi și gustul. Depinde de ce muncă și bani se investesc în OMG-ul respectiv. Dacă se investește numai o muncă comercială în transferarea materialului genetic – de genul vreau să fac roșii mari, frumoase, dar fără gust, ca să se vândă ușor le fac ca atare. Așadar putem vorbi în următorii 15 ani de o gravitare a agriculturii în jurul OMG.
– Să ne imaginăm că cei 15 ani au trecut deja. Ce va fi după?
– Ce va fi peste 15 ani? Se va trece spre un sistem de economie agricolă biologică. Trebuie precizat că termenul nu are legătură cu ceea ce înțelegem noi azi prin agricultură bio sau eco. Despre ce este vorba... Sistemele economice agricole biologice presupun că se va renunța complet la petrol, oricum în următorul orizont de timp resursele de petrol se vor epuiza. Din acest motiv se va renunța complet la ceea ce cunoaștem noi acum ca pesticide în general. Vor fi folosite unele dintre ele, dar numai cele care sunt 100% compatibile cu mediul înconjurător. Deci se va da o mare importanță creării unor agrosisteme complet integrate în ecosistemele naturale. De altfel, aceasta este și singura soluție de a salva omenirea de la colaps, de la pieire. Și spun acest lucru pentru că, în momentul de față, sunt foarte mari cantități de bioxid de carbon în atmosferă, emise inclusiv de agricultură, în paralel cu mari cantități de humus pe care agricultura le pierde. De aici vine și pericolul ca în 20-30 de ani să constatăm că nu mai avem humus. Și, dacă vom ajunge acolo, chiar că nu vom mai avea ce mânca...
– În aceste condiții, ce este de făcut?
– Pasul cel mare către viitorul agriculturii a fost făcut deja. Iar, din această perspectivă orice este posibil. Și asta pentru că agricultura a intrat în atenția fizicii cuantice. (fizica clasică studiază materia la nivelul atomului, fizica cuantică cercetează materia la nivel sub-atomic – n.r.). Deja fotosinteza este judecată din punct de vedere cuantic... La fel și creșterea animalelor. Cuantic este privit și procesul sinergic de dezvoltare a plantelor în raport cu solul. În privința fotosintezei la plante, de exemplu. În mod normal, noi credem că planta își ia energia de la soare prin intermediul frunzelor. Ei bine, din punct de vedere cuantic, doar o mică parte din energie vine prin frunze. De fapt, este un schimb intens de energie între întreg corpul plantei și mediul înconjurător. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că fotonii nu mai stau la coadă la intrarea prin stomate în frunză, așa cum se considera în mod clasic până acum. Acum se știe că procesul nu este numai unul biochimic, ci o împletire între cuantic și biochimic. De ce spun că fotonii nu mai stau la coadă la frunza plantei? Înseamnă că materia energetică este în egală măsură și în afara frunzei și înăuntrul ei, iar transferul de energie este o variabilă permanentă. Iar oamenii se știință au spus că, dacă acest lucru se întâmplă, energia captată de plantă este mai mare decât cea provenită din fotonii de la soare deoarece vine și energia din mediu prin acei clusteri de care vorbeam, asta înseamnă că planta folosește mult mai multă energie decât ne putem imagina. Poate mai mult de 100%. Cu alte cuvinte, este important și soarele, dar și... starea de spirit a agricultorului, a celui care se ocupă de plantă. Vezi cercetători care pun muzică la plante sau vorbesc cu ele. Există o interacțiune mediu-mediu. Adică om-plantă-animal-casă în care locuiește, ceilalți oameni etc. Totul este conectat…
– Așadar, acum însăși noțiunea de „ficțiune“ devine un fel de... arhaism...
– Acum începe o poveste științifică devenită deja realitate. Pornind de la aceste observații, foarte mulți cercetători deja au creat plante artificiale. Ei au captat energia, aparent din nimic, au pus-o pe un tipar informațional și au obținut planta. Ca un fel de magie, foarte greu de înțeles de omul obișnuit, dar tot mai înțeles de oamenii de știință. Greu de înțeles acest proces, dar peste câțiva ani va fi ceva natural să materializăm în laborator o roșie, de exemplu.
– Mai aveți cunoștință și de alte minuni științifice?
– Adevărul este că tehnologia avansează deja spre cote neștiute de nimeni... De exemplu, în momentul de față se lucrează la captarea clusterilor de electroni liberi din atmosferă într-o aparatură specială. Iar acest aparat produce practic energie gratuită care poate fi utilizată în fermă sau gospodărie. Deci există deja aparate de mărimea unei valize cu ajutorul cărora să obții energie liberă pe care s-o utilizezi cum dorești. Dar asta ar presupune o descentralizare de la sistemele naționale de energie, fapt nepermis de marile companii, îndeosebi de cele petroliere, pentru că acest tip de energie mă face total independent. Nu mai am nevoie de electricitate din exterior, de benzină, de nimic. În practică, tipul de energie din „nimic“, liberă, a început să fie intens pusă în practică în Japonia. De ce aici? Pentru că Japonia este o țară cu resurse energetice puține. În cercurile științifice se știe deja că în Japonia 10% din resursele energetice fac parte din categoria energiei libere. Acum și alte țări studiază preluarea modelului. De aceea, în acest moment tot mai multe țări au dat drumul la omologări și brevete oficiale pentru energia liberă. Iar dacă acest drum va fi parcurs până la capăt, întreaga noastră viață se va schimba, nu doar agricultura...
