Dăunători de carantină la tomatele cultivate în spații protejate
În acest număr al revistei vom aborda un subiect de sezon, să zicem, descrierea și tratamentele pentru organismele dăunătoare de carantină la tomatele cultivate în spații protejate. Potrivit definiției Autorității Naționale Fitosanitare, organismele dăunătoare de carantină sunt bolile și dăunătorii care prezintă potențial risc economic pentru o anumită zonă și fac obiectul unui control oficial; în România, acestea sunt reglementate prin HG 563/2007 care transpune în plan intern Directiva 29/2000 a Uniunii Europene. La tomate în spații protejate avem deocamdată prezenți în România doi dăunători și 3 agenți patogeni care fac obiectul controlului special exercitat de structurile ANF. În articolul de față vom vorbi despre cei doi dăunători de risc prezenți în culturile de tomate de sere, solarii, adăposturi.
Omida fructificațiilor (Helicoverpa armigera-Hubner)
Plante gazdă: dăunătorul este prezent în România pe suprafețe mari și atacă peste 120 specii de plante cultivate și spontane (tomate, ardei, bame, mazăre, fasole, garoafe, gura leului etc.).
Descriere: oul – alb sau gălbui, la final verzui sau chiar maron închis, de 0,4-0,5 mm, ornat cu striațiuni; larva – corp de 30-40 mm, verzui până la roșcat-violet sau brun-închis, cu 5 dungi și „desene“ cu umbre colorate în verde, galben-pai și roz murdar până la maron roșcat ori chiar negru; pupa: 14-18 mm lungime, de culoare maron stacojiu, cu doi spini în formă de cârlig în partea posterioară; adult – corp verde-gălbui, brun-deschis sau brun-închis, de 12-18 mm, cu anvergura aripilor de 35-40 mm. Aripile anterioare prezintă la exterior 7-8 pete negricioase dispuse în linie și o bandă transversală cu contur neregulat, brun-închisă. Aripile posterioare sunt mai deschise la culoare, cu o margine lată brună, ușor pală pe alocuri; nervurile au la bază o pată în formă de virgulă, de aceeași culoare.
Biologie: iernează ca pupă în sol, la adâncimea de 7-25 cm, înfășurată într-un nucleu din pământ. Fluturii zboară spre seară și noaptea, hrana preferată fiind nectarul florilor. O femelă depune pe frunzele, tulpinile și inflorescențele plantelor gazdă în medie 500-1.000 de ouă, care eclozează în trei zile, la 22,5°C. Perioada larvară are durată variabilă: 18 zile la 22,5°C și în jur de 50 de zile la 17,5°C.
Simptome: larvele se hrănesc cu frunze pe care le devorează, iar mai târziu pătrund în fructe, sapă galerii, unde lasă excremente. Tomatele atacate cad prematur sau se infectează cu agenți patogeni.
Măsuri: preventive – inspecția frecventă a culturii, închiderea serelor pe timpul nopții, îndepărtarea buruienilor din cultură și din proximitate; curative – tratamente cu Alverde – 1,0 l/ha în 1.000 l apă /ha, Match 050 EC-100 ml/hl, Voliam Targo – 0,6-0,8 l/ha.
Musca minieră californiană (Liriomyza trifolii-Burgess)
Plante gazdă: specie polifagă, prezentă la peste 20 de specii de plante gazdă.
Descriere: ou – sferic, albicios la depunere și apoi cenușiu-translucid; larva – apodă, acefală, de 3 mm lungime, transparentă în prima fază a dezvoltării, apoi galben-portocalie, cu două stigme triunghiulare; pupa – ovală, ușor turtită ventral, de 1,8-2,3 mm, de culoare galben-portocalie până la maron-auriu; adult – muscă mică (1,3-2,3 mm), neagră-cenușie, cu femelele mai mari decât masculii. Aripile, cu nervurile negre, nu depășesc lungimea corpului. Scutelul și perii ventrali sunt galbeni, iar pronotul și scutul sunt de culoare neagră cu reflexe cenușii.
