Fonduri europene 07 Noiembrie 2013, 22:02

PNDR 2014 - 2020 va fi structurat pe 13 măsuri mult simplificate; prețuri de referință pentru achiziții publice

Scris de

Programul Național pentru Dezvoltare Rurală /PNDR/ 2014 - 2020 va fi structurat pe 13 măsuri mult simplificate față de cele incluse în actualul program și va conține prețuri de referință pentru achizițiile făcute de autoritățile locale sau de societățile comerciale.

"Sunt două direcții principale în viitorul PNDR 2014 — 2020. În primul rând, numărul de măsuri va fi redus de la 24 la doar 13. A doua noutate majoră este legată de simplificarea procedurilor și cea mai importantă se referă la existența prețurilor de referință. Acestea ne scutesc de anumite probleme cum sunt cele semnalate zilele trecute de Curtea Europeană de Audit. Ei semnalează probleme în achiziții la autoritățile locale sau la beneficiari societăți comerciale, pentru că ele sunt obligate să treacă prin OUG 34/2006, administrând fonduri europene asimilate fondurilor publice. De aici, apar și foarte multe probleme. Nu sunt specialiști la nivel de comună ca să deruleze achiziții publice, însă, dacă vor avea o listă a prețurilor de referință, atunci lucrurile se simplifică pentru că fac achiziția în mod direct fără să treacă prin OUG 34", a declarat, joi, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

Cea mai importantă măsură din noul PNDR vizează "Investiții în active fizice" și are prevăzută o sumă de 1,932 miliarde de euro, cu trei submăsuri, respectiv modernizarea fermelor, procesare și infrastructură, cea mai mare sumă — 1,025 miliarde euro — fiind orientată către modernizarea fermelor.

"Dezvoltarea exploatațiilor și a întreprinderilor" are prevăzută o sumă de 1,032 miliarde de euro în noul PNDR, circa 619 milioane de euro vor merge către "Instalarea tinerilor fermieri" și 412,8 milioane euro pentru "Start up și dezvoltarea de microîntreprinderi".

"Vom avea o alocare substanțială pentru tinerii fermieri în următorii șapte ani. Dacă în perioada 2007—2013 am avut 269 milioane de euro, acum va crește la 619 milioane de euro. Rămâne să stabilim în câteva zile care va fi alocarea pe tânărul fermier care se instalează în mediul rural. Avem posibilitatea să creștem de la 40.000 de euro până la 70.000 de euro, dar sigur că nu vom crește pentru că intenția noastră este să venim cu o alocare astfel încât să beneficieze cât mai mulți fermieri. Probabil că va fi între 50.000 și 60.000 de euro", a spus Daniel Constantin.

O altă măsură din noul PNDR vizează "Serviciile de bază și reînnoirea satelor din zonele rurale" cu fonduri de un miliard de euro, iar agricultura ecologică va beneficia de peste 200 de milioane de euro în următorii șapte ani. O altă măsură importantă este cea legată de "Gestionarea riscurilor", care are alocată o sumă de 397,8 milioane de euro.

PNDR este instrumentul prin care se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investițiile private și publice care vor asigura dezvoltarea satelor din România. Alocarea totală pentru perioada 2014 — 2020 este de 8,015 miliarde de euro pe aceste program.

AGERPRES

.


Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti