reclama youtube lumeasatuluitv
update 20 Aug 2019

Tratamente la cerealele păioase (grâu, orz, ovăz, secară)

CULTURILE DE CEREALE PĂIOASE (grâu, orz, ovăz, secară) se vor trata împotriva bolilor foliare și de spic cu:

  • ORIUS 25 EW – 0,5 l/ha sau BUMPER 250 EC – 0,5 l/ha sau TOPSIN 70 WDG – 1 kg/ha sau ARTEA 330 EC – 0,4 l/ha.

Tratamentul se va efectua până la faza de înspicare a cerealelor.

Pentru combaterea gândacului bălos (Lema melanopa) din culturile de cereale păioase se vor folosi unul dintre următoarele produse: CALYPSO 480 SC – 0,08 l/ha sau FASTER 10 CE – 0,1 l/ha.

Tratamentul se va efectua la apariția larvelor și se va complexa cu tratamentul pentru boli foliare și de spic.

Tratați SFECLA DE ZAHĂR, SFECLA FURAJERĂ, GULII, VARZĂ, RIDICHI, IN şi CÂNEPĂ împotriva puricilor cu: NOVADIM PROGRESS – 0,2% sau CALYPSO 480 SC – 0,02%.

Tratamentul se va efectua la apariția puricilor pe plante.

Alte Recomandări importante:

Luați măsurile ce se impun pentru protecția mediului înconjurător!

- produsele se solubilizează separat, se omogenizează și apoi se pulverizează;

- resturile de soluții sau apa rezultată în urma spălării echipamentelor de stropit nu trebuie sa ajungă în apropierea apelor de suprafață, șanțuri etc.

- este interzis pășunatul sau folosirea ierbii în hrana animalelor din livezile tratate timp de 14 zile.

- executarea tratamentului, pe timp liniștit, fără vânt. Nu aplicați tratamentul dacă viteza vântului este mai mare de 4-5 m/s.

- citiți cu atenție eticheta produsului pe care îl folosiți;

- la realizarea amestecurilor se verifică compatibilitatea pesticidelor, fizică si chimică.

- Se vor utiliza doar produse de protecția plantelor recomandate de CODEX-PEST EXPERT, pentru testele avertizate, omologate de către ,,COMISIA INTERMINISTERIALĂ DE OMOLOGARE A PRODUSELOR DE UZ FITOSANITAR“, avizate pentru a fi folosite pe teritoriul ROMÂNIEI.

- Respectați cu strictețe normele de lucru cu produse de uz fitosanitar, pe cele de securitate a muncii, de protecție a albinelor și a animalelor!, conform ORDINULUI COMUN (Ord. 45/1991 al MAA; 68/05.02.1992 Min.Mediului; 15b/3404/1991 al Dep. Pentru Admin. Locală și 127/1991 al ACA din România, 1786/TB/1991 al Minist. Transporturilor).

Produsele fitosanitare trebuie să fie utilizate în mod corespunzător.

Utilizarea lor corectă include aplicarea principiilor bunelor practici fito­sanitare și îndeplinirea condițiilor stabilite în conformitate cu articolul 31 și specificate pe etichetă. Aceasta respectă, de asemenea, dispozițiile Directivei 2009/128/CE și, în special, principiile generale de combatere integrată a dăunătorilor prevăzute la articolul 14 și în anexa III la respectiva directivă.

În vederea protejării sănătății oamenilor și a animalelor, protecției albinelor și a mediului înconjurător, producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care utilizează pe terenurile pe care le dețin produse de uz fitosanitar din grupele a III-a și a IV-a de toxicitate, au obligația să le depoziteze, să le manipuleze și să le utilizeze în conformitate cu instrucțiunile tehnice care le însoțesc, aprobate potrivit legii.

Sursa: OFICIUL FITOSANITAR BISTRIŢA-NĂSĂUD

Împletiturile din răchită între glorie și decădere

Compania Romimplet luptă cu fiecare model produs pentru a rămâne pe piață.

Fibrele vegetale – fie ele din papură, trestie, nuiele de alun sau răchită, pănuși de porumb, paie de grâu, secară sau ovăz – au constituit de-a lungul timpului o materie primă care a inspirat multe generații, constituind o activitate rentabilă care a cunoscut, din păcate, un parcurs anevoios, cu suișuri și coborâșuri. Astăzi, doar câțiva meșteri păstrează această branșă activă în speranța revigorării ei.

Ce a fost şi ce a rămas

Exploatarea masivă a lemnului a făcut loc împletiturilor din răchită mai ales în perioada interbelică și mai apoi în perioada postdecembristă, când au căpătat o mare răspândire, iar obiecte uşoare şi delicate, rezistente şi neaşteptate ca textură au devenit extrem de apreciate. Aspectul plăcut, rezistența și flexibilitatea nuielelor de răchită au atras și au încurajat practicarea acestui meșteșug, astfel încât în multe zone ale țării materia primă lua forma gardurilor, a coșurilor, dar și a pieselor de mobilier și de decorațiune. A existat chiar un Program național pentru conservarea și dezvoltarea fondului forestier ce ar fi trebuit să se deruleze în perioada 1976-2010 și care își propunea ritmuri sporite de creștere a culturii de răchită și prelucrarea diversificată a nuielelor. Cu toate acestea, după 1989 a început decăderea acestui sector, vechile ateliere din cadrul Direcțiilor Silvice, UCECOM și UCECOOP, închizându-și pe rând porțile.

Ce a mai rămas din acest sector? Compania Romimplet SA din Arad, una dintre puținele unități rămase pe baricada acestui sector, s-a născut după o lungă transformare. „Unitatea noastră s-a numit inițial Cooperativa Mureșul. Aceasta a predat activitatea de împletituri la Ijil, Arad. Aceasta, la rândul ei, a predat activitatea la IFET, iar IFET-ul a predat activitatea în 1983 la IJPIPS, adică la industria locală, iar la Revoluție ne-am despărțit de fosta întreprindere și am rămas ca unitate de sine stătătoare: Romimplet (ro - de la România și implet - de la împletituri). Lucram doar pentru export, pentru că în acel an nimeni nu solicita pe plan intern produse. La vremea aceea produsul de top era un cărucior pentru păpuși, aveam mii de solicitări, aveau de lucru tâmplarii, împletitorii, fabrica care făcea partea textilă și era o bucurie nu doar pentru copii, ci pentru toată lumea“, îşi aminteşte Galu Măicuţa, directorul societăţii.

Tot în amintirea vremurilor bune, când în punctele de lucru din Vladimirescu, Sântana, Chişinău Criş şi Sepreuş se lucra la capacitate maximă, merită menţionat faptul că existau peste 100 de muncitori împletitori, iar azi mai mult de 80% din cetăţenii acestor localităţi îşi primesc pensia mulţumită activităţii desfăşurate în secţia de împletituri.

În prezent, mai sunt doar 12 muncitori, cei mai devotaţi, unii dintre ei cu vechime de 40 de ani în acest domeniu. „Am trecut printr-o perioadă foarte grea timp de 10 ani, dar nu am vrut să facem lichidarea acestei societăți tocmai din dorința de a arăta că împletiturile vor fi apreciate peste ani și în România. Şi iată că de 5 ani produsele noastre sunt căutate. Suntem mândri atunci când ne sună cineva și ni se cere ceva deosebit. Ceea ce expunem de obicei la târguri nu este nici 10% din ceea ce realizăm. Ne bucurăm că la târguri și expoziții mâna de lucru a acestor oameni este apreciată, dar suntem triști pentru că munca nu este plătită la justa valoare“, afirmă Măicuţa Galu.

Piaţa externă ne-a scos pe tuşă

Sute de obiecte lucrate cu migală ajungeau cândva în ţări precum Germania, Austria, Italia, Belgia, Olanda, Suedia, Elveția, Franța, Israel, SUA etc. Ele ar fi şi azi apreciate, însă preţul prea mare ne scoate de pe piaţă. Statul nu este dispus să susţină un asemenea sector, de vreme ce activităţile meşteşugăreşti sunt impozitate ca orice activitate comercială.

„Am ajuns să vindem mult în țară și mai puțin la extern. Trimitem mici cantități partenerilor noștri de suflet străini care nu înțeleg de ce nu le mai livrăm marfă. Nu le putem spune că suntem în pierdere. Au crescut mult costurile, impozitele pe venit au crescut mult or, când noi suntem pe muchie de cuțit sau chiar în pierdere, 3% este mult. Existăm datorită faptului că ne-am dat seama că exportul va scădea, costurile în România crescând, că vom fi scoși de pe piața externă din cauza prețului prea mare și că trebuie să facem altceva ca să existăm. Acel altceva a fost să creăm de fiecare dată ceva nou, am ascultat cerințele cumpărătorilor, chiar dacă a durat câțiva ani, și am creat ceea ce cere comunitatea. Spre exemplu, coșurile pentru bicicletă sunt acum foarte la modă, pe când altădată le făceam doar pentru export“, spune directorul societăţii Roimplet SA.

Răchitării puţine, costuri ridicate

Cu ani în urmă răchităriile unităţii se întindeau pe 200 ha. Faptul că unitatea nu mai deţine propriile răchitării complică de multe ori situaţia şi, desigur, umflă preţul final al produselor. Astăzi împletitorii sunt nevoiţi să apeleze la proprietarii de terenuri care nu au desfiinţat răchităriile şi la foştii colaboratori care şi-au înfiinţat plantaţii, iar costul variază în funcţie de calitate de la 1 leu la 5 lei/kg. Chiar şi aşa, din experienţă spun celor care vor să cultive răchită că o astfel de plantație nu este o pierdere. Ea poate fi valorificată în unitățile care încă mai există și care se mai ocupă de împletituri sau poate fi livrată la export. Dar cu siguranță nu va rămâne nevalorificată“, afirmă directorul unităţii.

Pentru ca firul de răchită să fie înnobilat şi transformat într-un obiect util sau decorativ el trece printr-un întreg proces de prelucrare. „Răchita recoltată este transportată în secția de producție, are loc operația de sortare, pe dimensiuni și grosimi, după care se depozitează afară sau în spații aerisite unde aerul circulă, pentru a se usca natural. Răchita poate să urmeze două căi: necojită, exact în starea în care s-a recoltat sau decojită. Răchita care nu este cojită se folosește doar după ce a trecut prin procesul de prelucrare, adică a fost opărită între 4 și 10 ore, în funcție de vechimea ei. Cu cât răchita este mai proaspătă se fierbe mai puțin și cu cât este mai veche cu atât se fierbe mai mult. După fierbere urmează procedura de decojire, apoi materialul poate fi despicat, rindelat și, în final, are loc operaţiunea cea mai importantă – împletirea“, explică Măicuţa Galu.

Cei care au înţeles potenţialul acestei nişe şi faptul că pot deveni furnizori de materie primă pentru astfel de unităţi îşi pot înfiinţa propria răchitărie. Vorbim de specia Salix Rigida care se cultivă ca orice plantaţie cu distanţă între rânduri şi între butaşi. Trebuie avut însă în vedere că în primul an nu se recoltează nimic, în schimb plantaţia este ţinută sub observaţie, săpată, toaletată. În al doilea an se pot tăia câteva fire mai înalte, ce pot fi folosite la coşuleţe mici, şi abia în al treilea an plantaţia intră pe rod. De acum urmează doar întreținerea împotriva dăunătorilor şi recoltatul care se face toamna, după căderea frunzelor sau primăvara, înainte de a intra în vegetație.

Patricia Alexandra POP

Abonează-te la acest feed RSS