Bogdan PANȚURU
- Articole revista
- August 19 2015
Apicultură din generaţie în generaţie
În România, datorită condiţiilor pedoclimatice și a bazei melifere favorabile, a tradiţiei istorice de pe vremea dacilor și, de ce nu, a facilităţilor economice apărute odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, apicultura s-a dezvoltat într-un ritm accelerat.
Foarte mulți români au devenit stupari din pasiune, din dragoste pentru albine și, având în vedere că îngrijirea familiilor de albine este plăcută, recreativă, îți pune probleme de interpretare pentru administrarea corectă a familiilor de albine, iar această îndeletnicire poate fi practicată atât de cei din mediul rural, cât și de cei din mediul urban.
Alți români au devenit stupari de conjunctură datorită fondurilor europene promise pe diverse măsuri și crezând că apicultura le va aduce profituri imediate și cu muncă puțină. Aceștia fie că deja au dispărut, fie vor dispărea sau „se vor lumina“ și vor îndrăgi apicultura rămânând apicultori adevărați, acceptând această meserie și cu bune și cu rele.
Din nefericire, în ultimii ani apicultura, la fel ca și întreaga agricultură, a înregistrat pierderi economice importante și un slab interes din partea celor care conduc destinele acestei țări, aceasta suprapunându-se peste obținerea unor culesuri melifere de producție slabe conjugate și cu depopulări masive ale familiilor de albine.
Organizarea și înzestrarea unei activități apicole comportă eforturi de documentare și materiale mari și îndelungate ce se întind pe durata a câțiva ani buni, ceea ce ar impune ca această activitate să fie menținută de mai multe generații: străbunici, bunici, copii și nepoți.
Exemple de astfel de familii de români la care activitatea apicolă se întinde pe mai multe generații ar fi multe și spre exemplificare voi aminti de familia Hanganu a cărei istorie o cunosc mai îndeaproape. Străbunicul, preotul Vasile Hanganu, inițial cu stupi primitivi, bunicul, ing. Constantin Hanganu, cu stupi sistematici pe care îi realiza în făbricuța proprie și care a fost promotorul înființării uneia dintre primele asociații naționale apicole din România, tatăl, Florin Hanganu, un mare erudit în apicultură și, în fine, fiica, Francisca Hanganu (Balind), actuala continuatoare a activității apicole.
Crucial pentru a obține o astfel de continuare a activității apicole de familiile este educația copiilor în spiritul îndrăgirii acestei frumoase activități. Această educație se poate face în familie dar și de școli, asociații apicole și de autoritățile statului.
Printre activitățile educaționale apicole se pot aminti amenajarea de stupine școlare, organizarea de concursuri pe teme apicole la târgurile apicole pentru tineri, întâlniri naționale și internaționale pentru tineri ș.a.m.d.
Un exemplu de acest tip de educație este participarea a trei tineri români prahoveni, copii de apicultori, la cea de-a șasea ÎNTÂLNIRE INTERNAȚIONALĂ a TINERILOR APICULTORI din SLOVACIA în perioada 9-12 iulie, în localitatea Banska Bystrica.
Cei trei elevi, Mihai Gabriel Militaru, elev în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială Gura Vitioarei, Ioana Dobre, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Nichita Stănescu“ Ploiești și Andrei Stanciu, elev în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Moise Vasilescu“ Teișani, au participat la competiții pe teme apicole, pe echipe și individual. Echipa României a obținut locul 10 (din 20 echipe ), iar la individual Mihai Gabriel Militaru a obținut locul 16 (din 58 de participanți).
De amintit că promotoarea participării la această competiție a fost Federația Asociațiilor Apicole din România ROMAPIS care a organizat în perioada 15-17.04.2015, la Izvorani, stagiul de pregătire și preselecție a echipei române de elevi, iar aceștia au fost conduși și îndrumați în Slovacia de ing. Ion Mirea și ing. Adrian Enescu
Pentru a avea idee de amploarea manifestării iată țările participante cu delegații de tineri apicultori: Albania, Anglia, Austria, Belarus, Cehia, Danemarca, Germania, Irlanda, Izrael, Kazastan, Liban, Liechtenstein, Lituania, Moldova, Olanda, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ucraina.
Acțiunile de genul celei din Slovacia pot crea un interes deosebit mai ales în rândul tinerilor din familii cu activități apicole, formându-i pentru ca la momentul oportun să preia ștafeta bătrânilor apicultori și să le ducă munca cu succes mai departe.
Cred că ar fi salutară o acțiune de acest gen cu etape la niveluri județene, național și internațional. Invit asociațiile apicole să ia în considerare o astfel de acțiune.
Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE
Fundaţia World Vision Romania, birou zonal Ialomiţa, sprijină în primul an de proiect 60 de familii în domeniul apiculturii. Ialomiţenii vor primi în total 300 de stupi, echipamente tehnologice şi pregătire de specialitate în acest domeniu.
