Haiducie la Protan
Neutralizarea unui litru de lapte – 2,3 euro fără TVA, „taxa“ pentru formularul de contract – 500 de lei
Crescătorii de animale sunt obligaţi prin lege să încheie un contract cu o firmă de neutralizare a deşeurilor animale. Numai că, profitând de acest lucru, aceste firme umflă exagerat preţul serviciilor de neutralizare. Aşa s-a ajuns ca la Protan neutralizarea unui singur litru de lapte cu antibiotic să coste nu mai puţin de 2,3 euro, fără TVA. Preţ exprimat, evident, în euro. În plus, fermierii care vor să încheie un contract cu Protan sunt obligaţi să plătească o aşa-numită „taxă de formular de contract“ care costă 500 de lei.
Fiecare fermier este obligat să încheie un contract cu Protan-ul sau cu o altă firmă de neutralizare a deşeurilor. Sunt vreo patru în ţară, câte una pentru fiecare regiune. Avem obligaţia să neutralizăm, printre altele, pe lângă cadavre de animale şi învelişuri fetale, şi laptele cu conţinut mare de antibiotice. Eşti obligat să faci un proces verbal şi să ataşezi o factură cu câte vaci ai în proprietate, câte fătări ai avut, câţi litri de lapte provin de la vaci aflate sub tratament care produc lapte cu conţinut de antibiotic“, a declarat Mihai Lungu, un crescător de vaci din Dascălu, judeţul Ilfov.
Dacă nu închei contract rişti o amendă de 20.000 lei
Companiile specializate în neutralizarea deşeurilor umflă până la niveluri aberante preţurile serviciilor profitând de obligativitatea fermierilor de a încheia contracte.
„În momentul în care nu închei un contract vine DSV-ul şi te amendează. Amenzile sunt de 20.000 de lei pentru firme. Ştiind că ai această obligaţie, Protan-ul umflă preţul până trage complet pielea de pe tine“, a continuat Lungu.
Aşa se face că preţul practicat de Protan pentru neutralizarea unui singur litru de lapte cu conţinut de antibiotic este de 2,3 euro, fără TVA.
„Costul neutralizării unui litru de lapte cu antibiotic este de 2,3 euro/litru. Pentru neutralizarea cadavrelor preţul este de 0,5 euro/kilogram. Ambele preţuri sunt fără TVA şi sunt exprimate în euro, nu în lei. Dacă ai sub tratament o vacă care produce, să zicem, 20 de litri de lapte pe zi, la 4.000 de litri de lapte, cât e media pe an, rezultă vreo 9.000 de euro, adică depăşeşte valoarea vacii“, a mai arătat fermierul din Ilfov.
Protan – „taxa“ de „formular de contract“ – 500 de lei
Abuzurile îndreptate împotriva fermierilor nu se termină, însă, aici. Protan îi obligă pe fermieri să cumpere un aşa-zis formular de contract, în fond o simplă hârtie pe care este tipărit contractul, la „modicul“ preţ de 500 de lei.
„În momentul în care închei contractul cu Protan-ul eşti obligat să cumperi formularul de contract care costă între 2,7 şi 5 milioane de lei vechi, adică o simplă hârtie pe care este scris contractul. Înainte acest formular costa 25 milioane de lei vechi. Am făcut o plângere la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor din Ilfov, dar i-a durut undeva de plângerea noastră“, a conchis Lungu.
Până la închiderea ediţiei, oficialii Protan nu au putut fi contactaţi pentru a comenta cu privire la acest subiect. Potrivit ultimelor date raportate cu privire la structura acţionariatului, societatea Protan SA era deţinută, în martie 2013, de către firma Phoenix-Farm SA, cu 76% din acţiuni, restul titlurilor fiind controlate de persoane fizice (22%) şi juridice (1,5%). Printre acţionarii Phoenix-Farm SA se numără şi Adrian Stângă. Dincolo de cele 9 procente pe care le administrează în calitate de persoană fizică, Stângă controlează firma menţionată şi prin societatea Farmavet SA, al cărei acţionariat este controlat sută la sută de A&S Internaţional 2000 SA. În Phoenix- Farm, Adrian Stângă este asociat cu Sorin Stănescu, alături de care apare şi în SN Institutul Pasteur SA. În afară de ei, în Phoenix mai figurează încă doi asociaţi sub formă de persoane juridice: Daim Imobiliara SRL şi Romanian Industrial Development SRL. În 2002 Phoenix-Farma a cumpărat fabrica Protan SA, care până în momentul achiziţiei menţionate făcea parte din portofoliul APAPS.
Marius Şerban