Reînnoirea generațiilor în agricultură, un punct important pe agenda Conferinței PNDR de la Brăila
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Fonduri europene
Nevoia reînnoirii generațiilor implicate în agricultură și a transferului echitabil al activității agricole au fost dezbătute cu ocazia celei de-a treia Conferințe Regionale dedicată dezbaterii subiectelor privind implementarea eficientă a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, desfășurată la Brăila în data de 10 septembrie 2018.
În regiunea de dezvoltare Sud-Est doar 17.830 dintre fermieri au vârsta până în 40 ani. Din totalul de 112.096 cereri unice de plată înregistrate la APIA, mai mult de 51.738 au fost depuse de fermieri cu vârsta de peste 60 de ani.
În cadrul întâlnirii, secretarul de stat Alexandru Potor a declarat: “Romania propune soluții pentru stabilizarea fermierilor tineri în zonele rurale. În viitor solicităm Comisiei Europene instituirea unor prime de menținere și dezvoltare a micilor exploatații deținute de persoane până în 40 ani. În acest moment, această categorie de fermieri nu este eligibilă în cadrul măsurilor de instalare a tinerilor fermieri (M 6.1 PNDR) și consider că acesta este un motiv de discriminare și descurajare tocmai a celor care au început cu greu și au luptat pentru a-și menține viabile exploatațiile chiar dacă nu au dimensiunile foarte mari. Abordarea LEADER și utilizarea grupului de acțiune locală reprezintă o soluție foarte bună pentru o distribuție teritorială echilibrată a fondurilor de dezvoltare dedicate în mod special tinerilor și fermelor mici și mijlocii”.
În prezentarea sa, Daniel-Eugeniu Crunțeanu, directorul general adjunct al AFIR, a arătat că proiectele finanțate cu fonduri europene prin PNDR 2020 la nivelul Regiunii de dezvoltare 2 Sud-Est Constanța au permis angajarea a peste 570 de oameni în noi locuri de muncă, susținerea financiară pentru instalarea a 1.640 de tineri fermieri, precum și finanțarea a 1.200 de antreprenori care dezvoltă investiții neagricole în mediul rural.
Totodată, Daniel Crunțeanu a afirmat: ”Impactul fondurilor europene în dezvoltarea durabilă a mediului rural este evident și prin contractarea proiectelor prin care sunt în curs de realizare peste 470 de kilometri de drumuri comunale, peste 220 de kilometri de rețele de canalizare și de alimentare cu apă, precum și 21 de grădinițe și 4 creșe și unități after school. Avem în acest moment câteva linii de finanțare pe care fermierii sau producătorii agricoli le pot încă accesa. Mă refer la submăsura 4.1 care oferă sprijin substanțial pentru exploatațiile agricole atât pentru cele vegetale, cât și pentru fermele de familie, submăsura 6.3 dedicată fermelor mici, dar și submăsura 4.2 – procesarea produselor agricole.’’
La eveniment au fost prezenți alături de secretarul de stat Alexandru Potor, directorul general adjunct al DGDR- AM PNDR Carmen Boteanu, reprezentanți ai APIA, Alina Mihaela Toma, Președinte-Director general FGCR, Alexandru Petrescu, Directorul General al FNGCIMM și alții.
Sursa: madr.ro
Articole înrudite
-
Plăți de peste 276 milioane de euro efectuate către beneficiarii FEADR, transmise spre decontare Comisiei Europene
-
Planul Național Strategic, pe înțelesul tuturor fermierilor
-
AFIR: Baza de date cu echipamente, mașini și utilaje va cuprinde doar elemente conforme cerințelor de mediu
-
APPR, moment de bilanț și planuri
in Actualitate -
AFIR a finanțat cu fonduri europene din FEADR peste 2.400 de proiecte de utilitate publică în mediul rural
-
2,87 miliarde de euro de la Comisia Europeană atrași de Ministerul Agriculturii în anul 2022
-
Mănăstiri și biserici restaurate cu bani din PNRR
-
47,6 milioane de euro solicitate de fermieri pentru înființarea sau modernizarea plantațiilor pomicole
-
MADR a solicitat Comisiei Europene decontarea a peste 253 de milioane de euro, fonduri plătite deja către fermierii români prin AFIR
-
Hală de procesare a legumelor în valoare de 60.000 de euro, cu fonduri europene
Articole recente - Lumea Satului
- Plăți de peste 276 milioane de euro efectuate către beneficiarii FEADR, transmise spre decontare Comisiei Europene
- Clubul Fermierilor Români susține poziția Ministrului Agriculturii la Consiliul AGRI-FISH din Bruxelles privind măsurile necesare imediate de compensarea a pierderilor fermierilor est-europeni ca urmare a importurilor de cereale și oleaginoase din Uc
- RALF 7: Cei mai buni fermieri europeni vin la București, pe 25 și 26 mai
- Hibrizii de floarea-soarelui Pioneer®, performanță și stabilitate demonstrate
- Cine ar trebui să susțină financiar construirea unui brand național de țară al vinului?
- Pactul verde (II)
- Planul Național Strategic, pe înțelesul tuturor fermierilor
- ZURGĂLĂII DE LA BRUXELLES
- AFIR: Baza de date cu echipamente, mașini și utilaje va cuprinde doar elemente conforme cerințelor de mediu
- Serele hidroponice, capabile să îndeplinească cele mai diverse cerințe de producție