Participanţii vor beneficia de asistenţă tehnică şi instruire în tehnologia creşterii albinelor până în anul 2016.
Valoarea totală a donaţiilor se ridică la suma de 49.000 de dolari şi au loc în cadrul proiectului economic „Agricultura şi dezvoltarea rurală“. Scopul proiectului este încurajarea investiţiilor în mediul rural pentru dezvoltarea economiei locale şi pentru a crea sustenabilitate, oferind astfel un trai mai bun agricultorilor şi familiilor lor.
Pentru a înţelege mai bine cum funcţionează domeniul apiculturii şi pentru a fi cât mai bine pregătiţi în creşterea albinelor cele 60 de familii au beneficiat de o sesiune de instruire în zilele de 21 şi 22 iulie organizată la singura stupină certificată ANARZ din Slobozia, unde au avut ocazia să vadă un laborator complet de producere a mătcilor, cum sunt întreţinute pe timp de iarnă şi multe alte secrete din acest domeniu oferite de apicultori cu experienţă din Slobozia precum Virgil Boldarim şi Ştefan Costea.
„De mic copil apicultura mi s-a părut fascinantă. Trebuie în primul rând să îţi facă plăcere şi să studiezi foarte mult timp cum trăiesc albinele ca să le înţelegi. Mă bucur că am primit această şansă şi sper să devin un apicultor profesionist“, ne-a povestit Mihai Teodor Marian, beneficiar din comuna Manasia.
Proiectele economice pe baza donaţiilor se derulează de aproximativ doi ani în judeţul Ialomiţa prin intermediul World Vision. Până în prezent au fost donate în cadrul altui proiect economic în total 560 de capre la 112 familii din cinci comunităţi ialomiţene de la începutul anului 2014 şi până în prezent.
- Articole revista
- August 19 2015
Parazitozele câinelui, un potențial pericol pentru sănătatea omului (2)
Câinele nedeparazitat este un rezervor de paraziţi pe care poate să-i transmită atât animalelor din curtea omului, cât și omului. Paraziţii sunt diverși: protozoare, nematode, cestode etc.
PROTOZOARELE sunt paraziți unicelulari, cu o multitudine de specii care produc boli parazitare (protozooze), frecvent întâlnite la animale, dar și la om.
Din această clasă face parte Giardioza, parazitoză cauzată de mai multe specii de Giardia, care afectează tineretul unor animale: căței, pisoi, viței, păsări de colivie etc. În organismul animal și uman Giardia se găsește sub formă vegetativă, iar în mediul exterior, sub formă de chiști eliminați prin fecale. Infestarea animalelor și a omului se face prin ingerarea acestor forme chistice care sunt foarte rezistente în mediul exterior.
Semnele clinice la animale sunt tulburările digestive, iar la copii boala se manifestă prin greață, vomă, dureri de cap, balonament abdominal și diaree.
CESTODELE sunt viermi al căror corp este plat și segmentat, în formă de panglică cu dimensiuni variabile de la câțiva milimetri până la câțiva metri. Acești viermi au două forme de evoluție - adult și larvă - care trăiesc în gazde diferite. Viermele adult trăiește în intestinul subțire al câinelui (gazda definitivă), iar larva sa în musculatură sau organele interne ale unor animale domestice sau sălbatice, inclusiv în diferite insecte, purici, râme (gazde intermediare) etc. Elementul de bază, în acest sens este legătura între gazda definitivă și intermediară. Din clasa cestode fac parte dipilidioza și hidatidoza.
Dipilidioza este produsă de o tenie care trăiește ca adult (cu o lungime de 20-80 cm) în intestinul câinelui și al pisicii, iar ca larvă, în puricele și păduchele câinelui. Câinele și omul se infestează cu tenie ingerând, odată cu hrana, purici sau păduchi de câine care conțin în corpul lor larve de tenie.
Semnele clinice la animalele tinere se manifestă prin prurit anal, animalul târându-se cu fundul pe pământ. De asemenea, animalele sunt slabe şi prezintă tulburări digestive și nervoase. Segmentele de tenie sunt eliminate prin fecale și sunt asemănătoare cu boabele de orez.
Hidatidoza este o boală parazitară produsă de o tenie foarte mică (Echinococcus granulosus), de circa 6 mm, care trăiește în intestinul subțire al câinelui și pisicii, dar și la animale sălbatice (vulpe și lup), aceste specii fiind gazde definitive pentru parazit. Larvele parazitului sunt formate din mai multe vezicule învecinate, prinse una de alta, putând ajunge la mărimi exagerate - cât o portocală sau cât un cap de copil - și se localizează în diferite organe interne (ficat, pulmon, rinichi, creier, oase etc.), atât la om cât și la animale (gazde intermediare). Animalele de interes economic (rumegătoarele) și omul se infestează cu parazitul, ingerând ouăle acestuia răspândite prin fecalele câinelui, pe pășune, apă și zarzavaturi.
Infestarea carnasierelor (câine, pisică, vulpe) are loc prin consumul organelor de la rumegătoare cu chiști și astfel ciclul biologic al parazitului se închide. De aceea este interzis să se dea în hrana câinilor carne și organe crude infestate.
