Ciobanul Tudorică păstorește o fermă de producție de ovine din rasa Țigaie, situată în zona comunei Balta Doamnei, județul Prahova, cu o capacitate de aproximativ 1.800 de capete. La o primă vedere, am zis că fermierul se bucură din plin de produsele rezultate în urma exploatării oilor: lână semifină, carne, lapte. Dar lucrurile nu stau deloc așa…

Oile sale sunt animale relativ ușor de crescut, nu sunt pretențioase cu privire la tipul de hrană și au o rezistență crescută la boli și la zonele unde precipitațiile sunt foarte mari. Anul trecut a fost mai secetos, prețurile mai mari, dar, cu toate acestea, ciobanul Tudorică nu s-a împrumutat la bănci pentru a le cumpăra furaje. „Când m-oi împrumuta, le și vând. Un bătrân din sat mi-a dat un sfat: pentru 500 de oi, 500 de milioane să ai economisiți la CEC, pentru că nu se știe când vei avea un an mai greu și trebuie să treci peste necaz. Oile pe care le am le țin și cu biscuiți Eugenia“, spune fermierul. Pășunea oferă cel mai ieftin furaj.

„De Paște nu am vândut. Nu am stricat mieii din cauza pieilor“

„De trei ani de zile nu le mai mulgem pentru că nu mai este forță de muncă. Creștem miei și vindem o dată pe an la arabi“, ne împărtășește Tudorică metoda găsită în momentul de criză. O altă strategie folosită pentru a eficientiza producția este renunțarea la a mai sacrifica miei, din motive obiective: „De Paște nu am vândut. Nu am stricat mieii din cauza pieilor. Dacă tai, trebuie să jupoi, rămân cu ditamai stivă de piei, ce fac? Așa, îi dau vii la Constanța.“

Oile din rasa Țigaie produc o lână fină, ce poate fi folosită la confecționarea păturilor și a stofelor mai groase. Dar acestea sunt doar amintiri din Epoca de Aur. „Acum, toți ciobanii stau cu stavilă de lână, nu ne întreabă nimeni. Pe timpul lui Ceaușescu, când plecau cei care le tundeau, erau verificați să nu înfășoare lână pe foarfece, să o fure“, povestește cu nostalgie Tudorică, care este convins că în alte țări lâna nu este un calvar pentru ciobani.

Acesta ne-a povestit că a fost împreună cu alți fermieri într-o excursie organizată de ministrul Agriculturii de la vremea respectivă, Valeriu Tabără, în Franța, cu prilejul unei expoziții. A vizitat ferme, fabrici, a fost foarte frumos. Dar recent, în timp ce se uita la televizor, Tudorică a revăzut locurile de atunci, în cadrul unui reportaj în care se prezenta o tehnologie nouă de plantat în solarii. „Săpau niște șanțuri, puneau lână, apoi pământ și plantau răsadul de roșie. Rezultatul este unul de excepție, fructele erau de calitate. Am zis să pun și eu câteva fire, ca un experiment. Nimeni nu s-a născut deștept.“

Cât privește viitorul ciobăniei în România, ciobanul nu mai este tot așa de optimist. „I-aș mulțumi lui Dumnezeu să fim sănătoși, să trăim. Tinerilor nu le mai place la oi, dar oaia e bună și banii nu au miros. Asta e treaba“, conchide acesta.

Anca LĂPUȘNEANU

Exportul mieilor este mai profitabil decât vânzarea lor pe piața internă, consideră mai mulți crescători din județul Botoșani, care au preferat să dea animalele intermediarilor în loc să le sacrifice pentru piața internă. Prețul mediu al mieilor în viu preluați pentru export a ajuns la 17-18 de lei pe kilogram.

Frații Maxim și cele 600 de oi, rasa Karakul

Vasile Maxim, un tânăr 25 de ani, creşte peste 600 de oi în ferma pe care o deține împreună cu fratele său în comuna Știubieni, județul Botoșani. Are pregătiți pentru comercializare puțin peste câteva sute de miei, pe care i-a hrănit cu porumb, lucernă şi paie de grâu. A încercat pe piața locală în perioada Paștelui, dar cererea a fost mică, așa că speranța rămâne piața arabă.

„Eu de mic copil am văzut la tatăl meu pasiunea aceasta față de animale, mi-a plăcut și de aceea o moștenesc și eu. Este o pasiune foarte frumoasă și sperăm să o putem duce mai departe. 2022 a fost un an foarte greu, secetă mare, s-au scumpit toate cu cca 50%. Pe 1 martie au început fătările în fermă noastră și încă nu s-au terminat, iar anul acesta am vândut mielul cu 18 lei/kg în viu, iar în carcasă cu 35 lei/ kg. Avem furaje proprii, dar mai și cumpărăm, când nu ne ajung. Efectivul cel mai mare pe care l-am avut de-a lungul timpului a fost de 800 de oi, iar în prezent avem 600 de oi, rasa Karakul. Sperăm pe viitor să mărim efectivul de animale. Rasa aceasta este mai plăcută, așa am prins drag de ele“, încheie Vasile Maxim, crescător de oi karakul din județul Botoșani.

„Cât ne țin mâinile să muncim, muncim!“

Un alt crescător tânăr, în vârstă de 23 de ani, care alege exportul către arabi este Velentin Chelariu, din comuna Santa Mare, județul Botoșani. Acesta spune că la fel au procedat toți crescătorii de ovine din zona Botoșaniului, pentru că le este mai avantajos decât să abatorizeze și apoi să vândă carcasa la un preţ greu de acceptat de către majoritatea clienților.

„În acest moment am un efectiv de 350 de oi, cu tineret aproximativ 400 de capete, rasa Karakul. Anul acesta fătările s-au prezentat bine, mai spre sfârșit a fost greu, când a venit ninsoarea la sfârșitul lui aprilie. Anul acesta prețul mielului a ajuns undeva la 17 lei/kg în viu. Am vândut doar în perioada Paștelui. Mai așteptăm, mai bine îi vindem pe toți odată, spre sfârșitul anului. Oricum arabii plătesc mai bine. 2023 a avut un început bun, dar pe parcurs mai vedem, anul trecut ne-am descurcat mai greu, a fost un an secetos, o iarnă dificilă în ceea ce privește nutrețul, furajele, dar ne descurcăm. E plăcerea acesta de a crește animale, dar cât ne țin mâinile să muncim, muncim!“

După perioada Paștelui există o cursă contracronometru printre crescătorii de animale în găsirea unor cumpărători cărora să le dea efective mari de miei. Cu cât trece timpul, cu atât scad șansele de a obține un preț convenabil. Totodată, crescătorii de ovine care scapă acest tren al vânzărilor pentru export, prin intermediari, se tem că spre toamnă vor fi nevoiți să vândă cârlanii la prețuri extrem de mici.

Beatrice Alexandra MODIGA

Ion Agafiței, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine, Ovis Mold Vaslui, ne prezintă mai multe amănunte despre asociație, dar și despre situația actuală a sectorului zootehnic și a fermierilor, interlocutorul nostru fiind el însuși un cunoscut crescător de oi de rasă din județul Vaslui și din zona istorică Moldova.

Președintele Asociației Ovis Mold din Vaslui, Ion Agafiței, are un efectiv de 1.000 de capete, rasa Karakul neagră brumărie, iar de mic copil a moștenit această îndeletnicire.

„De mic copil, la părinți am avut animale, am crescut între animale, după ce m-am căsătorit mi-au dat părinții în jur de 100 de oi, iar de atunci tot le-am înmulțit. Am un băiat care este inginer zootehnist și muncește în fermă cu mine. Și el va duce mai departe ferma de animale“, specifică crescătorul vasluian.

7 lei de tuns o oaie, prețul bun oferit de echipa de tuns oi

Probleme la asociație sunt tot timpul, dar încearcă să le rezolve în beneficiul fermierilor, adaugă Ion Agafiței.

„Noi ne luptăm cu sistemul, am făcut o cooperativă, iar în ultima vreme am încheiat un contract cu o echipă de tuns oi. A fost o firmă de tuns care a lucrat până de curând în Spania, dar s-a retras în județul Vaslui, acasă. Tunsul unei oi ajunge să fie 7 lei, un preț bun!“

În asociație sunt în jur de 45.000 de oi, cu 170 de fermieri, iar pentru aceștia 2022 a fost un an foarte dificil, mai specifică crescătorul vasluian.

„În județul Vaslui am avut probleme cu seceta, a fost lipsă de nutreț, de cereale, a fost foarte greu. În ceea ce privește prețul mielului, până la 1 iunie 2022 a fost un preț foarte bun, iar după această perioadă a fost un preț foarte slab. De la 17-18 lei/ kg a scăzut la 12 lei/ kg. Anul acesta, deocamdată, prețul este 17 lei/ kg, un preț normal.“

Față de acum 10 ani, efectivele de animale au scăzut cu 20%, iar una dintre cauze este lipsa forței de muncă, a ciobanilor, încheie Ion Agafiței. „De regulă, oile care au fost mai puține s-au strâns grămadă la fermierii mai mari. În asociația noastră predomină rasa Karakul, dar avem și Țurcana românească, Merinos de Palas, Île-de-France și trei rase de capre, dar și Țurcana albă; în principiu, avem cam toate rasele care se găsesc în România. Sfatul meu pentru tineri ar fi să se apuce să crească animale, cu toate că este o muncă grea, dar până la urmă, când vor trage linie, vor fi mulțumiți. Cea mai mare problemă în zootehnie este lipsa ciobanilor. Au fost, dar au plecat în străinătate și au îmbătrânit.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Filip Gheorghiță, un crescător de ovine din comuna Boțești, județul Vaslui, care are un efectiv de circa 250 de oi, spune că oieritul nu mai este profitabil pentru piața autohtonă, iar singura speranță a crescătorilor sunt exporturile.

Ciobanii din județul Vaslui nu au mai făcut profit cu mieii ca în alți ani și afirmă că exportul rămâne baza pentru supraviețuirea fermelor. Crescătorii de ovine spun că animalele care rămân nevândute după Sărbătorile Pascale pleacă spre țările arabe, unde clienții sunt serioși, cu toate că anul acesta prețul de 17 lei/kg în viu nu este unul bun.

17 lei/kg nu este un preț bun pentru crescătorii de ovine

„Fătările au început pe data de 15 februarie. A fost bine că a fost cald în februarie și martie, mai rău a fost când a venit zăpada în luna aprilie. Anul acesta nu am vândut în carcasă, dau doar în viu la arabi, de ani de zile. Am înțeles că acum costă 17-18 lei/kg, cu tot cu ANAF. Anul trecut a fost mai bine, deoarece am vândut cu 20 lei/kg, plus ANAF; prețul de 17 lei/ kg nu este unul satisfăcător pentru noi, crescătorii. Dacă nu ar fi piața arabă, ne-ar fi foarte greu“, specifică Filip Gheorghiță.

De la vârsta de 8 ani a păscut oile...

Pasiunea pentru oi e o moştenire de la părinţi, iar această tradiție trebuie dusă mai departe, specifică crescătorul vasluian.

„De la tata am prins drag de oi. De la vârsta de 8 ani am păscut oi, veneam de la școală, eram în clasa a IV-a, și mă așteptau oile acasă. Am început așadar de mic copil, cu un efectiv de 50 de capete, iar în prezent am ajuns la un efectiv de 250 capete, rasa Karakul.“

Karakulul de Botoşani, oaia cu depozit de grăsime la coadă

Dacă este să vorbim din punctul de vedere al ovinelor crescute în România, rasa Karakul de Botoşani are clar un specific aparte sau, ca să fim corecţi zootehnic, fenotipic arată diferit faţă de celelalte rase.

Particularitatea Karakulului de Botoşani vine din faptul că este o oaie cu depozit de grăsime la coadă, care îi conferă o altă compoziţie tisulară a carcasei, aspecte pe care a mizat și crescătorul din județul Vaslui.

„Rasa aceasta este mai pretențioasă, dar mi-a intrat în sânge; este mai mult de muncă, poate de asta am prins drag de ea. Producția de lapte nu este ca la Merinos de Palas, dar e mult mai bine cu mieii, cu frumusețea lor, îți intră în sânge și nu mai poți să te lași!“

Când a izbucnit războiul din Ucraina, prețurile la cereale au sărit în aer. Odată ce piața a fost inundată de cereale ucrainene, prețul pe bursă a scăzut.

„E greu, e foarte greu, grăunțele au ajuns la 2 lei/kg. Avantajul nostru cu războiul a fost că au venit ucrainenii și au scăzut prețurile. Dar, dacă era să mergem la 3 lei/kg, cum vor fermierii, cred că renunțam la jumătate din efectiv“, încheie crescătorul de oi din Vaslui.

Beatrice Alexandra MODIGA

Corina este o tânără de 15 ani din județul Botoșani, care are grijă de oi alături de părinții săi, crescători cu o veche tradiție în județ. Familia Chelariu din comuna Santa Mare, sat Rânghilești, are un efectiv de 370 de oi din rasa Karakul. Tânăra a învățat de la părinții săi încă de la o vârstă fragedă cum să aibă grijă de animale, cum să fie un om de bază la stână și nu concepe să trăiască departe de mioare.

Corinei îi place viața la stână și îndrăgește animalele de la fermă. Pe viitor, chiar dacă vrea să-și continue studiile, nu vrea să se îndepărteze de fermă și de familie.

„Mă mândresc cu acest lucru, îmi place viața la stână, este frumos și îndrăgesc foarte mult animalele“, mărturisește Corina, fiica lui Chelariu Petrică Valentin, crescător de ovine din Santa Mare, județul Botoșani.

Elevă în clasa a VIII-a, Corina vrea să își continue studiile la Liceul Pedagogic. „Sunt colegi care mă și jignesc uneori, dar le spun mereu că este greu să ajungi unde am ajuns noi și este foarte mult de muncă. Mă mândresc cu acest lucru, nu mi-a fost niciodată rușine, chiar mă și laud cu meseria aceasta și o voi face în continuare. Vreau să rămân aproape de ele, să nu mă îndepărtez de acest sector“, specifică tânără.

Familia Chelaru a moștenit această îndeletnicire din străbuni, iar Corina vrea să o ducă mai departe.

„După școală, de obicei, după ce vin seara acasă, am de făcut sectorul la fermă și în weekend, dacă se poate, merg cu tata la stână. Pe viitor, voi vedea unde mă duce viața“, încheie Corina Chelariu.

Petrică Valentin Chelariu a început și el de mic copil viața la stână, iar în prezent deține un efectiv de 370 de oi din rasa Karakul. Chiar dacă acest sector este problematic, își găsește puterea să continue din pasiunea pentru mioare.

„Tata a avut oi, tot timpul am fost printre ele. Cel mai greu la fermă a fost în primul an de activitate, când am început“, adaugă crescătorul.

Deficitul de forță de muncă, mai precis de ciobani profesioniști, are un impact negativ asupra oierilor români. Meseria de cioban se potrivește numai pentru oameni pasionați de oi, viguroși, căliți, pricepuți și curajoși, adaugă botoșăneanul.

„Este foarte greu în acest sector, deoarece nu există forță de muncă. Dacă plătești oamenii și nu îți bați joc de ei, mai stau și la treabă, dar sunt și alții care vin și pleacă. După seceta de anul trecut, acum e o perioadă mai bună, chiar dacă ne-au necăjit ninsorile. Anul acesta kilogramul de miel a fost 40 lei de Paște, un preț bunicel, dar eu n-am vândut, am tăiat mai mult pentru pielicele, pentru cheaguri“, mai menționează fermierul din Santa Mare.

Rasa de ovine Karakul este foarte căutată, având un randament bun la lapte, dar adevăratele calități sunt în materie de lână. Pielicelele de Karakul sunt extrem de căutate atât la noi în țară, dar mai ales peste hotare.

„Karakul este o rasă care se adaptează foarte bine la noi în zonă, iar exemplarele sunt frumoase și ca pielicele, și ca animale. În ceea ce privește producția de lapte, ele merg în medie de la 400 grame până 700 de grame, nu este o oaie prea productivă, dar laptele este foarte gras și se obține o brânză bună din laptele de oaie din rasa Karakul“, conchide crescătorul de ovine Karakul.

Beatrice Alexandra MODIGA

Cine spune că doar bărbații sunt pasionați de creșterea oilor, că a fi cioban este o ocupație exclusiv masculină? Ciobănița pe care v-o prezentăm contrazice această paradigmă. Frumoasă, ieșită din tiparul vechi, tânăra Alina Voiniciuc are 20 de ani, locuiește în satul Burlești, comuna Unțeni, județul Botoșani, a terminat Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi“ din Botoșani, iar apoi s-a dedicat în totalitate acestei pasiuni pentru oi pe care a moștenit-o de la părinții ei, mari iubitori de animale. Păstorește o turmă de peste 500 de oi, reușind astfel să ducă mai departe tradiția familiei sale, moștenită din moși-strămoși.

Cu toate că satele românești duc lipsă de tineri agricultori și crescători, Alina mărturisește că este mândră de afacerea familiei și vrea să o dezvolte. Nu se simte obligată să facă asta și oricând ar putea alege o meserie mult mai bine văzută de opinia publică, însă îi plac foarte mult animalele și a decis să se dedice păstoritului din pasiune pentru agricultură.

„Deținem o rasă de oi Karakul de Botoșani, o rasă de carne, lapte și pielicele, și am pornit de la un efectiv de 50 de capete, iar în prezent am ajuns la un efectiv de 500 de animale. Pot spune că am crescut printre ele împreună cu bunicii. Părinți au adus această rasă de la părinții lor, deoarece pe atunci se căutau pielicele și lâna. Sunt mândră că m-am născut la țară și de părinții mei care m-au educat frumos. Anul trecut, fiind secetos, am cumpărat foarte multă hrană pentru animale, iar acum prețul la miel va fi de 35-40 lei/kg, iar cașul costă 32 lei/kg. Produsele le vindem la rulotă. Sperăm ca anul acesta să fie mai bun. Anul trecut nu a fost tocmai productiv pentru crescători deoarece nu era iarbă suficientă. A fost greu cu resursa de apă, dar când iubești ceea ce faci, nimic nu te va doborî. Vom continua cu zootehnia. Cu tot dragul merg la stână. Îmi doresc să continui ceea ce părinții au construit de-a lungul anilor. Să fii fermier nu este ușor, dar, dacă iubești din toată inima ceea ce faci, nimic nu ți se va părea greu“, specifică tânăra crescătoare din comuna Unțeni.

De ce mizează în continuare crescătorii din județul Botoșani pe rasa Karakul?

Karakul de Botoşani este rasa de oi care l-a impresionat pe Nicolae Ceaușescu, dictatorul comunist, atât de mult încât a promovat-o pentru a confecționa vestitele sale căciuli.

Karakul este vedetă și în bucătărie deoarece carnea acestor oi are o savoare deosebită. Mai mult, specialiștii în zootehnie susțin că lâna și carnea sunt marfă prețioasă de export în țările arabe, unde sunt extrem de apreciate. Tot specialiștii în zootehnie susțin că laptele oferit de oile din rasa karakul are cel mai mare conținut de proteine și grăsimi. Asta dă brânzeturilor un gust special, mai ales dacă sunt păstrate în cheag natural de miel.

Karakulul românesc sau de Botoșani este o rasă creată în perioada 1948-1988 la stațiunea Popăuți din județul Botoșani, prin încrucișarea dintre Țurcana neagră și brumărie cu berbecuți de Karakul aduși din Germania și URSS. În 1998, rasa a fost omologată și este răspândită în rândul crescătorilor de oi din Botoșani, Iași și Vaslui.

Beatrice Alexandra MODIGA

Când sună trenul în gara Vaslui, se aude până la Ion Țibireac acasă, la Muntenii de Jos. Acesta este un crescător adevărat în vârstă de 74 de ani, care iubește oile de când avea 8 ani. În urmă cu 10 ani, efectivul său de animale număra 5.000 de oi și 305 tăurași, dar în prezent a redus efectivul la doar 400 de oi, rasa Karakul, din lipsa forței de muncă și a vremurilor...

Ferma unde se fac simțiți anii bătrâneții

„Totul a început de la vârsta de 8 ani: vecinii aveau oi, noi nu aveam, am vândut doi cai, apoi am cumpărat în jur de 60 de oi! Am avut până la 5.000 de oi, 1.800 de miei și 305 tăurași în urmă cu 10 ani, dar în prezent am ajuns la un efectiv de 400 de oi, rasa Karakul, brumării și negre. Mi-a plăcut această rasă pentru că oile sunt mult mai frumoase decât celelalte, dar și pentru producția de lapte, care este în funcție de cum le selectezi; eu am oi Karakul care îmi dau și un kilogram de lapte; dacă nu ar avea lapte, nu ar crește mielul. Eu când am treabă, nici nu-mi este foame! Întâi fac treabă, mă duc la animale și, până nu le văd sătule, nu mănânc nici eu. Iar în zootehnie, dacă nu ești atent și te lași pe baza altuia să-ți facă treabă, falimentezi. Eu stau între ele și tot parcă nu sunt mulțumit“, își începe crescătorul vasluian fila de poveste.

A intrat în producție, ca agricultor, de la vârsta de 8 ani, iar la 74 de ani spune că niciodată nu a dus lipsă de forță de muncă ca acum, motiv pentru care nici nu a vândut mieii anul acesta!

„Niciodată nu m-am gândit să renunț! Oamenii buni au plecat în străinătate, sunt plătiți mai bine, noi nu-i putem plăti ca în afară. Am rămas mai mult aceia cărora le place șprițul, stau 3-4 zile sau o săptămână, pleacă, apoi vin alții. Acum, în perioada Paștelui, nu am tăiat niciun miel, nu am oameni cu cine să mulg oile, dar în zona Vasluiului se vinde în viu cu 17-18 lei/kg, iar până la toamnă scade prețul. Forța de muncă este cea mai mare problemă“, adaugă vasluianul.

Crescătorul vasluian, sancționat cu 600 de milioane de Direcția Muncii

Ion Țibireac este de părere că statul ar trebui să intervină și să subvenționeze sectorul zootehnic, ca urmare a lipsei ciobanilor și a exodului acestora.

„Mi-a venit control de la Direcția Muncii și mi-au găsit trei oameni în fermă, zilieri.

Mi-au dat amendă 600 de milioane, câte 200 milioane de persoană. Am făcut contestație, mi-au contopit două amenzi, dar una mi-a rămas. Mi-au zis să angajez oameni, eu le-am spus să-i angajeze ei, că eu îi plătesc, că ei azi vin, mâine pleacă, ba mai iau și cojocul și căciula, dacă nu ești atent mai iau și un miel în spinare și pleacă! Ar trebui statul să subvenționeze sectorul zootehnic. De exemplu, la 300 de oi să fie un cioban care să primească câte 2.000 lei cel puțin. Îi mai dau eu încă pe atât, dar să stea la oi. El preferă să meargă în străinătate, acolo câștigă mai mult, dar eu nu am cum să-i dau mai mult, trebuie să vând oile. Un cioban ajunge să mă coste pe lună 2.500 lei, plus mâncare, țigări, băutură, cazare. Într-adevăr, e greu și pentru ei.“

Rasa Karakul, căutată de arabi

Ion Țibireac a avut dintotdeauna Rasa Karakul de Botoșani și a făcut bani buni de-a lungul timpului.

„Eu am făcut bani de la oi, am vândut 12 ani material de prăsilă. Dădeam miei la selecție și de pe un berbecuț de prăsilă luam două vaci cu tot cu viței. Rasa Karakul o caută arabii, au său mult la coadă. Dacă nu le-am vinde arabilor mieii, cu subvenția pe care o primim ar trebui să renunțăm la oi de tot. Un berbec se duce la 120-130 kg, la vârsta de 3-4 ani, iar oaia la vârsta de 3 ani ajunge la cca 90 kg până la 100 kg. Din păcate, în țara noastră mulți nu mănâncă carne de miel, nici de oaie, dar care mănâncă o dată, mănâncă și a doua oară, este doar o concepție. Și laptele de oaie este mai gras ca laptele de vacă sau de capră“, specifică acesta.

„Anul 2022 a fost rău pentru noi, pentru Vasluiul nostru!“

Pe lângă ferma de animale, cunoscutul crescător de oi din județul Vaslui are și 100 ha cultură mare.

„Am aproximativ 100 de hectare teren arabil, 60 ha de lucernă, semăn porumb, ovăz. Previziunile pentru anul 2023 par a fi promițătoare. 2022 a fost un an foarte prost, nu am avut ploaie, porumbul nu s-a făcut, lucerna a fost puțină, dar ne-am descurcat cum am putut, am mai avut provizii din anii din urmă, a fost rău pentru noi, pentru Vasluiul nostru!“

Fără subvenție în anii următori, rămâne pământul pârloagă

În comparație cu efectivul de animale care a fost în anii ’90, în prezent abia dacă mai este un efectiv de 20%, adaugă fermierul.

„După Revoluție am fost la București cu cei de la Direcția pentru Agricultură Vaslui, au zis să meargă și un țăran la o ședință la Cotroceni. Încă de atunci am spus: „Domnule președinte, subvenționați medicamentele, că bântuie râia și păduchii în oi și o să rămânem fără animale în țară!“ Atunci am primit răspunsul scurt cu... nu există fonduri la bugetul de stat și nu ne pot ajuta. Din păcate, de câțiva ani buni efectivele de animale au scăzut drastic. După cum se vorbește că e posibil să nu mai dea nici subvenția în anii următori, rămâne pământul pârloagă, iar animalele vor dispărea“, încheie Ion Țibireac, unul dintre cei mai prosperi crescători de oi din județul Vaslui.

Beatrice Alexandra MODIGA

În satul Horlești, din comuna Rediu, județul Iași, Petru Omușoru face ciobănie cu spor și pasiune de cca 40 de ani. În perioada de dinaintea Paștelui i-am făcut și noi o vizită La Stâna Omușoru, astfel am aflat că are 600 de oi, un efectiv redus de la 1.300 anul trecut, și două rase, Karakul și Țurcană.

„Povestea mea cu ferma de oi nu pot spune că este de când m-am născut, dar oricum de la o vârstă mai tânără. Când m-am apucat aveam în jur de 40 de oi, care au rămas de la părinți, rasa Karakul, iar în prezent am un efectiv de 600 de oi, două rase, 200 Karakul și 400 Țurcane. Plăcerea mea a fost de a crește oi, vorba aceea astăzi 10, mâine 20, poimâine 30, altceva nu prea ai ce face la țară. Am optat pentru rasa Karakul pentru că era o perioadă când pielicele se căutau și aveau valoare. În plus, acesta era specificul zonei noastre, iar în prezent am mers pe rasa Țurcană pentru că se întreține mult mai ușor și produce mult mai mult lapte“, adaugă Petru Omușoru.

În momentul când i-am făcut și noi o vizită era spre sfârșitul lunii martie. Astfel am aflat că fătările erau finalizate aproape de 100%, în jur de 450 de miei. Cât va costa kg de carne miel în viu sau în carcasă aflăm chiar de la crescătorul ieșean.

„Oile au fătat bine, au fost date la montă mai târziu, nu am avut furaje pentru că anul trecut a fost secetă și ca să le cumpărăm hrană nu ne-am permis. Le-am adus pe câmp la 1 martie. Mieii au greutatea de la 6 la 9 kg, am și mai mici pentru sacrificare. Kilogramul de miel anul acesta cred că o să fie 40 lei, după cheltuielile pe care le-am făcut noi. Acest preț ar fi mulțumitor, dar nu știu cum va fi pentru cumpărător. În acest moment am 450 de miei, care ajung atât pe piața națională, cât și pe cea internațională. Acum kilogramul în viu este între 18 și 25 lei; pe perioada verii cred că prețurile vor fi mai mici“, specifică ieșeanul.

„Nu mai avem furaje!“

Anul trecut a fost foarte greu pentru crescătorii de animale deoarece a fost secetă mare, iar statul nici nu prea îi ajută, adaugă crescătorul din comuna Rediu.

„La doi ani consecutivi de secetă, statul nu ne-a ajutat cu nimic, iar subvențiile nu ni le dă la timp. La ora actuală noi nu am luat subvenția, avem o schemă la ecologic și încă nu ne-au băgat banii în cont. Nu mai avem furaje, seceta se vede, încă nu plouă și suntem obligați să ieșim la câmp pentru că nu mai avem cu ce le întreține acasă. Pentru 2022 preconizăm să fie mai bine, să fie un an mai bun, dar pe moment nu se vede anul bun pentru că nu plouă.“

Zootehnia, o știință exactă

Petru Omușoru este de părere că pentru tinerii din ziua de astăzi este greu să studieze zootehnia pentru că în agricultură pașii sunt foarte grei.

„La noi în România este o agricultură foarte lentă, nu avem o agricultură accelerată astfel încât tinerii să vină înspre agricultură sau spre zootehnie. Eu acum nu m-aș apuca de zootehnie pentru că este foarte greu. Ca să faci zootehnie trebuie să fii detașat, să îți placă prea mult animalele ca să poți să le ții. Dacă le ții doar pentru bani nu merită. Greu a fost tot timpul, dar mi-a plăcut, nu prea am stat la tânguială să văd când e greu și când e ușor. Noi tot am sperat că o să fie mai bine, de la un an la altul. Anul trecut am avut un efectiv de 1.300 de oi, dar am împuținat, am redus la jumătate din lipsa furajelor, dar și a oamenilor; este o problemă mai mare ca oricare, dacă nu ai oameni să lucreze, nu ai ce face, aici e ca la matematică, dacă nu știi, nu te apuca, dacă nu știi tabla înmulțirii, nu te duci la piață“, încheie crescătorul de oi din județul Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

În inima Ardealului, acolo unde se întâlnesc dealurile cu munții Transilvaniei, există un loc pitoresc, autentic, pe care nici măcar modernismul zilelor noastre nu a reușit să-l deformeze, Mărginimea Sibiului. Oieritul este cea mai întâlnită îndeletnicire în această zonă, ne spune Ionuț Lungu, un tânăr crescător al locului care ne prezintă ferma familiei.

Ținutul stării de bine

„Întotdeauna familia mea a crescut animale, dar în urmă cu 10 ani părinții mei au hotărât să se ocupe doar de animale și așa s-a înființat ferma noastră din Mărginimea Sibiului. Am început în anul 2013 cu un efectiv de 500 de oi rasa Țurcană, efectiv pe care l-am menținut până în ziua de azi. Această rasă este cea mai bine adaptată zonei noastre de munte, rezistă foarte bine la frig; pe timp de iarnă le furajăm cu fân făcut de noi, iar pe timpul verii și cu porumb, pe care îl cumpărăm. Dacă ar fi să vorbim strict de efectivul de animale, ajungem cu investițiile undeva la 70.000 €, fără să luăm în calcul terenul pe care pasc animalele pe timpul verii, utilajele și investițiile în grajduri. Produsele lactate sunt vândute en-gros comercianților, iar tineretul îl dăm spre export. O astfel de fermă presupune multă muncă fizică, nopți nedormite, însemnă să uiți de sărbători, concedii și relaxare și e nevoie de multă dragoste pentru animale. Sfatul meu pentru cei care vor să meargă spre acest domeniu e să se încarce cu multă răbdare și perseverență pentru a reuși. Pe viitor mi-aș dori să modernizez ferma pe cât posibil, pentru a-mi mai ușura munca. După cum spuneam, dacă nu ești crescut de mic într-un astfel de mediu, este foarte greu să te adaptezi la maturitate. Pentru mine acest domeniu nu a fost o alegere, a fost un stil de viață“, ne-a transmis Ionuț Lungu.

Zonă etnografică unică

Mărginimea Sibiului este o zonă etnografică unică în România, situată la vest de Sibiu, limitată la sud de valea Sadului şi la nord de valea râului Sălişte, ce cuprinde 18 localităţi: Boiţa, Sadu, Râu Sadului, Tălmaciu, Tălmăcel, Răşinari, Poplaca, Gura Râului, Orlat, Fântânele, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş, Tilişca, Rod, Poiana Sibiului şi Jina.

Poziţia geopolitică a zonei, situată la graniţa de sud a Transilvaniei cu Ţara Românească şi în proximitatea Sibiului, puternic centru meşteşugăresc şi comercial, a oferit Mărginimii Sibiului câteva trăsături definitorii.

Localităţile şi-au dezvoltat o economie mixtă, bazată pe agricultură, creşterea animalelor şi meşteşuguri tradiţionale, cu pondere deosebită pe oierit.

Cea mai mare parte a satelor din zonă au păstrat puternice tradiţii spirituale şi etno-folclorice. Deşi progresiv construcţiile moderne le-au înlocuit pe cele vechi tradiţionale, atmosfera în Mărginimea Sibiului a rămas neschimbată.

Încă din cele mai vechi timpuri, aceste populaţii de oieri au fost şi sunt maeştri în prelucrarea lânii şi a pieilor. Pe aceste meleaguri aveţi posibilitatea să găsiţi biserici vechi, muzee (Muzeul Sibiel, unde există cea mai mare colecţie de icoane pe sticlă din Europa, Muzeul Sătesc Răşinari, ce cuprinde piese uzuale din ceramică, mobilier pictat, obiecte gospodăreşti şi meşteşugăreşti, Muzeul din Galeş, cu o impresionantă colecţie de costume populare, şi Muzeul Parohiei Ortodoxe din Sălişte, ce cuprinde obiecte şi cărţi vechi de cult), case memo­riale şi construcţii tradiţionale ţărăneşti.

Cu timpul, Mărginimea Sibiului a devenit un punct important al turismului rural românesc, aici dezvoltându-se numeroase pensiuni ce vă pot oferi condiţiile necesare petrecerii unui sejur de neuitat.

Atmosfera tipic ţărănească, păstrarea intactă a tradiţiilor şi obiceiurilor, ospitalitatea sătenilor măresc atractivitatea acestor locuri.

Beatrice Alexandra MODIGA

Răcăciuni, județul Bacău

Tânărul fermier Ciprian Valentin Pișta, în vârstă de 28 de ani, coordonează de la distanță, din Marea Britanie, ferma de ovine a familiei din comuna Răcăciuni, județul Bacău, înființată împreună cu cei doi frați gemeni. Din 2020, fiecare dintre ei a avut sarcini precise în această afacere în care investiția a fost de cca 120.000 de euro în întreaga fermă, dar și în cele 400 de capete de oi din rasa Țurcană.

