Puricele melifer comun al părului (Psylla pyri)

Puricele melifer comun al parului

Descriere: dăunătorul prezintă două forme, hibernală și estivală. Adulții în forma hibernală au corpul brun-roșcat, cu pete roșii pe torace, abdomenul – brun, cu segmente roșcate pe margini, aripi anterioare transparente, cu nervuri cafenii și pete fumurii, picioare cafeniu-închis. Pentru forma estivală, adulții au culoarea corpului mai deschisă, iar aripile sunt translucide.

Biologie: dăunătorul prezintă 3-4 generații pe an, chiar până la 6. Poate ierna ca adult în scoarța pomilor, pe sol, în frunze sau resturi vegetale. În februarie-martie adulții părăsesc locurile de iernare, se împerechează, iar femelele depun 300-600 de ouă pe organele vegetative ale părului. După 2 săptămâni larvele eclozează și colonizează frunzele, migrează către vârful pomului și se hrănesc cu țesuturile fragede ale lăstarilor. După năpârliri succesive, larvele se transformă în nimfe și apoi în adulți (în luna mai). Aceștia rămân în coroana pomilor și dezvoltă mai multe generații până în luna august-septembrie.

Simptome: Coloniile de larve și nimfe se regăsesc pe muguri, lăstari tineri, frunze, flori și în final pe fructe, în special în plantațiile tinere de păr. Hrănirea se realizează prin înțeparea și sugerea sucului celular din țesuturi; mugurii se usucă și cad, lăstarii se curbează, frunzele se încrețesc și apar necrozări, florile sunt avortate, fructele rămân mici, deformate și pătate, cu aspect cleios. Toate organele prezintă așa-zisa „rouă de miere“, care favorizează fumagina.

Tratamente: aplicarea măsurilor de igienă culturală și agrotehnice (tăierile de întreținere, strângerea şi distrugerea resturilor vegetale) și stropiri cu una dintre substanțele: Mospilan 20 SP – 0,02%, Apache-0,375/1,2 l/ha, după căderea petalelor, Movento – 1,875 l/ha, intervalul fenologic cuprins între sfârșitul înfloritului până la începutul colorării fructelor, Vantex 60 CS – 1,875 l/ha la avertizare etc.

Țânțărușul frunzelor de păr (Dasineura pyri)

tantarusul frunzelor de pere

Descriere: adultul (1-2,5 mm) este de culoare cafeniu-închis, cu patru rânduri de perișori galbeni pe spate, iar pe părțile laterale ale abdomenului prezintă câteva linii roz.

Biologie: are două generații pe an, iernează sub formă de larve, în sol. Adulții din generația a doua apar primăvara, în aprilie, și depun ouăle pe partea superioară a frunzelor de pe ramurile tinere. După eclozare larvele migrează pe marginea limbului, unde încep să se hrănească cu sucul proaspăt al frunzelor. La completa dezvoltare se deplasează la baza pomului, în sol, și se transformă în pupe, apariția noilor tânțari adulți având loc după 16-20 zile.

Simptome: frunzele atacate se deformează, se răsucesc spre interior, către nervura principală, căpătând o formă aproape cilindrică (asemănătoare unei țigări).

Tratamente: Movento 100 SC – 1,875 l/ha, maximum 2 tratamente/sezon, la un interval de 14 zile, în intervalul fenologic dintre sfârșitul înfloritului până la începutul colorării fructelor.

Țânțarul perelor (Contarinia pyrivora)

tantarul perelor

Descriere: adultul (2-4 mm) are corp brun-gălbui-negricios, abdomen galben, câte o bandă dreptunghiulară lată, brună, dorsal și ventral, cu cap și torace de culoare mai închisă, antene și picioare lungi, brun-negricioase, aripi anterioare transparente, brune.

Biologie: are o generație pe an, iernează ca pupă în sol, în stratul superficial. Adulții apar în mai, în fenofaza de îmbobocire a pomilor. Femelele depun 5-30 ouă în interiorul bobocilor florali nedeschiși. Într-un boboc pot depune ouă mai multe femele, încât se ajunge și la 100 de larve într-un singur fruct.