Profilaxie și tratament
Pentru a întrerupe lanţul epidemiologic al parazitului trebuie să luăm măsuri de apărare pentru om, dar și pentru câine.
Astfel, este necesar să se aplice măsuri igienice de deparazitare a adăposturilor cu soluţii de ROMPARASECT; deratizări pentru distrugerea rozătoarelor cu momeli rodenticide ca RATITOX și BRODITOP.
Deparazitarea internă a tuturor câinilor și, mai ales, a căţelelor în a doua parte a gestaţiei se realizează cu TOTAL, ROMBENDAZOL SUPER sau PARACAN. Deparazitarea externă se va face cu PARAKILL.
Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA
Se spune că poporul român are patru mituri fundamentale, unul dintre ele, după părerea multora şi cel mai edificator, referindu-se la transhumanţă. Activitatea ce datează încă din Evul Mediu înseamnă acea mişcare sezonieră de a urca turmele de oi în munte, dar nu însoţite doar de ciobani ci şi de câini, după cum şi literatura populară ne-a arătat, de-a lungul timpului, care au o menire esenţială – păzirea mioarelor. Cine nu a auzit măcar o dată de mândrii câini ciobăneşti? Cunoscută ca fiind una dintre cele mai frumoase zone de munte, Bucovina are o tradiţie străveche legată de această activitate şi, cum câinii nu au fost neglijaţi, astăzi putem admira Ciobănescul Românesc de Bucovina, un exemplar „temerar, mândru, semeţ (…), calm şi disciplinat sub mâna stăpânului în centrele populate.“
Un câine masiv, echilibrat şi devotat
Câinii ciobăneşti sunt fără doar şi poate o emblemă a ţării, indiferent de rasă sau canisă, iar acest lucru este confirmat de specialiştii din domeniu. „În general, câinii ciobăneşti s-au format în cadrul nevoilor poporului român şi poate cea mai mare nevoie a fost păstoritul. Ei au fost selectaţi de către ciobani după modul în care se comportau alături de turme. De aici se desprinde ideea că un câine ciobănesc însoţeşte turma, îşi apără stăpânul, îşi cunoaşte foarte bine teritoriul, dar niciodată nu va intra în spaţiile altor oameni pentru a-i ataca, poate deveni agresiv doar în propriul spaţiu“, susţine Petru Mustea, președintele Mioritic Club România.
Cu siguranţă caracteristicile de mai sus sunt îndeplinite şi de vedeta canină a Bucovinei. Şi, totuşi, cum arată Cibănescul de Bucovina? Ei bine, este cel mai înalt dintre ciobăneştii româneşti, are culoarea bălţată – fond alb cu pete de culoare neagră, cenuşie sau tigrată, este echilibrat, calm, foarte devotat şi neîncrezător faţă de străini, fapt ce îl face un excelent câine de pază pentru turme. Şi atunci când latră parcă-l recunoşti deoarece are un lătrat puternic, nu-i chip să se apropie picior străin de teritoriul lui fără să-i dea de veste stăpânului.
Meritul crescătorilor
Rasele de câini autohtone nu s-ar fi putut păstra fără contribuţia iubitorilor de animale care şi-au dedicat din timpul lor pentru selecţionare şi ameliorare. Un astfel de exemplu este Dorin Ghiuţă, unul dintre crescătorii de ciobăneşti din Gura Humorului. Acesta a moştenit dragostea faţă de animale de la bunicul şi de la tatăl lui, ambii crescători de câini. După cum ne-a povestit, are aproximativ 40 de ani de când creşte această rasă şi 30 de ani de când face selecţionări. „Creşterea câinilor este un lucru, selecţia altceva. În urma selecţionării exemplarelor reprezentative rezultă câinii de elită care ajung să participe la expoziţii şi concursuri. Împreună cu alţi crescători de câini din zona Bucovinei, acum 30 de ani, am început să selectez din rasele autohtone de câini pentru oierit care s-au găsit tot timpul pe aceste plaiuri. Am început selecţia cu un grup mai reprezentativ de câini şi nu a fost o treabă uşoară. În momentul de faţă am 12 câini, mulţi obţinând titluri la concursurile de specialitate“, susţine Dorin Ghiuţă.
Mare iubitor de animale, acesta este de meserie asistent sanitar veterinar şi spune că îngrijirea şi selecţionarea câinilor este un hobby şi nu poate fi numită profesie pentru că nu poate trăi în urma acestei activităţi. Tot de la el am aflat şi o diferenţă importantă care ţine mai mult de terminologie, aceea între Ciobănesc de Bucovina şi Ciobănesc din Bucovina. Primul este acel câine cu acte, cu certificat de origine care arată strămoşii pe 4 generaţii, în timp ce în cea de-a doua categorie sunt incluşi toţi câinii din zona Bucovinei, cei de la stâni şi din curţile oamenilor care nu deţin acest act oficial, cu toate că a avut la un moment dat şi înaintaşi din rasa pură. În acest moment Dorin Ghiuţă este membru al Asociaţiei Chinologice Suceava şi deţine Canisa de Humor. L-am întrebat dacă vinde exemplare şi a răspuns afirmativ pentru că e nevoie de o amortizare a costurilor. „Câinii se iau din curte, din canisă, pentru că aşa cumpărătorul poate verifica părinţii, bunicii şi aşa mai departe. Trebuie să mai şi vând, chiar dacă şi donez de multe ori, deoarece e nevoie de amortizare a costurilor pentru a putea menţine o asemenea canisă. Întreţinerea unui câine nu constă doar în a-l peria, a-i cumpăra hrană şi a-i face curăţenie, ci presupune multe altele: examinări medicale, participări la expoziţii şi aşa mai departe“, conchide Ghiuţă.
Scurt istoric
Ciobănescul de Bucovina s-a format în arealul Carpaţilor Orientali şi a beneficiat de o atenţie specială în ceea ce priveşte selecţia şi ameliorarea, motiv pentru care astăzi nu doar păzeşte turmele, ci şi proprietăţile, în general ale acelora care stau la sate, dar a devenit în timp foarte iubit şi de turişti, iar proprietarii de pensiuni din zonă au conştientizat faptul că exemplare din această rasă nu trebuie să le lipsească din ogradă.
„Primul standard al rasei a fost teoretizat în 1982, apoi reactualizat în 2001 de Asociaţia Chinologică Română, iar în 2009 Ciobănescul Românesc de Bucovina este recunoscut provizoriu de Federaţia Chinologică Internaţională ca urmare a demersurilor făcute atât de crescători, cât şi de forurile chinologice şi asociaţiile chinologice“, susţine Cristian Moroşanu, preşedintele Asociaţiei Chinologice Suceava. Tot de la el am aflat faptul că, „începând cu data de 9 iunie, România are două rase de câini omologate pe plan internaţional – Ciobănescul Românesc Carpatin şi Ciobănescul Românesc Mioritic. Această realizare este o mândrie a chinologiei române, trebuie menţionat faptul că sunt singurele rase de animale româneşti recunoscute oficial pe plan internaţional. Acesta este rodul muncii pe care am depus-o ani de zile toţi cei din domeniu. Sperăm că în viitor vom putea omologa şi Ciobănescul Românesc de Bucovina.“
Loredana Larissa SOFRON
- Articole revista
- August 19 2015
Agromalim – 26 de ediții pentru cel mai important eveniment agricol din Vestul României
Expo Arad, 10-13 septembrie 2015
Cu o experienţă şi tradiţie de 25 de ani în organizarea evenimentelor agricole, Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură a judeţului Arad propune şi în acest an o ediţie specială pentru unul dintre cele mai importante evenimente în domeniul agriculturii din România. Aflat la a 26-a ediţie, Târgul internaţional de agricultură, industrie alimentară şi ambalaje Agromalim se va desfăşura în perioada 10–13 septembrie în cadrul complexului Expo Arad standurile acoperind întreaga suprafaţă interioară (4.500 mp) şi exterioară (30.000 mp) a acestuia.
Creștere cu 40% a spațiului dedicat mașinilor și utilajelor agricole
Venim în întâmpinarea numeroaselor solicitări primite de la expozanții cu tradiție ori companii care doresc să participe în premieră la Agromalim, prin extinderea suprafeței de expunere cu 40% pentru ediția din 2015. La AGROMALIM vor fi prezenți toți marii producători și comercianți de mașini și utilaje agricole prezenți pe piața din România.
Participare internațională la Agromalim 2015
Vor participa aproximativ 260 de expozanți din România, Ungaria, Germania, Austria, Italia, Grecia, Slovenia cu o ofertă bogată de mașini și utilaje agricole, inputuri pentru fermele de cultura plantelor, sisteme de creștere și furaje pentru animale, medicamente și instrumentar de uz veterinar, echipamente pentru industria alimentară, produse agroalimentare, ambalaje, servicii de consultanță și financiare, reviste, cărți și cataloage de specialitate.
Animale de rasă valoroase
Zilele de 12 şi 13 septembrie, organizate cu sprijinul asociaţiilor de crescători de animale Păstorul Crişana, Mioriţa Chişineu Criş, Asociația Crescătorilor de Animale Arad și al ANZ Bucureşti şi OJZ Arad vor fi dedicate crescătorilor de animale. În cadrul ediţiei din acest an a Expoziţiei de Animale de Rasă, pe toată perioada târgului, vor fi expuse taurine, ovine şi caprine ale membrilor asociaţiilor de crescători, cu accent pe prezentarea raselor de carne. Vor avea loc întâlniri ale asociațiilor, vor fi bonitate (sâmbătă) şi premiate (duminică) cele mai frumoase exemplare expuse.
Tot duminică se va decerna titlul de Miss Arad celui mai valoros exemplar de Bălţată Românească și se va alege Campioana la rasa Holstein Friză. Cabalinele şi animalele de hobby se vor număra printre atracțiile vizitatorilor.
Puncte de interes pentru participanți
Nu va fi neglijat nici interesul participanților de a se informa, conferințele, prezentările și întâlnirile cu specialiștii și autoritățile vor fi prezente pe agenda Agromalim 2015.
