În acest număr al revistei vom aborda un subiect de sezon, să zicem, descrierea și tratamentele pentru organismele dăunătoare de carantină la tomatele cultivate în spații protejate. Potrivit definiției Autorității Naționale Fitosanitare, organismele dăunătoare de carantină sunt bolile și dăunătorii care prezintă potențial risc economic pentru o anumită zonă și fac obiectul unui control oficial; în România, acestea sunt reglementate prin HG 563/2007 care transpune în plan intern Directiva 29/2000 a Uniunii Europene. La tomate în spații protejate avem deocamdată prezenți în România doi dăunători și 3 agenți patogeni care fac obiectul controlului special exercitat de structurile ANF. În articolul de față vom vorbi despre cei doi dăunători de risc prezenți în culturile de tomate de sere, solarii, adăposturi.

Omida fructificațiilor (Helicoverpa armigera-Hubner)

Plante gazdă: dăunătorul este prezent în România pe suprafețe mari și atacă peste 120 specii de plante cultivate și spontane (tomate, ardei, bame, mazăre, fasole, garoafe, gura leului etc.).

Descriere: oul – alb sau gălbui, la final verzui sau chiar maron închis, de 0,4-0,5 mm, ornat cu striațiuni; larva – corp de 30-40 mm, verzui până la roșcat-violet sau brun-închis, cu 5 dungi și „desene“ cu umbre colorate în verde, galben-pai și roz murdar până la maron roșcat ori chiar negru; pupa: 14-18 mm lungime, de culoare maron stacojiu, cu doi spini în formă de cârlig în partea posterioară; adult – corp verde-gălbui, brun-deschis sau brun-închis, de 12-18 mm, cu anvergura aripilor de 35-40 mm. Aripile anterioare prezintă la exterior 7-8 pete negricioase dispuse în linie și o bandă transversală cu contur neregulat, brun-închisă. Aripile posterioare sunt mai deschise la culoare, cu o margine lată brună, ușor pală pe alocuri; nervurile au la bază o pată în formă de virgulă, de aceeași culoare.

Biologie: iernează ca pupă în sol, la adâncimea de 7-25 cm, înfășurată într-un nucleu din pământ. Fluturii zboară spre seară și noaptea, hrana preferată fiind nectarul florilor. O femelă depune pe frunzele, tulpinile și inflorescențele plantelor gazdă în medie 500-1.000 de ouă, care eclozează în trei zile, la 22,5°C. Perioada larvară are durată variabilă: 18 zile la 22,5°C și în jur de 50 de zile la 17,5°C.

Simptome: larvele se hrănesc cu frunze pe care le devorează, iar mai târziu pătrund în fructe, sapă galerii, unde lasă excremente. Tomatele atacate cad prematur sau se infectează cu agenți patogeni.

Măsuri: preventive – inspecția frecventă a culturii, închiderea serelor pe timpul nopții, îndepărtarea buruienilor din cultură și din proximitate; curative – tratamente cu Alverde – 1,0 l/ha în 1.000 l apă /ha, Match 050 EC-100 ml/hl, Voliam Targo – 0,6-0,8 l/ha.

Musca minieră californiană (Liriomyza trifolii-Burgess)

Plante gazdă: specie polifagă, prezentă la peste 20 de specii de plante gazdă.

Descriere: ou – sferic, albicios la depunere și apoi cenușiu-translucid; larva – apodă, acefală, de 3 mm lungime, transparentă în prima fază a dezvoltării, apoi galben-portocalie, cu două stigme triunghiulare; pupa – ovală, ușor turtită ventral, de 1,8-2,3 mm, de culoare galben-portocalie până la maron-auriu; adult – muscă mică (1,3-2,3 mm), neagră-cenușie, cu femelele mai mari decât masculii. Aripile, cu nervurile negre, nu depășesc lungimea corpului. Scutelul și perii ventrali sunt galbeni, iar pronotul și scutul sunt de culoare neagră cu reflexe cenușii.

Biologie: Adulții zboară dimineața, iar copulația are loc la 24 de ore de la apariție. Femelele trăiesc 15-30 zile, interval în care depun 25-640 de ouă, câte 17 pe zi. După 2-5 zile apar larvele, iar acestea sapă mine în țesutul frunzei, unde rămân 4-7 zile. Împuparea, care durează 10-12 zile, are loc în stratul superficial al solului de lângă planta gazdă. În spațiile protejate, dăunătorul dezvoltă mai multe generații pe an, care se și surapun (de regulă, la 15-20 de zile apare câte o generație).

Simptome: principalele semne sunt galeriile sau minele sinuoase, foarte răsucite și de formă neregulată de pe frunze. Înțepăturile de hrănire apar ca niște adâncituri circulare, albicioase, iar cele pentru pontă sunt mai mici.

Măsuri: preventive – controlul materialului de plantare, distrugerea resturilor vegetale, dezinfectarea solului și incintei, monitorizarea culturilor pentru detectarea dăunătorului; curative – Apache – 0,15 l/ha, Safran 1.8 EC – 0,9 l/ha în 1.000 l apă, Vargas 1.8 EC – 0,9 l/ha în 1.000 l apă, Actara 25 WG (aplicat la sol) – 0,8 kg/ha preventiv și curativ, la 4-5 zile de la plantarea răsadurilor în solarii, Vydate 10 L – 10 l/ha, Voliam Targo – 0,6-0,8 l/ha, Sanomectin Pro 1,8% – 60-80 ml/hl.

Alți dăunători de carantină prezenți în spațiul european, dar nu și în România

Potrivid ghidurilor elaborate de Autoritatea Națională Fitosanitară, lista organismelor de carantină prezente în Europa, deci inclusiv cu risc de a se extinde în România, cuprinde următorii dăunători:

• Musca minieră sud-americană (Liriomyza huidobrensis – Blanchard): Austria, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Elveția, Ungaria, Italia, Malta, Muntenegru, Olanda, Polonia, Portugalia, Serbia, Spania, Turcia;
• Minierul tomatelor (Liriomyza sativae-Blanchard): Turcia;
• Noctuidul mediteraneean (Spodoptera littoralis-Boisduval): Cipru, Franța, Grecia, Italia, Malta, Portugalia, Spania, Turcia;
• Viermele tutunului (Spodoptera litura-Fabricius): Rusia;
• Nematozi, Meloidogyne chitwoodi Golden et al.: Belgia, Franţa, Germania, Olanda, Portugalia, Turcia.

Dăunători non-carantină prezenți în cultura de tomate, în spații protejate, inclusiv în România

• Acarianul tomatelor (Aculops lycopersici Tryon)
• Păduchele castraveților (Aphis gossypii Glover)
• Păduchele pătat al cartofului (Aulacorthum solani-Kaltenbach)
• Buha gamma (Autographa gamma-L.)
• Musculița minieră a mazării (Chromatomyia horticola Goureau)
• Tripsul californian (Frankliniella occidentalis-Pergande)
• Molia tomatelor (Lacanobia oleracea L.)
• Musculița minieră a frunzelor de tomate (Liriomyza bryoniae -Kaltenbach)
• Păduchele păstârnacului (Myzus ornatus Laing)
• Ploșnița verde a legumelor (Nezara viridula L.)
• Păianjenul lat (Poliphagotarsonemus latus Banks)
• Buha cucurbitaceelor (Spodoptera exigua -Hübner)
• Păianjenul roșu comun (Tetranychus urticae Koch.)
• Tripsul tutunului (Thrips tabaci Lind.)
• Musculița albă de seră (Trialeurodes vaporariorum Cockerell)
• Molia minieră frunzelor (Tuta absoluta Meyrick)
• Nematozi galicoli (Meloidogyne spp.)

(sursă: ghid Autoritatea Națională Fitosanitară)

Maria B0GDAN

Acarianul tomatelor sau acarianul de bronz al tomatelor (Aculops lycopersici)

Biologie: Din cauza dimensiunilor reduse, dăunătorul este pus în evidență doar cu lupa sau la stereomicroscop. Sursele de infestare a plantelor tinere, cu precădere în sere, sunt populațiile de acarieni supraviețuitoare pe resturile vegetale sau acarieni introduși odată cu răsadurile. Într-un ciclu de vegetație se dezvoltă până la șapte generații. Femelele trăiesc câteva săptămâni și depun până la 50 de ouă; din cele fertilizate apar deopotrivă masculi și femele, iar din ouăle nefertilizate apar doar masculi. Condițiile favorizante sunt 30% umiditate atmosferică și temperaturi de 21-25°C.

Simptome: infestarea începe de la frunzele bazale care se brunifică și se vestejesc. Pe măsura dezvoltării populației de acarieni, atacul urcă spre vârful plantei, provocând uscarea totală. Hrănirea cauzează încrețirea și, necrozarea frunzelor, căderea florilor, ruginirea fructelor și în final, cum spuneam, moartea plantelor.

Tratamente: curățarea serelor și echipamentelor între ciclurile de cultură, aplicarea tratamentelor la structura serelor, utilizarea soiurilor rezistente la acarieni, controlul buruienilor (din interiorul și exteriorul serelor), tratamente chimice cu Apache (0,15-1 litru/ha).

Molia tomatelor (Lacanobia oleraceae)

Descriere: adultul are 35-45 mm la deschiderea aripilor; cele anterioare sunt maron-roșcat până la mov-maroniu, cu o stigmă gălbuie, iar cele posterioare sunt gri-maronii, mai închise spre margine. Larva se dezvoltă până la 40 mm lungime, fiind de culoare verzuie, gălbuie sau brun-roșcată, cu cap verde deschis în primele stadii și albicios sau maroniu deschis, marmorat, în stadiile terminale. Corpul prezintă pete mici albe și câteva negre, linii dorsale palide, cea spiraculară fiind lată, galbenă sau galben-portocalie.

Biologie: avantajul, dacă se poate numi avantaj, este că dăunătorul are capacitate redusă de a coloniza alte plante decât cea sau cele pe care a apărut, deci atacul poate fi localizat. Adulții zboară doar noaptea, iar ziua se ascund în crăpăturile solului. Femelele depun aproximativ 1.000 de ouă, în grupuri de 60-300, pe partea inferioară a frunzelor. Acestea eclozează în 8-10 zile. Larvele trec prin 5-7 stadii, ajungând la completa dezvoltare în 33-39 de zile. La început sheletuiesc frunzele, iar în ultimele stadii devorează frunzele și uneori tulpina, care se va frânge apoi ușor. În fructe sapă orificii mari. Împuparea (cocon mătăsos) se realizează în locuri uscate, cum ar fi stâlpii din lemn sau resturi de plante.

Simptome: frunzele sunt atacate până la nervuri, iar în tulpini și pe fructe apar galerii săpate de larvă.

Tratament: ca măsuri preventive, menționăm închiderea serelor pe timpul nopții pentru prevenirea pătrunderii adulților și îndepărtarea buruienilor din interiorul și exteriorul spațiilor protejate.

Musca minieră a frunzelor de tomate (Liriomyza bryoniae)

Descriere: adultul (2-3 mm) are corpul acoperit de perișori scurți, este de culoare neagră-brună pe partea dorsală, de altfel ca și capul și toracele. Pe abdomen și torace prezintă dungi late, galbene. Aripile sunt mai lungi decât abdomenul, translucide. Larva este mică, fără picioare toracice sau abdominale și fără capsulă cefalică, de culoare galbenă-verzuie ori crem.

Biologie: dăunătorul are mai multe generații pe an, fiecare având nevoie de 17-25 de zile pentru un ciclu complet. La 1-3 zile de la apariție și de la împerecherea insectelor, femelele depun câte 50-100 de ouă pe fața superioară a frunzelor. Larvele eclozează după 5-11 zile, dezvoltarea având loc în următoarele 8-11 zile; la completa dezvoltare părăsesc frunza, pătrund în sol, se împupează, stadiu ce presupune alte 4-8 zile.

Simptome: larvele minează galerii sinuoase în frunze, inițial de culoare albă, iar mai târziu brune. Excrementele (negre) sunt depuse în zona mediană a galeriei, sub forma unei linii întrerupte foarte des. Frunzele atacate se usucă parțial sau total și cad. Când minează și tulpina plantelor, acestea se ofilesc și se usucă.

Tratamant: ca măsuri preventive sunt citate utilizarea răsadurilor neinfestate, distrugerea resturilor vegetale, dezinfectarea solului și a incintei, iar ca tratamente chimice se recomandă Voliam Targo (0,6-0,8 l/ha), Affirm (1,5 kg/ha) și Actara (0,05% sau 0,250 kg la 100 mp), aplicat la sol, preventiv și curativ.

Ploșnița tomatelor (Nezara viridula)

Descriere: Specie invazivă, prezentă în România din anul 2010, periculoasă mai ales pentru faptul că este vector de virusuri. Adultul (12-16 mm) este de culoare verde deschis, mai rar galben, brun sau roșcat, cu puncte albe mici pe marginea anterioară a scutelului. Nimfele au cinci stadii care se dezvoltă pe parcursul a 30 de zile. Culoarea se schimbă progresiv, de la negru, în primul stadiu, cu numeroase pete albe, aranjate în linii paralele pe partea dorsală, până la verde deschis, în ultimul stadiu.

Biologie: adulții migrează primăvara din zonele învecinate în spațiile protejate, atacând culturile. În ambele faze (nimfă și adult) se hrănesc prin extragerea sevei plantelor. Femelele depun 30-130 de ouă grupate pe fața inferioară a frunzelor, perioada de incubație fiind de 20 de zile. În primul stadiu nimfele stau grupate la locul de eclozare și nu se hrănesc, dar în  stadiile patru și cinci se răspândesc în cultură.

Simptome: atacă tulpina, frunzele, lăstarii, fructele. Pe fructe se observă orificii realizate prin perforarea și sugerea țesuturilor, care se transformă apoi în pete minuscule, dure, maronii sau negre. Fructele nu se mai dezvoltă, rămân mici și se stafidesc. Prin injectarea salivei toxice se imprimă un gust și miros neplăcut, iar țesuturile degradate rămân ferme dacă tomata ajunge la maturitate.

Măsuri preventive: controlul riguros al buruienilor, utilizarea de soiuri sau hibrizi rezistenți la atac și rotația culturilor.

Maria BOGDAN