Larvele apar la 4-5 zile, se deplasează spre ovar, devorează interiorul acestuia, iar fructul se hipertrofiază. După 4-5 săptămâni de la ecloziune, larvele migrează în sol, la 3-5 cm, unde formează un înveliș alb, ovoid, acoperit cu pământ, pregătind astfel iernarea.

Simptome: fructele atacate încep să se dezvolte mai repede, apoi își încetează creșterea, se brunifică și cad. De asemenea, fructele sunt deformate, dure și fade la gust, multe din ele crapă, se strică sau se usucă și cad înainte de a ajunge la maturitate.

Tratamente: adunarea și distrugerea tuturor fructelor deformate înainte ca larvele să le părăsească, lucrări ale solului, stropiri cu Movento 100 SC – 1,875 l/ha sau Dimilin 25 WP – 0,03% în combinație cu Vertimec 1,8 EC – 0,1-0,15% sau Abamectin – 0,1-0,15%.

Păduchele roz-țestos al părului (Epidiaspis leperii Signoret)

paduchele roz testos al parului

Descriere: femela (1,4-1,6 mm) prezintă corp piriform, roz-deschis, cu scut circular, cenușiu-deschis, Masculul (0,26-0,44 mm) are corpul roz-violaceu, cu scut cenușiu-deschis, prevăzut cu o carenă mediană longitudinală.

Biologie: are o singură generație pe an, iernează ca femelă, sub scut, pe scoarța pomilor. Primăvara, în prima jumătate a lunii mai, femelele încep ponta și depun 50-60 de ouă sub scut, în interval de cca 3-4 săptămâni. După 6-8 zile, în iunie-iulie, larvele eclozează și migrează/fixează pe ramuri și tulpini.

După o perioadă de hrănire de 20-30 zile, acestea năpârlesc, trec în vârsta a doua, apoi se hrănesc, iar după 20-25 zile se transformă în adulți, masculi și femele. După împerechere masculii mor, iar femelele se hrănesc încă 1-2 luni și apoi iernează.

Simptome: păduchele colonizează tulpinile, ramurile, lăstarii și fructele. Scoarța se exfoliază, formează crăpături adânci, iar fructele au dimensiuni reduse. La atacuri severe, ramurile se distorsionează și se usucă.

Tratamente: aplicarea lucrărilor solului și cele vegetative la timp, utilizarea puieților neinfestați, stropiri cu Decis Mega – 0,015%, Mospilan 20 – 0,025 – 0,03%, Calypso 480 SC – 0,02%.

Viespea perelor (Hoplocampa brevis)

viesprea perelor

Descriere: adultul (4-5 mm) este de culoare galben-roșcată, are picioare galbene și aripi hialine, cu nervuri închise la culoare. Larva (8-10 mm) prezintă cap castaniu-negru, cu o pată mai închisă pe frunte, corp de culoare alb-gălbui până la alb-cenușiu.

Biologie: iernează în stadiul de larvă/cocon în sol, având o singură generație pe an. Primăvara se transformă în pupă, adulții apărând la înflorirea pomilor. După o perioadă de hrănire de câteva zile are loc împerecherea și depunerea ouălor, câte unul într-o singură floare. Oul este acoperit de o secreție cenușie-cărămizie, care se întărește în contact cu aerul. Larvele eclozează după 7-14 zile, la începutul scuturării petalelor; pe măsură ce cresc pătrund în fructe, unde produc daunele specifice.

Simptome: larvele tinere fac un canal superficial în zona caliciului, când fructele sunt mici; cu vremea aceste galerii se transformă în cicatrici puțin evidente. Pe măsură ce cresc, rod galerii pline cu resturi de hrană și excremente până la semințe. Fructele infestate cad în mai-iunie.

Tratamente: arături adânci de toamnă și primăvară pentru distrugerea coconilor din sol, adunarea și distrugerea fructelor infestate căzute, tratamente cu Decis 25 WG – 0,045 kg/ha (0,003%).

Maria BOGDAN

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti