Imprimă această pagină
Fonduri europene 08 Mai 2019, 11:20

Fermierii își pot asigura culturile cu bani europeni

Scris de

Începând cu luna aprilie 2019 se află în derulare sesiunea de depunere a cererilor de finanțare pentru submăsura 17.1 - Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, cu scopul de a încuraja fermierii să își asigure culturile împotriva fenomenelor climatice nefavorabile, cum ar fi: inundații, secetă, grindină, îngheț, ploi torențiale, tornade, furtuni, etc.

Sesiunea anuală de depunere a cererilor de finanțare pentru această submăsură este  împărțită în două etape: pentru culturile de primăvară și pentru cele de toamnă.

Etapa curentă de depunere a dosarelor cererilor de finanțare, aferentă culturilor de primăvară, se desfășoară în intervalul 01.04.2019 – 30.11.2019.

Alocarea financiară pentru întreaga perioadă de programare este de  42.797.487 euro, depunerea dosarelor cererilor de finanțare realizându-se continuu până la epuizarea fondurilor.

Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este de :

  • 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier, în cazul fermelor mici cu dimensiunea economică până la 11.999 euro standard output (SO);
  • 55% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier, în cazul fermelor cu dimensiunea economică mai mare sau egală cu 12.000 SO.

Pentru a beneficia de sprijin, solicitantul va încheia o asigurare pentru riscurile prevăzute, angajându-se să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în contractul de asigurare. Condițiile de eligibilitate sunt detaliate în Ghidul solicitantului publicat pe pagina de web a AFIR (www.afir.info/Investiții PNDR/sM 17.1).

Alte informații relevante sunt disponibile pe paginile web ale AFIR (www.afir.info) și MADR (www.madr.ro).


Vizualizari 1696
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Articole recente - Lumea Satului

Articole înrudite