Vor fi oferite informații despre finanțările pe fonduri europene ce pot fi accesate prin PNDR 2014-2020, alte forme de sprijin financiar din partea statului, vor fi prezentate produse noi și inovative, se va dezbate situaţia Camerelor Agricole și se vor căuta soluții pentru ca acestea să fie funcționale și să se dezvolte, iar întâlnirile de afaceri organizate vor crea cadrul pentru noi contacte cu posibili parteneri români și străini care să vă ajute la dezvoltarea afacerii.
Succesul de care s-au bucurat ediţiile precedente ale Salonului de produse tradiţionale va fi reeditat și în acest an, aproximativ 30 de expozanţi membri ai Asociaţiei Arădeanca, dar și alți producători fiind prezenţi și în acest an la eveniment cu o ofertă generoasă.
- Articole revista
- August 19 2015
Pregătirea pivniţei
Pivniţa pentru fermentarea şi păstrarea vinului se curăţă mecanic prin măturare şi aspirarea ori ştergerea prafului, se verifică şi, la nevoie, se repară sistemul de aerisire – lufturile – şi ferestrele, după care se obturează provizoriu orice aerisire şi pe o tavă ori alt vas de metal (castron vechi) aşezat pe un suport mai înalt în mijlocul pivniţei este bine să se ardă praf de sulf (pucioasă), calculând cam o linguriţă cu vârf de praf de sulf pentru fiecare 3 metri cubi de spaţiu. Tava care conţine sulful pentru ars e bine să se aşeze la înălţime, cât mai aproape de tavanul pivniţei întrucât gazul de sulf format e mai greu decât aerul şi are tendinţa de a se concentra jos înspre podeaua (fundul) beciului.
Deoarece gazul de sulf e foarte nociv pentru om, în momentul în care s-a aprins sulful se părăseşte rapid pivniţa şi se închide uşa pivniţei cât mai etanş, geamurile şi orificiile de aerisire fiind închise dinainte. Se lasă închis cel puţin 24 de ore, după care se provoacă curent de aer în pivniţă deschizând cât mai larg geamurile, uşile şi orificiile de aerisire. Deschiderea trebuie să se facă cât mai rapid şi, de preferinţă, cu o a doua persoană – supraveghetor – aflată la uşa pivniţei şi care să-l scoată rapid din mediul toxic pe cel care a intrat în pivniţă în cazul în care celui ce-a intrat i s-a făcut rău. După circa 24 de ore de la aerisirea puternică se poate intra şi lucra fără pericol în beci (pivniţă). Acesta se văruieşte cu o emulsie de var făcută dintr-un kilogram de var pastă la o găleată cu apă, în care se poate (eventual) adăuga şi o linguriţă cu vârf de piatră vânătă, dacă beciul este mai umed şi cu tendinţă de-a se forma mucegai de pivniţă pe pereţi.
Cele mai bune pivniţe (beciuri) familiale sunt acelea în care există şi o fântână săpată chiar înăuntru, în pivniţă, şi care are ferestrele destul de mărişoare, raport de 1 mp de fereastră la 20 mp de pardoseala pivniţei, care permit, la nevoie, intrarea aerului cald în orele de amiază ale zilelor de toamnă, atunci când pentru o bună fermentare avem nevoie de o temperatură de 18-20°C în beci şi de intrarea aerului rece în serile reci din postul Crăciunului, atunci când vinul tulburel proaspăt format trebuie să se limpezească. Iar dacă e prea multă lumină pentru fructele ori cartofii puşi la păstrare, o parte din fereastră se poate acoperi cu folie de polietilenă neagră ori cu polistiren. Nu uitaţi un amănunt important: butoiul cu varză murată al familiei să fie amplasat cât mai departe de vasele cu vin, în colţul opus al pivniţei ori, dacă este posibil, în vreo altă încăpere!
Mulţi mici producători şi-au compromis sute de litri de vin doar prin aşezarea vaselor cu vin lângă butoiul cu varză murată ori lângă alte vase cu murături. În pivniţa cu vin se pot păstra mere şi pere de iarnă, borcanele cu gemuri şi compoturi ori chiar cartofi, morcovi, sfeclă şi alte plante rădăcinoase, dar e total contraindicat să se păstreze varză murată sau orice alt fel de murături. Ori, Doamne fereşte, să nu se uite cumva vreun vas cu petrol, benzină, motorină, vopseluri, că puteţi arunca vinul la canal! Un alt amănunt: pentru ca vinul să se limpezească şi să evolueze bine, pivniţa trebuie să fie lipsită de vibraţii. Beciuri (pivniţe) care fuseseră excepţionale pentru fermentarea şi păstrarea vinului au devenit improprii pentru asta doar prin faptul că, pe lângă casele respective, s-au construit şosele betonate pe care treceau foarte multe camioane de mare tonaj, astfel încât pur şi simplu tremurau geamurile respectivelor clădiri. În altfel de cazuri, mai tare se simţeau vibraţiile în beciurile nou construite din beton armat decât în cele vechi construite din piatră zidită, cărămidă şi asta pentru că pivniţele din beton armat preiau vibraţiile comportându-se ca un tot unitar (ca un pahar cu apă care tremură pe o măsuţă), pe când la beciurile construite din piatră, cărămidă zidită o parte din vibraţii se disipează (se pierd) printre rosturile zidăriei.
