Plantele medicinale, un preţios laborator farmaceutic

Ne aflăm în luna aprilie, iar natura deja a început să ne servească din bogăţiile sale cam tot ce am avea nevoie, pentru aproape toate afecţiunile. Totul este să ştim ce să alegem sau să culegem dintre plantele aflate în flora spontană, cum să le dozăm şi cum să le preparăm. De aceea, vă propun să cunoaşteţi nu mai puţin de 15 plante din meniul servit de natură în această lună. Am aflat din tainele acestor ierburi de la un pasionat de plante medicinale, domnul Petre Biolan. Aşadar, să ne lăsăm pe mâna celui mai înţelept doctor – natura, dispus să lucreze chiar în propriul nostru laborator farmaceutic, adică acasă.

Ciuboţica-cucului (Primula Officinalis)

Este o plantă ierboasă care se întâlneşte în zonele de deal şi munte, în poieni şi la semiumbră. De la Ciuboţica-cucului se pot recolta florile şi rădăcinile. Florile se recoltează manual şi se pun imediat la uscat în camere bine aerisite. Rădăcinile se scot cu sapa sau cazmaua, se spală foarte rapid, pentru a nu îndepărta principiile active. Ciuboţica-cucului se foloseşte în cazul bronşitelor. În acest caz puteţi pune o linguriţă de flori la o cană cu apă fierbinte şi faceţi infuzie. Sau puteţi folosi o linguriţă de rădăcină la o cană cu apă pentru decoct. Beţi câte 2 căni pe zi.

Păducelul (Crataegus monogyna, Crataegus oxyacantha)

Păducelul este un arbust care se întâlneşte în zonele de câmpie şi deal în poieni, zone necultivate, la marginea pădurilor. De la păducel se foloseşte, practic, toată planta (flori, frunze, fructe, coajă). În luna aprilie se pot recolta şi frunzele amestecate cu flori. Folosiţi însă mănuşi groase şi recoltaţi cu atenţie, pentru că planta are ghimpi. Produsele din păducel sunt indicate în bolile de inimă. Se face infuzie dintr-o linguriţă la cană şi este indicat să se bea jumătate de cană seara, la culcare.

Urzica moartă albă (Lamium Album)

O întâlnim în zonele de deal şi munte. De la ea se pot recolta florile simple sau planta întreagă. Se foloseşte cel mai adesea pentru bolile de prostată. Se poate face infuzie din ½ linguriţă de flori sau o linguriţă de plantă întreagă la o cană de apă.

Păpădia (Taraxacum Officinale)

Iată o plantă ierboasă foarte comună, răspândită de la câmpie până în zona subalpină. Practic, se poate folosi toată planta în scopuri terapeutice, mai ales ca detoxifiant, dar şi în deskinezie, colecistită. Frunzele pot fi consumate în stare proaspătă în salate, dar se poate face şi infuzie dintr-o linguriţă de frunze la o cană cu apă.

Traista-ciobanului (Capsella Bursa Pastoris)

Face parte din categoria plantelor ierboase, foarte răspândite de la câmpie până la munte. Atenţie însă, ea trebuie recoltată de la nivelul solului, fără rădăcină şi cât mai devreme primăvara, pentru că imediat ce apar căldurile aceasta dispare. Este foarte eficientă în reglajul fluxului menstrual şi în reglarea tensiunii arteriale. În acest scop puteţi face o infuzie dintr-o linguriţă de plantă uscată la o cană de apă.

Volbura (Convolvulus Arvensis)

Este o plantă perenă de care vă loviţi mai mereu în culturile agricole prăşitoare. Puţini însă ştiu că ea are şi proprietăţi terapeutice. Folosită toată planta, este foarte bună ca ceai laxativ. Se face infuzie dintr-o linguriţă la o cană cu apă şi se bea dimineaţa.

Podbalul (Tussilago Farfara)

Este întâlnită în special în zonele umede, nisipoase, de deal şi munte. În luna aprilie se pot recolta florile care au acţiune emolientă, folosindu-se cu succes în bolile respiratorii. Se prepară dintr-o linguriţă de flori la o cană de apă.

Plămânărica (Pulmonaria Officinalis)

Poate fi găsită în pădurile de foioase de la câmpie până la munte. Frunzele recoltate se pot folosi ca infuzie din 1 lingură de plantă la o cană cu apă în bolile aparatului respirator.

Brusturele (Arctium Lappa)

Este o plantă ierboasă bienală foarte răspândită de la câmpie până la munte. Produsul medicinal este rădăcina care se scoate cu cazmaua, se spală rapid, se despică în mai multe bucăţi şi se pune la uscat la soare. În bolile hepatice se foloseşte un decoct din 1-2 linguriţe la o cană cu apă.

Călinul (Viburnum Opulus)

Este o plantă înaltă de circa 4 m, iubitoare de umiditate, care creşte în zonele de deal şi munte. De la aceasta se recoltează coaja de pe ramurile tinere, din care se poate face tinctură, pentru masarea zonelor afectate de reumatism.

Cruşinul (Frangula Alnus)

Poate atinge 2-4 m înălţime, este o plantă iubitoare de umiditate şi creşte în zona de deal. La fel ca la călin, de la cruşin se recoltează coaja de pe ramurile de 2-3 ani. Coaja se pune la uscat în soare plin. Atenţie însă, se foloseşte după un an. Decoctul făcut dintr-o linguriţă de plantă la o cană de apă este eficient contra constipaţiei, mai ales dacă se bea seara, înainte de culcare.

Osul-iepurelui (Ononis Spinosa)

Este un subarbust spinos, întâlnit destul de rar în zona de deal. Frunzele sunt de două feluri: trifoiate şi netede sau simple, acoperite de peri. Florile sunt foarte atractive, de culoare roz purpuriu. Fructul este o păstaie cu trei seminţe. Rădăcina este lungă şi groasă. În scop fitoterapeutic se utilizează rădăcina, scoasă din pământ, spălată, despicată şi uscată la soare. Planta înfloreşte din luna aprilie până în luna septembrie. Recoltarea se face fie în lunile martie sau aprilie, fie în septembrie sau noiembrie. Planta are efect diuretic, depurativ, colagog. Puteţi face decoct din 1-2 linguriţe la cană.

Salcia (Salix Alba)

Stă la baza aspirinei. Se ştie că aceasta a fost extrasă prima dată din coaja de salcie. În luna aprilie este momentul optim pentru recoltarea cojii de salcie de pe ramurile tinere, pentru a fi uscată la soare sau în camere bine aerisite. Se foloseşte ca antireumatismal sau în cazul insomniilor. Se prepară decoct din 1 linguriţă la cană.

Pinul (Pinus Silvestris)

Este un arbore din familia coniferelor de la care se pot recolta mugurii în scopuri medicinale. Aceştia pot fi fierţi pentru a obţine sirop din muguri de pin sau se poate face infuzie cu 1 linguriţă cu muguri de pin la 1 cană de apă. Ambele produse au rol antiinflamator pentru aparatul respirator.

Cerenţelul (Geum urbanum)

Această plantă ierboasă apare spontan în zonele umbroase umede de la câmpie şi deal. În România se folosesc în special rizomii, care au efect astringent şi antiseptic. Aceştia se scot fie cu cazmaua, fie cu cuţitul, se spală bine şi rapid, apoi se pun la uscat. Se face decoct din 1-2 linguriţe la o cană cu apă.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.7, 1-15 APRILIE 2013