Hrănirea viţeilor sugari până la înţărcare
Sporirea efectivelor de taurine şi a calităţii lor nu se poate realiza dacă nu se acordă o atenţie deosebită creşterii tineretului taurin. De modul cum se face hrănirea şi îngrijirea viţeilor de la fătare şi până la înţărcare depinde, în mod deosebit, starea de sănătate a acestora şi, implicit, procentul de morbiditate din efectiv.
Perioada de la naştere până la înţărcare, în care primul furaj folosit în hrana viţelului este colostrul, iar apoi laptele este denumită perioada de alăptare şi poate fi naturală, artificială sau mixtă.
Alăptarea naturală, metodă prin care viţeii sug singuri la vacă, se practică în gospodăriile familiare, însă este neeconomică deoarece nu se poate cunoaşte cantitatea de lapte consumată de viţel. Viţeii alăptaţi natural pot consuma prea mult lapte, ceea ce produce tulburări digestive, sau cantităţi mai mici, în cazul vacilor cu producţii scăzute, nepermiţând dezvoltarea normală a acestora. Un alt inconvenient al alăptării naturale îl reprezintă faptul că viţeii se înţarcă mult mai greu, vaca dă mai puţin lapte pe lactaţie, iar mulsul mecanic nu se poate aplica.
Alăptarea artificială este metoda cea mai economică de creştere a viţeilor, fiind folosit laptele integral sau substituenţii de lapte. În condiţiile de exploatare intensivă din fermele specializate în creşterea şi exploatarea vacilor de lapte, precum şi în complexele de tip intensiv, abandonarea sistemului tradiţional de alăptare naturală a viţeilor şi trecerea la hrănirea cu substituenţi de lapte, nutreţuri combinate şi fânuri de bună calitate reprezintă o necesitate obiectivă. Acest sistem este superior din punct de vedere economic şi practic oricărui alt sistem de creştere a viţeilor şi duce atât la obţinerea unui tineret femel apt de montă la vârsta de 15-18 luni, cât şi la realizarea unor sporuri mari în greutate în cazul tineretului specializat în producţia de carne. Pe lângă avantajele economice, alăptarea artificială este o metodă raţională, ştiinţifică şi se poate face la biberon sau la găleată. Aplicarea acestui sistem presupune respectarea normelor de zooigienă şi a programului de alăptare. Astfel, vasele sau găleţile şi biberoanele folosite trebuie spălate după fiecare tain, mai întâi cu apă rece, apoi cu apă caldă şi sodă sau leşie, iar la urmă cu apă fierbinte, după care se aşează pe raft cu gura în jos. O altă măsură este aceea potrivit căreia laptele muls, în cazul alăptării la biberon, să fie administrat imediat după muls, pentru a nu se răci, iar substituentul se va pregăti la 39-40°C, astfel încât până la momentul administrării să aibă 37-38°C, aceeaşi temperatură cu a laptelui matern în momentul mulgerii.
Alăptarea mixtă este sistemul prin care viţeii sunt lăsaţi lângă vacă 6 zile, cât consumă colostrul, după care sunt izolaţi în boxe de creştere, unde se continuă alăptarea artificială cu substituent şi lapte integral până la înţărcare. Metoda se recomandă în exploataţiile familiale unde se practică mulsul mecanizat al vacilor, cu menţiunea că obişnuirea viţeilor cu acest sistem de alăptare să se facă treptat, de preferinţă la biberon sau la găleată.
Indiferent de sistemul de alăptare, în prima săptămână de viaţă viţelul trebuie hrănit numai cu colostru, ceea ce este foarte important pentru sănătatea şi dezvoltarea sa ulterioară. Avantajul hrănirii cu colostru rezidă, în primul rând, în calitatea deosebită pe care acesta o are. Valoarea nutritivă a colostrului este mai mare decât a laptelui obişnuit, fiind de 2-4 ori mai bogat în proteine şi grăsime şi cu un conţinut mai mare de săruri minerale şi vitamine, în special vitamina A. Colostrul mai conţine cantităţi importante de imunoglobuline (anticorpi), care trec uşor din intestin în corpul viţelului, conferind imunitate nou-născutului faţă de anumite boli, până la instalarea sistemului propriu de apărare. Prin sărurile de magneziu pe care le conţine, colostrul este şi un uşor laxativ, ajutând la eliminarea meconiului, amestec format din fire de păr, mucus şi resturi celulare ce se depozitează în intestinul gros al fătului de la vârsta de 7 luni a perioadei intrauterine.
Deoarece valoarea colostrului se reduce cu fiecare oră, prima alăptare nu trebuie să întârzie mai mult de 40-60 de minute de la naştere.
Înaintea primului supt (sau muls) ugerul vacii se va spăla bine, iar primele jeturi, care conţin un număr mare de microbi, se vor mulge într-un vas separat şi se vor trata cu o substanţă bactericidă sau se vor distruge prin ardere. Colostrul se va verifica sub aspectul caracterelor organoleptice (aspect, miros, culoare), pentru depistarea eventualelor afecţiuni ale ugerului (mamite). În prima săptămână de viaţă viţelul trebuie alăptat de 5-6 ori pe zi, la fiecare tain administrându-se 500-750 ml, astfel încât cantitatea totală de colostru să ajungă la 3-5 kg/zi în funcţie de greutatea corporală a viţelului. În cazul alăptării naturale, crescătorul va avea grijă ca suptul să se facă şi între cele două mulsori.
După vârsta de 6 zile, dacă starea de sănătate şi dezvoltare a viţelului este normală, se trece la alăptarea cu lapte integral sau substituent de lapte şi la obişnuirea în paralel, de la vârsta de 2 săptămâni, cu consumul de nutreţuri combinate sau concentrate uruite foarte mărunt, fân de leguminoase şi apă la discreţie.
În gospodăriile personale înţărcarea viţeilor se face, de obicei, la vârsta de 6 luni dar, în sistemul modern de creştere, se poate face la 4 luni, conform schemei de alăptare prezentate.
Bogdan MACOVSCHI
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2013
