abonament lumea satului

AFIR a încheiat contracte de finanțare cu beneficiarii PNDR 2020 prin care se acordă fonduri nerambursabile de 1,5 miliarde de euro

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a semnat 31.738 Contracte de finanțare aferente actualului Program (aici incluzând și contractele de finanțare preluate prin procedura de tranziție dintre Programe), valoarea totală a acestor contracte fiind de aproximativ 1,5 miliarde de euro.

„Plățile efectuate de Agenție până în acest moment în contul beneficiarilor PNDR 2020, respectiv fermieri, antreprenori, procesatori și autorități publice, se ridică la peste 1,3 miliarde de euro și reprezintă un grad de absorbție efectivă de peste 20% din totalul fondurilor pe care România le are la dispoziție până în decembrie 2023. Precizez că este vorba de absorbția calculată incluzând avansul acordat de Comisie la începutul perioadei de programare, aproximativ 325 milioane de euro”, a declarat Adrian-Ionuț CHESNOIU, directorul general al AFIR.

Peste 106.000 de hectare de teren agricol beneficiază de acest sprijin financiar prin submăsurile care finanțează exploatațiile, iar aproximativ 5.400 de tineri au primit finanțare pentru a se instala ca șefi de exploatație prin submăsura dedicată lor.

Dacă ne referim la infrastructura rurală pe care PNDR 2020 a susținut-o până în prezent ea cuprinde finanțarea a 1.300 kilometri de drumuri comunale, 702 kilometri de canalizare și peste 352 kilometri de conducte de apă potabilă.

 În portofoliul Agenției sunt până în în acest moment 12.497 de cereri de finanțare selectate în vederea finanțării și a căror valoare însumată este de 1,93 miliarde de euro.

„Prioritatea pentru AFIR o reprezintă contractarea cât mai urgentă a beneficiarilor selectați, astfel încât implementarea proiectelor să înceapă rapid”, a precizat directorul general AFIR, Adrian-Ionuț CHESNOIU.

Toate cererile de finanțare au fost depuse la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale prin intermediul paginii de internet www.afir.info (cu excepția sM 6.3 și, doar în 2015, a sM 6.1 s-au depus direct la sediile Oficiilor județene ale Agenției), începând cu prima sesiune de primire a proiectelor pentru PNDR 2020, respectiv din data de 25 martie 2015.6

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Cele mai multe solicitări de finanțare primite de către AFIR sunt pentru instalarea tinerilor fermieri. Astfel, prin intermediul submăsurii (sM) 6.1, AFIR a primit 7.416 Cereri de finanțare în valoare totală de 306,9 milioane de euro. Dintre acestea, au fost selectate pentru finanțare 5.444, valoarea lor fiind de aproximativ 225 milioane de euro. Numărul contractelor de finanțare semnate pe sM 6.1 este de 5.385.

Suprafața totală a exploatațiilor agricole sprijinite ca urmare a semnării contractelor de finanțare cu tinerii fermieri este în acest moment de circa 18.600 de hectare. Dintre tinerii fermieri care au primit sprijin prin PNDR, 930 sunt femei și 160 sunt persoane juridice.

Prin intermediul sM 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, AFIR a primit de la începutul Programului și până în prezent, 4.942 de Cereri de finanțare în valoare totală nerambursabilă de peste 74 milioane de euro. În urma evaluării cererilor depuse, au fost selectate pentru finanțare 2.359 de proiecte în valoare totală de peste 35 milioane de euro.

Suprafața totală a fermelor mici care au primit sprijin este de circa 2.700 de hectare.

Prin PNDR 2020 fermierii au solicitat finanțare și pentru investițiile în exploatații agricole (sM 4.1), fiind depuse la AFIR cereri de finanțare în valoare totală nerambursabilă de 884,2 milioane de euro. Din cele 2.080 de proiecte depuse, 936 cereri de finanțare au fost selectate pentru a primi finanțare.

AFIR a semnat 746 de Contracte de finanțare prin care se acordă fonduri nerambursabile de peste 231 milioane de euro pentru înființarea și dezvoltarea exploatațiilor zootehnice și vegetale. Suprafața totală a exploatațiilor agricole sprijinite până la această dată prin sM 4.1 este de 85.490 de hectare.

 Încă de la demararea PNDR 2020, s-a constatat un interes foarte crescut pentru submăsurile de finanțare ce vizează sectorul investițiilor non-agricole din mediul rural. Prin sM 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole”, AFIR a primit 3.333 de Cereri de finanțare în valoare totală nerambursabilă de 202,2 milioane de euro. Dintre acestea, 1.519 de proiecte au fost selectate.

Ca urmare a semnării contractelor de finanțare cu beneficiarii sM 6.2 pentru finanțarea a 1.307 de proiecte de investiții, în mediul rural au fost create 1.570 de noi locuri de muncă, dintre care 850 pentru bărbați și 720 pentru femei.

De asemenea, pentru crearea și dezvoltarea de activități neagricole (sM 6.4), s-au primit 1.694 cereri de finanțare cu o valoare totală de 281 milioane de euro.

Până în prezent, au fost selectate pentru finanțare 639 proiecte în valoare totală nerambursabilă de aproximativ 105,5 milioane de euro.

Prin intermediul contractelor de finanțare semnate până în acest moment de AFIR cu antreprenorii din mediul rural, se susțin 1.401 locuri de muncă, din care 1.025 existente, iar nou create sunt 376 (213 pentru bărbați și 163 pentru femei).

 Pentru infrastructura de acces agricol și silvic, finanțată prin sM 4.3, AFIR a primit 598 de cereri de finanțare în valoare totală nerambursabilă de peste 601 milioane de euro. În vederea finanțarii au fost selectate 105 proiecte de investiții în valoare totală nerambursabilă de peste 101 milioane de euro.

Pentru investiții în dezvoltarea infrastructurii de bază din mediul rural, finanțate prin sM 7.2, AFIR a primit 1.802 de proiecte în valoare de peste 1,75 miliarde de euro. Investițiile din infrastructură, realizate prin proiectele contractate până la sfârșitul lunii februarie, vor asigura construirea sau modernizarea a peste 702 kilometri de conducte de canalizare și a peste 352 kilometri de conducte de alimentare cu apă.

Totodată, prin componenta de infrastructură rutieră de interes local s-a finanțat construcția sau modernizarea a peste 1.300 kilometri de drum comunal.

Investițiile în infrastructura educațională și socială (creșe, grădinițe, instituții de tip after-school, școli profesionale) finanțate până în prezent prin PNDR 2020 sunt în număr de 120 și deservesc peste 937.000 de locuitori din spațiul rural.

Sursa afir.info