Selecție riguroasă, de la 900 de animale s-a ajuns la 400 de capete

„Avem o fermă de ovine situată în județul Bacău, comuna Răcăciuni. Aici ne aflăm într-o zonă de deal, cu multe păduri, o zonă plăcută. În această activitate suntem implicați trei frați, eu și frații mei gemeni, Petru și Paul, în vârstă de 21 de ani. Paul lucrează ca angajat la o firmă de exploatarea lemnului și de fiecare dată când are ocazia ne ajută la fermă, iar când este foarte mult de lucru își ia liber să ne poată ajuta. De anul trecut a început și Petru să se implice, încât a ajuns să fie pionul principal care are grija animalelor la fermă. Eu sunt cu investițiile și cu ideile, ajut să fie ferma cât mai productivă. Pe timpul verii merg și eu în țară și lucrăm toți pentru pregătirea celor necesare pentru iarnă. Eu în Marea Britanie lucrez ca supervizor pe șantier, am salariul foarte bun, singurul motiv care mă ține acolo“, spune tânărul băcăuan.

Tânărul de 28 de ani a înființat ferma de la zero în anul 2020, chiar la începutul pandemiei, în luna aprilie. „Paul m-a convins să investesc în domeniul zootehnic. A spus că el se va ocupa de munca fizică pentru că eu nu aveam cum. La început am fost destul de sceptic, dar entuziasmul lui m-a convins. Am început cu un efectiv de 170 de oi mature în acea primăvară, din care am păstrat 30 de mieluțe ca să creștem efectivul. Un an mai târziu, în 2021, am mai investit până am ajuns la aproape 900 de animale, oi și capre. Practic, am cumpărat două turme întregi de la doi crescători. În toamna anului 2021 am făcut o selecție și am scăzut efectivul la 700 de capete. Pentru că nu aveam turma uniformă, am vândut animalele pentru reformă și pe cele de al căror aspect nu eram mulțumit. Anul trecut am mai făcut o selecție și mai amănunțită și am ajuns la un efectiv de 400 de capete. Am luat această decizie din cauza secetei de anul trecut și a lipsei de furaje“, spune crescătorul.

Profitul nu vine prea repede

Oile sunt din rasa Țurcană oacheșe, bale, breze și bucălăi, cele mai numeroase fiind oacheșele. „Ne plac mai mult ca aspect, ne plac și brezele, dar suntem în proces de a le înmulți. Vrem să ținem doar oile din varietatea oacheșă și brează. Sunt oi care ne plac datorită aspectului feței, brezele au o producție bună de lapte, dar și de carne. Furajarea lor se face zilnic, manual, de 4 ori pe zi. Dimineața le dăm porumb, la ora 10 le dăm lucernă sau fân, la ora 14 porumb, grâu, mazăre, orz, soia, floarea-soarelui și lucernă măcinate și amestecate, iar seara le dăm paie sau baloți de coceni. În această perioadă sunt și mieluții care primesc o tavă de lucernă și făină, pe care o dăm și oilor.“

Investiția inițială, mare

„Am investit în utilaje care să ne ușureze munca, în animale, construcții care să respecte condițiile pentru bunăstarea lor, închirierea de terenuri. Legat de desfacere, brânza și urda sunt produsele pe care le facem din laptele obținut și le vindem clienților proprii, iar mieii îi vindem intermediarilor. Nu obținem un preț foarte mulțumitor, dar este binișor. Cu lâna nu facem nimic, nici pe degeaba nu ai cui să o dai“, declară acesta.

Cei care vor să înceapă o astfel de afacere trebuie să țină cont de următoarele probleme pe care le-ar putea întâmpina. „Cu pășunile sunt mereu probleme. Pentru a obține pășune am fost de foarte multe ori la primărie până am primit. În zootehnie trebuie să te împaci cu ideea că mereu trebuie să îți dedici timpul fermei, nu găsești om de bază care să facă asta în locul tău. Profitul nu vine prea repede. Trebuie să îți placă haiducia, mereu în câmp și mereu lângă ele. Trebuie să fii pregătit dacă plouă sau ninge, este cald sau frig, trebuie să fi mereu lângă animale ca să ai performanțe.“

„Vrem să facem și agroturism, să primim vizitatori, să vadă cum este viața la stână și pe perioada nopții să se poată caza tot la stână, în căbănuțe frumoase și primitoare. Seara să stea la foc de tabără și să savureze preparatele făcute la stână și să se delecteze din pastramă de berbecuț și din mielul făcut la ceaun afară la foc“ - Ciprian Valentin Pișta

Planul familiei Pișta pe viitor este să își mențină turma la un efectiv de minimum 350 oi mame. Cei trei frați vor ca toate oile să fie riguros selectate deoarece aduc un profit aproape dublu față de o oaie oarecare. Vor să construiască saivane moderne, să extindă și culturile pentru a-și permite să producă toate furajele fără probleme și să nu mai fie nevoiți să cumpere.

Beatrice Alexandra MODIGA

Creșterea ovinelor reprezintă o tradiție multiseculară, fiind activitatea de bază a unui însemnat număr de crescători de animale, această specie oferind activități tradiționale privind prelucrarea unor produse din lapte, carne, lână cu un pronunțat caracter specific local sau regional (brânzeturi, specialități din carne de oaie, precum și articole de îmbrăcăminte, obiecte artizanale, instrumente pentru prelucrarea produselor (ustensile de inventar ale stânii, ateliere de cojocărie, confecționarea pălăriilor tradiționale, ateliere pentru ţesături etc).

Avantajele economice (materiale şi financiare) pe care le oferă această specie de animale au determinat ca în ultimii ani dinamica efectivelor totale și de oi mame existente în gospodăriile populației să aibă o evoluție constantă, cu unele creșteri naturale prin menținerea în efectiv a mieluțelor pentru înlocuirea reformelor sau a animalelor vândute în viu, sacrificate, moarte, dispărute, creșteri evidente faţă de alte specii de animale care se cresc în ţara noastră (bovine, cabaline, porcine).

O condiție esențială pentru realizarea unui spor de efective şi implicit de produse animaliere scontate, cantitativ şi calitativ, o constituie starea de sănătate a animalelor, condiţie care determină o preocupare importantă a serviciilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în perspectiva prevenirii bolilor transmisibile la animale, protejarea populaţiei de bolile transmisibile de la animale la om, protecţia şi bunăstarea animalelor, asigurarea pieţei de consum cu produse animaliere cu origine cunoscută şi salubre, activităţi care se desfăşoară în contextul unui larg cadru legislativ specific.

Îngrijirea ovinelor crescute în sistem tradițional pe durata unui an este extrem de importantă din punct de vedere tehnologic, dar și pentru felul în care această specie reușește să reziste unor boli nespecifice (tehnopatii) generate de nerespectarea condițiilor de creștere și exploatare sau față de boli cauzate de viruși, bacterii ori paraziți.

Pentru a asigura o stare de sănătate bună se impune monitorizarea permanentă a efectivului de ovine prin examene clinice, prin respectarea normelor tehnologice, a normelor de furajare și adăpare, a condițiilor de igienă și prin examene anatomo - patologice, la animalele moarte sau sacrificate, după caz, acțiuni în responsabilitatea proprietarilor de animale și a medicilor veterinari de liberă practică, organizați în condițiile legii, în baza unui contract de colaborare.

Măsurile de monitorizare, prevenire și combatere a bolilor la ovine, pe parcursul unui an, se desfășoară având în vedere specificul acțiunilor care sunt grupate în acțiuni obligatorii, la cerere și de necesitate, iar după sezon, în acțiuni derulate în funcție de anotimpul în care ne aflăm, animalele fiind fie în perioada de stabulație, fie în cea de pășunat.

În perioada de stabulație a ovinelor, respectiv în lunile decembrie –  martie, sunt recomandate următoarele acțiuni sanitar-veterinare:

• Adăpostirea ovinelor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă și a stării fiziologice, care să asigure în principal densitatea şi normele de bunăstare și biosecuritate la parametrii normali (aşternut curat, spaţii dezinfectate şi văruite, microclimat).
• Inspecția zilnică a efectivului de ovine, acordându-se o atenţie specială la aspectul corporal în ansamblu, la mişcările animalelor, la rumegare, la schimbările de comportament, existenţa unor diverse răni sau plăgi şi starea ongloanelor.
• Efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorilor fetale şi a straturilor de aşternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.
• Ovinele bolnave sau rănite să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu aşternut uscat şi confortabil şi să fie consultate de medicul veterinar.
• Controlul general și permanent al furajării prin administrarea unor rații echilibrate nutritiv în condiţii igienice, aditivate cu suplimente minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale, evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) îngheţate care pot provoca avorturi sau alte afecţiuni grave.
• Controlul stării de întreținere a mieilor, asigurând o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, suplimentarea furajării lor prin acces treptat până la înţărcare, la alte sortimente de furaje proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate, la discreţie.
• Administrarea la miei în primele două săptămâni după fătare, preventiv, a vitaminei E și a Selenitului de Sodiu, injectabil, 2 ml/10 kg greutate vie, subcutanat.
• Efectuarea unor acțiuni imunoprofilactice importante pentru această perioadă, vaccinarea contra anaerobiozei, a avortului salmonelic și agalaxiei. Se efectuează și acțiuni antiparazitare prin controlul pentru depistarea scabiei, izolarea și tratarea animalelor cu leziuni locale, controlul ongloanelor și tratamentul contra necrobacilozei și a altor îmbolnăviri podale.
• Efectuarea cu trei săptămâni înaintea ieșirii la pășune a tratamentelor împotriva fasciolozei, a dictiocaulozei și trichostrongilidozelor la toate categoriile de vârstă, cu excepția mieilor din anul curent;
• Vaccinarea anticărbunoasă și contra enterotoxiemiei la miei, vaccinarea antirabică și deparazitarea câinilor ciobănești

În perioada de pășunat, pentru a prevenii dereglările metabolice, prin trecerea de la furajarea uscată în perioada de stabulaţie la păşunat, precum şi pentru asigurarea protecţiei animalelor de unele boli bacteriene, virale, sau parazitare transmisibile, cu implicaţii majore asupra stării de sănatate a animalelor şi implicit a producţiei animaliere, se recomandă crescătoriilor de ovine, în colaborare cu medicii veterinari, să respecte măsurile şi acţiunile specifice ce se impun în această perioadă, respectiv:

• Stabilirea trupurilor de păşuni delimitate pentru fiecare specie şi categorie de animale, să execute lucrări de întreţinere a suprafeţelor de păşune prin defrişări de arboret, fertilizări, supraînsămânţări (unde este cazul), amenajarea umbrarelor şi a locurilor de refugiu, să asigure surse suficiente cu apă potabilă şi să efectueze alte lucrări necesare pentru a se asigura toate condiţiile necesare animalelor pe perioada păşunatului.
• Efectuarea unui riguros examen sanitar-veterinar, nefiind acceptate pe păşuni decât animalele sănătoase.
• Deparatizarea internă şi externă a ovinelor pentru a preveni infestarea pajiştilor, a altor animale şi a oamenilor, prin îmbăierea antiscabioasă (mai-iunie); tratamente contra monesiozei (aprilie-mai) tratamente de necesitate împotriva dictiocaulozei la miei (iunie) şi deparazitarea câinilor de pază de la turmele cu animale.
• Supravegherea ovinelor prin prelevarea de probe specifice privind incidenţa Bluetongue (boala limbii albastre) și a scrapiei, supravegherea pentru mamite și hemosporidioze (babesioze, anaplasmoze, teilerioze).

Calendarul tratamentelor la ovine se continuă toamna, adică în perioada lunilor septembrie, noiembrie, când se recomandă următoarele acțiuni:

• Examene serologice pentru depistarea Brucella ovis, Brucella melitensis și paratuberculozei.
• Efectuarea acțiunilor antiparazitare: tratamente contra fasciolozei. a dictiocaulozei și a paraziților gastro-intestinali, tratamente generale și locale pentru scabie.
• Curățirea, dezinfecția, deparazitarea, demuștizarea și pregătirea saivanelor pentru o nouă perioadă de stabulație.

Aceste acțiuni, care în principal sunt în interesul crescătorilor de ovine, nu pot fi eficiente decât printr-o colaborare permanentă între crescătorii de animale, asociațiile de profil şi medicii veterinari, respectându-se cu strictețe legislația din domeniu.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA - Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Crescătorii de oi și capre se confruntă cu mari probleme în găsirea celor dispuși să se angajeze ca ciobani. Proprietarii de animale nu mai găsesc personal, chiar dacă le dau 3.000 de lei în mână. Ciobanii cu experiență au plecat în străinătate pe un salariu mult mai mare și condiții mai bune. Care sunt motivele și cum văd fermierii lipsa forței de muncă din acest sector aflați în articolul de mai jos.

În ultima perioadă, tot mai mulți proprietari ai turmelor de animale fac eforturi mari pentru găsirea unui cioban serios, care să aibă grijă de o turmă de animale, în schimbul unei locuințe cu condiții foarte bune și a unui salariu decent. Cert este că o astfel de meserie este pe cale de dispariție, de la condițiile vitrege de muncă invocate de ciobănași, până la un salariu de subzistență, fără o carte de muncă. Toate acestea îi fac pe mulți să aleagă drumul străinătății.

Ciobănia e pe ducă... Oaia are 100 de secrete

„Care sunt ciobani și au oile lor ori sunt la oi de ani mulți“, este de părere Ioan Suciu, un crescător de ovine din Făgăraș, Brașov.

„Există cei care merg la oi câte o lună, două, trei. Nu sunt ciobani decât foarte puțini, o fac de forță majoră, nu de plăcere, pentru un ban sau o sticlă de rachiu. Din urmă nu mai vine nimeni care practică această meserie; puțini tineri se mai îndreaptă către oierit. Când nu or mai fi aceștia, care mai știu din trecut despre oi, s-a dus ciobănia! Oi vor fi, dar în garduri nepăzite! Și mulți dintre proprietarii de oi nu au habar de animale, ce să învețe ciobanii de la ei? Sunt destui cu oi care nu știu să mulgă, tundă, curețe, sau să păzească o oaie! Se uită la o oaie ca curca-n lemne! Oaia are 100 de secrete și nu are cine să le mai învețe.“

Pe cont propriu...

Realitatea este că o parte dintre proprietari preferă să facă totul în familie, să se descurce pe cont propriu, spun că este mult mai rentabil. De această părere este și Natalya Miksha, din Timișoara.

„Să ai cioban înseamnă să fii sluga lui, să stai după el să dea la animale apă, să le ducă la păscut, nu să le țină la umbră, să-i gătești și să-i plătești o grămadă de bani. Eu singură îmi îngrijesc cele 400-500 capre, eu le mulg, eu le pasc, eu fac brânza. Doar vara este nevoie de ajutor la muls și atât. Acum instalăm gard electric și voi fi o doamnă, o să am timp și de odihnă la prânz, și de casă, și de copii. Nu costă gardul electric cât costă ciobanul pe o singură lună, doar nervi consumați cu ei. De exemplu, aparatul de muls de 6 posturi costă sub 5.000 lei. Trebuie angajați 1-2 oameni din sat care au familie, casă, să vină negreșit la muls, de 2 ori pe zi, împreună cu unul din proprietari, și în rest program lejer, rânduială lângă stână.“

De cealaltă parte, proprietarii turmelor se plâng că ciobanii pleacă după câteva zile de muncă pentru că viața la stână e grea. Unii stau doar până văd primii bani. Cu această situație se confruntă și Simon Marian Biba, din Gura Siriului, Brașov. Cu toate că oferă un salariu de 3.000 de lei/lună, acesta ne mărturisește că ciobanii fug de fermele de capre în favoarea celor de ovine.

„Este extrem de greu! Aproape imposibil! Foarte greu se găsește un cioban, am 100 de capre, ofer un salariu de peste 3.000 de lei și tot nu găsesc om bun. Păi de aceea nu găsesc eu oameni, că stau unii pe 1.500 lei pe lună la 400 de oi, munciți până nu mai puteți, la 100 de capre vă e frică, vă mănâncă caprele? Eu am curajul să dau și banii înainte, dar să fie om capabil“, mărturisește crescătorul.

Fără o pensie, este greu la bătrânețe!

Greu nu le-ar fi dacă ar fi plătiți mai bine sau să li se facă o carte de muncă, este de părere Marian Marian din Romina, Caraș-Severin.

„Să beneficieze și ei de o pensie, că majoritatea ciobanilor la bătrânețe ajung bolnavi din cauza statului prin ploaie, vânt etc. și, fără o pensie, este greu.“

Cu subvenția din ziua de astăzi, toți spun că se numesc crescători. Dar, dacă vrei să crești oi, trebuie să cunoști meserie de cioban, este de părere Petru Niță din Boroaia, Suceava.

„Cei care au avut ciobani au în continuare, cei care nu au, nici nu o să aibă pentru că ciobanii nu mai sunt ce erau odată, care mai sunt își văd de treaba lor, acolo unde sunt, nu umblă din târlă în târlă. Crescătorii le promit marea și sarea și, când își cer drepturile, îi bat sau le dau bani mult mai puțini. Mulți ciobănași au pățit așa, au ales să nu mai meargă la oi și au plecat în străinătate, că trebuie să trăiască cumva. În plus, au rămas și cam puțini.“

Doar o experiență turistică?

Fie că rămân în țară, fie că merg în străinătate, ciobanii ar putea oferi și o experiență turistică. România, alături de alte 8 țări, cere ca obiceiul transhumanței să fie înscris în patrimoniul cultural imaterial al umanității. Astfel, oamenii ar putea călători odată cu turmele, ar vizita stâne și ar putea afla mai multe despre meșteșugul oierilor.

Beatrice Alexandra MODIGA

Din fermă-n fermă, așa am ajuns la stâna tinerei Casiana Liteanu din satul Podișu, comuna Bălțați, județul Iași, o fermă de 600 de oi, rasa Rovasi, exemplare cu o producție superioară de lapte față de alte rase. Tânăra ieșeancă este a patra generație a familiei și a mizat pe acest sector, iar printre obiective se numără tehnologizarea fermei, motiv pentru care urmează studiile de agricultură la Iași.

La început e necesară o investiție de 30.000 euro

„Ferma noastră este situată în satul Podișu din comuna Bălțați, județul Iași. Totul a început în anul 2005, atunci când, după câteva plecări în străinătate ale tatălui meu, acesta a decis să rămână în țară și să continue ceea ce a văzut la părinții lui, adică creșterea de ovine. Am început de la un efectiv de 10 capete, iar în prezent avem în fermă 600 de oi, rasa Rovasi, ce se adaptează foarte bine la condițiile din țara noastră. În fiecare an, la începutul lunii septembrie, începem monta dirijată, iar stabulația o începem în luna decembrie. Majoritatea furajelor le procurăm de pe terenul propriu, acesta însemnând: lucernă, fân și porumb. Rația pe care le-o oferim este alcătuită din boabe de grâu, porumb, soia, ovăz și orz“, ne spune ieșeanca.

Pentru a porni un mic business în zootehnie, astfel încât să scoți și profit este nevoie de peste 30.000 €, ne mărturisește Casiana. „Nu cred că aș putea spune exact cât ar costa o astfel de investiție, având în vedere faptul că noi am crescut treptat, dar pentru a porni un mic business, cu speranța că vei reuși să scoți profit, este nevoie de peste 30.000 €. În ultimul timp, rar mai mergem în piețe, în timp ne-am format clienți, iar majoritatea aleg să cumpere direct de acasă sau facem noi livrări la domiciliu. În prezent, facem doar caș și urdă. Mieii îi vindem în două etape, atât sacrificați în perioada Paștelui, cât și la tir.“

„Mulți crescători de ovine își pierd din elan atunci când încep obstacolele!“

Majoritatea crescătorilor încep această afacere cu gândul doar la profit, dar ajung în 2-3 ani să falimenteze, este de părere Casiana. „Ca un sfat pentru cei care doresc să investească într-o astfel de fermă, trebuie să se gândească că nu este atât de ușor, având în vedere că la animale nu ai timp liber, nu ai Paște sau Crăciun; pentru a scoate profit trebuie să fii implicat 100%. Mulți își pierd din elan atunci când încep obstacolele. Îmi doresc ca pe viitor să extind o fermă mult mai tehnologizată, având în vedere că principala problemă cu care ne confruntăm este resursa umană. După cum știm cu toții că anul acesta a fost unul critic din punctul de vedere al roadelor, din cauza secetei, mulți dintre fermieri au decis să renunțe la animale, ducându-le la abatoare ca urmare a lipsei de furaje, iar din această cauză pe viitor prețul va crește atât la produse, cât și la animale. Ca tânăr în acest domeniu îmi place ceea ce fac, vacanțele le petrec la fermă, alături de părinți, ajutând la toate treburile pe care le avem, la adunat de furaje, baloți, dar și la livrarea produselor. Am ales acest domeniu pentru că a devenit o tradiție în familia noastră, eu fiind a patra generație ce dorește să ducă mai departe această afacere“, încheie tânăra ieșeancă, Casiana Liteanu din satul Podișu, comuna Bălțați.

Cum a apărut rasa Rovasi?

În România, creșterea oilor pentru lapte a reprezentat dintotdeauna o activitate de bază. Pentru a veni în sprijinul crescătorilor, unitățile de cercetare din domeniul creșterii ovinelor, respectiv Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Palas Constanța și Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Secuiei – Bacău, au elaborat și implementat un program de formare a unor rase noi de ovine, mai productive și adaptate condițiilor geoclimatice din țara noastră, proces la care au fost utilizate ca rase specializare Friza din Germania și Awassi din Israel.

„Astfel, la ICDCOC Palas-Constanța, prin încrucișarea oilor Merinos de Palas cu berbeci Awassi și Friză s-a format Rasa de lapte Palas care a fost omologată în anul 2010, iar la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Secuieni – Bacău, prin încrucișarea genitorilor de rasă Awassi cu rasa locală Țigaia din varietatea ruginie s-a obținut un nou tip de ovine, denumit Rovasi, omologat ca nouă creație biologică la finele anului 2021. Începând cu anul 2007, activitatea mea de cercetare a fost axată pe coordonarea activităților de finalizare a procesului de formare și evaluarea genetică a noi rase de ovine“, a specificat prof. univ. dr. Constantin Pascal, cadru didactic la Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare din Iași.

La sfârșitul anului trecut, Agenția Națională de Zootehnie a omologat o nouă rasă de ovine denumită Rovasi, performantă pentru producția de lapte, creată pe parcursul a 40 de ani la Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor de la Săcuieni – Bacău. Rasa Rovasi

s-a format într-un areal populat de rase tradiționale românești – Țurcană și Țigaie cu varietățile lor albă, neagră, ruginie, bălă şi bucălaie şi metişii acestora. Noua rasă de ovine se diferențiază prin caracteristici distincte față de alte populații locale de oi, fiind însă asemănătoare fenotipic cu majoritatea raselor la formarea cărora a participat rasa Awassi. Procesul formării rasei a început în anul 1982, când în cadrul staţiunii de la Secuieni-Bacău au fost aduși berbeci genitori de rasă Awassi, din Israel.

Caracteristici morfologice

• Constituția este fină sau fină spre robustă, formatul corporal dolicomorf spre mezomorf, iar aplomburile sunt corecte.
• Capul are dimensiuni mijlocii, profilul drept la oi, ușor arcuit la berbeci și acoperit un păr (jar) maroniu. Gâtul are dimensiuni medii și este bine prins de trunchi.
• Trunchiul este lung, potrivit de larg și adânc, iar crupa este ușor teșită. Picioarele sunt acoperite tot cu un jar de culoare maronie.
• Cojocul de lână este format din fibre albe, semigroase, asociate în șuvițe de lână împâlsite. Producția de lână la oi se încadrează între 2,8-3,2 kg, iar la berbeci între 3,5 și 4 kg.
• Ugerul are mameloane de lungime medie, fiind globulos, specific raselor specializate pentru lapte.
• Coada de formă triunghiulară este specifică, fiind largă la bază și are un depozit de grăsime.

Greutate superioară Ţigăii

În cazul oilor adulte Rovasi greutatea vie medie determinată pe 870 femele din nucleul de reproducție a fost de 60,66 kg, iar la berbecii de reproducție de 95,45 kg. Ambele valori sunt semnificativ mai mari cu 23% față de cele determinate la efectivul de oi și berbeci de rasă Țigaie. Mioarele aveau la momentul trecerii la turma de bază o greutate medie de 49,81 kg, reprezentând peste 75% din greutatea oilor adulte.

Spor bun de creştere la miei

La mieii în perioada de alăptare s-au înregistrat sporuri medii zilnice de creștere de peste 250 g/zi/cap, prin care se confirmă că rasa Rovasi are aptitudini bune și pentru producția de carne. Intensitatea mare de creștere a mieilor oferă posibilitatea înțărcării timpurii, mărind astfel intervalul în care oile mame sunt supuse procesului de muls.

Producţie superioară de lapte

Producția de lapte a reprezentat principalul obiectiv al formării și al selecției. Pe baza datelor obținute în urma aplicării controlului performanțelor pentru cantitatea de lapte s-a constatat că la oile de rasă Rovasi producția medie de lapte a fost de 169,67 kg, mai mare cu 35,89% față de cea obținută de la oile de rasă Ţigaie (108,77 kg), întreținute în aceleași condiții.

Prin calităţile ei, Rovasi este de acum o rasă autohtonă excepțională, creație a cercetătorilor români. Noua rasă este bine adaptată la condițiile de mediu mai aspre din zona de creștere și furnizează producții superioare de lapte, apropiate de cele ale raselor specializate. Este foarte rezistentă la temperaturile ridicate din timpul verii.

Beatrice Alexandra MODIGA

O etapă importantă în tehnologia de creştere a ovinelor o constituie implementarea unor măsuri specifice în domeniul reproducţei acestei specii, măsuri care să genereze obţinerea unui indice de natalitate ridicat, pentru a se asigura înlocuirea animalelor valorificate, reformate sau moarte, precum şi creşterea numerică a efectivului.

Activitatea de reproducţie la ovine se desfăşoară în campanii organizate, sub supravegherea medicului veterinar, şi impune crescătorilor de ovine respectarea unor obligaţii, în consens cu normele zootehnice şi sanitare-veterinare cu referire la:

• Obligativitatea ca toate ovinele din exploataţie să fie identificate şi înregistrate în Baza Naţională de Date, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
• Sistarea mulsului la oile mame cu minimum 3-4 saptămâni înainte de montă pentru ca acestea să se refacă fizic şi să fie aduse în condiţii optime de reproducţie;
• Îmbunătățirea alimentației cu sortimente de furaje bogate în proteine şi vitamine, care să asigure oilor o stare bună de întreţinere;
• Asigurarea permanentă cu sare bulgări şi apă la discreţie;
• Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric şi al cunoștințelor tehnologice şi de bunăstare, inclusiv în manipularea oilor;
• Efectuarea acţiunilor sanitare veterinare specifice acestei perioade, prin :
  • examenul clinic privind starea de sănătate a întregului efectiv;
  • reformarea şi eliminarea din lotul pentru reproducţie a ovinelor îmbătrânite, neproductive sau cu afecţiuni cronice;
  • sacrificarea ovinelor reformă, cu excepţia celor destinate consumului familiar, este admisă numai în abatoarele autorizate;
  • ovinele destinate sacrificării trebuie să fie crotaliate şi însoţite de documentul de mişcare şi certificat de sănătate pentru lanțul alimentar;
  • vaccinarea anticărbunoasă la efectivele care nu au fost imunizate în campania de vaccinare;
  • efectuarea tratamentelor antiparazitare externe, prin îmbăieri generale şi pentru paraziții interni în funcţie de rezultatul examenului de laborator emis după afluirea probelor de fecale recoltate.
  • tratamentele antiparazitare se efectuează cu cel puțin două săptămâni înainte de introducerea berbecilor pentru montă.

Atenție! Nu se recomandă efectuarea tratamentelor pentru combaterea paraziților interni după introducerea berbecilor în turmele cu ovine, stabilite pentru montă, deoarece se pot produce avorturi embrionare la femelele la care monta a fost fecundă.

Pentru berbecii folosiți la montă se recomandă respectarea următoarele reguli:

• efectuarea bonitării privind caracterele de rasă, origine, parametrii corporali, aptitudini etc.;
• achiziţionarea berbecilor de reproducţie numai în baza documentului de mişcare şi a documentului care să ateste starea de sănătate a acestora;
• hrana administrată zilnic, în această perioadă, berbecilor să fie echilibrată nutritiv, aditivată cu suplimente vitamino-minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale (ovăz, porumb).
• efectuarea examenului clinic, prelevarea de probe pentru supravegherea prin examen de laborator privind Brucella Melitensis şi genotipizarea pentru Scrapie, conform programului stabilit de DSVSA judeţeană;
• izolarea, castrarea şi eliminarea din efectiv obligatoriu a berbecilor seropozitivi sau diagnosticaţi clinic cu orhiepididimită, pentru prevenirea transmiterii acestor boli.
• În perioada montei este recomandat păşunatul numai pe răcoare, dimineaţa cât mai devreme şi seara târziu (în funcţie de temperatura mediului ambiant).

Pentru monta naturală se repartizează 20-30 de oi pentru un berbec tânăr şi 30-40 de oi pentru un berbec adult, iar folosirea la montă a berbecilor se face prin rotaţie, asigurându-se, după 4 zile de activitate, 4 zile de repaus.

Crescătorii de ovine, asociaţiile profesionale trebuie să colaboreze permanent cu personalul sanitar-veterinar pentru consultanţă şi sprijin de specialitate, să permită monitorizarea stării de sănătate a animalelor din proprietate, precum şi efectuarea acţiunilor sanitare veterinare menţionate.

Dr. Ioan Viorel Penţea – Secretar al Colegiul Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Ionuț Dragoș Zaharia din Zlatna, județul Alba, este un tânăr care în urmă cu 8 ani a mizat pe rasa Țurcană Brează, cunoscută drept regină a munților noștri Carpați. Cu toate că are un efectiv destul mic, în jur de 130 de capete, acestea sunt atent selectate. În primii doi ani a reușit să-și amortizeze cheltuielile, iar în următorii doi ani a reușit să fie pe plus. Spune totuși că fără pasiune nu crede că ar fi ajuns în punctul în care să aibă exemplare cu genetică bună. Un exemplar în ferma de la Zlatna ajunge să coste chiar și 5.000 de lei.

Rasa cea mai bună de lapte

În anul 2014, Ionuț a absolvit Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Facultatea de Horticultură, specializarea Silvicultură, apoi s-a angajat ca inginer silvic, iar cu toți banii pe care i-a strâns și-a achiziționat primele oi. „Pasiunea vine de la bunicul meu care a fost un iubitor, un împătimit al oilor din rasa Țurcană Oacheșă. După ce am absolvit facultatea, am început să achiziționez cele mai frumoase oi de la mine din zonă, aceeași rasă, și am ajuns la un număr de 190 de exemplare, femele și berbeci. Am mers la expoziții organizate prin diferite zone ale țării, inclusiv în Hațeg, Petroșani și am început să îndrăgesc Țurcana Brează.“

Țurcana Brează are talia cea mai mare, de aceea este și regina munților noștri Carpați, specifică crescătorul. „Am început să îmi cumpăr cei mai frumoși berbeci, de la cei mai renumiți crescători, cu genetică bună, și am început să vând oile pe care le aveam inițial și să achiziționez oi din rasa Țurcana Brează. De 4 ani țin această rasă, în primul an am ținut în paralel atât exemplare din Țurcană Oacheșă, cât și exemplare din Țurcana Brează și am putut să fac o comparație. Mieii de la Țurcana Brează creșteau mult mai bine, erau mult mai mari la naștere, aveau un ritm de creștere accelerat deoarece mamele lor aveau mai mult lapte. O femelă din această rasă ajunge la peste 1 litru de lapte la o mulsoare și se mulge de două ori pe zi. Se obțin peste doi litri de lapte/ zi/exemplar originar. Talia acestor oi este cea mai mare dintre țurcanele noastre, respectiv cele patru varietăți.“

Un exemplar poate ajunge la maturitate chiar și la peste 130 kg

Berbecii din această rasă ajung să aibă chiar și peste 130 kg la maturitate.

„Satisfacția mea este foarte mare în legătura cu această rasă, nu aș schimba-o pentru nimic în lume cu o altă rasă străină. Bunicul meu ar fi mândru să vadă la ce efectiv am ajuns. Berbecii din această rasă pe care eu îi dețin au peste 130 kg la maturitate, îi țin un an sau doi și apoi îi vând pentru a evita consangvinizarea. Efectivul de la care am pornit a fost de 15 țurcane și am ajuns în prezent la 130 de exemplare din această rasă, femele și masculi. Față de celelalte rase, Țurcana Brează este mai pretențioasă, nu se pretează pentru creșterea în turmă mare deoarece are nevoie de hrană multă și de calitate, de aceea în zona Hațegului sunt mulți crescători care au un efectiv mic. Pe viitor nu voi mări efectivul, dar îl mai selectez astfel încât exemplarele să aibă aceeași mărime, aproximativ aceeași înălțime, lungime, construcție, aceeași frumusețe, coarnele frumoase, iar acest lucru este posibil doar din berbeci valoroși“, adaugă Ionuț Dragoș Zaharia, crescător din Zlatna, județul Alba.

Cei care doresc să investească într-o astfel de fermă trebuie să aibă în vedere faptul că sunt și costuri. „Trebuie o construcție adecvată, trebuie asigurate furaje de calitate, respectiv fân, lucernă, porumb, orzoaică, floarea-soarelui. Eu le dau 1,8 kg de furaje pe cap de oaie/zi. Laptele, după ce vindem mieii, în perioada Paștelui, îl ducem la centrele de colectare, primim 5,4 lei/litru, un preț destul de bun.“

Prețul unui berbec este de 5.000 de lei

În următorii 5 sau 10 ani, crescătorul din Zlatna spune că nu va miza pe un efectiv mai mare, ci poate chiar pe unul mai mic, dar va avea cu siguranță exemplare atent selectate.

„Îmi doresc ca tineretul să ajungă peste nivelul părinților în ceea ce privește producția de lapte, mărimea, dar și frumusețe. Pe viitor îmi doresc să ajung la o selecție cât mai bună a rasei, respectiv la niște exemplare, așa cum zicea bunicul meu, pe care să nu le mai aibă nimeni. Sunt cheltuieli, dar satisfacția e pe măsură. Animalele cu genetică bună, frumoase, asigură și un venit, dar nu din prima. În primii doi ani am reușit să-mi amortizez cheltuielile, iar în următorii doi am reușit să fiu pe plus. Ce-i drept, am fost ajutat și de subvenție. Sperăm ca pe viitor să fie din ce în ce mai bine. Majoritatea berbecuților i-am vândut de prăsilă, iar mieluțele cele mai frumoase le-am oprit în fermă pentru a întineri efectivul. De exemplu, am vândut un berbec cu 5.000 de lei“, încheie Ionuț Dragoș Zaharia, tânăr crescător de oi Țurcana Brează din Zlatna, județul Alba.

Beatrice Alexandra MODIGA

Să fii crescător de animale în România reprezintă un act de curaj. Preţul furajelor în continuă creştere, lipsa forţei de muncă şi lipsa sprijinului din partea statului, seceta din ultima vreme i-au făcut pe mulţi crescători să-şi reducă efectivele. În acest context, doar cca 60 de capete pe fermă ar fi un efectiv rezonabil în raport cu cheltuielile actuale, spun oierii.

Să te apuci de zootehnie, adică să o iei de la zero, dacă nu ai moştenit o fermă şi pasiune din familie pentru animale este nebunie curată. Cele mai multe ferme de animale sunt cu tradiţie în familii şi au până în 100 de exemplare în cazul ovinelor. Așa cum vi le prezentăm și noi în materialul de mai jos.

Regină a stânei de la Hunedoara

Tânără, frumoasă şi pasionată de creşterea oilor, băcița Andreea Nan, în vârstă de 28 de ani, este o adevărată regină a stânei de la Hunedoara. Ştie să lucreze laolaltă cu ciobanii, la muls, la strângerea fânului ori la prepararea celor mai gustoase bucate.

Ciobăniţa luminează viaţa aspră de la stână, ducând pe mai departe tradiţiile ancestrale ale unei străvechi ocupaţii.

„Am 60 de oi! De mic copil am crescut printre animale, mereu am avut drag de oi, am început de la trei mieluțe și un berbecuț prin 2017, rasa Țurcană, o rasă rezistentă la noi în zonă, bună de lapte. Primăvara, vara, toamna, merg pe pășune cu ele, iarna le dau mâncare pe săivan. Anul acesta, de exemplu, am investit aproximativ 10.000 lei în saivan, tratamente aplicate și cereale achiziționate. Este o perioadă destul de grea pentru noi, crescătorii. Momentan rămânem la stadiul actual, nu am avea profit, ținând cont de vremuri. Sfat pentru tineri: „Să le fie dragi oile, să le placă munca, să aibă multă răbdare! Pe viitor aș vrea totuși să pot să accesa fonduri europene pentru achiziționarea de utilaje agricole, iar în următorii 5-10 ani aș vrea să ajung la un efectiv mai mare de 400, de oi, și să-mi deschid un magazin cu produse“, mărturisește băcița Andreea Nan din Hunedoara.

Momârlanca, frumoasa ciobăniță din Valea Jiului

Pe Valea Jiului, în apropiere de orașul Petroșani, își duce traiul o comunitate restrânsă, bogată în tradiții și obiceiuri. Ținutul momârlanilor este unul dintre cele mai spectaculoase și deosebite locuri de pe meleagurile românești, un loc uitat de lume care păstrează tradiții străvechi ce datează încă din vremea dacilor. Mândri gospodari, momârlanii s-au ocupat de când se știu cu creșterea animalelor și cu agricultura. Vladislav Larisa, o tânără de 23 de ani din Valea Jiului, județul Hunedoara, care are de asemenea un efectiv restrâns de oi, ne spunea: „Sunt și eu o fată de momârlan crescută printre oi de mică; am primit în dar de la bunicul o mieluță și un berbecuț ca să reușesc în câțiva ani să-mi măresc turma de oi și să duc tradiția familiei mai departe, iar de câțiva ani împreună cu soțul am reușit să facem o turmă frumoasă de 60 de oi, rasa Țurcană Brează, care este foarte rezistentă la noi în zonă. Oile au o producție bună de lapte, dar și un aspect frumos.“

În luna mai oile ciobăniței ies la munte și mai coboară abia în august, la stână, iar de la prima zăpadă până în martie stau pe saivan, în stabulație, unde primesc furajarea necesară pentru creșterea frumoasă a mieilor, dar și pentru a se menține pe ele însăși. „O astfel de investiție nu necesită în totalitate doar sume de bani, necesită și drag de animale și timp în primul rând pentru a le procura hrana necesară pe timpul iernii, fân, lucernă, porumb ș.a. Pot spune că am investit destui bani în ele, furaje cumpărate, tratamente când a fost nevoie, iar pentru noi anul acesta este destul de greu. Celor care vor să se apuce de oierit în ziua de azi le spun că fără drag de animal nu poți face nimic. Pe viitor, peste câțiva ani clar, vom crește numărul acestora la câteva sute, dacă se va putea.“

Breaza de Petroșani valorează între 3.000 până la 30.000 lei

Am ajuns și la Lolos Lucian, un crescător de oi din comuna Girbou, județul Sălaj, care și acesta a redus efectivul de animale din cauza lipsei forței de muncă din zonă, dar și a resurselor furajere.

„Am început de la 15 oi; ulterior am adunat 250 de oi, dar mi-a murit tatăl și, neavând cu cine lucra și ține ferma, am vândut 200 oi și am rămas cu 50. Ca rasă am ales Breaza de Petroșani deoarece sunt oi mai blânde și foarte bune de lapte, chiar azi una grăbită o fătat. Furajarea animalelor o fac cu fân și porumb; fânul îl cosesc eu, iar porumbul îl cumpăr deoarece aici este o zonă de deal, chiar munte. O astfel de investiție este costisitoare, căci toate s-au scumpit, berbecii sunt foarte scumpi, oile la fel, un astfel de exemplar costă între 3.000 și 30.000 lei.“

Crescătorul sălăjean spune că produsele le valorifică cum poate, iar mieii îi dă la samsari, care dau un preț de mizerie pe ei. „Laptele, cât de cât, anul acesta a fost plătit cu 5,2 lei/litru. Brânză și caș facem doar pentru familie și apropiați. Despre lână nu putem spune decât că e bătaie de joc pentru noi, nu are nicio valoare. Ca sfat pentru cei care vor să investească în ferme de oi aș zice așa: dacă aveți pasiune și drag de oi puteți rezista în acest sector, dacă nu, e foarte greu. Văd această fermă peste 5 sau 10 ani cu mai multe capete de oi, dacă voi fi sănătos și dacă vor fi alte vremuri“, specifică crescătorul.

Beatrice Alexandra MODIGA

SC Urabial Comp SRL din Ciuleni, județul Cluj, este o societate care are principal domeniu de activitate creșterea ovinelor și caprinelor și al cărei unic asociat este Composesoratul Urbarial Ciuleni. Composesoratele sunt niște forme de asociere a pădurilor și pășunilor în devălmășie, iar scopul lor este de a administra aceste proprietăți, ne spune ing. în protecția mediului Nicoară Bogdan Adrian, administrator și manager în cadrul unei companii multinaționale, dar care are și un efectiv de 160 oi din rasa Țurcană, varietatea Bălă.

Inițial s-a vrut o fermă de bovine Angus

„Am pornit activitatea în 2016, în primul rând din dorința de a valorifica pășunea composesoratului, care cuprinde cca. 60 ha. Până la finalul anului 2014 aici a fost izlazul satului Ciuleni, dar  animalele fiind din ce în ce mai puține pășunea nu a mai fost folosită. La început am cochetat cu ideea de a achiziționa vaci Angus, dar vizitând mai multe ferme de vaci din această rasă am constatat că toate articolele în care se prezintă cât de ușor se cresc aceste animale de carne este doar marketing. Atunci am decis că activitatea de creștere a oilor se pliază cel mai bine pe nevoile noastre. Astfel, am achiziționat de la un cioban din sat 160 de oi cu miei pe care le-am dat în grija unui alt fermier pe care l-am angajat, iar acesta gestiona toată activitatea. După o evaluare făcută la un an de activitate am constatat că nu este ceea ce ne dorim și astfel ne-am decis să ne despărțim de acest fermier și să organizăm singuri toată activitatea. A urmat o perioadă în care am lucrat cu diferiți ciobani până când am găsit pe cineva cu care să putem lucra. Numărul maxim de animale l-am avut în 2019, când aveam 220 de oi mame, dar din cauza mai multor factori a trebuit să restrângem activitatea. Acum suntem din nou la aproximativ 160 de oi-mame și avem ca și obiectiv creșterea numărului acestora“, ne spune crescătorul clujean.

Berbeci și oi mame, cu valoare genetică ridicată

Rasa pe care se axează familia Nicoară este Țurcană, varietatea Bălă. „Nu putem să avem un număr foarte mare de animale din cauza spațiilor limitate de care dispunem momentan și am considerat că această lipsă de volum trebuie suplinită de calitate, dar și pentru a aduce o plusvaloare activității. Astfel, de aproximativ 4 ani am început să investim în berbeci și oi mame, cu valoare genetică ridicată. Această politică a ajutat și la uniformizarea turmei, dar și la creșterea performanțelor obținute, având o creștere anuală continuă a mediei de kilograme a mieilor la vânzare. Bineînțeles că mai avem încă de lucru deoarece se mai observă în turmă genele primelor animale achiziționate, dar considerăm că suntem pe drumul cel bun“, adaugă administratorul fermei.

În ceea ce privește furajarea, clujeanul spune că în perioada primăvară-vară-toamnă oile sunt pe pășune, doar toamna suplimentează rația cu porumb și doar la nevoie. Iarna furajează animalele cu fânul cumpărat de la oamenii din sat. „Acesta este un alt scop al acestui proiect, stimularea economiei satului prin crearea lanțului de aprovizionare cu furaje a fermei. Pe lângă fân, pe timp de iarnă le mai dăm și porumb. Ca rație furajeră, noi calculăm undeva la 14 baloți (cca. 20 kg/balot) de fân pe an și între 80 și 100 kg de porumb per animal. La toate acestea se mai adaugă ovăz, sare minerală și melasă.“

Investiții pe măsură

O astfel de investiție costă în funcție de obiectivele pe care le ai, specifică bărbatul. „Noi am început în 2016, cu o investiție de 350 lei/oaia cu miel, iar astăzi costul începe, în funcție de exemplar, de la 4-500 de lei, dar poate sări cu ușurință peste 1.000 de lei/bucată. Depinde foarte mult de rasa pe care o ai și de performanțe. De exemplu, noi deținem în momentul de față tineret de prăsilă pentru care dacă ni s-ar oferi 1.500 de lei/bucată nu l-am vinde. La costul animalului se mai adaugă costul de întreținere anuală, care este undeva la 500 lei/bucată.“

În momentul de față familia Nicoară produce strict miei pe care îi vinde diferiților colaboratori angro. „În principal, vindem masculi deoarece aproape toate femelele care corespund standardelor noastre le oprim pentru îmbunătățirea genetică continuă a efectivului pe care îl avem. Producția de lapte am oprit-o acum 2 ani din cauza faptului că nu putem produce o cantitate destul de mare, astfel încât procesatorii să ne asigure transport pentru laptele crud, iar în momentul de față producem lapte doar pentru consum propriu. Lâna o vindem pe bani de nimic, cât să nu o aruncăm.“

Lâna ar putea fi resursa viitorului!

Despre problema lânii clujeanul crede că este un subiect de viitor, în condițiile economiei globale. „Totuși, deținem printre cele mai mari efective de oi din Europa, care produc o lână de o înaltă valoare și cu caracteristici deosebite. Din păcate, se observă lipsa de implicare a statului în aceste domenii și absența unor politici coerente care să ofere soluții reale fermierilor. Toate țările dezvoltate oferă subvenții pentru sectoarele deficitare, unde se pot oferi locuri noi de muncă, se pot produce materiale eco-friendly și în sectoarele care nu au fost dezvoltate suficient. Este păcat ca o resursă ce poate oferi atâtea posibilități să ardă an de an pe toate dealurile.“

În viitor se vrea o fermă de reproducție, cu o înaltă valoare genetică

Planul familiei Nicoară este transformarea acestei ferme într-o fermă de reproducție, care să ofere exemplare cu o înaltă valoare genetică. „Bineînțeles, în paralel avem în plan și o creștere a volumelor, pentru a mări plaja de selecție. Sfatul meu pentru cei care vor să se îndrepte spre acest sector este să aibă un scop clar definit și să fie consecvenți pentru că nu este o afacere care oferă venituri de pe o zi pe alta. Poate fi transformată în ceva sustenabil doar dacă ai o politică clară și reală bazată exact pe posibilitățile materiale pe care le ai și pe condițiile climatice și de sol“, încheie Nicoară Bogdan Adrian, administratorul SC Urbarial Comp SRL.

Beatrice Alexandra MODIGA

Din dragoste pentru pământ și animale, Teodor Cojocariu, un tânăr de 21 de ani din comuna Corlăteni, județul Botoșani, duce mai departe tradiția familiei, respectiv o mică fermă cu ajutorul căreia realizează produse naturale din lapte provenit de la oi și capre.

Baza furajeră proprie scade din cheltuieli

Tânărul crescător are în ferma sa 200 de oi din rasa Friza germană. Pentru o mai bună adaptare la condițiile meteorologice din țara noastră aceasta a fost încrucișată cu rasa Lacaune. Rasa Friza este în top în ceea ce privește producția de lapte, iar berbecii Lacaune vin cu avantajul unei talii mai mari. Cele 100 de capre din ferma de la Corlăteni sunt din rasa Saanen, încrucișate cu Alba de Banat.

„Am păstrat această tradiție de la bunicii mei, care erau crescători de ovine. O astfel de investiție, mai ales în momentul de față, este foarte costisitoare dacă nu ai o temelie solidă în spate. Este foarte greu să te apuci de zootehnie dacă nu ai propria bază furajeră pentru a putea scădea din cheltuieli. Noi avem teren agricol pe care cultivăm porumb, floarea-soarelui, soia și lucernă. Este o muncă dificilă, dar lipsa forței de muncă este principala problemă“, ne spune tânărul.

Pe timpul verii animalele merg la pășunat, iar la venirea iernii intră în stabulație închisă. „Pe timpul iernii le hrănim cu porumb siloz de cea mai bună calitate, fân, lucernă și urluială din porumb și grâu. Oile se mulg din februarie, de când fată mieii, și până le înțărcăm în decembrie“, adaugă tânărul botoșănean.

Rețelele de socializare, piață de desfacere

Distribuția produselor are loc, în principal, în piața din Dorohoi, dar pandemia din 2020 l-a forțat pe interlocutorul nostru să găsească o alternativă de a-și distribui produsele „Am postat mai multe anunțuri pe rețelele de socializare prin care ne-am prezentat ferma și am anunțat că livrăm produsele la domiciliu în Dorohoi și Botoșani. Lumea a fost interesată de acest lucru și am avut astfel unde să ne distribuim produsele. Ulterior ne-am gândit să creăm o pagină de Facebook pentru ca oamenii să ne găsească ușor. Așa a luat naștere «Produse Tradiționale Corlăteni», pagină pe care în viitor o vom completa cu alte preparate tradiționale. Pentru moment producem caș proaspăt de oi și capre, urdă dulce și, de asemenea, avem și brânză la sare“, încheie Teodor Cojocariu.

Beatrice Alexandra MODIGA

Comuna Crasna din județul Gorj este locul în care s-a dezvoltat una dintre cele mai mari crescătorii de oi din România. Aceasta este deținută de familia Cherciu, o familie modernă în care tânăra Valeria a preluat conducerea și face din ferma de oi un loc de suflet în care s-au adunat dragostea de animale, tradiția și spiritul antreprenorial. Mezina familiei ne spune întreaga poveste a fermei gorjene.

Parcursul de la 5 la 1.800 de oi

Totul a început în anul 2005 cu 5 oi și s-a transformat într-o afacere de familie cu cca 1.800 de oi din rasa tradițională Țurcană.

„Am terminat Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului în Agricultură din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară – București. Momentan activez în domeniul public de stat din cadrul Direcției pentru Agricultură Județeană Gorj. Împreună cu tatăl meu, Ion Cherciu, și sora mea, Ionela Cherciu, care este inginer zootehnist deținem în comuna Crasna, județul Gorj, o fermă de ovine cu două adăposturi prevăzute cu instalație solară fotovoltaică, instalație alimentare cu apă prin foraj, buncăre pentru cereale, jgheaburi și anexe pentru depozitat furaje“, ne spune tânăra.

Valeria își aduce aminte că atunci când bunicul din partea mamei, cioban din tată-n fiu, s-a mutat la ei acasă tatăl său, din dorința de a-l ține ocupat și de a nu mai pleca cioban pe la alți crescători de animale, i-a cumpărat 5 oi pe care să le îngrijească.

„Tatăl meu se ocupa atunci cu apicultura și avea în jur de 300 de familii de albine. Nu se gândea să înceapă vreo afacere cu oi. Ulterior, datorită moșului a îndrăgit ovinele și așa am ajuns la stadiul de acum. Rasa pe care o deținem este Țurcană, cea mai veche și cunoscută rasă de ovine din România. Rasa, denumită și «Regina Munților», este stabilă, rezistentă, deloc pretențioasă și oferă producții mixte, lapte, carne și lână. Toate acestea au făcut-o să fie foarte populară în satele românești“, adaugă Valeria.

Profitul este asigurat și de exportul mieilor spre țările arabe

Ferma din Crasna este una modernă, de aceea până în momentul de față investiția în această afacere este de cca 250.000 de euro. Profitul este asigurat și de exportul mieilor către țările arabe, specifică Valeria Cherciu. „Producerea cărnii de ovine se realizează prin îngrășarea tuturor categoriilor, dar ponderea cea mai mare o deține tineretul. Astfel, mieii stau pe stabulație până în momentul în care sunt pregătiți pentru export. În furajarea oilor se folosesc fânuri, grosiere, suculente, porumb, masă verde. Se asigură sare sub formă de bulgări pentru lins și apă la discreție. O mică parte din cantitatea de furaj provine de pe terenurile noastre de pe care obținem o producție de 2.000 de baloți de lucernă și 10.000 de baloți de fânețe. Pentru asigurarea hranei necesare oilor pe timp de iarnă procurăm de la diverși întreprinzători și cantități mari de porumb.

În România nu se valorifică lâna, de aceea majoritatea ciobanilor îi dau foc. Din nefericire, guvernanții nu au acordat suficientă atenție producției de lână. Deși s-a inițiat un program național de colectare a lânii la centrele de colectare prin care se subvenționa prețul de achiziție cu un euro per kilogram în 2018, respectiv 2 euro în 2019, programul a fost sistat și am ajuns tot în punctul de a o arde sau de a o vinde pe nimic unui singur centru de colectare din Sibiu.“

Pe viitor ar putea deveni o unitate integrată

Celor care vor să pornească pe acest drum Valeria le spune că o astfel de fermă se înființează și întreține greu, iar munca în acest sector de activitate este dificilă. 

„Dacă nu există pasiune și plăcere în ceea ce vrei să dezvolți totul este o pierdere de vreme, de bani și nu obții rezultate. În cazul nostru, pe lângă microbul pasiunii care curge prin venele tatălui meu, avem și dorința de a evolua și mai mult.“

Familia Cherciu își dorește o fermă occidentală, modernă, care să fie construită la cele mai înalte standarde europene. Pe viitor își doresc ca aceasta să fie completată de un abator, un centru pentru colectare și îngrășare la capacitate mare și tehnologizare.

„Din cauza deficitului mare de personal în acest domeniu dorim să pregătim viitoarea forță de muncă pentru a folosi utilaje tehnologice agricole moderne care pot fi folosite de un personal restrâns, chiar și doar de familie. România are un potențial agricol uriaș, însă este puțin pus în valoare din cauza lipsei de politici coerente. Sunt antreprenori care transformă această îndeletnicire veche într-una modernă.“

Beatrice Alexandra MODIGA

În satul Vulpășești, comuna Sagna, din județul Neamț, se află una dintre cele mai performante ferme de creștere și exploatare a ovinelor din rasa Țurcană din județ, iar la cârma ei este un tânăr inginer zootehnist. Nicu Crăciun și fiul său, Sergiu, îngrijesc împreună un efectiv total de cca 1.400 de capete.

„Este nevoie de infuzie de capital și de cunoaștere științifică“

Sergiu Crăciun are 24 de ani și a absolvit Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare, iar în prezent este masterand în cadrul Specializării Managementul producțiilor animale. Tânărul a adus noutăți tehnologice în fermă și ca urmare au apărut și rezultatele îmbucurătoare, respectiv fătări gemelare, creșteri mai bune în greutate, cu un spor mediu zilnic de 330-340 grame. Acesta ne-a împărtășit în discuția avută unele aspecte tehnologice importante, aplicate în fermă.

„Bunicul a avut o fermă de ovine, iar tatăl meu a început să muncească alături de el după ce a absolvit cursurile unui liceu de silvicultură la Câmpulung Moldovenesc. Tata a continuat această activitate, iar eu, după ce am terminat tot un liceu cu profil silvic, am preferat să mă întorc acasă. Ulterior, am absolvit Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare, iar acum sunt masterand în același domeniu“, spune tânărul nemțean.

La fel ca tatăl său, Sergiu Crăciun este convins de faptul că, pentru a asigura sporirea producțiilor și a eficienței economice, nu sunt suficiente doar seriozitatea fermierilor și dragostea acestora față de animale. „Este nevoie de infuzie de capital, de cunoaștere științifică și de un mediu politico-economic prielnic în care măsurile de susținere a activității să fie conforme cu o anumită strategie statală și la un nivel potrivit pentru fermieri.“

Noutăți tehnologice în furajare și ameliorare

Prin modificarea rației furajere a ovinelor, spune fermierul, a reușit să crească cu peste 50% sporul zilnic al greutății animalelor și a ajuns la nivelul de 330-340 g spor zilnic/ cap. În completare, spune că tot prin furajare a determinat o creștere de până la 130% a prolificității oilor, în acest an.

În cadrul fermei de la Sagna, cei doi crescători nemțeni desfășoară și activități de ameliorare la ovinele pentru lapte. La inițiativa lui Sergiu, pe un eșantion de oi Țurcană au fost începute ameliorări cu berbeci din rasa Assaf cu scopul de a urmări efectele atât asupra producțiilor de lapte, cât și a celor de carne. „Pot spune că fondurile obținute au fost de mare ajutor și de aceea voi încerca să atrag sume noi pentru procesarea laptelui, dar sper ca pe viitor birocrația să nu mai fie atât de mare. Oricum, sunt hotărât să rămân în țară și să mă ocup de creșterea oilor, de aceea voi continua să încerc să atrag finanțări. Astfel, voi avea șansa de a aplica toate cunoștințele dobândite la facultate“, mărturiseşte Sergiu Crăciun.

Beatrice Alexandra MODIGA