Prevenirea habituării urşilor şi producerii pagubelor în ferme

Conflictul. Sursa distrugerii și a renașterii în egală măsură. În natură există întotdeauna o compensație a pierderilor, iar conflictele se traduc printr-o nouă existență care nu tulbură absolut deloc echilibrul ecosistemelor naturale. Doar că acum conflictul a căpătat alte conotații prin implicarea omului. Există soluții pentru a conviețui cu natura? Da! Informațiile următoare, extrase din Ghidul „Metodologie pentru implementarea sistemelor de protecţie a culturilor agricole, şeptelului şi stupinelor în vederea reducerii pagubelor produse de urşi“, realizat de Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea, vin în completarea articolelor pe care le-am scris deja pe tema alternativelor nonviolente prin care prădătorii pot fi ținuți la depărtare de om și de activitatea sa.

Tipuri de habitate

Fiind o specie cu regim de hrănire omnivor, urşii au un areal de distribuţie suprapus unor varietăţi mari de habitate, dintre care pădurile, păşunile împădurite sau livezile sunt situate în topul preferinţelor. Analizând spaţial şi temporal tipurile de habitate utilizate de urşi pe parcursul unui an calendaristic, s-a constatat faptul ca urşii îşi petrec lunile de iarnă şi primăvară în zone bine acoperite de păduri, iar lunile de vară şi toamnă în zonele montane joase sau colinare, unde pâlcuri izolate de pădure se intercalează cu terenuri utilizate pentru culturi agricole şi livezi. Dieta tipică a ursului constă în fructe de pădure, nuci, insecte şi hoituri. Pentru a construi rezerve de grăsime pentru hibernarea pe timpul iernii, urşii se hrănesc „la greu“ cu fructe de pădure şi nuci la sfârşitul verii şi toamna devreme. Atunci când aceste alimente sunt în cantităţi mici, cum se întâmplă în anii de secetă sau în zone în care dezvoltarea umană a perturbat habitatul lor, urşii se pot îndrepta către alte surse de hrană, cum ar fi fructele din livezi, porumb,  mierea de albine şi puiet, animale domestice din ferme sau gospodării, deşeuri menajere. Utilizarea unui spaţiu de către urs se poate schimba în funcţie de sezon, disponibilitatea hranei şi perturbarea antropică.

Informații utile despre rutele animalelor sălbatice

Prevenirea pagubelor produse de urşi trebuie să fie una dintre preocupările fermierilor încă de la înfiinţarea unei noi ferme sau culturi. Fermierul trebuie să obţină de la localnici sau gestionarii fondurilor cinegetice informaţii referitoare la istoricul producerii unor atacuri în respectivul perimetru, să afle dacă în vecinătate există păduri de fag sau stejar care pot adăposti în anii de fructificaţie importante concentrări de urşi şi trebuie, de asemenea, să afle dacă perimetrul fermei este amplasat în vecinătatea unor rute de deplasare utilizate de animalele sălbatice. Un teren destinat înfiinţării unor ferme de animale sau a unei culturi, atunci când acesta este situat în apropierea unei păduri sau a unor forme de relief minor puternic fragmentat (râpe, văi adânci, torenţi etc.), va fi întotdeauna o ţintă preferată de urşi. Aceștia preferă să rămână în locurile unde dispun de un adăpost adecvat. Plasarea fermelor în spaţiu deschis, departe de marginile de pădure şi de alte terenuri acoperite, poate descuraja urşii să se apropie. În urma unui studiu s-a constatat că fermele situate la mai puţin de 300 de metri de marginile de pădure au avut o medie de 4,5 vizite de urşi, în timp ce acelea situate la mai mult de 300 de metri distanţă au avut o medie de 1.9 vizite de urs. De asemenea, studiul a evidenţiat faptul că fermele situate la 300 metri de o râpă împădurită au primit peste două ori mai multe vizite din partea urşilor decât cele situate la mai mult de 300 de metri de ea.

Recomandări

• Cosiţi vegetaţia înaltă dintre zonele împădurite şi fermă;
• Nu lăsaţi arbuştii să crească dincolo de limita fermei, prezenţa lor va fi un bun adăpost şi va asigura camuflajul perfect pentru urşi în timpul atacurilor;
• Dacă în afara fermei există pomi fructiferi, asiguraţi-vă că fructele sunt culese timpuriu, înainte de apariţia urşilor în zonă;
• Nu lăsaţi fructe neculese toamna târziu în vecinătatea fermei.

Laura ZMARANDA