Vasile ALEXANDRU
Acest titlu de articol poate şoca prin lipsa aparentă de legătură între o unitate comercială, lapte şi o plantă invazivă din pajiştile permanente. La fel s-a spus şi despre celebra constatare a marelui savant DARWIN despre legătura dintre fetele bătrâne din Anglia şi producţia de sămânţă de trifoi roşu, pe care merită să o reamintim.
Cu cât sunt mai multe fete bătrâne cu atât se vor înmulţi pisicile de companie ce vor consuma şoarecii, care nu vor mai distruge cuiburile din sol ale bondarilor polenizatori şi, drept urmare, se va produce o cantitate mai mare de sămânţă de trifoi. Simplu, nu!?
Revenind la titlul nostru, constatăm că în ultimele două decenii dezvoltarea comerţului cu produse alimentare de primă necesitate, cum sunt laptele şi produsele lactate atractiv ambalate pe care le găseşti pretutindeni din marile oraşe până în cele mai izolate sate, a redus până la dispariţie necesitatea creşterii unei vaci pentru acest scop.
Înainte vreme în gospodăria ţărănească era mare problemă dacă înţărca unica vacă şi nu aveai lapte, trebuind să faci apel la rude sau la vecini, întrucât de vânzare nu-l găseai nicăieri în comerţul obişnuit.
Vacile din gospodăriile individuale în perioada de vegetaţie la păscut erau organizate în cirezi pe izlazurile comunale şi se hrăneau în sezonul rece cu fân recoltat în principal de pe fâneţele naturale.
La fel, în trecutul nu prea îndepărtat, fermele de stat sau cooperatiste de creştere a animalelor valorificau la maximum potenţialul productiv al pajiştilor permanente, fiind în cele mai multe cazuri supraexploatate.
În acest mod pajiştile permanente ale localităţilor aveau o încărcare mare cu animale, fiind şi bine gospodărite pentru a satisface nevoile de iarbă şi fân.
Uşurinţa cu care se pot procura acum produsele lactate i-a făcut pe gospodari să crească din ce în ce mai puţine vaci până la dispariţia lor şi pe măsură ce persoanele mai vârstnice care le-au îngrijit părăsesc scena vieţii. În acest fel se explică şi dispariţia dramatică a bivolilor; gospodarii tineri nu se mai înhamă la creşterea lor, având de unde să-şi procure laptele necesar, fără să se „înrobească“ fără răgaz de dimineaţă până seara zi de zi, inclusiv de sărbători.
De ce să te străduieşti să creşti în gospodăria proprie o vacă, bivoliţă sau capră pentru lapte când în supermarketurile din oraşele mari sau mai mici găseşti tot ce-ţi doreşte inima ca produse lactate aduse din ţări străine de la mii de kilometri, mai puţin de la fermele noastre? În anii 1990 noi deţineam 6,3 mil. bovine şi în prezent aceste efective s-au împuţinat cu aproape două treimi, atingând abia 2,3 mil. capete,
Evident, aceste efective de bovine şi 13,5 mil. ovine şi caprine nu pot valorifica în totalitate producţia de iarbă a 4,9 mil. hectare pajişti permanente şi 2-3 mil. hectare pârloage din arabil înierbate, multe din aceste suprafeţe fiind subîncărcate sau chiar abandonate.
Din această cauză suprafeţe imense de pajişti permanente din zona de deal şi premontană sunt invadate de feriga mare (Pteridium aqulinum), o specie arhaică foarte rezistentă.
Combaterea ei prin diferite mijloace mecanice şi/sau mecanice este foarte anevoioasă şi costisitoare. În primul rând preventiv, înainte de invazie, este necesar să respectăm încărcarea optimă cu animale la păşunat şi să cosim fâneţele. După invazie şi dominare în covorul ierbos este mai greu de luptat cu feriga, de aceea cea mai bună metodă de prevenire şi combatere este exploatarea raţională a pajiştilor permanente cu animale ierbivore de lapte sau carne la concurenţă cu ţările care ne furnizează în supermarketuri produsele lor animaliere.
Sper că am reuşit să dezleg misterul legăturii între supermarket şi ferigă! Vorba aceea, unde dai şi unde crapă!
Teodor MARUŞCA
Până la 1 noiembrie 2014, toate consiliile locale din România ar fi trebuit să aprobe, iar primăriile să întocmească proiectele de amenajamente pastorale. Termenul de contractare a studiilor a fost decalat la 1 februarie 2015, apoi pentru 4 august, dar în mod sigur şi acesta va fi prorogat şi restabilit, susţin surse ministeriale, pentru 1 martie 2016. Atenţie însă: componenta privind flora poate fi realizată doar în timpul perioadei de vegetaţie, deci studiile ar trebui comandate imediat, pentru ca autorităţile să se încadreze în limitele impuse de lege.
La momentul la care discutăm se lucrează din plin la aceste studii (n.n. – în Prahova, de exemplu, 6 primării au încheiat documentaţia, iar 16 au semnat contractele). Au fost depăşite toate neînţelegerile legate mai ales de faptul că proiectele, în cazul mai multor localităţi din ţară, au fost întocmite de nişte firme private. Abia în 2015 s-a stabilit clar că amenajamentele pastorale pică exclusiv în sarcina unor colective de lucru formate din reprezentanţi ai instituţiilor statului. Pentru a nu se crea mai multe daune, amenajamentele executate anterior rămân valabile dacă sunt aprobate de comitet.
De ce este nevoie de amenajamente pastorale
În primul rând, prin Codul de Bune Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC), România este obligată să menţină suprafaţa înregistrată în 2007 (4,9 mil. ha), dar în condiţii stricte de respectare a habitatelor naturale şi de menţinere a florei (3.700 de specii, din care 485 – ameninţate cu dispariţia, 200 – vulnerabile, 23 – declarate monumente ale naturii şi 1.253 – specii rare etc.). În plan intern, legiuitorul vorbeşte, dar la nivelul anului 2013, despre criza economică-financiară a României, care a afectat şi afectează sectorul agricol, iar printre soluţiile de redresare ar fi revitalizarea sectorului de creştere a animalelor, ca beneficiar de bază sau final al pajiştilor. Pentru a avea păşuni şi fâneţe de calitate e nevoie de un regim de întreţinere unic, neapărat reglementat prin acte obligatoriu de respectat de proprietari ori de cei care exploatează pajiştile. De altfel, mii de suprafeţe s-au degradat din cauză că nu au fost întreţinute, nu au fost folosite ca păşuni din cauza diminuării numărului de animale ori au căpătat cu totul alte destinaţii: 26% din suprafaţă a fost invadată de vegetaţie ierboasă nevaloroasă; 9% a fost acoperită cu arbuşti; 11% s-a degradat prin eroziune, aciditate, alcalinitate etc. Pe de altă parte, există şi celălalt aspect, mult mai grav, al complicităţii unor administraţii locale cu diverse persoane, soldate cu închirieri şi concesionări de pajişti pe alte criterii decât cel al deţinerii efectivelor de animale, cu singurul scop de a încasa subvenţiile europene. Aceste aspecte vor fi eliminate treptat. Legea statuează că, de aici înainte, exploatarea pajiştilor se va face numai în baza amenajamentului pastoral; primăriile au obligaţia să întocmească acest studiu, iar concesionarul să aplice toate recomandările din documentaţie. Organismul care va controla dacă acest lucru se întâmplă în realitate este Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie „prof. dr. G.K. Constantinescu“ (ANARZ).
Pentru ce suprafeţe se întocmesc studiile
Amenajamentul pastoral este obligatoriu pentru următoarele tipuri de pajişti: aflate în domeniul public/privat al comunelor, oraşelor, municipiilor, administrate de consiliile locale ale acestora; în domeniul public/privat al statului, administrate de Agenţia Domeniilor Statului; în proprietatea publică a statului, administrate de Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva; în proprietatea privată a persoanelor fizice şi juridice, înregistrate în registrul agricol ca păşune/fâneaţă la data de 1 ianuarie 2007.
Ce cuprinde un amenajament pastoral
Un amenajament pastoral trebuie să cuprindă: actele care stau la baza dreptului de proprietate, inclusiv schiţa pajiştii sau planul cadastral; determinarea suprafeţei pajiştii sau a porţiunilor din care se compune pajiştea, cu prezentarea denumirii, suprafeţei, vecinătăţilor şi a hotarelor; descrierea situaţiei geografice şi topografice a pajiştii; descrierea solului; descrierea florei; calitatea pajiştii; determinarea parcelelor oprite de la păşunat; perioada de păşunat; capacitatea de păşunat şi încărcătura optimă; stabilirea căilor de acces; stabilirea surselor şi a locurilor de adăpat; locurile de adăpost pentru animale şi oameni; împărţirea pajiştii pe unităţi de exploatare şi tarlale pentru diferite specii; lucrări anuale pentru întreţinerea şi creşterea fertilităţii solului; lucrări pentru îmbunătăţirea pajiştii etc. Un astfel de studiu va fi reactualizat la fiecare 10 ani. Pentru a uşura munca primăriilor şi a grupurilor de lucru, Institutul de Cercetare - Dezvoltare Pajişti Braşov a elaborat un Ghid de întocmire a amenajamentelor pastorale, ce serveşte ca model pentru toate studiile efectuate la nivel de unităţi administrativ – teritoriale.
Cine îl realizează
Consiliile locale au obligaţia să elaboreze amenajamentul pastoral, valabil pentru toate pajiştile aflate pe raza unităţii administrativ-teritoriale. Un amenajament va fi realizat de un grup de lucru format din: inginerii de la camerele agricole din cadrul consiliilor judeţene, instituţie care va avea şi rol de integrator (va coordona lucrarea, în sensul a pune lucrurile cap la cap); specialiştii primăriei; specialiştii oficiilor judeţene de pedologie şi cei din cadrul inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi de vânătoare, după caz; direcţiile agricole judeţene, cu rol de verificare a documentaţiei. Specialiştii de la fiecare instituţie au sarcini concrete: camerele agricole realizează descrierea florei, calitatea pajiştii, oficiile pedologice întocmesc studii despre sol, dar în baza setului de analize pedologice şi agrochimice, primăriile pun la dispoziţie hărţile cadastrale şi detalii despre proprietate, iar direcţiile agricole avizează (sau nu) proiectul.
Maria Bogdan