Adama Sultan iulie 2020
update 29 Sep 2020

Cererile de Finanțare pentru proiectele de dezvoltare rurală vor fi depuse ON-LINE

Odată cu lansarea primei sesiuni de cerere de proiecte din 2014, pentru Măsura 121 a Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), solicitanții de fonduri europene nerambursabile pentru exploatațiile agricole, pot depune cererea de finanțare on-line.

Cererile de finanțare pentru proiectele de investiții finanțate prin Măsura 121 „Modernizarea exploatațiilor agricole” pot fi depuse on-line pe pagina de internet www.apdrp.ro, începând cu data deschiderii sesiunii, respectiv 20 mai 2014.

Solicitanții de fonduri pentru fermele de familie vor depune la Oficiile judeţene ale APDRP, ca și până acum, Cererile de Finanţare în format tipărit, conform precizărilor din Ghidul Solicitantului. 

Pentru depunerea on-line a cererii de finanţare, solicitanții trebuie să se înregistreze (sau să se autentifice, dacă sunt deja înregistrați) pe pagina de internet a APDRP, apoi să completeze, cu informații specifice, o serie de formulare de identificare. Ulterior, după înregistrare, solicitantul va încărca în format electronic Cererea de Finanțare completată, împreună cu documentele anexate. După încărcarea tuturor documentelor, solicitantul va selecta opțiunea de a depune proiectul și, astfel, acesta este transmis automat către APDRP.

Dacă depunerea proiectului a fost realizată cu succes, se va emite un număr de înregistrare unic aferent depunerii respective. Alocarea bonurilor de ordine se va realiza prin generarea unei secvenţe unice pentru fiecare sesiune în parte. Ulterior, dacă proiectul este declarat neconform, solicitantul va primi din partea APDRP o notificare în acest sens. Dacă proiectul este conform, acesta va urma toate etapele procedurale de evaluare şi selecţie.

Toate detaliile privind depunerea on-line sunt prezentate în Ghidul Solicitantului publicat pe pagina de internet a APDRP, precum și într-o serie de materiale de prezentare intuitivă a modalității de depunere on-line a Cererii de Finanțare.

Articole înrudite

Articole recente - Lumea Satului