Biologie: Adulții zboară dimineața, iar copulația are loc la 24 de ore de la apariție. Femelele trăiesc 15-30 zile, interval în care depun 25-640 de ouă, câte 17 pe zi. După 2-5 zile apar larvele, iar acestea sapă mine în țesutul frunzei, unde rămân 4-7 zile. Împuparea, care durează 10-12 zile, are loc în stratul superficial al solului de lângă planta gazdă. În spațiile protejate, dăunătorul dezvoltă mai multe generații pe an, care se și surapun (de regulă, la 15-20 de zile apare câte o generație).
Simptome: principalele semne sunt galeriile sau minele sinuoase, foarte răsucite și de formă neregulată de pe frunze. Înțepăturile de hrănire apar ca niște adâncituri circulare, albicioase, iar cele pentru pontă sunt mai mici.
Măsuri: preventive – controlul materialului de plantare, distrugerea resturilor vegetale, dezinfectarea solului și incintei, monitorizarea culturilor pentru detectarea dăunătorului; curative – Apache – 0,15 l/ha, Safran 1.8 EC – 0,9 l/ha în 1.000 l apă, Vargas 1.8 EC – 0,9 l/ha în 1.000 l apă, Actara 25 WG (aplicat la sol) – 0,8 kg/ha preventiv și curativ, la 4-5 zile de la plantarea răsadurilor în solarii, Vydate 10 L – 10 l/ha, Voliam Targo – 0,6-0,8 l/ha, Sanomectin Pro 1,8% – 60-80 ml/hl.
Alți dăunători de carantină prezenți în spațiul european, dar nu și în România
Potrivid ghidurilor elaborate de Autoritatea Națională Fitosanitară, lista organismelor de carantină prezente în Europa, deci inclusiv cu risc de a se extinde în România, cuprinde următorii dăunători:
- Musca minieră sud-americană (Liriomyza huidobrensis – Blanchard): Austria, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Elveția, Ungaria, Italia, Malta, Muntenegru, Olanda, Polonia, Portugalia, Serbia, Spania, Turcia;
- Minierul tomatelor (Liriomyza sativae-Blanchard): Turcia;
- Noctuidul mediteraneean (Spodoptera littoralis-Boisduval): Cipru, Franța, Grecia, Italia, Malta, Portugalia, Spania, Turcia;
- Viermele tutunului (Spodoptera litura-Fabricius): Rusia;
- Nematozi, Meloidogyne chitwoodi Golden et al.: Belgia, Franţa, Germania, Olanda, Portugalia, Turcia.
Dăunători non-carantină prezenți în cultura de tomate, în spații protejate, inclusiv în România
- Acarianul tomatelor (Aculops lycopersici Tryon)
- Păduchele castraveților (Aphis gossypii Glover)
- Păduchele pătat al cartofului (Aulacorthum solani-Kaltenbach)
- Buha gamma (Autographa gamma-L.)
- Musculița minieră a mazării (Chromatomyia horticola Goureau)
- Tripsul californian (Frankliniella occidentalis-Pergande)
- Molia tomatelor (Lacanobia oleracea L.)
- Musculița minieră a frunzelor de tomate (Liriomyza bryoniae -Kaltenbach)
- Păduchele păstârnacului (Myzus ornatus Laing)
- Ploșnița verde a legumelor (Nezara viridula L.)
- Păianjenul lat (Poliphagotarsonemus latus Banks)
- Buha cucurbitaceelor (Spodoptera exigua -Hübner)
- Păianjenul roșu comun (Tetranychus urticae Koch.)
- Tripsul tutunului (Thrips tabaci Lind.)
- Musculița albă de seră (Trialeurodes vaporariorum Cockerell)
- Molia minieră frunzelor (Tuta absoluta Meyrick)
- Nematozi galicoli (Meloidogyne spp.)
(sursă: ghid Autoritatea Națională Fitosanitară)
Maria B0GDAN
daunatori, fitosanitar, tomate, combaterea daunatorilor, ANF, spatii protejate, musca miniera, omida fructificatiilor, Helicoverpa armigera Hubner, musca miniera californiana, Liriomyza trifolii Burgess
- Articol precedent: Erbicidarea la porumb în contextul schimbărilor climatice
- Articolul următor: Orondis Ultra Pack. Forța supremă pentru combaterea manei viței-de-vie