Romania

„Pe mine m-ai omorât, dar cu calul ce-ai avut?“

„Pe mine m-ai omorât, dar cu calul ce-ai avut?“
Distribuie:  

Întâmplările de mai acum câteva săptămâni m-au pus pe gânduri. Mi-am amintit aşadar despre o peliculă cinematografică în care se construia un elogiu bine meritat patrupedului, din belşug prezent şi în folclorul românesc, calului.

„Şi caii se împuşcă, nu-i aşa!“ a fost un film despre omenie, şi, mai cu seamă despre tradiţionala prietenie dintre om şi cal.

Vremurile au vremuit, şi, străini faţă de noi înşine aruncăm anatema asupra acestei vieţuitoare şi blândă , şi muncitoare, şi, esenţial, credincioasă.

Altcândva vorbeam cu mândrie despre hergheliile de la Lucina, Jegălia, Mangalia, Ploieşti şi din câte alte locuri în care tradiţia creşterii cailor de rasă se impusese ca un altfel de emblemă a iubitorilor de animale.

Specialişti şi crescători împătimiţi precum profesorul Apahideanu, ori Felix Ţopescu, ori Gheorghe Bogza de la Satu Mare îşi făcuseră un titlu de mândrie pentru că România devenise între altele şi un centru, ori chiar, de ce nu o însemnată capitală a cailor de rasă.

La Satu Mare caii ajunşi la bătrâneţe erau scoşi la pensie şi îşi primeau tainul şi buna îngrijire atât cât viaţa îi îngăduia.

La Letea în inima Deltei înflorise raiul cailor sălbatici, o splendidă creaţie dumnezeită de frumuseţea fără cusur a calului rege.

Am văzut şi oameni care din preaplinul bunătăţii lor salvau caii de la tăiere îmbelşugând ograda cu animalul minune. Speriat de şuierul netrebnic al unui tren, calul unui prieten argeşean şi-a trecut stăpânul la cele veşnice, după ce a fost prins sub căruţă.

Din acel moment calul cu pricina a refuzat la rându-i ovăzul şi apa, în câteva săptămâni urmându-şi stăpânul.

Cu o asemenea imagine în suflet nu pot accepta astăzi blamarea acestui animal, exportat sub formă de cotlete în locul schimbului cu animale pur sânge de altă dată. Şi, culmea, în acest viscol al acuzelor în care sunt comparate două animale la fel de nevinovate, calul devine, cum se zice, ciuca bătăilor. Românii sunt arătaţi cu degetul cum că fură la adăpostul etichetelor, calul, măria sa calul devenind subiect de ocară.

Sigur, poate pentru prima oară ceva mai insistenţi am câştigat pariul.

Hoţul ori hoţii strigau la rându-le din rărunchi închipuita fraudă. De unde să ştie cumpărătorul englez că de ani buni mănâncă cremwurşti cu carne de cal provenind din hergheliile şi abatoarele proprii. Cum mi-e greu să cred că francezul nu ne-a folosit renumele de farseori ca să-şi dosească propriile escrocherii. Ceea ce mă supără, ziceam, dincolo de toate cele, este oprobiul aruncat asupra unui animal venerat încă din milenara antichitate.

De ce sacrificăm această făptură aproape perfectă dacă produsul ei displace, ori, dacă, cel puţin aşa s-a motivat, e adulat în Anglia? Mocirla din sufletul oamenilor e anevoie de îndepărtat. Zgura rămâne zgură, iar „prostul clasei“ moare cu dreptatea în braţe. S-au luat măsuri. Cam tardiv, dar s-au luat.

Vorba e cine spală obrazul unui popor mult prea adesea pus la colţul istoriei. La urma urmei şi bugetul UE pentru 2014-2020 confirmă afirmaţia.Fermierul român nu prea încape la masa fermierilor europeni.

Abia de am prins ultimul vagon.Ni se serveau cifre optimiste pentru sumele alocate dezvoltării rurale. Suntem comparaţi chiar cu Franţa ori Germania care au primit câte un miliard de euro în minus. Se uită însă, intenţionat fireşte, că ruralul românesc urcă de ani buni cu eforturi supraomeneşti dealul Golgotei.

La urma urmei suntem şi noi nişte trăpaşi dintre cei izgoniţi până şi din abatoare. Întreb atunci, cum de o veşnicie se întreabă românul de rând:

„Pe mine m-ai omorât,
Dar cu calul ce-ai avut?“

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2013

Alte articole:

Ilisei Rusu, rapsodul din Băişeşti

Lucia Todoran, creatoarea de artă de pe Valea Sălăuţei

O viaţă cât un veac

„Spectacolul dueliştilor“

Scut pentru materialul lemnos şi fructele de pădure

Delta Dunării în perspectiva viitorului buget european

România, cimitirul florilor

Alunul

Plângerea Pământului la Înalta Poartă

Acasă la Badea Cârţan