Cu definitivarea organizării Camerelor Agricole să se rezolve și problema consultanței agricole

Este bine cunoscut că nivelul și calitatea recoltelor într-o exploatație agricolă, precum și rezultatele sale economice sunt condiționate, în mod direct, de nivelul pregătirii profesionale a celui care o conduce. În țara noastră, problema informării micilor proprietari agricoli s-a pus încă de la începutul sec. al XX-lea, când în 1909, sub egida Casei Rurale, a fost creat „învățământul ambulant agricol“ cu învățători ambulanți pentru informarea profesională a țăranilor.

Acad. Gh. Ionescu-Șișești spre sfârșitul studiilor agronomice în Germania, gândind la preocupările după întoarcerea în țară, spunea: „Știința noastră trebuie s-o punem mai mult în folosul țăranilor, a cultivatorilor mici și nu a marilor proprietari și arendași, care și fără noi au știut a crea situații strălucite.“

În prezent, în România, numărul micilor cultivatori și fărâmițarea suprafețelor agricole sunt mai mari ca atunci.

Acum cum arată statisticile, numărul agricultorilor care dețin sub 5 ha este de 3.140.770, reprezentând 91,8% din totalul proprietarilor de teren, iar cei care dețin peste 50 ha reprezintă 0,6%. Tot din statistici rezultă că 99% din ferme sunt de subzistență, că 96% din agricultori au doar experiență practică și numai 1,6% au studii superioare.

Președintele LAPAR Nicolae Vasile, într-o discuție recentă spunea: „Noi discutăm de digitalizarea agriculturii, dar nouă ne lipsesc lucruri fundamentale, informațiile de bază, pe care unii colegi nu le știu.“

Consultanța nici în prezent nu este necesară marilor fermieri precum: L. Buzdugan, D. Muscă, Gh. Nițu, D. Manole, Gh. Albu, N. Sitaru, N. Șerban ș.a. care oricând pot sta alături de cei mai mari fermieri din Occident.

La nivelul UE există un consultant la 65-100 fermieri, iar în țara noastră, în cele peste 2.680 de comune, există 450 centre de consultanță revenind la un inginer consultant 12.000-13.000 de fermieri, ceea ce este total insuficient. Rezultă clar necesitatea organizării consultanței agricole care să funcționeze sub coordonarea camerelor agricole sau a direcțiilor agricole și nu serviciu de consultanță agricolă la nivelul ministerului. În fiecare unitate de cercetare agricolă, din diferitele zone pedoclimatice, este necesar să existe un colectiv de extensie și propagandă agricolă care testează toate inputurile oferite de companiile care comercializează semințe, pesticide, îngrășăminte etc. Câmpurile de testare să fie periodic vizitate de toți consultanții din zonă și de cât mai mulți fermieri. Rezultatele de producție se vor publica în revistele de specialitate și în broșuri care vor constitui argumentele de recomandare ale consultanților pentru fermieri.

Ar trebui să se instaureze ca regulă că niciun produs nu se comercializează până când nu este testat în condițiile țării noastre. Serviciile de consultanță ar trebui să organizeze, pe zone, câmpuri demonstrative de tipul celor de la Orezu, IMB, Diosig, Iași pe care să le viziteze fermierii în diferite faze de vegetație și să se convingă personal de ceea ce corespunde mai bine pentru ferma lor.

Este lăudabilă inițiativa dlui prof. univ. dr. ing. Valeriu Tabără de a prezenta în luna februarie situația rezervei de apă din sol pe regiuni, aceasta fiind foarte importantă pentru stabilirea tehnologiilor de cultură. Aș sugera dlui președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gh. Ionescu-Șișești“, Valeriu Tabără, ca sub egida ASAS, prin revistele de specialitate agricolă, să apară în fiecare număr 2-3 pagini cu calendarul lucrărilor agricole elaborate de unitățile de cercetare agricolă pe diferitele domenii de activitate. De exemplu, în numărul revistei 1-15 februarie să se prezinte lucrările care trebuie efectuate în perioada 1-15 martie și tot așa în continuare. Acestea ar fi de un real folos consultanților și chiar direct fermierilor care consultă revista.

Poate că organele de decizie din țara noastră vor proceda cum e mai bine pentru progresul agriculturii și al statului român.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU