Zone de favorabilitate pentru floarea-soarelui

Suma cerințelor față de factorii de mediu și sol fac ca în România floarea-soarelui să aibă un areal întins de cultură. Totuși, nu toate zonele au o favorabilitate care să permită plantei să se exprime la întreaga capacitate de producție, calitativ și cantitativ vorbind. Specialiștii români (acad. Cristian Ioan D. Hera, Gheorghe Sin și dr. ing. Ioan Toncea) au stabilit, în 1989, șase zone de cultură pentru floarea-soarelui. Cât se mai ține cont astăzi de această zonare, atunci când fermierii își stabilesc structura culturilor, e greu de precizat. Oricum ar fi însă, floarea-soarelui ocupă a treia cea mai mare suprafață în România, după porumb și grâu, cu peste un milion de hectare cultivate anual.

Zona I – Dobrogea, Câmpia Română și Câmpia de Vest. Acest areal dispune în mare parte de soluri de tip cernoziom și asigură în mod corespunzător cerințele florii-soarelui față de temperatură, respectiv o sumă a temperaturilor mai mari de 7°C în perioada aprilie-august, de 1.600-1.950°C. Regimul precipitațiilor este favorabil în Câmpia de Vest, unde pe suprafețe mari plantele beneficiază și de aportul apei freatice, iar în Câmpia Română și Dobrogea cerințele față de umiditate ar trebui acoperite cu irigații (lucru care se întâmplă pe suprafețe restrânse). În sud-estul Câmpiei Române însă, din cauza răspândirii unor buruieni, cum ar fi lupoaia (Orobanche cumana), se întrunesc condiții pentru atacuri moderate până la puternice ale putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum) și pătării brune (Phomopsis helianthi). Nota de bonitate este de 81-90 de puncte.

Zona a II-a – Lunca Dunării: favorabilitatea este dată, în acest areal restrâns totuși, de fertilitatea solurilor aluviale, microclimatul specific și aportul apei freatice. Dar chiar și condițiile de aici nu pot face față anilor foarte secetoși, când sunt înregistrate diminuări de producție. Nota de bonitate este cuprinsă între 71 și 80 de puncte.

Zona a III-a – Câmpia Română (latura de nord a acesteia) și Dobrogea (o mică porțiune în Tulcea) corespunde unor suprafețe cu soluri de tip preluvosoluri roșcate și cernoziomuri în Câmpia Română și bălane în Dobrogea. Suma temperaturilor mai mari de 7°C în perioada de vegetație (aprilie-august) este de peste 1.700°C, dar arealul este frecvent expus secetei, iar în condiții de neirigare producția este mult diminuată. Nota de bonitate este de 61-70 de puncte.

Zona a IV-a – Câmpia Găvanu-Burdea și Câmpia Plenița din Oltenia cuprinde un areal cu asociații de vertisoluri, în cazul Găvanu-Burdea și cernoziomuri levigate și preluvosoluri roșcate în Câmpia Plenița. Zona este favorabilă termic, asigurând o sumă a temperaturilor mai mari de 7°C de 1.700°C, iar suma anuală a precipitațiilor este de aproximativ 550 mm. Nota de bonitate este de 51-60 de puncte.

Zona a V-a – Câmpia Transilvaniei, Câmpia Jijiei și podișul Bârladului corespunde unui areal cu o medie anuală a precipitațiilor de 550-600 m în Transilvania, unde se poate înregistra exces temporar de umezeală și de 450-550 mm în Moldova, unde deseori există deficit de apă în perioada de vegetație a florii-soarelui. Suma temperaturilor mai mari de 7°C este de 1.500°C, cu precizarea că în Transilvania vremea poate fi uneori rece. Un alt inconvenient, cel puțin pentru zona Moldovei, este dat de gradul moderat până la excesiv de eroziune a solului, la care se adaugă condiții propice manifestării, în anumiți ani, a unui  puternic atac de putregai alb și putregai cenușiu. Nota de bonitate, cuprinsă între 41 și 50 de puncte, situează zona la limita inferioară de favorabilitate a culturii.

Zona a VI-a – Piemonturile Vestice, Piemontul Getic Sudic și Podișul Moldovenesc se manifestă printr-o medie mai scăzută a temperaturilor pozitive, soluri cu aciditate ridicată, exces de apă, compactare şi aprovizionare redusă cu humus şi elemente nutritive. Nota de bonitate este de 31-40 de puncte.

Maria Bogdan